8. Războiul „stelelor”


war-gods

După ce și-a îndeplinit cu succes misiunea, înlocuind reptilele pământene cu noi specii de animale, Enki a reintrat în grațiile tatălui său. Anu chiar a venit pe Terra pentru a vedea personal realizările fiului său. La un moment dat, Enki și-a atacat tatăl pe neașteptate. Legenda hitită Regatul din ceruri spune că „Anu ședea pe tronul său și puternicul Kumarbi îi dădea să bea. El se închina adânc, până la picioarele sale și lua în mână potirele. Vreme de nouă ani numărați, Anu a fost rege în ceruri. În al nouălea an, Anu a trebuit să pornească război împotriva lui Kumfantasy-good-vs-evil-wallpaperarbi. Kumarbi, fiul lui Alalu, se luptă cu Anu. Anu n-a rămas mai departe înaintea ochilor lui Kumarbi, ci a scăpat din mâinile sale fugind, s-a ridicat la cer. Kumarbi s-a repezit la el, l-a prins pe Anu de picior și l-a prăvălit din cer. El a mușcat coapsele sale astfel că bărbăția lui s-a unit cu măruntaiele lui Kumarbi, asemenea bronzului. Când Kumarbi a înghițit bărbăția lui Anu, acesta a râs și s-a bucurat. Anu s-a întors spre el și a început să grăiască către Kumarbi”. După ce l-a anunțat pe răzvrătit că va naște trei zei, printre care și Teșub, zeul furtunii, Anu „se duse în cer. Dar Kumarbi se ascunse bine și scuipă din gura sa, el regele înțelept; din gura sa el scuipă scuipat și bărbăția lui Anu amestecate împreună”.

Același lucru îl prezenta și Hesiod în Theogonia: titanul Kronos și-a detronat tatăl, pe zeul cerului, Ouranos, după ce l-a castrat cu o seceră. Ouranos a fost nevoit să fugă în cer, Kronos și frații săi devenind conducătorii Pământului. În hinduism, Șiva l-a atacat pe zeul creator Brahma, arzându-i unul dintre cele cinci capete. În Egiptul antic, marele șarpe Apophis l-a atacat pe zeul Ra, Textele Sarcofagelor susținând că zeul şi-a pierdut barba în „ziua răzmeriţei”. Dacă Anu la hitiţi şi Ouranos la greci au fost castraţi iar Brahma al hinduşilor şi-a pierdut un cap, pentru egipteni Ra şi-a pierdut barba. Există totuşi în Cartea Morţilor un episod ce aminteşte de castrare: Ra şi-a tăiat singur falusul, din care au căzut picături de sânge ce au dat naştere la două personificări ale intelectului. Tot în Egipt îl găsim pe zeul-șarpe violent Denwen, atestat în Epoca piramidelor, despre care se spunea că a cauzat o conflagraţie pentru a nimici alte zeităţi, cel mai probabil Denwen fiind un al nume al lui Apophis. Tradiţia maorilor din Noua Zeelandă spune că Tumatauenga a încercat să-și ucidă părinții, pe Rangi, tatăl ceresc, şi Papa, mama Pământ, zeii primordiali. Rangi a reușit să se salveze, fugind în cer. Iar în creștinism avem binecunoscuta legendă a lui Lucifer, care a încercat să-și detroneze tatăl.

Hitiții, grecii și egiptenii povesteau că Enki și-a castrat tatăl, gest neînțeles de cei mai mulCronos vs. Uranusți, care preferă să-l considere doar o metaforă. Dar dacă nu este vorba despre o figură de stil, ci despre un fapt real? În acest caz, de ce ar fi recurs Enki la o asemenea metodă de răzbunare? Pentru a fi sigur că Anu nu va avea alți copii. Fiind singurul fiu al împăratului, Enki ar fi fost unicul moștenitor al tronului. Dacă ar fi plănuit să-și omoare tatăl, ar fi reușit acest lucru printr-o metodă mult mai simplă decât îndepărtarea organelor genitale. Însă Enki nu intenționa să-și ucidă tatăl. Castrându-l, Enki s-a asigurat că nu va avea competitori. Același lucru reiese și din hinduism, unde Șiva i-a tăiat lui Brahma unul dintre capete. Ținând cont că Brahma a creat zeii prin gândire, acest al cincilea cap al său reprezintă organul creator îndepărtat de Enki, pentru a elimina orice posibilă viitoare concurență.

Rănit atât fizic cât și mai ales în orgoliu, Anu a reușit să se refugieze acasă, pe planeta sa. Dându-și seama de intenția fiului său de a rămâne unicul moștenitor al imperiului, Anu a găsit o soluție pentru a remedia situația. Și-a creat un nou fiu prin aceeași metodă folosită anterior, având deja în laborator materialul genetic utilizat pentru facerea lui Enki. Prin 099urmare, noul copil urma să fie o clonă a fiului cel mare, la fel ca Ninhursag, acesta fiind motivul pentru care, adeseori, era considerat în Mesopotamia fratele geamăn al lui Enki. Însă, pentru a fi sigur că istoria nu se va repeta și cu acest fiu, împăratul a recurs la câteva modificări. În primul rând l-a făcut extrem de docil, lucru care reiese din miturile tuturor culturilor antice, fiul cel mic întotdeauna ascultând orbește ordinele tatălui său. În al doilea rând, i-a redus nivelul de inteligență. Un geniu răzvrătit reprezenta un real pericol, așa cum se putea observa în cazul lui Enki. Însă posibilitatea unui astfel de pericol era mult diminuată în cazul unui fiu cu un intelect obișnuit, în limite normale, și docil. Pentru a putea să-l pedepsească pe Enki fără remușcări și pentru a putea conduce imperiul cu o mână de fier, fără a permite alte posibile răzvrătiri, copilului i-a fost creat tot în laborator un caracter „furtunos”, dur, rece și pe alocuri nemilos, ceea ce i-a determinat pe strămoșii noștri să îl considere zeul furtunii. Astfel a fost conceput fiul cel mic al lui Anu, mâna sa dreaptă și moștenitorul tronului, numit Enlil („domnul furtunii”) sau Ișkur („inamicul muntelui”) de sumerieni, Adad („trimisul tatălui”) sau Ramman („furtunosul”) de akkadieni, Ellil de babilonieni și hitiți, El de canaanieni sau Hadad ori Baal Hadad de amoriți și aramei.

Pentru a fi sigur că noul său fiu va fi considerat adevăratul moștenitor al tronului, Anu a mai recurs la un șiretlic: a ales-o ca mamă purtătoare pe Ninhursag, fiica sa, cea supranumită Fecioara, după cum mărturisesc miturile mesopotamiene. Astfel, Enlil devenea nu doar fiul lui Anu, ci și nepotul acestuia, fiind din punct de vedere genetic mai asemănător cu împăratul decât Enki, prin urmare, cel mai îndreptățit să moștenească tronul. Fecundarea artificială a Fecioarei a avut loc pe ascuns, deoarece Enki nu trebuia să afle de existența unui rival. Prin urmare, și sarcina a fost ascunsă. Grecii susțineau că, după ce a fost atacat și castrat, Ouranos / Anu și-a blestemat fiul, pe Kronos / Enki, să fie la rândul său detronat de unul dintre fiii săi. La hitiți, după ce a fost atacat și castrat, Anu l-a anunțat pe Kumarbi că a rămas însărcinat cu mai multe zeități, printre care Teșub, zeul furtunii, care îl va detrona. Prin urmare, Enki se aștepta la un copil care să-i pună moștenirea în pericol. Drept pentru care, în mitologia greacă, își înghițea toți copiii imediat după ce erau născuți. Unul dintre ei însă a fost salvat de către mama sa și ascuns într-o peșteră din insula Creta. Acolo, micuțul Zeus, viitorul zeu al cerului și al furtunii, regele lumii, a fost hrănit cu lapte de la capra Amalthea și cu miere adusă de nimfa Melissa („albina”). După ce a crescut, Zeus și-a eliberat frații și împreună și-au atacat tatăl, dând astfel naștere primului mare război al zeilor, Titanomachia.

Și în mitologia egipteană, nașterea lui Seth / Enlil a avut loc pe ascuns. Când Ra i-a interzis zeiței Nut să nască în cele 360 de zile ale anului, ea a primit cinci zile suplimentare de la zeul Thoth. În aceste zile a născut pe ascuns cinci copii, unul dintre ei fiind Seth, zeul furtunii și al deșertului. Dacă pentru greci nașterea sa a avut loc într-o peșteră, pentru egipteni evenimentul s-a petrecut în deșert.

Înaintea naşterii indianului Krişna, se prevestise că el va nimici răul de pe Pământ, întocmai ca în legendele lui Zeus și a lui Teșub. Krișna s-a născut într-o temniţă, unde mama sa fusese închisă de către fratele ei, regele Kansa. Naşterea sa a fost una miraculoasă, el fiind conceput nu prin contact sexual, ci prin „transmisie mentală”. Viața lui Krișna a fost amenințată încă de la naștere, la fel ca în cazul lui Zeus, Seth și Enlil, regele Kansa poruncind ca toţi pruncii să fie ucişi. Copilul a fost salvat după ce un glas din cer a sfătuit-o pe mama lui Krişna să treacă peste fluviul Djamna, acolo unde nu mai puteau fi ajunși de Kansa. Indienii l-au considerat pe Krișna încarnarea zeului Vișnu, Enlil al sumerienilor, confirmând astfel povestea grecilor, egiptenilor și hitiților.

Surprinzător sau nu, în Vechiul Testament există o referire la nașterea lui Enlil: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel. El se va hrăni cu lapte şi cu miere până în vremea când va şti să arunce răul şi să aleagă binele” (Isaia 7:14-15). Un copil hrănit cu lapte și cu miere, întocmai ca Zeus, născut din Fecioară precum Enlil, care va alege binele și va arunca răul… Ar putea părea o coincidență, însă nu și dacă i-am privi numele cu atenție. Pentru evanghelistul Matei, Emanuel se traduce „Cu noi este Dumnezeu” (1:23). Însă, în sumeriană, „em” sau „im” înseamnă „vânt, furtună, vreme, nor, ploaie”, „anu” este cerul în Mesopotamia iar „el” reprezintă cuvântul pentru „zeitate” în limbile nord-vest semitice (din care face parte și ebraica). Așadar, cea mai exactă interpretare a numelui Emanuel este „zeul furtunii și al cerului”, nimeni altul decât Enlil.

Pasajul din Cartea lui Isaia a fost interpretat de creștini ca o profeție despre Iisus. Numele nimfei Melissa, care pentru greci l-a hrănit pe Zeus cu miere, în Irlanda este folosit ca formă feminină a numelui galic Maoiliosa, care înseamnă „servitorul lui Iisus”. În Evanghelia lui Matei, nașterea lui Iisus a fost profețită printr-un înger care i-a apărut lui Iosif într-un vis. Trei magi de la răsărit au văzut o stea care a mers înaintea lor până în Betleem şi s-a aşezat deasupra casei în care tocmai se născuse Iisus. Au intrat la el, i s-au închinat şi i-au dăruit aur, tămâie şi smirnă. Aflând de la magi că s-a născut Mesia, Irod a poruncit să fie ucişi toţi pruncii din Betleem până în doi ani. Îngerul i-a apărut din nou lui Iosif în vis, sfătuindu-l să fugă cu Maria şi cu Iisus în Egipt, unde au stat până la moartea lui Irod. Evanghelia copilăriei lui Hristos spune că acesta s-a născut într-o peşteră (la fel ca Zeus) apoi pus într-un staul, în primele veacuri ale creştinismului chiar se indica drept loc al naşterii lui Hristos o peşteră din Betleem care, anterior, fusese considerată locul naşterii zeului Tammuz. Fuga în Egipt indică o legătură cu Seth, zeul furtunii și al deșertului, mai ales dacă ținem cont că, pentru a ajunge din Iudeea în Egipt, Iisus și familia sa trebuiau să traverseze deșertul Sinai. Între Iisus și Enlil am găsit deja o mulțime de asemănări, ce ne-au dus la concluzia că sunt una și aceeași persoană. Prin urmare, celebra naștere miraculoasă din Fecioară, profețită dinainte, punerea vieții copilului în pericol și ascunderea sa, nu reprezintă decât povestea lui Enlil.

Apocalipsa lui Ioan ascunde același eveniment: „iată un balaur mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne, şi pe capetele lui, şapte cununi împărăteşti” (12:3). „Balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea”, care a fost aruncat pe Pământ împreună cu îngerii săi, este „șarpele” Enki. El „stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naşte”, întocmai ca titanul Kronos. Acea femeie „a născut un copil de parte bărbătească, care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier. Şi copilul ei fu răpit la Dumnezeu şi la tronul Lui, iar femeia a fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea, acolo, o mie două sute şi şaizeci de zile” (12:5-6). Așadar, Enki nu a reușit să împiedice nașterea fratelui său mai mic, băiatul fiind „răpit la Dumnezeu”, adică luat de către Anu „la tronul Lui”. Cu toate acestea, Enki nu s-a dat bătut și a încercat să obțină și el un moștenitor de la aceeași Ninhursag.

Un mit din 1800 î.Hr. spune că Enki s-a unit cu Ninhursag („Doamna Muntelui Înalt”), care a născroyom-04ut-o pe Ninsar („Doamna vegetației”). Enki s-a împreunat şi cu aceasta, din uniunea lor apărând zeiţa Ninkurra („Doamna conducătoare a ţării”). Ninkurra este la rândul ei însămânţată de Enki şi o naşte pe Uttu („vegetaţia”). Zeul se culcă şi cu aceasta, însă Ninhursag îi ia sămânţa şi o transformă în opt plante. Deoarece Enki mănâncă plantele, Ninhursag îl blesteamă şi acesta se îmbolnăveşte, opt organe fiindu-i afectate. În final îl iartă şi, pentru a-l vindeca, ea creează opt fiinţe divine (Abu, Nintulla, Ninsutu, Ninkasi, Nanshe, Azimua, Ninti şi Enshag), câte una pentru fiecare organ bolnav. Deşi mitul a fost interpretat ca fiind despre crearea lumii (apa dulce, reprezentată de Enki, udă pământul, ajutând la creşterea plantelor), povestea are mai mult sens interpretată aproape mot-a-mot. Adică Enki a încercat să obțină de la Ninhursag un fiu, care să moștenească tronul ceresc. Deoarece Ninhursag i-a născut o fiică, Enki a încercat să-și obțină fiul mult dorit de la aceasta. Cum Ninsar a dat naștere tot unei fete, Enki a fecundat-o și pe ea. Și tot așa, până când a fost oprit de Ninhursag, care l-a otrăvit. Promițând că se va opri din această încercare disperată de a avea un fiu, soția sa i-a dat antidotul. Însă Enki nu era pregătit să renunțe…

După ce a crescut, Enlil s-a întors pe Terra în fruntea unei armate, începând astfel primul mare război al zeilor împotriva fratelui său și a adepților acestuia. „A avut loc un război mare între fiii cerului care i s-au alăturat Tatălui și cei care s-au opus. Acești inamici au fost alungați iar noi, cei buni, am fost desemnați drept păzitori ai Pământului”, spune o inscripție veche de 50.000 de ani, descoperită de profesorul Philippe Garoche într-o peșteră din Franța în vara anului 1999.

În creștinism, arhanghelul Mihail i-a luat apărarea tatălui său, luptându-se cu fratele său mai mare, serafimul Lucifer. „Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi îngerii lui. Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer”, afirmă Apocalipsa lui Ioan din Noul Testament. O treime dintre îngeri a luptat de partea lui Lucifer, în timp ce Mihail a condus restul de două treimi. Fiind de două ori mai puțini, răzvrătiții lui Lucifer au fost învinși și aruncați în iadul din interiorul Pământului.

Grecii au numit primul război al zeilor Titanomachia sau războiul titanilor, care a avut loc în Thessalia. După ce și-a eliberat fraţii şi surorile, Zeus, fiul cel mai mic al titanilor Kronos și Rhea, a încercat să-şi detroneze tatăl. Într-o tabără erau şaisprezece titani (Kronos, Okeanus, Hyperion, Coeus, Crius, Iapetus, Mnemosyne, Tethys, Theia, Phoebe, Rhea, Themis, Atlas, Menoetius, Prometheus şi Epimetheus), în cealaltă erau cei şase zei (Zeus, Poseidon, Hades, Hestia, Demeter şi Hera), alături de trei ciclopi şi trei hecantohiri. Prometheus şi Epimetheus i-au trădat pe ceilalţi titani, trecând de partea tinerilor zei. Zeus și ai lui și-au construit cartierul general pe muntele Olympos, numindu-se din acel moment olimpieni. Războiul a durat zece ani și a fost crâncen, după cum relata Hesiod în Theogonia: „un suflu arzător înfășură pe titani, fiii țărânii, în Zeus vs. titanivreme ce văpaia se urca uriașă spre norul divin și, în ciuda puterii lor, ei își simțeau ochii orbiți când scăpăra lumina trăsnetului și a fulgerului. O dogoare năprasnică străbătea genunea. Priveliștea din ochi și sunetul din urechi erau aidoma celor pe care le-ar face, întâlnindu-se, Pământul și Cerul deasupra”. După ce au fost învinși, titanii au fost închiși sub pământ, în Tartar. Atlas, conducătorul titanilor în luptă, a primit pedeapsa cea mai aspră: a fost obligat de Zeus să stea pe marginea de vest a Pământului şi să susţină bolta cerească pe umerii săi. Singurii titani rămaşi liberi au fost Prometheus şi Epimetheus, pentru ajutorul dat în război. Aşa cum în creştinism Lucifer, primul înger, a fost învins şi înlocuit de Mihail, tot aşa la greci Kronos a fost învins şi înlocuit de Zeus. Iar dacă locuința lui Lucifer este iadul subpământean în viziunea creștinismului, închisoarea lui Kronos este aceeași, numită de greci Tartar.

Unele legende egiptene vorbesc despre lupta divinităților solare cu uriașul crocodil Maha, pe care îl străpung cu sulițele. Șu-Onuris îl însoțește întotdeauna pe tatăl său, Ra, în timpul călătoriei pe Nilul ceresc, stând cu sulița în mână la prora luntrei soarelui, pentru a-l păzi pe zeul-soare de The-Battle-of-Kashyyyk-2560-1600-star-wars-25176070-2560-1600uriașul crocodil. În alte legende, în Barca milioanelor de ani, alături de Ra se află Uadjet, cobra regală, Seth, care poartă o lance și două cuțite bine ascuțite, Maat, zeița adevărului și o mie de mici genii înarmate până în dinți. În fiecare noapte, barca soarelui este atacată de Marele Șarpe Apophis. „Brusc, are loc atacul. Marele șarpe Apophis a țâșnit. El își desface nenumăratele inele și încearcă să răstoarne ambarcația cu pasagerii ei. Seth s-a repezit și, împreună cu el, micile genii. Ei își împlântă cuțitele care fac să se zbârlească trupul lui Apophis, fără ca el să slăbească strânsoarea. Pentru că este necesar, ei trag săgeți, cu ajutorul arcurilor, dacă au, iar dacă nu, cu atât mai rău, ei îl scuipă, merge și așa. Apophis este doborât. Barca poate să-și continue drumul” (Claude Helft – Mitologia egipteană). Această luptă este de fapt o reeditare zilnică a uneia din trecutul îndepărtat, când șarpele Apophis l-a atacat pe Ra, zeul-soare fiind salvat de alte zeități, conduse de Seth, zeul-furtunii și al deșertului.

În mitologia chineză, Gonggong, zeul apelor, s-a răzvrătit împotriva zeilor conducători. Acest zeu cu chip de om, părul roșu și trupul de dragon a fost învins în cele din urmă de către zeul focului.

În hinduism, divinitățile erau împărțite în două tabere: Deva (zeii) și Asura (divinități opuse zeilor, numite adeseori demoni, la fel ca îngerii lui Lucifer în creștinism). Asura și-au luat numele de la conducătorul lor. Numele egiptean al lui Warhammer-Mark-Of-Chaos-628Osiris era Asar, care în sumeriană înseamnă „prințul apelor”. Asirienii au preluat acest nume pentru zeul lor suprem, pe care l-au numit Așur, iar indienii pentru a desemna întregul grup condus de către acesta. Aceste două tabere de divinități s-au aflat într-un permanent conflict, după cum relevă vedele, cărțile sacre ale indienilor. Se spune că, înainte de crearea oamenilor, zeii Deva au vrut să-i stăpânească pe demonii Asura. Pentru asta, ei trebuiau să bea nectarul nemuririi, amrita, care se pierduse în oceanul de lapte. Deoarece era greu de scos, zeii le-au cerut demonilor să-i ajute, promiţându-le şi lor amrita. Când amrita a ieşit la suprafaţă, zeul Vișnu s-a preschimbat în femeie, distrăgând atenţia demonilor, ca zeii să poată fura nectarul. Demonul Rahu a luat o înghiţitură din ea, dar ulterior a fost decapitat. Unul dintre Deva, Indra (de asemenea zeu al furtunii, la fel ca Enlil, Seth și Zeus), s-a luptat cu demonul Vritra, care avea forma unui dragon. Indra a consumat o mare cantitate de Soma, pentru a dobândi puterea de care avea nevoie,  a doborât cele 99 de fortărețe ale lui Vritra și a ajuns în cele din urmă la dragonul malefic. După o lungă bătălie, Indra a ucis demonul, zeii oferindu-i pentru această faptă titlul de rege.

Perșii au preluat cele două grupuri de divinități ale indienilor și le-au numit Ahura sau Amesha Spentas (zeii conduși de Ahura Mazda) și Daevas (demonii supuși ai lui Angra Maynu sau Ahriman). Perșii au inversat rolurile zeităților indiene, unde Deva erau buni iar Asura răi, după învățăturile profetului Zarathustra sau Zoroastru. Și în religia persană, cele două tabere de divinități se aflau într-un permanent conflict, la fel ca în toaurlte religiile antice. Numele lui Ahura Mazda nu provine doar din Asar al egiptenilor sau Așur al asirienilor, ci reprezintă un joc de cuvinte. Pe o inscripţie în piatră ridicată de faraonul Khufu (numit Keops de greci) în jurul anului 2.600 î.Hr, se poate citi „Ankh Hor Mezdau Sten-bat Khufu tu ankh” („Trăiască Horus Mezdau, regelui Khufu viaţa îi este dată!”). „Mezdau” al egiptenilor este foarte asemănător cu „Mazda” al perşilor şi înseamnă „înţelept”. Iar „Ahura” provine din „Ankh Hor”. Prin urmare, Ahura Mazda se traduce prin „trăiască Horus cel înţelept”, fiind Heru-Ur al egiptenilor sau Horus cel Bătrân, care mai târziu a fost numit Asar / Osiris, cel numit de sumerieni Enki.

În Scandinavia existau de asemenea două familii de divinități, aflate în conflict: Aesir (zei suverani, cu caracter marțial, războinic) și Vanir (divinități asociate cu fecunditatea și bogăția). Zeii Aesir, conduși de Odin (Enlil la sumerieni, Seth la egipteni, Indra la indieni sau Zeus pentru greci) au dus un război îndelungat cu cei din familia Vanir. După victoria zeilor Aesir, cele două tabere încheie o pace, fac schimb de ostatici și chiar adoptă unele zeități din tabăThe Aesir Against the Vanir (1882) by Karl Ehrenbergra opusă. Astfel, de la Vanir trec în tabăra Aesirilor gemenii Freyr și Freyja, alături de tatăl lor, Njord, completând cu bogăția și fecunditatea lor atributele de suveranitate juridică și forță războinică. Adoptarea acestor zeități de către tabără câștigătoare se regăsește și la greci, unde zeii olimpieni i-au primit în rândurile lor pe Afrodita (zeița iubirii și a frumuseții, la fel ca Freyja) și titanii Prometheus şi Epimetheus. După această adopție apare în rândurile zeilor Aesir și gigantul Loki împreună cu copiii săi, mitologia scandinavă neexplicând motivul sosirii lor în tabăra zeilor. Însă se pare că este vorba despre aceleași zeități adoptate din rândurile clanului Vanir, scandinavii rebotezându-i și atribuindu-le noi însușiri, pentru a-și mări panteonul din Valhalla. La fel ca la greci, copiii lui Loki au fost închiși în lumea subterană: Hel a devenit regina lumii subpământene, lupul Fenrir a fost înlănțuit sub pământ iar șarpele Jormungandr a fost aruncat în oceanul care înconjoară Midgard, lumea oamenilor. Dacă ținem cont și de faptul că Aesir provine din aceiași rădăcină ca și Asura, Asar, Așur, Ahura, iar aceste divinități veneau din Asaland (Asia) conform istoricului Snorri Sturluson, devine clar că și în Scandinavia este vorba despre aceleași personaje și întâmplări ca în restul lumii.

Pentru celți, zeii Tuatha de Danann erau creatorii lumii. Numele lor se traduce ca („Triburile zeiței-mamă Danu”), nume care provine din cel al mesopotamianului Anu. E posibil ca, la origine, Danu să fi fost zeul cerului, în perioada matriarhală el transformându-se în zeiţ551078_355483851216501_251317606_na Pământului. Lebor Gabala („Cartea invaziilor”) din secolul al XII-lea spune că, în Irlanda, zeii au dat peste poporul Fir Bolg, condus de Eochai, cu care s-au luptat pentru insulă. Deoarece lupta dura mult prea mult, au hotărât să lupte câte zece din fiecare tabără, pe câmpia Mag Tured. Convins de Morrigan, zeița războiului, Nuada, regele zeilor, s-a hotărât să lupte chiar el cu campionul Streng. Nuada s-a ales cu mâna tăiată dar Eochai a fost ucis, așa că Tuatha de Danann au învins. Și acest război al zeilor este cel relatat de toate celelalte popoare, celții considerând însă că lupta nu s-a dat pentru supremația Terrei, ci pentru insula lor, Irlanda.

Trebuie remarcat faptul că, deși cei doi frați, Enki și Enlil, sunt priviți în general ca opuși, inițial opoziția era între fiul cel mare și tatăl său. În creștinism, Dumnezeu Tatăl este creatorul, iar Lucifer / Satan este nimicitorul. În hinduism, Brahma este zeul creator iar Șiva cel distrugător. Pentru egipteni, Ra era creatorul, asociat cu lumina, în timp ce Apophis era demonul distrugător, asociat cu întunericul. Egiptenii chiar îi considerau frați după mamă, pentru a sublinia opoziția dintre două forțe egale. De altfel, hghgfjCartea lui Dzyan din Tibet, menționată de Helena Petrovna Blavatsky, fondatoarea Societății Teosofice, afirmă că „au fost bătălii purtate între Creatori și Nimicitori, și luptele s-au dat pentru spațiu”. Acel spațiu nu este cel cosmic, așa cum ar părea la prima vedere, ci se referă la teritoriu, mai exact la planeta noastră. Pentru că, așa cum ne arată miturile multor popoare antice, armata lui Enlil a învins-o pe cea a fratelui său, Enki, într-un adevărat război al „stelelor” (zeii fiind adeseori identificați în antichitate cu corpuri cerești). Enlil a rămas pe Pământ, devenind noul rege, iar Enki și ai săi au fost nevoiți să se mute în lumea subterană. Multe mituri sumeriene ni-l prezintă pe Enki „dormind” în Abzu, lumea subpământeană, deși nu s-au păstrat mituri care să explice prezența sa în acel loc. În aceeași situație se află japonezul Susano-o, neexistând nicio legendă care să explice motivul pentru care zeul s-a mutat în iad. Însă miturile altor popoare, precum egiptenii, grecii și scandinavii, dezvăluie faptul că divinitățile înfrânte au fost închise acolo de către învingători, care au devenit noii conducători ai Pământului.

Se pare că Enlil nu i-a luat doar tronul Terrei fratelui său mai mare, ci și soția. La azteci, Tezcatlipomalefic20ca, zeul furtunii, i-a furat soţia zeului apelor, Tlaloc. În Egipt, Seth a luat-o de soție pe Isis, văduva fratelui său. În Canaan, Așerah, soția lui El, avusese o relație cu fratele acestuia, Dagon. La sumerieni, Damgalnuna (Damkina, în akkadiană), mama lui Marduk, numită și Ninhursag, a fost și consoarta lui Enki și a lui Enlil. În mitul Enlil și Sud, zeul a violat-o iar ea i-a devenit apoi soție. A renunțat la numele Ki sau Ninki, adoptând din acel moment numele Ninlil („Doamna Aerului”). Rămas fără tron și fără iubita sa soție, închis în lumea subterană, Enki a fost nevoit să se mulțumească cu fiica sa, Ninsar, care i-a devenit consoartă. Devenită regina lumii subpământene și a exilaților, Ninsar a preluat atributele și funcțiile mamei sale, fiind din acel moment numită Inanna (Iștar la babilonieni). I-a născut lui Enki o fată, numită Ninkurra care, la rândul ei, i-a oferit zeului o nouă fiică, pe Uttu. Situația devenea disperată pentru fostul conducător al Pământului, care nu reușea să obțină un moștenitor de parte masculină care să-i recupereze tronul. Mai ales că fosta sa soție, Ninlil / Ninhursag, i-a născut lui Enlil un fiu, pe Ninurta, cel care avea să moștenească tronul ceresc după tatăl său. Pentru a putea recupera tot i-a fost furat de către fratele său mai mic, Enki avea nevoie de o armată. Și astfel a întocmit un nou plan pentru a o obține.

Anunțuri

14 răspunsuri to “8. Războiul „stelelor””

  1. „Pentru a fi sigur că noul său fiu va fi considerat adevăratul moștenitor al tronului, Anu a mai recurs la un șiretlic: a ales-o ca mamă purtătoare pe Ninhursag, fiica sa, cea supranumită Fecioara, după cum mărturisesc miturile mesopotamiene.”->Îmi amintesc că există o metaforă care spune că „Sfânta Fecioară Maria reprezintă noua Eva deoarece dânsa a adus Noua Viaţă (pe Iisus) în lume”.Mereu mi s-au părut aceste asocieri destul de pretenţioase.Ea nu are cum să fie o versiune „înnoită” a Evei deoarece este chiar ea.Ambelor li s-au asociat puritatea şi fecunditatea deoarece,în ciuda faptul că nu şi-au născut fiii prin niciun contact sexual,ele caracterizează trăsăturile lor principale.
    De exemplu,şi sintagma „Noul Adam”,care este atribuită lui I(i)sus,mi se părea destul de pompoasă prin limbajul pe care îl foloseşte.Înţelesul are prea multă vizibilitate iar mesajul semnifică o idee destul de forţată şi evidentă.Dacă şablonul se respectă,atunci Adam simbolizează un alter-ego „umanizat” al lui Enki. 😀

    Apreciază

  2. Într-adevăr, Adam e un alter-ego „umanizat” al lui Enki. Găsești demonstrația mea aici: http://secretelezeilor.wordpress.com/2012/12/13/exilul/. Și da, Maria sau Eva sunt aceeași Ninhursag a sumerienilor. Iar Iisus nu e decât un alter-ego „umanizat” al lui Enlil, ca să folosesc aceeași exprimare. Uite că de data asta sunt de acord cu tine. 🙂

    Apreciază

  3. Toţi au „alter-ego”-uri pentru ca ei să fie mai uşor acceptaţi şi ca imaginea lor să poate fi asimilată de către omenire.Mereu mi s-a părut că miturile reprezintă nişte basme.Până şi Biblia mi se pare o carte pentru copii din cauza limbajului de lemn,a mentalităţii învechite şi a limitării acţiunii care se întâmplă în nişte ţinuturi aproape inexistente.Eu nu am înţeles niciodată de ce toate întâmplările din Biblie s-au petrecut în timpul Antichităţii şi de ce ea nu continuă până în zilele noastre.Nu iau în discuţie sectele de habotnici care pun câte un manipulator drept profet.Nu mă impresionează.Oamenii au mereu de învăţat.Dacă ar exista o carte care să însumeze toate ideile şi întâmplările din lume,restul ar fi inutile.
    Eu înţeleg că în Vechiul Testament se face o prorocire despre faptul că Fecioara va naşte Pruncul.I se spune numele deoarece credincioşii trebuie să cunoască cum se va numi Mântuitorul Lumii.De ce Emanuel se numără printre (pre)numele cu care se botează dacă el se referă la I(i)sus?Nu este blasfemie să identifici un individ cu divinatea a cărei denumire o poartă?Să nu-l punem în discuţie pe Isus din Sirah deoarece el apare înainte de Isusul din Noul Testament şi dânsul aparţine înainte de toate mai mult cultului mozaic.Şi misterul se aplică de asemenea pentru Mihai şi Gabriel.Aceasta dacă nu cumva I(i)sus şi Mihai reprezintă indirect şi prin analogia primului cu Dumnezeu Conducătorul Suprem.Poate şi din cauza aceasta secta mormonilor afirmă că Mihai şi Satan sunt fraţi şi că Domnul este un zeu cu trup fizic,care are multe soţii şi este de provenienţă planetară.
    Altă idee ilogică mi se pare aceea că Lucifer(Iblis) a căzut în păcat deoarece a refuzat să se închine lui Adam.Dacă ei sunt una şi aceeaşi persoană,de ce Dumnezeu ar cere un paradox?Pe deasupra,eu am ajuns la concluzia că Adam şi Eva simbolizează unele dintre multiplele reîncarnări ale cuplului primordial.Chiar Vedele povestesc despre desele întrupări ale lui Krishna(Cristos) şi ale perechii sale în muritori pentru a restabili echilibrul universal . Poate Enki este principiul malefic pe care îl posedă Adam şi ceilalţi fiindcă doar aşa ar păstra esenţa celestă şi amintirea faptului că Ea are de îndeplinit o misiune.Poate de la el derivă ideea celor două naturi ale lui I(i)sus şi rolul Logosului care alimentează conţinutul Universului. 😀

    Apreciază

  4. Miturile nu sunt deloc basme, ci asta vor să credem cei ce ne conduc lumea. În realitate reprezintă relatări reale, ascunse de obicei sub trei fețe. Cam orice mit este compus din combinarea a două întâmplări reale, rezultând o a treia, pentru publicul larg, doar inițiații cunoscându-le pe cele două reale și, mai ales, ce loc are fiecare în relatare.
    Nu știu dacă în mituri este vorba într-adevăr despre reîncarnări multiple sau doar de o singură poveste, preluată și modificată de toate culturile. Deocamdată tind mai mult spre a doua variantă.
    Dacă te interesează postările din categoria „Secretele zeilor”, îți recomand blogul referitor strict la acest subiect, http://secretelezeilor.wordpress.com. E mult mai bine organizat decât ăsta, care nu-mi folosește decât ca rezervă.

    Apreciază

  5. Mie îmi place mai mult conţinutul acestui blog.Mi se pare mult mai organizat.De obicei,la postările despre zei informaţia este aceeaşi,doar că formatul mi se pare mai accesibil.Un articol are atât de multe rânduri încât,dacă vreau să-l lecturez în 3-4 reprize,trebuie să recitesc aceleaşi fraze.Am găsit blogul acesta dintr-o pură întâmplare prin intermediul celuilalt.Deci,eu am cel mai ciudat talent din lume pe care nu reuşesc să mi-l explic.De vreo 3 ani lecturez numai bloguri despre Apocalipsa,religii sataniste şi simboluri oculte.Nu ştiu cum,dar mă apucase parcă printr-o perioadă de-acum un an şi jumătate o nevoie să rememorez mituri orientale.Le ştiam,aş fi putut oricând să le povestesc,dar altfel este când mi le prezintă un text.Şi scriu „mitul lui tammuz” şi nimeresc din greşeală pe „Secretele zeilor”.Nu glumesc.Acela e unul dintre cele mai ciudate bloguri.Orice om normal ar fi luat o Biblie şi ar fi spart ecranul calculatorului,nu înainte de a fi înjurat cu dumnezei şi fecioare o entitate necunoscută.Iar acesta e chiar bizar.Reprezintă un hazard cu sentimente,critici şi studii despre mitologii.Majoritatea oamenilor se rezumă doar să existe,nu să scrie despre introspecţii filozofice şi tot majoritatea nu citeşte acele idei care nu se dezvăluite niciodată profanilor.

    Apreciază

  6. Acest blog nu e mai bine organizat decât celălalt. Are o temă banală, fotografiile nu se așează așa cum mi-aș dori și conține o mulțime de aberații vechi de câțiva ani buni. Dar bănuiesc că l-ai ales nu pentru că îți place mai mult, ci pentru că îți displace celălalt. Trebuie să recunosc că nu m-am gândit că ar putea fi considerat „un hazard cu sentimente, critici şi studii despre mitologii” și nici că sunt anormal pentru că nu arunc cu Biblia în monitor (în Cipru o foloseam ca portofel și suport pentru laptop, iar acum ca tavă pentru cana de cafea și scrumieră, așadar nu am cum să mă lipsesc de ea pentru a-mi pocni monitorul). Într-adevăr, acele idei au fost rezervate dintotdeauna doar inițiaților, acesta fiind motivul pentru care am ales numele „Secretele zeilor”. Din motive încă necunoscute, m-am hotărât să le împărtășesc și profanilor, deși sunt sigur că mai târziu voi regreta. Și totuși, la ce te referi când spui că e unul dintre cele mai ciudate bloguri?

    Apreciază

  7. Va trebui să scriu un articol întreg ca să explic de ce consider blogul,implicit autorul acestuia,ciudat.
    Povestea începe cu o fată şi un lup din Scandinavia.Fata ,e clar din primele rânduri,sunt eu iar lupul nu e nimeni altul decât Fenrir(obligatoriu aleg această variantă în detrimentul celei „Fenris”).
    Ea trăieşte într-un oraş aglomerat şi tânjeşte după libertate.Lupul s-a născut din dorinţa de a fi ca toţi ceilalţi,ba mai mult,de a avea un alter-ego invincibil.Un om normal nu ar înţelege gestul de-a empatiza cu un personaj malefic ce muşcă mână care îl hrăneşte,ba mai mult,care rânjeşte sadic.
    Şi eu am o pasiune mai ciudată pentru religii,dar nu de orice fel,ci pentru cele occidentale şi orientale.Am navigat din an în an şi am găsit multe site-uri care s-au axat pe domeniu.Există unele care efectiv îţi încarcă memoria cu texte de medicină naturalistă şi care îmbină domeniul farmacologiei cu cel al misticii încât nu-ţi mai dai seama dacă citeşti un articol despre mitologie sau plante-miracol.Altele erau mai extremiste şi chiar radicale din cap până-n picioare.Oricum,ideea e că eu am plonjat în adevăratul sens pe valurile Internetului.
    Şi cum am mai povestit,simţeam nevoia unei rememorări din lipsă de ocupaţie,ceva care să îmi determine inconştientul să nu uite că grupuri elitiste inoculează celor ca mine o percepţie eronată despre Adevăr şi că ele ascund secrete din teamă sau meschinărie.Prea multă filozofeală,că deja ajung curând-curând să vorbesc despre răul încarnat.
    Şi,când l-am găsit,mi s-a părut bulversant.La exterior nu se observa nimic.Eram exact aceeaşi.Nici în interior nu s-au născut mari frământări,doar că mintea a început să sape adânc în conştiinţă şi să se întrebe nepăsător dacă religia mea este corectă.Nu spun că am avut o revelaţie,mi-aş fi dorit.Doar că eu consider că ştiu prea multe pentru un om normal,ceea ce mă face să devin unul anormal.Nici măcar nu mă mai doare că am rămas imună.Efectiv nu am niciun scop în viaţă şi îmi convine.Deja am scris prea multe despre mine.Ideea e că eu înghit foarte multe când vine vorba de idei.Şi mi se pare absurd ca cineva cu o minte genială(pregătire+muncă+pasiune+ptitudini) să scrie despre un suflet ce caută Lumina şi apoi să ironizeze societatea contemporană.După aceea scrie articole cu subtilităţi uşor pornografice.Şi o zice cineva care e foarte ciudat.Şi,bizarul bizar e când ajungi în final să debitezi despre nimicuri de care nimănui nu-i pasă.Unde există logica?Un om ar trebui să fie constant,nu să înşire paradoxuri şi apoi să pretindă că e ca toţi ceilalţi.

    Apreciază

  8. „Dar bănuiesc că l-ai ales nu pentru că îți place mai mult, ci pentru că îți displace celălalt.”->Cum am mai scris,eu îl descoperisem prima dată pe celălalt.Prefer tema aceasta pentru că îmi place albastrul închis şi consider blogul unul mai „complet”.N-am afirmat niciodată că îmi displace celălalt.În cazul meu,informaţia mi se pare identică în cazul „Zeilor”.
    „și nici că sunt anormal pentru că nu arunc cu Biblia în monitor „->A,nici eu nu arunc cu Biblia.Doar rod câteodată icoane.Mă refeream că un om normal,care crede în ceea ce spune Biserica,ar acţiona impulsiv şi ar arunca Biblia deoarece,fiind cel mai la îndemână obiect din apropierea sa,nici nu şi-ar mai da seama din cauza furiei că batjocoreşte ceea ce susţine.

    Apreciază

  9. Când un ciudat îmi spune că sunt ciudat, iau această afirmație ca pe un compliment. Nu am pretins niciodată că sunt ca toți ceilalți, ci dimpotrivă. Dar dacă nu afirm asta pe blogul meu nu înseamnă că nu o cred. De la trei ani, când am învățat să citesc, mi-am dat seama că sunt altfel. Și ceea ce părea inițial un blestem s-a transformat într-un dar. Însă povestea vieții mele nu e importantă.
    Nu e absurd să abordezi teme diferite, din simplul motiv că omul este o ființă complexă. Sau, cel puțin, așa ar trebui să fie. Pot vorbi despre suflete, pornografie și mitologie, apoi să critic societatea, și toate în același minut, deoarece nu mă consider atât de limitat încât să fiu interesat de un singur lucru. Oamenii constanți sunt plictisitori. Omul a fost creat ca un paradox, prin urmare nu e anormal să fie unul. Dimpotrivă, mai anormal mi s-ar părea să nu fie…
    Nu știu dacă ai nevoie într-adevăr de Fenrir. Decât să-ți creezi un alter-ego ideal, poate ar fi mai bine să încerci să atingi idealul cu propriul eu, chiar dacă e mai complicat de realizat. În plus, un alter-ego mai are un dezavantaj: își poate mușca propria mână, nu doar pe cea care l-a hrănit. În timp, Fenrir poate deveni problema, și nu soluția. Dar asta e doar părerea mea pe care îți recomand să o ignori, ținând cont că nu sunt în măsură să dau sfaturi.
    Dacă blogul meu te-a bulversat și te-a făcut să îți pui întrebări, iar paradoxurile mele sfidează logica, înseamnă că mi-am atins scopul. Și… nici nu știu dacă vreau să aflu de ce rozi icoane. Sper doar că Fenrir e cel preocupat de astfel de îndeletniciri.

    Apreciază

  10. „Și… nici nu știu dacă vreau să aflu de ce rozi icoane. Sper doar că Fenrir e cel preocupat de astfel de îndeletniciri.”->A sunat exact ca o jignire.Eu nu rod icoane pe bandă rulantă,ci doar când mă plictisesc.N-o fac din răutate.E pur şi simplu o nevoie.Nu are legătură cu religia.O dată mi-a explicat o cunoştinţă prin perioada Crăciunul că,dacă,de exemplu,crucea nu nu îmi insuflă niciun sentiment religios,atunci,dacă o ard ,ea se mistuie în flăcări doar în calitate de obiect fizic,adică de bucată de lemn.Cum ai folosi Biblia pe post de suport pentru ceaşcă sau pentru laptop.Dar partea cu ţigările mi se pare cretină.De ce ai refolosi un lucru care e plin de microbi?
    „Când un ciudat îmi spune că sunt ciudat, iau această afirmație ca pe un compliment. Nu am pretins niciodată că sunt ca toți ceilalți, ci dimpotrivă. Dar dacă nu afirm asta pe blogul meu nu înseamnă că nu o cred.”->Dar nimănui nu-i plac ciudaţii,nici măcar ciudaţilor deoarece un ciudat veritabil rămâne un ciudat chiar şi pentru ciudaţi şi le inspiră celorlalţi ciudaţi un sentiment ciudat de ciudăţenie şi de frică.Aceasta e problema cu ciudaţii.Rămân izolaţi.Sau mai există unii care se prefac că sunt normali,deci conştientizează că sunt ciudaţi şi că oamenii nu vor accepta felul în care gândesc sau acţionează.Şi aceştia mi se par cei mai trişti ciudaţi deoarece ei se află în partea intermediară a liniei.Nu sunt nici normali,nici ciudaţi pe deplin.
    „Nu e absurd să abordezi teme diferite, din simplul motiv că omul este o ființă complexă. Sau, cel puțin, așa ar trebui să fie. Pot vorbi despre suflete, pornografie și mitologie, apoi să critic societatea, și toate în același minut, deoarece nu mă consider atât de limitat încât să fiu interesat de un singur lucru. „->Ba da.Şi eu chiar am o problemă.Deci,văd o persoană care nu mi-a făcut nimic în viaţa ei.Care nici măcar nu îşi dădea seama că exist.Dar nu ştiu cum,mi se părea foarte antipatică.Îmi venea s-o strâng de gât şi să o întreb „De ce nu mai bine te sinucizi cu un pumnal,nu înainte de a te spinteca într-o baltă de sânge?”.Şi deodată încep să discut cu ea.Din senin.Şi mi-a explicat foarte clar că nu e ciudat să discuţi brusc cu o persoană despre nemurirea sufletului,mai ales dacă nu o cunoşti(dar ea nu ştia că eu o cunoşteam dinainte).Şi nu e normal că m-am apucat dintrodată să vorbesc cu un necunoscut despre zei şi preocupări bizare,în condiţiile în care ştiam blogul de cel puţin un an şi jumătate.Chiar nu găsesc nicio explicaţie.
    „Nu știu dacă ai nevoie într-adevăr de Fenrir. Decât să-ți creezi un alter-ego ideal, poate ar fi mai bine să încerci să atingi idealul cu propriul eu, chiar dacă e mai complicat de realizat. În plus, un alter-ego mai are un dezavantaj: își poate mușca propria mână, nu doar pe cea care l-a hrănit. În timp, Fenrir poate deveni problema, și nu soluția. Dar asta e doar părerea mea pe care îți recomand să o ignori, ținând cont că nu sunt în măsură să dau sfaturi.”->Dacă te-aş fi avut în faţă,atunci ar fi început pâo tornadă de înjurături,aşa nu mă deranjează chiar deloc.Aceea a fost o perioadă.Acum mă consider doar un om plictisit care va rămâne mereu nemulţumit de oameni,nu din cauza faptului că nu-i înţelege,ba mai mult,pentru că le pricepe mecanismul de gândire şi nu reuşeşte să înţeleagă nevoia de a cameleoniza.Cea mai tâmpită idee mi se pare aceea de a face parte dintr-un grup restrâns şi a te crede specia,mai ales când există sigur alte 3 paralele.
    „Dacă blogul meu te-a bulversat și te-a făcut să îți pui întrebări, iar paradoxurile mele sfidează logica, înseamnă că mi-am atins scopul.”->Nu,chiar mi se pare că eşti mai acceptabil decât mine,în condiţiile în care eu gândesc aşa de la vârsta aceasta şi am idei despre morţi care învie şi voiam acum 3-4 ani să scriu un roman care îmbină filmele cu dealer-ii de droguri,”Infernul” lui Dante şi elemente Româniedin anii1990-1995 .Doar că nu înţelegeam ce vedeai aşa de interesant să ironizezi vedete din showbiz-ul românesc.Eu nu aş rezista să scriu un articol pe tema aceasta.Oricum,articolele lacrimogene erau de la început,ceea ce înseamnă că autorul a trecut prin diferite schimbări până în momentul acesta.Şi mi se părea cam penibil să scrii despre sufletul-pereche şi singurătate,noi începuturi izolare.It’s girlish stuff..Adică,pe mine mă doare capul doar când mă gândesc că trebuie să abordez astfel de teme,şi atunci doar din obligaţie o fac.

    Apreciază

  11. Cine spune că eu nu le-am scris din obligație? Șase dintre ele au fost comandate de conducerea ziarului cu care colaboram în acea perioadă, unul l-am scris ca să văd dacă pot aborda asemenea teme, unul ca pariu cu o colegă de facultate și unul pentru că mă bătea la cap prietena mea din acea vreme, care îmi reproșa că nu sunt destul de sensibil. Chiar dacă nu mă reprezintă, fiind doar niște cuvinte aruncate pentru a părea ceva din suflet, nu mi se pare penibil faptul că le-am scris. Sunt persoane care se regăsesc în astfel de texte, pentru care contează latura sensibilă a omului. Și nu am de ce să îi acuz, deoarece sufletul rămâne singura parte importantă a lumii. Mai penibilă mi se pare etichetarea „girlish stuff”, aplicată unor lucruri făcute pentru latura spirituală a oamenilor. În plus, abordarea unor astfel de teme a reprezentat pentru mine o provocare, ținând cont că mă consider capabil să scriu despre subiecte variate. Și nu, chiar nu e absurd acest lucru.
    Am ironizat vedete pentru că, mult timp, showbizul a fost o parte din viața mea. La ziar eram specializat în showbiz, la fel se poate spune și despre anii de radio sau TV. În plus, am făcut oarecum parte din această lume, într-o perioadă din tinerețe în care am fost prezentator și organizator de spectacole, manechin, impresar artistic, compozitor și rapper. Iar ironizările vedetelor nu sunt decât o parte din cele de la radio, pe care le postam uneori pe blog, ca antrenament pentru rubrica mea din ziar. Însă atunci când nu cunoști pe cineva sau motivele pentru care face anumite lucruri, e foarte simplu să-ți formezi o părere greșită.
    Prea puțin contează dacă sunt sau nu mai acceptabil decât tine ori decât oricine, pentru că nu facem concurs de ciudățenii. De fapt, eu nici nu mă consider ciudat, care are o evidentă conotație negativă, ci diferit. Îmi place să cred că mă diferențiez într-un mod pozitiv de alții, ceea ce nu mă transformă pe mine într-un ciudat, ci pe ei. Iar asta cu riscul de a fi un „ciudat trist”, aflat în partea intermediară a liniei.
    De ce partea cu țigările ar fi cretină?!? Care e lucrul ăla plin de microbi, pe care îl refolosesc? Biblia sau scrumiera? Dacă te referi la scrumieră, ce ai vrea să fac, să folosesc câte una nouă la fiecare țigară? De ce naiba mi-aș cumpăra zilnic câte douăzeci de scrumiere? Iar dacă te referi la Biblie, o fi ea plină de microbi, însă aceștia se găsesc mai mult în interiorul textelor „sfinte” decât la exterior.
    Nu, nu a sunat deloc ca o jignire, ci ca o glumă. N-am afirmat niciodată că rozi icoane pe bandă rulantă sau că o faci din răutate. Dacă asta ai înțeles, ei bine, sunt răspunzător pentru ce spun, nu pentru ce înțeleg alții. Cum nu văd nici sensul acelei posibile tornade de înjurături, în măsura în care nu încercam decât să-ți spun că ai capacitatea de a deveni așa cum dorești. Dacă asta e reacția ta la încurajări… eu nu mai am nimic de spus.

    Apreciază

  12. „într-o perioadă din tinerețe în care am fost prezentator și organizator de spectacole, manechin, impresar artistic, compozitor și rapper.”-> Frumos,de-a dreptul înduioşător încât o lacrimă luminoasă mi-a brăzdat chipul răzbit de durere aşa cum apele lasă urme şerpuitoare când sapă adânc în miezul suferinţei,păcat că nu auzisem de tine!Şi o spune o persoană care chiar se documentează dacă lumea de-acum 10 ani avea televizor şi apă caldă la robinet.Tinereţea e relativă.De exemplu,eu am trăit jumătate din viaţa mea şi,din cauza bătrâneţii,mă gândesc că poate vin muleţii gri,negri,fosforoscenţi ori de alte culori să mă incinereze să apoi să-mi arunce pulberea în cele 4 zări ale Vidului.
    „Nu, nu a sunat deloc ca o jignire, ci ca o glumă.”->Eu am luat gluma ad literam.În subconştient îmi imaginam un răspung gen „Femeie,lasă-mă în pace!Roagă pe cineva să să-ţi arate două degete(semnul păcii/Satanei) şi vezi dacă nu vorbeşti de una singură în faţa oglinzi.Nu-s preot să mi te spovedeşti,că de aceea stau cât mai departe de turmele de habotnici care îmi bagă pe gât dogma lor mai ceva decât cum se îmbuibă ei cu pâine şi vin duminica.Lucrez un an-lumină şi printre multele şi ultimele lucruri pe care nu vreau să le aud e faptul că una mimează că e lup,dar de fapt doar suferă de vreo nevroză,crede că are vreun alter-ego şi se trezeşte tam-nesam să-mi destăinuiască mie viaţa ei de parcă aşi fi vreun jurnal vorbitor.”.Pe deasupra,nu-mi dau seama dacă cineva glumeşte sau jigneşte decât dacă îl am în faţă ca să îi insuflu vreu sentiment de frică,să-i prind beregata şi să i-o strâng .
    „Iar dacă te referi la Biblie, o fi ea plină de microbi, însă aceștia se găsesc mai mult în interiorul textelor „sfinte” decât la exterior.”->Mă refeream la folosirea Bibliei pe post de „scrumieră livrească”cât o zi de post.Pot să mă laud că am reuşit în weekend să lecturez primele două Evanghelii deşi,în afară de schimbarea anumitor cuvinte şi inserarea unor pagini de umplutură,mi se pare un copy-paste „antic”.
    „unul pentru că mă bătea la cap prietena mea din acea vreme, care îmi reproșa că nu sunt destul de sensibil „->Sincere condoleanţe,deşi mă gândesc că aceasta se întâmpla pe vremea când Elodia era vie,umbla printre nori şi eu nu auzisem de moartea ei pentru că nu avusese loc încă.Eu mereu am crezut că relaţiile de peste vârsta 20 de ani se bazează pe acceptare,adică nu ca în copilărie şi adolescenţă când nu faci diferenţa înte un mamut,o maimuţă şi un copil hiperactiv.Mi se pare penibil să ai pretenţia la sensibilitate când persoana de lângă tine are mai multă voinţă decât o larvă şi ştie cum să (te) înjure.Iei omul la pachet,doi în unu şi cu toate dotările opţionale.
    „Însă atunci când nu cunoști pe cineva sau motivele pentru care face anumite lucruri, e foarte simplu să-ți formezi o părere greșită.”->Mi s-a mai spus.Consider oamenii fiinţe limitate şi egoiste.Am impresia că,dacă am capacitatea de a afla viaţa cuiva în două zile,sunt în măsură să-i judec motivele şi sentimentele pe care nici măcar nu le cunosc.
    „mă reprezintă, fiind doar niște cuvinte aruncate pentru a părea ceva din suflet, nu mi se pare penibil faptul că le-am scris. Sunt persoane care se regăsesc în astfel de texte, pentru care contează latura sensibilă a omului. Și nu am de ce să îi acuz, deoarece sufletul rămâne singura parte importantă a lumii.”->Am trecut peste perioada din viaţă în care credeam că doar nişte cuvinte bine meşteşugite reuşesc să deschidă lacăte ruginite ale sufletului aşa cum ai sparge o uşă comunistă şi să stoarcă lacrimi din inimi de parcă ar fi şosete.Existenţa mai înseamnă şi frustrări neîmplinite şi chiar să aştepţi să vină vreo 4 cai costelivi cu nişte călăreţi gen „Reaper”.Societatea învaţă oamenii în subconştient că trebuie să creadă în minuni.Totul se rezumă câteodată la un oraş ocazional ploios,nişte oameni pe care îi vezi pentru prima şi ultima oară pe stradă şi
    „Prea puțin contează dacă sunt sau nu mai acceptabil decât tine ori decât oricine, pentru că nu facem concurs de ciudățenii. De fapt, eu nici nu mă consider ciudat, care are o evidentă conotație negativă, ci diferit.”->Eu mă gândisem fără să vreau la o competiţie între femeia cu barbă şi înghiţitorul de şerpi.Ciudăţenia reprezintă o percepţie.Şi eu am încercat să dovedesc celorlaţi că încerc să fiu diferită,dar ei mi-au explicat că nu e normal să apari din senin,să îi sperii şi apoi să faci glume cu conotaţii pornografice.
    „Iar ironizările vedetelor nu sunt decât o parte din cele de la radio, pe care le postam uneori pe blog, ca antrenament pentru rubrica mea din ziar.”->Mă gândisem să mă orientez spre aceasă ramură a jurnalismului,dar am câteva nedumeriri.Eu am înţeles că toate scursurile Facultăţii de Jurnalism şi toţi inadaptaţii ajung să lingă mai mari decât ei în orificiul anal.Chiar rămăsesem uimită să aflu că cei de la Cancan au terminat o facultate,dar se exprimă cu picioarele când tastează agramat.Pe deasupra,eu deviez prea mult subiectul încât singura conexiune dintre idee şi articolul pe care îl alcătuiesc reprezintă titlul.Cititorii cu un nivel al inteligenţei normal se prind dacă o ştire prezintă adevărul sau nu?Trebuie să dau senzaţia că tot ce se întâmplă e verosimil iar acţiunea se întâmplă într-un univers real,nu în filme gen „Avatar”.

    Apreciază

  13. 1. Am spus că folosesc Biblia ca tavă pentru cana de cafea și scrumieră, nu ca scrumieră. E drept că limba română permite mai multe înțelesuri decât avem nevoie, dar nu credeam că o sa alegi cea mai improbabilă variantă, mai ales pentru că nu-mi dau seama cum ar putea folosi cineva o carte ca scrumieră. Ca să nu apară alte confuzii pe marginea acestui subiect, îmi voi simplifica afirmația: folosesc Biblia ca tavă. Atât.
    2. Nu a spus nimeni că doar nişte cuvinte bine meşteşugite reuşesc să deschidă lacăte ruginite ale sufletului, ci doar că și ele au rolul lor. Știu și eu prea bine ce înseamnă existența, pentru că nu am căzut din plop alaltăieri. Deși așteptarea călăreților nu face parte din existența mea.
    3. Cu apărutul din senin, speriatul și glumele cu conotații sexuale sunt de acord. Nu mi se pare nimic deplasat iar viziunea altora asupra normalității, mai ales dacă nu coincide cu a mea, mă lasă rece.
    4. Tu consideri oamenii fiinţe limitate şi egoiste. Însă cum poate fi considerat cel care judecă motivele şi sentimentele pe care nu le cunoaște, crezând că are capacitatea de a afla viața cuiva în două zile? Și, ca o paranteză, dacă vei avea vreodată impresia că de pe net poate afla cineva despre mine mai mult de unu la mie, îți spune de pe acum că te înșeli. Oricât de limitați crezi tu că ar fi oamenii, mulți ar putea să te surprindă.
    5. Dacă mă deranjau povestirile tale, îți spuneam. Nu sunt genul care să accepte să fie bătut la cap pentru a nu îi supăra pe alții, mai ales când e vorba de persoane pe care nu le cunosc. Dacă am făcut o glumă, ea rămâne o glumă. Chiar nu e problema mea că subconștientul tău o interpretează ca pe o jignire. Nu am stat niciodată să-mi explic glumele sau să le anunț înainte și n-am de gând să încep acum. Cine îmi înțelege glumele, să fie sănătos. Cine nu, nu mă interesează.
    6. Ironiile de la începutul comentariului tău chiar nu își au rostul. Sunt de prost gust și inutile. Dacă încerc să-ți explic că am interacționat cu lumea showbizului, pentru a înțelege de ce abordam această temă în unele articole, tu ai impresia că mă laud. Cunoștințele psihologice de bază, pe care ar trebui să le aibă toată lumea, ar da de înțeles că un om care s-ar lăuda cu așa ceva și-ar fi umplut blogul cu fotografii cu el pe scenă, în diferite ipostaze, la radio și la TV, melodii compuse de el și povestiri ale aventurilor mai mult sau mai puțin palpitante din această „minunată” lume a spectacolelor. Iar faptul că acestea îmi lipsesc cu desăvârșire ar trebui să spună ceva. Dar se pare că din nou înțelegi opusul a ceea ce spun, acest lucru riscând să se transforme într-o obișnuință.

    Apreciază

  14. 6.Da,aici stau mai prost cu exprimarea.Partea ciudată pentru mine reprezintă faptul că chiar nu auzisem de tine.Şi vorbesc în general.Aici mă refer la persoane care activiează într-un domeniu(muzică,dans,showbiz,cinematografie,etc.) de „n” ani şi aproape nimeni nu îi cunoaşte.Am obiceiul nesănătos să fiu rea şi cu oamenii pe care îi apreciez.
    5.Eu credeam că glumele au un substrat mai adânc.Deci,nu trebuie să caut în miezul afirmaţiei un adevăr filosofic.Ce bine!
    4.Da,mi s-a mai explicat că viaţa unui om nu constă doar din informaţii legate de sex,mărime,greutate,vârstă sau orientare politică.Mulţi au o personalitate „diferită”,depinzând de fiecare ce înţelege prin acest concept.
    3.Da,însă trăim într-o societate în care trebuie să acceptăm şi oameni care nu ne plac.Lumea din „viaţa reală”,ceea ce pentru mine chiar rămâne un mister.
    2.”Știu și eu prea bine ce înseamnă existența, pentru că nu am căzut din plop alaltăieri.”->Există unii care,după ce află ce înseamnă viaţa,se aruncă de pe bloc.Mi s-a mai explicat că poţi muri şi din cauza aruncatului la 1 mm distanţă faţă de sol.
    1.Da,tratez unele cuvinte cu sensul lor propriu.De exemplu,poţi folosi şi alte cărţi pe post de suport,cum ar fi cele de la „PAGINI AURII”,cum m-au ajutat pe mine pentru ierbar.În legătură cu Biblia,cred că peste 20 de ani va avea rol mai mult de obiect de muzeu,cum ar fi ceaslovul lui Creangă sau letopiseţele Ţării Româneşti.Pe Internet am găsit toate Biblie posibile şi chiar mai multe traduceri pentru cea ortodoxă.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: