Arhivă pentru Noiembrie, 2011

Faţa ascunsă a lui Yahweh

Posted in Secretele zeilor with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on 29 Noiembrie, 2011 by Claudiu-Gilian Chircu

Şi tot pământul va fi mistuit de văpaia mâniei Mele.” – Yahweh (Cartea lui Sofonie 3:8)

 

Bel, Marduk, Martu, Utu, Şamaş, Şamsiel, Apollo, Horus, Khonsu, Baal, Belial, Baldr, Okuninushi, Illuyanka, Pleistoros, Candaon, Candaios, Ahura Mazda, Allah sau Yahweh sunt doar câteva nume ale ultimului conducător al planetei noastre, Dumnezeu pentru unii şi Satan pentru alţii. Poate fi considerat într-adevăr o entitate malefică, aşa cum susţine Noul Testament? Sau aceasta este doar o denigrare a adepţilor taberei opuse?

În multe culturi era considerat zeu al războiului. Pentru babilonieni, ca Nergal, era şi zeul bolilor, al soarelui distrugător de la amiază şi al lumii de dedesubt. Sub numele Marduk sau Yahweh îşi pedepsea poporul foarte des, indiferent că era vorba de cel babilonian sau de cel evreu. Gnosticii îl credeau pe Yahweh o entitate malefică ignorantă şi necunoscătoare. Cercetătorul Edward Meyer, citat de Sigmund Freud în Moise şi religia monoteistă, scria despre Yahweh că este un demon înfricoşător, sângeros, care bântuie noaptea şi se sfieşte de lumina zilei. De fapt, demon este considerat şi de creştinism şi iudaism, atât sub numele Nergal, cât şi sub cel de Satan. În Vechiul Testament, Yahweh este un zeu invidios, răutăcios, răzbunător, nemilos şi chiar frustrat de multe ori. De fapt, aşa îl descriu şi supuşii săi în Biblie: „Yahweh este un Dumnezeu zelos, Yahweh se răzbună, El cunoaşte mânia. Yahweh se răzbună pe potrivnicii Săi şi împotriva duşmanilor Săi stă neînduplecat.” (Cartea lui Naum 1:2) Yahweh îşi incită adepţii la violenţă, crime, jafuri şi violuri de nenumărate ori şi încearcă să-i controleze prin frică, ameninţându-i şi blestemându-i ori de câte ori are ocazia. Să vedem câteva exemple:

– „De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau văzător de vise şi va face înaintea ta semn şi minune, şi se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ţi-a grăit el, şi-ţi va zice atunci: să mergem după alţi dumnezei, pe care tu nu-i ştii şi să le slujim acelora (…) pe proorocul acela sau pe văzătorul acela de vise să-l daţi morţii, pentru că v-a sfătuit să vă abateţi de la Domnul Dumnezeul vostru.” (Deuteronomul 13:1-5)

– „De te va îndemna în taină fratele tău, fiul tatălui tău, sau fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau femeia de la sânul tău, sau prietenul tău care este pentru tine ca sufletul tău, zicând: haidem să slujim altor dumnezei, pe care tu şi părinţii tăi nu i-aţi ştiut, (…) să nu te învoieşti cu ei, nici să-i asculţi; să nu-i cruţe ochii tăi, să nu-ţi fie milă de ei, nici să-i ascunzi; ci ucide-i; mâna ta să fie înaintea tuturor asupra lor, ca să-i ucidă, şi apoi să urmeze mâinile a tot poporul. Să-i ucizi cu pietre până la moarte, că au încercat să te abată de la Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei.” (Deuteronomul 13:6-10)

– „De vei auzi de vreuna din cetăţile tale, pe care Domnul Dumnezeul tău ţi le dă ca să locuieşti, că s-au ivit în ea oameni necredincioşi dintre ai tăi şi au smintit pe locuitorii cetăţii lor, zicând: haidem să slujim altor dumnezei, pe care voi nu i-aţi ştiut, caută, cercetează şi întreabă bine, şi de va fi adevărat că s-a întâmplat urâciunea aceasta în mijlocul tău, să loveşti pe locuitorii acelei cetăţi cu ascuţişul sabiei, s-o dai, blestemului pe ea şi tot ce este în ea şi dobitoacele ei să le treci prin ascuţişul sabiei. Iar prăzile ei să le aduni toate în mijlocul pieţii ei şi să arzi cu foc cetatea şi toată prada ei, ca ardere de tot Domnului Dumnezeului tău; să fie ea pe vecie dărâmată şi niciodată să nu se mai zidească.” (Deuteronomul 13:12-16)

– „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie dat morţii, că a grăit de rău pe tatăl său şi pe mama sa şi sângele său este asupra sa.” (Leviticul 20:9)

– „Cel ce va bate pe tată sau pe mamă să fie omorât.” (Exodul 21:15)

– „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, acela să fie omorât.” (Exodul 21:17)

– „De se va desfrâna cineva cu femeie măritată, adică de se va desfrâna cu femeia aproapelui său, să se omoare desfrânatul şi desfrânata.” (Leviticul 20:10)

– „Cel ce se va culca cu femeia tatălui său, acela goliciunea tatălui său a descoperit; să se omoare amândoi, căci vinovaţi sunt.” (Leviticul 20:11)

– „De se va culca cineva cu nora sa, amândoi să se omoare, că au făcut urâciune şi sângele lor este asupra lor.” (Leviticul 20:12)

– „De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire şi să se omoare, că sângele lor asupra lor este.” (Leviticul 20:13)

– „Dacă îşi va lua cineva femeie şi se va desfrâna cu mama ei, nelegiuire face; pe foc să se ardă şi el şi ea, ca să nu fie nelegiuiri între voi.” (Leviticul 20:14)

– „Cel ce se va amesteca cu dobitoc să se omoare şi să ucideţi dobitocul.” (Leviticul 20:15)

– „Dacă femeia se va duce la vreun dobitoc, ca să se unească cu el, să ucizi femeia şi dobitocul să se omoare, că sângele lor este asupra lor.” (Leviticul 20:16)

– „Dacă un bou va împunge de moarte bărbat sau femeie, boul să fie ucis cu pietre şi carnea lui să nu se mănânce, iar stăpânul boului să fie nevinovat. Iar dacă boul a fost împungător cu o zi sau cu două sau cu trei înainte, şi stăpânul lui, fiind vestit despre aceasta, nu l-a închis şi boul a ucis bărbat sau femeie, boul să fie ucis cu pietre şi stăpânul lui să fie dat morţii.” (Exodul 21:28-29)

– „De va lua cineva pe sora sa, după tată sau după mamă, şi-i va vedea goliciunea şi ea va vedea goliciunea lui: aceasta este ruşine şi să fie stârpiţi înaintea ochilor fiilor poporului lor. El a descoperit goliciunea surorii sale; să-şi poarte păcatul lor.” (Leviticul 20:17)

– „Bărbatul care se va culca cu femeie în timpul curgerii ei şi-i va descoperi goliciunea, acela a descoperit curgerea sângelui ei şi ea şi-a descoperit curgerea sângelui său: amândoi să fie stârpiţi din poporul lor.” (Leviticul 20:18)

– „Bărbatul sau femeia, de vor chema morţi sau de vor vrăji, să moară neapărat: cu pietre să fie ucişi, că sângele lor este asupra lor.” (Leviticul 20:27)

– „De se va afla la tine, în vreuna din cetăţile tale, pe care ţi le va da Domnul Dumnezeul tău, bărbat sau femeie, care să fi făcut rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău, călcând legământul Lui, (…) Să scoţi pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la porţile tale şi să-i ucizi cu pietre.” (Deuteronomul 17:2-5)

– „Iar cine se va purta aşa de îndărătnic, încât să nu asculte pe preotul care stă acolo la slujbă înaintea Domnului Dumnezeului tău, sau pe judecătorul care va fi în zilele acelea, unul ca acela să moară.” (Deuteronomul 17:12)

– „De va lovi cineva pe un om şi acela va muri, să fie dat morţii.” (Exodul 21:12)

– „Dacă însă va ucide cineva pe aproapele său cu bună ştiinţă şi cu vicleşug şi va fugi la altarul Meu, şi de la altarul Meu să-l iei şi să-l omori.” (Exodul 21:14)

– „Cel ce va fura un om din fiii lui Israel şi, făcându-l rob, îl va vinde, sau se va găsi în mâinile lui, acela să fie omorât.” (Exodul 21:16)

– „Şi i-a zis Domnul: «Treci prin mijlocul cetăţii, prin Ierusalim, şi însemnează cu semnul crucii pe frunte, pe oamenii care gem şi care plâng din cauza multor ticăloşii care se săvârşesc în mijlocul lui». Iar celorlalţi le-a zis în auzul meu: «Mergeţi după el prin cetate şi loviţi! Să nu aveţi nici o milă şi ochiul vostru să fie necruţător! Ucideţi şi nimiciţi pe bătrâni, tineri, fecioare, copii, femei, dar să nu vă atingeţi de nici un om, care are pe frunte semnul +!»” (Iezechiel 9:4-6)

– „Mergeţi şi loviţi pe locuitorii din Iabeşul Galaadului cu sabia, şi femeile, şi copiii. Şi iată ce să mai faceţi: pe orice bărbat şi orice femeie care a cunoscut bărbat, să-i daţi pieirii, iar fetele lăsaţi-le cu viaţă.” (Judecători 21:10-11)

Prin cele de mai sus se observă instigarea la crimă a lui Yahweh. Chiar dacă păcătoşii merită să fie pedepsiţi pentru anumite infracţiuni (cum ar fi incestul, zoofilia, violul, etc.), pedeapsa cu moartea nu pare în concordanţă cu cea de-a şasea poruncă dată lui Moise, adică „Să nu ucizi!” Aceste crime în numele lui Yahweh au ca scop controlul populaţiei prin frică, aşa cum se vede şi din exemplele de mai jos. Dacă în ziua de azi, acest lucru se numeşte terorism, adepţii lui Yahweh consideră că această frică este absolut normală:

– „Domnului Dumnezeului vostru să-I urmaţi şi de El să vă temeţi; să păziţi poruncile Lui şi glasul Lui să-l ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă lipiţi.” (Deuteronomul 13:4)

– „Tot Israelul va auzi aceasta şi se va teme.” (Deuteronomul 13:11)

– „Pierde deci răul din Israel şi va auzi tot poporul şi se va teme şi nu se va mai purta în viitor cu îndărătnicie.” (Deuteronomul 17:13)

– „În ziua aceea va fi de la Domnul mare spaimă printre ei şi fiecare va apuca de mână pe aproapele său şi îşi vor ridica mâna unii împotriva altora.” (Zaharia 14:13)

Răzbunătorul dumnezeu al evreilor nu este mulţumit doar cu crime în numele său, ci are nevoie şi de jafuri, violuri şi sclavie:

– „Iată că vine ziua Domnului, când se vor împărţi prăzile tale în mijlocul tău. Şi voi aduna toate neamurile pentru război împotriva Ierusalimului, şi cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite şi femeile necinstite. Atunci jumătate din cetate va fi dusă în robie, iar restul poporului Meu nu va fi stârpit din cetate.” (Zaharia 14:1-2)

– „Aşa zice Domnul: Iată Eu voi ridica asupra ta rău chiar din casa ta şi voi lua pe femeile tale înaintea ochilor tăi şi le voi da aproapelui tău şi se va culca acela cu femeile tale în văzul soarelui acestuia.” (Cartea a doua a Regilor 12:11)

– „Apoi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: «Răzbună pe fiii lui Israel împotriva Madianiţilor, şi apoi te vei adăuga la poporul tău».” (Numerii 31:1-2) „Şi au lovit ei pe Madian, cum poruncise Domnul lui Moise, şi au ucis pe toţi cei de parte bărbătească.” (31:7) „Iar pe femeile Madianiţilor şi pe copiii lor le-au luat fiii lui Israel în robie; şi toate vitele lor, toate turmele lor şi toate avuţiile lor le-au luat pradă. Toate cetăţile lor din ţinuturile lor cu toate satele lor le-au ars cu foc. Toată prada şi tot ce-au apucat de la om până la dobitoc au luat cu ei. Robii, prada şi cele apucate le-au dus la Moise, la preotul Eleazar şi la obştea fiilor lui Israel, în tabăra din şesul Moabului, care este lângă Iordan, în faţa Ierihonului.” (31:9-12)

– Violul este permis evreilor, după porunca lui Yahweh transmisă prin gura lui Moise: „De se va întâlni cineva cu o fată nelogodită şi o va prinde şi se va culca cu ea şi vor fi prinşi, atunci cel ce s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint, iar ea să-i fie nevastă, pentru că a necinstit-o; toată viaţa lui să nu se poată despărţi de ea.” (Deuteronomul 22:28-29). În afară de aceasta, răpirea femeilor, urmată de viol, nu era doar încurajată, ci chiar o poruncă de la Yahweh: „Mergeţi şi pândiţi din vii şi băgaţi de seamă când vor ieşi fetele din Şilo să joace la horă; atunci să ieşiţi din vii şi să vă luaţi femei din fetele din Şilo şi mergeţi în pământul lui Veniamin. (…) Şi fiii lui Veniamin aşa au şi făcut şi şi-au luat femei după numărul lor din cele ce erau la horă şi pe care ei le-au răpit şi s-au dus înapoi în moştenirea lor şi au zidit cetăţi şi au început să trăiască în ele.” (Judecători 21:20-23).

– Cel mai mare profet al lui Yahweh, acelaşi Moise, socotea femeile drept pradă de război. Doar pe cele virgine, celălalte (alături de copii) trebuind să moară: „Atunci s-a mâniat Moise pe căpeteniile oştirii, pe căpeteniile miilor şi pe sutaşii care se întorseseră de la război, şi le-a zis Moise: «Pentru ce aţi lăsat vii toate femeile? Căci ele, după sfatul lui Valaam, au făcut pe fiii lui Israel să se abată de la cuvântul Domnului, pentru Peor, pentru care a venit pedeapsă asupra obştii Domnului. Ucideţi dar toţi copiii de parte bărbătească şi toate femeile ce-au cunoscut bărbat, ucideţi-le. Iar pe fetele care n-au cunoscut bărbat, lăsaţi-le pe toate vii pentru voi.»” (Numerii 31:14-18).

Cum pentru unii moartea ar fi o pedeapsă mult prea uşoară, Yahweh se mulţumeşte şi cu mutilări. Mai ales dacă femeile sunt cele mutilate: „De se vor bate între dânşii nişte bărbaţi, şi femeia unuia din ei se va duce ca să scoată pe bărbatul său din mâna celui ce-l bate şi, întinzându-şi ea mâna, va apuca pe acesta de părţile lui ruşinoase, să i se taie mâna ei şi să nu o cruţe ochiul tău.” (Deuteronomul 25:11-12).

O altă lege dată de Yahweh poporului său este pe cât de simplă, pe atât de inumană: dacă evreii atacă o cetate şi locuitorii ei se predau, aceştia vor scăpa doar cu plata unui bir (sau taxă de protecţie, cum se numeşte astăzi). Dacă totuşi acei oameni refuză să plătească şi aleg să-şi apere casele şi familiile, evreul trebuie să asculte porunca lui Yahweh: „Să loveşti cu ascuţişul sabiei pe toţi cei de parte bărbătească din ea. Numai femeile şi copiii, vitele şi tot ce este în cetate, toată prada ei să o iei pentru tine şi să te foloseşti de prada vrăjmaşilor tăi, pe care ţi i-a dat Domnul Dumnezeul tău în mână. Aşa să faci cu toate cetăţile care sunt foarte departe de tine şi care nu sunt din cetăţile popoarelor acestora. Iar în cetăţile popoarelor acestora pe care Domnul Dumnezeul tău ţi le dă în stăpânire, să nu laşi în viaţă nici un suflet; ci să-i dai blestemului.” (Deuteronomul 20:13-17)

Cruzimea faţă de copii e prezentă şi în sufletele adepţilor lui Yahweh, nu doar în al lui. Dacă putem presupune că are vreunul dintre ei suflet. Dată fiind lupta pentru supremaţie dintre Yahweh / Marduk şi sora sa, Iştar, adepţii celor doi nu stăteau nici ei degeaba. Iată calea spre fericire în opinia unuia dintre susţinătorii lui Marduk: „Fiica Babilonului, ticăloasa (Iştar – n.a.)! Fericit este cel ce-ţi va răsplăti ţie fapta ta pe care ai făcut-o nouă. Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră.” (Psalmul 136:8-9). Nu ne trebuie prea multe cunoştinţe de psihologie pentru a ne da seama că ura lui Yahweh faţă de femei se datorează urii faţă de sora sa, Iştar. Deoarece pe „ticăloasă” nu avea cum să o pedepsească, zeul evreilor se răzbuna pe femeile oamenilor. Cum un zeu misogin nu putea să aibă decât adepţi misogini, aşa se explică de ce femeile în ţările arabe (şi în alte locuri de pe Glob) au o poziţie net inferioară faţă de cea a masculilor.

După cum ne dă de înţeles Biblia, adepţii lui Yahweh obişnuiau în mod frecvent să ucidă copii, aşa cum susţine şi Cartea înţelepciunii lui Solomon: „Ei făceau slujbe în care ucideau chiar pe copiii lor, sau săvârşeau taine ascunse sau beţii nebuneşti după barbare obiceiuri” (14:23). Cel mai bun exemplu este profetul Elisei care, după ce a primit în mod miraculos puterile magice ale lui Ilie, s-a gândit să se plimbe până în oraşul Betel. La intrarea în oraş, nişte copii au îndrăznit să râdă de chelia profetului. Cum au plătit pentru acest grav afront, e mai bine să citim în Vechiul Testament: „Şi cum mergea pe drum, au ieşit din cetate nişte copii şi s-au apucat să râdă de al zicând: «Hai, pleşuvule, hai!» Iar el, întorcându-se şi văzându-i, i-a blestemat cu numele Domnului. Atunci, ieşind din pădure doi urşi, au sfâşiat din ei patruzeci şi doi de copii.” (Cartea a Patra a Regilor 2:23-24). Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, naratorul biblic continuă într-o notă mai mult decât indiferentă: „De aici Elisei s-a dus la muntele Carmelului, iar de acolo s-a întors în Samaria.” Nimic despre faptul că 42 de copii au fost ucişi cu bestialitate ori de puterile kabbalistice ale lui Elisei, ori chiar de dumnezeul său. Dar poate că uciderea copiilor era un lucru absolut normal în rândul poporului evreu (pe lângă incest, viol, jaf şi alte crime) iar noi nu înţelegem această datină transmisă cu sfinţenie până nu demult. Să ne amintim că şi Irod, regele iudeilor, a comandat uciderea tuturor pruncilor până în doi ani, după cum susţine Noul Testament. De unde această oribilă „tradiţie”? Cel mai probabil, totul a început de la Yahweh, care i-a cerut lui Avraam să-şi sacrifice fiul: „Şi Yahweh i-a zis: «Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!»” (Geneza 22:2). Iar în timpul lui Moise, zeul şi-a trimis îngerul să omoare copiii egiptenilor. Ce deosebire enormă între Yahweh, ucigaşul de copii, şi Iisus, care spunea: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.” (Marcu 10:14) sau „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor.” (Matei 19:14).

Yahweh este foarte mofturos când vine vorba despre jertfele pe care le pofteşte: „Să nu aduci jertfă Domnului Dumnezeului tău bou sau oaie cu meteahnă, sau cu beteşug, căci aceasta este urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.” (Deuteronomul 17:1). Probabil un bou şchiop i-ar fi stat în prea-sfântul gâtlej… Îi plăcea enorm lui Yahweh să se îndoape, după cum ne anunţă tot Biblia. Pe când i s-a arătat lui Avraam într-o după-amiază, împreună cu alţi doi oameni, acesta i-a poftit pe toţi trei la masă. Cât au mâncat prea-sfinţiile lor? Ne spune tot Biblia: „După aceea a alergat Avraam în cort la Sarra şi i-a zis: „Frământă degrabă trei măsuri de făină bună şi fă azime!” Apoi Avraam a dat fuga la cireadă, a luat un viţel tânăr şi gras şi l-a dat slugii, care l-a gătit degrabă. Şi a luat Avraam unt, lapte şi viţelul cel gătit şi le-a pus înaintea Lor şi pe când Ei mâncau a stat şi el alături de Ei sub copac.” (Geneza 18:6-8). Nu vreau să-mi imaginez cum arăta WC-ul ceresc după o asemenea masă copioasă, care ar fi scos din foame câteva sate de copii din Africa… Oricum, putem ghici că viţelul gătit de sluga lui Avraam nu avea nicio meteahnă, altfel i l-ar fi pus Yahweh în cap.

Ce-şi mai doreşte Yahweh ca jertfe, în loc de oameni sau animale sănătoase? Bucăţi de aur cu forme de… bube şi şoareci! Cel puţin asta susţine Vechiul Testament: „Apoi au mai zis: «Ce fel de jertfă pentru păcat trebuie să-I aducem?» Iar aceia au zis: «După numărul căpeteniilor Filistenilor, cinci buboaie de aur şi cinci şoareci de aur, căci pedeapsa este una şi asupra voastră şi asupra căpeteniilor voastre. Aşadar, faceţi nişte chipuri cioplite de buboaie de ale voastre şi nişte chipuri de şoareci de ai voştri care pustiesc pământul şi daţi slavă Dumnezeului lui Israel; poate că Îşi va ridica mâna de deasupra voastră, de deasupra dumnezeilor voştri şi de deasupra pământului vostru.»” (Cartea întâia a Regilor 6:4-5).

Revenind la crimă, se pare că aceasta este pe placul lui Yahweh, chiar şi atunci când nu este înfăptuită în numele său. Cel mai bun exemplu este povestea de la începutul Bibliei, când Cain îşi omoară fratele, pe Abel. Deşi  fratricidul ar fi trebuit pedepsit, Yahweh îl lasă pe Cain să scape. Ba, mai mult, i-a avertizat pe ceilalţi că vor fi aspru pedepsiţi dacă vor îndrăzni să se atingă de criminal: „Şi i-a zis Domnul Yahweh: «Nu aşa, ci tot cel ce va ucide pe Cain înşeptit se va pedepsi». Şi a pus Domnul Yahweh semn lui Cain, ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare.” (Geneza 4:15). Nu ştim cine ar fi putut să se atingă de Cain, din moment ce Adam şi Eva s-au pus pe făcut alţi copii abia după ce s-au născut stră-stră-stră-strănepoţii lui Cain. Probabil doar Yahweh ar putea să ne ajute să dezlegăm acest mister, dacă va da vreodată dovadă de bunăvoinţă. Cum aşchia nu sare departe de trunchi, stră-stră-stră-nepotul lui Cain, Lameh, şi-a întrecut strămoşul, ucigând doi oameni care, pesemne, l-au ciomăgit: „Şi a zis Lameh către femeile sale: «Ada şi Sela, ascultaţi glasul meu! Femeile lui Lameh, luaţi aminte la cuvintele mele: Am ucis un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătaia mea. Dacă pentru Cain va fi răzbunarea de şapte ori, apoi pentru Lameh de şaptezeci de ori câte şapte!»” (Geneza 4:23-24). După ce s-a lăudat în faţa femeilor sale cu fapta sa, Lameh a fost iertat pesemne şi de Yahweh, deoarece Biblia nu menţionează că ar fi fost deranjat de această dublă crimă.

Un alt preferat al lui Yahweh, Samson, se îndeletnicea nu doar cu uciderea oamenilor, ci şi cu a animalelor. Probabil din plictiseală, deoarece între drumurile la bordel şi bătăile cu filistenii nu avea prea multe de făcut. După ce capitolul 14 din Cartea Judecătorilor ne spune că un leu tânăr a avut ghinionul să iasă în calea lui Samson, „s-a coborât peste el Duhul Domnului şi el a sfâşiat leul ca pe un ied”, din capitolul 15 aflăm că voinicul a omorât 30 de oameni şi le-a luat hainele, doar pentru că a pierdut un pariu. Mai târziu, de supărare că l-a părăsit nevasta pentru un filistean, „Samson s-a dus şi a prins trei sute de vulpi, a luat făclii, a legat câte două vulpi de coadă şi intre ele câte o făclie; după aceea a aprins făcliile şi a dat drumul vulpilor prin grânele Filistenilor şi a aprins şi clăile şi grâul nesecerat, viile şi livezile de măslini.” (Cartea Judecătorilor 15:4-5). După ce filistenii i-au ucis fosta soţie şi pe noul soţ al acesteia, Samson a luat o pauză din ucis „şi le-a sfărâmat fluierele picioarelor şi şoldurile şi apoi s-a dus şi a şezut în peştera de la stânca Etam.” În peşteră, Samson probabil a meditat îndelung la condiţia umană, căutând soluţii pentru a propovădui cât mai bine învăţăturile lui Yahweh, până s-a plictisit. Deoarece trecuseră multe zile fără nicio crimă, s-a lăsat dus în tabăra filistenilor, unde „găsind o falcă sănătoasă de asin, şi-a întins mâna, a luat-o şi a ucis cu ea o mie de oameni.” (Cartea Judecătorilor 15:15). A fost judecătorul israeliţilor timp de 20 de ani, timp în care nu ştim să fi omorât pe cineva. Dar s-a plictisit din nou şi s-a hotărât să se apuce de făcut sex. După ce a iubit o desfrânată din Gaza şi pe alta din valea Sorec, pe nume Dalila, a fost capturat de filisteni şi deposedat de forţa sa ieşită din comun. Plictisindu-se şi de statutul de sclav, la o petrecere i-a cerut ajutorul lui Yahweh. Zeul i-a înapoiat puterea iar Samson a distrus locuinţa în care avea loc petrecerea, recuperând toţi cei 20 de ani în care nu a comis nicio crimă. S-a sinucis luând cu el câteva mii de suflete, deoarece, conform Bibliei, „casa însă era plină de bărbaţi şi de femei, căci erau acolo toţi fruntaşii Filistenilor, iar pe acoperiş se aflau ca la trei mii de oameni, bărbaţi şi femei.” Nu ştim cum de au reuşit în acele vremuri filistenii performanţa de a construi asemenea clădiri cât Titanicul, însă cert e că lui Yahweh i-a plăcut foarte mult prestaţia eroului său.

Un alt ales al lui Yahweh este Moise care, după ce le-a adus oamenilor săi cele zece porunci, printre care şi cea care interzicea crimele, i-a împărţit în două tabere şi le-a cerut să se măcelărească între ei: „Iar Moise le-a zis: «Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Să-şi încingă fiecare din voi sabia sa la şold şi străbătând tabăra de la o intrare până la cealaltă, înainte şi înapoi, să ucidă fiecare pe fratele său, pe prietenul său şi pe aproapele său». Şi au făcut fiii lui Levi după cuvântul lui Moise. În ziua aceea au căzut din popor ca la trei mii de oameni.” (Exodul 32: 27-28). Dacă nici măcar profetul lui Yahweh nu îi ascultă poruncile, atunci cine?

Câteodată, Yahweh îşi pătează mâinile „sfinte”, când vine vorba de ucidere: „Şi a lovit Domnul pe locuitorii din Betşemeş, pentru că ei s-au uitat la chivotul Domnului, şi a ucis din popor cincizeci de mii şaptezeci de oameni. Atunci a plâns poporul, pentru că lovise Domnul poporul cu pedeapsă mare.” (Cartea întâia a Regilor 6:19). 50.070 de oameni ucişi doar pentru că s-au uitat la o ladă?!? Orice pedeapsă ar fi prea blândă pentru asemenea sacrilegiu… Altă dată, „cei doi fii ai lui Aaron, Nadab şi Abiud, luându-şi fiecare cădelniţa sa, au pus în ea foc, au turnat deasupra tămâie şi au adus înaintea Domnului foc străin, ce nu le poruncise Domnul. Atunci a ieşit foc de la Domnul şi i-a mistuit şi au murit amândoi înaintea Domnului.” (Leviticul 10:1-2). Din Cartea întâia a Cronicilor aflăm că „Ir, întâiul născut al lui Iuda, a fost rău în ochii Domnului şi l-a omorât.” (2:3). Acelaşi lucru se afirmă şi în Geneza 38:7. Nu ştim care a fost păcatul lui Ir dar, dacă Yahweh a hotărât că trebuie să moară, înseamnă că merita acest lucru. În continuare, Geneza susţine că Onan a luat-o de nevastă pe văduva fratelui său, Ir. Însă el nu dorea copii cu ea astfel încât, atunci când făceau sex, îşi „vărsa sămânţa jos” (coitus interruptus). Cum era de aşteptat, „ceea ce făcea el era rău înaintea lui Yahweh şi l-a omorât şi pe acesta” (Geneza 38:10). Rămasă văduvă pentru a doua oară, Tamara (căci acesta era numele „norocoasei”) aştepta să crească cel de-al treilea frate, Şela. Până la un moment dat când s-a hotărât să se îmbrace ca o prostituată şi să îl agaţe pe socrul său, Iuda. După ce au consumat fapta, ea a rămas însărcinată iar Iuda nu i-a mai dat-o de nevastă fiului său cel mic, Şela, care s-a văzut nevoit să practice „vărsarea seminţei pe jos”, la fel ca fratele său, Onan (chiar dacă Biblia nu menţionează acest aspect, îl putem intui). Iar Yahweh a fost mulţumit.

Yahweh / Marduk avea o slăbiciune pentru organul sexual masculin, altfel nu se explică de ce adepţii săi jurau întotdeauna cu mâna pe acesta, după ce şi-l ciopârţeau prin barbaria numită circumcizie sau, din punctul lor de vedere, „dovada legământului dintre evrei şi Yahweh”. Iată câteva exemple de jurământ: „Atunci a zis Avraam către sluga cea mai bătrână din casa sa, care cârmuia toate câte avea: «Pune mâna ta sub coapsa mea şi jură-mi pe Domnul Dumnezeul cerului şi pe Dumnezeul pământului că fiului meu Isaac nu-i vei lua femeie din fetele Canaaneilor, în mijlocul cărora locuiesc eu.»” (Geneza 24:2-3). „Şi punându-şi sluga mâna sub coapsa lui Avraam, stăpânul său, i s-a jurat pentru toate acestea.” (Geneza 24:9). „Apoi venindu-i lui vremea să moară, Israel a chemat pe fiul său Iosif, şi i-a zis: «De am aflat har în ochii tăi, pune-ţi mâna pe coapsa mea şi jură că vei face milă şi dreptate cu mine, să nu mă îngropi în Egipt!»” (Geneza 47:29). Dacă vă întrebaţi ce făceau supuşii lui Yahweh cu prepuţurile după circumcizie, ei bine, le colectau! „Iar Saul a zis: «Aşa să-i spuneţi lui David: Regele nu voieşte zestre decât numai o sută de prepuţuri filistene, ca răzbunare împotriva vrăjmaşilor regelui.»” (Prima carte a Regilor 18:25), „şi aduse David prepuţurile lor şi le înfăţişă regelui număr deplin, ca să se poată face ginerele regelui.” (Prima carte a Regilor 18:27).

Dacă s-a gândit cineva că un zeu nu poate fi scârbos, mai mult ca sigur nu l-a cunoscut pe Yahweh. În dorinţa sadică de a-şi pedepsi adepţii, zeul este dispus să-i împroaşte până şi cu fecale: „Iată că Eu voi sfărâma braţul vostru şi vă voi arunca în faţă spurcăciuni, spurcăciunile praznicelor voastre – şi veţi fi înlăturaţi o dată cu ele.” (Maleahi 2:3). Pentru cine nu a înţeles prea bine cu ce se vor trezi oamenii pe feţe, am să încerc să explic. Praznicul este de obicei o masă mare, un ospăţ. „Spurcăciunile praznicelor” sunt excrementele rezultate în urma îndopării participanţilor la acel ospăţ. În alte variante ale Bibliei, în loc se spurcăciuni este scris balegă. Având probabil un fetiş pentru fecale, Yahweh i-a cerut profetului Iezechiel să îi hrănească pe evrei cu aşa ceva: „«Pâinile le vei găti ca turtele de orz şi le vei coace înaintea ochilor lor cu necurăţenie de om». Apoi Yahweh a mai zis: «Aşa îşi vor mânca fiii lui Israel pâinea lor, necurată, printre popoarele la care îi voi izgoni».” (Iezechiel 4:12-13). Pentru că profetul e totuşi alesul Domnului, nu putea să aibă parte de acelaşi tratament precum restul evreilor. Yahweh a dat dovadă de mărinimie când i-a înlocuit lui Iezechiel baliga de om cu… cea de bou: „Iată, Eu îţi dau, în loc de necurăţenie de om, baligă de bou şi pe ea vei găti pâinea ta.” (Iezechiel 4:12-13).

Gelozia lui Yahweh pe celelalte divinităţi nu are limite. Pentru aceasta, el e dispus chiar să dărâme statuile altora: „Apoi au ridicat Filistenii chivotul Domnului şi l-au vârât în capiştea lui Dagon şi l-au pus lângă Dagon. Iar a doua zi s-au sculat Aşdodenii dis-de-dimineaţă şi iată Dagon zăcea cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului. Şi au luat ei pe Dagon şi l-au pus iar la locul lui. Şi s-au sculat ei dis-de-dimineaţă în ziua următoare, şi iată Dagon zăcea cu fata la pământ înaintea chivotului Domnului; dar capul lui Dagon şi amândouă picioarele şi mâinile lui zăceau tăiate pe prag, fiecare deosebi, şi rămăsese numai trunchiul lui.” (Cartea întâia a Regilor 5:2-4). Această gelozie pe alţi zei demonstrează existenţa lor. Prin urmare, Yahweh nu este singurul zeu, ci unul dintre mai mulţi. Acest lucru reiese şi din prima poruncă, dată lui Moise: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!” (Exodul 20:2-3). Prin urmare, se confirmă existenţa altor zei. La fel se poate spune şi despre Psalmul 95: „Că mare este Yahweh şi lăudat foarte, înfricoşător este; mai presus decât toţi dumnezeii.” Nu ar putea fi Yahweh mai presus decât toţi dumnezeii dacă ar fi fost singurul zeu. Aşadar, Biblia susţine acelaşi lucru pe care îl susţineau toate popoarele: existenţa mai multor zei.

Atrocităţile din Biblie, comise sau comandate de Yahweh, sunt foarte multe. S-ar putea scrie romane întregi numai pe această temă. Şi asta fără a lua în calcul faptele lui Yahweh / Marduk din alte surse. Aleşii săi de cele mai multe ori s-au dovedit a fi oameni fără scrupule, capabili de orice. Să amintim doar câţiva, cum ar fi: Lot, cel salvat din Sodoma, care a făcut sex cu fiicele sale, unchiul acestuia, Avraam, care şi-a trimis soţia „la produs” (de două ori!) sau pe regele-păstor David, care a omorât un om doar pentru a-i lua soţia. Toate acestea dovedesc că Yahweh, dumnezeul Vechiului Testament, nu poate fi acelaşi cu Dumnezeul Noului Testament, cel plin de iubire, milă şi iertare, despre care vorbea Iisus. Ba, dimpotrivă, toate faptele lui, consemnate în cărţi precum Biblia, Coranul, Vedele şi altele, ne duc la concluzia că Yahweh este cel numit de creştinism Satan, Diavolul, Răul absolut. Cum altfel poate fi numit un zeu capabil de toate faptele prezentate mai sus, dornic să distrugă Pământul şi tot ce se află pe el? Merită să încheiem cu unul dintre gândurile „bune” ale lui Yahweh, consemnat în Cartea lui Sofonie din Vechiul Testament, ce conţine planul său divin, pregătit pentru noi: „Şi tot pământul va fi mistuit de văpaia mâniei Mele.

666

Posted in Secretele zeilor with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on 26 Noiembrie, 2011 by Claudiu-Gilian Chircu

Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” – Ioan Teologul (Apocalipsa 13:18)

Semnificaţia numărului 666 este unul dintre cele mai mari mistere ale omenirii de aproape două milenii. S-au dat sute de explicaţii mai mult sau mai puţin plauzibile, însă nimeni n-a reuşit să afle ce înseamnă acest număr cu adevărat. Figuri dominante ale diverselor epoci au fost asociate cu acest „numar al fiarei”, ca de exemplu Nero, Napoleon Bonaparte, Hitler sau Papa (oricare ar fi el). Citatul lui Ioan Teologul, care a băgat în ceaţă milioane de oameni şi a creat hexakosioihexekontahexafobia (frica de numărul 666) este: „Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” (Apocalipsa 13:18)

În matematică, 666 este suma primelor 36 de numere, fiind prin urmare un număr triunghiular. Numerele triunghiulare sunt cele care pot forma un triunghi echilateral. Acesta este primul indiciu în decodificarea numărului. 666 este, de asemenea, suma pătratelor primelor şapte numere prime. În general, acest număr este privit ca unul malefic, fiind asociat cu Satan datorită citatului biblic. Acesta este cel de-al doilea indiciu.

Puţini ştiu că, pentru traci în general şi pentru daci în special, 666 a fost un număr extrem de important. Legendele lor susţineau că Gemenii Divini Zalmoxis revin pe Pământ odată la 666 de ani. În timpul lui Burebista s-a decis ca primul an al calendarului dac să fie considerat anul naşterii Gemenilor Divini (adică 713 î.Hr.), iar cel de-al 666-lea (47 î.Hr.) să fie anul reformelor politico-religioase. Acest număr apare pe tot felul de inscripţii de pe întreg teritoriul tracilor, ca SSS, CCC (C = 6 grec) sau VIVIVI (VI = 6 latin). De exemplu, o rugăciune a unei femei gete, zalmoxiană, a fost găsită pe o placă de marmură de la Tomis: „Ayrelia Beneria Symforo Syn dio Syn ze sase tri Kai tethi gatri Ayris nonam Niascharian”. Această rugăciune se traduce: „Strălucitoare, curată, măreaţă Doamnă, sunt credincioasă, sunt cu trei de şase, dar atât te rog: cândva să mă ajuţi să renasc.” Numărul 666 nu este întâlnit doar în textul curent („trei de şase”), ci şi ascuns. Citind doar majusculele, reiese „AB SSS K AN”, ce se traduce „cu 666 de ani”. Conform doctorului Napoleon Săvescu, acesta era semnul la care se închinau tracii întorşi la adevărata religie, semn pe care îl purtau pe mâna dreaptă sau pe frunte.

În cartea Dacia Secretă, Adrian Bucurescu prezintă mai multe astfel de exemple. Pe o placă de marmură descoperită în oraşul Tetova din Macedonia se află următoarea inscripţie: „Sunt cu numărul trei de şase, care pentru mine e sfânt. Mi-ar plăcea să mă înalţ în Tărâmul Zeilor.” Pe un opaiţ de la Drobeta scrie, de la dreapta la stânga: „E NAMOR SSS” („cu numărul 666”). Pe un opaiţ descoperit în cetatea veche de la Celei-Corabia (judeţul Olt) scrie „CVIVI”, combinaţie între 6 grecesc (C) şi 6 latinesc (VI). Tot în astfel de combinaţii apare 666 pe cărămizi şi ţigle găsite la Bumbeşti-Jiu, precum şi în alte cetăţi dacice.

Aşadar, tracii asociau acest număr cu Gemenii Divini. Acesta este cel de-al treilea indiciu al nostru, care ne poate ajuta să descifrăm unul dintre cele mai bine păstrate coduri ale istoriei. Vă vine sau nu să credeţi, răspunsul a fost chiar în faţa noastră în tot acest timp.

Pentru strămoşii noştri, indiferent de cultura din care făceau parte, anumite numere (1,3,7,9,12, etc.) erau foarte importante. Aceste numere şi-au păstrat importanţa chiar şi ziua de azi. Deşi numerologii dau tot felul de explicaţii pentru acestea, o ignoră pe cea mai importantă: numerele reprezintă divinităţi. 1 este zeul suprem, indiferent de religie, sau Dumnezeu. 2 este un cuplu de zei, ce îi semnifică de obicei pe Gemenii Divini (Marduk şi Iştar, Apollo şi Artemis, Freyr şi Freyja). Cifra 3 este o trinitate, întâlnită în majoritatea religiilor. De exemplu, prima trinitate din Mesopotamia era formată din Anu, Enlil şi Enki. A fost urmată de cea de-a doua, formată din Enki şi copiii săi, Marduk şi Iştar. În brahmanism avem Trimurti compusă din Brahma, Vişnu şi Şiva, în creştinism Sfânta Treime, etc. Cifra 4 reprezintă familia „satanică”, adică pe Enki şi Ninhursag (părinţii), alături de copiii lor, Marduk şi Iştar (Gemenii Divini). Pentru egipteni, cifra 8 reprezenta marea Ogdoadă din Hermopolis iar 9, Marea Enneiadă din Heliopolis (grupuri de opt, respectiv nouă zei). 12 este numărul titanilor şi al zeilor olimpieni în Grecia antică, numărul zeilor conducători sumerieni, numărul apostolilor lui Iisus în creştinism, etc. Voi detalia aceste numere într-o postare viitoare. În concluzie, numerele „magice” reprezintă entităţi superioare oamenilor, pe care le-au numit zei. Prin urmare, sunt mari şansele ca şi 666 să reprezinte una sau mai multe astfel de zeităţi. Ioan Teologul spunea că „este număr de om”, prin om înţelegându-se o persoană, o entitate, o fiinţă.

În Apocalipsa după Ioan, 666 e asociat cu Răul, cu Satan, cu Fiara sau cu Antihristul. La traci, era asociat cu Gemenii Divini, adică Marduk (cel numit de creştini Satan) şi sora sa, Iştar. Ioan scria „cine are pricepere să socotească numărul fiarei”, dându-ne un indiciu foarte important în aflarea semnificaţiei reale ale acestui număr. Pentru a socoti „numărul fiarei”, trebuie folosită matematica.

După cum ne-a relevat matematica, 666 este un număr triunghiular, adică poate fi simbolizat printr-un triunghi echilateral. Iar acest triunghi asociat cu răul nu poate fi decât triada „satanică” ce a pornit din Mesopotamia, formată din Şarpele Enki (Lucifer) şi copiii săi, gemenii Marduk şi Iştar, aşa cum se poate observa alături. Marduk şi Iştar, fiind gemeni, sunt pe poziţii egale, pe aceeaşi linie. Enki, tatăl lor, fiindu-le superior, este reprezentat mai sus decât ei. Toţi trei sunt egali (unghiurile şi laturile sunt egale), de aceea trinitatea a fost reprezentată printr-un triunghi echilateral. Însă, pentru a arăta că Enki este puţin mai sus decât copiii săi, el reprezintă unghiul superior. Acelaşi lucru reiese şi dacă luăm în calcul laturile. Cea de jos, orizontală, îl reprezintă pe Enki (care, fiind mort, se află „jos”, îngropat în poziţie orizontală). Celelalte două sunt ridicate (în picioare, adică vii), fiind unite între ele (semnificând legătura dintre ei ca soţ şi soţie, nu doar ca fraţi), fiecare fiind legată şi de cea de jos (tatăl lor).

Această trinitate reprezintă un întreg iar membrii ei, câte un procent din acest întreg. Dacă ţinem cont de regula de mai sus, că toţi trei sunt egali, ar trebui să considerăm că fiecare dintre cei trei reprezintă 33,33333% din acest întreg. Însă, trebuie să ne amintim că Enki este aproape egal cu copiii săi, fiind puţin mai sus. Prin urmare, împărţirea trinităţii în procente se poate realiza într-un mod foarte simplu: Marduk şi Iştar reprezintă câte 33% (fiind egali) iar tatăl lor, care este aproape egal cu ei dar puţin mai sus, 34%. Astfel se explică importanţa numărului 33 în satanism şi masonerie. 33 este zeul lor, Marduk sau Satan, o parte din trinitatea „satanică”, cele 33 de procente.

Prin varianta de mai sus se arată o diferenţă de 1% între Enki şi copiii săi. Dar dacă vrem să micşorăm diferenţa dintre ei? Atunci apelăm la zecimale. Marduk şi Iştar, care sunt gemeni (deci egali), vor reprezenta câte 33,3% din întreg. Iar tatăl lor, care este puţin mai sus decât ei, 33,4%. Prin urmare, diferenţa dintre ei este de doar 0,1 procente, ceea ce se apropie mai mult de ideea de triunghi echilateral, cu toate părţile sale (unghiuri sau laturi) egale.

Din câte ne spun miturile multor popoare, Enki a fost ucis, iar Marduk a primit stăpânirea asupra Pământului. S-a căsătorit cu sora sa şi împreună au condus planeta. Exprimând în procente partea fiecăruia din întreg, ar însemna că ei împreună reprezintă 66,6% din trinitate. Sau, în prima metodă de calcul, 66%. Prin urmare, 666 poate reprezenta ori numărul de procente ale celor doi conducători ai Terrei, fără virgulă (în antichitate, matematica cu zecimale nu era la îndemâna omului simplu, ci doar a iniţiaţilor), ori pe cei doi de zece ori mai puternici (66,6 X 10 = 666). Pe vremuri se practica această exagerare. Zeul egiptean Thoth era numit de greci Hermes Trismegistos, adică „Hermes de trei ori mare”, Iisus era numit de gnosticii setieni „cel de trei ori bărbat”, etc. Prin urmare, este posibil ca 666 să îi reprezinte pe Marduk şi Iştar (66,6) de zece ori mai puternici. O referire probabil la bătălia finală, descrisă în Apocalipsă, unde ei vor fi de zece ori mai puternici decât la ultima înfruntare dintre cele două tabere, de acum câteva mii de ani. Dacă folosim prima metodă de calcul, cea fără zecimale, suma procentelor Gemenilor este 66. Iar în viziunea masonilor, sataniştilor, ocultiştilor şi numerologilor, 66 are aceeaşi valoare ca şi 666.

Putem trage concluzia că 666 îi reprezintă pe cei doi copii ai Şarpelui original, Marduk şi Iştar, conducătorii Pământului, indiferent dacă sunt sau nu de zece ori mai puternici. După cum am văzut, numărul 666 era asociat cu Gemenii Divini în viziunea tracilor, iar în Apocalipsa după Ioan cu Răul, fiind numărul Fiarei, fiul Balaurului. Aşa se explică şi de ce Marduk, după ce a renunţat la Babilon, şi-a ales Ierusalimul, un oraş ale căror coordonate însumate dau 66°60’ (31°47′N + 35°13′E). Sau de ce slujitorul său, Solomon, cerea anual un tribut de 666 talanţi de aur (Cartea a doua a Regilor 10:14, Cartea a doua a Cronicilor 9:13), de ce 666 este numărul descendenţilor lui Adonicam întorşi în Ierusalim şi Iudeea din exilul babilonian (Cartea întâi a lui Ezdra 2:13) ori de ce în Kabbalah acest număr reprezintă perfecţiunea lumii.

2. Urmele zeilor

Posted in Secretele zeilor on 17 Noiembrie, 2011 by Claudiu-Gilian Chircu

Cei care sunt nepăsători faţă de trecut, vor fi condamnaţi să îl retrăiască.” (George de Santayana)

 latest

Deși există de mult timp, fenomenul OZN a luat amploare începând cu 1947, când americanul Kenneth Arnold a declarat că a văzut pe 27 iunie nouă „farfurii zburătoare”. Termenul a fost folosit pentru toate aparițiile aeriene inexplicabile până în 1952, când Forțele Aeriene Americane au adoptat termenul OZN, adică Obiect Zburător Neidentificat. În urma observațiilor din ultimele decenii, s-a stabilit că OZN-urile au forme diverse, de la discuri, săgeți, triunghiuri echilaterale, sfere, cupole, cilindri sau mase diforme negre, fără propulsie vizibilă ori audibilă, până la lumini cu capacitatea de a-și schimba rapid direcția sau de a se opri brusc. În multe cazuri, aceste obiecte zburătoare s-au dovedit a fi mijloace de transport ale unor ființe umanoide necunoscute, împărțite de obicei în două mari categorii: cele mici de statură (cu o înălțime ce depășește cu puțin un metru), cu piele de culoare cenușie, cu capete mari și cele înalte (peste 2 metri), cu piele albă, cu păr blond sau alb și cu ochi albaștri, asemănătoare nordicilor din Europa. Nu s-a reușit până în prezent stabilirea naturii ori originii acestor ființe, care sunt totuși considerate extraterestre, deși Citește în continuare

Codul Bibliei

Posted in Secretele zeilor with tags , , , , , , , , , , , , on 11 Noiembrie, 2011 by Claudiu-Gilian Chircu

Diavolul foloseşte şi Scriptura când vrea să-şi atingă scopul.” – William Shakespeare

Sir Isaac Newton era încredinţat că în Biblie există un cod secret care dezvăluie viitorul. A învăţat limba ebraică şi şi-a petrecut jumătate din viaţă încercând să descopere acel cod. După spusele biografului său, John Maynard Keynes, Newton credea nu doar în existenţa unui cod al Bibliei, ci şi în unul al Universului. Pentru el, Universul era o „criptogramă alcătuită de Atotputernicul”.

Codul Bibliei a apărut în discuţie şi în secolul al VIII-lea, când un cărturar numit Geniul din Vilna scria că: „Rânduiala este că tot ce a fost, este şi va fi până la sfârşitul vremii e inclus în Tora, de la primul până la ultimul cuvânt. Şi nu doar într-un sens general, ci cu amănunte despre fiecare neam şi despre fiecare fiinţă omenească în parte, şi amănunte la amănunte despre tot ce i s-a întâmplat din ziua naşterii sale până la săvârşirea sa din viaţă.

Deşi numărul celor care credeau în existenţa unui cod biblic era mult mai mare, nimeni nu a reuşit să aducă măcar cea mai mică dovadă care să ateste acest lucru. Până în anii 1950, când rabinul slovac Chaim Michael Dov Weissmandl a găsit primul indiciu. El a observat că, dacă sărea câte 50 de litere, găsea înscris cuvântul Tora la începutul capitolelor Facerea, Ieşirea, Numerii şi Deuteronomul. Deşi acest lucru nu era o descifrare a codului, măcar a fost primul indiciu care să ateste existenţa sa.

Inspirat de vorbele Geniului din Vilna şi de rabinul Weissmandl, matematicianul israelit Eliyahu Rips a descoperit în 1985 mult căutatul cod, după ce a introdus în calculator Biblia scrisă în ebraică. Fizicianul Doron Witytum l-a ajutat pe Rips, completând modelul matematic. Rezultatele studiilor au fost publicate în 1997 de americanul Michael Drosnin, sub numele Codul Bibliei. Drosnin afirma că respectivul cod a fost confirmat de matematicieni de renume de la Yale, Harvard şi Universitatea Ebraică, a fost verificat de un specialist în cifruri şi coduri din Ministerul Apărării al Statelor Unite şi a trecut cu succes prin trei expertize efectuate de specialişti la care a apelat o importantă revistă de matematică din S.U.A. În Biblie este codat absolut orice eveniment din istoria lumii, indiferent cât de infim ar fi acesta, şi orice persoană care a trăit sau va trăi vreodată pe Pământ. În Biblie au fost ascunse asasinarea lui Yitzhak Rabin, scandalul Watergate, aselenizarea din 1969, teoria relativităţii a lui Einstein, criza financiară, războaie şi multe alte evenimente. Toate, dacă e să-i dăm crezare lui Drosnin. De exemplu, Amir era codificat în acelaşi loc cu Yitzhak Rabin şi „asasin va asasina”. Cuvintele „ucigaşul a ucis” apăreau în textul curent al Bibliei, în acelaşi verset în care numele Amir apărea în textul ascuns. Tot în acelaşi verset, textul ascuns menţiona: „el a lovit, l-a ucis pe premier”. Amir, ucigaşul lui Rabin, era chiar identificat: „ucigaşul său, unul dintre ai săi, cel care s-a apropiat.” Einstein apare ascuns în Biblie cu „s-a prezis o persoană cu mintea ageră”, „ştiinţă”, „o nouă şi excelentă înţelegere”, „el a răsturnat realitatea prezentă” şi „teoria relativităţii”. Ba chiar este codat şi motivul dispariţiei dinozaurilor: în capitolul 1 al Facerii scrie: „şi a făcut Dumnezeu marele Tanin”. Cuvântul ebraic tanin înseamnă dragon sau monstru şi apare intersectând cuvântul dinozaur, imediat deasupra termenului asteroid. Michael Drosnin susţine că până şi cuvântul calculator apare de şase ori în textul curent al Bibliei, ascuns în interiorul cuvântului ebraic pentru cuget. Patru din cele şase se află în versetele din Ieşirea care descriu construirea Chivotului Legământului. O dată apare acolo unde Yahweh spune că va face lucruri cum n-au fost în tot Pământul. În Ieşirea 32:16, unde în textul curent este scris „Tablele acestea erau lucrul lui Dumnezeu şi scrierea era scrierea lui Dumnezeu, săpată pe table”, codul spune: „S-a făcut pe calculator”. Deşi Rips consideră că acest cod a fost creat de Yahweh şi înmânat lui Moise, Drosnin crede că autorii sunt nişte extratereştri care aveau puterea de a vedea viitorul, dar nu şi de a-l schimba. Drept pentru care au lăsat oamenilor avertismente ascunse într-o carte sfântă.

Deşi cartea lui Drosnin a devenit un bestseller şi mulţi au acceptat existenţa acestui cod ascuns în Biblie, sunt câteva amănunte care indică faptul că totul este o mare minciună. Să reţinem faptul că Michael Drosnin, cel care a popularizat acest cod prin cartea sa, susţine că absolut toate evenimentele care au avut şi care vor avea loc sunt înscrise în Biblie. Cu toate acestea, sintagma „colaps economic” este codificată o singură dată, în 1929. De ce nu apare şi criza mondială din 2008? Sau cea care se pregăteşte să izbucnească acum? „Război mondial” este codat o singură dată. Dar noi am avut două până acum. Însă codul nu se referă la primele două, ci la al treilea. „Război mondial” şi  „holocaust atomic” se regăsesc împreună cu anii 2000 şi 2006. De ce codul nu aminteşte cele două războaie mondiale, dacă tot conţine toate evenimentele care au avut loc până acum? De ce nu aminteşte de holocaustul atomic de la Hiroshima si Nagasaki? Dacă există codul într-adevăr şi a fost lăsat oamenilor de Yahweh sau de extratereştri, cum de nu este exact? Nici în 2000, nici în 2006, nu a avut loc vreun război mondial. Ca să nu mai vorbim de holocaust atomic. Iar aceasta nu este singura dată când „codul” greşeşte. Codul spune că, în 1996, oraşul Tokyo trebuia să fie evacuat din cauza unor plăgi, cianură şi virusul Ebola, aduse cu elicopterul. Deşi Shoko Asahara, conducătorul sectei Aum Shinrikyo plănuia aşa ceva, evenimentul prezis de cod nu a avut loc. Codul spune că în 2010 trebuia să aibă loc un mare cutremur în Los Angeles, iar în 2000 sau 2006 în China. Nu a avut loc acest mare cutremur în niciunul dintre aceşti ani, nici în Los Angeles, nici în China. Codul mai spune că vor fi mari cutremure în 2000, 2014 şi 2113. Cum în anul 2000 nu am avut parte de aşa ceva, sunt mari şanse să nu avem nici în ceilalţi doi ani prezişi. Codul susţinea că în 2006 trebuia să fim loviţi de un „obiect asemănător unei stele”. Din câte ştim cu toţii, nu s-a întâmplat acest lucru. Pentru anii 2010 şi 2012, codul a proorocit lovirea unei comete de planeta noastră. În 2010 erau preconizate „zile de groază”, „deznădejde” şi „întuneric”, iar în 2012 „Pământ nimicit”. Cum nu s-a întâmplat acest lucru în 2010, ceva îmi spune că nu se va întâmpla nici în 2012.

O altă eroare a acestui aşa-zis cod al Bibliei este distrugerea dinozaurilor de către un asteroid. Deşi aceasta este varianta oficială a oamenilor de ştiinţă, cei cu ceva neuroni nu pot accepta această ipoteză. Un asteroid nu putea distruge doar reptilele mari, apoi să cauzeze transformarea speciilor supravieţuitoare în alte specii. De exemplu, dacă ordinul primatelor exista acum 70 de milioane de ani (aşa cum susţin oamenii de ştiinţă) şi există şi astăzi, este evident că primatele nu au fost distruse acum 65 de milioane de ani, împreună cu dinozaurii. Ipoteza nimicirii dinozaurilor de către un asteroid are numeroase lacune, care depăşesc până şi barierele logicii sau ale bunului simţ. Orice entitate superioară care ar fi inclus această informaţie în cod ori ar fi fost ignorantă, ori mincinoasă. Cel mai probabil este vorba doar de părerea personală a autorului cărţii, nicidecum de un mesaj lăsat oamenilor de către forţe superioare.

Pentru a exista un cod în Biblie ar trebui ca toate cărţile ei să fi fost scrise în acelaşi timp, aşa cum susţine Drosnin. De aceea dă ca exemplu faptul că evreii nu au voie să schimbe nici măcar un singur cuvânt din cartea lor sfântă: deoarece astfel nu s-ar putea accesa codul. Lucru absolut logic, de altfel. Dacă ar exista un cod pentru toată Biblia, ar fi trebuit ca toate cărţile ei să fi fost scrise în acelaşi timp. E drept că tradiţia evreiască susţine că Moise a scris primele cinci cărţi ale Vechiului Testament, însă celelalte ar fi fost scrise mult mai târziu, de diferite persoane, în diferite perioade de timp. Dar cum s-a demonstrat de multe ori că nici Moise, nici alţi patriarhi nu au scris vreo carte a Vechiului Testament, ci toate au fost concepute de preoţii lui Ezdra după exilul babilonian, apare posibilitatea ca respectivul cod, dacă ar fi existat, să fi putut fi implementat. Dacă Vechiul Testament a fost scris în acelaşi timp, şi nu în perioade diferite, ar putea exista un cod ascuns în spatele scripturilor. Însă Drosnin susţine că există un cod în întreaga Biblie, nu doar în Vechiul Testament. În cartea lui, Apocalipsa după Ioan din Noul Testament joacă un rol foarte important. Acolo susţine el că a găsit numeroase detalii despre apocalipsa care ni se pregăteşte în curând. După cum am spus mai devreme, la fel şi Drosnin, pentru a exista un cod în Biblie ar trebui ca toate cărţile din care este compusă să fi fost scrise în acelaşi timp, nu în perioade diferite. Sunt mari şansele ca Vechiul Testament să fi fost conceput într-o singură perioadă, nu în mai multe, însă Noul Testament a fost redactat câteva secole mai târziu. Nu încape nicio îndoială că Vechiul Testament a fost scris înainte de Iisus, iar Noul Testament după el. Prin urmare, Biblia a fost scrisă în perioade diferite, ceea ce exclude posibilitatea existenţei unui cod în spatele cuvintelor ei. Bineînţeles, apărătorii acestei idei pot susţine că acea entitate superioară a creat codul şi toate cărţile Bibliei, dar le-a dictat patriarhilor, profeţilor şi apostolilor câte o pare, în diferite perioade. Dar de ce ar fi făcut asta? Această variantă ar fi fost una inutilă şi probabil periculoasă, ţinând cont că, fiind mai multe scripturi şi mai mulţi autori, dacă dispărea o singură carte, codul ar fi devenit ineficient. În plus, scripturile evreilor au fost mult mai multe, cele care formează Biblia fiind alese la Conciliul de la Nicea în anul 325. Aşadar, trebuie să presupunem că creatorul codului ştia ce cărţi vor fi incluse în Biblie şi a ales să introducă respectivul cod doar în ele. O idee atât de aberantă încât nu merită dezbătută prea mult. Biblia nu putea fi compusă de o singură entitate şi dictată celor pe care îi considerăm autorii de drept, măcar pentru faptul că se observă clar stiluri diferite de exprimare. Acesta este motivul pentru care cercetătorii au stabilit că Vechiul Testament este compus din patru surse. De altfel, mulţi au criticat cartea lui Drosnin, printre care se numără matematicianul australian Brendan McKay, matematicienii israeliţi Dror Bar-Natan şi Gil Kalai sau psihologul israelit Maya Bar-Hillel. Aceştia au demonstrat că Drosnin şi Rips au trişat în demonstraţiile lor iar codul Bibliei este o mare minciună.

Dacă acest cod e doar o invenţie, cine ar avea ceva de câştigat de pe urma acestui lucru? În primul rând evreii. Dacă ar fi acceptată ideea că Biblia ascunde un cod ce conţine informaţii despre toate evenimentele trecute şi viitoare, nimeni nu ar mai putea să se îndoiască de sacralitatea acestei cărţi, implicit a religiei iudaice. Prin urmare, dovada că Biblia este singura carte ce conţine un astfel de cod este dovada că într-adevăr evreii sunt poporul ales. Acceptând ideea existenţei codului biblic ar însemna să acceptăm ideea superiorităţii evreilor şi tot ceea ce implică acest lucru. Iar codul biblic este una dintre multele încercări ale evreilor de a-şi impune în toată lumea religia, dumnezeul şi titulatura de „popor ales”. Hitler este condamnat şi astăzi pentru îndrăzneala de a considera rasa ariană superioară celorlalte rase. Însă îndrăzneala evreilor este acceptată, măcar din teama de a nu fi acuzaţi de antisemitism. Din păcate…

Michael Drosnin nu este un simplu jurnalist, aşa cum suntem tentaţi să credem. După cum a recunoscut în cartea sa, printre persoanele cu care ţinea legătura se numără prim-miniştrii israeliţi Yitzhak Rabin, Shimon Peres şi Benjamin Netanyahu, Dore Gold – consilierul premierului Netanyahu pentru securitatea naţională, Danny Yatom – şeful Mossadului (serviciul secret israelian), generalul Isaac Ben-Israel – şeful Departamentului ştiinţific al Ministerului Apărării israeliene, generalul Uri Saguy – şeful Contraspionajului militar israelian, poetul Chaim Guri – prieten apropiat al premierului Rabin şi istoricul Ben-Zion Netanyahu – tatăl şi consilierul premierului Netanyahu. Cu unii dintre aceştia, Drosnin s-a întâlnit constant şi a avut numeroase discuţii telefonice. Cu alţii, contactul s-a rezumat doar la câteva scrisori. Ţinând cont că jurnalistul american Michael Drosnin avea acces la cel mai înalt nivel, putem presupune că era un prieten al israeliţilor. Numeroasele sale drumuri din Statele Unite până în Israel şi înapoi au costat destul de mult. Cum un salariu de jurnalist nu cred că acoperă toate aceste cheltuieli iar drumurile sale nu au fost în interes de serviciu (ca să presupunem că ziarul la care lucra i-ar fi decontat cheltuielile), tragem concluzia ori că Drosnin avea destui bani, ori că a fost finanţat. Dacă era o persoană bogată, e greu de crezut că ar fi practicat meseria de jurnalist (în cel mai rău caz putea să-şi cumpere sau să-şi înfiinţeze o publicaţie). În acest caz, rămâne doar varianta sponsorizării. Cum cei care ar fi avut cel mai mult de căştigat de pe urma apariţiei cărţii Codul Bibliei ar fi fost evreii în general şi israeliţii în special, deducem cu uşurinţă cine a finanţat din umbră cercetările lui Michael Drosnin. Aşa se explică şi accesul la oficialităţile israelite, dar şi faptul că, deşi Drosnin se autodeclară de multe ori ateu (pentru a ne convinge de imparţialitatea sa), numeşte de câteva ori Ierusalimul oraşul sfânt iar Biblia, cartea sfântă. Nu ştiu ce părere au ateii dar n-am întâlnit niciunul până acum care să considere sfinte Biblia şi Ierusalimul. Dar poate n-am întâlnit eu iar ei există.

După Codul Bibliei, Codul Piramidelor, Codul lui Da Vinci sau Codul lui Oreste, tragem concluzia că întreaga noastră existenţă e codificată. Bine că se găsesc mulţi „spărgători de coduri” care ne oferă decodorul „potrivit”. Cu toate că aş prefera unul pentru HBO…

Reiki

Posted in Secretele zeilor with tags , , , , , , , , , on 2 Noiembrie, 2011 by Claudiu-Gilian Chircu

Dorinţa de a vedea duhuri, curiozitatea de a afla ceva despre ele şi de la ele, este semn al unei cât de mari nechibzuinţe şi a unei desăvârşite necunoaşteri a predaniilor morale şi făptuitoare ale Bisericii Ortodoxe. Cunoaşterea duhurilor se dobândeşte într-un cu totul alt chip decât presupune iscoditorul neîncercat şi nesocotit. Împărtăşirea pe faţă cu duhurile este pentru cel neîncercat o cât se poate de mare nenorocire sau slujeşte drept izvor al celor mai mari nenorociri.Sfântul Ignatie Briancianinov


După episodul cu fanatica religioasă, cineva de sus cu un deosebit simţ al umorului mi-a pregătit şi cealaltă extremă. Acum câteva zile am cunoscut un tip aparent normal, ce nu părea să ascundă multe lucruri sub înfăţişarea sa de tocilar. Însă aparenţele înşeală întotdeauna. Sau cel puţin aşa se spune.

Din vorbă banală în altă vorbă banală, am ajuns şi la sensibilul subiect al religiilor. Observând că am anumite cunoştinţe, respectivul mi-a propus să mă iniţiez. În ce anume, nu a specificat. Important era să mă iniţiez în ceva, pentru a-mi aprofunda cunoştinţele. Dar cum el era maestru nu-ştiu-de-care în reiki, bănuiesc că acesta este domeniul în care mă vroia iniţiat. L-am refuzat cât am putut de politicos (deşi trebuie să recunosc că nu prea mă caracterizează politeţea), specificând foarte clar că nu vreau să fac parte din niciun fel de grup mistico-religios care să încerce să-mi spele creierul cu tot felul de absurdităţi. Prefer să descopăr singur adevărul decât să mi-l ofere cineva pe tavă. Măcar sunt sigur de intenţiile mele dar nu pot spune acelaşi lucru despre cele ale „maeştrilor” spirituali care se oferă să mă iniţieze. Refuzul meu l-a deranjat vădit, lucru remarcat şi de cele două prezenţe feminine care ne însoţeau. După o izbucnire nervoasă şi un mic atac energetic care m-a ocolit, „maestrul” s-a calmat şi a încercat să mă convingă de faptul că tehnicile mistice orientale au doar părţi bune. Bineînţeles că această idee puerilă contrazice chiar conceptul oriental de yin şi yang, cele două părţi opuse care formează un întreg. Dar pentru el nu a contat. Nu a ştiut nici să-mi răspundă de ce secrete păstrate ascunse timp de multe mii de ani, la care aveau acces doar oameni aleşi cu grijă şi pregătiţi foarte mult timp, sunt acum la îndemâna oricui plăteşte o taxă.

Până la urmă, ce este reiki-ul? O practică spirituală dezvoltată în 1922 de budistul japonez Mikao Usui. Practicanţii reiki vindecă diferite afecţiuni cu ajutorul palmelor. În japoneză, reiki înseamnă „atmosferă misterioasă” şi provine din chinezescul lingqi – „influenţă supranaturală”. La prima vedere, nu pare nimic în neregulă cu această practică. Dar dacă săpăm mai adânc…

Deşi este considerat o formă de medicină alternativă, concluzia unui studiu medical din 2008 este că „sunt insuficiente dovezile care să dovedească faptul că reiki poate fi considerat tratament pentru vreo boală. Prin urmare, valoarea reiki-ului rămâne nedovedită.” Cu alte cuvinte, nu s-a putut dovedi că reiki într-adevăr poate vindeca vreo boală. William T. Jarvis, membru al Consiliului Naţional Împotriva Fraudelor Medicale a declarat că orice efect minor pe care îl poate avea reiki-ul este datorat autosugestiei sau efectului Placebo. În plus, mai multe persoane care au fost vindecate prin reiki au declarat că după un timp bolile au revenit, chiar în stare mai avansată.

Eficient sau nu, există vreo şansă ca reiki să fie mai mult decât o tehnică alternativă de medicină? Se poate ascunde ceva în spatele „vindecărilor” miraculoase? Puţini ştiu că în această practică se folosesc simboluri. Unul dintre aceste simboluri se numeşte Nin Giz Zida, care în tibetană înseamnă „şarpele de foc”. „Şarpele de foc” reprezintă „şarpele adormit” ce sălăşluieşte la baza coloanei vertebrale. Numit Kundalini în India, el deschide toate chakrele atunci când este trezit, oferind cunoaştere. Chiar dacă practicanţii reiki susţin că numele Nin Giz Zida este un cuvânt tibetan, foarte puţini ştiu că Ningişzida este în realitate numele unui zeu sumerian al lumii de dedesubt. Acest nume înseamnă în sumeriană „stăpânul copacului cel bun”. Conform unei tăbliţe descoperite în oraşul Lagaş, Ningişzida era fiul zeului suprem, Anu. Era reprezentat ca un şarpe cu cap de om. Simbolul său erau doi şerpi încolăciţi în jurul unei tije, simbol preluat mai târziu de greci pentru caduceele divinităţilor Hermes, Dionysos şi Asklepios, iar de romani pentru Mercur. Cum purtătorii de caduceu Ningişzida, Hermes şi Dionysos erau zei ai fertilităţii iar Asklepios (Esculap pentru romani) se ocupa cu vindecarea, şarpele încolăcit a devenit simbolul medicinei, reprezentând viaţa. În realitate, Ningişzida nu era numele unui zeu, ci unul dintre epitetele lui Enki, zeul sumerian al înţelepciunii, meşteşugurilor, artelor, creaţiei, apei şi inteligenţei. Era cel mai important zeu pentru incantaţii, patronul preoţilor, ce stăpânea la perfecţie magia şi avea capacitatea de a atribui o soartă. Casa sa era sub pământ, în Apsu (apa freatică, oceanul subteran). Numele său înseamnă „stăpânul Pământului” dar poate fi interpretat şi ca „stăpânul dedesubtului”. Simbolurile sale includ capra, peştele (ce mai târziu au fost combinate într-o fiinţă cu partea superioară ca de ţap, iar cea inferioară ca de peşte), ţestoasa, toiagul cu cap de berbec, semiluna, tridentul, şarpele şi un vas din care se revarsă apa. Akkadienii şi babilonienii îl numeau EA („casa apei”), iar numărul său sacru era 40, corespondentul titlului de Mare Prinţ. Enki era fiul cel mare al zeului suprem An. A fost exilat pe Pământ după ce a încercat să-şi detroneze tatăl. A creat oamenii, le-a oferit cunoaşterea şi i-a civilizat. S-a luptat pentru supremaţie cu fratele său mai mic, Enlil, dar a fost învins şi închis în subteran. Fiul său cel mare, Martu (Marduk pentru babilonieni) a continuat lupta tatălui său, devenind în cele din urmă conducătorul Terrei. Miturile mesopotamiene plus multe alte dovezi indică faptul că Enki / Ningişzida era cel cunoscut în lumea creştină drept Şarpele Lucifer sau Satan. Tibetanii ştiau acest lucru, acesta fiind motivul pentru care Nin Giz Zida este „şarpele de foc” care oferă cunoaşterea. Pe lângă acest simbol, în reiki  mai există şi Huo Long, adică „dragonul de foc”, care semnifică acelaşi lucru.

Cum reiki foloseşte cel puţin un nume sumerian, Ningişzida, e posibil să întâlnim aici şi alte denumiri sumeriene. Cea mai bună dovadă e chiar numele reiki, care face trimitere la aceeaşi divinitate-şarpe. În japoneză, rei înseamnă „suflet, spirit” iar ki  reprezintă energia vitală. În sumeriană, ki înseamnă „pământ”, aşa cum se vede şi în Enki, „stăpânul Pământului”, care este format din en („stăpân”) şi ki („pământ”). Aşadar, reiki s-ar putea traduce „spiritul Pământului”, care reprezintă fără îndoială zeitatea-şarpe. Nu putem să trecem cu vederea declaraţia maestrului reiki Komyko Nakamura: „Spiritul Reiki este deasupra tuturor!”. Chiar şi aşa, traducerea tot nu este exactă. Pentru că nu doar a doua parte a cuvântului reiki trebuie tradusă din sumeriană, ci şi prima. Cum rei înseamnă „rege”, traducerea cea mai exactă a numelui reiki este „regele Pământului”. Care are acelaşi înţeles cu Enki, „stăpânul Pământului”. Prin urmare, reiki nu înseamnă „atmosferă misterioasă” sau „influenţă supranaturală”, aşa cum vor iniţiaţii să ne facă să credem. Ci doar o evocare a zeităţii care le-a adus oamenilor aceste cunoştinţe şi care îi ajută în procesele de vindecare. Contra cost, bineînţeles. Influenţa sumeriană în Japonia se observă nu doar din adoptarea numelui reiki sau al simbolului Ningişzida. Mitul exilării zeului Susano-o este identic cu cel sumerian, al lui Enki. Numele zeului Ninigi este de origine sumeriană, însemnând „Domnul ochi”, indicând în mod evident un Veghetor. Iar templul Tokei-ji mai era numit şi Enkiri-dera („templul divorţului”), în care numele sumerianului Enki este evident.

Conform miturilor lumii, acest Enki sau Ningişzida este cel care le-a adus oamenilor magia. Cartea lui Enoh îl numeşte Azazel („zeul răzvrătit”) sau Samiaza („rebelul renumit”), acesta fiind conducătorul îngerilor decăzuţi sau Veghetori. Pentru învăţăturile sale, a fost pedepsit de Dumnezeul evreilor, alături de însoţitorii săi. Nu doar ei, ci şi oamenii care au primit acele învăţături: „Domnul a dat o poruncă pentru cei ce sălăşluiesc pe Pământ – ca ei să piară căci au aflat toate tainele îngerilor, toate silniciile demonilor, toate puterile lor – cele mai tainice dintre ele -, toate puterile celor care practică magia, puterea vrăjitoriei şi puterea celor care făuresc chipuri turnate pretutindeni pe Pământ (…) Şi El mi-a zis: «Din pricina nelegiuirilor lor, li s-a hotărât judecata şi aceasta nu va fi înlăturată de Mine nicicând. Din pricina vrăjitoriilor ce le-au căutat şi le-au învăţat, Pământul şi cei ce se află pe el vor fi nimiciţi».” (Cartea lui Enoh, cap. LXV). Această pedeapsă a practicanţilor magiei se observă chiar şi în ziua de azi: absolut toţi mor în chinuri, indiferent de felul magiei pe care îl practică. Biserica creştină a dus mai departe această poruncă a Dumnezeului biblic, luptând împotriva magiei. Ce e drept, exagerând în perioada Inchiziţiei (şi nu numai). Kabbalah evreiască, o colecţie de ritualuri magice, le-a fost adusă oamenilor de îngerul Raziel („zeul secretelor”), conform manuscrisului Sefer Raziel HaMalakh („Cartea Îngerului Raziel”) din secolul al XIII-lea. Se spune că Noe i-a folosit învăţăturile pentru a-şi construi Arca, Moise pentru minunile din faţa faraonului şi plăgile trimise asupra Egiptului, iar regele Solomon pentru a invoca şi captura demoni. În Cartea egipteană a morţilor, Thoth spune că zeii născuţi de Nut (primii zei de pe Terra, Veghetorii evreilor) au inventat războaiele, au dezlănţuit dezastre, au făcut ravagii şi nedreptăţi, au inventat demonii (capitolul CLXXV). De altfel, Talmudul îi consideră demoni pe aceşti îngeri decăzuţi. La fel şi creştinismul sau islamismul.

Întrebarea ce apare inevitabil este următoarea: dacă aceşti zei / îngeri decăzuţi sunt priviţi ca nişte entităţi malefice, pot fi considerate învăţăturile lor benefice pentru oameni? Ţinând cont că toţi practicanţii magiei mor în chinuri, se pare că nu (vorbim de magie adevărată, nu de scamatorii aflate la îndemâna oricui). Ce nu ştiu mulţi e faptul că, pentru ritualurile magice, se foloseşte o energie negativă. Vrăjitorul sau magicianul trimite această energie asupra persoanei pe care o afectează ritualul său, în mod benefic sau negativ. Această energie negativă înlocuieşte o mare parte din cea pozitivă atât din biocâmpul vrăjitorului, cât şi din ale victimelor sale. Surplusul de energie negativă creează un dezechilibru energetic, ceea ce duce la apariţia diferitelor afecţiuni fizice sau psihice şi a diverselor întâmplări nefericite pe care le punem pe seama ghinionului. Din această cauză, sentimentele negative devin predominante în practicanţii magiei, de multe ori fără ca aceştia să-şi dea seama. Biserica ar spune că, prin magie, Diavolul îşi câştigă adepţi. Deşi e o afirmaţie puerilă, într-un fel are dreptate. Energia pozitivă, parte din Divinitate, este înlocuită în timp de cea negativă. Aceşti oameni nu doar îşi pierd şansa de evoluţie spirituală, ci involuează. Personal consider că adevăraţii „îngeri” sunt foşti oameni care, de-a lungul mai multor vieţi, au ajuns la un grad înalt de evoluţie spirituală, astfel rupându-se de partea lor umană şi devenind entităţi energetice benefice. În acelaşi mod consider că cei care involuează spiritual pot deveni acele entităţi energetice malefice pe care le numim „demoni”. Surplusul de energie negativă provocat de ritualurile magice duce la această involuţie şi transformare într-o entitate negativă. Un alt aspect al magiei este că foloseşte aproape întotdeauna entităţi (aspect pe care mi l-a confirmat şi „maestrul”). Vrăjitorul sau magicianul invocă o entitate negativă pe care o trimite să-i împlinească dorinţa. Din păcate, nu toţi cei care se joacă cu aceste ritualuri sunt în stare să trimită acele entităţi în lumea din care au venit. Prin urmare, în urma multitudinii de ritualuri magice de orice fel, nenumărate entităţi malefice au rămas în lumea noastră, infestându-ne cu energia lor negativă. Să ne mai mirăm de faptul că oamenii au devenit din ce în ce mai răi?

Poate fi considerat reiki-ul o formă de magie? Practicanţii spun că nu. Însă, ţinând cont că nu este vorba despre o formă de vindecare doar prin biocâmp, ci una care implică întotdeauna simboluri şi ritualuri, îl putem încadra în această categorie. Magia a fost adusă oamenilor de entităţi malefice. „Maestrul” mi-a confirmat acest lucru. Ba, mai mult, mi-a mărturisit că marea maestră Danaela le-a dezvăluit faptul că reiki-ul a fost adus oamenilor de către îngerii decăzuţi. În plus, unul dintre gradele reiki se numeşte egregor, nume care provine de la egregori, cuvântul grecesc pentru Veghetori. Întrebat de ce crede că îngerii decăzuţi ne-au adus reiki-ul, „maestrul” mi-a răspuns că nu s-a gândit la acest lucru, dar şi că nu îl interesează. Poate că modul meu de a gândi este defect, dar întotdeauna când cineva se oferă să mă ajute, mă întreb ce are de câştigat de pe urma acestui ajutor. Îmi vine greu să cred că adepţii reiki (sau cel puţin unii dintre ei) nu fac acelaşi lucru. Cel mai probabil, „maestrul” ştie răspunsul dar îl ignoră, orbit de iluzia unei aparente puteri. Într-adevăr, este vorba de iluzii în reiki, nicidecum de fapte concrete. Nu există niciun fel de dovezi științifice pentru existența ki-ului sau a vreunui mecanism care să-l poată manipula. O revizuire sistematică a unui test clinic aleatoriu care a avut loc în 2008 nu a susținut eficacitatea „tratamentului” reiki sau a recomandărilor pentru folosirea reiki în tratarea vreunei boli. Prin urmare, nu poate fi considerată medicină alternativă, pentru simplul fapt că nu vindecă nicio afecţiune. Aşa-numita vindecare este temporară, afecţiunile respective revenind în scurt timp. O americancă povestea la un post de radio că a practicat reiki, că într-adevăr se vindecase de bolile grave pe care le avea şi că, la rândul ei, putea să vindece pe alţii. Până la un moment dat când şi-a dat seama de unde vine acea energie şi ce înseamnă simbolurile folosite de practicanţi. După cum declara dumneaei, energia vine de la demoni, iar simbolurile şi ritualurile sunt pentru chemarea spiritelor rele în sufletul celui căruia îi este destinat „tratamenul”. Aflând aceste lucruri, respectiva a renunţat numaidecât la reiki. Iar bolile de care se „vindecase”, îi reveniră de zece ori mai grave şi mai dureroase. Asta dacă într-adevăr se vindecase vreodată, şi nu a avut doar iluzia vindecării…

Un Mare Maestru reiki, Bogdan Georgescu, scria în numărul 5 al revistei „Jurnalul Conspiraţiei” că simbolurile folosite în reiki sunt ca nişte chei, folosite pentru a deschide o poartă, pentru a avea acces la o anumită energie. Exact ce spuneam mai sus, că aceste ritualuri şi simboluri magice au scopul de a aduce în lumea noastră entităţi malefice. Energia la care se referă maestrul Georgescu este acea energie negativă de care aminteam mai devreme. Georgescu explică şi cum îşi poate folosi cunoştinţele pentru a obţine ceva folosind un atac energetic: „am de câştigat un proces: un atac energetic, la nivel de Chakra 5 (care e chakra comunicării).” Că practicanţii reiki sunt în stare de astfel de atacuri, am observat cu ochii mei, când „maestrul” pe care l-am cunoscut a încercat acest lucru de două ori. În numărul 6 al revistei amintite mai sus, Maestrul Georgescu recunoştea că există iniţiaţi care se folosesc de accesul la entităţi şi energii negative. Ba chiar a recunoscut că nu există magie albă, doar neagră. Însă părerea dumnealui este că Dumnezeu ne îngăduie să folosim magia. După părerea sa, putem accesa entităţi malefice doar pentru că Dumnezeu vrea acest lucru. Dacă n-ar fi vrut, nu am fi putut să o facem. După această logică am putea spune că Dumnezeu vrea să ucidem, să violăm copii sau să torturăm animale. Dacă n-ar fi vrut, n-am fi fost în stare să facem asta. Dar suntem, aşa că e vorba doar de voia Domnului. Aşa să fie, oare?

Pentru a mă convinge de bunele intenţii ale reiki-ului, „maestrul” mi-a recomandat cărţile lui Ovidiu Dragoş Argeşeanu, un alt Mare Maestru al practicanţilor reiki din România. Pe site-ul personal al domnului Argeşeanu am găsit un citat care m-ar înfiorat dacă aş fi fost mai slab de înger: „Într-o zi m-am trezit cu Iisus în faţa mea. «Taie-mi capul!» mi-a spus. «Cum să fac asta, Doamne?!» «Fă ce îţi spun!» îmi spuse. Cu inima îndoită am ridicat Sabia de Lumină şi am lovit scurt.” Băi, jedi care eşti… Într-una din cărţile sale, Argeşeanu susţine că stătea într-o zi la o bere, pe o terasă, când a călătorit brusc în Astral, acolo unde s-a întâlnit cu Iisus. Cu această ocazie trebuie să remarcăm faptul că domnul Argeşeanu este cel mai bun prieten al divinităţii. Dacă apostolii au luat masa cu Iisus şi au închinat un pahar de vin, doar Argeşeanu a ieşit la o bere cu acesta. Acelaşi maestru reiki susţine că s-a întâlnit şi cu arhanghelii Mihail şi Gavril, cel din urmă însărcinându-l să înveţe un preot ortodox cum să-şi săvârşească slujbele. În altă carte, Argeşeanu susţine că s-a certat cu arhanghelii şi chiar i-a decapitat (are o problemă omul cu capetele) iar pe Iisus l-a scuipat pentru a verifica dacă este într-adevăr El. În cartea „Reiki între mit şi realitate”, Argeşeanu scrie că „preasfinţiilor ortodoxe” nu le cade bine când Duhul Sfânt nu se mai pogoară pe capul preoţilor, ci pe al vreunui practicant reiki sau radiestezist: „Vine Duhul Sfânt şi fâl! fâl! fâl! Nu are unde se aşeza şi se întoarce de unde a venit!… Normal că preoţii ortodocşi sunt frustraţi când văd lumina venind din altă parte decât din altar şi că nu mai pricep nimic din toate astea şi atunci, pentru că le fuge pământul de sub picioare, odată cu recunoaşterea, banii sau mă rog, bunurile materiale, în loc să-şi reconsidere atitudinea faţă de divinitate, om şi cunoaştere, încep să arunce cu noroi în ceea ce nu înţeleg şi nu pot accepta.” Probabil după ce s-a pogorât Duhul Sfânt sub formă de porumbel pe creştetul maestrului, i-a lăsat acestuia o amintire verzuie, altfel nu se explică faptul că Argeşeanu se contrazice. În aceeaşi carte, îi îndeamnă pe adepţii săi să meargă şi la dezlegarea unui preot, deoarece aceasta, alături de post negru, rugăciune sau împărtăşanie, ajută la creşterea vibraţiei. Până la urmă, „porumbelul” nu se mai aşează pe capetele preoţilor, dar rugăciunile lor încă sunt valabile? De unde le vine acestora harul? Cred că nu din ritualuri magice precum reiki. Tot în „Reiki între mit şi realitate”, Argeşeanu îşi informează cititorii că împărtăşania de la biserică nu are nicio valoare, deoarece Iisus vine în pâinea şi vinul pe care le „sfinţeşte” maestrul reiki: „Io iau un pahar de vin şi înmoi în el pâinea de la masă şi spun cuvintele Mântuitorului: «Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu». Şi continui: «Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, carele pentru mulţi se varsă!». Şi dau să mănânce celor de la masă. Are valoare de Împărtăşanie? Are, domnilor, o valoare mai mare decât cea din bisericile voastre pentru că Iisus nu mai vine la voi!” Vine la cavalerul jedi cu sabie de lumină, pregătit să decapiteze pe oricine îi deranjează meditaţiile de la terase. Dacă nu s-au găndit bieţii preoţi să-i facă lui Iisus cinste cu o bere, la fel ca maestrul Argeşeanu…

Din scrierile lui Argeşeanu reiese o clară aversiune a acestuia faţă de creştinism, presărată pe alocuri cu sadism şi porniri criminale. Din decapitările sfinţilor şi scuipatul acestora rezultă cu uşurinţă ura lui Argeşeanu faţă de ei. Recunosc că nu sunt un bun creştin şi că critic Biserica ori de câte ori am motive, însă e odiferenţă între acest lucru şi ura care se pare că l-a cuprins pe Argeşeanu împotriva creştinismului. Nu am învăţat încă să-mi iubesc duşmanul, dar am învăţat măcar să nu-l urăsc. Acest sentiment negativ nu poate atrage decât alte energii negative şi, măcar din acest motiv, caut să-l ocolesc. Cu atât mai mult ar trebui să facă acelaşi lucru un „guru” ce pretinde că iese la bere cu Iisus şi că Duhul Sfânt s-a pogorât pe creştetul său. Dar să vedem ce spun şi alţii despre acest personaj: „Tot timpul când am încercat să citesc cărţile lui Argeşeanu simţeam o agresivitate peste măsură, şi nu mai puteam să citesc, era ca şi cum informaţia din cărţi sau amprenta energetică a cărţii este foarte agresivă, acest lucru mi s-a întâmplat doar cu puţine cărţi deci tind să cred că este ceva cu el / ele decât cu mine.”, scria cineva pe un blog. O altă persoană afirma: „Nu de mult cineva îmi tot băga pe gât şi-mi recomanda cărţile lui Argeşeanu. Din fericire pentru mine, chiar gândul spre acea persoană (Argeşeanu) mă îndepărta. Simţeam că e ceva în neregulă. Cel ce-mi recomanda cărţile aplica diverse modalităţi de influenţare pentru a citi scrierile respective, apoi a devenit agresiv şi parcă ar fi vrut să mă forţeze.

Această aversiune împotriva creştinismului pare să nu fie caracteristică doar lui Argeşeanu, ci mai multor practicanţi reiki. Ori de câte ori aduceam vorba despre creştinism, „maestrul” devenea brusc iritat. Ba chiar mi-a împărtăşit la un moment dat crezul reiki: „suntem cu toţii dumnezei”. Răspunzându-i că în realitate acesta este crezul satanist, deoarece în legenda creştină Satan a vrut să-i ia locul lui Dumnezeu, crezându-se egalul lui, iar în gnosticism o entitate malefică, căpetenia arhonţilor, i-a făcut pe oameni să-l considere Dumnezeu, „maestrul” s-a fâstâcit. A încercat să-mi explice că nu asta a vrut să spună dar era prea târziu. Susţinând că practică ceva adus de îngerii decăzuţi, neascunzându-şi ura faţă de creştinism şi citând idei satanice, şi-a dat seama că nu are nicio şansă să mă racoleze. Prin urmare, discuţia s-a încheiat. Din păcate, nu şi „joaca” lui cu lucruri periculoase, care îl depăşesc. Dar dacă am face întotdeauna alegerile potrivite, am fi cu toţii sfinţi (şi ne-am afla constant în pericolul de a fi decapitaţi de Argeşeanu). Însă, din fericire, suntem doar oameni.