21. Pacea


Pacea este o tranziţie spre un nou război.” – Octav Bibere

 world-peace-090420w

 Conform Bibliei, la un an de la declanșarea Potopului (30.000 î.e.n.) s-a întors pe Pământ Noe / Enoh împreună cu restul supraviețuitorilor. Cum în scrierile vechi era întotdeauna vorba despre ani divini, putem presupune că întoarcerea lor a avut loc după trei sute șaizeci de ani pământeni, adică în anul 29.640 î.e.n. Scrierile antice susțin că tot atunci s-au întors pe Terra și Veghetorii, dând startul Bătăliei Piramidelor. La finalul acestei lupte de la Giza, Enki a capitulat iar Marduk a fost închis în Marea Piramidă. Însă mărturia lui Enoh a făcut ca Enki să fie condamnat și închis din nou în lumea subterană, iar Marduk eliberat și trimis în exil. Dintr-un text sumerian știm că Marduk a fost exilat timp de douăzeci și patru de ani în țara Hatti, ceea ce înseamnă că s-a întors în jurul anului 21.000 î.e.n., douăzeci și patru de ani divini fiind egali cu opt mii șase sute patruzeci de ani pământeni. Atunci a avut loc incidentul Turnului Babel, Marduk încercând să construiască o nouă „poartă stelară” în orașul tatălui său, Eridu, pentru a părăsi Pământul. Enlil a aflat și a distrus Turnul, ceea ce ar fi putut da startul unui nou război. Însă, pentru a pune capăt odată pentru totdeauna mult prea îndelungatului conflict, Ninhursag a hotărât să acționeze. Pentru acest lucru avea nevoie de sprijinul conducătorului suprem, împăratul Anu. Și cea mai bună metodă pentru a primi susținerea tatălui său era de a-l seduce.

Egiptenii au păstrat un mit în care zeul suprem Ra s-a închis într-o zi în camera sa, fiind supărat din cauza conflictului fără sfârșit dintre Seth (Enlil) și Horus (Marduk), refuzând să mai lumineze lumea. Fiica sa, Hathor (Ninhursag), zeița iubirii și a frumuseții, a intrat în camera lui hotărâtă să îl înveselească. Hathor a dansat goală pentru tatăl ei, apoi a început să îSekhmet-43239785916l gâdile, ceea ce l-a înveselit pe bătrânul zeu, care și-a reluat apoi mersul pe bolta cerească. Nu știu ce au înțeles vechii egipteni din această poveste dar când o zeiţă goală îl pipăie pe zeul Soarelui, iar acesta iese din cameră foarte bine dispus, nu putem decât să ne gândim la sex. Se pare că preoţii ştiau adevărul din moment ce, în cadrul unei procesiuni din templul lui Hathor din Dendera, statuia ei era dusă din interiorul sanctuarului până pe acoperiş, unde fusese construită o capelă specială pentru ceremonia unirii zeiţei cu discul solar. Japonezii aveau o legendă asemănătoare, în care Amaterasu omikami, zeița Soarelui, s-a închis într-o grotă cerească, lăsând lumea în întuneric. Ceilalți zei au creat tot felul de obiecte pentru a o convinge pe Amaterasu să iasă, însă fără succes. Zeița Ame-no-Uzume-no-Mikoto („Fata Cerului”) s-a urcat pe un poloboc răsturnat, s-a dezbrăcat complet și a început un dans obscen și distractiv. Curioasă, auzind larma de afară, Amaterasu a părăsit grota. Acest mit fiind aproape identic cu cel egiptean, putem presupune că japonezii au copiat povestea egiptenilor și au modificat-o, în ambele însă fiind vorba despre modul în care Ninhursag l-a sedus pe tatăl său. Sumerienii confirmă acest fapt, susținând că zeița iubirii și a frumuseții a devenit la un moment dat consoarta lui An, primind cu această ocazie epitetul Anunitum („Cea iubită de An”), devenit Antum pentru akkadieni și babilonieni. De altfel, cei doi erau venerați împreună în templul Eanna din orașul Uruk. De ce și-a sedus Ninhursag tatăl? Cea mai plauzibilă variantă este cea a încercării de a obține susținerea lui pentru încheierea conflictului de pe Pământ. Și se pare că a obținut-o.

La fel ca orice mare război din istorie, și îndelungatul conflict al zeilor s-a sfârșit printr-un tratat de pace. Detalii se regăsesc într-un text descoperit de reverendul și profesorul canadian George Aaron Barton pe un cilindru de argilă spart, fiind varianta akkadiană a unui text sumerian mult mai vechi. Barton a tras concluzia că cilindrul de argilă a fost depus de regele Naram-Sin în jurul anului 2.300 î.e.n., cu ocazia refacerii templului lui Enlil din Nippur. Comparând textul mesopotamian cu cele egiptene din acea perioadă, care se concentrau asupra regelui, Barton a remarcat că textul akkadian „se preocupa de comunitatea zeilor”. În ciuda fragmentării textului, mai ales la început, este clar că zeii cei mari s-au reunit în urma unui mare război la Harsag („Muntele Înalt”), care nu poate fi decât Marea Piramidă de la Giza. Zeița Ninhursag juca rol de pacificator, deși autorul textului se referă la ea în repetate rânduri cu epitetul Tsir, care înseamnă „șarpe”, sugerând că ea ar fi fost de partea Veghetorilor. Versurile introductive descriu pe scurt ultimile momente ale războiului precum și condițiile din piramida asediată. Din continuarea textului aflăm că Ninhursag a convocat conferința de pace în tabăra lui Enlil, acolo fiind acuzată că îi ajută pe „demoni” (Veghetorii). Zeița a negat acuzațiile, răspunzând: „Casa mea e curată”. Un zeu a cărui 6 other mythologyidentitate rămâne ascunsă (probabil Ninurta) i-a replicat: „Dar casa cea mai făloasă și strălucitoare din toate tot curată este?”, referindu-se la Marea Piramidă. „Despre aceea nu pot vorbi, strălucirea ei Gibil o slujește”, a răspuns zeița. După ce spiritele s-au mai potolit, a avut loc o ceremonie simbolică de iertare. Ninhursag a fost botezată cu apă din Tigru și Eufrat, simbolizând faptul că a fost reacceptată în rândul zeilor celești. Enlil a atins-o cu „strălucitorul sceptru” iar „puterea ei nu a fost răsturnată”. Enki și copiii săi au fost aduși în Harsag, acolo unde erau așteptați de Enlil și Ninurta. Anunțând că acționa în numele „marelui domn Anu (…) Anu arbitrul” (ceea ce dovedește că primise acordul conducătorului ceresc pentru a încheia pacea), zeița a efectuat o ceremonie proprie. A aprins șapte focuri, câte unul pentru fiecare zeu conducător sau Anunnaki: Anu, Enki, Marduk, Iștar, Ninhursag, Enlil și Ninurta. Pentru fiecare foc aprins a rostit câte o incantație: „O ofrandă arzătoare lui Enlil din Nippur… lui Ninurta… lui Enki cel venit din Abzu… lui Nergal cel venit din Meslam”. La apusul Soarelui, toate flăcările erau aprinse: „precum a soarelui era marea lumină aprinsă de zeiță”. Apoi, Ninhursag a făcut apel la înțelepciunea zeilor și a lăudat beneficiile păcii: „Mărețe sunt roadele zeului înțelept; marele râu divin spre vegetația lui va veni (…) revărsarea lui va face ca o grădină zeiască”. A subliniat abundența de plante și animale și beneficiile unei „omeniri cu întreită încolțire” ce se înmulțea după Potop, planta, clădea și îi slujea pe zei, toate acestea fiind posibile doar în urma păcii. După ce zeița și-a terminat pledoaria, Enlil a luat cuvântul. „Înlăturată este nenorocirea de pe fața pământului” a spus el, referindu-se, evident, la Diluviu. „Măreața Armă s-a ridicat”, a completat Enlil, probabil sugerând că Luna a fost înlăturată din calea Soarelui, sfârșind astfel era glaciară. Iar lui Enki i-a permis să rămână la suprafață: „Edin va fi locul pentru a ta Sfântă Casă”, cu suficient teren în jur pentru a însămânța câmpiile. Auzind acestea, Ninurta a obiectat. „Să nu vină!”, a zbierat „prințul lui Enlil”. Ninhursag a luat din nou cuvântul, explicându-i fiului ei că trudise „zi și noapte cu putere” pentru a da posibilitatea oamenilor de a crește vitele și a cultiva pământul, amintindu-i cum a „ridicat fundațiile, a umplut, a înălțat”, apoi uriașa inundație a distrus „totul, în întregime”. „Domn al vieții, zeu al roadelor, lasă berea cea bună să curgă cu îndoită măsură! Fă să fie lână din belșug!”, i-a cerut ea. Până la urmă, Ninurta s-a lăsat înduplecat: „O, mama mea, luminoaso! Continuă; făina nu o voi ține pe loc (…) în împărăție, grădina se va reface (…) Pentru a pune capăt suferinței eu mă rog cu cinste”.

Continuarea negocierilor de pace se găsește în textul Cânt cântarea mamei zeilor. Primul care a luat cuvântul a fost Enki:

Enki i-a adresat lui Enlil cuvinte de laudă:

«O, tu, cel ce ești fruntaș între frați,

Taur al Cerului, care ține în mâini soarta omenirii.

Pe pământurile mele pustietatea larg s-a întins;

Toate sălașurile sunt pline de amărăciune

Din cauza atacurilor tale»”.

Pentru a încheia pacea, Enki a fost de acord să-i cedeze fratelui său câteva teritorii pentru totdeauna:

Îți voi acorda poziția conducătorului

În Zona Interzisă a zeilor;

Locul ce radiază, în mâna-ți îl încredințez!”.

La rândul său, Enlil i-a oferit lui Enki Egiptul: „pentru formidabila Casă care e ridicată ca o movilă (Marea Piramidă), l-a numit pe prințul a cărui strălucitoare soție (Iștar) din conlocuirea cu Tsir (Ninhursag) se născuse. Pe puternicul prințSeth & Osiris care e ca un țap sălbatic în toată firea – pe el l-a numit și i-a poruncit să păzească Locul Vieții”. Apoi i-a oferit titlul Ningișzida („Domnul Artefactului Vieții”). După ce și-au stabilit teritoriile, zeii au trasat planurile pentru modul în care pământurile aveau să fie ocupate de oameni. Enki a desenat pe pământ „la picioarele lui Enlil” un plan pentru înființarea așezărilor umane pe teritoriul lui. Enlil a acceptat și a răspuns desenând „la picioarele lui Enki” planul pentru restaurarea orașelor antediluviene din Sumer. Enki a pus totuși o condiție: să i se permită accesul liber în Mesopotamia și să primească înapoi Eridu, primul său oraș. Enlil a fost de acord cu această condiție: „în țara mea, sălașul tău să dureze veșnic; din ziua când vii în preajma mea, masa încărcată să răspândească pentru tine delicioase arome”. Și-a exprimat speranța că Enki va ajuta la revenirea prosperității în teritoriul său: „toarnă-ți belșugul peste țară, fiecare an să-i înmulțească bogățiile”. Din păcate, textele mesopotamiene nu descriu decât vag această împărțire a teritoriilor și a oamenilor, ceea ce ne obligă să aflăm singuri detaliile.

În acele vremuri, pe Pământ exista o singură rasă a oamenilor, cea a supraviețuitorilor Potopului, ce formau un singur popor și vorbeau o singură limbă. Știm că din punct de vedere genetic erau „puri”, având un ADN mult mai apropiat de cel al zeilor decât restul raselor umanoide distruse de Potop. Urmași ai lui Enoh / Noe, acești oameni blonzi, cu piele albă și ochi albaștri, aidoma zeilor, reprezintă primii Homo Sapiens Sapiens. Grecii îi numeau pelasgi și le atribuiau în poeme epitetul „dioi” („divin”), considerându-i oameni cu însușiri supranaturale, asemenea zeilor. În India și Persia erau numiți arieni, fiind acea rasă pură din punct de vedere genetic despre care vorbeau teosofii și naziștii lui Hitler.

Dacă primii oameni erau albi, cum au apărut celelalte rase umane, cea etiopiană sau neagră, cea mongoloidă sau galbenă și cea indiană sau roșie? Observăm că aceste patru culori sunt atribuite în miturile egiptene principalilor zei aflați în conflict: Ra era galben, Seth roșu, Osiris negru iar Horus alb. Egiptologii susțin că egiptenii antici cunoșteau cele patru rase umane, ei considerându-se cei roșii, asiaticii erau galbenii, locuitorii de la izvoarele Nilului erau cei negri iar oamenii din nord, albii. Prin urmare, este posibil ca egiptenii să fi atribuit fiecăruia dintre acești zei câte o rasă umană. Știm că zeii și-au împărțit oamenii, așadar este plauzibil ca ei să fi creat pe cale genetică celelalte rase pentru a-și „marca” supușii, astfel încât să fieHuman_race_jpg ușor de recunoscut. Dacă înainte de Potop zeii își însemnau oamenii cu propriile simboluri pe frunte sau pe mână, metoda culorilor diferite pare mult mai eficientă. Astfel, Enki / Osiris a primit rasa neagră, Enlil / Seth pe cea roșie, Anu / Ra pe cea galbenă iar Marduk / Horus a păstrat-o pe prima, cea albă a pelasgilor. Vechiul Testament confirmă această ipoteză, susținând că, după Potop, „în vremea aceea era în tot pământul o singură limbă şi un singur grai la toţi” (Facerea 11:1). După incidentul Turnului Babel „a amestecat Domnul limbile a tot pământul şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului” (Facerea 11:9). Adică imediat după ce Marduk a încercat să construiască o nouă „poartă stelară”, fiind oprit de Enlil, au luat naștere diferitele rase, ce aveau limbaje proprii, care au fost împrăștiate pe toată suprafața Pământului. Această împărțire a fost stabilită la tratatul de pace al zeilor, din jurul anului 21.000 î.e.n. Am văzut că, atunci, zeii nu și-au împărțit doar oamenii, ci și teritoriile. Vechiul Testament mai confirmă o dată acest lucru: „Iar lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, pentru că în zilele lui s-a împărţit pământul, şi numele fratelui său era Ioctan” (Facerea 10:25). Nu știm nimic despre acest Peleg și nici nu ni se oferă amănunte despre acea împărțire a Pământului. Însă numele lui e foarte asemănător cu cuvântul „pelasg”. Prin urmare, citatul biblic poate fi citit astfel: „în zilele pelasgilor s-a împărțit Pământul”, exact ceea ce am descoperit din sursele mesopotamiene.

Observăm că, atunci când au fost create rasele umane, nu doar culoarea pielii a fost modificată, ci și cea a părului și a ochilor. La origine, oamenii albi aveau părul blond și ochii albaștri (aidoma zeilor), cei negri părul și ochii negri, cei roșii părul roșcat și ochii verzi iar galbenii părul șaten și ochii căprui. În timp, prin împerecheri inter-rasiale, aceste caracteristici nu au mai aparținut în mod exclusiv anumitor rase umane, ci s-au transmis și la celelalte. În general rasa albă, cea primordială, a pelasgilor, poate conține toate culorile de păr și de ochi. Celelalte sunt limitate, mai rar întâlnindu-se indivizi negri, galbeni sau roșii cu păr blond și ochi verzi ori albaștri.

Nu doar culoarea părului și a ochilor se află într-o strânsă legătură cu rasele umane, ci și grupele sanguine. Dintr-un strămoș comun al omenirii, numit Noe sau Enoh de către evrei, nu puteau apărea patru grupe sanguine pe cale naturală, ci doar prin modificare genetică. Grupa 0 I pare a fi cea mai veche dintre ele, un individ cu această grupă putând dona sânge tuturor celorlalte grupe sanguine, prin urmare e posibil ca prima rasă umană de după Potop, cea a pelasgilor, să fi avut grupa sanguină 0 I. În timp, prin amestecul dintre rase pe cale naturală și prin nenumărate încrucișări genetice realizate de zei, grupa 0 I nu a mai aparținut în mod exclusiv rasei caucaziene. Astăzi, la rasa albă apare în cea mai mare proporție grupaBloodViscosity sanguină A II, B III la rasa mongoloidă și 0 I la rasa roșie (prezentă la 95% dintre amerinidieni). Grupa AB IV există în cea mai mică proporție, fiind prezentă la aproape 5% din populația lumii. Din punctul de vedere al cercetătorilor, acest lucru nu poate însemna decât că este cea mai nouă grupă sanguină. Însă, conform logicii, nu este obligatoriu ca AB IV să fie cea mai nouă, ci poate a fost redusă pe parcurs prin cauze naturale ori pe cale artificială, din diferite motive. Pe lângă aceste patru grupe, mai există o componentă a sângelui ce poate dovedi că rasele umane au fost create de către zei pe cale genetică: Rh-ul. În globulele roșii din sânge există un antigen numit D, cei care îl au fiind persoane cu Rh pozitiv, iar cei fără antigen D având Rh negativ. Iată distribuția tipurilor de sânge pe Pământ:

Rh pozitiv:

– 0 I – 37%

– A II – 36%

– B III – 9%

– AB IV – 3%

Rh negativ:

– 0 I – 7%

– A II – 6%

– B III – 1%

– AB IV – 1%

Acest factor negativ al Rh-ului este considerat de cercetători o mutație de „origini necunoscute”, ce s-a petrecut inițial în Europa, în prezent existând la doar 15% din populația Terrei. Printre trăsăturile pe care le pot avea cei cu Rh negativ se numără: temperatură a corpului mai scăzută, o vertebră în plus, presiune a sângelui mai mică, abilități mentale analitice crescute, o vedere mai bună și simțuri aparte, rezistență mai mare împotriva bacteriilor, sensibilitate la căldură sau la lumina Soarelui. Majoritatea celor cu Rh negativ au păr blond ori roșcat, nu pot fi clonați și adesea spun că au avut multe experiențe extrasenzoriale ori întâlniri de gradul III cu extratereștri. Toate aceste trăsături ne duc cu gândul la sângele reptilian al lui Enki și al urmașilor săi. Rasele umane au fost create prin modificări genetice ale ADN-ului lui Enoh / Noe, care era urmaș al lui Enki (prin urmare avea sânge reptilian). Însă el a avut și copii pe cale naturală, care au păstrat nealterate genele sale „divine”, moștenite de la Enki, urmașii acestora fiind persoanele cu Rh negativ. Rh-ul pozitiv dovedește manipularea genetică a omenirii, prin eliminarea antigenului D, spre deosebire de Rh-ul negativ, care s-a transmis pe cale naturală.

Cum au fost create rasele umane? Cu ajutorul unui pigment organic, numit melanină. La om, acesta este prezent în piele, păr și membranele ochilor. Melanina determină culoarea pielii și a părului și dă irisului nuanțe întunecate. La rasa negroidă, celulele pielii produc multă melanină, la rasa caucaziană aceasta aproape nu se produce, iar la celelalte rase producerea melaninei este intermediară. Un alt element ce diferențiază rasele umane este ochiul asiatic alungit, ce se deosebește de cel al celorlalte rase. Forma ochilor rasei mongoloide sunt rezultatul unui mic ligament ce trage pleoapa puțin în jos. Acest ligament există la toți nou-născuții, el dispărând însă de obicei după jumătate de an la rasele caucaziană, negroidă și roșie, rămânând doar la cea mongoloidă. Destul de rar, ochii asiatici se regăsesc la caucazieni și la fel de rar acest ligament dispare la mongoloizi, fiind doar o urmare a încrucișărilor genetice rasiale. Așadar, crearea raselor umane nu pare deloc un proces complicat pentru entități mult dezvoltate tehnologic, experte în genetică.

A fost oare o împărțire simbolică a Pământului, prin trasarea unor granițe pe hartă, sau este vorba despre una fizică? Geologii susțin că, în urmă aproximativ un miliard de ani, exista pe Pământ un singur supercontinent. După două sute cincizeci de milioane de ani, acesta s-a divizat în trei părți,10.-pangea_politik între care s-au format oceane. Ele s-au reunit mai târziu, în cadrul mișcării de orogeneză Pan-Africane, care a durat aproximativ șaizeci de milioane de ani, și au format supercontinentul Pannotia. Acum circa cinci sute cincizeci de milioane de ani, Pannotia s-a divizat din nou în mai multe fragmente, cele mai importante fiind Laurentia (din care avea să se formeze America de Nord), Baltica (din care urma să ia naștere Europa de Nord), Siberia și Gondwana (sursa formării Chinei, Indiei, Africii, Americii de Sud și Antarcticii). De-a lungul a peste două sute de milioane de ani, multe dintre fragmentele mici s-au unit, formând un continent de mari dimensiuni, numit Laurasia. Acesta s-a reunit cu Gondwana cu două sute de milioane de ani în urmă, dând naștere supercontinentului Pangeea. Pangeea s-a rupt în mai multe continente, pe care astăzi le cunoaștem ca Europa, Asia, Africa, America de Nord, America de Sud, Australia și Antarctica. Geologii consideră că fenomenul de rupere a supercontinentului Pangeea continuă și în prezent, contribuind la mărirea Oceanului Atlantic, la finalul procesului de rupere urmând să se formeze un nou supercontinent.

Oare așa stau lucrurile în realitate? Continentele chiar se unesc și se despart neîncetat, pe parcursul sutelor de milioane de ani, din cauze naturale? Calculele geologilor rămân în stadiul de ipoteze, deoarece nu pot fi demonstrate. Și sunt mari șanse să fie greșite, deoarece ignoră un aspect pe care anticii ni l-au transmis de mii de ani: planeta noastră nu se poate comporta precum un corp natural, deoarece a fost creată artificial de către zei. Prin urmare, dacă în mod normal este nevoie de câteva sute de milioane de ani pentru a se forma continentele pe care le știm astăzi dintr-un singur supercontinent, altfel stau lucrurile în cazul unei planete artificiale,AtlantisTheMyth controlate de entități superioare tehnologic. Miturile străvechi sugerează că suprafața Terrei a fost formată dintr-un singur continent, așa-numitul Pangeea, până la tratatul de pace de acum douăzeci și trei de milenii. Platon a ascuns acest lucru în povestea Atlantidei. O insulă sau un continent pe care locuiau oameni foarte dezvoltați tehnologic, cuprinsă de un mare război și scufundată la un moment dat în mare nu poate fi decât Pangeea înainte de Potop, continentul Terrei pe care locuiau zeii alături de semizei și oameni, care au pornit un teribil război sfârșit printr-un Diluviu ce a inundat toată planeta. Dacă miturile diferitelor popoare sugerează că Potopul s-a datorat topirii bruște a zăpezii și gheții în timpul încălzirii globale din mijlocul erei glaciare, Platon propune o nouă ipoteză, cea a scufundării continentului în apă. Ținând cont că planeta noastră este una artificială, controlată de zei care îi pot accelera sau încetini viteza de rotație în jurul axei sale ori în jurul Soarelui, devine posibil ca suprafața uscatului să poată fi scufundată în mod deliberat. De altfel, miturile afirmă că, în timpul bătăliei finale dintre Enlil și Marduk, chiar înainte de Potop, tot Pământul a fost ars de către bombele nucleare lansate de cei doi combatanți. Prin urmare, scufundarea uscatului în apă sau Diluviul ar putea reprezenta o acțiune de salvare, pentru stingerea flăcărilor nimicitoare, nicidecum o metodă de nimicire a tuturor viețuitoarelor.

Ipoteza despărțirii continentelor abia în urma tratatului de pace al zeilor e susținută de Biblie, care afirmă că pe vremea pelasgilor a avut loc împărțirea Pământului. Și este una logică, de altfel. Atunci, zeii și-au împărțit teritoriile și oamenii. Zeii conducători sunt în număr de șapte, continentele de asemenea. Dacă au creat rase diferite pentru o delimitare concretă a supușilor fiecăruia, de ce n-ar fi existat și o delimitare concretă a teritoriilor? Observăm că cele patru rase se află pe continente diferite: rasa albă în Europa, rasa neagră în Africa, cea galbenă în Asia iar cea roșie în America. Acest lucru nu poate fi considerat o coincidență, ci doar rezultatul împărțirii teritoriale; zeii și-au împărțit Pământul în continente și oamenii în diferite rase, fiecare mutându-și rasa umană pe teritoriul propriu.

Ipoteza prezentată mai sus rezolvă problema migrației oamenilor, pe care cercetătorii nu au fost în stare să o explice într-un mod satisfăcător. Părerea lor este că oamenii au apărut în sudul Africii, de acolo migrând în epoca de piatră în toate colțurile lumii. Putem înțelege migrația, oamenii căutând locuri cu condiții de trai mai favorabile decât cel din care au plecat. Însă de ce să se fi deplasat chiar și mii de kilometri pentru acest lucru? Și cum? Cum au reușit acei oameni subdezvoltați să traverseze mări și oceane pentru a se stabili în locuri precum America ori Australia? De ce s-au stabilit în locuri cu condiții vitrege de trai, cum ar fi Scandinavia ori Siberia? Aceste întrebări rămân fără răspunsuri satisfăcătoare, oricât de mult și-ar dori oamenii de știință să ne convingă de veridicitatea ipotezei lor. Singura variantă plauzibilă este cea care susține că oamenii au fost duși de către zeii lor în teritoriile respectivilor zei. Exact acest lucru susține și Biblia: după ce limbile oamenilor au fost amestecate, „i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului”. Cu alte cuvinte, oamenii nu au migrat de bunăvoie, ci au fost gold airplane south americaîmprăștiați de către „Domnul” pe toată suprafața Terrei. Eschimoșii păstrează în memoria lor colectivă chiar și astăzi acel moment, ei susținând că strămoșii lor au fost transportați în nord de către uriașe „păsări de fier”. Ce ar putea fi aceste „păsări de fier” dacă nu aparate de zbor ale zeilor, asemănătoare avioanelor noastre? De altfel, în 1891, arheologii francezi au descoperit în mormântul lui Pa-di-Imen din Saqqara (care a trăit în secolul al treilea î.e.n.) o machetă de lemn a unui avion, iar într-un cimitir vechi de peste o mie cinci sute de ani, aparținând civilizației precolumbiene Tolima, s-a găsit o duzină de obiecte funerare asemănătoare unor avioane în miniatură. Să nu uităm de „pasărea neagră” cu care, pentru sumerieni, se deplasa zeul Ninurta, fiul lui Enlil.

Se pare că nu toți oamenii au fost duși cu nave pe noile teritorii ale zeilor lor, ci unii s-au deplasat singuri. Există câteva relatări antice despre popoare ce au migrat spre un anumit teritoriu, la ordinul unui zeu. Cea mai cunoscută este cea biblică, a exodului israeliților din Egipt către Canaan, la ordinul lui Yahweh. Într-o legendă a popoarelor din munții Anzi se povestește despre o uriașă flotă alcătuită din ambarcațiuni din lemn de plută și stuf. În barca din fruntea flotei se afla o piatră verde cu ajutorul căreia zeul oamenilor transmitea ordine șefului lor, Namylap, ghidându-l către tărâmul ales. Migranții au ajuns la Capul Santa Elena din Ecuador, unde Namylap a primit aripi, pentru a ajunge la zeul care vorbea prin piatră. În mod asemănător, în Biblie, Yahweh îi vorbea conducătorului israeliților, Moise, prin intermediul Chivotului Legământului. Manuscrisul Popol Vuh susține că strămoșii mayașilor au venit „din cealaltă parte a mării”. Episcopul Landa scria că strămoșii mayașilor au venit de la Est, fiind îndrumați de către Dumnezeu, care le-a deschis douăsprezece drumuri pe mare. Iar în Historia de las cosas de la Nueva Espana, călugărul Bernardino de Sahagun nota, inspirându-se din unele texte originale scrise în limba nahuatl, că din Aztlan (sălașul primului cuplu patriarhal) au plecat șapte triburi, îndreptându-se către Panotlan (Guatemala de astăzi). De acolo s-au îndreptat către Sălașul Șarpelui-nor, împrăștiindu-se pe drum. Unii dintre ei, printre care toltecii și aztecii, au ajuns în Teotihuacan, orașul zeilor. La un moment dat, triburile au început să părăsească orașul sfânt. Primii au plecat toltecii, care și-au construit propriul oraș, Tollan. Ultimii au plecat aztecii, conduși de Mexitliaztecdailylife („Cel uns”), ce au primit ordinul de a migra de la zeul lor, Huitzilopochtli, care le-a promis că vor găsi un pământ unde sunt „case cu aur și argint, bumbac multicolor și o mie de feluri de cacao”. Acolo trebuiau să se stabilească și să se numească „Mexica” („poporul uns”), deoarece erau poporul ales, ursit să domnească peste alte triburi, exact același lucru susținându-l și Yahweh despre evreii săi. Aztecii au ajuns la Tollan, unde nu au fost primiți cu brațele deschise de tolteci. Au trăit timp de aproape două secole pe malurile mlăștinoase ale lacului central, până și-au construit propriul oraș, Tenochtitlan („orașul lui Tenoch”). Numele acestui oraș poate fi explicat prin faptul că aztecii se considerau „tenochas”, adică descendenții lui Tenoch, care este nimeni altul decât ebraicul Enoch, confirmându-se astfel că el este Noe, strămoșul omenirii de după Potop.

Continente animale 2Cum și-au împărțit zeii continentele? După rasele care le populează, ale căror culori au fost atribuite de egipteni zeilor, putem concluziona că Enki a primit Africa, Marduk Europa, Enlil America (păstrând-o pe cea de sud pentru el și cedându-i-o pe cea de nord fiului său, Ninurta) iar Anu Asia (pe care i-a lăsat-o spre administrare noii sale amante, Ninhursag). Iștar a primit Australia iar Antarctica a devenit un teritoriu neutru, pentru viitoarele tratate ale zeilor, fiind acoperită cu gheață pentru a împiedica accesul oamenilor. În 1929 s-a descoperit harta amiralului turc Piri Reis, ce a trăit în secolul al XVI-lea, pe care era reprezentată Antarctica fără gheaţă. Și harta lui Orontius Finnaeus prezintă Antarctica în detaliu, tot fără gheață, cu sute de ani înainte să fie descoperită. Aceste două hărți demonstrează că Antarctica a fost acoperită cu gheață nu acum câteva milioane de ani, așa cum susțin oamenii de știință, ci mult mai recent, pe vremea când oamenii existau deja. Textul Cânt cântarea mamei zeilor afirmă că lui Enki i-a fost oferit Egiptul, confirmându-se că Africa a devenit noul lui teritoriu, lucru pe care îl susțin și miturile egiptene în care zeul Ptah a sosit în acea zonă după Potop și a scos pământul de sub ape, dar și legendele diferitelor triburi africane, în care Enki era zeul suprem (de exemplu, zeul masailor din estul Africii se numea En-kai iar dogonii şi-au numit tribul după denumirea lui Enki din Canaan, Dagon / Dogon, zeul lor suprem fiind Amma, nume derivat din egipteanul Ammon). În Asia îl găsim pe Anu ca fiind zeu suprem, însă cultul său nu a fost unul la fel de puternic dezvoltat în comparație cu cel al altor zei, ceea ceContinente animale 6 ar putea fi explicat prin lipsa sa fizică din acel teritoriu. În plus, s-a descoperit că religia primordială din acea zonă era una centrată în jurul unei zeițe-mamă a Pământului, nimeni alta decât Ninhursag. De exemplu, indienii venerau doar zeița-mamă până la sosirea arienilor, care le-au impus un cult complex, al mai multor zeități. Grecii antici susțineau că Apollo locuia în nordul Europei, printre hiperboreeni, confirmând astfel că acest continent îi aparținea lui Marduk. Iar atribuirea Australiei zeiței Iștar reiese din forma continentului, ce seamănă izbitor cu un cap de felină (unul dintre simbolurile ei). De altfel, privindu-ne planeta de sus, observăm că mai multe zone ale uscatului au diferite forme de animale, cum ar fi de cal ori de șarpe, ceea ce nu poate fi o coincidență, ci doar o realizare intenționată a acelor forme, pentru a indica zeitățile căreia îi aparțin respectivele teritorii.

Cele mai multe dovezi ale împărțirii continentale între zei se întâlnesc în cazul lui Enlil, care a păstrat America de Sud, oferindu-i-o pe cea de Nord fiului său. Marele Templu din Tenochtitlan are în vârf două turnuri gemene, cel din nord fiind închinat lui Tlaloc, zeul furtunii, iar cel din sud lui Huitzilopochtli, zeul războiului, nimeni alții decât Enlil și Ninurta. Pe țesăturile și vasele de ceramică din Lurin, Pisco, Nazca, Paracas, Ancon și Ica, personajul central este Rimac, un zeu care ține o baghetă într-o mână, un aruncător de fulgere în cealaltă iar pe cap o coroană cu raze. Pentru scriitorul Zecharia Sitchin, numele lui Rimac „atât din punct de vedere semantic, cât și fonetic, seamănă cu numele Raman, numele sub care îl220px-Viracocha cunoșteau popoarele semite pe Adad”. Iar Raman și Adad erau două dintre epitetele lui Enlil. În plus, numeroase legende din America centrală și de Sud susțin că zeul Viracocha – pe care l-am identificat cu Enlil – a sosit pentru a-i civiliza pe băștinași la scurt timp după Potop. Pe un versant în Golful Paracas este desenat un fulger, vizibil atât din aer cât și de pe mare, care simbolizează că acela era pământul zeului furtunii. Iar legenda lui Votan, povestită de numeroși cronicari spanioli (printre care episcopul Nunez de la Vega și călugărul Ramon Ordonez y Aguiar), vorbește despre sosirea în peninsula Yucatan a „primului om pe care Dumnezeu l-a trimis în acest colț de lume pentru a popula și împărți pământul pe care noi îl cunoaștem astăzi sub numele de America”. Numele său era Votan, el fiind un „urmaș al Veghetorilor din rasa lui Can. Era de fel dintr-un loc numit Chivim”. Deși Nunez de la Vega era convins că Votan venea din vecinătatea Babilonului, Ramon Ordonez a tras concluzia că acel loc, Chivim, era pământul hiviților, pe care Biblia îi consideră fii ai lui Canaan și veri ai egiptenilor. Însă ceea ce acești cronicari nu au observat este faptul că numele Votan este aproape identic cu Wotan (scris uneori și Wodan ori Woden), numele atribuit de triburile germanice conducătorului panteonului lor, pe care scandinavii l-au transformat în Odin. Iar Wotan / Odin era numit de sumerieni Enlil.

Se pare că zeii și-au împărțit oamenii primordiali, fiecare creându-și rasa pe teritoriul său, urme ale pelasgilor întâlnindu-se pe toată suprafața Pământului. Miturile peruane susțin că, după Potop, Viracocha (Enlil) a locuit în Tiahuanaco, de acolo mergând în Cuzco pentru a face omenirea să se înmulțească. După împărțirea teritoriilor și a oamenilor, zeii au lucrat împreună pentru a reciviliza pământenii, miturile sumeriene susținând că Enki i-a învățat pe oameni creșterea animalelor, iar Enlil agricultura. Zeița Ninkasi chiar i-a învățat cum să fabrice berea. Anu a hotărât să le ofereEnki oamenilor și orzul din cer dar Enlil nu a fost de acord și l-a ascuns. Însă frații Ninazu și Ninmada, ajutați de Utu (Marduk) au găsit orzul și l-au adus pământenilor. Se pare că împărțirea porțiunii de uscat a Terrei, crearea raselor pe cale genetică, mutarea lor în noile teritorii ale zeilor și recivilizarea lor au fost procese de durată, de la tratatul de pace din 21.000 î.e.n. până la primele urme ale agriculturii scurgându-se aproximativ treisprezece milenii sau circa treizeci și cinci de ani divini. Chiar dacă se părea că acest tratat va reuși să mențină pacea câștigată cu greu, nu toți zeii erau mulțumiți. Cele patru rase ale oamenilor au fost împărțite între Anu, Enlil, Enki și Marduk, care au ales și cele mai mari continente. Iștar a primit Australia, un teritoriu mai mic decât al celorlalți, și a trebuit să-și creeze o rasă proprie, cea australoidă, încrucișând oamenii roșii ai lui Enlil cu cei galbeni ai lui Anu. Nefiind mulțumită de rezultat, mai târziu a creat rasa semită, cu care a invadat teritoriile celorlalți zei. De altfel, acest lucru reiese din numele Israel, cu care evreii și-au numit poporul și mai târziu țara, care se traduce corect prin „Iștar, zeița conducătoare”. Nu doar Iștar și-a dorit mai multă putere, ci și Enki, care și-a trimis oamenii pe continentul lui Enlil (ce au fost numiți olmeci de către cercetători), dar și Marduk, care și-a răspândit rasa ariană pe teritoriile vecine, înființând marele imperiu pelasg ce se întindea din Europa până în India și China, încluzând și nordul Africii. Aceste evenimente au dus la noi conflicte, noi tratate de pace și noi împărțiri teritoriale, toate ca urmare a dorinței de putere a zeilor.

16 Răspunsuri to “21. Pacea”

  1. Poti te rog, sa detaliezi mai multe despre felul in care isi insemnau zeii oamenii, inaintede Potop ?

    Apreciază

  2. Curios,acesta-i paragraful care prezintă în mod detaliat felul în care oamenii erau însemnaţi înainte de Potop.
    „De unde provine obiceiul desenării simbolului Veghetorilor pe frunte? Hindușii îl imită pe unul dintre principalii lor zei, Șiva (Enki al sumerienilor), cel care este întotdeauna reprezentat cu al treilea ochi deschis. Tot el este și șarpele Kundalini, energia care ajută la deschiderea acestui ochi (cu alte cuvinte, este Veghetorul care aduce cunoașterea). Unii practicanți Reiki își desenează pe frunte simbolul Nin Giz Zida („șarpele de foc” în tibetană), denumire preluată din limba sumeriană, Ningişzida („domnul copacului cel bun”) fiind unul dintre epitetele lui Enki. La fel ca hindușii și practicanții Reiki, tracii au preluat acest obicei de la zeul lor suprem, Zamolxis (același Enki), care, după o tradiție geto-dacă, a fost tatuat în frunte de niște răufăcători, din acest motiv umblând legat la cap. Din păcate nu știm nici cine erau acei răufăcători și nici motivul pentru care zeul a fost tatuat pe frunte, însă putem afla folosind miturile altor popoare. În cartea Facerea din Vechiul Testament, după ce Cain și-a ucis fratele, a fost izgonit de către Dumnezeul său, nu înainte de a primi un semn: „și a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare” (4:15). Nu se știe ce fel de semn era acela, însă teologii iudei și creștini bănuiesc că era transmis tuturor urmașilor lui Cain. În limba sumeriană, Kain înseamnă „gura care acuză” iar în Apocalipsa lui Ioan, Balaurul Enki este numit de către îngeri „pârâşul fraţilor noştri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua şi noaptea” (12:10). Fără îndoială că pedeapsa lui Cain este în realitate cea a exilatului Enki / Zamolxis, semnul pe care l-a primit fiind acel „tatuaj” din frunte, despre care aminteau dacii. Metoda însemnării pe frunte a unui răufăcător nu este ieșită din comun, ci una des utilizată în antichitate. Goții își însemnau sclavii prin tatuaje. De asemenea, romanii își tatuau sclavii și infractorii, cel mai adesea pe frunte sau pe mâna dreaptă. În zona mării Mediterane, tatuajele au devenit asociate cu criminalitatea la mijlocul secolului al treilea, pe frunțile condamnaților fiind inscripționate infracțiunile de care s-au făcut vinovați, pedeapsele și numele victimelor lor. În Grecia și Roma antică, sclavii tatuați nu puteau deveni cetățeni ai țărilor respective nici măcar dacă își cumpărau libertatea. În principiu, tatuajele erau semne permanente ale vinovăției, degradante pentru cel care le purta. În timp, infractorii au devenit mândri de tatuajele lor, chiar și astăzi fiind considerate semne ale onoarei în lumea infracțională (ca exemplu, membrii mafiei japoneze Yakuza își acoperă corpurile cu tatuaje). În concluzie, Apocalipsa lui Ioan ne spune că în vremea celui de-al doilea mare război al zeilor, Enoh i-a convins pe majoritatea pământenilor să poarte tatuaje la vedere, pe frunte sau pe mâna dreaptă, simboluri ale lui Enki și Marduk. Scopul acestor însemnări era de a recunoaște adepții Veghetorilor și de a-i diferenția de cei care îi urmau pe Anu și Enlil în marele război al zeilor. Teologii consideră că semnul lui Cain s-a transmis urmașilor săi iar Apocalipsa lui Ioan confirmă acest lucru, susținând că ambii copii ai lui Enki aveau frunțile însemnate: Fiara Marduk avea „pe capetele ei: nume de hulă” iar pe fruntea lui Iștar era „scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului”. Aceste „nume de hulă” de pe frunțile zeilor, la fel ca tatuajele infractorilor din antichitate, nu erau decât semne umilitoare și permanente ale vinovăției.
    Se pare că nu doar Veghetorii își însemnau adepții prin această metodă, ci și zeii din cealaltă tabără. Ioan spune că a văzut pe muntele Sion Mielul (Iisus / Enlil) „şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor” (14:1). Acești o sută patruzeci și patru de mii de virgini („care nu s-au întinat cu femei, căci sunt feciorelnici”) au fost „răscumpăraţi dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu şi Mielului” (14:4). Nu știm prețul plătit Veghetorilor de către Anu și Enlil pentru acei virgini, însă Apocalipsa susține în mod explicit, chiar de două ori, că acei o sută patruzeci și patru de mii „fuseseră răscumpăraţi de pe pământ” (14:3).”->Provine din articolul „Apocalipsa”.

    Apreciază

  3. Mulțumesc pentru răspuns, Alexandra. Ar trebui să te fac moderator al acestui blog. Măcar să te ocupi comentarii și de corectat articolele mele. Numai să nu-mi ceri să te plătesc, că e criză și pe aici. 🙂

    Apreciază

  4. De fapt,cred că nu m-ai plăti chiar dacă ar fi criza crizei,chit că e un fel de muncă „la negru” iar serviciile mele nelimitate pe care le ofer pot fi privite ca pervertirea unui minor de către un major.În legătură cu articolul,mi-am dat seama că până şi în animeuri se promovează zeităţile păgâne şi există asemănări prea frapante între personaje şi firul acţiunii încât să cred că este o coincidenţă.Cel mai simplu de observat exemplu este „Wolf’s rain”.

    Apreciază

  5. La anime-uri nu te pot contrazice, pentru că nu mă uit la așa ceva. Eu sunt de modă veche, prefer desenele cu Daffy Duck și Porky Pig. Și ca să nu poată fi vorba despre „pervertirea unui minor de către un major”, te aștept încă doi ani. Poate te voi cere și de nevastă atunci dacă tot ești singura persoană de sex feminin pasionată de mitologie pe care o cunosc. Asta dacă vei vrea un bătrân de 34 de ani, fără minte griji și fără bani. :))

    Apreciază

  6. De fapt,mai am un an şi jumătate.Mi-am împlinit jumătatea pe la începutul lunii.Zii bogdaproste deoarece am colege cărora le-aş putea ajunge soră mai mare la modul că sunt cu un an şi n luni mai mici decât mine.Cel mai ciudat a fost când am întâlnit unul de două ori mai mare decât mine şi care e cu un an şi 3 luni mai mare decât mine. :))Bine,soră pot fi şi cu una mai mică sub 9 luni,dar ar însemna că ne-am născut datorită unui tată curvar,ceea ce nu dă prea bine ca imagine a unei familii creştine.

    Apreciază

  7. 18 luni trec repede. Am timp până atunci să fac bani, să-mi iau mașină și apartament. De fapt, e timp mai mult decât suficient, că nu-mi trebuie un an și jumătate să sparg o bancă… Așadar rămâne stabilit. Încă 18 luni de libertate, apoi facem nunta și începem să populăm lumea cu copii care o vor conduce la un moment dat sub atenta îndrumare a părinților. Și dacă ajung copiii noștri să conducă lumea… chiar că va veni Apocalipsa. De fapt, dacă mă gândesc bine, am scris odată despre posibilitatea ca Apocalipsa să aibă loc în 2052, anul 2051 fiind cel în care s-ar putea întoarce Mesia. Dacă facem nunta în 2015, după majoratul tău, primul copil se va naște în 2016, ceea ce înseamnă că în 2051 va împlini 35 de ani, exact vârsta minimă necesară pentru a putea ocupa funcția de președinte al României (conform articolului 37 din Constituție). Din această postură (ca să se împlinească profeția lui Sundar Singh) va conduce forțele binelui în lupta împotriva „fiilor întunericului”, iar în următorul an va veni sfârșitul. Văleu… Râdem, glumim, dar dacă lucrurile or să se întâmple așa?!?

    Apreciază

  8. În plus, dacă se revine la mandatul prezidențial de patru ani (după următorul, pentru care e prea târziu acum să fie schimbat), înseamnă că în 2051 vor fi alegeri în România. Cum totul pare să se îndrepte spre finalul „profețit” de mine, nu-mi rămâne decât să mă castrez de pe acum…

    Apreciază

  9. „Așadar rămâne stabilit. Încă 18 luni de libertate, apoi facem nunta și începem să populăm lumea cu copii care o vor conduce la un moment dat sub atenta îndrumare a părinților.”->Eu
    încă nu mi-am nici Bacalaureatul.Ştim cu toţi că în cazul meu este o formalitate ca să apar şi eu pe la televizor,dar chiar vreau să fac o facultatate fără taxă.Pe deasupra,nu-s maternitate.Mi se pare mult să dau naştere unuia şi,la ce comportament am,ajung să îi ţin companie la grădiniţă.Şi ce atentă îndrumare a părinţilor,că la ce idei şi atitudine ai îmi voi trăi pentru a doua oară copilăria şi tu vei alege cu doi copii. :)) Pe deasupra,ce nuntă facem dacă eşti ateu?Eu mă plictisesc să mă uit 10 minute la şirul acela care oferă servicii gratuite de curăţare Preasfintei,darămite să-i mai lustruiesc şi veştmintele?
    „Am timp până atunci să fac bani, să-mi iau mașină și apartament. „->În ziua de astăzi cuplurile din România tind să înceapă invers demersurile întemeierii unei familii.Prima dată fac un copil la beţie,după aceea se căsătoresc şi cheamă la nuntă toţi verişorii,unchii şi mătuşile de gradul al treilea care la rândul lor dau naştere altora care peste n ani lei aiu locul şi pe la sfârşitul unei vieţi pline de suferinţe existenţiale îşi cumpără o garsonieră după ce s-au chinuit n ani într-o zonă ferentariană.
    „Am timp până atunci să fac bani, să-mi iau mașină și apartament. De fapt, e timp mai mult decât suficient, că nu-mi trebuie un an și jumătate să sparg o bancă…”->Dar tu nu mai trebuia să te logodeşti cu Oana? =)) Ştii,măcar nu se poate spune că mă căsătoresc pe interes,ba chiar e invers.
    „Dacă facem nunta în 2015, după majoratul tău, primul copil se va naște în 2016”->Eu am faţă de gospodină să cred în dragostea profundă şi adevărată şi să-mi sacrific viaţa deoarece tu ai ajuns la vârsta aceea critică?Eh,asta e dacă pe la 4 ani nu am fost copil precoce să mă abordeze şi pe mine o agenţie de modele.
    „Râdem, glumim, dar dacă lucrurile or să se întâmple așa?!?”->Stai,stai,că încă sunt minoră.Să revenim la prezentul fad.

    Apreciază

  10. Eu glumeam. Chiar nu m-am tâmpit de tot încât să stabilesc acum o nuntă peste un an și jumătate cu o fată pe care nu o cunosc. Mă plictiseam aseară și aberam, ca să mai treacă timpul.
    Trebuia dar… n-a fost să fie. Nu mai suntem împreună, prin urmare sunt singur și liber ca pasărea cerului. După patru ani era și cazul. 😀

    Apreciază

  11. Eram şi eu ironică la rândul meu,doar că,paradox al paradoxurilor,atunci când încerc să fiu mai incisivă fac oamenii să creadă că cred ceea ce zic fără să vreau asta şi astfel ajung să explic un an(-lumină) că am înţeles tonul satiric şi că tocmai prin jocurile de cuvinte şi înlănţuirea de idei încercam să arăt sunt o persoană cu simţul umorului (englezesc).Şi uite-aşa te-am plictisit,asta dacă nu erai deja destul de mult. :))
    „Trebuia dar… n-a fost să fie.”->Urăsc argumentul acesta cu atâta patimă şi înverşunare încât prefer să aud „Ne-au furat extratereştrii!” sau „M-a înşelat pentru unul cu mai mulţi bani!”.Am ajuns şi eu să explic despărţirile de relaţii pe baza altui argument pe care îl uram şi pe el la fel de mult.Veşnicul „Nepotrivire de caractere!”,dar acesta sună mai ştiinţific.
    „După patru ani era și cazul. :D”->Părerea mea este că iubirea se stinge şi după un an de concubinaj dacă nu se sondează în cel mai scurt timp cu o căsătorie legitimă.Şi alt argument care mă umple şi el de draci la rândul său e laitmotivul „Hârtia aceea nu ne ţine împreună.”.Dar nu ştiu cum,în ultima perioadă aud numai de despărţiri,dovadă că nu mai există iubire sinceră şi dezinteresată. :))
    „Chiar nu m-am tâmpit de tot încât să stabilesc acum o nuntă peste un an și jumătate cu o fată pe care nu o cunosc.”->Să ştii că ai un mod ciudat de a abera şi pe asta o zice cineva care are experienţă în domeniu.

    Apreciază

  12. Nu m-ai plictisit. Și să știi că nu sunt un fan al umorului englezesc. Poate că ironia ta ar fi percepută ca ironie dacă ai afișa-o pe scurt. Când scrii kilometri întregi, lumea va crede că vorbești serios.
    Am spus că n-a fost să fie pentru că n-am de gând să-mi povestesc pe blog viața personală. Am preferat să fiu diplomat sau măcar să par a fi.
    Iubirea se stinge doar acolo unde nu e iubire cu adevărat. Părerea mea…
    Știu că am un mod ciudat de a abera și chiar mă bucur. Modul ăsta ciudat cucerește de obicei fetele și tot el e cel care le alungă (fără nicio legătură cu întâmplarea mea personală de mai sus). Și nici nu l-aș vrea altfel, sincer să fiu.

    Apreciază

  13. „Când scrii kilometri întregi”->Când nu fac asta încep să ţin monologuri fără să vreau lucrul acesta.Am înclinaţia să despic firul în 16 când îl ridic la pătrat.E ceva tipic mie.Mi se trage de la faptul că încerc să produc numai produse fizice şi metafizice de calitate.Pe piaţa muncii mereu cei eficienţi şi care îşi fac jobul cu pasiune câştigă net în faţa celor care se rezumă doar la cerinţele obligatorii.
    „Modul ăsta ciudat cucerește de obicei fetele și tot el e cel care le alungă (fără nicio legătură cu întâmplarea mea personală de mai sus).”->Eu n-am văzut pe nimeni de inteligenţă medie care să prefere compania în interes romantic a cuiva care aberează.Poate mai rar la cei care sunt mai dotaţi intelectual decât media,dar eu nu observat aproape spre deloc în condiţiile în care fac analiză critică.Numai partea a doua a afirmaţiei e adevărate,însă rămâne incompletă.Oamenilor nu le plac cei care aberează pentru că e mai simplu să primeşti un răspuns direct decât să-l formuleze ei în minte.Îţi trebuie intelect ca să pricepi anumite idei sau tipuri de comportament,ba mai mult,să le mai şi suporţi.Pe deasupra,asta cu aprecierea persoanelor care aberează este foarte nesigură.Fetele apreciază pe cei care aberează pentru simplul fapt că multe merg pe principiul că măcar X îşi dă interesul şi timpul în timp ce Y ignoră feroce tot ce se întâmplă în jur.De fapt,multe se simt stânjenite şi aici se împart în două categorii.Cele directe care spun fără menajamente că le enervează oamenii care aberează deoarece le obosesc şi cele diplomate care vor să scape de aberanţi fără să le rănească orgoliul.Oricum,cum ai lua-o,parcă am ajuns să prefer prima categorie deoarece mi-este lehamite de toţi cei care se nasc persoane drăguţe fără să se strofoce să-şi învingă partea întunecată.
    „Iubirea se stinge doar acolo unde nu e iubire cu adevărat.”->Există cazuri în care nu a existat iubirea adevărată care cere sacrificiul suprem şi văd că acele cupluri au căsnicii de 10 ani.Culmea,că acestea ţin cel mai mult. :)) Mie mi se pare că trăim într-o societate care supraestimează puterea dragostei,în loc să pună accentul pe faptul că omul trebuie să aibă grijă de el însuşi şi că se poate descurca o viaţă întreagă şi fără să simtă simplu şi adevărat focul mistuitor care (îl) arde incandescent.
    „Am spus că n-a fost să fie pentru că n-am de gând să-mi povestesc pe blog viața personală.”->Nu,eram generalistă.Toată lumea spune afirmaţia aceasta pentru că e mai comod să o zici sec decât să stai şi să faci studiu de caz.În general,oamenii sunt lipsiţi de imaginaţie.
    „Și nici nu l-aș vrea altfel, sincer să fiu.”->După 30 de ani oamenii nu se mai schimbă,nici dacă vor asta din toată inima.

    Apreciază

  14. Oamenii se schimbă și după 30 de ani, de cele mai multe ori fără să-și dea seama. Nu la fel de mult ca la 20, dar tot se schimbă. Așteaptă să ajungi la vârsta aia și o să vezi.
    Să fie sănătoși cei fără imaginație. Eu cred că am destulă și aș putea descrie toată întâmplarea cu lux de amănunte și fabulații, de s-ar cruci până și Jules Verne. Dacă alții nu sunt în stare să facă la fel, e doar problema lor.
    Mie mi se pare că trăim într-o societate care nu mai pune aproape deloc preț pe dragoste. Iubirea nu îmi pare a fi ceva ce te determină să depinzi de altcineva, ci un sentiment care te motivează să faci mult mai multe decât ai fi făcut în mod normal. În plus, din iubire izvorăsc și celelalte sentimente pozitive, cum ar fi compasiunea, înțelegerea, altruismul, etc., ceea ce nu poate fi decât un lucru pozitiv.
    Iar eu nu am spus că am cucerit fete mediocre. Bine, nu vorbim despre genii, dar respectivele atingeau măcar latura de sus a mediocrității, la fel ca mine. Sunt destui care îi preferă pe cei care aberează. Dacă tu nu i-ai întâlnit, nu înseamnă că nu există. Să nu uităm că la 16 ani nu ai destulă experiență de viață încât să consideri că înțelegi și cunoști oamenii. Unele fete preferă băieții care aberează pentru că aceștia le fac să viseze. Și oricât de pragmatici s-ar considera unii, tot le este dor de perioada copilăriei, în care puteau să viseze și să spere fără restricțiile societății. În plus, oamenii care aberează (ca mine, nu la modul iritant) sunt liberi, fără bariere în gândire. Iar multe fete apreciază acest gen de băieți, care le pot învăța și pe ele să devină libere măcar pentru câteva clipe. Și ca să-ți dau un exemplu concret, pe fosta am cucerit-o prin faptul că vorbeam cu câinii și cu copacii. Încă mai vorbesc cu câinii deși am rărit conversațiile cu copacii (pentru că ne-am certat la un moment dat, după ce unul dintre ei mi-a dat o creangă în freză fără motiv). Așa că se poate. Poate vei afla cândva că lumea nu e așa cum o vezi tu la 16 ani și că mai ai foarte multe de învățat despre și de la ea.

    Apreciază

  15. tirca valentin Says:

    vizionati AGARTHA CODE – MAREA EPOPEE

    Apreciază

  16. Nu vreau. Ce legătură are cu articolul ăsta?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: