Arhivă pentru Mai, 2005

„Miss Galati 2005”, spectacolul incendiar al anului

Posted in Publicate în ziare with tags , , , on 30 Mai, 2005 by Claudiu-Gilian Chircu

– publicat în “Viaţa Liberă” pe 1 iunie 2005 –

Pe 17 şi pe 18 iunie, gălăţenii vor putea fi martorii a ceea ce se anunţă a fi spectacolul anului. 27 dintre cele mai frumoase fete ale judeţului nostru (pe lângă gălăţence, concurând două reprezentante ale Tecuciului şi una din Târgu Bujor) se vor „lupta” în inteligenţă, şarm, frumuseţe, personalitate şi prezenţă scenică, pentru titlul de „Miss Galaţi 2005”. Miza este mare mai ales că, pe lângă premiile în bani, bijuterii, excursii în străinătate şi haine, câştigătoarea va reprezenta Galaţiul la concursul „Miss World România”. „Băiatul bun”, Cabral, vedeta posturilor Acasă TV şi Pro TV, va avea sarcina de a anima publicul şi de a-l ţine „în priză” pe durata a două seri pline de surprize. Băieţii din trupa cu butoaie, Sistem (ocupanţii locului 3 la Eurovision alături de Luminiţa Anghel), vor fi invitaţii speciali ai primei seri. În cea de-a doua, locul lor va fi luat de trupa de dans care nu mai are nevoie de nici o prezentare, Flamingo Boys. Prezenţa în juriu a unuia dintre actorii principali ai serialului „Numai iubirea” reprezintă o altă surpriză de care va beneficia publicul gălăţean. Vestimentaţia concurentelor va fi asigurată de Soryna Fashion, Picaro şi Teocalis, sponsori vor fi Auto Parma, Matex, Profiland, Ego Style, Mon Jardin, galeriile Mariano, Piu Donna, bijuteria Kiss, Avon Cosmetics, Consiliul Judeţean şi Primăria municipiului Galaţi, partener de comunicare – Pro TV Galaţi, iar parteneri media – Viaţa liberă, Radio Galaţi şi TV Galaţi.

Organizatoarea evenimentului, Dana Cernat, managerul agenţiei „Jolie Silhouette”, ne promite două seri incendiare, de neuitat. Două seri cât un an, dacă ţinem cont de faptul că vom avea parte de muzică, dans, modă şi, nu în ultimul rând, de cele mai frumoase dintre frumuseţile Galaţiului. Adică, formula perfectă a unui spectacol de succes. Biletele s-au pus deja în vânzare şi pot fi procurate de la casa de bilete a Teatrului Muzical „Nae Leonard” sau de la sediul agenţiei „Jolie Silhouette” (strada Brăilei nr. 3).

Citiţi suplimentul „Vieţii Libere” de sâmbătă-duminică, „Altă Viaţă Magazin” şi veţi putea cunoaşte primele 13 finaliste ale concursului „Miss Galaţi 2005”. Pe următoarele 14, le veţi cunoaşte săptămâna viitoare, în paginile aceluiaşi supliment. Alături de prezentarea concurentelor, veţi găsi şi un talon de concurs pe care, dacă îl veţi completa cu datele personale şi cu numele candidatei care credeţi că va câştiga, veţi putea beneficia de premiul în valoare de un milion de lei, oferit de Autoparma. De asemenea, „Viaţa Liberă” va acorda un premiu constând într-o toaletă de zi de la Davi´S Design, celei mai votate concurente. Termenul limită de depunere al taloanelor este data de 15 iunie, ora 13:00, premierea având loc pe 18 iunie, în cadrul spectacolului „Miss Galaţi” de la Teatrul Muzical.

