Manipulare religioasă


De ceva timp am început să studiez religiile. Creştinismul în primul rând dar şi altele atât contemporane, cât şi, mai ales, dispărute. Lucru care m-a făcut să văd altfel ideea de Dumnezeu şi să-mi pierd orice urmă de respect pentru religie în general şi pentru Biserica Creştină în special. Nu am de gând să dezvolt subiectul prea mult, pentru că ar fi prea multe de spus. În schimb, am să mă refer la altceva. Am găsit un site creştin (http://www.gotquestions.org/Romana/), care răspunde la întrebări legate de religie. Curios din fire, am citit câteva răspunsuri la unele întrebări, răspunsuri mai mult decât penibile. Dacă Biserica a manipulat în trecut oamenii prin aberaţii, ar trebui ca acum, când oamenii au început să gândească singuri, să renunţe la a ne insulta inteligenţa. Iată câteva exemple:

– Ce spune Biblia despre dinozauri? Există dinozauri în Biblie?

Răspuns: Aici la GotQuestions.org noi credem în interpretarea vechimii mai mici a Pământului şi acceptăm faptul că dinozaurii şi oamenii au coexistat. Noi credem că dinozaurii au dispărut la un timp după Potop datorită schimbărilor dramatice ale mediului şi a faptului că au fost vânaţi necontenit de către om până la exterminare.

În primul rând, oamenii există de vreo sută de mii de ani, iar dinozaurii au dispărut acum câteva zeci de milioane de ani. Lucru demonstrat de oamenii de ştiinţă. În niciun caz oamenii şi dinozaurii nu puteau să coexiste. În al doilea rând, dacă dinozaurii ar fi dispărut din cauza schimbărilor mediului, la fel s-ar fi întâmplat şi cu celelalte animale. Nu pot să cred că un Tyrannosaurus Rex a murit din cauza frigului, iar un amărât de hamster sau o veveriţă schiloadă au rezistat. Bine, eu nu cred nici că pe Arca lui Noe au venit toate animalele din toată lumea. Pentru simplul fapt că nu pot să-mi imaginez un cangur înotând ditamai oceanul tocmai din Australia sau un urs polar venind tocmai de la Pol până în Asia. Dar asta e altă discuţie. Nici varianta că dinozaurii ar fi fost vânaţi de om până la exterminare nu e plauzibilă. În Vechiul Testament, oamenii erau păstori, pescari sau agricultori. Biserica vrea să credem că aceşti oameni îşi lăsau aceste activităţi paşnice din când în când pentru a vâna câte un brontozaur de 50 de ori mai mare ca ei. Şi nu vânau orice, ci doar dinozauri. Şi nu câţiva, ci pe toţi. Hai să fim serioşi… Nici măcar un copil de grădiniţă nu ar crede asemenea poveşti mai S.F. decât Războiul Stelelor.

http://www.gotquestions.org/Romana/dinozauri-biblie.html

– Este masturbarea un păcat, conform Bibliei?

Răspuns: Biblia nu menţionează în mod specific masturbarea ca fiind sau nu un păcat. Totuşi faptul că Biblia nu face aceasta menţiune cu privire la masturbare nu înseamnă în mod necesar că este un lucru corect. […] Biblia ne învaţă că „fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). […] „Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat” (Romani 14:23). Nu văd cum masturbarea, în conformitate cu Biblia, ar putea fi considerată ca un lucru care Îl glorifică pe Dumnezeu. […] Astfel, în lumina acestor principii, pot să spun că masturbarea este un păcat în conformitate cu Biblia.

Într-adevăr, e păcat să practici masturbarea când există atîtea persoane în lumea asta cu care poţi face sex. Dar asta e altă problemă. Cum, Doamne iartă-mă, să facem totul pentru slava lui Dumnezeu??? Cine îşi face nevoile slăvindu-l pe Dumnezeu?!? Cine se spală la ouă slăvindu-l pe Dumnezeu?!? Cine se scarpină în cur slăvindu-l pe Dumnezeu?!? Cine îl slăveşte pe Dumnezeu în timp ce face sex?!? Bine, în acele momente se mai spune câte un “Oh, Doamne!”, dar expresia asta, în contextul de faţă, are un alt înţeles. Cum poţi să te concentrezi la un lucru pe care îl faci, dacă în acele momente îl slăveşti pe Dumnezeu?!? Oare sunt singurul care vede că asta e o mare tâmpenie???

http://www.gotquestions.org/Romana/masturbarea-pacat.html

Ce spune Biblia despre cãsãtoria interrasialã?

Răspuns: Legea Vechiului Testament le poruncea israeliţilor să nu se angajeze în căsătorii interrasiale (Deuteronom 7:3-4). Credinţa în Hristos, şi nicidecum culoarea pielii, reprezintă standardul biblic pentru alegerea partenerului de viaţă. […] Căsătoria interrasială nu este o chestiune bună sau rea, ci o chestiune de înţelepciune, discernământ şi rugăciune. În conformitate cu Biblia, singura condiţie pentru ca un creştin să se angajeze într-o căsătorie interrasială este aceea ca partenerul vizat să fie membru al Trupului lui Hristos.

Rasism cât cuprinde. Adică un creştin alb nu are voie să se însoare cu o femeie neagră / galbenă / roşie sau de altă culoare, dacă aceasta are ca religie mozaismul, buddhismul, hinduismul sau orice altă religie care nu crede în Iisus. Dacă e atee, probabil ar trebui omorâtă cu pietre. Alooooooooooooooooo!!! Trezirea!!!! Orice om are dreptul să se căsătorească cu cine are chef, atât timp cât şi celălalt e de acord. Nu ar trebui să conteze culoarea sau religia partenerilor, ci sentimentele dintre ei, compatibilitatea, înţelegerea şi alte astfel de lucruri. Iar căsătoria nu e o chestiune de înţelepciune, discernământ şi rugăciune. E un pas pe care îl fac doi oameni care se iubesc sau, în unele cazuri, urmăresc anumite avantaje, de obicei materiale. Nu pot să cred că, dacă sunt un om bun şi totuşi mă însor cu o chinezoaică buddhistă, Dumnezeu mă va pedepsi. Cum nu pot să cred nici că Dumnezeu e rasist, precum reprezentanţii Bisericii Sale.

http://www.gotquestions.org/Romana/casatoria-interrasiala.html

– Poate fi un creştin posedat demonic?

Răspuns: Nici nu îmi pot închipui cum Dumnezeu ar putea să permită ca vreunul dintre copiii Săi, pe care i-a răscumpărat cu sângele lui Hristos (1 Petru 1:18-19) şi i-a transformat în făpturi noi (2 Corinteni 5:17) să fie posedat sau controlat de un demon. Da, în calitate de credincioşi, ne luptăm cu satan şi cu demonii, însă ei nu fac parte din interiorul nostru. […] Noi credem cu tărie că un creştin nu poate fi posedat de demoni.

De fapt, majoritatea celor posedaţi sunt oameni foarte credincioşi, dintre care cei mai mulţi sunt creştini. Dar, din motive evidente, e logic că Biserica ascunde acest lucru.

http://www.gotquestions.org/Romana/crestin-posedat-demon.html

– Există astfel de lucruri ca extratereştri sau O.Z.N.-uri?

Răspuns: Aşadar, ce spune Biblia? Pământul şi omenirea sunt unice în creaţia lui Dumnezeu. Geneza 1 ne învaţă că Dumnezeu a creat pământul înainte de a crea soarele, luna şi stelele. […] În concluzie, Biblia nu ne dă nici un motiv să credem că există viaţă în altă parte în univers. De fapt, Biblia ne dă câteva indicii cu privire la motivele pentru care nu poate fi aşa. Într-adevăr, se întâmplă multe lucruri ciudate şi inexplicabile. Totuşi, nu există nici un motiv să explicăm acestea prin a inventa extratereştri sau O.Z.N.-uri. Dacă există o cauză a acestor presupuse evenimente, cel mai probabil sunt de natură spirituală şi mai specific, demonică la origine.

