Credinţa din noi


– publicat în “Altă Viaţă Magazin” pe 30 aprilie 2005 –

Cu ceva timp în urmă, am cunoscut o persoană pe care, la început, am văzut-o ca şi ceilalţi: putin sărită de pe fix. De ce? Poate pentru faptul că lupta pentru convingerile sale şi era dispusă să îndrepte o lume rătăcită de la calea cea dreaptă. Fără a cere nimic în schimb. Nu era incredibilă ideea în care credea, ci faptul că avea în ce să creadă. Problema cu noi, cei tineri, e că nu ştim să credem. Sau, după cum spunea cineva, cei mai mulţi dintre noi nu numai că nu ştiu ce vor, dar nu ştiu nici măcar dacă vor ceva. Viitorul ne aparţine, iar noi nu ştim ce să facem cu el. Cei mari sunt atât de ocupaţi cu problemele „de oameni mari”, încât uită să ne înveţe lucrurile pe care le-au învăţat de la părinţii lor. Îi vedem cum încearcă să-şi ascundă greşelile, în loc să le recunoască sau măcar să le îndrepte, neputându-şi da seama că la fel vor face şi copiii lor. Pentru că părinţii sunt exemple de urmat, nu-i aşa? Învăţăm să avem încredere doar în forţele proprii dar atunci când nimerim într-o situaţie fără scăpare nu ştim ce avem de făcut. Cei mai mulţi se resemnează, declarându-se învinşi în lupta cu viaţa. Într-adevăr, Speranţa a rămas captivă în Cutia Pandorei şi foarte puţini au cheia. Povestea păsării Phoenix e doar o poveste, dar n-ar fi frumos să o facem noi să prindă viaţă? În plus, ce e rău în a crede în poveşti? Oare nu asta vedem la televizor în fiecare zi? Cei care ne promit că vom duce o viaţă mai bună, poveştile de dragoste din telenovele sau filmele în care un singur om distruge sute de inamici, pentru a salva lumea. Aş vrea să văd o persoană care nu s-a imaginat măcar o dată în locul eroului de pe ecran, doar pentru faptul că acesta ducea o viaţă mai bună sau mai palpitantă. Poate că ar trebui să începem să credem. În noi, în cei din jur şi, pentru că tot se apropie Sfintele Paşte, în ajutorul divin. Chiar dacă uneori uităm de Dumnezeu, ştiu că El nu ne uită. Iar viaţa e mult prea scurtă pentru a o irosi când nici nu a început bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: