Arhivă pentru Iulie, 2006

Odă Monicăi Columbeanu

Posted in Aberaţii cu striaţii with tags , on 24 Iulie, 2006 by Claudiu-Gilian Chircu

Să te fut, fir-ai a dracu’,

Printre dinţii încleştaţi.

Tu cu mă-ta şi cu tac’tu

Sunteţi nişte retardaţi.


Să-ţi iau pizda la frecat

Că mănânci mereu câcat.

Să îţi iau tot neamu-n pulă,

Poate-aşa vei fi sătulă.


Să-ţi sparg buca pe la spate

Să te am mereu aproape.

Să te fut în cur prin gât

Ca să îmi ţii de urât.


Să-ţi dau muie la mişto

Când îmi baţi vreun apropo.

Să îţi crăp capul de masă

Că eşti urâtă şi grasă.


Noaptea umbli după pulă,

Ziua eşti tot mai fudulă.

Dacă tu crezi că îmi pasă

Să vezi ce ţi-o iei acasă.


O să te-nchid iar în baie

Că nu mă mai lingi la coaie.

Şi-am să-ţi ciuruiesc lindicu’

Că-i faci labă lu’ bunicu’.


Am să-ţi torn spirt în găoază

Să-ţi simt curul cum vibrează.

Am să-ţi frec rozeta bine

Ca să-ţi fie dor de mine.


Cred că mâine o să plouă

Că mi-ai dat cu barba-n ouă

Aseară când mi-ai supt pula

Ca să nu-ţi mai pută gura.


Ia-mă-n braţe pe furiş

Când mă cac sau când mă piş,

Suge-mi pula din cotor

Să mă simt aviator.


Ştiu că-ţi place când te bat

Şi te pun să dormi sub pat.

Deşi n-am vrut să-ţi fac nimic

Dami-ai cu fruntea-n buric.

Anunțuri

Şi muzica de duzină virusează neuronii (5) – Fan Club POPS

Posted in Degeneraţia Facebook, Showbiz la kilogram with tags on 1 Iulie, 2006 by Claudiu-Gilian Chircu

Penultimul fan club pe care îl am in vizor este tot al unei trupe “decedate” (slavă Domnului, ăăă, Dumnezeu s-o ierte), probabil cea mai jalnică dintre toate. Memorabil este momentul din emisiunea lui Florin Călinescu, când uneia dintre membrele trupei i s-au rupt pantalonii în fund. Probabil că aşa s-au hotărât fetele de la Trident să apară cu pantalonii decupaţi la spate, ca să nu păţească şi ele ca cele de la POPS. Până la urmă, nu pantalonii rupţi sunt problema, ci penibilitatea trupei şi a celor care comentează pe forumul fan clubului. Partea bună e că trupa nu mai există. Partea proastă ar fi că, oricâte trupe ar “deceda”, întotdeauna apar cel puţin 10 trupe mai jalnice care să le ia locul.

.

.

.

.

– Vreau sa zic ca asa trupa nashpa n-am vazut in viata mea !!! Daca vreo 3 dintre ele macar mai sunt dragute, Bisinicu e chiar din cale afara de „freak” !!! Va bateti joc de televizoarele si urechile noastre !!!

– bravo gigi piscu . Bai astia cu fan clubul lui pops de ce nu aveti nici un membru// au fugit cumva toti??? spuneti-le sa ne dea fundurile inapoi si sa-si cumpere alte fete ca si Marlin Manson canta si arata mai bine decat ele…Rusinicaaaaaaaaaaaa. Macar noua nu ne plesnesc pantalonii….

– Vad ca nu sunt singura care crede sau de fapt e sigura ca trupa asta de kk e varza rau…niste pustoice grase si needucate…dar se scot mai bani de pe urma lor ca mai sunt niste copilasi care-si cheltuie banii de bomboane pe porcariile ale de melodii ale lor…

– ma eu nu stiu de ce voua nu ma plac pops ele sunt super eu am petrecut o zii intrreaga cu ele i sunt cooll tipele mai ales minola e de treaba

– Mie imi plac Pops.Decat sa ascult toata ziua rock sau manele…Oricum,sunt cool, si sunt cele mai dragute. Decat alti,nu le spun numele,arata si canta de 1000 de ori mai bine.Ele macar au ajuns aici pt. ca au aratat ca au voce.

– Nici macar nu le cunoasteti si le criticati aja .. Mai intai sa le cunoasteti ce draq .. Comentati aja fara rost .. Mai intai sa va uitati la Anna Lesko sa vedeti ce fals canta .. Si apoi sa va uitati la trupa Pops .. ce bene canta .. Si mai ales p scena ce bene danseaza .. v`ati uitat la Delia .. cum danseaza ?? Hai mah ce draq .. Ati fost macar la un concert live de`al lor .. ? Sa vedeti ce atmosfera placuta este .. Dar ce stiti voi .. Decat sa criticati lumea .. Mai intai uitati`va la voi .. Macar ele au ajuns ceva in viata .. Voi ce ?? .. Eu le cunosc p fete si sunt f de treaba .. Si nu sunt deloc fitoase k altele .. .. Vreti sa va dau si nume ?Eh .. n`are conteaza .. .. Oricum trupa POPS e betoonn .. Sa stiti .. Si sa ascultati ultimul Cd intitulat „Super Pops” sa vedeti ce belea este .. Atata v`am zis si yo .. restu voi sa ziceti

– Salut!Am citit shi eu ce au scris ceilalti…in primul rand nu are rost sa va consumatzi degeaba!!! v`ati uitat la voi?? fetele sunt ok si in plus sunt ff de traba si deloc fitzoase! ma rog! tineti`va parerile pt voi! poate altii nu sunt de acord cu voi si… bai macar ele au ajuns ceva de la o varsta atat de frageda! poate k voi le critiktzi k va oftiktzi!nu cred k voi la 15 ani stati inh capitala fara parintzi si cu un apartament gata mobilat la picioare! n`are rost bah fraierilor!!!!

– Sunt niste curve grase si le critic cat vreau. Asia parca-s mai bune. Ce bine c-am plecat din Romania aia imputita.

– INTADEVAR SUNT VARZA DAR CUM AM ZIS DE ACUM BROCOLI ASTA NU E TRUPA PUR SI SIMPLU AU FOST ALESE PRIN ACEEA COMPETITIE SI AU ESIT CELE 4 RATE CARE DIN PACATE 1 E MAI FRUMOASA IAR RESTU……..! ASCULTATI SI VETI VEDEA CA IN LEGATURA CU MELODIILE NU AI CE REPROSA NIMIC PT CA SUNT BUNE DAR INTERPRETELE TE LASA DE DORIT.SI EU AM VOCE SI MULTI SAU RUGAT DE MINE SA FAC O FORMATIE DAR NU AM TIMP DE ASA CEVA MAI BINE FAC UN CURS DE CALCULATOARE SA MA PERFECTIONAEZ DECAT SA FAC PE SCENA PLAYBAC.VAM PUPAT DULCE SI O SA VEDETI VOI CAT DE CURAND!

– Curva-i muma-ta ! Si bine ca te-ai carat de aici ca e o proasta mai putin!

– Nu inteleg cum de Tina geru a ajuns in POPs ,se vede ca a platit bine pentru a ajunge acolo,caci dupa cite stiu sunt multe talente in RM care raman in umbra. Totusi profit de spatiu sa mai mentionez ceva,mama Tinei,NATALIA GERU e pur si simplu o femeie fara scrupule,am cunoscut-o in persoana dar nu am putul riposta atit timp cit imi era profesoara ca sa nu influenteze notele mele,dar acum voi face publica o chestie:E indragostita de BANi si m-a injosit in diferite ocazii.In general liceul spiru haret e un grajd de la care am luat doar amintiri neplacute. Acum am ajuns departe si nu mi-i frica sa scriu ceea ce simt!!!!1

– Pops trupa asta e un dezastru . Minola me enerveazu cel mai tare are un ptieten,Tina e eea mai draguta, aylin la fel e dragut iar DIANEI i s-au rupt pantalonii la un concert .Avea crize prea multe Cum poate trupa asta sa fie o trupa buna .. cu Diana nu o sa intram in uniunea europeana in 2007 doar in 20078. daca vrea cineva sa ma crirtice sau ceva adresa mea e ana2alex2003@yahoo.com ceau, pa POPS sper sa mergeti mai departe !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!1 PA!

– CINEVA A ZIS O VORBA MARE: „IN ROMANIA RAHATII IN LOC SA PUTA, CANTA!”DUPA CE CA SUNT VARZA MAI SUNT SI INCREZUTE(CULMEA NESIMTIRII) MAI ALES CEA CARE FACE PE SEFA.

– uitativa la voi sunteti varza va uitati la delia darb la voi sunteti varza toate cu o mica exceptie minola dar ailin e super urata si figuranta

– ce mama dracului de fan club mai e si asta in care nu aveti nivi macar un membru?asta de departe este CULMEA FANCLUBURILOR DIN INTREAGA LUME.voi astia care a-ti facut site-ul cred ca duceati lipsa de activitati ca altfel nu se explica magaria asta.

– sal ma numesc oan sunt din sighisoara am17 ani si sunt o fana inraita a trupei pops si va rog sa nu va mai batiti joc de ea ati inteles acum eu va las ca sunt la ora de info si nu mai pot sa scriu pa si pusi CIUS

– Ce pot spune de o asa trupa decat,k nu e buna de nimik!Ne face Romania de ras!!!!!!!!!!

– Ce mai trupa,4 idioate care ies pe scene sa pozeze!(pacat k nu au ce)oricum asta e !Avem si gunoaie ,pakt de romani!

– Bai da ce mari ne dam de cand suntem vedete!dintr-un nimic ajungi tot un nimic!Macar atunci nu te critica asa multa lume ,acum ……e mai bine!

– In locul trupei pops, sa nu zic altceva as fugi in desert! Nu imi plac deloc!pa

– Huuuuuuuuua…!!!! Sunteti varza murata!!! Nu mai behaiti atata mai bine ramaneati fiecare la casele voastre doar aia va inteleg „limbajul”!!! Tina este cea mai varza pt ca habar nu are sa vb corect romaneste si se apuca de cantat in engleza lol!!!!si celelalte tipe din banda la care li se rup pantalonii in timpul emisiunii si care se cupleaza cu alti „cantareti”sau ciuciungheze d`alea ca Aylin.V`ati gasit…o turcoaica ,o moldoveanca,o makedoanca si o bozgoroaica…ahahahhaha!!!!Adunaturi de mahala… LASATI`NE… LASATI`NE K NE`ATI PLICTISIT…!!!

– au dreptate cei de la anonim si parazitzii( respect pentru ei) „calc pe industria muzicala ca sa am noroc….” duceti-va naibii … kitchuri ce sunteti…RAP Rules forever,,,

– daca unii cred ca pops e naspa atunci ce sa mai zicem de mandinga…pt ca eu ma simt sufocat de tipa asta care apare pe toate posturile dar nu cinta nimic interesant.Este sustinuta probabil de un bosorog cu bani cum a fost si Cristiana Raduta;Ana Lesko care au disparut cind nu s-au mai f…t cu sponsorii.Daca ati uitat cum s-a format pops va pot aminti eu.Erau finalistele pt ASIA si erau asa de bune ca nu stiai pe care sa o alegi.Eu am fost foarte multumit ca au gasit varianta asta in care mai aparea o noua trupa si ma bucur ca au confirmat(in timp)ca sint cuadevarat bune. Astept noi melodii si noi cd-uri

– parerea mea despre aceasta trupa este total negativa,mai ales despre bozgoraica de minola,ce dracu nu isi face trupa acolo la ea in ungaria si se chinuie sa pronunte romana?asta arata ca romanii accepta tot felul de chistocuri adunate de prin toata lumea!pfoa …crede-tzi ca ungurii ar fi acceptat-o?mai greu!vaisamar de o asa faptura!inca un lucru…..are un par ….in fiecare zi isi baga degetele in priza??????cred ca da !naspa rau !sa se mai pieptene din cand in cand k ii cam incalcit paru ala,sau de aia il are asa ca i lene si sa-l perie??asta cred

– curve sunt mamele voastre(pt cei care au vb urat).

– mai ostrogotilor (aia care se eau de fetele de la pops) voi naveti ce face ? mai puneti mina si mai invatati mai vircolacilor . voi chear naveti ce face decit sa va bateti joc de cineva? sa ajungeti si voi asa cum sunt ele si atunci sa vad ce mai spuntei mai unflatilor .NU VA MAI LUATI DE ELE!!!

– alexandra m-ai cam plictisit.vezi poate ai ceva de facut.nu te mai baga in seama ca tot o retardata esti.ciaooooo.vai a fare un giro-imi pare rau pentru tine.

– toti fanii pops la gunoi.voi santeti normali?alea canta frumos ba fratilor?iesiti ba din balegarul ala de romania si descoperiti lumea adevarata,nu aveti minte

– nu pot sa cred ca exista asa ceva.duceti-va dracului pops.sunteti fara identitate.

– unde locuiesti tarane?iesi de dupa soba ca iti putrezeste creierul.vino ma desteptule in lumea occidentului si aici ai sa vezi cantareti de valoare nu miorlaitele alea care sug de dimineata pana seara ca sa se faca cunoscute.e jale cu J.bine ca am plecat din romania ca numai de tampiti dai.esti un fraier.au dreptate fetele cand spun ca baiettii romani sunt de nimic.

– ma da multi ”cunoscatori” pe aici, se vede ca avem talent in a fi din ce in ce mai ofticatzi pe orice si oricine, sfatul meu pentru cei care nu au ce face decat sa critice pe domnisoarele astea, gasiti va un hobby fratilor , ca tare cred eu ca nu doar pops va supara :-))

– bai astia cu criticile…de ce nu va apucati voi de cantat?sa criticati va stiti dar sa cantati…?

– daca pops e tare,unde sunt fanii????????? in primul rand asa curve nu am vazut pe fatza pamntului,dar nici nu cred ca exista.Patru tampite care abia stiu vb romaneste se apuca de cantat!ce treaba-i asta?alta trupa nu se putea alege?sunt destule fete care cat de cat au voce nu k astea!niste voci de idioate ….ce sa mai zic …..chiar imi pare rau pt ele,dar trebuie sa mai invetze putzina romana si apoi sa cante in engleze~~~~~hahahhahaha pops niste ratate….o adunatura de curve !