La scurt timp după ce Vaticanul a declarat în mod public că este posibil să existe viaţă şi pe alte planete, în aceeaşi zi în care NASA a confirmat existenţa extratereştrilor, apar realizatorii acestui site (teologi, probabil) care pretind că extratereştrii sunt invenţii. Există numeroase dovezi ale oamenilor de ştiinţă care susţin că extratereştrii ne-au vizitat planeta din cele mai vechi timpuri. Există zeci de mii de mărturii ale unor oameni care au văzut O.Z.N.-uri sau extratereştri. N-or fi reale toate, dar chiar au luat-o razna câteva mii de oameni, iar preoţii noştri sunt singurii sănătoşi? Cum aş putea crede că în tot Universul, dacă nu infinit, măcar extrem de mare, suntem singuri? De ce atât de multă risipă de spaţiu? De ce nu ar exista viaţă şi pe alte planete? Doar pentru că Biserica ne spune asta? De ce ar trebui să cred pe cuvânt un preot şi nu un om de ştiinţă care îmi aduce măcar o dovadă, cât de mică? Extraterestru înseamnă din afara Pământului. Ţinând cont că îngerii nu au fost făcuţi pe Pământ, asta nu înseamnă că şi ei sunt extratereştri? La fel se poate spune şi despre Dumnezeu… Şi cum să credem că Pământul a fost creat înaintea soarelui şi a stelelor? Asta e de departe cea mai mare tâmpenie pe care putea să o scoată Biserica. Cum să cred ce spun reprezentanţii Bisericii, care se bagă într-un domeniu pe care nu îl cunosc, în loc să cred astronomii? Iar cireaşa de pe tort e de toată jena: tot ce nu înţelege Biserica e de origine demonică. Ei nu înţeleg nici legile fizicii, dar asta nu face fizica demonică. Creierul uman n-a fost pe deplin înţeles până acum, şi nici creierul nu e de natură demonică. Să nu mai vorbim despre suflet. La naiba, ei n-au reuşit să-L înţeleagă pe Dumnezeu! Asta ce înseamnă, că şi Dumnezeeu e de natură demonică?!?

http://www.gotquestions.org/Romana/Biblia-extraterestri.html

Gata, m-am plictisit de atâtea tâmpenii. Sunt mult mai multe întrebări pe acel site, dar nu am nervii destul de tari pentru a le citi pe toate. Dumnezeu nu e ceea ce ne spune Biserica. Dimpotrivă, religia ne-a îndepărtat de Adevăr şi de adevărata credinţă. Pe zi ce trece, din ce în ce mai mulţi oameni îşi pierd încrederea în instituţiile religioase. Ceea ce înseamnă că, în sfârşit, am început să evoluăm.

Când vor dispărea toate religiile din lume, voi fi cu adevărat credincios.

11 Răspunsuri to “Manipulare religioasă”

  1. Am şi eu o întrebare: Cum se face că din milioane de speci de animale şi plante care populează pământul, doar una singură a reuşit să se smulgă din mocirla necunoaşterii? De ce nu 5? De ce nu o mie? Sau poate nici una? De ce tocmai oamenii? De ce tocmai TU?

    Apreciază

  2. în primul rând, eu încă mă aflu în mocirla necunoaşterii, aşa că ies din discuţie. În al doilea, animalele ştiu uneori mai multe decât noi. În al treilea, foarte mulţi oameni încă se află în acea mocirlă. Iar dacă te referi la faptul că omul este aparent singura fiinţă raţională de pe Pământ, răspunsul ar fi unul extrem de lung. Şi, mai mult ca sigur, nu tocmai satisfăcător pentru tine. Eu ştiu de ce exist. Dar tu?

    Apreciază

  3. aldracublog Says:

    @co2day: la un moment dat au coexistat mai multe specii „ganditoare”. Ia ca exemplu Homo Sapiens (adica noi) si Homo Neanderthalensis. Din nefericire pentru specia no.2 … i-am eliminat.

    P.S. Era sa dau un cacau in pantaloni de ras cand am citit articolul! Nu m-am gandit niciodata „sa-L slavesc pe Domnu'” cand ma spal la coaie! Concluzia la articol e geniala!

    Apreciază

  4. Mă bucur că n-ai făcut pe tine. Deşi, dacă te scăpai, puteai să te ştergi cu învăţăturile preoţilor… 😉

    Apreciază

  5. Bai religia i a lu dracu, ii o capcana si v-o facut pe toti, care si asa nu vreti sa va recunoasteti pacatele si sa va lepadati de ele si sa primiti salvare(PT CA LE IUBITI, Si VIS DEPENDENTI DE ELE, stiu cum ii si io am fost, si inca ma mai lupt cu firea), sa fugiti de credinta adevarata si sa batjocoriti Scriptura. Vis NISTE ignoranti, nu stiti sa cititi Biblia(cum defapt majoritatea din cei asa zisi crestini nu stiu s-o faca), plecati din start cu prejudecati(defapt esti constient ca Legea Lui te condamna si cauti s-o denigrezi, ignorand-o ca fabula), si tocmai pt ca nu vreti sa credeti gasiti erori si contradictii, dar in Biblie gasesti manualul perfect de viata in plan material si spiritual. Biserica nu inseamna institutia religioasa xyz, ci trupul unitar al credinciosilor. Majoritatea lucrurilor facute in numele crestinismului de aceste religii is defapt anticristice. Isus e foarte aspru cu preotii si religiosii in general.
    Frica de Dumnezeu e inceputul intelepciunii! toti meritam sa ardem, plata pacatului e moartea si toti nis pacatosi din nastere, e blestemul nostru mostenit, dar Dumnezeu insusi prin Fiul Sau Isus, – si stiti asta, n-aveti scuza – o platit deja pretul iadului nostru, o platit pt fiecare pacat, cum numai Dumnezeu putea s-o faca prin mila Sa nemarginita caci fiind Dreptul Absolut nu are cum sa lase pacatul nepedepsit, si in locul nostru El o suferit, ca noi prin propria alegere sa fim salvati.
    Domnul Dumnezeu e Atotputernic si Iubitor si o oferit Cuvantul Sau omenirii(66 de carti scrise in 2000 de ani de 40 de autori, si totul in perfectiunea inspirata de Duhul Sfant) pt ca orice crede in EL sa nu piara ci sa aibe viata vesnica!

    Apreciază

  6. Aş fi curios să aflu ce înţelegi tu din Biblie, spre deosebire de noi, ignoranţii. „Manualul perfect de viaţă în plan material şi spiritual” e plin de crime, hoţii, violuri, discriminare, perversiuni sexuale şi blasfemii. Ca să nu mai vorbim despre faptul că toate acele „fapte concrete” sunt în realitate copii ale unor mituri păgâne. A şti să citim Biblia înseamnă probabil pentru tine să ignorăm aceste lucruri şi să le acceptăm doar pe cele bune. Dacă aşa se citeşte o carte, sărind peste pasaje şi acceptând doar ce îţi convine, înseamnă că până la vârsta asta nu ai învăţat încă să citeşti. Frica nu e începutul înţelepciunii, ci al manipulării. Dresajul oamenilor se face în mod identic cu cel al animalelor: în primul rând frică, iar în al doilea rând câte o răsplată nesemnificativă. Când spui că toţi merităm să ardem, ar fi bine să vorbeşti doar în numele tău. Din cauza unor astfel de idei cretine au fost arşi mii de oameni nevinovaţi în perioada Inchiziţiei. „Perfecţiunea inspirată de Duhul Sfânt” e plină de contradicţii şi erori grave, atât din punct de vedere istoric, cât şi moral sau logic. Afirmând că Biblia e cuvântul lui Dumnezeu şi dovedindu-se că această carte e de departe imperfectă, dovedeşti în mod indirect că cuvântul lui Dumnezeu e imperfect. De unde rezultă că şi el este la fel. În plus, cele 66 de cărţi scrise de 40 de autori indică o influenţă satanică. 40, echivalentul titlului de mare prinţ, era numărul sumerianului Enki, Lucifer al creştinilor. Iar 66 are aceeaşi valoare ca şi 666. Aşa că ai grijă ce afirmi, pentru că îţi tai singur craca de sub picioarele „iluminate” de „Adevărul Absolut”.

    Apreciază

  7. domle clar ca n-ai inteles nimic din Biblie!
    Cat de idiot vrei sa fii? Frica de Dumnezeu nu e frica firii cum e fata de lume, ci o frica care te indeamna la supunere in fata Celui Prea Inalt(care ne vede in orice miscare, vorba si gand) prin intelegerea caderii si limitarii impuse de pacat dar e depasita de Iubirea Sa prin care ridicam in slava si ne bucuram de Numele si de Lucrarea Dumnezeului celui Sfant. El e Absolutul si Perfectiunea de care vorbeam, revelat in Biblie! Ura ta acumulata fata de Cuvantul Sau te face nu doar anticrist ci un nebun dresat de dumnezeul veacului acesta.
    , da, e adevarat, textele contin aceste lucruri uracioase, dar prin aceste exemple e aratat clar ce lucruri is impotriva Lui Dumnezeu, nustiu cum ai inteles tu altceva…
    Mis curios sa aflu de unde provine dar moralitatea ta? din constiinta nu? pai cu ea te-ai nascut, si ai avut grija de ea(se pare). Ai observat nedreptatile si uraciunile in lume din toate taberele si ai decis sa te ridici impotriva, dar de ce te-ai nascut cu ea? din simplu accident nu ai primit-o de la Dumnezeu? caci e scris ca si unii din cei ce nu cunosc Legea fac din fire ce e scris in Lege, caci le e scris in inima lor, demonstrand validitatea Legii. E adevarat ca majoritatea e acum conditionata de spiritul veacului sa se impotriveasca Lui Dumnezeu cu toata puterea lor, tu fiind un exemplu ciudat.
    Dar Claudiule io nu vreau sa te mai jignesc, dar ma provoci, si-o meriti, in primul rand ca tu te limitezi sa ataci Cuvantul Lui Dumnezeu cu tactici marsave. In timp ce io ti-am zis raspicat credinta mea, tu te sfiesti sa ti-o afisezi pe a ta. Astfel nu putem discuta cu cartile pe fata, fapt ce nu-mi da de ales, caci tre sa-L apar.
    Continui apologetica prin a-ti aduce la cunostinta, ca orice aparenta contradictie din Biblie a fost inteligent si stiintific rezolvata, daca doresti, baga in gugl si cauta,. Fata de presupusa legatura pagana, afirm ferm ca nu are nici o fundatie, si e ridicola. O solutie simplista pt minti simpliste. Minti care isi doresc cu orice chip sa nu fie adevarata Biblia, si nu cerceteaza.
    Credeam ca tu ai cercetat independent, si nu te-ai multumit cu raspunsuri „usoare”… atunci de ce ai ramas la concluzile unor new ageri, nebazate pe istorie?

    Apreciază

  8. Frica şi supunerea sunt cele mai eficiente metode de manipulare. După cum se vede, funcţionează. Un cap pătrat ca tine e în stare să dea în cap celor care îi critică mizeria numită „sfântă scriptură” şi pe dumnezeul său malefic. Bineînţeles, după cuvântul „sfintei” scripturi: „Sa-i ucizi cu pietre pana la moarte, ca au incercat sa te abata de la Domnul Dumnezeul tau” (Deuteronomul 13:10). Uite-ţi dumnezeul aici: https://klaudyu1.wordpress.com/2011/10/25/yahweh/ . Asta dacă ai învăţat între timp să citeşti. Iniţial am crezut că eşti prost, dar m-am înşelat. Observ că eşti complet cretin. Lucrurile urâte din Biblie nu sunt exemple pentru a arăta ce lucruri sunt impotriva lui Dumnezeu, ci sunt atrocităţi comandate chiar de dumnezeul tău! Yahweh este cel care instigă la crime (a adulţilor, copiilor şi chiar a animalelor), la jafuri şi violuri. El este cel care cere sacrificii atât animale cât şi umane! Moise a distrus viţelul de aur în Sinai, dar a ridicat un şarpe de aramă, pe care l-a purtat în fruntea israeliţilor. I-a pus pe evrei să se omoare între ei, deşi abia dăduse porunca „să nu ucizi”. Yahweh a pus doi urşi să omoare 50 de copii, doar pentru că au râs de chelia „profetului” Elisei. Lot, cel care a făcut sex cu propriile sale fiice, a devenit preferatul lui Yahweh. Şi exemplele ar putea continua la nesfârşit. Ăstea sunt tactici mârşave?!? Sunt cuvintele dumnezeului tău, în cartea ta sfântă. Apropo, nu ştiu dacă ţi-ai dat seama, dar dumnezeul tău e chiar Satan de care spui că fugi. Legăturile dintre Biblie şi religiile păgâne sunt o soluţie simplistă, pentru minţi simple?!? Pe bune, cât de idiot poţi să fii? Dacă ai citi şi altceva decât aberaţiile scripturii tale, ai vedea că e o copie a altor religii de mult apuse. Dar prostul nu poate să vadă nici dacă îl loveşti cu dovezile în freză. Nu ştiu ce istorie ştii tu, dar în cea pe care o ştie toată lumea, afirmaţiile biblice nu au niciun fel de acoperire. Mai pe scurt, ca să înţelegi şi tu, nu există absolut nicio dovadă că s-a întâmplat măcar un singur eveniment prezentat în Biblie.
    Te-ai gândit vreodată să-ţi faci un control la cap? Pentru că, sincer, ai nevoie. Eşti rupt total de realitate şi trăieşti într-o lume imaginară, în care Dumnezeu te-a ales pentru cine ştie ce misiune. Dacă ar fi să-ţi fac un portret psihologic (deşi psihopatic este cuvântul care ţi se potriveşte cel mai bine), aş spune că eşti un omuleţ trist, patetic, nebăgat în seamă de nimeni, care nu a reuşit să facă nimic în viaţă (şi nici nu va reuşi), ce nu e în stare să păstreze o persoană în viaţa lui, darămite să-şi mai facă o familie. Şi pentru că mintea ta subdezvoltată nu poate găsi o explicaţie pentru acest lucru, adică nu poate recunoaşte că singurul vinovat pentru existenţa ta jalnică eşti tu, a inventat o aşa-zisă misiune religioasă, în care tu eşti singurul care ştie adevărul şi trebuie să-i lumineze şi pe ceilalţi. Adică te minţi singur spunându-ţi că e normal ca lumea să nu te înţeleagă şi să se ferească de tine, pentru că la fel s-a întâmplat şi cu profeţii biblici. Diferenţa dintre tine şi ei e una enormă: dacă ei chiar au primit nişte misiuni de la anumite entităţi, tu eşti doar un om bolnav psihic. Din acelaşi motiv te consideri singur împotriva tuturor, un justiţiar care luptă cu toată lumea în numele “adevărului”. Un psihiatru mai mult ca sigur te-ar lega, pentru că psihozele tale pot fi un pericol pentru alţii. Dacă îl consideri satanist, antihrist sau chiar întruparea Satanei pe Pământ pe unul care îndrăzneşte să te corecteze, acest lucru se numeşte paranoia. După cum spuneam, ai nevoie de ajutor. Urgent.
    Din cauza fanaticilor idioţi ca tine, oamenii încep să aibă ceva cu religiile. Pentru că nimeni n-ar avea nimic cu nicio religie, dacă nu s-ar trezi un dobitoc care să încerce să le bage în cap nişte aiureli, sprijinindu-şi spusele pe ameninţări şi blesteme. Descreieraţi ca tine, care consideră că ştiu „adevărul absolut”, că sunt trimişi de Dumnezeu în vreo misiune sfântă, ajung să arunce în aer zeci de „infideli”, doar pentru că nu îi împărtăşesc credinţa aberantă. Din cauza retardaţilor ca tine au fost omorâţi sute de mii de oameni pe vremea Inchiziţiei şi încă vreo câteva milioane în războaie duse în numele lui „dumnezeu”.
    Crezi că mă feresc să-mi arăt credinţa? Te înşeli amarnic. Cred în Dumnezeul adevărat, la care făcea referire Iisus, nu la cel biblic, plin de ură şi cruzime. Nu sunt antihrist, ci antifanatism şi anticretinism. Dumnezeul meu nu vorbeşte cu mine şi nu mă trimite în misiuni sfinte, ci mă învaţă să-mi iubesc până şi duşmanii. Ai mare noroc că nu sunt adeptul dumnezeului tău. Dacă ar fi fost aşa, mai mult ca sigur te-aş fi aruncat demult în aer pentru că otrăveşti minţile oamenilor cu dejecţiile tale. Şi din nou m-ai înţeles greşit. Eu nu critic „cuvântul” dumnezeului tău, ci mă piş pe cartea ta „sfântă” şi pe dumnezeul tău satanic. Sfatul meu este să-ţi scoţi capul din cur, dacă vrei să afli pe ce lume trăieşti, şi să deschizi ochii pentru a afla ce este în jurul tău. Te-am provocat la o discuţie cu argumente logice, nu la injurii vărsate doar din incapacitatea de a avea o discuţie normală. Dacă eşti în stare să-ţi susţii teoriile într-un mod logic şi cu bun simţ, fără fanatism, superstiţii puerile şi jigniri, te aştept cu un răspuns. Dacă nu, fugi cu cercul în lumea ta imaginară, şi lasă-ne pe noi, oamenii normali, să ne vedem de vieţile noastre. Altfel te bag acolo unde nici dumnezeul mă-tii nu te mai găseşte.

    Apreciază

  9. Superb!!!!
    Am ras cu lacrimi…. Am carcei in obraji, m-ai omorat!!…
    Revenind intr-un registru mai sobru, as face o precizare: din punctul meu de vedere, conceptul de religie este folosit in mod eronat!
    Religia, omul religios, religiozitatea se refera la calatoria interiora, la spiritualitatea pe care o lasam sa creasca in noi, pornind de la repere oarecum diferite in fiecare curent religios. Isus a fost un om religios, Budda a fost un om religios, Francisc de Assisi a fost un om religios, Socrate, etc. Religia este una singura, nu exista mai multe religii si acesta este motivul pentru care toti maestri au vorbit despre acelasi lucru! Toti! Iubire, compasiune, ELIBERARE DE FRICA si de falsi pastori, eliberare de sub impulsul lacomiei, urii, etc. Cunoasterea este una singura, dar putem identifica mai multe curente. Fizica este una singura, dar avem mai multe curente… Preotii insa, vorbesc despre „religii”, divizand ceea ce nu se poate diviza, amestecand dogmele religioase cu tehnici de manipulare carora daca nu te supui inseamna ca esti ateu! Inrebarea: „care este religia ta?” este absolut imbecila! Pai religia este o atitudine, o traire, un ceva continuu, o calatorie, un demers continuu si personal! Este ca si cum ai intreba: „care este iubirea ta?”. Poti spune pe cine iubesti sau ce anume iubesti la un moment dat, dar sa spui „care este iubirea”, este imposibil!
    Pot spune carui curent religios ma identific, „carei scoli” ii sunt tributar, dar ea, religia, este o traire pe parcursul careia apar emotii, sentimente, credinte, conflicte, toate insa guvernate de principiul luciditatii!
    Omul care „doarme” nu este religios cum nu este nici spiritual!
    Omul inconstient, poate fi dogmatic, fanatic, nebun sau fundamental imbecil… In nici un caz religios!
    Unii confunda „stereotipia de duminica” cu religiozitatea…
    Altii confunda citirea Bibliei cu religiozitatea. Religia nu este a bisericii, ea nu este proprietate sau bun de larg consum; este traire!
    Parafrazand un maestru oriental as spune ca religia este dansul iar omul religios dansatorul! Aud des sintagma „religia noastra crestin- ortodoxa” sau „religia noastra catolica”. Suna ca naiba, ca si cand ai putea suprapune si chiar substitui INTREGULUI un curent!
    De ce nu vorbim despre „matematica romaneasca” sau „matematica germana”? Pentru ca sunt doar scoli „scoala romaneasca de matematica”, „scoala germana de matematica”. Matematiciennii nu au divizat matematica asa cum au facut preotii cu religia; poate ca sunt mai lucizi, poate miza, miza este alta…

    O zi buna!

    Apreciază

  10. P.S. scuze pentru greselile de ortografie, ti-am scris pe fuga, sub presiunea timpului 😦

    Apreciază

  11. Tu ai o părere bună despre religie. Eu, nu prea. Religia poate fi un sentiment din punctul tău de vedere, pe care ţi-l respect. Însă, conform DEX-ului, religia este un sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem. Cum sistemele de credinţe, de rituri şi chiar divinităţile sunt diferite, se poate spune că există mai multe religii. De exemplu, creştinii, evreii, budiştii şi hinduşii cred în zei diferiţi. La fel se poate spune că practicile rituale ale musulmanilor, de exemplu, sunt total diferite de cele ale şamanilor. E drept că poţi cataloga aceste lucruri drept curente religioase, religia rămânând doar o stare de spirit. Eu numesc această trăire credinţă, dar cel mai probabil nu este greşită nici varianta ta. În principiu, părerea mea e că religia este doar o formă de manipulare a maselor. Pentru cei mai mulţi, e o cale de a se simţi superiori faţă de alţii care nu le împărtăşesc aceeaşi credinţă şi credinţa într-o forţă supranaturală care îi veghează, atribuindu-le un rol în vieţile lor neînsemnate. Pentru unii ca tine (prea puţini, din păcate), religia este un sentiment ce ne uneşte şi ne învaţă să ne bucurăm de partea frumoasă a vieţii. Dintre toţi, probabil cei ca tine sunt cei mai fericiţi. Ai dreptate. Religia ar trebui să se bazeze pe evoluţie spirituală, nu pe sentimente negative (frica, lăcomia, ura, etc.). Însă, ca majoritatea lucrurilor din lume, şi religia este prost înţeleasă.
    Îţi mulţumesc pentru cuvintele plin de substanţă şi argumente, pe care le-ai lăsat deşi erai presat de timp. Greşelile de ortografie nu contează, ci ideile. Ca întotdeauna, a fost o plăcere să îţi citesc comentariul. Şi să îmi amintesc că există şi oameni cu capetele pe umeri, spre deosebire de majoritatea ce şi le înfing în…. pământ.
    O zi bună şi ţie!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: