Arhivă pentru August, 2007

Unde este Chuck Norris?

Posted in Aberaţii cu striaţii with tags , , on 19 August, 2007 by Claudiu-Gilian Chircu

Fac parte dintr-o generaţie care a crescut cu filme de acţiune, alături de Jean-Claude Van Damme, Arnold Schwarzenegger, Sylvester Stallone, Bruce Willis, Dolph Lundgren, Chuck Norris, Steven Segal, Jackie Chan, Bruce Lee şi mulţi alţii. Chiar dacă filmele lor nu erau pline de efecte speciale ca acum, iar finalul era întotdeauna previzibil (eroul câştiga de fiecare dată), scenariile erau bine puse la punct iar acţiunea captivantă. Spre deosebire de multe filme de acţiune făcute dupa anul 2000. Cei de peste 20 de ani probabil încă îşi amintesc de Rambo, Rocky, Die Hard, Universal Soldier, Cyborg, Terminator, Predator, Commando, Walker – Texas Ranger sau Delta Force. În schimb, nu ştiu câţi pot să numească 5 filme bune de acţiune făcute în mileniul 3.
Nu vreau să fac acum o comparaţie între filmele anilor 80-90 şi cele de acum. Şi nici să scriu despre toţi cei de mai sus, pentru că ar fi o pierdere groaznică de timp. Vreau să amintesc doar de unul dintre ei, probabil cel mai amuzant. Adică Chuck Norris.
În filmele sale, Norris era întotdeauna serios. Nu cred că l-am văzut vreodată zâmbind, pentru că el nu avea nevoie să zâmbească. Era antrenat să ucidă. Asemenea colegilor săi de breaslă din acea perioadă, Chuck îi bătea pe toţi care îi stăteau în cale fără prea mult efort. Nu conta cu câte sute de inamici se lupta. El îi împuşca pe toţi, iar cei care scăpau de gloanţe se lipeau de pumnii şi picioarele sale. Nimeni nu îl atingea iar inamicii mai bine se sinucideau decât să apară în faţa lui, pentru că oricum nu aveau nicio şansă. Ştiu că e ceva de domeniul ştiinţifico-fantasticului, pentru că niciun om nu poate face aşa ceva în viaţa reală. Dar asta era reţeta filmelor de atunci. Steven Segal îi bătea pe toţi din doar 2 mişcări, fără măcar să transpire sau să primească vreun pumn. Van Damme îşi lua întotdeauna bătaie, pentru ca în final să se enerveze şi să îl facă varză pe cel din faţa lui. Iar Bruce Willis distrugea orice maşină sau clădire în care intra, şi de fiecare dată reuşea să salveze toţi ostatecii. Probabil şi când ducea gunoiul se lăsa cu explozii, ca să se simtă omul bine. Se spune că, iniţial, Willis ar fi trebuit să joace in Titanic, dar producătorii au renunţat la el pentru că i-ar fi salvat pe toţi. Dar, după cum spuneam şi mai devreme, asta era reţeta filmelor de acţiune iar aceştia erau eroii copiilor de atunci.

Problema e că mai toţi cei despre care am amintit la început (mai puţin Bruce Lee, care a murit), încă fac ceva. Schwarzenegger e guvernatorul Californiei. Stallone a lansat acum puţin timp Rocky 6, a fost producătorul unui reallity-show şi pregăteşte Rambo 4 + un film de televiziune. Van Damme face filme prin Europa. Bruce Willis a lansat 2 filme în 2007, a avut roluri secundare în altele 3 şi pregăteşte cel puţin 3 filme pentru următorii 2 ani. Dolph Lundgren va lansa 2 filme anul acesta şi 2 în 2008. Segal şi Jackie Chan, de asemenea, se ocupă în continuare de cinematografie.
Dintre toţi, Chuck Norris pare să fi dispărut. Ştiu că din ianuarie este co-prezentator al unei emisiuni pe Fox News Channel, dar atât. Cum emisiunea nu cred că îi ocupă mult timp, ce face în restul timpului? Unde se ascunde? Pe cine mai bate? Sau pe cine mai împuşcă? Unde este Chuck Norris???

Nu am decât 7 variante de răspuns, deocamdată:

1. Îşi continuă antrenamentele în junglele din Vietnam.

2. Nu ştie nimeni unde e, dar în mod sigur bate pe cineva chiar în acest moment.

3. Joacă în telenovele în America Latină, alături de Gabriela Spanic.
4. Face filme indiene la Bollywood, în locul lui Raj Kapuru (pe care l-a băgat în spital pentru că a îndrăznit să-i ceară un autograf).

5. S-a întors în armată şi se află în Irak, unde poate să împuşte câţi localnici vrea puşca lui.

6. S-a mutat în Pamplona unde oamenii nu mai fug de tauri pe străzi, ci de el.

7. Nu îl poţi găsi pe Chuck Norris. Te găseşte el pe tine.


În concluzie, dacă ştie cineva unde e Chuck Norris acum, să mă anunţe şi pe mine. Apoi să fugă cât mai departe, pentru că Chuck Norris nu ştie de glumă!

Libertatea… de a-i cere Oanei Tonca să se împuşte

Posted in - Libertatea, Jurnalism de 2 bani din Botswana with tags , , on 4 August, 2007 by Claudiu-Gilian Chircu

Libertatea este cea mai varză publicaţie din România, ştiam demult. Însă acum am aflat şi care este cea mai varză angajată a Libertăţii: Oana Tonca. Nu ştiu cine e sau ce vrea de la vieţile noastre (fericite până să îi citim aberaţiile), dar ştiu că articolele ei pot crea lejer constipaţii, dureri de cap şi chiar avorturi spontane.

Căutându-şi subiecte ca orice jurnalist adevărat (adică pe net), fata a găsit un articol publicat de Post Independent pe 1 aprilie 1999, autorii recunoscând mai târziu că respectivul articol a fost doar o păcăleală. Însă pentru Oana n-a contat acest lucru. A tradus articolul, a copiat chiar şi fotografiile apoi a compus şi publicat ştirea în Libertatea, pe 4 august 2007, ca fiind reală. Cei de la Academia Caţavencu au criticat dur acest fapt, însă Libertăţii puţin îi pasă. Ştirea falsă a rămas în continuare pe site.

Nu ne aşteptăm la scuze publice din partea Libertăţii, pentru dezinformarea publicului. Sau la vreo sancţiune pentru Oana Tonca. Dar măcar să fie şters acel articol penibil. Cum noi putem să ne ştergem la cur cu ziarul lor, aşa ar putea şi ei să-şi şteargă căcatul de pe site.