3. Primii zei

„De ce nu putem vorbi despre un «frate extraterestru»? Ar fi o parte a creaţiei.” – Jose Gabriel Funes, astronomul şef al Vaticanului şi consilierul ştiinţific al Papei Benedict al XVI-lea

Pentru a afla cine erau primii zei care ne-au vizitat planeta, este necesar să aflăm întâi părerea celor care susţin că au intrat în contact cu entităţi extraterestre în timpurile noastre. Deoarece numărul lor este enorm, vom prezenta doar câteva exemple:

George Adamski susţinea că pe 20 noiembrie 1952 a întâlnit un ins cu înfăţişare omenească, înalt de circa 1,70 metri, cu păr blond care îi cădea pe umeri, îmbrăcat într-un costum maro de ski. Numele său era Orthon şi susţinea că a venit de pe Venus cu o misiune prietenească. Adamski a fost plimbat cu nava lui Orthon pe alte planete, unde a întâlnit mulţi umanoizi, pe care i-a numit „fraţii spaţiali”. O altă entitate cu care Adamski susţine că s-a întâlnit este Ashtar Sheran, comandantul unei armate de 10 sau 20 de milioane de fiinţă, dispunând de o uriaşă flotă „a păcii universale” de nave extraterestre, provenind din „Federaţia Liberă a Planetelor”. Ashtar era înalt de 2,10 metri, cu ochi albaştri, fruntea înaltă, bărbia proeminentă şi părul blond deschis căzându-i pe umeri.

În noaptea de 13 decembrie 1973, ziaristul şi pilotul de curse Claude Vorilhon (ce şi-a schimbat ulterior numele în Rael, întemeind secta raelienilor) a fost invitat într-o navă de un omuleţ. Acolo a întâlnit fiinţe dotate cu raţiune superioară, numite Elohim, care l-au invitat să fie ambasadorul lor printre pământeni.

Frank Stranges spunea că s-a întâlnit în clădirea Pentagonului cu venusianul Val Thorn. Deşi înfăţişarea acestuia era perfect umană, mâinile sale erau moi, ca şi cum n-ar fi fost din carne şi oase, iar degetele sale erau netede, fără amprente. Acelaşi personaj a fost menţionat şi de ofiţerul Harley Andrew Byrd, care spunea că, în martie 1957, în zona oraşului Alexandria (din statul american Virginia), Val Thorn a aterizat lângă maşina a doi poliţişti, rugându-i să îl ducă la Pentagon. Acolo a vorbit cu unul dintre locţiitorii ministrului de război apoi, timp de două ore, cu vicepreşedintele Statelor Unite de atunci, Richard Nixon. După aceea a fost găzduit într-o încăpere din Pentagon până pe 16 martie 1960, când s-a întors pe Venus.

Pe 5 noiembrie 1975, în Snowflake, lângă Heber (statul american Arizona), muncitorul forestier Travis Walton a fost dus la bordul unei nave şi examinat de două tipuri de creaturi: nişte omuleţi cenuşii cu capetele mari şi ochi imenşi, dar şi de nişte indivizi blonzi, cu aparenţă umană, foarte înalţi şi atletici.

Pe 18 martie 1978, în jurul orei 21:20, Bill Hermann a fost răpit de un OZN. În navă a observat doi omuleţi identici, înalţi de 1,35-1,50 metri, cu trăsături orientale ale feţei, complet lipsiţi de păr, cu pielea neobişnuit de albă, cu ochi de pisică, aproape de două ori mai mari decât ai oamenilor. Aceştia i-au spus că fac parte dintr-o reţea ce ne ţine de mult timp sub observaţie.

În 1951, George Van Tassel a stabilit prin chaneling un contact cu Ashtar (despre care vorbea şi Adamski), presupus comandant al unei staţii spaţiale, controlate de Consiliul Celor Şapte Lumini de pe planeta Shanchea. După scurt timp, Van Tassel a stabilit contacte telepatice şi cu alte entităţi extraterestre, precum Zoltan sau Desca. El mai pretinde că la un moment dat a fost luat la bordul unei nave de un extraterestru pe nume Solganda.

În 1932, pictorul de firme american Howard Menger a văzut într-o pădure, pe marginea unui pârâu, o tânără frumoasă, cu părul lung şi blond, îmbrăcată într-un costum de ski, translucid. În iunie 1946, Menger a fost dus în spaţiu de aceeaşi blondă şi de doi bărbaţi bine făcuţi.

Într-o noapte de iulie 1952, în zona deşertului Mojave din California, mecanicul de întreţinere Truman Bethurum a fost invitat într-o navă de opt sau zece omuleţi înalţi de 1,40-1,50 metri. Acolo a întâlnit-o pe şefa expediţiei, Aura Rhanes, o femeie superbă.

Mecanicul de aviaţie Orfeo Angelucci, lua în mod constant legătura cu entităţi extraterestre, pe care le numea „fraţi spaţiali”, la fel ca George Adamski şi Reinhold Schmidt. În ianuarie 1953, Angelucci a fost transportat spiritual pe o altă planetă, unde a întâlnit o frumoasă extraterestră, numită Lyra, şi pe prietenul acesteia, Orion.

Fermierul elveţian Eduard Meier susţine că pe 28 ianuarie 1975 s-a întâlnit cu extratereştri din roiul stelar al Pleiadelor. Una dintre ei este blonda Semjase, de o frumuseţe tulburătoare, în ciuda vârstei de 400 de ani.

Taximetristul londonez George King a fost anunţat mental într-o noapte de mai 1954 că va deveni purtătorul de cuvânt al unui „Parlament Interplanetar”. Mesajul era venit de la „frăţia cosmică a stăpânilor spaţiului”. Unul dintre aceşti „fraţi cosmici” era Stăpânul Aetherius, un venusian bătrân de trei mii de ani.

Betty Andreasson-Luca spunea că într-o seară de octombrie 1978 s-a dedublat după ce a auzit un vâjâit deasupra acoperişului casei sale. A văzut o mulţime de omuleţi trebăluind în jurul a trei mese pe care erau trei persoane acoperite cu cearşafuri. În iulie 1986 a apărut lângă ea un omuleţ cenuşiu, îmbrăcat într-un costum tip salopetă. Acesta a manevrat nişte dispozitive ciudate iar ea s-a dedublat. Ea a observat şi entităţi înalte de 2,10-2,20 metri, cu plete albe sau blonde căzându-le pe umeri, cu robe albe până la pământ, ce păreau să aibă o anumită autoritate asupra celor mici şi cenuşii, când cele două tipuri erau văzute împreună.

Într-o noapte din 1986, scriitorul Whitley Strieber s-a trezit dus de mâini de două făpturi mărunte până într-o cameră plină de apariţii aproape translucide, cu înfăţişare de cadavre.

Psihiatra Edith Fiore expune în Cartea Encounters cazul pacientei sale, Sherry, care a fost răpită şi dusă în interiorul unei nave, unde a fost operată de cancer de nişte omuleţi.

Sociologul şi profesorul de politologie la o universitate din Atlanta (Georgia), Courtney Brown, a efectuat mai multe şedinţe de clarviziune. Astfel a aflat că principala rasă căreia i s-a încredinţat misiunea de a ne supraveghea este cea a omuleţilor cenuşii, înalţi de circa 1,30 metri, fără păr, cu ochii mari şi hipnotici. În mai multe rânduri, Brown s-a văzut transpus într-un tărâm îndepărtat, într-o clădire imensă, metalizată, în formă de turn. I s-a dat de înţeles că se află la sediul Federaţiei Galactice, un organism care uneşte foarte multe civilizaţii din galaxia noastră. A observat acolo o mulţime de fiinţe umanoide, cu pielea deschisă, capul chel, îmbrăcate în cămăşi lungi şi pelerine albe. A fost condus la un personaj de vază, cu statură impunătoare şi înfăţişare de Buddha.

În 1968, Whitley Strieber a fost răpit şi dus într-un mare deşert, într-o clădire foarte veche, unde a văzut doi indivizi cu ochi negri, imenşi şi migdalaţi.

Pe 2 octombrie 1984, la ora 23:45, Karen L. Din Norvegia a văzut intrând în camera ei trei entităţi cu înfăţişare umană, înalte de peste 1,80 metri, îmbrăcate în salopete argintii mulate pe corp.Au urmat mai multe contacte prin dicteu automat şi călătorii astrale. Una dintre entităţile pe care le-a întâlnit în aceste călătorii se numea Tzador.

Fiul de patru ani al lui David Paladin spunea că un individ înalt, pe nume Itan, îmbrăcat într-o salopetă albă, l-a răpit cu un OZN. Acolo erau mai muţi prieteni spaţiali ce făceau parte din Confederaţia Kantariană, fiinţe ce purtau de grijă speciei omeneşti din vremuri imemoriale.

Ida Kannenberg considera că în mintea ei se instalase o prezenţă care răspundea la numele Hweig. Acesta s-a prezentat ca trimis din partea stăpânilor OZN-urilor. A recunoscut că preferă să rămână invizibili pentru a nu ne înspăimânta.

Pe 4 iulie 1989, în Hidropark-ul din Kiev, aflat pe o insulă a Niprului, pensionara Vera Prokofievna, inginera Alexandra Stepanovna şi fiica de şase ani a acesteia au întâlnit trei indivizi înalţi şi blonzi. Aceştia le-au spus femeilor că sunt extratereştri, că misiunea lor este să ia oameni de pe Pământ, pentru a-i duce pe planeta lor, şi că acum ar dori să le ia pe ele. Cum femeile, îngrozite, au declarat că vor să rămână cu familiile lor, cei trei au răspuns că vor alege pe altcineva, apoi au urcat într-un OZN şi au plecat.

Între 12 şi 17 iunie 1992, la Massachusetts Institute of Technology (M.I.T.), una dintre cele mai faimoase universităţi politehnice din lume, a fost organizată Conferinţa pentru studiul răpirilor efectuate de OZN-uri. Cei doi preşedinţi ai conferinţei au fost profesorul David E. Pritcard, specialist în fizică atomică şi moleculară, laureat al unor prestigioase premii internaţionale, fizician la M.I.T. din 1968, şi profesorul John E. Mack, profesor de psihiatrie de 20 de ani la Harvard Medical School din Cambridge şi fost director al secţiei de psihiatrie a spitalului aceleiaşi universităţi. La conferinţă au participat şi Thomas Bullard, preofesorul David Jacobs, Budd Hopkins, Jenny Randles, John S. Carpenter şi alţi investigatori de prestigiu ai fenomenului OZN. Cercetătorii participanţi au studiat aproximativ două mii de cazuri, examinate cu rigoare. În rapoartele anexate, majoritatea victimelor afirmau că au fost răpite de OZN-uri şi examinate apoi de nişte creaturi cenuţii, înalte de 1-1,3 metri, cu membre subţiri, cu însuşiri telepatice, cu cranii enorme şi ochi negri, imenşi. Destul de des se semnalează totuşi şi vizitatori înalţi, cu plete blonde sau albe, cu robe albe, lungi şi strălucitoare. Ei apar câte doi, trei sau patru, încadrându-l pe cel răpit.

Majoritatea celor răpiţi sau contactaţi susţin că este vorba despre două tipuri de entităţi: cei mici, cenuşii, cu capetele şi ochii mari şi cei înalţi, albi, cu părul lung şi blond sau alb. După cum se observă din miile de declaraţii, de multe ori cele două rase sunt văzute împreună, ceea ce ne duce la ideea unei colaborări între ele. Deşi sunt cei mai des întâlniţi, cei mici şi gri par a fi subordonaţi celor înalţi şi blonzi. Prin urmare, dacă blonzii sunt adevăraţii conducători, ne vom ocupa de ei, urmând ca despre cenuşii să vorbim mai târziu. Se observă din descrierile de mai sus o legătură a extratereştrilor de astăzi cu folclorul, religia sau mitologia trecutului. Ashtar, cu care George Van Tassel susţine că a intrat în contact, are acelaşi nume cu zeul luceafărului de dimineaţă în mitologia vest-semitică. La etiopienii precreştini, Ashtar era zeul cerului. Numele se pare că a fost împrumutat pe filieră arabă de la zeiţa mesopotamiană Iştar. Blonda Semjase, despre care vorbeşte Eduard Meier, are un nume asemănător cu căpetenia îngerilor veghetori din Cartea lui Enoh, Samyaza sau Semjaza. Numele pe care şi-l atribuie extratereştrii lui Rael, Elohim, este numele dumnezeului biblic din cartea Genezei. Stăpânul Aetherius al lui George King poartă numele lui Aether, zeul spaţiului, al aerului superior, la grecii antici. Truman Bethurum declara că s-a întâlnit cu o extraterestră numită Aura Rhanes. În galică, Aerach Reann înseamnă aproximativ „trupul ceresc al aerului”. George Adamski spunea că s-a întâlnit cu o entitate numită Fircon. Fir Conn era numele unui rege care a domnit în Ţara Galilor în secolul al şaptelea, numele său fiind format din cuvintele galice fir („bărbat”) şi kon („cap”). Numele lui Tzador, despre care vorbea Karen L., seamănă cu Tzadok sau Zadok, primul Mare Preot din templul lui Solomon.

Cercetând trecutul aflăm că, pentru aborigenii din Australia, primii zei erau numiţi Wandjina sau Wondjina. Aztecii îi numeau Tezcatlipoca şi erau fiii zeului creator Ometeotl. În hinduism erau Adytia, copiii lui Kasyapa, cel care a mai creat oamenii, demonii Asura, îngerii Deva şi şerpii Naga. Pentru chinezi, primii suverani au fost Fuxi, Nuwa şi Shennong, copiii primilor zei (cei născuţi din yin şi yang). În Japonia, Amaterasu Omikami şi Susano-o, primii conducători ai lumii, erau copiii zeilor primordiali Izanami şi Izanagi. Tot doi fraţi, Mawu şi Lisa, copiii creatorului Nana-Buluku, se găsesc în mitul creaţiei la populaţia fon din Benin. Pentru etnia mambara din Mali, spiritele creatoare ale omului, Faro, Teliko şi Pemba, s-au născut din sunetul Yo, creatorul Universului. Să nu uităm şi de cele două familii de zei din mitologia scandinavilor, Æsir şi Vanir, descendente ale uriaşilor născuţi din haos. Vechiul Testament îi numeşte pe primii vizitatori Elohim. Dacă El, ca substantiv comun (spre deosebire de substantivul propriu El, care desemnează zeitatea supremă din Canaan), înseamnă în ebraică „zeu suprem” iar ohim provine din rădăcina ihim („copii”), Elohim reprezintă copiii zeului suprem. Şi alte popoare considerau că primii vizitatori ai planetei noastre erau urmaşii zeilor conducători. Grecii îi numeau Titani, fiind copiii lui Ouranos (cerul, primul conducător al Universului) şi ai soţiei sale, Geea (Pământul). La egipteni, primii conducători ai Pământului au fost Osiris, Isis, Seth şi Nephtys, copiii zeilor Geb (Pământul) şi Nut (cerul). În unele mituri, Osiris, primul faraon, era fiul zeului suprem Ra (iar Seth al lui Geb). Sumerienii, babilonienii, asirienii şi akkadienii îi numeau Anunnaki, despre care se spunea că sunt copiii zeului Anu (zeul suprem, ce simboliza cerul) şi ai zeiţei Ki (personificarea Pământului). Unii cercetători au tradus cuvântul anunnaki prin „cei care au coborât din cer pe Pământ”, însă această traducere este greşită. Sumerienii, babilonienii, asirienii şi akkadienii considerau că zeii erau împărţiţi în două grupuri: anunnaki şi igigi. Ambele grupuri erau coborâte din cer pe Pământ, aşa că nu avea sens să se numească doar un grup „cei care au coborât din cer pe Pământ”. Anunnaki erau zeii cei mari, nobilii, copiii lui Anu şi Ki. Igigi erau servitorii acestora, zeii mai mici. Prin urmare, pentru a se face o diferenţiere clară între cele două grupuri de zei care au coborât din cer pe Pământ, zeii cei mari au fost numiţi Anunnaki, care înseamnă „copiii lui Anu şi Ki” sau „copiii cerului şi ai Pământului”. Aşa cum, de altfel, erau consideraţi de către toate celelalte popoare. Aşadar, primii vizitatori ai planetei noastre erau consideraţi de către strămoşii noştri copiii zeilor supremi ce personificau adeseori cerul şi Pământul.

O întrebare cu care nu îşi bat capetele cei mai mulţi cercetători ai fenomenului OZN, ca Zecharia Sitchin sau Erich Von Daniken, este dacă aceşti „zei” sunt fiinţe pur spirituale sau materiale. În cartea Abduction: Encounters with Aliens din 1994, profesorul John Mack descrie cazul unui pacient, numit convenţional Peter, pe care răpitorii săi l-au asigurat că, în esenţa lor, sunt spirite fără formă. O altă pacientă, Sara, şi-a amintit sub hipnoză că a întâlnit fiinţe de lumină dar şi entităţi mici, întunecate, care bolboroseau iar Dave spunea, tot sub hipnoză, că a fost însoţit de-a lungul vieţilor trecute de o fiinţă extraterestră de esenţă spirituală, pe nume Velia. Un al patrulea subiect hipnotizat de profesorul Mack spunea că extratereştrii i-au spus că ei nu sunt ca noi, nu au formă, iar noi i-am putea considera fără viaţă. Sociologul şi profesorul Courtney Brown a ajuns la concluzia că acea Federaţie Galactică despre care îi vorbeau entităţile cu care a intrat în legătură constituie înainte de toate o organizaţie a unei lumi invizibile, eterice, transcendente. O făptură din acea lumea chiar i-a spus că „fiinţele fizice nu ar fi în stare să coordoneze galaxia”. Încă din 1950, ocultistul N. Meadne Layne din California opina că OZN-urile şi ocupanţii lor nu vin de pe alte planete, ci dintr-o altă stare a realităţii care ne înconjoară din toate părţile, deşi este invizibilă. Dr. Edith Fiore scria în cartea Encounters că „extratereştrii se pot încorpora, temporar sau permanent”. Scriitorul Philip K. Dick declara că, la un moment dat, a fost luat în posesie de „o formă de viaţă ionizată, atmosferică, electrică, în stare să călătorească prin timp şi spaţiu după dorinţă”. Cyril Henry Hoskins, cunoscut sub pseudonimul Lobsang I, povestea în cartea As It Was că, într-o realitate paralelă, există nişte fiinţe care veghează asupra evoluţiei omenirii şi care poartă numele „Grădinarii Pământului”. Raymond Fowler afirma că OZN-urile „vin de acolo unde noi vom merge după moarte”.

Chiar dacă nu negăm existenţa fiinţelor pur spirituale, extratereştrii de astăzi sau „zeii” din vechime nu fac parte din această categorie. Aceştia interacţionează cu mediul înconjurător, cu oamenii, fac sex şi experimente genetice, mănâncă, beau, folosesc în lupte arme (unele extrem de distrugătoare, de tipul bombelor atomice) şi se deplasează cu felurite maşinării. Iar toate astea demonstrează fără doar şi poate că au corpuri materiale. Entităţile spirituale nu au nevoie de maşinării, arme sau sex. Cum reuşesc să creeze iluzia că nu ar fi de natură materială? Cu ajutorul tehnologiei. Într-o scrisoare din 12 iulie 1988, aderesată lui Ray Fowler, Betty Andreasson-Luca a reprodus câteva informaţii primite de la „vizitatori”. Când i-a întrebat cum de pot trece prin uşi şi pereţi, aceştia i-au răspuns că profită de dualitatea undă-particulă şi de anumite proprietăţi ale mecanicii cuantice. Trecerea printr-un obiect aparent solid se poate face „prin controlul nivelurilor de vibraţie; e o operaţie foarte simplă; aceste structuri sunt foarte laxe”. La fel i s-a explicat modelitatea prin care ei pot deveni invizibili. Metoda include un control al văzului şi auzului martorilor dar şi o subtilă anihilare a energiilor disipate cu această ocazie, prin suprapunerea unei unde complementare. Contactata Ruth Montgomery declara că „ghizii spirituali” i-au explicat că abilităţile lor nu se bazează pe altceva decât pe cunoaşterea unor legi ale Universului pe care noi, oamenii, încă nu am apucat să le descifrăm pe deplin. Acestea le permit, de exemplu, să dezintegreze şi să reasambleze corpuri solide, după dorinţă. Iar Jean Sider scria în cartea Ovnis: Les Secret des Aliens (1998) că „vizitatorii sunt capabili, graţie mijloacelor tehnologice superputernice de care dispun, să creeze orice tip de iluzie în spiritul celor răpiţi”. De asemenea, ei „pot penetra orice materie, oarecum în maniera în care o fac undele electromagnetice”. Prin urmare, tehnologia este cea care îi ajută să pară fiinţe pur spirituale sau să creeze „magie” în ochii strămoşilor noştri.

După ce am stabilit că „zeii” au corpuri, ca şi noi (lucru esenţial pentru supravieţuirea într-o lume materială, tridimensională), apare următoarea întrebare: cum arată ei? Din mărturiile celor care susţin că au intrat în contact cu extratereştrii reiese că sunt umanoizi. Chiar dacă nu identici cu oamenii, sunt foarte asemănători, existând mici diferenţe. Pentru antici, în general zeii arătau ca oamenii. Deşi unii aveau uneori mai multe braţe sau capete de animale, aspectul fizic era asemănător cu al nostru. Chiar şi Biblia ne spune că omul a fost creat după chipul şi asemănarea zeilor Elohim, expresie din care reiese că suntem asemănători cu ei, dacă nu chiar identici.

Dacă extratereştrii de astăzi sunt înalţi, cu ochii albaştri şi părul lung şi blond sau alb, zeii din trecut arătau diferit? Spre surprinderea unora, răspunsul este nu. Peste tot în lume, zeii erau de statură uriaşă. Cel puţin primii zei. Un exemplu în acest sens este basorelieful descoperit în oraşul sumerian Sippar, vechi de peste 5.500 de ani, care înfăţişează trei oameni în faţa zeului uriaş Şamaş. La greci, titanii erau uriaşi. La fel şi fraţii lor, giganţii. Osiris al egiptenilor era înalt de aproape cinci metri. Conducătorul panteonului roman, Jupiter, era numit Optimus Maximus, adică „cel mai mare” sau „cel mai înalt”. Epitetele „măria sa” sau „înălţimea sa”, aplicat regilor şi împăraţilor, consideraţi urmaşi ai zeilor, era iniţial folosit pentru zei, indicând statura uriaşă a acestora.

Culoarea pielii zeilor era aproape întotdeauna albă. Aşa sunt reprezentaţi în picturi sau descrişi în legende. Există totuşi unele excepţii. La egipteni, Osiris era verde sau negru, Seth era roşu, Ra era galben, Amon era albastru iar Sobek era verde. Unii zei indieni sunt de asemenea roşii sau negri. Însă aceste culori nu reprezintă culoarea pielii zeilor, ci elementele pe care aceştia le reprezintă. Roşul este culoarea focului, albastrul e culoarea apei sau a cerului, galbenul este a soarelui, verdele al vegetaţiei, etc. Majoritatea miturilor spun că semizeii, copiii zeilor cu pământenii, aveau pielea de culoare albă. Un exemplu în acest sens este povestea naşterii lui Noe, descrisă în Cartea lui Enoh. Deoarece Noe avea pielea albă (spre deosebire de restul oamenilor), tatăl său a crezut că este fiul unui înger. Prin urmare, dacă orice copil al zeilor avea pielea albă, indiferent dacă părintele său muritor era mulatru sau negru, putem deduce cu uşurinţă că zeul, cel care a dat gena predominantă, avea pielea de culoare albă. Să nu uităm de Hitler, pentru care rasa albă era cea superioară, fiind rasa zeilor antici.

Din desenele pe tăbliţe ale sumerienilor nu ne putem da seama de culoarea părului zeilor, dar o putem deduce. Primii oameni erau numiţi „capetele negre”, o aluzie la culoarea părului lor. Această exprimare indică o comparaţie cu altcineva. Cum singurele fiinţe din acele vremuri erau oamenii şi zeii, înseamnă că se făcea comparaţia între ei. Dacă şi zeii ar fi fost bruneţi, ca şi oamenii, nu ar fi avut sens să fie numiţi doar oamenii „capetele negre”. Însă acest lucru denotă faptul că zeii aveau o culoare a părului diferită de cea a oamenilor, cel mai probabil total opusă, adică blond sau alb. Blonzi cu părul lung erau zeii scandinavici. Dumnezeul pe care l-au văzut Enoh şi Iezechiel avea părul lung şi alb. Zeus la greci sau Jupiter la romani erau, de asemenea, reprezentaţi cu părul lung şi alb. Quetzalcoatl în Mezoamerica era blond, cu pielea albă. Indiferent de civilizaţia care îi menţionează, zeii aveau aproape întotdeauna părul lung, până la umeri. Bineînţeles că există şi excepţii: unii dintre zei, foarte puţini, aveau părul scurt iar unul sumerian, Nergal, era chel. O diferenţă dintre cei de azi şi cei din trecut este că majoritatea celor din trecut aveau bărbi, aşa cum sunt descrişi de mesopotamieni, scandinavi, egipteni şi alte popoare, pe când cei de astăzi nu. Există o explicaţie şi pentru acest lucru. Deoarece barba indică vârsta înaintată, bărboşii zei erau cei bătrâni, adică primii care au venit pe Terra. Cei ce au venit mai târziu, fiind mai tineri, nu au mai fost reprezentaţi cu bărbi. La fel se poate explica şi absenţa bărbilor la extratereştrii din timpurile noastre: ei nu sunt zeii cei bătrâni, de la începutul istoriei, ci urmaşi ai acelora.

Pe lângă statura înaltă, pielea albă, ochii albaştri şi părul lung, zeii mai aveau o caracteristică fizică predominantă: frumuseţea fizică. Blonda lui Howard Menger, Aura Rhanes a lui Truman Bethurum, Lyra a lui Orfeo Angelucci sau Semjase a lui Eduard Meier au fost descrise ca fiind superbe. În creştinism, iudaism şi islamism, îngerii sunt creaturi perfecte din punct de vedere fizic, de o frumuseţe incredibilă. Lucifer în creştinism era considerat cel mai frumos dintre îngeri. În Cartea egipteană a morţilor, unul dintre epitetele lui Osiris este „cel frumos” iar Ptah mai era numit „cel frumos la chip”. Afrodita la greci, Hathor la egipteni, Inanna la sumerieni, Iştar la babilonieni, Freya la scandinavi şi, în general, toate zeiţele iubirii erau de o frumuseţe răpitoare. Într-o legendă grecească, tânărul Paris a trebuit să aleagă cea mai frumoasă zeiţă dintre Afrodita, Hera şi Athena. Fiindu-i greu să stabilească o câştigătoare după criterii fizice, deoarece toate trei erau incredibil de frumoase, tânărul a ales în funcţie de darurile pe care i le-au oferit. Dumuzi la sumerieni sau Tammuz la babilonieni era imaginat ca un tânăr frumos la chip, asemeni grecului Adonis. Printre numeroasele epitete ale indianului Krşna se numără şi Shyamasundara, adică „frumosul întunecat”. Apollo al grecilor şi al romanilor era atât de frumos, încât a făcut numeroase cuceriri atât în rândul femeilor, cât şi în cel al bărbaţilor. Ares, numit Marte de către romani, era înalt şi frumos. Zeii grecilor (şi nu doar ei) îşi alegeau soţiile după frumuseţe. Astfel, Zeus a ales-o pe Hera, cea mai tânără şi mai frumoasă dintre surorile lui, iar Hades pe Persephone, frumoasa sa nepoată. Poetul naţional al românilor, Mihai Eminescu, în poezia Luceafărul prezintă o entitate, numită Hyperion, „cu păr de aur moale” (adică blond), coborâtă din cer pentru a se împreuna cu o muritoare. Aleasa, pe nume Cătălina, era impresionată de frumuseţea acestuia: „o, eşti frumos, cum numa-n vis un înger se arată”. Merită remarcat şi faptul că Hyperion era numele unuia dintre titanii grecilor, primii zei de pe Pământ. Nu în ultimul rând, amintim de episodul biblic despe distrugerea Sodomei în care doi îngeri au trezit apetitul sexual al locuitorilor acelui oraş. Fără îndoială, acest lucru s-a întâmplat din cauza frumuseţii fizice a celor doi. De altfel, îngerii sunt prezentaţi în creştinism, islamism şi iudaism ca fiinţe foarte frumoase.

După ce am aflat că primii zei care au aterizat pe planeta noastră erau umanoizi, înalţi, frumoşi, cu părul lung şi blond, trebuie să aflăm de unde şi de ce au venit pe planeta noastră.