Showbiz la kilogram 7

Posted in Publicate în ziare, Showbiz la kilogram with tags , , , , , on 25 Mai, 2005 by Claudiu-Gilian Chircu

– publicat în “Altă Viaţă Magazin” pe 28 mai 2005 –

Pentru prima oară în viaţa mea, m-a lovit complexul foii albe (sau al tastaturii albe, cu mici influenţe galbene – verzui). Şi asta, pentru că nu ştiu ce să scriu, cu toate că s-au întâmplat foarte multe în ultima săptămână. Pentru primul loc se bat eliberarea jurnaliştilor români din Irak şi clasarea României pe locul trei la Eurovision. Care ar putea avea o legătură, dacă mă gândesc bine. I-o fi înduioşat Luminiţa pe terorişti care, dându-şi seama că meritam mai mult, s-au gândit să fie fair-play şi să le dea drumul alor noştri. Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă România câştiga Eurovisionul sau, „măcar” calificarea la Campionatul European de fotbal? Mai răpeau vreo şapte-opt români pe care să-i elibereze apoi rapid, pentru ca bucuria să fie mai mare. Revenind la Eurovision, ceva nu prea pare în regulă. Păi, n-aţi văzut cum, la început, România şi Moldova se băteau pentru primul loc? Ei… Unde s-a mai pomenit aşa ceva? Apoi, faptul că Grecia a câştigat din nou, după Campionatul European de fotbal de anul trecut. Ăsta cam miroase a blat. Păi, cu ce a fost mai bună Helena decât butoaiele băieţilor de la Sistem (deşi au cântat cam la fel)? Doar pentru simplul fapt că a făcut parte din trupa Antique, acea sursă de inspiraţie a maneliştilor? Cel mai mult mi-a plăcut concurenta de pe locul 2, reprezentanta Maltei. N-am nimic cu gabaritul dumneaei, pe alocuri depăşit, dar ştiam că pe scenă nu au voie să apară mai mult de şase persoane. Oricum, Malta a fost puţin mai la înălţime decât de obicei, măcar pentru timpul în care vicecampioana s-a aflat în Ucraina (insula ridicându-se puţin, eliberată de apăsătoarea povară). Iar pentru faptul că băieţilor de la Sistem nu li s-a permis să se joace cu focul pe scenă, cu toate că Ruslana a făcut acest lucru, mă face să cred că, ceea ce s-a petrecut la Bâstroe, n-a fost doar o întâmplare. Marea dezamăgire a reprezentat-o Basarabia, nu pentru prestaţia Zdobilor, cu bunica lor cu tot, cât pentru punctele pe care ni le-au acordat. Noi le-am dat 12 puncte în româneşte, iar ei 7, în moldoveneşte. Ceea ce demonstrează că limba noastră e mai bogată ca a lor. Îi iertăm de data asta, pentru că e posibil ca numărul mic de voturi să fie din cauză că n-au avut timp toţi să sune de pe singurul telefon funcţionabil din raion. Dar, dacă se va repeta povestea şi la anul, s-ar putea să mă las de cumpărat ţigări netimbrate din Piaţa Ruşilor. Partea cea mai interesantă e că, în timp ce în România sunt mulţi ce blamează manelele, Europa a ales pe primul loc o manea. Şi asta e a doua oară, după melodia lui Sertab de acum doi ani.
Într-un fel, mă bucur că nu a câştigat România Eurovisionul (deşi ar fi meritat). Păi, cum la noi se sparg scenele sub greutatea artiştilor internaţionali, unora le cad în cap iar microfoanele nu se mai deschid din cauza unor defecţiuni tehnice intenţionate, ar fi foarte posibil să ne facem din nou de… culoarea căpşunelor spaniole. Şi iar o să apară un DJ Syto care să ne înjure cât mai melodios pe toate cele şapte note ale portativului sau un Urs Meier care să nu ne lase să mergem la Mondiale.
Şi ar fi păcat…

Preselecţia finală pentru „Miss Galaţi 2005”

Posted in Publicate în ziare with tags , , , on 21 Mai, 2005 by Claudiu-Gilian Chircu

– publicat în “Viaţa Liberă” pe 23 mai 2005 –

Sâmbătă, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, a avut loc preselecţia finală pentru concursul de frumuseţe „Miss Galaţi”. După aproximativ trei ore, juriul (format exclusiv din femei) a ales 25 de finaliste, din cele 37 de fete selectate în urmă cu două săptămâni. Nu doar oraşul nostru va participa la concurs, Tecuciul şi comuna Băneasa având câte o reprezentantă. Concurentele au fost alese după inteligenţă, frumuseţe, şarm şi personalitate, după cum am aflat de la Dana Cernat, managerul agenţiei „Jolie Silhouette”. „Spectacolul, pentru organizarea căruia ne asumăm drepturile legale, va avea loc pe 17 şi pe 18 iunie”, ne-a mai declarat dânsa. Organizatorii sunt în discuţii avansate cu trupele Sistem şi Akcent pentru a deschide show-ul, dansatorii de la Flamingo Boys fiind invitaţii speciali ai celei de-a doua seri. Bineînţeles că nu va lipsi Cabral, vedeta postului Acasă TV, cel care va prezenta spectacolul. Juriul va fi format dintr-un reprezentant al concursului „Miss World România”, unul dintre sponsori, managerul şi coregraful trupei Flamingo Boys şi unul dintre actorii principali ai serialului „Numai iubirea” (a cărui identitate va fi ţinută în mare secret până la spectacol). Sponsori vor fi Auto Parma, Matex, Profiland, Ego Style, Mon Jardin, galeriile Mariano, Piu Donna, bijuteria Kiss, Avon Cosmetics, Consiliul Judeţean şi Primăria municipiului Galaţi, partener de comunicare – Pro TV Galaţi, iar parteneri media – Viaţa liberă, Radio Galaţi şi TV Galaţi. Vestimentaţia concurentelor va fi asigurată de Soryna Fashion, Picaro şi Teocalis. Premiile vor consta în bani, bijuterii, excursii în străinătate, haine şi, bineînţeles, participarea la concursul Miss World România (pentru cea care va deveni Miss Galaţi). Biletele vor fi puse în vânzare începând cu data de 1 iunie, la casa de bilete a Teatrului Muzical sau la sediul agenţiei, pe strada Brăilei nr. 3.

Calea spre lumină

Posted in Publicate în ziare, Serioase şi plictisitoare on 18 Mai, 2005 by Claudiu-Gilian Chircu

– publicat în “Altă Viaţă Magazin” pe 21 mai 2005 –

Te privesc şi nu-mi vine să cred că exişti. Să fii, oare, un vis răzleţ, evadat din propriul subconştient, ce a reuşit să treacă de bariera zorilor? Ori o rază timidă de soare oglindită într-un strop de rouă prelins pe o petală sângerie de trandafir? Sau o făptură coborâtă din Eden, asemenea nemuritorului Luceafăr, pentru a aduce fericirea unui suflet rătăcitor? Poate că eşti doar un miraj, o fantasmă ruptă din basme, un cântec surd de sirenă sau un miracol divin, în faţa căruia natura îşi îngenunchează măreţia.

Totuşi, îmi dau seama că exişti. Privirea ta, odinioară mai senină decât un răsărit, abia îţi mai poate reţine tristeţea. Sufletul îţi e captiv într-o colivie de cleştar, cu aripile frânte de vitregia sorţii. Durerea te înlănţuie, sorbindu-ţi flacăra vieţii. Lumina-ţi e mai întunecată ca nicicând iar timpul te separă de cei din jur printr-un voal rece şi înţepător. Te agăţi de o speranţă slăbită de iluzia fericirii. Viitorul se îndepărtează fulgerător, lăsând trecutul să-ţi invadeze prezentul. Ieri, acum e azi iar mâine nu mai există.

Dar, dacă ar fi altfel? Poate că drumul anevoios pe care l-ai ales, ce la început părea presărat cu crini, nu e calea cea dreaptă spre Lumină. Dacă, la naştere, ursitoarele ţi-au hărăzit un alt destin? Întunericul te poate încătuşa, dar nu-ţi poate răpi cea mai preţioasă comoară: sufletul. Fericirea nu e departe, aşteaptă numai să fie culeasă. Trebuie doar să-ţi întinzi aripile şi să zbori din nou, lăsând libertatea să te poarte printre nori, dincolo de vise. Nu lăsa scânteia din tine să se stingă. Preschimb-o în lumină şi lumina se va întoarce la tine, ori de câte ori vei simţi că te scufunzi.

Eu ştiu că ai să reuşeşti. Tu, însă, când ai să ştii?

