Singur pe drum


Ora 4 dimineaţa. Locaţia? Necunoscută. Noaptea pare mai neagră ca niciodată. Privesc în jur şi nu văd altceva decât întuneric. Un întuneric ce mă apasă mult mai greu decât în alte nopţi, încercând să se strecoare înăuntru. Frigul aspru îmi sfâşie nemilos carnea, aşteptând parcă să îi cer îndurare. Ceaţa e din ce în ce mai deasă. O simt cum se cuibăreşte în plămâni şi apoi iese repede doar pentru a reveni mai puternic. Îi simt mirosul, gustul, chiar şi atingerea de gheaţă. Bezna din jur e orbitoare. Respir întunericul şi îl las să îşi facă loc prin vene, amestecându-se cu sângele. Privesc în zare dar nu se vede nici măcar o luminiţă stinsă, aducătoare de speranţă. Niciun suflet prin apropiere. Doar al meu, rătăcind pe un drum anevoios şi nesigur, în căutarea a ceva încă neştiut. În urmă au rămas locuri necunoscute, destine nescrise şi un suflet ingemănat, răpus de aripa singurătăţii la fel ca al meu. Amintirile nopţii trecute pun stăpânire pe mintea mea, mai vii decât propria-mi fiinţă. Sărutări fierbinţi, atingeri sfioase, îmbraţişări tandre, priviri pătimaşe… Ploaia ce a apărut ca din senin mă trezeşte la cruda realitate. Acelaşi întuneric în jur, acelaşi gol în suflet, acelaşi drum care îmi însoţeşte paşii… Încotro mă îndrept? Nimeni nu poate şti. Cât am mers? Poate prea mult. Înca îi simt respiraţia fierbinte pe gât, încă îi simt buzele lipite de ale mele. Încă îmi răsună în urechi bătăile inimii Ei… Şi, din nou, linişte. O linişte asurzitoare, care îmi apasă timpanele… Aceeaşi beznă ce mă acoperă cu voalul pustietăţii ei. Ce caut eu aici? Unde voi ajunge? De ce am plecat? Încă nu ştiu… Amintirile dor în continuare. Şoapte stinse, rugăciuni nerostite… Şi acea privire în care m-am pierdut de prea puţine ori… Dar eu sunt tot pe drum, tot în intuneric. Şi tot singur. Cum de am trecut atât de repede dintr-un vis într-un coşmar? Lacrimile ce i-au întunecat privirea la despărţire dor tot mai rău. Încă îmi sfâşie sufletul, lăsând câte o bucată în urmă… Deodată mă opresc. Iar timpul se opreşte odată cu mine. Acum ştiu ce caut, încotro mă îndrept şi ce îmi lipseşte. Nu drumul pe care l-am ales e greşit, ci direcţia. Tot ce am nevoie pentru a-mi întregi sufletul, se află în urma mea. Trecutul meu, prezentul şi viitorul. Visurile mele, speranţele, fanteziile. Viaţa mea cu tot ce se ascunde dincolo de ea. Sufletul ce nu mă va mai lăsa să rătăcesc singur în întuneric, ci mă va însoţi şi îmi va lumina calea… Mă voi întoarce şi voi fi pentru ultima oară singur pe drum. Voi căuta apoi un nou drum pe care îl voi înfrunta fără teamă. Pentru că, de această dată, nu voi mai fi singur…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: