Ştire de nota 10???


Vai de viitorul jurnalismului din România… Aflat azi din greşeală pe la facultate, m-am trezit cu o verificare cât mine de mare. Bine, recunosc, ceva mai mică, dar nu cu mult. După îndelungi cercetări, am aflat că obiectul cu pricina poartă pomposul nume de «Tehnici de Investigare Jurnalistică». Urât nume… Verificarea respectivă a constat într-o ştire pe care a trebuit să o facem în zece minute, ce au ţinut exact juma’ de oră. Subiectul ştirii a fost unul la alegere, fictiv, ca pentru un ziar local. Chiar dacă nu îmi stătea mintea la făcut ştiri, am scris o porcărie pe care, culmea, am luat 10. Nu meritam nici 4 dar… proful să trăiască! Ştiu că în MISA nu sunt acceptaţi decât heterosexualii şi că trimiterea din finalul ştirii e puţin forţată, dar chiar nu aveam chef de gândit la ora aia imposibilă (era vreo 12 fără ceva). În cele ce urmează, vă invit să citiţi aberaţia mea de nota 10 şi să vă rugaţi să nu ajung să scriu vreodată ştiri nici măcar la vreo revistă pentru manelişti.


Antrenorul Stelei – homosexual în MISA?

Mai mulţi jucători ai echipei de fotbal Steaua Bucureşti au depus ieri, la Secţia 3 de Poliţie din capitală, o plângere împotriva antrenorului lor, Cosmin Olăroiu. Acesta este acuzat de hărţuire sexuală de către şapte dintre jucătorii săi, printre care se numără şi doi foşti gălăţeni, Boştină şi Ghionea. Din declaraţiile fotbaliştilor reiese că l-au surprins de multe ori pe Olăroiu privindu-i în timp ce făceau duş sau se schimbau în vestiar. Ba mai mult, se pare că antrenorul a îndrăznit să-şi mângăie adeseori elevii, sub pretextul încurajării lor, în urma prestaţiilor sportive. În plus, surse din interiorul clubului Steaua susţin că Olăroiu ar face parte din organizaţia yoghină MISA, el aplicând şi la antrenamente tactica spiralei energetice defensive. Cosmin Olăroiu a refuzat să comenteze acuzaţiile ce i se aduc. În schimb, patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat că acest scandal nu este decât un joc politic murdar, menit să mânjească atât imaginea echipei campioane, cât şi pe cea a partidului pe care îl conduce. În zilele următoare, ziarul nostru vă va prezenta dedesubturile poveştii, declaraţii ale unor persoane din anturajul lui Olăroiu, precum şi un interviu în exclusivitate cu M.M. Stoica, presupusul amant al antrenorului Stelei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: