Reiki


Dorinţa de a vedea duhuri, curiozitatea de a afla ceva despre ele şi de la ele, este semn al unei cât de mari nechibzuinţe şi a unei desăvârşite necunoaşteri a predaniilor morale şi făptuitoare ale Bisericii Ortodoxe. Cunoaşterea duhurilor se dobândeşte într-un cu totul alt chip decât presupune iscoditorul neîncercat şi nesocotit. Împărtăşirea pe faţă cu duhurile este pentru cel neîncercat o cât se poate de mare nenorocire sau slujeşte drept izvor al celor mai mari nenorociri.Sfântul Ignatie Briancianinov


După episodul cu fanatica religioasă, cineva de sus cu un deosebit simţ al umorului mi-a pregătit şi cealaltă extremă. Acum câteva zile am cunoscut un tip aparent normal, ce nu părea să ascundă multe lucruri sub înfăţişarea sa de tocilar. Însă aparenţele înşeală întotdeauna. Sau cel puţin aşa se spune.

Din vorbă banală în altă vorbă banală, am ajuns şi la sensibilul subiect al religiilor. Observând că am anumite cunoştinţe, respectivul mi-a propus să mă iniţiez. În ce anume, nu a specificat. Important era să mă iniţiez în ceva, pentru a-mi aprofunda cunoştinţele. Dar cum el era maestru nu-ştiu-de-care în reiki, bănuiesc că acesta este domeniul în care mă vroia iniţiat. L-am refuzat cât am putut de politicos (deşi trebuie să recunosc că nu prea mă caracterizează politeţea), specificând foarte clar că nu vreau să fac parte din niciun fel de grup mistico-religios care să încerce să-mi spele creierul cu tot felul de absurdităţi. Prefer să descopăr singur adevărul decât să mi-l ofere cineva pe tavă. Măcar sunt sigur de intenţiile mele dar nu pot spune acelaşi lucru despre cele ale „maeştrilor” spirituali care se oferă să mă iniţieze. Refuzul meu l-a deranjat vădit, lucru remarcat şi de cele două prezenţe feminine care ne însoţeau. După o izbucnire nervoasă şi un mic atac energetic care m-a ocolit, „maestrul” s-a calmat şi a încercat să mă convingă de faptul că tehnicile mistice orientale au doar părţi bune. Bineînţeles că această idee puerilă contrazice chiar conceptul oriental de yin şi yang, cele două părţi opuse care formează un întreg. Dar pentru el nu a contat. Nu a ştiut nici să-mi răspundă de ce secrete păstrate ascunse timp de multe mii de ani, la care aveau acces doar oameni aleşi cu grijă şi pregătiţi foarte mult timp, sunt acum la îndemâna oricui plăteşte o taxă.

Până la urmă, ce este reiki-ul? O practică spirituală dezvoltată în 1922 de budistul japonez Mikao Usui. Practicanţii reiki vindecă diferite afecţiuni cu ajutorul palmelor. În japoneză, reiki înseamnă „atmosferă misterioasă” şi provine din chinezescul lingqi – „influenţă supranaturală”. La prima vedere, nu pare nimic în neregulă cu această practică. Dar dacă săpăm mai adânc…

Deşi este considerat o formă de medicină alternativă, concluzia unui studiu medical din 2008 este că „sunt insuficiente dovezile care să dovedească faptul că reiki poate fi considerat tratament pentru vreo boală. Prin urmare, valoarea reiki-ului rămâne nedovedită.” Cu alte cuvinte, nu s-a putut dovedi că reiki într-adevăr poate vindeca vreo boală. William T. Jarvis, membru al Consiliului Naţional Împotriva Fraudelor Medicale a declarat că orice efect minor pe care îl poate avea reiki-ul este datorat autosugestiei sau efectului Placebo. În plus, mai multe persoane care au fost vindecate prin reiki au declarat că după un timp bolile au revenit, chiar în stare mai avansată.

Eficient sau nu, există vreo şansă ca reiki să fie mai mult decât o tehnică alternativă de medicină? Se poate ascunde ceva în spatele „vindecărilor” miraculoase? Puţini ştiu că în această practică se folosesc simboluri. Unul dintre aceste simboluri se numeşte Nin Giz Zida, care în tibetană înseamnă „şarpele de foc”. „Şarpele de foc” reprezintă „şarpele adormit” ce sălăşluieşte la baza coloanei vertebrale. Numit Kundalini în India, el deschide toate chakrele atunci când este trezit, oferind cunoaştere. Chiar dacă practicanţii reiki susţin că numele Nin Giz Zida este un cuvânt tibetan, foarte puţini ştiu că Ningişzida este în realitate numele unui zeu sumerian al lumii de dedesubt. Acest nume înseamnă în sumeriană „stăpânul copacului cel bun”. Conform unei tăbliţe descoperite în oraşul Lagaş, Ningişzida era fiul zeului suprem, Anu. Era reprezentat ca un şarpe cu cap de om. Simbolul său erau doi şerpi încolăciţi în jurul unei tije, simbol preluat mai târziu de greci pentru caduceele divinităţilor Hermes, Dionysos şi Asklepios, iar de romani pentru Mercur. Cum purtătorii de caduceu Ningişzida, Hermes şi Dionysos erau zei ai fertilităţii iar Asklepios (Esculap pentru romani) se ocupa cu vindecarea, şarpele încolăcit a devenit simbolul medicinei, reprezentând viaţa. În realitate, Ningişzida nu era numele unui zeu, ci unul dintre epitetele lui Enki, zeul sumerian al înţelepciunii, meşteşugurilor, artelor, creaţiei, apei şi inteligenţei. Era cel mai important zeu pentru incantaţii, patronul preoţilor, ce stăpânea la perfecţie magia şi avea capacitatea de a atribui o soartă. Casa sa era sub pământ, în Apsu (apa freatică, oceanul subteran). Numele său înseamnă „stăpânul Pământului” dar poate fi interpretat şi ca „stăpânul dedesubtului”. Simbolurile sale includ capra, peştele (ce mai târziu au fost combinate într-o fiinţă cu partea superioară ca de ţap, iar cea inferioară ca de peşte), ţestoasa, toiagul cu cap de berbec, semiluna, tridentul, şarpele şi un vas din care se revarsă apa. Akkadienii şi babilonienii îl numeau EA („casa apei”), iar numărul său sacru era 40, corespondentul titlului de Mare Prinţ. Enki era fiul cel mare al zeului suprem An. A fost exilat pe Pământ după ce a încercat să-şi detroneze tatăl. A creat oamenii, le-a oferit cunoaşterea şi i-a civilizat. S-a luptat pentru supremaţie cu fratele său mai mic, Enlil, dar a fost învins şi închis în subteran. Fiul său cel mare, Martu (Marduk pentru babilonieni) a continuat lupta tatălui său, devenind în cele din urmă conducătorul Terrei. Miturile mesopotamiene plus multe alte dovezi indică faptul că Enki / Ningişzida era cel cunoscut în lumea creştină drept Şarpele Lucifer sau Satan. Tibetanii ştiau acest lucru, acesta fiind motivul pentru care Nin Giz Zida este „şarpele de foc” care oferă cunoaşterea. Pe lângă acest simbol, în reiki  mai există şi Huo Long, adică „dragonul de foc”, care semnifică acelaşi lucru.

Cum reiki foloseşte cel puţin un nume sumerian, Ningişzida, e posibil să întâlnim aici şi alte denumiri sumeriene. Cea mai bună dovadă e chiar numele reiki, care face trimitere la aceeaşi divinitate-şarpe. În japoneză, rei înseamnă „suflet, spirit” iar ki  reprezintă energia vitală. În sumeriană, ki înseamnă „pământ”, aşa cum se vede şi în Enki, „stăpânul Pământului”, care este format din en („stăpân”) şi ki („pământ”). Aşadar, reiki s-ar putea traduce „spiritul Pământului”, care reprezintă fără îndoială zeitatea-şarpe. Nu putem să trecem cu vederea declaraţia maestrului reiki Komyko Nakamura: „Spiritul Reiki este deasupra tuturor!”. Chiar şi aşa, traducerea tot nu este exactă. Pentru că nu doar a doua parte a cuvântului reiki trebuie tradusă din sumeriană, ci şi prima. Cum rei înseamnă „rege”, traducerea cea mai exactă a numelui reiki este „regele Pământului”. Care are acelaşi înţeles cu Enki, „stăpânul Pământului”. Prin urmare, reiki nu înseamnă „atmosferă misterioasă” sau „influenţă supranaturală”, aşa cum vor iniţiaţii să ne facă să credem. Ci doar o evocare a zeităţii care le-a adus oamenilor aceste cunoştinţe şi care îi ajută în procesele de vindecare. Contra cost, bineînţeles. Influenţa sumeriană în Japonia se observă nu doar din adoptarea numelui reiki sau al simbolului Ningişzida. Mitul exilării zeului Susano-o este identic cu cel sumerian, al lui Enki. Numele zeului Ninigi este de origine sumeriană, însemnând „Domnul ochi”, indicând în mod evident un Veghetor. Iar templul Tokei-ji mai era numit şi Enkiri-dera („templul divorţului”), în care numele sumerianului Enki este evident.

Conform miturilor lumii, acest Enki sau Ningişzida este cel care le-a adus oamenilor magia. Cartea lui Enoh îl numeşte Azazel („zeul răzvrătit”) sau Samiaza („rebelul renumit”), acesta fiind conducătorul îngerilor decăzuţi sau Veghetori. Pentru învăţăturile sale, a fost pedepsit de Dumnezeul evreilor, alături de însoţitorii săi. Nu doar ei, ci şi oamenii care au primit acele învăţături: „Domnul a dat o poruncă pentru cei ce sălăşluiesc pe Pământ – ca ei să piară căci au aflat toate tainele îngerilor, toate silniciile demonilor, toate puterile lor – cele mai tainice dintre ele -, toate puterile celor care practică magia, puterea vrăjitoriei şi puterea celor care făuresc chipuri turnate pretutindeni pe Pământ (…) Şi El mi-a zis: «Din pricina nelegiuirilor lor, li s-a hotărât judecata şi aceasta nu va fi înlăturată de Mine nicicând. Din pricina vrăjitoriilor ce le-au căutat şi le-au învăţat, Pământul şi cei ce se află pe el vor fi nimiciţi».” (Cartea lui Enoh, cap. LXV). Această pedeapsă a practicanţilor magiei se observă chiar şi în ziua de azi: absolut toţi mor în chinuri, indiferent de felul magiei pe care îl practică. Biserica creştină a dus mai departe această poruncă a Dumnezeului biblic, luptând împotriva magiei. Ce e drept, exagerând în perioada Inchiziţiei (şi nu numai). Kabbalah evreiască, o colecţie de ritualuri magice, le-a fost adusă oamenilor de îngerul Raziel („zeul secretelor”), conform manuscrisului Sefer Raziel HaMalakh („Cartea Îngerului Raziel”) din secolul al XIII-lea. Se spune că Noe i-a folosit învăţăturile pentru a-şi construi Arca, Moise pentru minunile din faţa faraonului şi plăgile trimise asupra Egiptului, iar regele Solomon pentru a invoca şi captura demoni. În Cartea egipteană a morţilor, Thoth spune că zeii născuţi de Nut (primii zei de pe Terra, Veghetorii evreilor) au inventat războaiele, au dezlănţuit dezastre, au făcut ravagii şi nedreptăţi, au inventat demonii (capitolul CLXXV). De altfel, Talmudul îi consideră demoni pe aceşti îngeri decăzuţi. La fel şi creştinismul sau islamismul.

Întrebarea ce apare inevitabil este următoarea: dacă aceşti zei / îngeri decăzuţi sunt priviţi ca nişte entităţi malefice, pot fi considerate învăţăturile lor benefice pentru oameni? Ţinând cont că toţi practicanţii magiei mor în chinuri, se pare că nu (vorbim de magie adevărată, nu de scamatorii aflate la îndemâna oricui). Ce nu ştiu mulţi e faptul că, pentru ritualurile magice, se foloseşte o energie negativă. Vrăjitorul sau magicianul trimite această energie asupra persoanei pe care o afectează ritualul său, în mod benefic sau negativ. Această energie negativă înlocuieşte o mare parte din cea pozitivă atât din biocâmpul vrăjitorului, cât şi din ale victimelor sale. Surplusul de energie negativă creează un dezechilibru energetic, ceea ce duce la apariţia diferitelor afecţiuni fizice sau psihice şi a diverselor întâmplări nefericite pe care le punem pe seama ghinionului. Din această cauză, sentimentele negative devin predominante în practicanţii magiei, de multe ori fără ca aceştia să-şi dea seama. Biserica ar spune că, prin magie, Diavolul îşi câştigă adepţi. Deşi e o afirmaţie puerilă, într-un fel are dreptate. Energia pozitivă, parte din Divinitate, este înlocuită în timp de cea negativă. Aceşti oameni nu doar îşi pierd şansa de evoluţie spirituală, ci involuează. Personal consider că adevăraţii „îngeri” sunt foşti oameni care, de-a lungul mai multor vieţi, au ajuns la un grad înalt de evoluţie spirituală, astfel rupându-se de partea lor umană şi devenind entităţi energetice benefice. În acelaşi mod consider că cei care involuează spiritual pot deveni acele entităţi energetice malefice pe care le numim „demoni”. Surplusul de energie negativă provocat de ritualurile magice duce la această involuţie şi transformare într-o entitate negativă. Un alt aspect al magiei este că foloseşte aproape întotdeauna entităţi (aspect pe care mi l-a confirmat şi „maestrul”). Vrăjitorul sau magicianul invocă o entitate negativă pe care o trimite să-i împlinească dorinţa. Din păcate, nu toţi cei care se joacă cu aceste ritualuri sunt în stare să trimită acele entităţi în lumea din care au venit. Prin urmare, în urma multitudinii de ritualuri magice de orice fel, nenumărate entităţi malefice au rămas în lumea noastră, infestându-ne cu energia lor negativă. Să ne mai mirăm de faptul că oamenii au devenit din ce în ce mai răi?

Poate fi considerat reiki-ul o formă de magie? Practicanţii spun că nu. Însă, ţinând cont că nu este vorba despre o formă de vindecare doar prin biocâmp, ci una care implică întotdeauna simboluri şi ritualuri, îl putem încadra în această categorie. Magia a fost adusă oamenilor de entităţi malefice. „Maestrul” mi-a confirmat acest lucru. Ba, mai mult, mi-a mărturisit că marea maestră Danaela le-a dezvăluit faptul că reiki-ul a fost adus oamenilor de către îngerii decăzuţi. În plus, unul dintre gradele reiki se numeşte egregor, nume care provine de la egregori, cuvântul grecesc pentru Veghetori. Întrebat de ce crede că îngerii decăzuţi ne-au adus reiki-ul, „maestrul” mi-a răspuns că nu s-a gândit la acest lucru, dar şi că nu îl interesează. Poate că modul meu de a gândi este defect, dar întotdeauna când cineva se oferă să mă ajute, mă întreb ce are de câştigat de pe urma acestui ajutor. Îmi vine greu să cred că adepţii reiki (sau cel puţin unii dintre ei) nu fac acelaşi lucru. Cel mai probabil, „maestrul” ştie răspunsul dar îl ignoră, orbit de iluzia unei aparente puteri. Într-adevăr, este vorba de iluzii în reiki, nicidecum de fapte concrete. Nu există niciun fel de dovezi științifice pentru existența ki-ului sau a vreunui mecanism care să-l poată manipula. O revizuire sistematică a unui test clinic aleatoriu care a avut loc în 2008 nu a susținut eficacitatea „tratamentului” reiki sau a recomandărilor pentru folosirea reiki în tratarea vreunei boli. Prin urmare, nu poate fi considerată medicină alternativă, pentru simplul fapt că nu vindecă nicio afecţiune. Aşa-numita vindecare este temporară, afecţiunile respective revenind în scurt timp. O americancă povestea la un post de radio că a practicat reiki, că într-adevăr se vindecase de bolile grave pe care le avea şi că, la rândul ei, putea să vindece pe alţii. Până la un moment dat când şi-a dat seama de unde vine acea energie şi ce înseamnă simbolurile folosite de practicanţi. După cum declara dumneaei, energia vine de la demoni, iar simbolurile şi ritualurile sunt pentru chemarea spiritelor rele în sufletul celui căruia îi este destinat „tratamenul”. Aflând aceste lucruri, respectiva a renunţat numaidecât la reiki. Iar bolile de care se „vindecase”, îi reveniră de zece ori mai grave şi mai dureroase. Asta dacă într-adevăr se vindecase vreodată, şi nu a avut doar iluzia vindecării…

Un Mare Maestru reiki, Bogdan Georgescu, scria în numărul 5 al revistei „Jurnalul Conspiraţiei” că simbolurile folosite în reiki sunt ca nişte chei, folosite pentru a deschide o poartă, pentru a avea acces la o anumită energie. Exact ce spuneam mai sus, că aceste ritualuri şi simboluri magice au scopul de a aduce în lumea noastră entităţi malefice. Energia la care se referă maestrul Georgescu este acea energie negativă de care aminteam mai devreme. Georgescu explică şi cum îşi poate folosi cunoştinţele pentru a obţine ceva folosind un atac energetic: „am de câştigat un proces: un atac energetic, la nivel de Chakra 5 (care e chakra comunicării).” Că practicanţii reiki sunt în stare de astfel de atacuri, am observat cu ochii mei, când „maestrul” pe care l-am cunoscut a încercat acest lucru de două ori. În numărul 6 al revistei amintite mai sus, Maestrul Georgescu recunoştea că există iniţiaţi care se folosesc de accesul la entităţi şi energii negative. Ba chiar a recunoscut că nu există magie albă, doar neagră. Însă părerea dumnealui este că Dumnezeu ne îngăduie să folosim magia. După părerea sa, putem accesa entităţi malefice doar pentru că Dumnezeu vrea acest lucru. Dacă n-ar fi vrut, nu am fi putut să o facem. După această logică am putea spune că Dumnezeu vrea să ucidem, să violăm copii sau să torturăm animale. Dacă n-ar fi vrut, n-am fi fost în stare să facem asta. Dar suntem, aşa că e vorba doar de voia Domnului. Aşa să fie, oare?

Pentru a mă convinge de bunele intenţii ale reiki-ului, „maestrul” mi-a recomandat cărţile lui Ovidiu Dragoş Argeşeanu, un alt Mare Maestru al practicanţilor reiki din România. Pe site-ul personal al domnului Argeşeanu am găsit un citat care m-ar înfiorat dacă aş fi fost mai slab de înger: „Într-o zi m-am trezit cu Iisus în faţa mea. «Taie-mi capul!» mi-a spus. «Cum să fac asta, Doamne?!» «Fă ce îţi spun!» îmi spuse. Cu inima îndoită am ridicat Sabia de Lumină şi am lovit scurt.” Băi, jedi care eşti… Într-una din cărţile sale, Argeşeanu susţine că stătea într-o zi la o bere, pe o terasă, când a călătorit brusc în Astral, acolo unde s-a întâlnit cu Iisus. Cu această ocazie trebuie să remarcăm faptul că domnul Argeşeanu este cel mai bun prieten al divinităţii. Dacă apostolii au luat masa cu Iisus şi au închinat un pahar de vin, doar Argeşeanu a ieşit la o bere cu acesta. Acelaşi maestru reiki susţine că s-a întâlnit şi cu arhanghelii Mihail şi Gavril, cel din urmă însărcinându-l să înveţe un preot ortodox cum să-şi săvârşească slujbele. În altă carte, Argeşeanu susţine că s-a certat cu arhanghelii şi chiar i-a decapitat (are o problemă omul cu capetele) iar pe Iisus l-a scuipat pentru a verifica dacă este într-adevăr El. În cartea „Reiki între mit şi realitate”, Argeşeanu scrie că „preasfinţiilor ortodoxe” nu le cade bine când Duhul Sfânt nu se mai pogoară pe capul preoţilor, ci pe al vreunui practicant reiki sau radiestezist: „Vine Duhul Sfânt şi fâl! fâl! fâl! Nu are unde se aşeza şi se întoarce de unde a venit!… Normal că preoţii ortodocşi sunt frustraţi când văd lumina venind din altă parte decât din altar şi că nu mai pricep nimic din toate astea şi atunci, pentru că le fuge pământul de sub picioare, odată cu recunoaşterea, banii sau mă rog, bunurile materiale, în loc să-şi reconsidere atitudinea faţă de divinitate, om şi cunoaştere, încep să arunce cu noroi în ceea ce nu înţeleg şi nu pot accepta.” Probabil după ce s-a pogorât Duhul Sfânt sub formă de porumbel pe creştetul maestrului, i-a lăsat acestuia o amintire verzuie, altfel nu se explică faptul că Argeşeanu se contrazice. În aceeaşi carte, îi îndeamnă pe adepţii săi să meargă şi la dezlegarea unui preot, deoarece aceasta, alături de post negru, rugăciune sau împărtăşanie, ajută la creşterea vibraţiei. Până la urmă, „porumbelul” nu se mai aşează pe capetele preoţilor, dar rugăciunile lor încă sunt valabile? De unde le vine acestora harul? Cred că nu din ritualuri magice precum reiki. Tot în „Reiki între mit şi realitate”, Argeşeanu îşi informează cititorii că împărtăşania de la biserică nu are nicio valoare, deoarece Iisus vine în pâinea şi vinul pe care le „sfinţeşte” maestrul reiki: „Io iau un pahar de vin şi înmoi în el pâinea de la masă şi spun cuvintele Mântuitorului: «Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu». Şi continui: «Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, carele pentru mulţi se varsă!». Şi dau să mănânce celor de la masă. Are valoare de Împărtăşanie? Are, domnilor, o valoare mai mare decât cea din bisericile voastre pentru că Iisus nu mai vine la voi!” Vine la cavalerul jedi cu sabie de lumină, pregătit să decapiteze pe oricine îi deranjează meditaţiile de la terase. Dacă nu s-au găndit bieţii preoţi să-i facă lui Iisus cinste cu o bere, la fel ca maestrul Argeşeanu…

Din scrierile lui Argeşeanu reiese o clară aversiune a acestuia faţă de creştinism, presărată pe alocuri cu sadism şi porniri criminale. Din decapitările sfinţilor şi scuipatul acestora rezultă cu uşurinţă ura lui Argeşeanu faţă de ei. Recunosc că nu sunt un bun creştin şi că critic Biserica ori de câte ori am motive, însă e odiferenţă între acest lucru şi ura care se pare că l-a cuprins pe Argeşeanu împotriva creştinismului. Nu am învăţat încă să-mi iubesc duşmanul, dar am învăţat măcar să nu-l urăsc. Acest sentiment negativ nu poate atrage decât alte energii negative şi, măcar din acest motiv, caut să-l ocolesc. Cu atât mai mult ar trebui să facă acelaşi lucru un „guru” ce pretinde că iese la bere cu Iisus şi că Duhul Sfânt s-a pogorât pe creştetul său. Dar să vedem ce spun şi alţii despre acest personaj: „Tot timpul când am încercat să citesc cărţile lui Argeşeanu simţeam o agresivitate peste măsură, şi nu mai puteam să citesc, era ca şi cum informaţia din cărţi sau amprenta energetică a cărţii este foarte agresivă, acest lucru mi s-a întâmplat doar cu puţine cărţi deci tind să cred că este ceva cu el / ele decât cu mine.”, scria cineva pe un blog. O altă persoană afirma: „Nu de mult cineva îmi tot băga pe gât şi-mi recomanda cărţile lui Argeşeanu. Din fericire pentru mine, chiar gândul spre acea persoană (Argeşeanu) mă îndepărta. Simţeam că e ceva în neregulă. Cel ce-mi recomanda cărţile aplica diverse modalităţi de influenţare pentru a citi scrierile respective, apoi a devenit agresiv şi parcă ar fi vrut să mă forţeze.

Această aversiune împotriva creştinismului pare să nu fie caracteristică doar lui Argeşeanu, ci mai multor practicanţi reiki. Ori de câte ori aduceam vorba despre creştinism, „maestrul” devenea brusc iritat. Ba chiar mi-a împărtăşit la un moment dat crezul reiki: „suntem cu toţii dumnezei”. Răspunzându-i că în realitate acesta este crezul satanist, deoarece în legenda creştină Satan a vrut să-i ia locul lui Dumnezeu, crezându-se egalul lui, iar în gnosticism o entitate malefică, căpetenia arhonţilor, i-a făcut pe oameni să-l considere Dumnezeu, „maestrul” s-a fâstâcit. A încercat să-mi explice că nu asta a vrut să spună dar era prea târziu. Susţinând că practică ceva adus de îngerii decăzuţi, neascunzându-şi ura faţă de creştinism şi citând idei satanice, şi-a dat seama că nu are nicio şansă să mă racoleze. Prin urmare, discuţia s-a încheiat. Din păcate, nu şi „joaca” lui cu lucruri periculoase, care îl depăşesc. Dar dacă am face întotdeauna alegerile potrivite, am fi cu toţii sfinţi (şi ne-am afla constant în pericolul de a fi decapitaţi de Argeşeanu). Însă, din fericire, suntem doar oameni.

16 răspunsuri to “Reiki”

  1. Mi-a placut atat de mult postarea, incat primul gand a fost ceva gen „coool” si „beton!!!”. Abia in minutul al doilea am devenit mai coerent…
    Cred ca ai surprins fotografic o realitate agresiva si trista, aceea a impunerii unor tehnici asa zis vindecatoare in lipsa cunoasterii mecanismelor din subsidiar!
    Personal cred ca orice religie este un drum spre desavarsire, spre crestere spirituala si ca toate drumurile duc catre varful muntelui, cum se exprima un maestru zen. Ceea ce nu inseamna ca „o metoda” poate fi considerata religie si nici ca vreun practicant al unei metode poate fi numit maestru in functie de „cat este de exersat” in metoda respectiva. Maestrii sunt cei care ajung sa fie si nu cei care „devin” in urma unor teste sau numiri…
    Revenind insa la reiki, cred ca ceea ce reprezinta esenta metodei consta in manipularea energiei prin informatie. Folosim acest lucru si in momentul in care apelam la PC pentru a controla o centrala electrica. Ceea ce ma mira insa si pe mine si ai observat si tu, este ca nimeni nu pare interesat sa inteleaga de unde vine informatia (simbolurile) folosita, pe cine sau ce vom manipula cu informatia respectiva si care este RESPONSABILITATEA celui care manipuleaza… Adica nimeni nu vrea sa fie lucid vis-a-vis de subiect!Si cum in lipsa responsabilitatii nici libertate reala nu este, cred ca drumul prin reiki este unul infundat… si asta in cel mai bun caz!!!

    Apreciază

  2. Aşa este. Majoritatea nu sunt interesaţi de unde le vine informaţia, ci doar de efectele ei. Şi acest lucru este valabil nu doar în reiki, ci în general. Exact pe ignoranţă se bazează aceşti aşa-numiţi „maeştri spirituali” care ne oferă iluminarea pe tavă. Din păcate nu-ţi împărtăşeasc părerea că fiecare religie duce spre „vârful muntelui”. Din punctul meu de vedere, cele mai multe (ca să nu zic toate) ne ţin nu la baza muntelui, ci sub el, în întuneric. Dar cum se pare că totul e o iluzie, probabil nu contează dacă eşti sub sau pe munte, ci unghiul din care îl priveşti.

    Apreciază

  3. Pai chiar ma bucur ca nu imi impartasesti punctul de vedere!…
    Este dovada clara ca esti cat se poate de angajat pe drumul pe care il parcurgi!
    Daca esti indragostit de o femeie frumoasa, daca respiri acelasi aer cu ea sau imparti aceleasi griji, sa fii de acord cu cineva care iti spune ca si o alta femeie te poate face fericit ar fi in cel mai bun caz o teoretizare dar nicidecum o resimtire personala.
    As face insa o precizare: religia nu este acelasi lucru cu dogma religioasa. Religia este rezultatul unei calatorii, ca o poteca de munte, continand marcaje, stanci, repere. Ea este vie, cat timp o traiesti prin tine insuti si nu prin platitudinile si formele fara fond servite de altii. Religia este o poteca pe care sa mergi lucid si nu cu castile in urechi pe muzica de la „Trinitas” sau MTV. Religia este vie atata timp cat apa ei se improspateaza din trairile Omului. Stiu ca multi preoti amesteca religia cu dogma. Si probabil nu intamplator…
    Numai bine!

    Apreciază

  4. Religia nu e acelaşi lucru cu dogma religioasă, însă dogma face parte din religie. Majoritatea preoţilor care le amestecă o fac din ignoranţă. Alţii, din interese ascunse. Mă bucur că vezi religia cu ochi buni. Însă eu cred că putem avea credinţă şi fără religie. Mai ales când îndrumătorii spirituali dovedesc de multe ori că ascund adevărul şi încearcă să ne închidă în mocirla necunoaşterii, manipulându-ne după bunul plac. Nu am încredere în cei care se oferă să-mi arate calea spre Dumnezeu, mai ales că drumul spre iad e pavat cu cele mai bune intenţii. Prefer să-mi găsesc divinitatea singur, fără intermediari sau „adevăruri absolute” menite să spele creiere. Adică aleg credinţa în locul religiei.

    Apreciază

  5. Daca ai ceva impotriva cunoasterii e problema ta. Eu sunt practicant de reiki de vreo 3 zile si pot sa-ti spun ca in timpul autotratamentului (care se face o data pe zi) chiar simt ceva. Mai exact in anumite zone incep sa simt caldura. Instructorul meu de reiki (ca sa nu-i zic maestru ca suna cumva gen lider de secta) mi-a spus ca in general caldura o simti pe unde se duce energia si sunt blocaje. Chair am ceva probleme de care stiu de mult in unele din zonele alea.

    Partea cu sa nu cauti cunoasterea mi se pare total aiurea. Eu prefer sa o caut. Daca ma ard in procesul asta, asta e. Ce nu te omoara te face mai tare si te invatza o lectie. Ce te omoara, i-a fost permis de mai sus…

    Legat specific de ce ai postat faci niste confuzii si imbarligi informatiile cam aiurea. De exemplu „egregor” se refera la un grup. La energia si informatia globala a unui grup. Un mental colectiv. De exemplu egregorul Pamantului se refera la energo-informatia noastra a tuturor celor de pe pamant.

    Sarpele Kundalini, dupa cum zicea chiar dl. Argeseanu e in principiu negativ (energe Ka). Si nu e chiar un sarpe. Arata ca un sarpe dar poate sa fie orice. Din ce imi aduc aminte spunea ca poate si sa produca blocaje energetice daca stationeaza intr-o chakra prea mult. Trebuie sa iei in considerare faptul ca felul in care o persoana interpreteaza o simtire prin al 6-lea simt nu este pur ci filtrat prin subconstient si constient. Adica cat timp tu nu ai o intelegere a ceea ce vezi, o sa-l asociezi si o sa-l categorisesti cum i se pare creierului tau mai corect. Eventual intr-un sarpe. Sau intr-un inger, sau intr-un demon, etc. Cum interpretezi o chestie e ceva subiectiv si nu e exact ce e chestia aia.

    Daca l-ai fi urmarit pe Argeseanu prin filmele de pe Youtube ai fi vazut ca nu e anti-crestin. Nu e anti Isus. Nu e anti Dumnezeu. Nu se crede un dumnezeu. Chiar dimpotriva. Faza e ca el a fost crescut de calugari intr-un mediu foarte strict. A vazut multe, inclusiv calugari mai intunecati dar si calugari luminati. A avut niste calugari care i-au fost mentori (ex. parintele Arsenie Boca). Nu judeca oamenii atat de superficial. De fapt nu-i judeca, punct. Cat timp tu personal n-ai trecut prin ce au trecut ei si n-ai trait viatza lor nu ai cum sa-i judeci sau sa fi obiectiv. De fapt obiectivitate sau corectitudine nu exista pentru ca sunt vazute prin perceptia noastra care e intotdeauna subiectiva si relativa.

    Folosirea simbolurilor in Reiki si mie mi s-a parut ciudata. Explicatia pe care am aflat-o e ca simbolurile sunt recunoscute universal (tot Argeseanu a zis-o parca). Cu alte cuvinte o entitate din alta dimensiune/univers/lume recunoaste simbolul si intelege ce vrei. Nu inteleg perfect de ce e nevoie de un simbol dar nici nu ma apuc sa zic ca e de bine sau de rau. Pur si simplu nu stiu deci nu ma pronunt.

    Maestrul ala de reiki de care vorbesti pare un pic ciudat. Poate-i in faza de grandomanie/”eu sunt un mic dumnezeu” specifica pentru un anumit stadiu de evolutie. Poti sa faci niste chestii, altii nu pot, ti se pare ca esti tare si mare. E problema lui. „suntem cu toţii dumnezei” – ala nu e crezul Reiki. Cauta si o sa aflii care e motto-ul Reiki si o sa vezi ca e unul foarte frumos, pozitiv si de bun simt daca vrei sa ai o stare de echilibru si sa nu te stresezi de orice rahat. Trecand peste asta afirmatia „suntem cu toţii dumnezei” e de fapt corecta. Daca nu crezi ca esti dumnezeu e problema ta. As face-o totusi „suntem toti dumnezeu” (la singular) pentru ca suntem parte din el.

    Oricum am scris mult si fara rost ca nici nu ma intereseaza sa-ti schimb parerea ca e dreptul tau sa crezi ce vrei si din felul in care ai scris nici nu pari prea deschis sa accepti un alt punct de vedere. Iti doresc numai bine si orice cale ai alege sper sa te duca acolo unde vrei si unde ti-e bine.

    Apreciază

  6. Părerea mea este că aceste practici sunt prea ciudate ca să le pot considera benefice.Oricum,când am citit prima dată afirmaţia lui Ovidiu Argeşeanu m-a pufnit râsul.În imagine arată de parcă ar fi internat într-un ospiciu.Noroc de cubul acela care te duce în eroare şi care te determină să te întrebi dacă nu cumva a atins vreun nivel spiritual.
    Aş putea spune că am experimentat un transfer de energie,nu neapărat o şedinţă reiki.Nu-mi place deloc.De ce aş permite unei entităţi să se joace cu pshihicul meu?Nu mi-a acaparat raţiunea,dar de unde ştiu eu că nu e capabilă să mi-o subjuge?Mi-a mai spus că am am o mină ba diafană şi palidă,ba întunecată.Măcar să se hotărească sau să le combine pe amândouă ca detergentul.

    Apreciază

  7. Eu am experimentat vreo trei atacuri energetice din partea unui „iluminat” reiki. Mare i-a fost mirarea când a văzut că m-au ocolit, lovind în altcineva. Dacă nu știa cu cine se joacă… Nu degeaba mă cred eu încarnarea unuia dintre vechii zei. 😀

    Apreciază

  8. Sau poate că eşti doar un simplu nebun ce îşi croieşte un univers plin de zei,cataclisme şi Apocalipse ce nici măcar nu au eixstat.Nu poţi fi sigur de anumite lucruri cum nici eu nu ştiu sigur dacă trăiesc ori totul reprezintă doar un vis.Şi eu ce ar trebui să fiu? 😀 Afirmi că eşti reîncarnarea unui zeu,deci acesta a preluat un corp omenesc.Atunci ce s-a întâmplat cu celălalt?Ai avut parte de o moarte biologică sau l-ai criogenizat ca să îl păstrezi într-o navă exstraterestră? 🙂 Apostolul Toma ar fi mândru de mine,dar îi conteşti şi acestuia existenţa. :))
    Chiar mă gândisem puţin la Jörmungandr şi am o teorie.
    1)El şi Maduk sunt una şi aceeaşi persoană deoarece fiecare are tată care la rândul lui este Loki şi Enki.Să nu uităm Jörmungandr înconjoară lumea Midgard,aşa cum Veghetorii şi Marduk o urmăresc până la următoarea Apocalipsă sau Ragnarok care a avut loc deja.Şi mai este şi episodul cu Thor.Dânsul simbolizează varianta scandinavă a lui Ninurta,mai ales că între cei doi există o rivalitate care mai are puţin şi duce la moartea Şarpelui.Reprezentând fiul lui Enki/Loşi,mai exact clona sa,preluează o groază de asemănări,el fiind „Şarpele din vechime” care păzeşte cele 9 lumi şi care îşi are locuinţa într-un tărâm acvatic(Apsu/Abzu).
    2)Cei doi pământeni care supravieţuiesc Ragnarokului se ascund între ramurile frasinului Yggdrasil.Clar ne referim la Şarpele kundalini/A.D.N.-ul uman.Religia,mai bine zis Biserica,încearcă să condamne cât mai mult legătura fiziologică dintre două persoane de genuri diferite(sună prea direct să folosesc „sex”)privind-o ca pe o îndeletnicire „păcătoasă”,promovând ascetismul şi abstitenţa şi tratând-o doar ca mod de perpetuare a speciei.Cred că ei au reuşit să se salveze „aprinzând” puterea care se activează prin folosirea organelor sexuale(care simbolizează zone-cheie pentru punctele vitale prin care circulă energia),care acum se află într-o formă latentă în organism.Deci,au scăpat de Potop doar reuşind să folosească anumite structuri din A.D.N. pe care în mod normal oamenii nu le utilizează şi aşa s-au transportat într-unul dintre universuri pe care acest frasin mitologic pe care le leagă.
    P:S.:Unul dintre misterele limbii române reprezintă faptul că nu există termen de gen masculin care să echivaleze în totalitate cu sentimentele şi aluziile pe care le generează cel de „curvă”.Există curvar,şi bine că-l avem,dar se referă doar la anumite nevoi pe care o persoană de sex masculin(!) şi le satisface,ea nefăcând o afacere din îmbinarea „utilului” cu „plăcutul”.

    Apreciază

  9. La punctul 1 ai nimerit-o, la 2 nu prea. Nu văd nicio legătură între Yggdrasil și Kundalini. Mie îmi pare că acest copac ce sprijină toate lumile, prin urmare face legătura dintre aceste lumi, ar putea fi o „poartă stelară”. Iar oamenii s-au salvat de Potop cu ajutorul „copacului” nu făcând sex sau activând nu știu ce structuri ale ADN-ului (lucru ce nu are logică, dacă stai să te gândești mai bine), ci evadând printr-o „poartă stelară”. Am scris mai multe despre acest subiect în postarea „Arca lui Noe”.
    Nu am afirmat niciodată că sunt reîncarnarea unui zeu, ci doar că mă cred uneori astfel. E o mare diferență dintre cele două exprimări. Bineînțeles că pot fi doar un nebun, ca mulți alții. Însă examinările psihiatrice și psihologice nu au scos la lumină vreo neregulă majoră. Iar acest univers plin de zei și cataclisme nu e creat de mine. El există în scrierile vechi de mii de ani. Eu doar încerc să refac un puzzle. Și nu am afirmat nici că sunt sigur că lucrurile s-au întâmplat așa cum le prezint (după textele vechi, nu din rodul imaginației produse de creierul meu bolnav), ci doar că aceasta este o simplă ipoteză. De fapt, eu mi-am propus să prezint patru astfel de ipoteze pe viitor, nu doar una. Așa că nu mă poți acuza nici că sunt sigur că am descoperit vreun secret al lumii, și nici că nebunia mea dă naștere unei lumi imaginare.
    Oricum, poate acum înțelegi de ce evit să discut asemenea părți ale trecutului meu. Dar mi-am învățat lecția așa că nu voi face aceeași greșeală de două ori.

    Apreciază

  10. Mă gândisem că energiile acelea activează prin „reproducere” anumite capacităţi pe care oamenii nu le folosesc în mod normal,dar pe care le posedă.
    „Însă examinările psihiatrice și psihologice nu au scos la lumină vreo neregulă majoră.”->Dar au depistat măcar pe cele minore,care ar putea ascunde dezechilibre?Majoritatea oamenilor nu înghite ideea reîncarnării. 😀
    ” Dar mi-am învățat lecția așa că nu voi face aceeași greșeală de două ori.”->Sau poate că ai comis-o de mai multe ori şi nu-ţu aduci aminte.Memoria este selectivă. >:)

    Apreciază

  11. Cu tine doar o dată. Deși asta contează prea puțin. Mi se rupe de Prea puțin mă interesează părerea majorității despre reîncarnare. Nu are nicio relevanță. Iar posibilitatea existenței unor probleme minore chiar nu e treaba ta. Începem să ne permitem cam multe doar pentru că am schimbat câteva replici pe un căcat de blog și asta nu e bine. Hai să nu sărim calul, că o să ajungem la sărit toată herghelia.

    Apreciază

  12. Îmi pare rău.Ştiu că există o anumită limită pe care nu trebuie s-o trecem şi care a fost pusă cu un anumit scop.Nu ai sărit tu calul,ci eu.Şi cred că am încercat să te omor ,metaforic vorbind,fără să mă gândesc că jurnalista din mine trebuie să respecte viaţa şi intimitatea celuilalt.
    Dar,lasând deoparte totul,mi-am adus aminte de teoria aceea foarte interesantă.Nu e a mea,dar mi se pare relevantă.Spune că oamenii trăiesc în reluare cu 6 luni.Percepţia timpului pe care o au ei e distorsionată.Aici nu vorbesc de timpul pshihologic,ci de cel pe care îl simte fiecare reprezentant al speciei.Ceea ce ni se întâmplă acum a avut deja loc acum 6 luni,dar noi de-abia acum suntem conştienţi că am făcut o anumită acţiune.Corpurile pe care le avem sunt iluzii şi se află într-un automatism generat de faptul că,în mod normal,ele pot trăi fără „suflet”.Altora le aparţin trupurile fizice care există şi noi putem fi consideraţi lejer nişte „intruşi”,dar,cum firea umană e slabă,ne lăsăm conduşi fără să conştientizăm.Ideea de „spirit” e o figură de stil pentru acele entităţi care vin din altă „lume”(adică sufletele umane).Cred că şi de aceea Creştinismul spune că lumea aceasta e deşertăciune şi că ni se promite un alt loc,Raiul, în care vin cei care s-au izbăvit de „păcat”.Şi singura scăpare este ca anumiţi „aleşi” care îşi dau clar seama că Universul aceste reprezintă o hologramă să meargă la Polul Nord/Sud şi să meargă în”portar”(da,acelai de care vorbeşti în „Stargate” sau „Arca lui Noe”).

    Apreciază

  13. 2)Am să explic mai detaliat de ce cred că prin intermediul materialului genetic din A.D.N. cei doi pământeni s-au salvat de Potop.Frasinul Yggdrasil e un stâlp al lumii,susţinând cele 9 lumi.Mă gândesc că acestea reprezintă cele 9 niveluri ale percepţiei vizuale (vederea unidimensională,bidimensională,etc.) sau puncte-cheie pe care le are corpul uman şi prin care curge energia.A.D.N-ul semnifică baza vieţii deoarece datorită proprietăţilor sale ereditare se creează noii germeni.Mitologia povesteşte că oamenii trăiau în Vârsta de Aur într-o lume în care toate se aflau în armonie unele cu celelalte.Mă gândesc că pe atunci,mulţumită faptului că îşi foloseau capacitatea genetică în deplinătatea puterii,ei puteau să se teleporteze în alte unviersuri şi să cunoască forme de viaţă diferite.După Perioada Diluviului eu şi-au pierdut aceste „daruri”.Chiar Biblia zice că oamenii aveau o durată de viaţă mult mai lungă şi că,pe când urmaşii lui Noe şi-au stabilit aşezările,ei trăiau mult mai puţin decât strămoşii lor.Kabbalah,Cartea Morţilor,Popol Vuh şi alte cărţi mistico-religioase vorbesc despre cum fiinţe superioare puteau controla domenii vaste ale Metafizicului.Pe deasupra,Geneza mă trimite în eroare când citesc despre faptul că Enoh este fiul lui Cain.Eu mă gândisem că Enki şi-a ucis fratele mai mic,Abel/Enlil/Seth.Iar dacă zeii îl consideră pe Noe/Enoh „pur” înseamnă că poseda aceste capacităţi pe care ceilalţi nu şi le foloseau din cauza „întunecării sufletului şi faptului că au păcătuit în faţa Domnului”.Şi,dacă Enki echivalează cu Şarpele Kundalini şi Genetica reprezintă un benefiu pe care îl aduce oamenior ,toate acestea înseamnă că nu ar fi putut să le ascundă de ei dacă dânsul dorea ca ei să primească „iluminarea”.

    Apreciază

  14. O grămadă de aberații. Dacă oamenii aveau „capacitatea genetică” de a se teleporta către alte lumi, nu ar mai fi avut nevoie de dispozitive fizice pentru teleportare, acele „porți stelare” care există în multe culturi, cum ar fi cea peruană, egipteană, sumeriană ori babiloniană. Însă cum anticii vorbeau despre dispozitive materiale, fizice, ipoteza teleportării prin capacitate genetică e distrusă fără drept de apel.
    Armonia din timpul Vârstei de Aur nu e nicio teleportare în alte universuri sau cunoașterea altor ființe. Epoca de Aur e perioada de dinainte de sosirea lui Enlil pe Terra, adică dinainte de începerea conflictelor între cele două tabere de zei. Această armonie se referă la pace și atât. Nu trebuie căutate cine știe ce explicații ilogice doar pentru că nu vrem să acceptăm ce e evident.
    „Chiar Biblia zice că” nu e un argument. O carte plină de minciuni nu poate demonstra absolut nimic.
    Abel = „Domnul apelor”, care nu poate fi decât zeul apelor și al înțelepciunii, Enki. Kain = „gura care acuză”, adică cel care în mituri acuza adeseori oamenii și pe fratele său în Adunarea zeilor, adică Enlil. Abel era păstor iar Cain agricultor, iar miturile mesopotamiene susțin că Enki le-a adus oamenilor păstoritul și Enlil agricultura. Cum ai ajuns tu la concluzia că Enlil ar fi Abel, rămâne un mare mister pentru oricine a studiat puțină mitologie. Ca să nu mai vorbim de faptul că niciun mit nu afirmă că Enki și-ar fi omorât vreodată fratele, ci dimpotrivă. Despre lucrurile ăstea am mai scris și e ultima oară când repet ceva pentru cineva care nu înțelege. Dacă mă exprim atât de greu încât nu mă pot face înțeles, nu are rost dialogul. Iar dacă problema nu e cu modul meu de exprimare, ci cu receptorii, dialogul devine de asemenea inutil.
    Puritatea lui Enoh / Noe este cea genetică, adică e omul care avea în acea vreme cele mai multe gene „pure” ale zeilor, spre deosebire de restul. Prin urmare el merita să fie salvat, pentru a servi ca model pentru viitoarea specie Homo Sapiens Sapiens. Nu știu despre ce capacități paranormale vorbești tu, pe care și le folosea doar el. Cât timp ipotezele de acest gen nu au niciun fel de acoperire mitologică / istorică / arheologică, sunt doar aberații născute din imaginații prea bogate. Eu nu îmi pierd timpul imaginându-mi ce s-ar fi putut întâmpla, ci încerc să aflu ce s-a întâmplat în realitate, analizând datele disponibile.
    Cele 9 lumi reprezintă 9 niveluri ale percepţiei vizuale sau puncte-cheie pe care le are corpul uman… Ai ceva împotriva lucrurilor evidente? Obișnuiești să ignori ce e la suprafață căutând chestii ascunse chiar și atunci când nu există? E ceva în neregulă cu varianta anticilor că ar fi vorba despre lumi și nu alte tâmpenii? Despre diverse lumi (dimensiuni paralele / universuri multiple / planete) locuite de diverse ființe vorbesc multe religii, inclusiv cele actuale. Ba chiar și știința le confirmă. De ce dracu ar fi vorba despre chakre sau niveluri ale percepției și nu de lumi? Pentru că nu vrei tu? Pentru că trebuie să existe mereu ceva ascuns? N-ai decât să întorci orice pe toate fețele, să alegi cea mai fictivă ipoteză și să înțelegi ce vrei, că nu mă interesează. Apucă-te de studiat dacă vrei să descifrezi secrete ale lumii, nu-mi irosi mie timpul cu prostii.
    Și știi ce? Nu sunt obligat să-ți suport ironiile răutăcioase, așa că mai bine du-te și plimbă-te pe alte bloguri, până înveți să te porți. Încearcă să omori pe altcineva, metaforic vorbind, dacă nu știi să-i respecți pe ceilalți.

    Apreciază

  15. Ana Maria Burchel Says:

    0760455357

    Apreciază

  16. Ce e cu numărul ăsta de telefon?

    Apreciază

Lasă un comentariu