Arhivă pentru Ianuarie, 2007

Mănânc şi plâng…

Posted in Aberaţii cu striaţii with tags , , , , , , on 11 Ianuarie, 2007 by Claudiu-Gilian Chircu

Mănânc şi plâng… Lacrimile îmi curg în şuvoaie, căzând triste în farfuria cu borş de fasole din faţa mea. Le urmăresc fugar cu privirea şi văd chipul tău printre frunzele de leuştean. Oare şi tu mă vezi acum printre frunzele de leuştean din borşul tău de fasole? Mănânc în continuare. Şi iarăşi plâng. Arăt ca o stropitoare, cu lacrimile împrăştiindu-se în toate direcţiile. Mi-e dor de chipul tău dulce şi suav, brăzdat nemilos de cearcăne şi riduri, ca o neprihănită copilă abia ieşită la pensie. De ce ai plecat? Hohotele de plâns mă îneacă, înţepenindu-mi un bob de fasole în gât. Îl scuip simbolic, plin de regrete, ca şi cum o parte din mine tocmai a fost smulsă cu bestialitate. Oare şi tu te îneci cu un bob de fasole în acest moment? Plâng în continuare. De ce a trebuit să pleci? De ce acea minunată făptură a trebuit să se transforme într-o bestie nemiloasă? Şi dacă tot ai plecat, unde naiba te-ai dus doar în papuci şi halat de baie?

Mă opresc din visare pentru o clipă, deoarece nu mai am pâine. Iau o bucată de mămăligă şi reîncep să mănânc. Şi iarăşi plâng. Lacrimile mi-au înceţoşat privirea care cândva se hrănea cu icoana imaginii tale. Rama groasă a ochelarilor opreşte debitul năvalnic al lacrimilor, transformându-mi ochii în două mici acvarii – cu pupile în loc de peştişori. Mi-e dor de tine… Îmi lipseşti mai mult decât ţi-ai putea închipui vreodată. N-am să te uit nicicând… Deodată, un pârâit netrebnic îmi întrerupe şirul gândurilor. Oare ce s-o fi auzit? O fi cumva uşa? Te-ai întors într-adevăr la mine? Dau să mă ridic dar crudul adevăr mă loveşte în moalele capului, dându-mă cu ceafa de colţul mesei. Nu era uşa… Doar fasolea care a început să-şi facă efectul, ieşind înfometată de libertate pe gaura opusă celei pe care a intrat. Oare şi tu scapi gaze atunci când te gândeşti la mine? Sper, din toată inima. Pentru că speranţa e unica alinare a unui suflet zdrobit cu patimă de către o soartă nemiloasă şi necruţătoare. Încătuşat de lanţurile aprige ale agoniei, plâng în continuare. A început să-mi curgă şi nasul de la atâtea bocete. Bineînţeles, tot în farfuria cu borş. Iar am dat cu mucii în fasole… Oare din cauza mea ai plecat? Oi fi spus ceva nelalocul lui? Oi fi făcut ceva în mod eronat, deşi inconştient? Oare iubirea ce mi-o purtai cândva nu e de ajuns pentru a-mi acorda iertarea ta? De ce se întâmplă toate astea? Unde ţi-e sufletul, copilă cu păr bălai? Chiar nu simţi cât mă doare? Nici să plâng nu mai pot, deoarece durerea mi-a secat atât sufletul, cât şi lacrimile. Dar nu şi iubirea mea profundă, de adolescent ce abia descoperă dragostea. Nu mai plâng. Şi nici nu mai mănânc. Iau repede o ceapă, pe care o curăţ cu iuţeală şi încep să o tai mărunt, aşa cum tu mi-ai sfâşiat sufletul. Ceapa îşi face rapid efectul pentru care a fost creată şi lacrimile îmi revin într-o vâltoare candidă de emoţii şi lichide. Îmi amintesc serile cu lună plină, când îmi promiteai că n-ai să mă părăseşti niciodată… De ce mă minţi? De ce mă minţi? Eu ştiu că nu-i ceea ce simţi. Inima mea doar pe tine te vrea…

O serie brutală de bătăi în uşă îmi abate gândul pentru scurt timp de la nefericita-mi existenţă. Din nou sar de pe scaun şi în 3.2 secunde ajung la uşă. Dar nu eşti tu… E doar vecinul de dedesubt pe care l-am inundat cu lacrimile mele. Mă uit în jur şi abia acum realizez ce e în jurul meu. Întregul apartament s-a transformat într-o veritabilă piscină, cu lucrurile plutind în derivă de la o cameră la alta. Întotdeauna ţi-ai dorit o piscină… Acum, când o avem, nu eşti aici să te bucuri de ea… Îmi prezint scuzele vecinului, ignorându-i în acelaşi timp înjurăturile neobrăzate, şi mă întorc în bucătărie. Nimic nu mai e ca înainte… Dau să mă apuc din nou de mâncat dar masa mea arată ca Titanicul după ce s-a lovit de aisberg. Vezi? Nici casa nu poate accepta faptul că ai plecat. Te vreau înapoi. Promit că voi face totul cum vrei tu. Ba chiar voi scoate toată apa din apartament şi voi schimba parchetul umflat. Aş da orice să vii înapoi… Aş da chiar şi zile de la mine, să mai fiu o zi cu tine. Iarăşi plâng… Unde eşti? De ce nu vii când sufletul meu strigă cu disperare numele tău?

Liniştea funerară este curmată brusc de către scărţâitul clanţei. Uşa se deschide plină de speranţă şi… Să fie oare cu putinţă? O, cerule mare, minunea s-a înfăptuit!!! Eşti chiar tu, cu părul despletit aleatoriu şi cu privirea turbată de iubire! Dumnezeu există şi pentru mine! Rugile mi-au fost ascultate iar destinului i s-a făcut milă de mine şi mi te-a redat aşa cum te ştiam! O, ce zi fericită! În mod cert, e cea mai fericită din viaţa mea. Îţi ignor spurcăciunile şi blasfemiile ce îţi ies pe gură şi te strâng puternic în braţe. Am să te ţin la pieptul meu pentru totdeauna şi n-am să te mai las să pleci niciodată! Nu-mi pasă că ai fost să duci gunoiul şi ai lipsit doar 5 minute. De azi înainte, lăsăm gunoiul în casă, iar noi doi vom rămâne veşnic nedespărţiţi. Pentru că sufletul meu e mult prea istovit pentru a trece încă o dată prin aşa ceva. Te iubesc atât de mult! Şi… dacă tot eşti îmbrăcată, nu te duci tu să-mi iei un pachet de ţigări? Şi o sticlă de vin, dacă tot ajungi pe la magazin, deoarece trebuie să sărbătorim faptul că de azi vom fi veşnic nedespărţiţi. Şi să nu uiţi să treci prin piaţă, că nu mai avem nimic de mâncare. Când te întorci, treci pe la colţ dacă poţi şi ia-mi ziarul de azi, că nu ies din casă fără să-mi ştiu horoscopul. Iar după ce ajungi acasă, o să stăm toată ziua îmbrăţişaţi. Imediat după ce termini de făcut mâncare, curăţenie, de spălat, călcat şi cusut. Te iubesc…

Anunțuri

România = Zona Crepusculară (147)

Posted in România = Poanta lui Ponta on 11 Ianuarie, 2007 by Claudiu-Gilian Chircu

Dar cu sorcovi, steli şi pluguşori primiţi? Măcar cu semănaţii, şi promitem că nu mai sunăm niciodată la uşi de analfabeţi.

România = Zona Crepusculară (146)

Posted in România = Poanta lui Ponta on 11 Ianuarie, 2007 by Claudiu-Gilian Chircu

Vin de vin, născut pe stradă şi crescut în cartier.

România = Zona Crepusculară (145)

Posted in România = Poanta lui Ponta on 11 Ianuarie, 2007 by Claudiu-Gilian Chircu

Ce e-nterzisă?!?

România = Zona Crepusculară (144)

Posted in România = Poanta lui Ponta on 11 Ianuarie, 2007 by Claudiu-Gilian Chircu

Oare alcoolicii se vând la litru sau la kilogram?

România = Zona Crepusculară (143)

Posted in România = Poanta lui Ponta on 11 Ianuarie, 2007 by Claudiu-Gilian Chircu

Iar eu, ca prostul, îmi luam scoici sau nisip ca suveniruri de la mare…

România = Zona Crepusculară (142)

Posted in România = Poanta lui Ponta on 11 Ianuarie, 2007 by Claudiu-Gilian Chircu

Toată lumea şi-a dat seama că indicatorul se referă la poziţie, nu la joc. Mai puţin tânărul din imagine, care are toate şansele să moară virgin.