Grup de o persoană


Zilele trecute, din lipsă de ocupaţie intelectuală, plictisit de tainele miraculoase ale scobitului în nas, m-am apucat de meditat asupra propriei persoane. Ştiu că am o fire foarte dificilă şi că nu mă înţelege nimeni. De aceea, am încercat să mă înţeleg singur. Astfel am aflat că, din cauza incultului personalităţii foarte dezvoltat, am reuşit performanţa de a forma de unul singur un grup dezorganizat. În mine sălăşluieşte o minusculă comunitate, un fel de gaşcă, trib, gintă sau asociaţie de locatari. Iată pe cine am găsit stabiliţi ilegal în interiorul meu, fără a se trece la întreţinere:

Eu-l interior este un tânăr pensionar, fost miner şi membru PCR pasiv. Îi place să se certe cu tinerii în autobuze, să joace table sau şeptica (singur ori cu alţi pensionari) şi să pişte de fund eleve pe stradă. Nu suportă să stea la cozi, să îi piardă cineva proteza dentară, să facă pipi în ploscă şi să îşi schimbe singur scutecele. Colecţionează reviste pornografice, îşi cheltuieşte toată pensia în cluburile de striptease şi adoră să contrazică pe oricine, doar ca să treacă timpul mai repede. Are căderi de memorie, apă la genunchi (şi-a montat şi apometre), probleme cu prostata, Parkinson şi, din când în când, poate fi văzut vorbind singur într-un dialect necunoscut.

Latura mea feminină este o lesbiană frigidă care ziua lucrează ca femeie de serviciu iar noaptea ca prostituată cu juma’ de normă. A fost Miss Boboc în liceu, este pasionată de muzică, modelling şi dans din buric, îi place să piardă timpul cu prietenele ei la cumpărături sau să se uite la telenovele. A încercat acum câţiva ani să se lanseze în muzică (pentru că nu are talent dar arată bine) şi, uneori, prezintă rubrica Meteo la OTV. Adoră mâncarea de post alb-negru, trezitul la ora 12, revistele demodate de modă şi mersul la coafor. Încă mai crede în Moş Crăciun, este preocupată de problema globalizării maidanezilor din Africa şi are o pasiune ascunsă pentru Monica Anghel. Deşi nu are nicio importanţă, trebuie să menţionez şi faptul că e blondă naturală cu şuviţe verzi-roşcate.

Copilul din mine a fost maltratat de curând de către profesorul său de Religie şi are un mic defect de vorbire. Este obraznic, fuge de la şcoală, chinuie animalele şi împinge babele pe scări. Îi place să se joace la calculator, să se uite la filme cu Van Damme şi să asculte BUG Mafia cu volumul la maximum. Are cercei peste tot, frizură afro-punk (cu o şuviţă rebelă ca a lui Băsescu) şi îşi doreşte să ajungă şomer când va fi mare. Îşi cheltuieşte alocaţia pe băutura şi la poker, îl urăşte pe Ion Dolănescu şi, din câte am auzit, are obiceiul de a trage pe nas praful de pe mobilă.

Animalul din mine este un animal de companie intimă, domestic şi dresat pe jumătate. Are purici, scabie, gripă aviară, puţină turbare şi boala vacii nebune. Nu suportă să poarte botniţă sau lesa, iar timpul liber şi-l petrece în faţa televizorului, la meciuri, consumând pizza, bere şi gârâind ca porcul. Îi place să se tăvălească în propria baliga, să meargă la zoo şi să râdă de animalele închise în cuşti, să călărească tot ce mişcă, să îşi lingă ouăle şi să alerge în jurul cozii sale. Îl excită nespus Ţestoasele Ninja, Flipper şi Fizz. Seamănă puţin cu Big Foot şi cu Alien, dar numai din semiprofil.

Tripla mea personalitate îmi cam dă batăi de cap. Prima este un contabil virgin, fost tocilar în şcoală (învăţa doar ce ştia că nu o să îi folosească), închis în sine, timid şi nesigur pe el. Stă continuu pe chat-uri şi pe site-uri matrimoniale unde speră să agaţe vreun topmodel cu bani. Îi plac desenele animate, ciocolata cu pâine, sucul natural de cartofi pai şi timbrele fără lipici pe ele. Susţine că a fost răpit de extratereştri, crede numai în horoscopul din ziua anterioară şi aşteaptă cu nerăbdare să vină sfârşitul lumii, ca să rămână singur. Face parte din secta „Martorii oculari ai lui Iehova” şi noaptea, când e lună plină, sacrifică 2-3 gândaci de bucătarie într-un ritual cu tente zoofilice. A doua personalitate este un rocker trisexual supărat pe viaţă, care urăşte pe oricine (inclusiv pe el). Are tatuaje peste tot (chiar şi pe unghii), părul lung, legat în 2 cozi asimetrice şi multe lanţuri atârnate de gât. Bea numai votcă amestecată cu ceai de muşeţel, se îmbracă doar în negru (în afară de înmormântări, unde poartă alb sau galben), fumează ţigară după ţigară şi nu renunţă la ochelarii de soare nici măcar când doarme. Deşi este un ateu convins, poate fi văzut sâmbăta cântand în corul bisericii baptiste. Cea de-a treia personalitate este un retardat obez, ce trăieşte de obicei într-o dimensiune paralelă. Are ca pasiuni salivatul în valuri, rostogolitul prin mijlocul străzii, săritura în cap de la geam şi alergatul după pietre. Îi plac beţele de la acadele, guma deja mestecată şi bomboanele de pe colivă. Îi este frică de ciment, scaune cu 3 picioare, lumânări parfumate şi maşini parcate. Nu suportă să fie comparat cu oamenii sănătoşi şi are ca ocupaţie cerşitul pe la pomeni sau prin tramvaie. Îşi doreşte foarte mult ca, în viitorul nu prea îndepărtat, să ajungă terorist şi să bombardeze ungurii.

Piticii de pe creier sunt în număr de 7, precum cei din poveste. Împreună au format un taraf numit „10 negri mititei au luat lăţei”, drept pentru care au ajuns destul de cunoscuţi pe piaţa manelelor. Datorită faptului că sunt mici şi negri, au fost confundaţi adesea cu Adrian Minune. Din această cauză au fondat un fan-club Guţă dar nu se prezintă niciodată la întâlniri. Le place să facă repetiţii numai la ore târzii din noapte şi să se plimbe prin sufragerie cu Merţanul ultimul răcnet, pe care l-au achiziţionat din banii de pe dedicaţii, de la nunţi.

Vocile pe care le aud tot mai des fac galerie, pe rând, tuturor echipelor de fotbal din Divizia A. Adică la un meci ţin cu Steaua, la următorul cu Rapid, şi tot aşa. Ei ar fi paşnici dar, din cauza faptului că şeful galeriei suferă de Sindromul Tourette, toţi ceilalţi îl urmează şi înjură ca în Parlament. Vocile sunt diferite ca tonalitate sau ca intensitate, unele au ecou iar altele nu, dar partea cea mai enervantă e că de multe ori vorbesc lucruri diferite, iar eu nu mai înţeleg nimic. Partea bună e că acoperă manelele piticilor de pe creier, drept pentru care îi las să se certe cu vocea raţiunii când au chef. Recent, am aflat că o voce a fost angajată să apară într-un episod-pilot de teatru radiofonic mut, iar alta să traducă filme porno de pe casete video, în locul Irinei Margareta Nistor.

Demonul care m-a posedat nu e chiar o bestie ci, mai degrabă, un pokemon amărât. E băiat de treabă în sinea lui, deşi nu vrea să recunoască asta. Mă posedă cam o dată la două săptămâni şi nu vine niciodată cu mâna goală. Adică, ori cu o navetă de bere, ori cu nişte snacks-uri, ori cu nişte pungi de seminţe. E foarte urât şi suferă din cauza asta, pentru că nicio femeie nu vrea să se apropie de el. Nici măcar Elton John. A fost un timp amic la cataramă cu Monstrul de sub pat (sau Bau-Bau ori Boogey Man, cum vreţi să îi spuneţi) dar relaţia s-a răcit când pokemonul meu a plecat să joace în The Ring. Partea cea mai enervantă la el e că sună des la linia erotică, ca să sperie fetele de acolo. Iar eu sunt nevoit să achit factura telefonică şi spitalizarea fetelor. Din nu ştiu ce motive îl urăşte de moarte pe Daniel Buzdugan şi, când e nervos, poate fi auzit spunând că o să-i bage odată şi-odată lui Buzdugan telefonul in… cu farsele lui cu tot. Nu încercaţi să aflaţi mai multe despre asta, că nu e recomandabil.

Prietenii mei imaginari sunt în numar de 2. Sunt gemeni siamezi, deşi unul e mai mare ca celălalt cu vreo 3 ani. S-au născut separat dar, pentru că nu aveau încredere unul în altul (îşi furau jucăriile când erau mici), s-au hotărat să se lipească, pentru a se putea ţine sub supraveghere mereu. Deşi sunt împreună tot timpul, fac lucruri separat şi nu prea se întâlnesc. Când unul doarme, celălalt face jogging. Când unul munceşte de noapte, celălalt e de zi. Când unul pleacă în vacanţă la mare, celălalt se duce la munte. Când unul şi-o trage cu vreo gagică, celălalt stă de 6 în faţa blocului. Şi aşa mai departe. Deşi au aproape 30 de ani, se ceartă mai mereu, iar faza asta îmi enervează galeria de voci din cap. Şi încep şi ăia să înjure, piticii să cânte mai tare manele, latura feminină să plângă, ţi pe mine mă iau toate durerile de cap, făcându-mi neuronii să se sinucidă prin tehnici mistice de harakiri. Dar sunt prietenii mei şi ţin la ei, chiar dacă stau pe lânga mine doar când am bani (sau când vine demonul cu berea). Cine n-are prieteni, să-i cumpere pe ai mei…

– Ultimul, dar nu cel din urmă, este îngerul meu păzitor. Este imens, o matahală de 2,10 metri şi 120 de kilograme. Nu consumă niciodată alcool (doar apă sfinţită), nu mănâncă de dulce (doar anafură, colivă şi pască) şi nu înjură niciodată de sfinţi (doar de mamă, tată şi mătuşă). În schimb, bate de rupe tot ce prinde. Câteodată, când se plictiseşte, îl mai foloseşte pe demonul-pokemon ca sac de box. Nu din răutate, pentru că îşi iubeşte aproapele, ci doar ca să se antreneze. Are centura neagră de supărare în full contact, kung fu, wrestling şi break-dance, a făcut parte din legiunea străină şi îşi doreşte foarte mult să lupte în K1. Este expert în arme de foc, apă şi pământ, are un tatuaj pe piept pe care scrie „I love God” şi unul pe spate pe care se poate citi „Vreau la mama”. Cineva mi-a spus că a facut şi câţiva ani de carceră pe vremea comunismului dar, încă nu e nimic dovedit. Se zice că a fost eliberat la Judecata de Apoi pentru că a depus pentru el mărturie cineva de sus…

În mare, toţi cei ce mă locuiesc se înţeleg bine. Sâmbăta se adună cu toţii la o şezătoare iar seara, trag câte un bairam sau o chindie într-un cerc restrâns. Mai ies la câte o bere împreună, la câte un miting, merg la serviciu, fac curăţenie prin mine sau îşi spală rufele murdare în public tot împreuna. Mai rău e când se îmbată. Fac scandal, se iau la bătaie sau îmi înnoadă maţele şi venele. În rest, e un grup apolitic paşnic, de entităţi la locurile lor, ce nu deranjează pe nimeni (în afară de mine).

Cam aşa arată grupul pe care, cu sau fără mândrie, îl formez de unul singur. Sper că aşa se vor lămuri toţi cei ce mă cunosc de ce sunt atât de dificil şi de ce nu sunt răspunzător pentru faptele mele…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: