Primul editorial


De curând, am dat din greşeală peste primul editorial pe care l-am scris vreodată. Pe atunci (23 noiembrie 2004) eram în primul an de facultate, iar o profesoară a vrut să vadă ce e de capul nostru. Ne-a cerut să-i facem câte un articol, iar eu am ales un editorial. Nu ştiam cum se face dar era singurul fel de articol pe care nu îl încercasem. Spre surprinderea mea, i-a plăcut şi profei, dar şi colegilor. Pe vremea aia, cu puţin înainte de alegeri, era încă proaspăt scandalul pe tema Adrian Mutu şi drogurile. Nu ştiu cât de inspirat am fost în alegerea subiectului sau cât am evoluat de la primul editorial până în prezent, dar am să vi-l arăt şi vouă. Din altruism, fireşte, pentru că nu îmi place să păstrez ceva doar pentru mine. Image


Prezentul lui Mutu sau viitorul nostru?

În ultima vreme, s-a tot vorbit despre Mutu. Ziarele şi televiziunile s-au folosit de imaginea lui, transformându-l în cel mai comercial produs, de la inventarea manelei până acum. Nu a existat coadă la medicamente compensate sau înghesuială în autobuz, în care să nu se pomenească numele lui. Mutu în sus, Mutu în jos. Întâi a fost transformat în erou naţional pentru că a venit să joace în echipa naţională, cu riscul de a se certa cu antrenorul său de la Chelsea. Copiii şi-au găsit un nou idol, mai ales pentru faptul că “eroul“ a fost nevoit să renunţe pentru un scurt timp la escapadele nocturne prin cluburile londoneze sau prin paturile vedetelor de mâna a şaptea din România. Ori la citirea operelor lui Dostoievski (sau era Eminescu?), înţelegerea acestora fiind facultativă. Apoi, Mutu a devenit un proscris, din cauza faptului că a fost găsit cu nasul mânjit de ceva alb. Unii (mai puţini, e drept) i-au luat apărarea, compătimindu-l, de parca ei l-au împins să se drogheze (pardon, să se dopeze). Alţii au făcut trimitere la vremurile biblice, aruncând în el cu pietre de mărimea bilelor albe (cu care Adrian este destul de familiarizat) sau de mărimea mingiei de fotbal pe care nu a mai atins-o decât atunci când colegii săi de echipă şutau în tribună. Prea multă publicitate gratuită unuia care nu dădea cu capul în minge de frică să nu-şi strice frezura dată cu toate tipurile de gel şi fixativ. Noroc cu eşecul “tricolorilor“ second-hand în Armenia. Pentru puţin timp, atenţia românilor a fost îndreptată asupra lui nea Puiu cu caşcheta lui cu tot, şi asupra elevilor săi care şi-au demonstrat public (încă o dată) nivelul de cultură, adresând ziariştilor expresii obscene, mai colorate decât curcubeul pe care ni l-a adus Bush Jr. cu ocazia vizitei sale în România. Poate că acesta a fost modul lor de a-l omagia pe proaspătul reales să ocupe Casa Albă (şi încă vreo câteva state arabe, după Afganistan şi Irak).

Cu sau fără nas prăfuit, Mutu este o victimă. Prin el ni s-a distras atenţia de la adevăratele noastre probleme. Corupţia, sărăcia şi minciunile guvernanţilor, în plină campanie electorală, au fost pentru puţin timp uitate. Dacă Mutu ar mai face o boacană până la alegeri, românii ar veni la vot cu inimile pline de înjurături pentru el, şi nu pentru cei care ne conduc. Vinovat de ce ni se întâmplă nu e Mutu, ci noi pentru că ne lăsăm manipulaţi. Viaţa lui pare mai importantă decât a noastră. Dar e mai importantă, oare, decât viitorul copiilor noştri?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: