Arhivă pentru Iunie, 2011

Muntele Hermon

Posted in Secretele zeilor with tags , , , , , , , , , , on 7 Iunie, 2011 by Claudiu-Gilian Chircu


 

Muntele Hermon, aflat la graniţa dintre Palestina, Israel şi Siria, este unul dintre cei mai importanţi munţi din zonă. Era numit Senir de către amoriţi, Sirion de către sidonieni, Baal-Hermon, Sihon, Sion sau Zion în Biblie. În Noul Testament, aici a avut loc schimbarea la faţă a lui Iisus. Iar în urmă cu câteva mii de ani, conform Cărţii lui Enoh, pe acest munte au coborât cei 200 de îngeri veghetori, conduşi de Azazel, pentru a face un jurământ. În religia Canaanului, muntele Hermon era casa zeului Ba’al Hermon (“stăpânul Hermon”).

Semnificaţia numelui muntelui încă ne este necunoscută. Însă acest lucru nu ne împiedică să încercăm să o aflăm. Nu putem să nu observăm asemănarea dintre denumirile Hermon şi Hermes (mesagerul zeilor la greci). Hermes are aceeaşi rădăcină ca Hera şi Herakles. Dacă ţinem cont de faptul că Herakles înseamnă “gloria Herei”, îl putem scoate din ecuaţie. Dar care ar putea fi traducerea numelui Hermes? În greaca antică, mes însemna mijloc. Hermes era cel care făcea legătura între zei şi oameni, mijlocitorul sau mediatorul, aşa că a doua parte a numelui semnifică rolul său. Iar prima parte, her, provine de la Hera. Astfel, Hermes se poate traduce fără greşeală “mediatorul Herei”. Cum rămâne cu numele zeiţei Hera? Pentru a afla acest lucru, trebuie să ne îndreptăm atenţia către ţara aflată la sud de Grecia, adică Egiptul. Acolo îl întâlnim pe zeul Heru (Horus pentru greci). Cum civilizaţia egipteană a apărut înaintea celei greceşti iar religia grecilor a fost influenţată în mod evident de cea a vecinilor, putem trage concluzia că numele Hera a fost împrumutat de la egipteni ca o formă de feminin a lui Heru. Însă ce înseamnă Heru?

Unii au tradus numele zeului prin “şoimul” (haru în egipteană), influenţaţi şi de reprezentarea sa (apărea ca un şoim sau ca un om cu cap de şoim). Însă ar putea fi tradus şi prin chip. Primul Horus, numit de egipteni Heru-Ur, a fost tradus ca “Horus cel bătrân” sau “şoimul cel bătrân”, fratele lui Seth în mitul original, o entitate diferită de Har-Si-Ese (“Horus fiul lui Isis”) sau Horus cel tânăr. Dar e posibil ca Heru-Ur să însemne “Horus din Ur” sau “şoimul din Ur”, Ur fiind un oraş-stat foarte important în Sumer. Şoimul din Ur nu poate fi decât zeul acelui oraş, adică Nanna, zeul lunii. Ceea ce ar însemna o echivalare între Horus cel bătrân şi Nanna. Egiptenii nu s-au înşelat, ambele entităţi reprezentând una singură, zeul numit de sumerieni Enki, de greci Hermes şi de israeliţi Azâzêl.

Enki şi Nanna sunt zeii lunii, ai înţelepciunii şi ai magiei, stăpânii pământului. Amândoi sunt consideraţi conducătorii zeilor, creatorii tuturor lucrurilor. Tridentul este, de asemenea, simbolul lor, pe lângă semilună. Nanna era primul fiu al lui Enlil, dar moştenitorul tronului era fratele său mai mic, Ninurta. Enki era primul fiu al lui An, dar moştenitorul tronului era fratele său mai mic, Enlil. Numele lui Enki înseamnă „stăpânul Pământului”, titlu pe care l-a avut şi Nanna. „Conducătorul zeilor” era un alt epitet comun al celor doi zei, deşi niciunul dintre ei nu a fost în fruntea panteonului.

În miturile originale, Hermes era zeul fertilităţii şi inventatorul focului. Asemenea sumerianului Enki. Unul dintre simbolurile lui Hermes era caduceul, adică toiagul cu doi şerpi încolăciţi în jurul lui şi o pereche de aripi în vârf. În Mesopotamia, acesta era simbolul lui Enki. În ambele cazuri, cei doi şerpi încolăciţi în jurul copacului vieţii reprezintă ADN-ul, Hermes / Enki fiind cel care a creat oamenii prin inginerie genetică.

În Cartea lui Enoh, conducătorul celor 200 de îngeri Veghetori care au coborât pe muntele Hermon pentru a jura că se vor împerechea cu pământencele, era numit Azâzêl („zeul răzvrătit”) şi Samîazâ („rebelul renumit”). Dar cel mai renumit rebel, zeul care s-a răzvrătit împotriva tatălui său pentru a-i lua tronul, este Enki. Azâzêl şi îngerii săi i-au învăţat pe pământeni cum să-şi facă arme, cosmetice şi bijuterii, plus astrologie, astronomie, magie, medicină naturistă şi minerit. În Mesopotamia, Enki era acreditat pentru toate aceste cunoştinţe dăruite oamenilor. Azâzêl a fost închis sub Pământ de către arhanghelul Rāpā’ēl, întocmai cum Enki a fost obligat să locuiască în subteran după sosirea fratelui său, Enlil.

În miturile egiptene originale, Horus era fratele lui Seth. Cei doi s-au luptat pentru supremaţie, judecătorul Geb împărţind Egiptul între ei. Mai târziu s-a răzgândit, cedându-i lui Horus toată ţara. În Cartea egipteană a morţilor, Horus e numit „Fiul cel mare” şi “Primul născut al lui Ra”. Ra era echivalentul egiptean al sumerianului An. Iar primul născut al lui An, „fiul cel mare”, era Enki. Zeul furtunii la egipteni, Seth, este zeul furtunii de la sumerieni, Enlil. Şi Seth, şi Enlil s-au luptat cu fraţii lor mai mari pentru supremaţie. Enki şi Horus cel bătrân, alături de Azâzêl, Nanna şi Hermes, reprezintă aceeaşi zeitate.

Principalul centru de cult al soarelui în Egipt era numit de greci Heliopolis, de evrei şi asirieni On, iar de egipteni Iunu sau Anu. Anu este cuvântul sumerian pentru cer. Ceea ce înseamnă că, pentru egipteni, Heliopolis era o reprezentare a cerului pe Pământ, aşa cum casa soarelui este cerul, tot la fel casa zeului Ra este respectivul oraş. Mai exact, principiul biblic “precum în cer, aşa şi pe Pământ”, exemplificat mai pe larg de Hermes Trismegistul în Tăbliţele de smarald, unde spunea că Egiptul este imaginea cerului sau chiar reprezentarea proiecţiei cerului pe Pământ. Denumirea on pentru evrei şi asirieni este echivalentă cu sumerianul an, însemnând acelaşi lucru. Cel mai bine se exemplifică aceasta în numele zeului semitic al fertilităţii, numit şi Dagon, şi Dagan, unde on şi an înseamnă acelaşi lucru. Termenul on a fost inclus în denumirile unei multitudini de divinităţi de pe tot cuprinsul Terrei, pentru a sublinia natura cerească a acestora (Poseidon, Triton, Typhon, Python, Orion, Bellerophon, Persefona, Kronos, Hyperion, Dionysos, Pontos, Deucalion, Harmonia, Epione, Coronis, Amon, Aton, Khonsu, Dagon, Cupidon, Junona, Horon, Tonacatecuhtli, Tonacacihuatl, Cipactonal, Machaon, Brontes, Rongo, Shannong, etc.). Din acelaşi motiv a fost inclus în nume de ţări, oraşe, râuri, fluvii sau munţi (Nihon, Babilon, Herakleion, Amazon, Hebron, Hermon, Sion, Zaphon, etc.). Aşadar, terminaţia on din denumirea muntelui Hermon înseamnă cer. Cum rămâne cu herm?

Un herm este o piatră rectangulară sau un stâlp pătrat de piatră, în vărful căruia se află un bust, de obicei reprezentându-l pe zeul Hermes. Pentru antici, muntele Hermon era o astfel de piatră, de dimensiuni uriaşe, în vârful căreia se afla nu bustul zeului, ci chiar zeul însuşi. Alăturarea cuvântului on indică faptul că muntele Hermon nu era un herm obişnuit, ci unul al cerului, divin, pe care locuia zeul Hermes / Horus / Azâzêl. Grecii foloseau hermul ca semn al graniţei. În Biblie, muntele Hermon reprezintă graniţa nordică a Pământului Făgăduit (Deuteronomul 3:8) dar şi limita de nord a Canaanului cucerit de israeliţi (Josua Navi 11:17, 12:1, 13:5). Şi totuşi, dacă într-adevăr zeii locuiau pe acel munte, de ce au ales acel loc?

Muntele Hermon, înalt de 2.814 metri, se află pe paralela de 33 grade latitudine nordică. La capătul opus al Pământului, pe aceeaşi paralelă, se află Roswell (New Mexico, SUA), celebrul loc în care s-a prăbuşit un OZN în 1947. Pe paralela de 33 grade latitudine nordică se află mari centre financiare, cum ar fi New York, Chicago, Londra sau Elveţia. Toate ţările prin care trece această paralelă au în vigoare pedeapsa cu moartea. 33 este unul dintre numerele cele mai importante din numerologia modernă. De asemenea, este vârsta la care a murit Alexandru Macedon dar şi anul în care a fost crucificat Iisus Hristos. 33 este reprezentarea numerică a Stelei lui David (planeta Marte), echivalentul numeric al lui amen (amin în latină sau numele zeului egiptean Amon), numărul de miracole efectuate de Iisus, cel mai mare grad în Francmasonerie şi unul dintre simbolurile Ku Klux Klan (litera K = 11; de 3 ori K = 33). Reactorul nuclear al lui Sadam Hussein, Osiraq, se afla pe paralela de 33 de grade. Coordonatele sale (33.123 N, 44.313 E) ascund numărul 666 (3+3=6; 1+2+3=6; 4+4+3+1+3=15; 1+5=6). Numele Osiraq e format din Osiris (Lucifer / Hermes / Horus / Azâzêl, etc. ) + Iraq. În timpul celui de-al 33-lea preşedinte al Statelor Unite, Harry Truman, mason de gradul 33, a fost testată prima bombă atomică la White Sands, New Mexico, zonă aflată pe paralela de 33 de grade. Cele două oraşe lovite de bombe atomice în 1945, Hiroshima şi Nagasaki, se află în jurul paralelei de 33 de grade (Nagasaki – 32 grade, Hiroshima – 34 grade). În 1963, aproape de paralela de 33 de grade, John F. Kennedy a fost împuşcat în Dealey Plaza din Dallas. Dealey Plaza este locul primului templu masonic din Dallas, iar data morţii preşedintelui, 22 noiembrie, indică acelaşi număr 33 (22+11=33). În 1968, Robert Kennedy, fratele fostului preşedinte, a fost asasinat în Los Angeles, tot în apropierea paralelei de 33 de grade şi tot lângă un templu masonic.

Şi totuşi, de ce este atât de important numărul 33, mai ales pentru masoni? Ei, bine, 33, în procente, reprezintă o treime dintr-un întreg. Cele mai importante treimi sunt cele divine, ca de exemplu treimea din Mesopotamia (Anu, Enlil şi Enki), treimea vedică (Varuna, Indra şi Mitra), trimurti din brahmanism (Brahma, Vishnu şi Shiva) sau sfânta treime din creştinism (tatăl, fiul şi sfântul duh). Toate aceste treimi divine, deşi aparţin unor culturi diferite, reprezintă aceleaşi zeităţi. Fără îndoială, numărul 33 simbolizează o singură parte din treime, adică un singur zeu. Ţinând cont că acest număr este de o deosebită importanţă pentru francmasonerie, logica de bun simţ ne sugerează că 33 este zeul lor. Adică Satan / Lucifer / Enki / Osiris / Horus / Azâzêl / Hermes, etc. În cazul acesta, e înţeleasă folosirea paralelei de 33 de grade. Dar de ce doar paralela din emisfera nordică?

Răspunsul îl găsim tot la egipteni. Pe Piatra Shabaka e scris că în timpul luptei pentru supremaţie dintre cei doi fraţi, Horus şi Seth, tatăl lor, Geb, împarte Egiptul în două părţi: Seth primeşte Egiptul de Sus iar Horus pe cel de Jos, hotarul fiind limita celor două ţări. După apariţia cultului lui Osiris, când acesta l-a înlocuit pe Horus în legendă, se credea că Ra i-a oferit lui Osiris Egiptul de Jos, iar lui Seth pe cel de Sus. De asemenea, în credinţa egipteană antică, zeiţa-vultur Nekhbet era protectoarea Egiptului de Sus iar zeiţa-şarpe Wadjet a celui de Jos. Contrar aparenţelor, Egiptul de Sus nu reprezintă partea de nord, ci de sud. Iar Egiptul de Jos este partea nordică. Aşadar, Horus a primit nordul Egiptului iar Seth, sudul. Deşi acest mit a fost interpretat ca o împărţire a Egiptului, de fapt se referă la împărţirea întregii planete. Nordul era domeniul şarpelui (Osiris / Horus / Azâzêl / Satan, etc.) iar sudul al vulturului (Seth / Enlil / El, etc. ). Dacă e aşa, înseamnă că paralela nordică de 33 de grade a fost aleasă atât din pricina semnificaţiei numerologice, cât şi pentru energiile emanate de aceasta.

Curva Babilonului

Posted in Secretele zeilor with tags , , , , , , , , , , , , , , , on 1 Iunie, 2011 by Claudiu-Gilian Chircu

Eu sunt tot ce a fost şi tot ce va fi. Până acum niciun muritor nu a reuşit să ridice vălul care mă acoperă.” – Neith (inscripţie din templul lui Neith din Sais)

 

 

Astártē este numele dat de greci unei zeiţe cunoscute în estul Mediteranei încă din Epoca Bronzului. În Ugarit era numită Attart sau Athtart, în feniciană ‘Ashtart, în ebraică Ashtoret, în acadiană Ishtar sau Astartu, în etruscană Uni-Astre, Ishtar sau Ashtart. Iniţial personificare a luceafărului de seară, Astártē era zeiţa fertilităţii, sexualităţii şi războiului. Simbolurile ei erau leul, calul, sfinxul, porumbelul şi o stea într-un cerc ce simbolizează planeta Venus. De cele mai multe ori era reprezentată goală. Grecii o numeau Afrodite, romanii Venus sau Venera iar nordicii, Freyja. Principalele ei centre de cult erau în Cipru, Sidon, Tyre, Malta, Sicilia şi Byblos. În Sidon, Astártē împărţea un templu cu zeul Eshmun. Monede din Beirut indică faptul că Astártē, Poseidon şi Eshmun erau veneraţi împreună. În Cartagina, era venerată alături de Tanis, zeiţa lunii.

Sumerienii o numeau Inana. Ca şi în celelalte culturi, era zeiţa sexualităţii, fertilităţii şi războiului. Era cunoscută sub mai multe nume, ca Innin, Ennin, Ninnin, Ninni, Ninanna, Ninnar, Innina, Ennina, Irnina, Innini, Nana şi Nin. În al patrulea mileniu înainte de Hristos, Uruk era considerat oraşul ei. De-a lungul fluviilor Tigru şi Eufrat se găseau numeroase temple ale ei, cel mai mare fiind Eanna (“casa cerului”) din Uruk. Simbolul ei era steaua cu opt colţuri sau planeta Venus, cu care, de altfel, era asociată. Era înfăţişată mai mereu goală, de multe ori pe spatele a două leoaice. Soţul ei era Dumuzi, tatăl ei era considerat ori Anu ori Nanna, iar fraţii ei erau zeul soare Utu, zeul ploii Ishkur si zeiţa lumii subterane, Ereshkigal.

În Asiria şi Babilon, zeiţa iubirii, sexualităţii, fertilităţii şi războiului era Ishtar. A avut mulţi iubiţi, fapt ce i-a adus epitetul “curtezana zeilor” iar oraşul ei sacru, Uruk, numindu-se “oraşul curtezanelor sacre”. De asemenea, mai era numită “Regina cerului”. Leul şi steaua cu opt colţuri erau simbolurile ei. Era asociată cu planeta Venus. Soţul ei era Tammuz, tatăl ei era considerat ori Anu ori Sin, iar fratele ei era zeul soare Shamash.

În textele din Ugarit nu este menţionată prea des. Aici este numită Athtart, dar şi “faţa lui Baal”. Ea şi Anat îl conving pe Baal să nu atace alte zeităţi.

În panteonul fenician, conform descrierii lui Sanchuniathon, Astártē este fiica Cerului şi a Pământului, sora zeului El. După ce a fost detronat şi izgonit de către fiul său, El, zeul cerului a încercat să-l păcălească trimiţându-i-o pe “fiica sa cea virgină”, ‘Ashtart, alături de alte două fiice ale sale, Asherah şi Baalat Gebal. Înşelăciunea nu reuşeşte, astfel încât toate trei devin soţiile fratelui lor, El. ‘Ashtart îi naşte lui El şapte fiice (numite de greci titanide sau artemide) şi doi fii, Pothos şi Eros. Mai târziu, cu acordul lui El, ‘Ashtart şi Hadad conduc pământul împreună. Pentru a-şi arăta suveranitatea, ‘Ashtart purta pe cap capul unui taur.

În Vechiul Testament, Ashtoret e numită “Regina cerului”. În mitologia ebraică de mai târziu, Ashtoret e transformată într-un demon al dorinţei sexuale.

În Grecia, zeiţa frumuseţii, dragostei şi sexualităţii era Afrodite. Herodot scria că grecii au împrumutat cultul ei de la fenicieni. Conform lui Hesiod, când Krónos l-a castrat pe Ouranos, testicolele lui au căzut în mare. Din spuma valurilor s-a născut Afrodite. Zeiţa s-a măritat cu Hephaestus, fierarul zeilor, pe care l-a înşelat ori de câte ori a avut ocazia, cu zeul Ares dar şi cu muritori ca Ankises sau Adonis. A avut mulţi copii: cu Ares pe Eros, Phobos, Deimos, Adrestia, Harmonia, Anteros, Himeros şi Pothos, cu Poseidon pe Rhode, cu Hermes pe Tyche, Peitho, Eunomia şi Hermaphroditos, cu Dionysos pe Thalia, Euphrosyne, Aglaea şi Priapus, cu Adonis pe Beroe, cu Phaethon pe Astynoos, cu Anchises pe Aeneas şi Lyrus iar cu Butes pe Eryx. Afrodite era asociată cu marea, porumbeii, vrăbiile, lebedele, delfinii, merele, perlele, scoicile, trandafirii, lămâii şi caii. La fel ca Inanna în Sumer şi Ishtar în Babilon, Afrodite a fost identificată cu luceafărul de seară sau planeta Venus. De altfel şi romanii au identificat-o pe zeiţă (pe care o numeau Venus) cu aceeaşi planetă, care a şi primit numele ei.

În Scandinavia, Astártē era numită Freyja (“Doamna”). Freyja era zeiţa dragostei, frumuseţii, fertilităţii, aurului şi războiului. Împreună cu fratele ei Freyr (“Domnul”), tatăl lor Njörðr şi mama lor, al cărei nume este necunoscut, Freyja făcea parte din familia zeilor Vanir. După terminarea războiului dintre cele două familii divine, a fost adoptată de zeii Æsir. Întocmai ca Aphrodite a grecilor, care a intrat în grupul olimpienilor după ce aceştia i-au învins pe titani. Freyja conducea un car tras de două pisici, de multe ori fiind îmbrăcată cu o mantie cu pene de şoim. Deşi măritată cu Óðr, cu care are două fiice (Hnoss şi Gersemi), a avut câţiva amanţi, printre care şi fratele ei, Freyr. În Asgard stăpânea câmpul Fólkvangr, unde primea jumătate din sufletele celor morţi în luptă, cealaltă jumătate ajungând în palatul lui Odin, Valhalla. Soţul ei fiind absent în cea mai mare parte a timpului, Freyja îl căuta plângând prin lume, ascunzându-şi identitatea sub alte nouă nume: Gefn, Hörn, Mardöll, Skjálf, Sýr, Thröng, Thrungva, Valfreyja şi Vanadís. În colecţia de poeme Prose Edda din secolul al XIII-lea, Freyja este cea mai mare în rang printre zeiţe, alături de Frigg, soţia zeului suprem Odin. În Sörla þáttr, un text din secolul al XIV-lea, zeii Æsir locuiau în oraşul Asgard, situat în Asaland (Asia). Odin, regele acelui oraş, i-a numit pe Freyja şi Njörðr preoţi ai templului său. Freyja a devenit concubina lui Odin, care o iubea la nebunie. Mai târziu, Freyja a făcut sex cu patru pitici pentru un colier de aur. Aflând de fapta ei, Odin i-a luat colierul şi i l-a înapoiat doar când ea a fost de acord să vrăjească doi regi care să se lupte la nesfârşit între ei.

În hinduism, Astártē e numită Durga (“inaccesibila” sau “invincibila”), zeiţa victoriei binelui împotriva răului. La festivalul Durga Puja e considerată mama zeilor Ganesha, Kartikeya, Lakshmi şi Saraswati. Este înfăţişată cu opt braţe în care ţine arme şi o floare de lotus, călărind un leu sau un tigru. Consoartă a lui Shiva, Durga e considerată aspectul războinic al Mamei Divine. Cele opt braţe ale ei reprezintă steaua cu opt colţuri a zeiţelor Inana şi Ishtar, adică planeta Venus. Strămoşii noştri echivalau zeii cu planete şi stele; prin urmare, un zeu cu opt braţe reprezintă o stea cu opt colţuri. Planeta Venus era reprezentată ca o stea cu opt colţuri sau ca un cerc înconjurat de opt puncte deoarece este a opta planetă din sistemul nostru solar, numărând din exterior spre Soare. Aspectul întunecat al lui Durga este reprezentat prin Kālī (“cea neagră”) sau Kalika, violenta zeiţă a timpului şi a schimbării. În multe surse, Kālī e numită “cea mai mare dintre zei”. Pentru a o calma şi a proteja stabilitatea lumii, de multe ori Shiva este trimis pe câmpul de luptă sub forma unui copil. Kālī îl îngrijeşte şi îl alăptează, astfel ieşind la iveală latura sa maternă.

Cultul lui Astártē a intrat în Egipt în timpul dinastiei a XVIII-a, de multe ori făcând pereche cu zeiţa Anat. Cele două zeiţe apar ca fiicele lui Ra şi îi sunt date ca soţii lui Seth. Grecii au identificat-o cu Hathor, zeiţa frumuseţii, iubirii, muzicii, bucuriei şi războiului. Numele este tradus “casa lui Horus”, dar cum egiptenii vechi foloseau acelaşi cuvânt pentru casă, soţie şi mamă, numele zeiţei se traduce atât “mama lui Horus” cât şi “soţia lui Horus”. În mitul original, Hathor era mama lui Horus. Odată cu apariţia cultului lui Osiris şi Isis, aceasta din urmă a devenit mama lui Horus iar Hathor soţia lui. Ambele zeităţi, alături de Sekhmet (“cea puternică”), sunt de fapt aspecte ale aceleiaşi zeiţe, Astártē: Isis reprezintă latura maternă (Isis cu Horus, Ishtar cu Tammuz, Afrodite cu Adonis, Kālī cu Shiva), Hathor pe cea a sexualităţii iar Sekhmet latura războinică. O altă manifestare a aceleiaşi divinităţi era zeiţa sumeriană Qetesh, adoptată de mitologia egipteană din religia canaanită. Alte nume ale ei erau Quadshu, Qudshu, Qodesh, Qadesh, Qadashu, Qadesha, Qedeshet, Kedesh şi Kodesh. Acestea provin din rădăcina semitică Q-D-Š, ce înseamnă “sfânta”. Pe Stela lui Kaha din Dinastia a XIX-a, Qetesh apare goală, călărind un leu, flancată de doi zei, întinzând lotuşi către egipteanul Min (zeul fertilităţii) şi şerpi către canaanitul Reshep (zeul războiului). Cei doi zei semnifică cele două aspecte ale zeiţei dar şi pe soţul şi fiul ei. Qetesh este numită “amanta zeilor” (la fel ca Inana şi Ishtar), “stăpâna stelelor din cer”, “mare magiciană, amanta stelelor” (“mare magiciană” era titlul lui Isis), “iubita lui Ptah” (titlul lui Sekhmet), “Ochiul lui Ra, cea fără egal” (la fel ca Hathor şi Sekhmet).

Ca şi Inana, Ishtar, Afrodite, Venus, Freyja şi Astártē, Hathor este zeiţa iubirii şi a frumuseţii. Atât Hathor cât şi Isis, la fel ca feniciana ‘Ashtart, aveau capete de vacă. Numele Isis e compus din dublarea primei silabe a zeiţei Ishtar din Babilon. Iar numele ei egiptean (Isis e numele dat de greci), Asta, provine tot din numele zeiţei Babilonului şi, în acelaşi timp, e rădăcina din care s-a format Astártē. Ca Sekhmet e leoaică, Ishtar şi Qetesh erau reprezentate stând în picioare pe un leu, Inana pe două leoaice, Durga călărind un leu iar Freyja într-un car tras de două pisici. Latura ei războinică se întâlneşte în mitologiile tuturor popoarelor. Transformarea lui Hathor în Sekhmet pentru a distruge oamenii e identică cu transformarea lui Durga în Kālī pentru a învinge demonul Raktabija. Atât egipteanca Sekhmet cât şi indianca Kālī aveau obiceiul de a bea sângele victimelor lor pe câmpul de luptă. Astártē şi sora ei Anat îi sunt date ca soţii lui Seth, în alt mit Isis şi sora ei Nephtys devin soţiile aceluiaşi zeu, la fel cum ‘Ashtart şi surorile ei devin consoartele lui El. Titlul “Regina cerului” e purtat şi de Ashtoret, şi de Inana, şi de Ishtar, şi de Qetesh, subliniind superioritatea ei faţă de ceilalţi zei, asemenea lui Kālī în hinduism. E reprezentată grafic de obicei goală sub numele Inana, Ishtar, Qetesh, Afrodite şi Venus. Freyja are o mantie cu pene de şoim, Isis e mama zeului-şoim iar Hathor este soţia acestuia. Sekhmet e mama lui Nefertum, zeul florii de lotus primordiale, Durga e reprezentată cu o floare de lotus în mână iar Qetesh îi întinde lui Min o floare de lotus pe Stela lui Kaha. Durga / Kali e consoarta lui Shiva, Isis a lui Osiris, Hathor a lui Horus (fratele lui Seth din mitul original, nu fiul lui Osiris din legendele mai noi), Qetesh a lui Min, Sekhmet şi Qetesh ale lui Ptah, Afrodite a lui Hephaestus, toţi aceşti zei fiind de fapt unul şi acelaşi, cel numit de sumerieni Enki sau Şarpele.

Astártē este prezentă şi în Noul Testament, deşi i se declină identitatea în mod direct: „Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne. Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, având în mână un pahar de aur, plin de urâciunile şi de necurăţiile desfrânării ei. Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului.” (Apocalipsa 17:3-5). Acest pasaj a fost interpretat în multe feluri, de obicei doar la modul figurat, însă se ignoră sensul propriu. Faptul că femeia era împodobită cu aur şi pietre scumpe ne spune că nu era un om de rând, ci o regină sau o zeiţă. Iar cea numită „Mama desfrânatelor” sau „Desfrânata cea mare” în Babilon (şi nu numai) era „Stăpâna prostituatelor” sau „Curtezana zeilor”, Ishtar. Fiara roşie pe care o călăreşte Ishtar este descrisă ca fiind „asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ei ca o gură de leu.” (Apocalipsa 13:2). De cele mai multe ori, Ishtar era reprezentată stând pe un leu, ceea ce confirmă descrierea evanghelistului Ioan. În Proslăvirea zeiţei Inana (numele sumerian al zeiţei Ishtar), un text vechi de peste 4.200 de ani, preoteasa Enheduanna o prezintă pe zeiţă ca fiind „Stăpână călărind o fiară, traduci în fapte hotărârea după a lui An poruncă sfântă”, o descriere identică cu cea a lui Ioan în Apocalipsă. Despre această fiară se mai spune că „i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască şi i s-a dat ei stăpânire peste toată seminţia şi poporul şi limba şi neamul.” (Apocalipsa 13:7), „balaurul i-a dat ei puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare.” (Apocalipsa 13:2) şi „era şi nu este şi va să se ridice din adânc şi să meargă spre pieire” (Apocalipsa 17:8). Singurul care se potriveşte acestei descrieri este Marduk, marele zeu al Babilonului, fiul lui Ishtar şi al lui Ea (Enki). Balaurul care i-a dat puterea peste Pământ este nimeni altul decât Enki, cel care, conform religiei babiloniene, şi-a lăsat fiul conducător pe Pământ după moartea sa. Faptul că Ioan a descris şi balaurul, şi fiara la fel (de culoare roşie, cu şapte capete şi zece coarne), e doar modul său indirect de a ne prezenta asemănarea fizică dintre cei doi. Lucru absolut firesc, ţinând cont că erau tată şi fiu. Casa subterană a lui Marduk era aceeaşi ca şi a tatălui său, adică Abzu (din care provine şi cuvântul abis). Dacă în Abzu / Abis / Adânc pentru sumerieni locuia Marduk după moartea tatălui său iar pentru Ioan o fiară roşie, e greu de crezut că în acelaşi loc se aflau două entităţi diferite, dar foarte asemănătoare. Singura concluzie logică şi de bun simţ este că Marduk şi Fiara lui Ioan sunt aceeaşi entitate. Iar curva Babilonului, „mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului” este Astártē.

Aceste asemănări ne duc la concluzia că toate aceste popoare, deşi despărţite uneori de mii de kilometri, slăveau una şi aceeaşi persoană, pe care o considerau zeiţa dragostei, sexului şi a războiului, indiferent dacă o numeau Astártē, Attart, Athtart, ‘Ashtart, Ashtoret, Astartu, Afrodite, Durga, Freyja, Hathor, Inana, Ishtar, Isis, Kālī, Qetesh, Sekhmet, Venus sau Venera.

42

Posted in Secretele zeilor on 1 Iunie, 2011 by Claudiu-Gilian Chircu

În Republica Romană antică, 42 era vârsta minimă necesară pentru funcţia de consul. La polii nord şi sud ai planetei Uranus, fiecare dintre cele două anotimpuri durează câte 42 de ani. Câinii şi lupii au câte 42 de dinţi. În tabelul lui Mendeleev, poziţia a 42-a este ocupată de molibden. Pentru a crea curcubeul, lumina e reflectată de apă la un unghi de 42 de grade. În anul 42 î.Hr., Marcus Junius Brutus şi Gaius Cassius Longinus, doi dintre asasinii lui Cezar, s-au sinucis. În acelaşi an s-a născut Tiberius Julius Caesar Augustus, împăratul roman în timpul căruia a fost executat Iisus. Biserica Catolică consideră că, în anul 42, apostolul Pavel a fost convertit la creştinism. În tradiţia Kabbalistică, 42 este numărul prin care Yahweh a creat Universul. Dacă considerăm litera A ca fiind cifra 1, B = 2, C = 3, etc, suma literelor cuvântului Big Bang este 42. Tot 42 este răspunsul la întrebarea supremă despre viaţă, univers şi tot restul, furnizat de supercomputerul Deep Thought. Capitolul 42 din Tao Te Ching, unul dintre cele mai importante texte clasice chinezeşti, explică naşterea Universului. În Talmud e scris că numele divin format din 42 de litere este cel mai mare dintre toate misterele. Aceste 42 de litere conţin numele tuturor celor 10 sephiroturi. În tradiţia japoneză, 42 este considerat un număr nefast deoarece, atunci când cele două cifre se pronunţă separat (shi ni = “patru doi”), mai înseamnă şi “moarte”. Conform tradiţiei mesopotamiene, suprafaţa turnului Babel ocupa 42 de măsuri agrare. În Cartea egipteană a morţilor se spune că erau 42 de divinităţi pe lumea cealaltă, în Dubla Sală a lui Ma’at, judecători ai morţilor. Aceşti zei şi zeiţe adresau decedatului 42 de întrebări, iar zeul Thoth nota răspunsurile. De asemenea, existau 42 de principii ale lui Ma’at, personificarea adevărului, ordinii şi dreptăţii, dar şi 42 de cărţi ale soţului ei, Thoth. În plus, Egiptul antic era împărţit în 42 de districte, numite nome. Legătura dintre numărul 42 şi Egipt se întâlneşte şi în Biblie. În Geneza 42, Iacov şi-a trimis zece fii în Egipt, pentru a cumpăra grâu. Aceştia s-au întâlnit acolo cu fratele lor, Iosif, devenit vizir al Egiptului. În Ieremia 42, Yahweh îi ameninţă pe evrei că, dacă vor dori să se întoarcă în Egipt, acolo îi va lovi cu războaie, molime şi foamete. Numărul 42 este întâlnit şi în alte părţi din Biblie. Conform evanghelistului Matei, de la Avraam la Iisus sunt 42 de generaţii (merită remarcată asemănarea numelui evanghelistului cu cel al zeiţei egiptene Ma’at). Iar evanghelistul Luca considera că de la David la Iisus au trecut 42 de generaţii. Cartea lui Iov are 42 de capitole, 42 de oameni din Betazmavet s-au întors din Babilon în Israel (I Ezdra 2:24), doi urşi au omorât 42 de copii ce au fost blestemaţi de profetul Elisei (IV Regi 2:24), 3 ani şi 6 luni (42 de luni) a durat foametea din timpul lui Ilie (Matei 4:25) iar fiara va domni pe Pământ tot 42 de luni (Apocalipsa 13:5). Fiecare pagină din Biblia Gutenberg are câte 42 de rânduri. Oraşul Ierusalim are o suprafaţă de 42 mile pătrate. În hermetismul vestic, 42 este suma valorilor sferelor adevărate 3, 4, 5, 6, 7, 8 şi 9 (1 şi 2 sunt considerate modalităţi ale existenţei iar 10 este completarea a ceea ce vedem din sfera noastră, 11), fiecare reprezentând câte un aspect al corpului lui Dumnezeu, prin care el observă lumea. Suma pătratelor fiecăruia dintre aceste numere este 216, sau 6x6x6, adică numărul fiarei din Apocalipsa lui Ioan. Astfel, 42, 216 şi 666 sunt conectate în mod direct. Coincidenţă sau nu, NATO vrea să-l înlăture de la putere pe Moammar Gaddafi după 42 de ani de când conduce Libia.

72

Posted in Secretele zeilor on 1 Iunie, 2011 by Claudiu-Gilian Chircu

72 reprezintă numărul de ore din trei zile. 72 este produsul cifrelor 8 şi 9 sau produsul dintre 2 la cub şi 3 la pătrat. În geometrie, unghiurile exterioare ale unui pentagon regulat măsoară câte 72 de grade fiecare. Temperatura camerei este considerată a fi de 72 de grade fahrenheit. Durata de viaţă al unui ovul este de 72 de ore. În medie, inima unui adult ce se odihneşte bate de 72 de ori pe minut. 72% din corpul uman este compus din apă. Axa Pământului se mişcă cu un grad la fiecare 72 de ani. Conform lui Plutarh, Seth a fost ajutat de 72 de complici pentru a-l închide pe Osiris într-o cutie. Într-un alt mit egiptean, pentru a o ajuta pe zeiţa Nut să nască, Thoth a jucat zaruri cu luna şi a câştigat fiecare a 72-a zi din an. Tot în Egipt, îmbălsămarea morţilor dura 72 de zile. În Kabbalah, Yahweh are 72 de nume. În Noul Testament, Iisus a trimis 72 de apostoli să-i vestească sosirea (Luca 10:1). În Coran e scris că 72 de musulmani au luptat în bătălia de la Badr. Tot 72 este şi numărul martirilor ce au luptat alături de imamul Hussain la Karbala. În Cheile mai mici ale lui Solomon se spune că există 72 de demoni. Conform Zoharului, scara pe care a văzut-o Iacov în vis avea 72 de trepte. De asemenea, filosoful chinez Confucius a avut 72 de discipoli. În anul 72 î.Hr. s-a născut conducătorul galilor, Vercingetorix. În acelaşi an a fost omorât Crixus, unul dintre liderii sclavilor răsculaţi conduşi de Spartacus. În anul 72 d.Hr. a fost ucis apostolul Toma iar la Roma a început construcţia Colosseumului.