Scenetă înscenată 3 (MILIŢIA ÎN REACŢIUNE)



Personaje : Cristian Sămibag – reporterul

Pensionarul

Hoţul

2 poliţişti

Reporterul (în şoaptă): Bună seara vă spun vouă, telespectatorilor care vă uitaţi la emisiunea noastră pentru că pe celelalte posturi e publicitate. Sunt Cristian Sămibag şi mă aflu pe o stradă ca oricare alta, în căutarea infractorilor. Am alături de mine doi poliţişti pe care îi plătesc cu 500 de euro ca să mă apere de infractori. Staţi puţin, se aude cineva venind… Doamnelor şi domnilor, aveţi ocazia unică în viaţă, chiar senzaţională, de a fi martori la prinderea unui infractor în flagrant.

(Apare pensionarul cu o sacoşă în mână.)

Reporterul: Stai pe loc, infractorule! Te-am prins! (poliţiştii îl imobilizeaza pe pensionar, trântindu-l la pământ.) Scoate din sacoşă ce ai furat!
Pensionarul: N-am furat nimic, taică, vai de păcatele mele. Lăsaţi-mă în pace. Dacă trăia Ceauşescu, nu se întâmpla aşa ceva.
Reporterul: Gura! Când vorbeşti cu mine, să taci. Fir-aţi voi să fiţi de plozi. De mici vă apucaţi de furat.
Pensionarul: Care plod, taică, că am 76 de ani? Când eram eu copil, nea Nicu nu permitea aşa ceva.
Reporterul: Infractorule, ai dreptul să nu spui nimic. Ce-mi place să zic asta! Spune mai repede ce ai în sacoşă şi de unde ai furat.
Pensionarul: Am iarbă, taică. M-a trimis baba mea să iau zarzavat să facă o ciorbă şi din pensia mea abia mi-au ajuns banii să-mi iau o sacoşă.
Reporterul: Iarbă? Deci posesie şi trafic de droguri. 15 ani de pârnaie!
Pensionarul: Care 15 ani, taică, că eu nu ştiu dacă prind Revelionul? Unde eşti tu, nea Nicule, să vezi unde am ajuns?
Reporterul: Spune mai repede de unde ai luat drogurile că se termină reclamele pe celelalte canale şi telespectatorii noştri schimbă postul. Fir-ai tu să fii de plod!
Pensionarul: Nu sunt droguri. E iarba pe care am luat-o din cimitir, unde am loc de veci. Chiar lângă nea Nicu.

(Prin spatele lor trece un hoţ cu un televizor în braţe.)

Reporterul: Distrugerea domeniului public şi furt din avutul statului. Încă 15 ani! Puşcăria te mănâncă. Nu ţi-ar fi ruşine? Nu ţi-e milă de parinţii tăi?
Pensionarul: Părinţii mei s-au dus acum mult timp, taică, pe vremea când nea Nicu era încă în scutece. Daţi-mi drumul sau strig după ajutor.
Reporterul: Strigi, ai? Deranjarea liniştii publice. Încă 15 ani, infractorule! O să-ţi faci majoratul după gratii. Ce ai prin buzunare?
Pensionarul: O unghieră, o sfoară şi un săpun, un bon de masă tras la xerox, doi nasturi şi o poză cu nea Nicu. Bine mai era pe vremea lui…
Reporterul: Unghieră, zici? Are cuţitaş?
Pensionarul: Are, cum să n-aibă, că e din-aia bună, făcută înainte de Revoluţie.
Reporterul: Aha… deţinere de arme albe. Încă 15 ani! 15 şi cu 15 şi cu… ai destul pentru scaunul electric.
Pensionarul: Ai înebunit, taică? Păi, n-ai văzut că s-a scumpit curentul? Vai de şalele şi de reumatismul meu…

(Acelaşi hoţ trece prin spatele lor, de data asta ducând câteva tablouri.)

Reporterul: Te dai bolnav, ai? Crezi că aşa o să scapi de inchisoare? Avem un loc special pentru cei ca tine. O să stai printre scursurile societăţii, printre gunoaiele omenirii, printre cei plini de boli ale căror nume nici nu le poţi pronunţa. O să mori în chinuri, aşa cum meriţi.
Pensionarul: Auzi, taică? Dacă mă îmbolnăvesc, cine îmi plăteşte pastilele?
Reporterul: Cum adică? Nu ţi le plăteşte nimeni.
Pensionarul: Păi dacă mor de vreo boală, cum mai ajung pe scaunul electric?
Reporterul: La asta nu m-am gandit. Hmm… Oricum, trebuie să existe o soluţie, pentru că sistemul juridic din România e perfect. Legea e mai presus de toate.
Pensionarul: Şi dacă ajung pe scaunul electric, cine plăteşte curentul? N-ai văzut că şi ăsta s-a scumpit? O să ajungem să ne uităm la televizor cu lumânarea…
Reporterul: Aa… nu-ţi face tu griji din-astea. Facem o chetă pe la biserică, mai băgam o taxă… Sau luam curent de la OTV, că oricum îl consumă degeaba.
Pensionarul: Şi dacă tot ajung în temniţă, poţi să-mi anunţi baba să mă taie de la întreţinere? Aş suna-o eu dar nu mai avem telefon, că ni l-au tăiat când n-am mai avut bani să-l plătim. De unde să ştiu că vorbitul cu fetele alea despuiate din ziare costă mai mult decât un salariu de profesor pe şase luni? Bine mai era pe vremea lui nea Nicu, Dumnezeu să-l ierte! Mare om…

(Apare din nou hoţul, trăgând un şifonier după el.)

Reporterul: Stai aşa! Ce faci cu dulapul în miez de noapte?
Hotul: Să trăiţi, şefu’! Ce să fac, ajut un vecin să se mute la ţară că e grea viaţa aici, la oraş.
Reporterul: Te înţeleg, cum să nu. Să mai spună cineva că nu sunt alături de oamenii de rând. Eu înţeleg suferinţele poporului şi îl ajut cât pot. Mă bucur că mai există şi oameni cu suflet mare, aşa ca tine, care îşi ajută semenii. (către poliţişti) Ia puneţi voi mâna şi ajutaţi-l pe acest om bun. (întorcându-se către pensionar) Iar tu, la secţie. Fir-ai tu să fii de infractor juvenil, am să curăţ eu ţara de voi. Şi am să ajung salvatorul neamului, poate am să fiu şi decorat. Poate chiar or să-mi ridice o statuie…
Pensionarul: Stai, fiule, că n-am facut nimic. Săriţi, oameni buni! Sunt nevinovat! Nea Niculeee…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: