Scripturile evreilor


Vă rătăciţi neştiind scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” – Iisus (Evanghelia după Matei 22:9)

Evreii reprezintă probabil cel mai celebru popor din istoria omenirii. Dacă nu pentru fapte vitejeşti, măcar pentru răspândirea istoriei lor prin intermediul Bibliei. Conform acesteia, urmaşii lui Avraam s-au stabilit întâi în Canaan, apoi s-au mutat în Egipt, unde s-au înmulţit în mod considerabil. Fiind transformaţi de egipteni în sclavi, au plecat spre Canaan, conduşi de Moise. După moartea acestuia, Iosua Navi a fost cel care a preluat conducerea grupului de israeliţi, cucerind Canaanul. Prin 1047 î.Hr. s-a format regatul unit al Israelului şi Iudeei, sub conducerea lui Saul. În timpul lui David, regatul a devenit o mare putere mondială. Apogeul a fost atins în timpul lui Solomon, fiul lui David, care a transformat Ierusalimul într-o metropolă. Conform tradiţiei, el a construit primul templu al lui Yahweh, zeul evreilor. După moartea lui Solomon, regatul s-a divizat în două părţi, Israel şi Iuda. În anul 586 î.Hr, babilonienii au cucerit Ierusalimul, distrugând templul şi deportându-i pe locuitori în Babilon. Poporul rămas în Iudeea s-a refugiat în Egipt. Perşii au cucerit Babilonul şi i-au eliberat pe evrei din robie prin 539 î.Hr. Întorşi în Ierusalim, aceştia au refăcut templul lui Solomon, care a fost distrus mult mai târziu de către romani. În 332 î.Hr, Alexandru Macedon a cucerit Iudeea împreună cu întreg imperiul persan. După moartea sa, provincia a ajuns sub stăpânire siriană. În jurul anului 162 î.Hr, iudeii s-au răsculat, reuşind să creeze un stat independent, regatul hasmonean, care a dispărut în 63 î.Hr, când romanii i-au pus la conducere pe Irodieni, vasalii Romei. În anul 6 romanii au cucerit Iudeea, transformând-o în provincie romană. În anul 66 a izbucnit revolta iudeilor, care durat patru ani şi a dus la pustiirea Ierusalimului şi distrugerea templului lui Solomon de către romani. În anul 135, romanii au schimbat numele Iudeei în Palestina.

Dar oare această istorie este în întregime adevărată? O parte din ea, mai ales începutul, a ajuns la noi prin intermediul Bibliei. O putem considera o certitudine doar pentru că este scrisă în “cartea sfântă”? Sau avem nevoie şi de alte dovezi, cum ar fi de exemplu descoperirile arheologice? Este oare Biblia într-adevăr cuvântul lui Dumnezeu?

Adevărata istorie a poporului evreu este diferită de ce ce ştim astăzi. O mână de sumerieni, în frunte cu Avraam, şi-au părăsit patria la porunca zeului lor, devenind nomazi. După ce s-au plimbat prin Mesopotamia, Canaan şi Egipt, s-au hotărât să se stabilească în Canaan, unde au trăit alături de localnici. După apariţia în regiune a hicsoşilor în jurul anului 1550 î.Hr, urmaşii lui Avraam s-au îndreptat către Egipt, acolo unde unul dintre ei (Iosif) devenise vizir. S-au stabilit la marginea Egiptului, în Delta Nilului, în Avaris, fosta capitală a hicsoşilor. Fiica lui Iosif (numit Yuya de către egipteni), Tiye, s-a căsătorit cu faraonul Amenhotep al III-lea prin 1337 î.Hr, devenind marea regină a Egiptului. Fiul lor, Akhenaton (numit Moise de către adepţii săi), a scos din Egipt israeliţii alături de adepţii săi egipteni. În deşertul Sinai s-au amestecat cu triburile de madianiţi, cu toţii pornind spre Canaan. Acolo au sosit pe cale paşnică, amestecându-se cu populaţia locală. Nu au fost niciodată o mare putere, Canaanul acelor vremuri fiind un teritoriu sărac, compus din mici oraşe şi sate. În cazul în care au existat, “marii” regi evrei David şi Solomon nu au fost decât căpetenii ale câtorva sute de oameni. Nu aveau nici o religie stabilă, adoptând zeităţile locurilor prin care au rătăcit în perioada în care erau nomazi. După ocupaţia babiloniană evreii au fost deportaţi în Babilon, unul dintre cele mai dezvoltate oraşe din acea epocă. Mai mult ca sigur au fost impresionaţi atât de cultura babiloniană, cât şi de religia acestora foarte bine organizată. Întorşi în Ierusalim, o mână de preoţi, în frunte cu Ezdra, au hotărât să aplice ceea ce au văzut în Babilon, mai ales din punct de vedere religios. Adică să aibă o religie bine pusă la punct, întocmai ca babilonienii.

Preoţii lui Ezdra au adoptat calendarul lunar babilonian, lucru care se observă şi astăzi: lunile anului evreiesc au aceleaşi denumiri ca ale babilonienilor antici. Au organizat preoţimea după modelul babilonian. Probabil profund impresionaţi de templul lui Marduk din Babilon, au construit templul lui Yahweh după acelaşi model. Ba chiar l-au adoptat pe Marduk ca zeitate supremă, renunţând la vechea lor divinitate. Cum orice religie bine organizată avea, pe lângă temple şi preoţime, scrieri sfinte, preoţii lui Ezdra s-au pus pe treabă. Şi-au creat propria mitologie, copiind părţi din religia canaanită, babiloniană dar şi persană, a lui Zoroastru. Cei întorşi din Egipt au completat cu părţi din religia egipteană. Odată stabilite în mare poveştile care să completeze noua religie, preoţii evrei le-au aşternut în scris. În final s-au ales cele mai reprezentative scrieri care s-au compilat şi completat, rezultând “sfintele” scripturi ce formează astăzi Vechiul Testament. Ce dovezi sunt care să sprijine ipoteza că Vechiul Testament e format din legende babiloniene şi egiptene? Haideţi să enumerăm câteva dintre ele:

– Cele şapte zile ale Genezei (şase în care Dumnezeu a creat lumea şi una în care s-a odihnit) corespund celor şapte tăbliţe de lut pe care a fost scris Enuma Eliş, mitul babilonian al Creaţiei. Varianta scrisă a Enumei Eliş  datează din Epoca de Bronz. Evreii au avut acces la acest mit în timpul robiei din Babilon.

– Grădina Edenului se afla în Mesopotamia. Adică exact în locul în care trăiau zeii mesopotamieni, conform legendelor acestora. Numele eden provine din cuvântul sumerian edin („casa zeilor”), ce a devenit edinu („stepă” sau „câmpie”) pentru babilonieni.

– Pomul cunoaşterii din Grădina Edenului, din care au mâncat Adam şi Eva, nu este un concept ebraic. Într-un mit sumerian, zeiţa Inanna i-a cerut fratelui său, Utu, să o ajute să coboare într-o zonă în care care creşteau pomi ai căror roade ar fi ajutat-o să obţină cunoaşterea sexualităţii. Zeul soare a ajutat-o iar Inanna, după ce mâncat din fructul pomului cunoaşterii, a devenit zeiţa iubirii. De asemenea, şi pomul vieţii este “împrumutat” tot de la sumerieni. Pe o tăbliţă de lut se pot observa Enki şi primul om, Adapa, şezând la taclale în jurul copacului vieţii. Nu lipsesc nici şerpii din acel peisaj care ar părea copiat din Cartea Genezei, dacă nu ar fi mai vechi cu câteva mii de ani decât scripturile evreieşti.

– Satan din Biblie provine din numele zeului egiptean Seth (ce mai era numit şi Setan). Dacă iniţial era privit ca o entitate neutră, pe alocuri chiar pozitivă, după întoarcerea evreilor din Babilon lucrurile s-au schimbat. Influenţaţi de religia persană a lui Zoroastru, unde erau delimitate clar divinităţile benefice de cele malefice, evreii l-au transformat pe Satan în inamicul lui Yahweh şi al oamenilor.

– Povestea lui Cain şi Abel este o copie a legendei celor doi zei fraţi sumerieni, Enlil şi Enki. În Biblie, păstorul Abel a fost ucis de fratele său, agricultorul Cain. În Sumer, Enki i-a învăţat pe oameni păstoritul iar Enlil agricultura. Deşi Enki a condus singur Pământul, fratele său l-a ucis şi i-a luat locul. Acelaşi mit se întâlneşte şi la egipteni, unde păstorul Osiris, primul conducător al Terrei, a fost ucis de fratele său, Seth, care i-a luat locul. Deşi nu s-a ajuns la o traducere exactă a numelor celor doi fii ai lui Adam şi ai Evei, răspunsul se găseşte în babiloniană. Abel înseamnă „domnul apelor” (a = „apă” iar bel = „domnul”) iar Cain, „gura care acuză” (ca = „gura” iar in = „a acuza”). Sumerianul Enki, cel care a fost ucis de fratele său, era zeul apelor. Babilonienii îl numeau Ea, care înseamnă „casa apelor”. Enlil era cel care acuza de multe ori în faţa zeului suprem, An, atât pe oameni, cât şi pe fratele său. Satan din Biblie, care provine din numele zeului Seth (varianta egipteană a sumerianului Enlil), era de asemenea un acuzator, principala sa atribuţie fiind cea de a aduce acuze sufletelor ajunse la judecata din faţa lui Dumnezeu. Revenind la Cain şi Abel, povestea în care cei doi au adus jertfe în faţa lui Dumnezeu, iar acesta l-a ales pe Abel, este identică cu una sumeriană în care zeiţa Inanna, pentru a-şi alege un soţ, le-a cerut păstorului Dumuzi şi agricultorului Enkidu să-şi prezinte roadele muncii lor. Fiind încântată mai mult de friptură decât de terci, Inanna l-a ales pe păstor.

– Numele celui de-al treilea fiu al lui Adam şi al Evei, Seth, este fără îndoială numele zeului egiptean al deşertului şi al furtunii.

– Legenda turnului Babel este, de asemenea, copiată din Babilon. Acolo se credea că, în urmă cu foarte mult timp, Marduk le-a cerut supuşilor săi să ridice un turn până la cer. Enlil nu a fost de acord cu acest lucru şi a dărâmat turnul, încurcând totodată limbile supuşilor lui Marduk. Evreii nu doar au auzit legenda turnului în timpul robiei babiloniene, ci chiar au avut ocazia de a-l vedea. Regii Nabopalassar şi Nabucodonosor al II-lea îl reconstruiseră cu puţin timp în urmă, la porunca zeului Marduk. Locaţia turnului biblic este aceeaşi, ţinutul Shinear fiind Sumerul.

– Potopul din Biblie este o copie a mitului Potopului din Mesopotamia. În Epopeea lui Ghilgameş, o scriere acadiană formată din mai multe legende şi poeme sumeriene, Utnapiştim este pământeanul care, sfătuit de Enki, şi-a construit o arcă în care a adus câte o pereche din fiecare animal. După potop, el şi familia sa au repopulat pământul. Fără îndoială că, în timpul robiei babiloniene, evreii au avut acces şi la acest mit.

– Itinerariul lui Avraam din Ur până în Canaan este în realitate al hicsoşilor. Conform Bibliei, Avraam a plecat din Sumer în Canaan. De acolo, în Egipt. Apoi în peninsula Sinai şi înapoi în Canaan. Hicsoşii au venit din Sumer în Canaan, unde au stat o perioadă până când s-au îndreptat către Egipt. Au cucerit nordul Egiptului şi l-au condus timp de aproximativ o sută de ani. După ce au fost goniţi de alianţa prinţilor tebani, hicsoşii au plecat către Canaan, bineînţeles prin peninsula Sinai.

– Moise nu a fost evreu, aşa cum susţine Biblia, ci egiptean. În Biblie se spune că fiica faraonului, când a găsit copilul printre trestii, i-a pus numele Moise (Moşe în ebraică) deoarece, a spus ea „din apă l-am scos„. Însă el ar fi trebuit să fie numit Moşui („cel care a fost scos”), nu Moşe. În plus, dacă a fost adoptat de către o egipteancă şi a fost crescut ca un prinţ egiptean, este logic să fi primit un nume egiptean, nicidecum unul ebraic. Mai ales pentru că sunt mici şansele ca o prinţesă egipteană să ştie ebraica. Aşa cum a observat şi Freud, numele Moşe nu provine din ebraică, ci din cuvântul egiptean mos, care înseamnă copil. Dovezile care atestă faptul că Moise a fost în realitate faraonul Akhenaton se găsesc în capitolul „Moise”. Evreii ascund însă originea egipteană a celui mai important reprezentant al religiei lor, lucru remarcat şi de părintele psihanalizei, Sigmund Freud.

– Este binecunoscută povestea biblică în care Moise este lăsat de mama sa într-un coşuleţ pe Nil, fiind salvat de fiica faraonului. În autobiografia regelui akkadian Sargon cel Mare (cca. 2270 – 2215 î.Hr.), acesta susţine că mama sa era mare preoteasă în oraşul Azupiranu în timp ce tatăl lui rămâne necunoscut. După ce l-a născut pe Sargon în secret, l-a aşezat într-un coş de papură uns cu bitum şi i-a dat drumul pe fluviul Eufrat, pentru a evita uciderea lui. A fost găsit de Akki, grădinarul regelui, care l-a adoptat. Ulterior, Sargon va deveni amantul zeiţei Iştar, care îi va acorda tronul. Pentru că Sargon a trăit cu mult timp înainte de Moise, este evident faptul că povestea biblică este un plagiat al celei akkadiene, aşa cum sublinia şi Freud. Israeliţii au aflat povestea naşterii lui Sargon în timpul exilului în Babilon. Iar când s-au întors în Ierusalim şi au început să-şi scrie textele sacre, au inclus acea parte în legenda lui Moise. Până şi faptul că în Biblie ni se spune doar numele mamei lui Moise, în timp ce tatăl rămâne necunoscut, este identic cu faptul că doar mama lui Sargon era cunoscută, în timp ce tatăl lui nu. E posibil totuşi ca ambele variante, a lui Sargon şi a lui Moise, să fie copii ale unui mit egiptean mult mai vechi. După ce l-a născut pe Horus, adevăratul moştenitor al tronului, zeiţa Isis l-a ascuns între trestiile de pe malul Nilului, pentru a nu fi găsit de către faraonul uzurpator Seth. Seth, unchiul lui Horus şi fratele lui Isis, îl omorâse pe Osiris şi îi luase tronul. Auzind că Osiris are un moştenitor, fără îndoială că ar fi încercat să îl ucidă şi pe acela. Aşadar, zeiţa şi-a crescut fiul pe ascuns, până acesta a ajuns destul de mare pentru a-şi cere drepturile. Mama lui Horus, Isis, a fost ajutată să crească copilul de către sora ei, Nephtys, soţia faraonului Seth, la fel cum soţia faraonului a fost ajutată de mama copilului să-l crească pe Moise.

– Când Moise l-a întrebat pe Yahweh care este numele lui, zeul i-a răspuns: „Ehyeh asher ehyeh”, ce s-a tradus prin „Eu sunt cel ce sunt”. O propoziţie fără sens, care probabil l-a băgat pe bietul Moise şi mai mult în ceaţă. Dar dacă propoziţia este tradusă corect, adică „Eu sunt cel numit Ea”, afirmaţia nu numai că are sens, ci şi indică identitatea dumnezeului biblic. Ea era numele babilonian al lui Enki, zeul-şarpe sumerian. Zeul nu i-ar fi spus lui Moise o propoziţie ambiguă, ţinând cont că misiunea acestuia era de a-i convinge pe israeliţi că a fost trimis de către zeul lor pentru a-i elibera. Ci, dimpotrivă, şi-a declinat identitatea pentru a putea fi recunoscut. Faptul că numele zeului era cel babilonian demonstrează că evreii au aflat acest nume în timpul petrecut în Babilon, iar povestea biblică a fost scrisă după întoarcerea lor în Ierusalim.

– Cele 10 porunci ale lui Moise sunt copiate din Cartea Egipteană a Morţilor. Fiind faraon, Moise / Akhenaton a avut acces la această carte fără îndoială, probabil în perioada în care a fost preot la Heliopolis.

– După 15 ani de cercetări, arheologul israelian Yohanan Aharoni a concluzionat că în timpul lui Iosua Navi nu a fost cucerit niciun oraş de către evrei, deoarece acele oraşe menţionate în Biblie nu mai existau de mult timp. De asemenea, istoricul Mandfred Claus consideră că preluarea Canaanului pe cale militară este o poveste inventată. Arheologul Israel Finkenstein a constatat că mai mult de 90% dintre cercetători au stabilit de comun acord că nu a existat niciun exod din Egipt al poporului lui Israel. Prin urmare, nici cucerirea Canaanului. Ierihonul nu a fost distrus de Iosua Navi, ci cu mult timp înainte, prin 1549 î.Hr. La fel şi cetatea Ai, al cărei nume înseamnă „grămada de ruine”. Cu toate astea, exodul a avut loc, dar nu în modul prezentat de Biblie. În realitate s-au folosit două surse, ce au fost compilate într-o singură poveste. Una reprezintă cele câteva sute de israeliţi amestecaţi cu egipteni şi beduini madianiţi, conduşi de Akhenaton. A doua sursă o reprezintă exodul hicsoşilor din Egipt. După ce au fost goniţi de către prinţii tebani prin 1550 î.Hr, hicsoşii au plecat în Canaan. Cum se estimează că zidurile Ierihonului au căzut prin 1549 î.Hr, e posibil ca hicsoşii să fie cei care au cauzat acest lucru. De asemenea, există probabilitatea ca tot ei să fi cucerit şi celelalte oraşe canaanite. Conform lui Manethon, hicsoşii sunt cei care au construit Ierusalimul. Evreii au atribuit micului grup al lui Akhenaton faptele hicsoşilor, rezultând astfel marele exod din Biblie.

– Circumcizia, legământul sacru al evreilor cu Dumnezeu nu a fost inventată de Avraam. În realitate, egiptenii practicau circumcizia de mii de ani, lucru demonstrat atât de desenele din temple cât şi de mumii. Aşa cum remarca şi Freud, cel mai probabil egipteanul Moise le-a adus evreilor acest obicei, nicidecum Avraam.

– Chivotul Legământului, în care Moise ar fi aşezat cele 10 porunci divine, este o copie a chivotului lui Sin (Enki), zeul babilonian al lunii. Se observă modelul babilonian al chivotului lui Moise prin faptul că era decorat cu heruvimi (sfincşi), care în Babilon şi Egipt erau paznici ai secretelor.

– Unul dintre epitetele dumnezeului biblic este El. Însă El era numele divinităţii supreme în Canaan. El este forma prescurtată a lui Ellil, numele dat de babilonieni sumerianului Enlil. Evreii l-au echivalat pe Yahweh al lor cu El al canaanienilor, pentru ca, mai târziu, să-l înlocuiască. Soţia lui El era Aşera. Biblia spune că, în templul lui Solomon, regele Roboam a adus o statuie a Aşerei. Regele Esra a îndepărtat-o dar Manase a readus-o în locul ei tradiţional. Regele Iosia a exilat statuia din templu, dar ea s-a întors după moartea regelui. Aşadar, pentru israeliţi, locul Aşerei era lângă Yahweh, aşa cum pentru canaanieni era lângă El. Inamicul lui El erau fratele său, Dagon, şi fiul acestuia, Baal. În Biblie, cel mai aprig duşman al lui Yahweh era Baal, lucru subliniat cel mai bine în competiţia dintre Ilie şi profeţii lui Baal. În capitolul cinci din Cartea întâi a Regilor, când filistenii au aşezat chivotul lui Yahweh lângă statuia lui Dagon, zeul evreilor a distrus statuia zeului inamic. Aşadar, evreii nu doar au copiat miturile zeilor altor popoare, ci chiar şi divinităţile respective.

– Se presupune că David şi Solomon au domnit în secolul al X-lea î.Hr. Arheologul Israel Finkelstein susţine că relatările biblice despre domniile celor doi sunt fictive. David nu putea să se lupte cu Goliath din Gat, deoarece respectiva localitate era distrusă de mai bine de un secol în acea vreme. Faptul că Goliath era îmbrăcat ca un mercenar grec iar povestea prezintă elemente homerice, demonstrează că nu putea fi scrisă decât mult mai târziu. Până şi Vechiul Testament este confuz în ceea ce priveşte ucigaşul uriaşului. Dacă în Întâia carte a Regilor David este eroul, în cea de-a doua ucigaşul lui Goliat este Elhanan, un necunoscut. Când arheologii au descoperit printre ruinele unui fost oraş al filistenilor o oală pe care era inscripţionat numele Goliath, au presupus că aceea era o dovadă a acurateţii poveştii biblice. Însă acel nume inscripţionat pe oală nu demonstrează decât că a existat cel puţin o persoană cu numele Goliath în rândul filistenilor, nu şi că acea persoană era de statură înaltă sau că s-a luptat cu David. În realitate, povestea luptei dintre David şi Goliat este o preluare a autobiografiei egipteanului Sinuhet. Acesta era un curtean aflat în serviciul lui Nefru, fiica lui Amenemhat I din secolul al XX-lea î.Hr. Sinuhet povestea că a fugit subit din Egipt, s-a luptat cu campionul Retenu, “un mare bărbat din Canaan” şi a revenit în final pentru a fi îngropat în pământul natal.

– Acelaşi profesor Finkelstein a demonstrat că numele lui David şi Solomon  nu figurează în niciun text contemporan extrabiblic şi nicio descoperire arheologică nu permite acreditarea existenţei lor. Nu există nici măcar o singură dovadă că în secolul al X-lea î.Hr. a existat un mare imperiu israelit, aşa cum susţine Vechiul Testament. Faptele de arme ale lui David sunt în realitate cele ale faraonului egiptean Tuthmosis al III-lea. În Biblie, David s-a luptat la Raba cu amoniţii şi sirienii. Apoi l-a bătut pe regele din Ţoba, înainte să-şi întemeieze din nou domnia la Eufrat. Conform surselor egiptene, nu David ci Tuthmosis al III-lea este cel care, pe la sfârşitul anului 1469 î.Hr, a plecat cu armata în Canaan. S-a luptat cu sirienii şi canaanienii în afara oraşului Meggido. În timpul celor şapte luni, cât a durat asediul oraşului Meggido, faraonul a locuit în Ierusalim. Duşmanii au reuşit să scape şi s-au refugiat în Qadeş de pe râul Oronte, oraş cucerit de faraon în 1461 î.Hr. Peste trei ani a trecut Eufratul şi l-a învins pe regele din Mitanni. Thoth sau Tuth, prima parte a numelui faraonului, se scrie Dwd în ebraică, care e rădăcina numelui regelui David.

– Conform descoperirilor arheologice, în perioada domniilor lui David şi Solomon nu existau în Israel nici monumente, nici scrisul. Ceea ce înseamnă că e imposibil ca David să-şi fi scris celebrii psalmi. Aceştia au fost redactaţi mult mai târziu, după întoarcerea evreilor din Babilon. Nu ştim exact dacă autorul necunoscut al psalmilor i-a compus singur, dar ştim că cel puţin unul, Psalmul 104, este copia unui poem compus de faraonul egiptean Akhenaton.

– Dacă în vremea lui Solomon nu existau în Israel monumente, înseamnă că nu a existat nici templul lui Solomon. De fapt, nu există nicio dovadă că ar fi existat acel Prim Templu. În realitate, evreii din Babilon, impresionaţi de măreţia templului lui Marduk, aflat lângă zigguratul Etemenanki (turnul Babel), au construit templul lui Yahweh din Ierusalim după acelaşi model. Pentru a nu fi acuzaţi că ar copia templul lui Marduk, au susţinut că acel templu era o reeditare a unui templul mult mai vechi, clădit de Solomon. Nici măcar legenda care spune că babilonienii au distrus templul lui Solomon nu este originală. Căzut sub dominaţie persană, Babilonul s-a răsculat în 482 î.Hr. Regele persan Xerxes a înăbuşit revolta şi, ca pedeapsă, a ordonat distrugerea zigguratului Etemenanki, turnul Babel din Biblie.

– Nu există nicio dovadă că ar fi existat regele Solomon. Dar dacă a existat într-adevăr, legendele din jurul lui sunt pure fabulaţii. Înţelepciunea cu care se presupune că era înzestrat era necunoscută popoarelor vecine contemporane. Scripturile au fost redactate în vremea lui Solon, unul dintre cei şapte înţelepţi ai Greciei antice. E posibil ca înţeleptul Solon să fi fost folosit ca model pentru personajul Solomon, fiind remarcabilă asemănarea numelui celor doi. Dacă înţelepciunea lui Solomon a fost copiată de la Solon, faptele sale au fost „împrumutate” de la faraonul egiptean Amenhotep al III-lea, tatăl lui Akhenaton. În Biblie, tatăl lui Solomon a creat imperiul israelit iar el a menţinut relaţiile diplomatice. În realitate, tatăl lui Amenhotep al III-lea a creat imperiul egiptean iar el a menţinut relaţiile diplomatice. Se spune că Solomon s-a căsătorit cu multe prinţese. Amenhotep al III-lea a făcut acelaşi lucru, căsătorindu-se cu două prinţese din Siria, două din Mitanni, două din Babilon şi una din Arzawa. Solomon s-a închinat la Astarte şi Moloch la bătrâneţe. Amenhotep al III-lea a primit la bătrâneţe o statuie a lui Iştar (Astarte) de la regele Tuşratta din Mitanni, pentru a se vindeca de durerile de dinţi. Solomon a schimbat organizarea militară, introducând carele de luptă ca armă esenţială. Amenhotep al III-lea a organizat carele de luptă ca unitate separată de război. Solomon a unit Israelul cu alte părţi ale imperiului, având doisprezece ispravnici. Amenhotep al III-lea a organizat imperiul egiptean în doisprezece secţiuni administrative. În timpul domniei lui Solomon, imperiul israelit a devenit tot mai fragil. Au apărut probleme în sudul Palestinei şi în Edom, Rezon a cucerit Damascul iar influenţa lui Solomon s-a diminuat în Siria. În timpul domniei lui Amenhotep al III-lea, imperiul egiptean a devenit tot mai fragil. Au apărut rebeliuni în sudul Palestinei şi în Edom. Influenţa sa a scăzut în Siria iar regele hitit Suppiluliuma a ameninţat nordul Siriei, inclusiv Damascul. Solomon i-a dat lui Hiram, regele din Tir, 20 de cetăţi din pământul Galileei. Amenhotep al III-lea i-a dat lui Abimilichi oraşele Tir, Huzu şi Zerbitu din Galileea. Solomon a construit oraşe pentru provizii şi garnizoane şi a reconstruit oraşele Haţor, Meggido, Ghezer, Milo, Bet-Horonul de Jos, Balat şi Tadmor. Amenhotep al III-lea a reconstruit Haţor, Meggido, Ghezer, Milo, Bet-Şean şi Lachiş. Solomon a construit zidul Ierusalimului, Primul Templu şi un palat. Amenhotep al III-lea şi-a construit un palat la Teba şi temple în aproape toate oraşele din Canaan unde avea garnizoane.

– Influenţa babiloniană a scripturilor se observă cel mai bine în Cartea Esterei. Departe de a fi un adevăr istoric, această carte îi are ca protagonişti pe Estera (Ester în ebraică), evreica ce a devenit regina imperiului persan, şi Mardoheu (Mordechai în ebraică), tatăl ei adoptiv. Nu există nicio dovadă că împăratul Xerses ar fi avut o soţie numită Estera. În schimb, nu încape nicio îndoială că numele eroilor evrei din Babilon, Estera / Ester şi Mardoheu / Mordechai, sunt numele celor mai mari zei ai Babilonului, Iştar şi Marduk. Povestea a fost inventată ca explicaţie pentru sărbătoarea Purim, autorul necunoscut folosind numele zeilor babilonieni probabil tot în semn de omagiu.

– Deşi se susţine că Biblia a fost scrisă de diferiţi patriarhi, adevărul este cu totul altul. Toate scripturile Vechiului Testament au fost compuse şi redactate de preoţii lui Ezdra, după întoarcerea din robia babiloniană. Cei mai mulţi patriarhi nu cunoşteau scrierea, aşa că nu aveau cum să scrie respectivele texte. Cea mai aprinsă polemică se învârte în jurul Pentateuhului, sau primele cinci cărţi ale Bibliei. Deşi se consideră că Moise este autorul lor, cercetătorii au demonstrat că acest lucru este imposibil. Dacă Moise le-ar fi scris, în primul rând ar fi trebuit să le redacteze în limbajul hieroglific, ţinând cont că aceasta era singura scriere pe care o cunoştea. În al doilea, ar fi vorbit despre el la persoana întâi, nu la a treia. Iar în ultimul rând, nu putea să scrie despre evenimente ce au avut loc după moartea sa. Pe 16 ianuarie 1948, Secretarul Comisiei Biblice de la Vatican a recunoscut că Pentateuhul lui Moise nu a fost scris de un singur autor, ci provine din mai multe surse diferite. Acele surse sunt preoţii lui Ezdra care au modificat povestea lui Akhenaton pentru a se potrivi scopului poporului evreu.

– Yahweh al evreilor era Marduk al babilonienilor. Marduk i-a ordonat lui Nabucodonosor al II-lea din Babilon să plece cu armata la vest, în Liban. Yahweh i-a poruncit să atace Egiptul şi Ierusalimul în 586 î.Hr. Sennacherib a subjugat Iudeea şi a prădat Babilonul în 689 î.Hr, la porunca lui Marduk. Biblia susţine că regele asirian a urmat poruncile lui Yahweh. În scrierile persane, Marduk i-a poruncit lui Cyrus să cucerească Babilonul, deoarece era supărat pe poporul său. Conform Bibliei, Yahweh i-a poruncit lui Cyrus acest lucru, pentru a-I elibera pe evrei. Marduk a hotărât ca pustiirea Babilonului să dureze 70 de ani. Acelaşi lucru a hotărât şi Yahweh pentru Ierusalim. E greu de crezut că toţi aceşti regi ar fi ascultat poruncile mai multor zei. Regii asirieni, babilonieni şi perşi nu ar fi avut de ce să urmeze ordinele unui zeu al israeliţilor. Persanul Cyrus nu ar fi dat socoteală în faţa babilonianului Marduk, când zeul său suprem era Ahura Mazda. La fel şi asirianul Sennacherib, al cărui zeu era Aşşur. Cu toate acestea, ei au ascultat ordinele unor zei străini. De ce? Pentru că toate aceste divinităţi reprezentau una singură. Marduk era Yahweh şi Ahura Mazda. Acesta era zeul pe care evreii l-au adoptat după întoarcerea din Babilon, în încercarea de a avea o religie clar definită, după modelul babilonian. Acest lucru se reiese foarte clar din Biblie: toţi profeţii Vechiului Testament, alături de Iisus şi Ioan Botezătorul din Noul Testament, erau profund supăraţi că evreii şi-au uitat dumnezeul, alegând pe un altul. La fel au gândit şi esenienii, care au preferat să se izoleze de restul populaţiei din cauza acestui sacrilegiu. O dovadă în plus este folosirea de către esenieni a calendarului solar, deşi restul israeliţilor îl adoptaseră pe cel lunar. Zeul lui Moise, Aton, era o divinitate solară, pe când cel babilonian, Marduk, era lunară. În Noul Testament nu este folosit nici măcar o singură dată numele Yahweh. Iisus se considera fiul lui Dumnezeu, însă acest Dumnezeu era o zeitate solară, nicidecum Yahweh al evreilor. Trecerea de la un zeu la altul reiese şi din modificarea simbolului israeliţilor. De la steaua lui David, cu cinci colţuri, s-a trecut la cea a lui Solomon, cu şase. Steaua cu cinci colţuri reprezintă a cincea planetă din exterior către soare, adică Jupiter. Steaua cu şase colţuri este a şasea planetă, adică Marte. Jupiter este echivalentul sumerianului Enlil iar Marte al lui Martu, numit Marduk de către babilonieni.

– În Babilonul antic, Marduk era zeul suprem. Însă, alături de el, se aflau la loc de cinste tatăl său, Ea (Enki al sumerienilor) şi mama sa, Iştar (Ninhursag în Sumer). Deşi a luat locul lui Enlil, acaparându-i titlurile şi funcţiile, Marduk nu a făcut acelaşi lucru cu tatăl său, pe care l-a aşezat alături de el, ca egal. În Mesopotamia, numărul 40 era al lui Enki, echivalentul titlului de Mare Prinţ. În Biblie, numărul 40 este cel mai des folosit: potopul a durat 40 de zile şi 40 de nopţi; spionii israeliţi au explorat Canaanul timp de 40 de zile; Eli, Saul, David şi Solomon au domnit câte 40 de ani; israeliţii au rătăcit în deşert timp de 40 de ani; la 40 de ani, Moise a fugit din Egipt, s-a întors după 40 de ani pentru a-şi lua poporul şi a murit după alţi 40; Moise a petrecut pe muntele Sinai trei perioade de câte 40 de zile şi 40 de nopţi; Otniel a fost judecător 40 de ani; sub Ghedeon au fost 40 de ani de pace; filistenii i-au asuprit pe israeliţi timp de 40 de ani; Ilie a mers 40 de zile prin pustiu până la muntele Horeb; Isac şi Esau s-au căsătorit la vârsta de 40 de ani; Iisus a petrecut 40 de zile în deşert; s-a înălţat la cer după 40 de zile de la învierea sa. Acesta este motivul pentru care 40 este cel mai des folosit număr din Biblie: ca omagiu pentru Enki, tatăl zeului suprem Marduk / Yahweh.

În concluzie, Biblia nu este cuvântul lui Dumnezeu, ci o carte scrisă de un grup de oameni ce încercau să-şi formeze o religie după modelul babilonian şi egiptean. Aşa se explică atât numărul foarte mare de erori cât şi lipsa dovezilor arheologice cu privire la acurateţea întâmplărilor prezentate în scripturi. Privind lucrurile în această lumină, câtă încredere mai putem avea în învăţăturile scripturilor? Şi cât de sfinte ar trebui să le considerăm?

Anunțuri

40 Răspunsuri to “Scripturile evreilor”

  1. Imi place tare mult postul asta… si felul in care ai demonstrat ca Biblia nu e deloc ceea ce preotii numesc „cuvantul lui Dumnezeu”, dar si „citatele” (daca le pot numi asa) din Freud. Ar fi foarte bine daca din ce in ce mai multi oameni ar incepe sa vada toate aceste legaturi si ar intelege ca nu are rost sa „credem fara a cerceta”…

    Apreciază

  2. În acelaşi timp, nu are rost să cercetăm fără să credem, aşa cum fac majoritatea oamenilor de ştiinţă. Mă bucur că ţi-a plăcut ce am scris. Înseamnă că îţi va plăcea şi demonstraţia pe larg că Yahweh este Marduk, pe care o voi scrie în curând. Dacă nu voi reuşi să o postez, înseamnă că m-au ajuns blestemele fanaticilor.

    Apreciază

  3. Postarea de mai sus aduce anumite clarificari si subliniaza o data in plus imensitatea falsului care sta la baza unei identitati furate dar impusa celorlalti ca adevar absolut…
    Incerc sa fac in postarile mele o paralela a prezentului in directia aceluiasi fals grosolan…
    Felicitari pentru postare!

    Apreciază

  4. Mă bucur că se mai găsesc unii care să gândească la fel ca mine. Succes în dezvăluirea falsului! Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine.

    Apreciază

  5. „De la steaua lui David, cu cinci colţuri, s-a trecut la cea a lui Solomon, cu şase. Steaua cu cinci colţuri reprezintă a cincea planetă din exterior către soare, adică Jupiter. Steaua cu şase colţuri este a şasea planetă, adică Marte. Jupiter este echivalentul sumerianului Enlil iar Marte al lui Martu, numit Marduk de către babilonieni.”->Nu steaua lui David are 6 colţuri,iar cea lui Solomon 5?Din câte ştiu,din suprapunerea celor două triunghiuri echilaterale(fiecare cu câte 3 laturi congruente)rezultă 6 unghiuri dispuse la aceeaşi distanţă unul faţă de celălalt.Pe deasupra,fiind tată,David primeşte un colţ în plus faţă de fiul său,Solomon,deoarece,dacă înmulţin 6 cu 10,obţinem 60.În mitologia sumeriană numărul zecimal 60 înseamnă titlul de ConducătorSuprem(Rege),în timp ce 50(5X10) se referă la cel de Prinţ Suprem.Să nu uităm că evreii au preluat prima dată cultul lui Marudk/Yahweh/Baal/Baal Zephon(zeitate lunară) şi după aceea s-au orientat spre cel solar al lui Enlil/Elli/Eli.

    Apreciază

  6. Cum adică „Să nu uităm că evreii au preluat prima dată cultul lui Marudk/Yahweh/Baal/Baal Zephon(zeitate lunară) şi după aceea s-au orientat spre cel solar al lui Enlil/Elli/Eli”? Cum am putea să nu uităm ceva ce nu s-a întâmplat vreodată? De unde îți iei informațiile astea care n-au niciun fel de acoperire istorică sau măcar logică? Dacă primul zeu al evreilor a fost Marduk, când au trecut ei la cel solar? În perioada în care se presupune că a trăit Iisus, esenienii încă erau izolați de restul populației. Despre ei știm sigur că erau adoratori ai unei zeități solare. Prin urmare, din moment ce esenienii stăteau izolați, înseamnă că acum 2.000 evreii încă se închinau la un zeu lunar. Atunci, când au trecut ei la Eli? De fapt, ținând cont că Yahweh este și astăzi zeul lor, cum poți spune că l-au părăsit, orientându-se spre cel solar? Nu are absolut niciun sens afirmația ta, pentru că faci mari confuzii. Tu probabil te referi la Iisus ca fiind Enlil / Eli. Dacă o mână de evrei l-a adorat pe Iisus, conform Bibliei, nu înseamnă că ei, ca nație, s-au orientat spre divinitatea solară. Dacă azi, eu și asociația mea de locatari ne-am face sataniști, nu înseamnă că poporul român devine satanist.
    Cultul lui El / Eli exista în Canaan cu mult timp înainte ca primul cort evreiesc să se fi ancorat în acel ținut. Evreii n-au putut trece la cultul lui Yahweh / Marduk decât în timpul robiei babiloniene. Dacă ăsta ar fi fost primul lor zeu, până la întoarcerea din Babilon ai impresia că nu s-au închinat nimănui? Au ignorat religia canaanienilor și au fost cu toții atei? Mai ales când în religia lor există o mulțime de urme ale celei canaaniene? Cel mai bun exemplu îl reprezintă Elohim, numele zeului biblic din Geneză, pe care se chinuie mulți să-l traducă în fel și chip, ignorând ceea ce este evident: canaanienii își numeau zeii Elohim („copiii lui El”). Primul zeu al evreilor a fost cel al lui Moise / Akhenaton, adică zeitatea solară Aton / Aten / Atem / Atum / Seth / Enlil. În orașul egiptean Zarw, aflat în ținutul numit Goshen în Biblie, acolo unde locuiau evreii în timpul lui Akhenaton, s-a descoperit un templu închinat lui Aton. În plus, istoricii și arheologii au stabilit că orașul îi era închinat lui Seth. Prin urmare, Enlil este primul zeu al evreilor, nu Marduk. Ajunși în Canaan, evreii au dat peste divinitatea solară Eli / El, pe care au echivalat-o cu propriul lor zeu. Ăsta e motivul pentru care unul dintre numele zeului Vechiului Testament este El. În Babilon au dat peste cultul lui Marduk și au trecut la zeitatea lunară Yahweh, părăsindu-și primul zeu. De asta s-au arătat nemulțumiți mulți profeți ai Vechiului Testament iar esenienii au preferat să se izoleze de restul populației, păstrând nepătată prima lor religie. Și tot din acest motiv Iisus spunea că a venit pentru „oile pierdute ale casei lui Israel” pentru a le aduce pe calea cea dreaptă. Așadar, ar cam trebui renunțat la „să nu uităm că” atunci când nu știm despre ce este vorba.
    Observ că faci confuzii și în mitologia sumeriană. 60 nu înseamnă titlul de rege cum nici 50 nu e cel de „Prinț Suprem”. 60 e titlul de împărat, adică de conducător al unui imperiu (format din mai multe regiuni), spre deosebire de titlul de rege (conducător al unei singure zone). Unul dintre titlurile lui Anu era lugal kur.kur.ra („conducător al ţinuturilor”), care dovedeşte că era stăpân peste mai multe domenii. Miturile oricum susțin că el era sursa supremă de autoritate în lumea zeilor, Pământul și lumea subterană, care reprezentau imperiul său. 50 înseamnă titlul de rege, nu de „Prinț Suprem”. Enlil avea acest număr deoarece conducea un regat, planeta noastră. Când Marduk a primit Pământul, i s-au acordat „cele 50 de nume”, adică titlul de rege. 40 e titlul de Mare Prinț și, dacă te uiți mai bine în diferite religii, observi că Enki era adeseori numit prinț.
    N-are nicio treabă hexagrama cu cele două triunghiuri sau cu numărul 60. Am scris deja semnificația ei reală și n-am de gând să repet. În prezent este considerată hexagrama steaua lui David iar pentagrama a lui Solomon, însă înainte era tocmai invers. Să nu uităm că sigiliul lui Solomon este hexagrama. Dacă pentagrama ar fi fost a lui, și-ar fi ales acest simbol pentru sigiliu, nu pe al tatălui său. Legenda spune că Solomon a părăsit zeul tatălui său pentru a trece la Moloch / Marduk și Așera / Iștar. Această poveste simbolizează trecerea poporului evreu la un alt zeu. Și cum Solomon și-a ales ca sigiliu hexagrama (a șasea planetă, Marte = Marduk), rezultă că simbolul pe care l-a părăsit era cel al tatălui său, pentagrama (a cincea planetă, Jupiter = Enlil). Evreii au păstrat cu sfințenie hexagrama lui Yahweh. Însă, în evul mediu, atunci când s-a redactat Talmudul iar Kabbalah a fost scrisă, pentru prostime simbolul nu mai era al regelui trădător Solomon, ci al neprihănitului păstor David. Care mai și servea ca exemplu pentru evreii de rând: așa cum micul David a reușit să ucidă uriașul Goliath și să devină rege, tot așa mica nație evreiască va reuși să distrugă marile puteri și să conducă lumea. David e atât de apreciat în lumea evreiască încât doi dintre evangheliști s-au chinuit să-i creeze lui Iisus o descendență din acest rege, deși a ieșit o mare varză. În concluzie, adevărata stea a lui David e pentagrama, iar a lui Solomon e hexagrama. Însă inițiații cunosc adevărul.
    Îmi permit să îți dau un sfat: dacă vrei să afli adevărul despre evrei, interpretează invers afirmațiile lor. Iar după verificarea de rigoare vei vedea că se confirmă tehnica asta.

    Apreciază

  7. Da,ştiu,merit să fiu decapitată lejer.Sunt o sofistă ce ar putea arde fără probleme în flăcările Iadului,chiar dacă acest spaţiu mitic nu există.Am făcut afirmaţii nefondate care nu îşi avea rostul,ceea ce îţi mănâncă din timp şi te determină să-ţi pierzi altă bucată de vreme să-mi explici unde greşesc şi să-mi aduci argumente ce valididează ce scrii.Chiar regret că am făcut o asemenea confuzie,doar că nu puteam înţelege cum Vechiul Testament poate avea două divinităţi într-un singur (Dumne)zeu.La început,înainte de exilul babilonian,evreii se închinau Soarelui(adică lui Anu/Ra).După aceea şi-au schimbat zeul,deci şi calendarul,respectând fazele Lunii.Au existat perioade în care “prooroci” ca Ilie,Elias şi David erau posedaţi de “Duhul Sfânt”(Enlil).Apoi,în vremea lui I(i)sus,s-a încercat o trecere la adorarea deităţii solare,însă evreii au rămas în continuare să se roage lui Yahweh.Trist,dar ei încă se cred mai cred norodul mesianic.Aceasta până nu vor afla că românii reprezintă “poporul ales” şi ne vom pricopsi cu un război în care trupele legionarilor din Garda de Fier se vor ucide între ele ca hoţii şi vardiştii,iar puterea Arhanghelului Dreptăţii,Mihail,va plana ca un avion cu bombe nuclare deasupra prostimii.Condoleanţe că mă suporţi şi,culmea culmilor,nu crezi în promisiunea din Biblie în care Dumnezeu te răsplăteşte pentru înţelegere şi ajutorare faţă de cei mici.

    Apreciază

  8. Așa cum am mai spus, zeitatea solară la care se închinau evreii nu era Anu / Ra, ci Aton / Enlil, Akhenaton / Moise fiind responsabil pentru introducerea acestui cult. După cum scria și Plutarh, pentru egipteni (și nu numai) Osiris era zeitate lunară (luna fiind asociată cu intelectul), în timp ce Seth era una solară (Soarele fiind adesea distrugător).
    Nu cred că a încercat cineva să reintroducă în Israel cultul lui Enlil. Ipoteza mea e că creștinismul s-a născut în Alexandria, fiind încă din start divizat în două tabere: unii voiau o religie pentru întregul imperiu roman iar alții doar pentru lumea greacă.
    Nu meriți să fii decapitată sau să arzi în flăcări imaginare pentru atâta lucru. Sunt destui care merită asta mult mai mult. Nu cred în nimic din Biblie și mai ales în promisiunea vreunei răsplăți divine de orice formă. Sincer să fiu, nu prea am timp de explicații kilometrice, fiind foarte ocupat cu pregătirile pentru o plecare în Grecia, pe o insulă de doi bani, a cărei singură mândrie e nașterea lui Hipocrate, unde îmi voi petrece într-un mod foarte enervant următoarele luni din viață. Pentru asta ar fi cele mai potrivite condoleanțele.

    Apreciază

  9. „Sunt destui care merită asta mult mai mult.”->Aceasta nu schimbă faptul că ar trebui să primesc o pedeapsă,doar că aceasta e mai mică decât cea pe care o vor primi alţii.
    „unde îmi voi petrece într-un mod foarte enervant următoarele luni din viață”->Dar de unde ştii că nu vei muri săptămâna viitoare?Azi tocmai am aflat că am murit un om pe care nu l-am cunoscut niciodată şi singurele cuvinte pe care le-am putut spune au fost „Păcat că nu a murit mai repede!” ca să nu râd non-stop.Viaţa e crudă.Roagă-te totuşi să ai parte de o „plecare” grabnică dacă se întâmplă să nu te bucuri de sănătate.Măcar îţi scrii singur sentinţa la o moarte lentă şi dureroasă.
    „a cărei singură mândrie e nașterea lui Hipocrate”->Da,propoziţia vorbeşte de la sine.De fapt,spune tot.Măcar e o insulă grecească şi nu vreo plajă din România.

    Apreciază

  10. Aceasta nu schimbă faptul că ar trebui să primesc o pedeapsă”. Simt o ușoară tentă masochistă sau mi se pare?
    Sunt sigur că nu voi muri prea curând. Poate doar nebunia mea vorbește, dar cred că sunt unul dintre puținii oameni care știu exact scopul prezenței lor în lumea asta. Și cum mai am destul până la îndeplinirea misiunii, sunt mici șansele să vă părăsesc prea curând. Bineînțeles că există posibilitatea să-mi lipsească vreo câteva țigle de pe acoperiș, ceea ce ar aproba orice psihiatru care m-ar auzi. Dar, în același timp, există o mică șansă să am dreptate…
    Dacă viața e crudă, măcar noi să fim copți.

    Apreciază

  11. „Simt o ușoară tentă masochistă sau mi se pare?”->De fapt,eu simţeam o furie faţă de mine.Nu mă pot abţine să nu-ţi exploatez înţelegerea faţă de mine.Cred că deja te-ai cam plictisit de mine.Eu chiar nu mă îmi închipuisem că aşa părea ceea ce tastasem,nu asta doream să se înţeleagă.Dacă analizez mai atent,cam aşa s-ar deduce din ceea ce scriu.
    „Bineînțeles că există posibilitatea să-mi lipsească vreo câteva țigle de pe acoperiș”->Şi tocmai aceasta dă farmec ideilor tale.Eu sunt anormală.Tu măcar expui şi arăţi ce gândeşti în mod logic.
    „Dacă viața e crudă, măcar noi să fim copți.”->Şi să ne aruncăm de la etajul 3 aşa cum cad merele coapte din copac.
    „sunt mici șansele să vă părăsesc prea curând”->”Dacă voi nu vă vreţi,eu vă vreu!”(C.Negruzzi-nuvela „Alexandru Lăpuşneanu”).Şi tot el moare prin otrăvire.Totuşi,simpatizasem cu dânsul,deşi multora le păruse „cam” nebun.

    Apreciază

  12. Iar eu nu sunt Lăpușneanu. Fiecare cu destinul / rolul său.

    Apreciază

  13. Nu,eu eram.

    Apreciază

  14. Îmi păreai mie cunoscută și nu știam de unde să te iau…

    Apreciază

  15. Stai,sper că nu tratezi totul ad literam.Era doar o glumă. :)) În realitate nu decapitez oameni.Doar îi enervez.Cam acolo unde ajunge răbdarea oricărui om normal.Te te înscrii în aceea categorie pe care o blamez?

    Apreciază

  16. Deocamdată nu. Sper totuși că nu ți-ai propus să mă enervezi…
    PS: Știu că era o glumă, tocmai de aceea ți-am răspuns tot în glumă. 😉
    PS2: Păcat că nu decapitezi oameni. Ți-aș fi făcut o listă cu „favoriții” mei.

    Apreciază

  17. PS1:Mă crezi amuzantă.Cred că eşti singurul om care chiar mă acceptă.Acum ar trebui să vărs o lacrimă inexistentă.Dar n-am s-o fac.Nu consider că am suflet.
    PS2:Nu mă ocup cu tăiatul favoriţilor.În general,îmi imaginez că mustaţa seamănă cu un pieptene.

    Apreciază

  18. Hai să nu exagerăm. N-am spus că te cred amuzantă, ci doar că am înțeles o glumă de-a ta. Și n-ar trebui să te deranjeze acest lucru, ținând cont că n-ai suflet. Păcat că nu verși lacrima aia. Chiar mă gândeam că reușesc azi să fac o femeie să plângă. Dar întotdeauna există ziua de mâine.

    Apreciază

  19. Sau The Day After Tomorrow.Acolo unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
    „Hai să nu exagerăm. N-am spus că te cred amuzantă, ci doar că am înțeles o glumă de-a ta.”->Eu mereu fac lucrurile de una singură.Totuşi,îţi trebuie o inteligenţă peste medie ca să citeşti ce scriu.Asta ca să fiu modestă.

    Apreciază

  20. Sper, spre binele tău, că nu faci chiar toate lucrurile de una singură. Unele se fac mai bine în… grup, ca să zic așa. Oricum, discuțiile de pe blogul meu nu le ai de una singură. Cel puțin așa cred.
    Eu credeam că e nevoie de inteligență peste medie ca să înțeleagă cineva ce scrii, nu ca să citească. Și n-ai nevoie de modestie aici. Eu de câte ori am încercat asta, am fost acuzat de aroganță. Așa că m-am învățat minte.

    Apreciază

  21. „Sper, spre binele tău, că nu faci chiar toate lucrurile de una singură. Unele se fac mai bine în… grup, ca să zic așa.”->Cum ar fi să cânţi „Hristos a înviat”,chiar dacă nici măcar nu a existat.

    Apreciază

  22. Exact la asta mă refeream. Îmi vine adesea să cânt „Hristos a înviat” dar mă abțin dacă sunt singur în cameră. Și n-am de ales decât să ies pe stradă și să caut câțiva care să cânte cu mine. E ciudat totuși că oamenii care se consideră credincioși refuză să interpreteze acest șlagăr cu mine. Și chiar nu-mi dau seama de ce… Probabil așteaptă remixul.

    Apreciază

  23. Dar există.Şi încă cum.Ştiu că sunt vreo 3 variante,dar toate variază mai mult în funcţie de puterea de a rupe timpanul.Cel de la tobă,desigur.

    Apreciază

  24. Dacă există varianta hard rock, aș învăța-o și eu. Dacă nu, e pierdere de timp. Și de timpane.

    Apreciază

  25. Păi,o ştii,că doar de aia te-a cutremurat simţământul de patriotism şi voiai s-o cânţi în stradă cu „n” necunoscuţi care s-ar fi holbat la tine.

    Apreciază

  26. Nu, eu pe stradă cântam doar varianta manea. Că la un asemenea super-hit s-ar potrivi de minune acordurile vocale ale inegalabilului maestru emerit Salam, ori trilurile privigheciorii Guță. Și nu era patriotismul care mă împingea la așa ceva, ci berea. Și lipsa pastilelor, bineînțeles.

    Apreciază

  27. Şi lipsa marijuanei care să îţi ţină hangul.Ai grijă să nu-l scapi în Dunăre.
    Mi-am amintit.Azi e ziua copilului.Vreau să beau o şampanie de.copii inexistentă.

    Apreciază

  28. Nu-mi place marijuana. În primul rând nu are niciun efect asupra mea, așa că e inutilă. Și chiar dacă ar avea, nu-mi plac lucrurile care îmi îngreunează procesul de gândire. Trebuie să am mereu mintea lucidă, altfel nu mă simt bine. Rațiunea e singura mea calitate. Dacă nu mă pot baza pe ea, atunci nimic nu mai contează. Am și eu păsărelele mele, așa că nu trebuie să mă înțelegi.

    Apreciază

  29. Singurul lucru la care ţin e inteligenţa.Nu mă interesează dacă sunt răutăcioasă,mă comport egoist sau devin enervantă.E singura trăsătură care mă diferenţiează pe mine şi pe restul omenirii de animale.Dacă mi-o iei,viaţa mea se sfârşeşte.Şi,dacă nu mor din cauze naturale,mă sinucid eu în vreun fel.
    „Am și eu păsărelele mele, așa că nu trebuie să mă înțelegi.”->Problema e că te înţeleg,că şi eu le am.Chiar mă apucasem să lecturez rapid comentariile şi am observat că ne-am făcut de cap.Mereu am crezut că ciudăţenia e un drept pe care l-am monopolizat.

    Apreciază

  30. Și cu această ocazie ai învățat ceva nou.

    Apreciază

  31. Da,ceea ce ştiam deja.Sunt o tornadă care devastează tot în calea ei.

    Apreciază

  32. „Sper totuși că nu ți-ai propus să mă enervezi…”->Am un talent foarte ciudat.Alternez limbajul ştiinţific cu cel pornografic şi de multe ori fac analogii cel puţin cutremurătoare.Şi Pământul s-ar zgudui dacă ar avea glas,dar vorbeşte prin stupoarea pe care o generez.

    Apreciază

  33. vai de voi !

    Apreciază

  34. Tu cu cine te cerți?

    Apreciază

  35. sunteți fraieri si vă rătăciți cu toate teoriile voastre nefondate Biblic. Ve-ți arde în flăcări dacă nu vă pocăiți.

    Apreciază

  36. Iar ăsta este încă unul dintre momentele în care mă bucur enorm că n-am să ajung niciodată atât de dobitoc ca tine. În mileniul III să ai curajul să susții public cretinătăți pe care nici copiii nu le pot crede e dovadă de enormă prostie. Iar prostălăi ca tine nu pot decât să ne ridice moralul nouă, celor care gândim. Mulțumim!

    Apreciază

  37. ai grijă să nu înebunești dacă nu ai înebunit deja. Mintea ta este foarte pervertită și ai nevoie de o spălare pe creier.

    Apreciază

  38. Ca să ajung ca tine? :)))))))))))))))))))))))
    Nu, mulțumesc. Îmi place să gândesc. Văd efectul spălării de creier la oi tembele ca tine și mă lipsesc de așa ceva. Tu behăie în continuare, de preferat la o altă masă.

    Apreciază

  39. OK !!! SCUZE DACĂ V-AM DERANJAT …, NO SĂ MAI SCRIU
    Vă doresc o zi minunată și o minte luminată de Dumnezeu. Fie ca acest potențial al tău să-l canalizez în lucruri valoroase și care are ca rezonanță viața veșnică. Va veni o zi în istorie când toate teoriile noastre nu ne va ajuta la nimic, ci doar faptele noastre ne vor califica pt veșnicie cu Domnul sau tot ele ne va duce în iad. Rămîi cu bine!!! Miii de scuze că la început am fost f dur cu tine în conversație.
    pa

    Apreciază

  40. Buna analiza, concluzia mai merita dezvoltata

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: