Arhivă pentru Aprilie, 2005

Showbiz la kilogram 3

Posted in Publicate în ziare, Showbiz la kilogram with tags , on 27 Aprilie, 2005 by Claudiu-Gilian Chircu

– publicat în “Altă Viaţă Magazin” pe 30 aprilie 2005 –

* Zilele trecute, răsfoind ziarele, mi-a sărit în ochi o ştire cu iz de telenovelă: Pepe a dat lovitura! Nu în muzică, cum v-aţi fi aşteptat, ci unui avocat şi prietenei acestuia, lăsându-i pe amândoi cu ochii (umflaţi) în soare. E un pas mic pentru omenire şi unul uriaş pentru cântăreţ care, până acum, a bătut doar câmpii pe la interviuri. Totuşi, îmi vine greu să cred că bătăuşul e acelaşi „latin-lover” care apărea pe „Acasă” mai des decât promo-urile (cântând „Numai iubirea” în ploaia artificială de la Buftea), cel care se credea la un moment dat Marc Anthony (furându-i acestuia doar o melodie, nu şi talentul) sau atacantul crăcănat din echipa naţională de fotbal a artiştilor care dribla tot ce prindea în cale (inclusiv coechipierii, arbitrul şi vreo doi-trei spectatori). Parcă mai ieri ne plictisea în emisiunea iubitei sale cu aventurile incredibile ale căţelului lor, în drumul spre cel mai apropiat copac. O fi viaţa un ring de box, dar legea junglei parcă se referea la altceva. Probabil că avocatul ghinionist l-a confundat pe Pepe cu un lăutar şi i-a cerut acestuia o bătută de la Moldova, cu dedicaţie. Dându-şi seama că avea şansa să lanseze un nou hit (care, în traducere liberă înseamnă „lovitură”), Pepito le-a oferit oamenilor o reprezentaţie „live”. Artist adevărat, dom’le, ce se sacrifică pentru fanii săi! Deşi, cred că cei doi ar fi apreciat mai mult play-back-ul. E adevărat că bătaia e ruptă din Rai dar, parcă, Pepe nu prea seamănă cu Arhanghelul Mihail. Sau, poate că asta a fost şansa lui de a-şi exterioriza sentimentele reprimate, dându-se cocoş prin baruri, din cauza faptului că în casa lui cântă (la propriu) găina (a se citi „Oana”).

* Starul TV de culoare, cu pretenţii de actor, Cabral, a declarat că are ghinion atunci când întâlneşte o pisică neagră. Probabil că şi pisica gândeşte la fel când îl întâlneşte pe Cabral, ţinând cont de cât de fioros este în „Băieţi buni”. Bănuiesc că e vorba de o superstiţie şi nu de rasism. Să le ferească Sfântul pe bietele animale să se apropie de el după lăsarea întunericului, că noaptea toate pisicile sunt negre. Şi atunci, cine ştie ce subiect demn de „Poveştirile adevărate” ar putea apărea? Iartă-le, Cabral, nu au nici o vină că s-au născut aşa. Noi înţelegem că vezi negru în faţa ochilor când apare pisica, dar la fel vedem şi noi când apari la televizor. Şi nu ne plângem, pentru că la noi ghinionul durează doar jumătate de oră, până ţi se termină emisiunea.

Credinţa din noi

Posted in Publicate în ziare, Serioase şi plictisitoare with tags on 27 Aprilie, 2005 by Claudiu-Gilian Chircu

– publicat în “Altă Viaţă Magazin” pe 30 aprilie 2005 –

Cu ceva timp în urmă, am cunoscut o persoană pe care, la început, am văzut-o ca şi ceilalţi: putin sărită de pe fix. De ce? Poate pentru faptul că lupta pentru convingerile sale şi era dispusă să îndrepte o lume rătăcită de la calea cea dreaptă. Fără a cere nimic în schimb. Nu era incredibilă ideea în care credea, ci faptul că avea în ce să creadă. Problema cu noi, cei tineri, e că nu ştim să credem. Sau, după cum spunea cineva, cei mai mulţi dintre noi nu numai că nu ştiu ce vor, dar nu ştiu nici măcar dacă vor ceva. Viitorul ne aparţine, iar noi nu ştim ce să facem cu el. Cei mari sunt atât de ocupaţi cu problemele „de oameni mari”, încât uită să ne înveţe lucrurile pe care le-au învăţat de la părinţii lor. Îi vedem cum încearcă să-şi ascundă greşelile, în loc să le recunoască sau măcar să le îndrepte, neputându-şi da seama că la fel vor face şi copiii lor. Pentru că părinţii sunt exemple de urmat, nu-i aşa? Învăţăm să avem încredere doar în forţele proprii dar atunci când nimerim într-o situaţie fără scăpare nu ştim ce avem de făcut. Cei mai mulţi se resemnează, declarându-se învinşi în lupta cu viaţa. Într-adevăr, Speranţa a rămas captivă în Cutia Pandorei şi foarte puţini au cheia. Povestea păsării Phoenix e doar o poveste, dar n-ar fi frumos să o facem noi să prindă viaţă? În plus, ce e rău în a crede în poveşti? Oare nu asta vedem la televizor în fiecare zi? Cei care ne promit că vom duce o viaţă mai bună, poveştile de dragoste din telenovele sau filmele în care un singur om distruge sute de inamici, pentru a salva lumea. Aş vrea să văd o persoană care nu s-a imaginat măcar o dată în locul eroului de pe ecran, doar pentru faptul că acesta ducea o viaţă mai bună sau mai palpitantă. Poate că ar trebui să începem să credem. În noi, în cei din jur şi, pentru că tot se apropie Sfintele Paşte, în ajutorul divin. Chiar dacă uneori uităm de Dumnezeu, ştiu că El nu ne uită. Iar viaţa e mult prea scurtă pentru a o irosi când nici nu a început bine.

Interviu cu Daniel Buzdugan şi Mihai Morar

Posted in Publicate în ziare with tags , , , on 24 Aprilie, 2005 by Claudiu-Gilian Chircu


– publicat în “Altă Viaţă Magazin” pe 30 aprilie şi 7 mai 2005 –

De când sunteţi împreună?

Buzdugan: Pe 23 august împlinim un an de când suntem împreună. La anul ne vom căsători. Am avut un început fulminant şi de atunci defilăm în fiecare dimineaţă.

Morar: Noi nu facem defilare la radio, ci defulare. Cam toate complexele noastre se aud în fiecare dimineaţă. Vorbind serios, emisiunea noastră, „Dimineaţa de mentă”, e un fel de oglindă colorată a tot ceea ce vezi în fiecare zi. De aceea, multă lume ne acuză că trecem limita.

– Aţi primit vreo sancţiune de la C.N.A., aşa cum e la modă?

Buzdugan: Am luat o amendă de 70 de milioane. Nu e o problemă asta, că a plătit Radioul. Dar toţi, şi televiziunile şi celelalte posturi de radio, primesc sancţiuni.

– Cum reuşiţi să fiţi veseli în fiecare dimineaţă? Bănuiesc că aveţi şi voi problemele voastre, ca orice om.

Buzdugan: Este meseria noastră. Ba mai mult, e o stare de spirit. Dacă nu avem chef de caterincă într-o zi, spunem pe post. Şi lumea ne acceptă. De cele mai multe ori trebuie să fim veseli, fiecare îşi găseşte resurse în el. E ca un exerciţiu de yoga, până la urmă. Să uiţi, să anihilezi umbrele din suflet şi să te înalţi, să ridici privirea spre cer şi să spui „Viaţa e frumoasă!”
Morar: Nu suntem numai haioşi, avem momente când suntem foarte emoţionaţi. De multe ori, le spunem oamenilor că e important să fii liber. Noi suntem liberi, dar trebuie să ne gândim şi la alţii.

– Ce vă enervează cel mai mult în showbiz-ul românesc?

Buzdugan: N-am furat de la nimeni şi asta ne preocupă cel mai tare. Au apărut mulţi care se iau după noi. Ne bucurăm pentru ei, că e loc pentru toţi să mănânce o bucată de pâine.

Morar: Dacă deschizi radioul dimineaţa în Bucureşti, observi că nu există un post care să nu aibă o farsă. Şi nu mi-e frică de acest lucru. În ţara asta, toată lumea face saramură de peşte, dar important e cine o face cel mai bine.

– Totuşi, farse prin telefon făceau Ţociu şi Palade demult, la „Alo Mania”...

Buzdugan: Nu e vorba despre cine a inventat farsele. De exemplu, eu le fac din ’91. Le făceam la Iaşi şi nu se auzeau în toată ţara. Dar, după cum am mai zis, important e cine le face cel mai bine.

– Au existat persoane care au reacţionat mai puţin decent atunci când au aflat că le-ai făcut o farsă?

Buzdugan: Nu, au înjurat doar personajul pe care eu îl interpretam. La sfârşit, când au auzit că a fost o farsă, şi-au cerut scuze. Unii mulţumesc, iar alţii cer să nu le dau numele pe post. Dar dacă tai numele, localitatea şi locul de muncă, e O.K. Altora le mai modific vocea. Unii mă roagă să nu dau farsa pe post şi îi înţeleg. Noi nu vrem să facem rău nimănui, vrem să trezim oamenii, să fie mai puţin naivi şi să zâmbească de dimineaţă.

– Cum v-a venit ideea celebrei vorbe, „Băi, mă leşi”? Unii spun că Oana Zăvoranu este cea care a lansat-o…

Morar: Nu e adevărat. Pe lângă munca asta la radio, eu fac şi creaţia spoturilor care se aud. Aveam o campanie astă-toamnă şi căutam o idee care să prindă ascultătorul. Mi-am adus aminte de o expresie care se foloseşte la noi, în Ardeal, dar şi în Moldova.

– Daniel, cum ai ajuns la „Divertis”?

Buzdugan: Eram în discuţii cu Antena 1 pentru o emisiune, proiectul nu a fost foarte bine închegat, iar producătorul de la „Divertis” m-a invitat să dau o probă la ei. Am dat o probă cu Toni Grecu – citirea unui text şi improvizaţie – am scris şi eu un text. Le-a plăcut şi de atunci sunt acolo.

– Care este ultima farsă care v-a fost făcută?

Morar: Acum două săptămâni, în Galaţi, am comandat la micul dejun nişte ouă fierte. Primele erau bune dar ultimul a fost crud şi mi-a ţâşnit albuşul în faţă. Noi am crezut că au uitat să-l fiarbă, dar am văzut fetele de la bar care râdeau de farsă.

– Pentru ca tot aţi venit la Sărbătoarea Scrumbiei, vă „plac” peştele?

Buzdugan: Foarte tare. Numai peşti am mâncat aici. O să plecăm mai inteligenţi de la Galaţi pentru că peştele conţine fosfor, e bun pentru inteligenţă şi sperăm să facem emisiuni cât mai inteligente.

– Din cât aţi apucat să vedeţi, ce părere aveţi despre oraşul nostru?

Buzdugan: Foarte bună. Ne-au plăcut parcurile, oraşul care e în plină dezvoltare, fetele foarte frumoase.

Morar: E o zonă unde am stat, spre Primărie (n.r. – strada Domnească), unde clădirile seamănă foarte mult cu cele din Paris. Am fost şi în Grădina Publică şi când am văzut gardul ăla, am avut impresia că intru în Grădinile Luxemburgului din Paris.

– Ce le transmiteţi gălăţenilor?

Buzdugan: Am observat că sunt foarte calzi. Să rămână aşa, să nu se schimbe, să nu fie fiţoşi şi să fie cu frunţile descreţite. Le mulţumim că ne ascultă, că ne-au aşteptat şi că le „plac” peştele.

Showbiz la kilogram 2

Posted in Publicate în ziare, Showbiz la kilogram with tags , , on 20 Aprilie, 2005 by Claudiu-Gilian Chircu

– publicat în “Altă Viaţă Magazin” pe 23 aprilie 2005 –

* Denisa de la “Bambi“ vrea să-şi ia un câine mic, pufos, care să accepte să fie îmbrăcat şi, mai ales, cu care ea să se asorteze. Dacă ar şti căţelul să facă şi play-back, probabil că i-ar lua locul pe scenă surorii Denisei, Raluca, ce oricum e prea ocupată cu drumurile până la Amsterdam, unde se duce tot mai des pentru a-şi vizita prietenul, nimeni altul decât fotbalistul Nicolae Mitea. Nu, nu se va desfiinţa trupa “Bambi“, oricât de mult mi-ar surâde ideea de a auzi “Moartea căprioarei“ în varianta modernă şi lălăită în acelaşi timp. Surorile tocmai s-au lansat în Olanda. Ceva e putred în povestea asta şi, de această dată, chiar nu mă refer la muzică. Mie îmi pare mai mult a fi strategia lui Piţurcă în vederea meciului din vară cu Olanda. Cum? Simplu. “Bambi“ se lansează în Olanda. Mitea le aduce în faţa colegilor săi de la Ajax (majoritari în naţionala “Portocalei mecanice“) în seara dinaintea meciului, pentru un recital. Aceştia le ascultă şi îşi iau lumea în cap, smulgându-şi, oripilaţi, părul. La meci, tricolorii vor avea de înfruntat doar mori de vânt, căci adversarii se vor fi mutat în ţările vecine, iar Mitea va putea înscrie câte goluri va dori sufleţelul lui. Chiar fără număr, că tot aruncă Nicuşor cu bani în lăutari de câte ori are ocazia. Ai noştri vin acasă cu trei puncte şi se califică la Mondialul din 2006, pentru că băieţii lui Van Basten refuză să se prezinte într-un loc atât de înţesat cu români, ca Germania. Cine va fi cel mai fericit? Piţurcă, normal, care deja îşi caută o nouă trupă pentru Campionatul European din 2008. Şi, totuşi, cum rămâne cu cei doi ochi căprui care se ţineau de mână?
* Din cauza proximităţii spaţiale şi pentru că tot suntem la capitolul fotbal, l-am lăsat la urmă pe David Beckham, un star care nu a dat multă vreme cu capul în minge de teamă să nu-şi strice frizura dată cu toate tipurile de gel sau fixativ. Căpitanul naţionalei Angliei a declarat că vrea să renunţe la un Lamborghini în valoare de 200.000 de euro, ultima maşină achiziţionată din cele 15 pe care le deţine. Motivul? Nu îi place s-o conducă. Nu am înţeles prea bine cui, fotbalistului sau maşinii, dar cred că cea din urmă ar fi mai în măsură să emită pretenţii. Aşteptăm cu nerăbdare ca Spice Boy să renunţe şi la mingea de fotbal pentru că aceasta refuză să intre în poartă (mai ales la penalty-uri), la apariţiile în reclame pentru că Mutu a facut mai multe pe picior şi chiar la Real Madrid pentru că spaniolii mai şi câştigau trofee până să-l primească pe Beckham în rândul lor. Apropo, aţi văzut ultima lui reclamă? Cea în care David loveşte cu piciorul un automat de sucuri iar Jennifer Lopez îi arată limba? Mi se pare ciudat că fiecare îşi etalează ceea ce foloseşte cel mai puţin şi tot câştigă mai mulţi bani decât ar putea alţii să numere.

Îngerii de lângă noi

Posted in Publicate în ziare, Serioase şi plictisitoare on 20 Aprilie, 2005 by Claudiu-Gilian Chircu

– publicat în “Altă Viaţă Magazin” pe 23 aprilie 2005 –

De multe ori te întrebi ce e în neregulă cu viaţa ta. Norocul te-a părăsit şi nu ştii unde îl poţi găsi. Nimeni nu te înţelege iar singurătatea apasă fără milă peste fiinţa ta, chiar şi atunci când eşti înconjurat de prieteni sau familie. Toată viaţa ai fost închis în întunericul ce acum pare că izvorăşte din sufletul tău. Nu-ţi poţi găsi rostul în viaţă şi nici locul, oriunde te-ai afla. Simţi că aparţii unei alte lumi, pe aici eşti doar în trecere şi abia aştepţi să ajungi acasă, oriunde ar fi aceasta. Vrei să fii iubit şi apreciat, lumea să creadă în tine şi să te susţină. Încerci să te agăţi de cel mai mic ajutor dar, parcă între sufletul tău şi cele din jur există un zid nevăzut ce provoacă o durere fără margini. Unde e fericirea despre care vorbesc toţi?

Poate că nu ştii unde să o cauţi. Când ai privit ultima oară luna, cea care ne veghează visele? Când ai ascultat ultima oară cântecul păsărilor, a căror libertate o invidiezi de multe ori? Ai văzut cât de frumoasă poate fi o rază de soare privită printr-un strop de rouă? Sau zâmbetul inocent al unui copil pentru care viaţa nu poate fi altfel decât frumoasă? În încercarea de a lua viaţa în piept ai uitat de partea cea mai importantă – sufletul – cel pe care de multe ori simţi că l-ai pierdut.

Poate că ar trebui să începi să vezi îngerii de lângă noi. Nu ştii cum arată un înger? Îngerul este acea persoană al cărei chip este scăldat în lumină, atunci când totul din jur este scufundat în întuneric. Un înger este acea persoană în ochii căreia vezi cerul şi tot ce se ascunde în spatele lui, al cărei zâmbet îţi încălzeşte întreaga fiinţă, până în cele mai ascunse colţuri. Îngerul este acea persoană al cărei glas îţi face inima să tresară, amintindu-ţi că trăieşti.
Eu nu sunt un înger iar tu nu ai întâlnit nici unul.
Dar, oare, nu ai putea fi unul dintre ei?

Showbiz la kilogram 1

Posted in Publicate în ziare, Showbiz la kilogram with tags , , , , on 13 Aprilie, 2005 by Claudiu-Gilian Chircu

– publicat în „Altă Viaţă Magazin” pe 16 aprilie 2005 –

* Dacă v-aţi gândit până acum că ecuaţia fără necunoscute “americani – dolari – petrol – bronz natural“ poate fi întâlnită doar la mii de kilometri de plaiurile mioritice, vă voi demonstra contrariul. Mama actorului american Ethan Hawke a renunţat la apartamentul său luxos din New York, s-a mutat în România şi a strâns 10.000 de euro într-o lună pentru educaţia copiilor rromilor de aici. Asta n-ar fi o problemă, doar că regele încoronat al manelelor, Nicolae Guţă, a găsit cea mai bună metodă de a cheltui aceşti bani, el spălându-şi părul numai cu petrol. Deh, au unii aur, fie el şi negru, de îşi pun şi în cap. Cunoscută fiind obsesia maneliştilor de a-şi ţine averile la vedere, probabil că Guţă s-o fi gândit că partea sa superioară (doar din cauza locaţiei) este singura zonă goală care ar putea susţine o altă cantitate de aur, restul anatomiei sale fiind populat cu lanţuri, ghiuluri şi brăţări. Nu m-ar mira ca regele să fie un blond fermecător cu ochi albaştri, faptul că noi vedem negru în faţa ochilor atunci când apare majestatea sa la TV fiind doar din vina petrolului. Dacă vă spun că un român a inventat motorul pentru Dacie care funcţionează cu apă, veţi avea acelaşi sentiment, ca şi mine, că s-a întors lumea cu partea dorsală în sus? Păi bine, alteţa ta, n-ai putea renunţa la o sondă-două din Irak sau Siberia pentru culturalizarea puradeilor, ca să nu fie nevoită biata femeie să locuiască în ţara pe care toţi o vând, dar nimeni n-o cumpără?
* Revenind la podoabe capilare, cântăreţul de muzică populară, Ion Lăceanu, apelează la metode mai puţin costisitoare, el spălându-se la cap cu detergent de rufe. Colega sa de breaslă, Maria Dragomiroiu, are o pasiune poate doar pentru noi ciudată, ea colecţionând toate firele de păr deştept care îi părăsesc capul, pe care le îngroapă, mai apoi, în curtea casei sale. Şi eu care credeam că în cântecul “La umbra părului din livadă“ este vorba, într-adevăr, despre un pom… O mai fi făcând plopul pere din când în când dar părul, plopi, niciodată. Oricât de mult s-ar chinui sărmana Maria.