Balul studenţilor, ploaia şi Paraziţii

Posted in Publicate în ziare with tags , , , , , , , , , on 14 Mai, 2005 by Claudiu-Gilian Chircu

– publicat în “Viaţa Liberă” pe 17 mai 2005 –

Din cauza grevei studenţeşti din primul semestru, balul bobocilor Universităţii „Dunărea de Jos” a avut loc spre sfârşitul anului universitar. Mai exact vineri, în cadrul Festivalului Naţional „Studstock”. Locaţia aleasă a fost campusul studenţesc, scena fiind amplasată între cantina 1 şi căminele A, B si E. De organizare s-au ocupat Liga Studenţilor din Galaţi, Casa de Cultură a Studenţilor, Universitatea „Dunărea de Jos” si Primăria municipiului, iar de finanţare – Agenţia Naţională pentru Tineret, prin Agenţia pentru Sprijinul Studenţilor, împreună cu sponsorii Ursus, Coca-Cola, Next Computers şi Perfect.

Balul a început în jurul orei 19:30. Concurenţii, în număr de zece, au reprezentat câte un stat european, pentru a sărbători (cu o mică întârziere) Ziua Europei ce a avut loc cu o săptămână în urmă. Probele au fost realizate în aceeaşi maniera diferită de celelalte manifestări de acelaşi gen, cu care ne-au obişnuit cei din Liga Studenţilor în ultimii ani. Bobocii au format hora Uniunii Europene şi au făcut câte o declaraţie în limba ţării pe care o reprezentau. Proba de play-back pe melodii cunoscute, în care s-au urmărit mişcarea scenică şi modul concurenţilor de a se descurca în postura de artişti, a fost hotărâtoare pentru alegerea câştigătorilor. Dacă ţinem cont de numeroasele repetiţii şi de faptul că s-au pregătit pentru spectacol mult timp, putem spune că au fost, măcar pentru o seară, adevăraţi artişti. Proba-surpriză a luat naştere din ideea celui care a prezentat spectacolul, Sorin Genes (sau Săbiuţă, aşa cum este alintat de cunoscuţi). Aspiranţii la titlurile de Miss şi Mister au fost nevoiţi să adune lenjerie intimă din cămine, într-un anumit timp. Ocupanţii locului I se numesc Iulia Ovază şi Mihai Zaharia. Nu am putut sta de vorba cu ei din cauza îmbulzelii generate de recitalul trupei Paraziţii, dar am aflat că Mihai a participat, cu câteva luni în urmă, la emisiunea prezentată de Dan Negru, „Ciao, Darwin!”.

Vineri seara, în campus au fost prezenţi aproximativ şase sute de tineri, după cum estimează organizatorii. Deşi ei se aşteptau la un număr mult mai mare de spectatori, vremea rece şi ploaia au fost factori decisivi. Cu toate că s-au autocenzurat în concert, Paraziţii împreuna cu invitaţii lor (Bitză, Raku şi Spike) au reuşit să încingă atmosfera. Pe alocuri se puteau vedea tineri rămaşi în busturile goale, ce cântau în acelaşi timp cu artiştii lor preferaţi. Chiar dacă locul a fost împânzit de poliţişti şi jandarmi, evenimentul nu a fost lipsit de incidente, doi tineri aruncând cu sticle goale în maşina baieţilor de la Paraziţii. Spiritele au fost calmate înainte de a se încinge, lăsând atmosfera de distracţie şi buna dispoziţie generală să pună stăpânire pe toată lumea.

Showbiz la kilogram 6

Posted in Publicate în ziare, Showbiz la kilogram with tags , , , , , , , , , on 11 Mai, 2005 by Claudiu-Gilian Chircu

– publicat în “Altă Viaţă Magazin” pe 14 mai 2005 –

Oricât de mult mi-aş dori să schimb titlul acestei rubrici, o voce interioară, aparţinând unui pitic stabilit ilegal pe creierul meu, mă convinge de fiecare dată să mă răzgândesc. Şi întotdeauna are dreptate. Păi, dacă iei vreo 7-8 prezentatori TV, două-trei duzini de trupe şi alte “privighetori” afone sponsorizate de tăticu’, o mână de actori şi o turmă de fotbalişti, observi că valorează cât un kilogram de castraveţi. Noroc cu fotbalistul Ciprian Marica, cel care şi-a luat blugi în valoare de 2000 de euro, că le mai creşte preţul de ajungem la kilogramul de cârnaţi. Haideţi să vedem ce au mai făcut “starurile” noastre mioritice în ultimul timp:

* Oana Zăvoranu a dat-o afară din casă pe Dana Săvuică. Mai exact, a dat-o afară de pe Acasă TV, cu toate cele 5 minute de teleshopping ale ei. Televiziunea asta îmi pare mai mult a fi Casa Big Brother: vin mulţi, nu fac nimic interesant în faţa camerelor de luat vederi şi, în final, va rămâne numai unul (sau una). Sper că aceea să nu fie Oana că, altminteri, ne dăm şi noi afară din case de rămâne Pepe singurul telespectator.

* Mihaela Tatu e bolnavă din cauza ţigărilor şi a regimului. Noi suntem bolnavi din cauza femeilor “de trei ics” ce povestesc la televizor cum au ţinut regim.

* Fosta bebeluşă a Cârcotaşilor, Roxana Gârniţă, se apucă de cântat. Se aude că e posibil ca fata să apară din nou pe micul ecran, ea primind câteva propuneri din partea unor televiziuni. Nu vreau să mă găndesc la ce fel de propuneri a primit, amintindu-mi de pozele obscene de pe net ce au cauzat plecarea ei de la Prima TV. Oricum, dacă nu va apărea pe sticlă, întotdeauna vom avea internetul la dispoziţie. Iar în muzică, cred că are şanse dar, parcă, ăla din poze nu era microfon.

* (La) Maxxxima Minodora, după ce s-a despărţit de Arabu’ Cătălin, s-a hotărât să ţină regim, să meargă la o sală de fitness şi să poarte fuste mini. Şi noi vrem ca ea să ţină regim şi să meargă la sală, dar la partea cu fusta avem mari rezerve.

* Tânărul Serginio de la Prima TV vrea să pună mâna pe pistol. Mai exact, pe Gina Pistol, cea pe care, după o emisiune, a luat-o în braţe şi i-a şoptit: “Besa me mucho”. Probabil că “mucho” nu ştie că e periculos să te joci cu armele, mai ales dacă sunt în posesia logodnicei care te aşteaptă acasă.

* Se zvoneşte că Jojo se desparte de iubitul ei, fratele Monicăi Anghel, mai ales din cauza faptului că, la petrecerile mondene, apare tot mai des la braţul lui Daniel Buzdugan, colegul său de la Divertis. Oare n-o fi asta tot vreo farsă de-a lui Buzdugan?

* Andreei Bănică îi cade părul. O fi fost dat pe spate la vederea farmecelor juniorului Dolănescu care nu pierde nici o ocazia de a-i pipăi blondei talentul. Asta e! Ne-or fi făcând contraatacurile folclorului părul măciucă, dar să zicem mersi că nu ne părăseşte şi pe noi.

Preselecţia pentru „Miss Galaţi 2005”

Posted in Publicate în ziare with tags , , , on 7 Mai, 2005 by Claudiu-Gilian Chircu

– publicat în “Viaţa Liberă” pe 9 mai 2005 –

Sâmbătă, Teatrul Muzical „Nae Leonard” a găzduit prima preselecţie pentru concursul de frumuseţe „Miss Galaţi”. 49 de urmaşe ale Evei, cu vârste cuprinse între 13 şi 26 de ani, au încercat să convingă juriul că merită să acceadă în faza finală a selecţiei, ce va avea loc pe 21 mai. Cum era de aşteptat, emoţiile nu au lipsit multe dintre participante încurcând stânga cu dreapta şi profilul cu semiprofilul. Tecuciul a avut patru reprezentante, una dintre ele fiind… învăţătoare. Deşi prima selecţie nu a fost ieşită din comun, cele mai multe aspirante declarând că au venit pentru a câştiga titlul de „Miss” sau, măcar experienţă în modelling, spectacolul propriu-zis se anunţă a fi unul de zile mari. Pe 17 şi pe 18 iunie, 25 dintre cele mai frumoase fete ale judeţului nostru se vor întrece prin adevărate probe „de foc”, adică: prezenţă personală, ţinută de seară, întrebări de cultură generală şi nelipsitele costume de baie. Va fi muzică, fiind invitată una dintre cele mai în vogă trupe ale momentului (al cărei nume este, deocamdată, ţinut secret de către organizatori), dans, iar pata de culoare o va reprezenta Cabral, cel ce va fi amfitrionul show-ului. Pe lângă premiile oferite de către Matex, Ego Style, Sorina Fashion şi Pro TV Galaţi, câştigătoarea titlului de „Miss Galaţi” va participa la preselecţia naţională pentru concursul „Miss World”.