Arhivă pentru Martie, 2014

„Bunăciunea” supremă și boul așișderea

Posted in Telejurnal de (luat la) bord on 28 Martie, 2014 by Claudiu-Gilian Chircu

bunaciunea si boul

Astăzi, la sală, am întâlnit „bunăciunea” supremă, ca să mă exprim puțin plastic, pentru a fi înțeles de cei la care mă voi referi în cele ce urmează. O copilă de vreo 18 anișori, exact pe gustul meu din punct de vedere fizic. Brunetă, cu părul lung, prins într-o coadă lăsată timid pe umărul drept, cu un chip angelic împodobit cu o privire ce l-ar face până și pe Diavol să se înroșească, cu sâni mari, frumos conturați, fund bombat și un mijlocel subțire. Arăta ca o latino-americană abia ieșită din videoclipurile lui Pitbull. Sau, mai bine spus, o „mamacita” mioritică. Așa cum era de așteptat, n-am putut să-mi dezlipesc prea mult privirea de ea. Ba chiar mi-am început antrenamentul cu o încălzire ușoară pe bicicletă, exact în spatele ei, pentru a mă bucura de priveliștea oferită de o operă de artă aflată în alergare pe bandă. Și pentru a mă încălzi corespunzător, bineînțeles. După un sfert de oră, cu greu a reușit antrenorul meu să mă desprindă de bicicletă și să mă târască în capătul opus al sălii. A avut puțin de muncă, pentru că mă țineam de bicicletă cu mâinile, picioarele și vreo câțiva dinți. Cred că încă se mai găsesc vreo doi înfipți într-o pedală…
Cât m-am încălzit pe bicicletă, domnișoara care pedala lângă mine mi-a observat privirea ațintită în posteriorul „bunăciunii” de pe bandă. Și chiar am observat cu coada ochiului o ușoară grimasă, ce denota o evidentă urmă de dezgust. Draga mea, recunosc că sunt porc. Ca orice bărbat, de altfel. Dar nu orice fel de porc, ci unul sincer. Dacă și lui Dumnezeu îi place tot ce e frumos, cine sunt eu să îi contest gusturile? Latura mea artistică mă obligă să admir tot ce este frumos. Iar femeia rămâne, din punctul meu de vedere, opera de artă supremă. În cazul ăsta, de ce n-aș admira o astfel de capodoperă cu același interes cu care aș admira, de exemplu, Capela Sixtină? Pentru că nu e frumos? Pentru că nu asta ar face un gentleman? Mă consider un gentleman, însa unul atipic. Sunt unul care îi ține femeii cu o mână ușa de la intrarea restaurantului, în timp ce cu cealaltă o pleznește peste fund, unul care își tratează iubita ca pe o regină, mai puțin în dormitor, unde o transformă într-o curvă, unul care, în timpul unei banale plimbări, își lipește femeia de gard / perete / stâlp, doar pentru că vrea în acel moment să-i simtă gustul mătăsos al gâtului. O fi bine sau nu, prea puțin contează. Dar acum nu e vorba despre mine.
Din câte am aflat involuntar, unul dintre colegii de antrenament a ajuns în patul „bunăciunii” supreme și nu a putu pierde ocazia de a-i anunța pe toți că fata nu… „presteaza” prea bine, ca să mă folosesc de același limbaj plastic cu care am început. Ceea ce m-a cam dezamăgit. Nu „prestația” fetei, ci declarația respectivului. Asta presupunând că omul chiar a avut ocazia de a-i verifica „performanțele” și nu se comportă precum vulpea care nu ajunge la struguri. În cazul în care e adevărată mărturisirea, nu pot decât să spun: băi, prostul satului, tu chiar nu știi absolut nimic despre femei? O vorbă din bătrâni spune că nu există femei care nu știu să se f*tă, ci doar bărbați care nu știu să f*tă. Tu n-ai învățat până la vârsta asta că, de cele mai multe ori, femeile se mulează pe personalitatea bărbatului de lângă ele, comportamentul lor fiind influențat de felul de a fi al bărbatului? Iar regula asta se aplică mai ales actelor sexuale. Bărbatul este cel care deține de cele mai multe ori controlul, dirijând desfășurarea „acțiunii”, iar femeia se adaptează situației. Dacă tu ești un bou care doar dă din cur, la ce te aștepți din partea femeii? Să se rupă precum o starletă de filme porno la un interviu de angajare? Să-ți facă în loc de opturi numărul pi cu treizeci și cinci de zecimale după virgulă? N-ai vrea să-ți pregătească și un sandviș în timp ce te satisface, eventual să-și țină pe ceafă și halba ta de bere? Dacă pentru tine sexul presupune doar băgatul și scosul, e normal ca femeia să stea mai țeapănă decât o gonflabilă proaspăt vulcanizată. Ar avea dreptul să se și uite din când în când la ceas și chiar să te roage să te dai din dreptul televizorului, pentru că pierde lucruri cu adevărat palpitante din emisiunea lui Măruță. Știu că pare o idee nebunească, fantezistă pe alocuri, dar ce-ar fi să încerci și alte lucruri în timpul sexului? Cum ar fi mângâiatul, mușcatul, trasul ușor de păr, sărutatul, linsul, strânsul ușor de gât și de alte părți anatomice, vorbitul murdar, zgâriatul, pălmuitul peste fund, legatul cu cătușe de mâini, legatul cu o eșarfă la ochi, etc. Ce-ar fi să-ți citească în privire o pasiune nebună, de parcă ai vrea să o devorezi într-o clipă, însă preferi să te mai joci puțin cu prada ta, pentru a mări semnificativ extazul? Ce-ar fi să-i oferi sex sălbatic, animalic, fără limite de vreun fel, în timpul căruia să uite de lumea în care va fi nevoită să se întoarcă după ce terminați? Ce-ar fi să începi cu un preludiu în care să îi mângâi, săruți și dezmierzi fiecare centimetru pătrat de piele, nu doar părțile care te atrag pe tine? Nu trebuie să te strofoci prea mult timp, ca să nu-ți pierzi „înflăcărarea”. Un sfert de oră e de ajuns pentru început, dacă îți dai interesul. Ce crezi că s-ar întâmpla dacă ai face toate astea? S-ar trezi brusc o mică fiară în interiorul respectivei, eliberată din lanțurile rațiunii, și ți-ar oferi una dintre cele mai tari experiențe din viața ta. Din trei motive: 1. S-ar lăsa dusă de val și s-ar simți liberă să facă absolut orice îi trece prin cap; 2. S-ar simți datoare să te răsplătească pentru senzațiile pe care i le oferi; 3. Ar încerca să nu pară mai prejos decât celelalte care ți-au trecut prin pat și ar face tot posibilul să se ridice la nivelul așteptărilor tale. Astfel, nu doar ea ar fi fericită, ci și tu. Reîncarnare defectuoasă a lui Casanova, cum ar fi dacă, pentru prima oară în viața ta, ai fi taur, nu bou?
Mi-e silă de astfel de băieți (îmi pare rău, dar nu-i pot numi bărbați), la fel cum mi-e milă și de fetele (îmi pare rău, dar nu le pot numi femei) care îi suportă. Ele își merită soarta, iar ei doar masturbare excesivă. Însă, din păcate, nu toți primesc ceea ce merită atunci când merită…

Anunțuri

Femeia – adevărata Troia

Posted in Serioase şi plictisitoare on 19 Martie, 2014 by Claudiu-Gilian Chircu

 10001471_697001783672525_635382500_n

De cele mai multe ori, bărbații greșesc atunci când încearcă să cucerească femeia visurilor lor. Nu sunt atât metodele greșite, cât este mentalitatea. Au impresia că o femeie va fi impresionată de bani, de poziție socială sau de un fizic rupt parcă din revistele de culturism. Adevărul este că, în primul rând, femeile sunt impresionate de atitudinea bărbatului din fața lor. Atitudinea e oglinda mentalității respectivului bărbat. Iar singura mentalitate care ar trebui să existe în astfel de cazuri este cea de războinic.

Bărbații uită că femeia nu trebuie „agățată” sau „prostită”, ci cucerită. Asemenea unei cetăți pe care și-o doresc toți marii regi ai lumii. Asemenea Troiei homerice. Procesul de cucerire are exact sensul propriu al cuvântului: trebuie să fie o luptă, în care singura opțiune este victoria. O luptă pe care nu o poate câștiga decât un adevărat războinic, dispus să apeleze la toate armele pe care le deține, indiferent de timpul investit sau de rănile suferite. Un războinic ce nu ia în calcul decât o singură variantă: victoria. Fără retragere, fără predare, fără odihnă, fără teama de eșec. Un războinic care nu are de gând să renunțe la luptă decât cu laurii victoriei pe frunte nu poate fi oprit nici măcar de zei.

Se spune că în dragoste și în război nu există reguli. Prin urmare, războinicul trebuie să apeleze la orice armă și strategie pentru a-și atinge scopul. Iar aceste arme ar trebui să fie inteligența, imaginația, perseverența, șarmul, motivația, mentalitatea de învingător și chiar propriile lui sentimente. Poate apela la orice tactică de atac, atât direct cât și indirect, până când zidurile „cetății” sale vor fi distruse. În acel moment, un atac direct la țintă, fără șovăială sau rețineri, îi poate aduce victoria mult dorită. Atât timp cât nu uită că ținta sa nu trebuie distrusă, ci cucerită.

Cei mai mulți se grăbesc, vor rezultate rapid și eficient. Fără să realizeze că timpul nu e un inamic, ci un aliat. Troia a fost cucerită după zece ani de lupte crâncene. Care nu au reprezentat decât un antrenament pentru bătălia finală, în care arma supremă a făcut diferența. Toți marii eroi ai Greciei antice au participat la război, fiecare cu cele mai bune arme ale sale. Cei mai viteji, cei mai puternici, cei mai buni. Însă Troia nu a fost cucerită nici de curaj, nici de putere, nici de ambiție. Nici măcar de zeii implicați în luptă. Ci doar de inteligența lui Ulise. Aceasta este arma supremă, de care un războinic adevărat trebuie să se folosească pentru a da lovitura finală. Doar dacă scopul său suprem este de a obține Troia, și nu un cătun aruncat într-un colț de lume, pe care nici măcar locuitorii săi nu s-ar obosi să îl apere.

Și poate cel mai important lucru: după ce-și cucerește Troia, un războinic adevărat nu devine un invadator, ci un eliberator.