Libertatea… de a-l confunda pe Diaconescu cu Bahmuţeanca


otv-in-vremurile-bune

Pentru prima oară în viaţa mea, aseară m-am uitat la OTV mai mult de un minut. Deoarece toată România urmărea cu sufletul la gură scandalul în care era amestecat Trăistariu, iar ai mei îmi povesteau tot ce vedeau la televizor despre acest lucru, m-am hotărât să aflu şi eu despre ce e vorba. Aşa că l-am urmărit pe Tarky ăsta la Diaconescu în emisiune, exact când povestea adevărul. Din ce am înţeles eu, cei de la Cancan l-au şantajat şi l-au obligat să meargă la diverse emisiuni cu o poveste inventată despre înclinaţiile anormale ale lui Trăistariu. În emisiunea lui Mădălin Ionescu de la Antena 1, încolţit de Minodora şi Nikita, Tarky n-a mai rezistat şi s-a hotărât să pună punct acestei poveşti. După terminarea emisiunii l-a sunat pe Trăistariu şi i-a povestit tot ce s-a întâmplat, apoi a plecat la OTV, unde Diaconescu l-a băgat imediat în direct. Acolo, el a povestit tot cu lux de amănunte, în premieră. Toate astea s-au întâmplat în noaptea dintre 27 şi 28 noiembrie, adică joi spre vineri.

libertatea-28-nov

Libertatea de vineri, 28 noiembrie, scrie mare despre Tarky, cu unele greşeli, probabil intenţionate. Cel puţin cea mai mare dintre ele. În primul rând, nu ştiu ce caută Tarky ăsta la rubrica “Vedete de la noi”. Din câte îmi amintesc e nevoie de ceva mai mult pentru a deveni vedetă dar, probabil, pentru ziaristul Bogdan Gâlcă, vedetă este oricine apare la televizor. În al doilea rând, Tarky nu e homosexual, ci bisexual. Nu ştiu dacă domnul Gâlcă a aflat acest lucru dar, dacă nu, îi propun să roage un copil de grădiniţă să îi explice diferenţa dintre cei doi termeni. “Superstarul” a declarat că a fost însurat (cu o femeie, logic) şi că preferă mai mult femeile decât bărbaţii. De unde înţelegem clar că omul e bisexual, nu homosexual. Iar în al treilea rând, dezvăluirile imitaţiei palide a lui Tarkan au avut loc la OTV, nu la Kanal D, în emisiunea lui Dan Diaconescu, nu a Adrianei Bahmuţeanu. Nu am auzit ca Tarky să fi fost la Kanal D şi nici nu pot demonstra asta pentru că nu am înregistrarea emisiunii. În schimb, pot altfel. Pe 27 noiembrie, emisiunea “La şuetă cu Bahmu” a fost între orele 15 şi 16:45. Emisiunea “Acces direct”, moderată de Mădălin Ionescu a ţinut de la ora 17 până la 19 fără ceva. După cum am mai spus, în emisiunea lui Ionescu, Tarky a continuat şarada cu fictiva relaţie dintre el şi Trăistariu, unde a fost încolţit de Minodora şi Nikita. Prin urmare, în niciun caz nu putea să spună adevărul în emisiunea Adrianei Bahmuţeanu, ca apoi să revină la vechea poveste câteva minute mai târziu, în altă emisiune. În plus, emisiunea “La şuetă cu Bahmu” este filmată la Studiourile Kentauros, amplasate în satul Ştefăneşti, aflat la jumătate de oră de marginea Bucureştiului. De la marginea Bucureştiului până la Antena 1 s-ar fi scurs alte minute bune, ceea ce înseamnă că, în niciun caz, Tarky nu ar fi putut ajunge de la Bahmuţeanca la Mădălin Ionescu într-un sfert de oră (de la 16:45 la 17). Iar ambele emisiuni sunt în direct. Aşa că, adevărul e unul foarte simplu: Tarkan de Oneşti a susţinut aceeaşi poveste inventată de Cancan prin toate emisiunile la care a fost invitat, ultima fiind “Acces direct”. La 19 a ieşit din emisiune, i-a spus adevărul lui Trăistariu şi i-a cerut protecţie. De la Antena 1 a plecat direct la OTV, unde a intrat în direct în jur de ora 20. Şi acolo a spus pentru prima oară adevărul. Nu la Kanal D, nu la Bahmuţeanca.

Prin urmare, nu cred că domnul ziarist Bogdan Gâlcă a confundat OTV-ul cu Kanal D, şi nici pe Diaconescu cu Bahmuţeanca. E puţin cam greu să-i confunzi pe cei doi, chiar de ai suferi de glaucom. Diferenţele sunt multe şi evidente. De unde trag concluzia că adevărul a fost denaturat în mod intenţionat, pentru simplul fapt că Bahmuţeanca e de-a lor şi trebuia să i se facă puţină reclamă, chiar şi nemeritată (Bahmuţeanca are o rubrică în Libertatea, unde răspunde scrisorilor cititorilor). Nu contează că nu s-a întâmplat ceea ce e scris în articol, important e ca angajaţii / colaboratorii Libertăţii să-şi asume cât mai mult meritele altora.

Sper să nu citesc în Libertatea prea curând că Alina Plugaru a luat premiul Nobel pentru literatură după ce a recunoscut că este autoarea Bibliei originale, că “E=mc2” sunt primele cuvinte ale Simonei Sensual, rostite exact înainte de a se naşte, sau că Nostradamus şi-a scris celebrele versete după ce a citit jurnalul lui Ogică.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: