Mă piș pe el de vot


Dacă prin vot am putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm.” – Mark Twain

 10380716_10152153569576243_5729715726140314946_o

Am găsit în „Adevărul” de luni, 26 mai, un articol semnat de Oana Băluță (profesoară de jurnalism și autodeclarată feministă din naștere), în care autoarea își exprima disprețul față de mesajul afișat de o tânără în cadrul „grevei cetățenești” de pe 25 mai, din Piața Universității. Mesajul tinerei era unul simplu: „Mă piș pe el de vot”. Ca majoritatea jurnaliștilor, și Oana Băluță are un rol concret în perioada alegerilor – de a chema turma la vot. Prin urmare, n-ar trebui să ne mire atitudinea ei față de tânăra grevistă. „A te pişa pe dreptul de vot arată dispreţ. Iar dispreţul exhibat în aceste zile faţă de vot nu-l pot înţelege”. Cum era de așteptat, autoarea ne-a amintit de oamenii care au murit pentru dreptul de vot. Finalul însă ar fi trebuit să ne facă să simțim dezamăgirea, tristețea și calvarul sentimental al autoarei, care să ne determine probabil să îi înjurăm pe acei tineri „descreierați” cărora nu le pasă de viitorul țării, afișând mesaje impertinente: „Am scris textul acesta cu amărăciune. Din cauza acestui dispreţ nu am mers duminică în Piaţa Universităţii. Aş fi fost acolo cu bagajul meu de contrargumente faţă de boicot. Însă, ultimele zile au schimbat registrul cum spuneam. „Mă piş pe dreptul meu de vot” o să-mi răsune multă vreme în urechi”.

După ce am vărsat o lacrimă în semn de solidaritate cu cascada intensă de trăiri și emoții negative ale Oanei Băluță, mi-am revenit (cu greu, impactul emoțional fiind extrem de puternic) în simțiri și am reușit să trec prin filtrul rațiunii respectiva întâmplare. De ce nu ar trebui să ne pișăm pe el de vot? Putem schimba ceva prin vot? Nu! De 25 de ani votăm și o ducem din ce în ce mai rău. Avem cu adevărat puterea de a alege? Din nou, nu! Când avem de ales numai dintre hoți, dintre membrii aceleiași mafii care își face de cap de un sfert de secol, putem vorbi despre o șansă reală de schimbare? Până acum am tot ales răul cel mai mic. Sau cel puțin asta am crezut. De ce să alegem mereu dintre un rău mare și unul mic? Pentru că ăstea sunt singurele opțiuni pe care le avem? În acest caz, de ce să mai alegem? De ce să nu ne pișăm pe el de vot? Oana Băluță nu poate înțelege disprețul nostru față de vot?!? Eu nu îi pot înțelege pe cei care continuă să voteze. „Stau şi mă întreb: cum să te pişi pe dreptul tău de vot într-o democraţie reprezentativă?”, se întreabă autoarea articolului. Care democrație? Conform DEX-ului, „democrație” înseamnă „formă de guvernare în care supremația aparține poporului”, cuvânt de provine din grecescul „demokratia”, format din „demos” (popor) și „kratos” (putere). Când am avut noi, poporul, vreodată puterea? Când ne-am condus noi cu adevărat țara? Nu există democrație decât teoretic, în discursurile menite să ne facă să credem că suntem stăpâni, nu sclavi. Însă adevărul e că suntem sclavi. Ai propriilor noștri conducători și ai străinilor. Întotdeauna am fost, întotdeauna vom fi. Cel puțin până când vom îndrăzni să luăm puterea în propriile noastr mâini, nu să avem încredere că politicienii se ocupă de bunăstarea noastră. Nu degeaba spunea Mark Twain acum vreun secol: „dacă prin vot am putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”. E democrație, doamnă / domnișoară Băluță? Am schimbat ceva în bine în 25 de ani de „democrație”? Când poporul a votat acum doi ani demisia lui Băsescu, ce s-a întâmplat? Nimic! Unde e puterea votului cetățenilor? Democrație a fost și atunci când guvernele postrevoluționare ne-au vândut țara pe bucăți? Sau ați uitat de acele privatizări pe nimic, care ne-au distrus economia? Poporul a ales să fie bătuți țăranii care își apărau pământul de străinii care vor gazele noastre de șist cu orice preț? Poporul a dorit un imens lac de cianuri la Roșia Montană? Poporul a ales nesfârșitele taxe, impozite și creșteri ale prețurilor? Poporul a trimis-o pe Elena Băsescu în Parlamentul European? Poporul a ales să-și părăsească țara pentru a șterge străinii la cur, doar pentru că acasă nu-și putea permite să trăiască? Poporul a ales să avem mai multe biserici decât școli și spitale? Poporul a ales să se taie salariile și pensiile? Poporul a ales să rămână fără locuri de muncă? Asta e democrație?!? Asta e puterea poporului?!? În plus, dacă tot ne amintiți de dreptul nostru la vot, de care trebuie neapărat să profităm, cum rămâne cu celelalte drepturi ale noastre, care ne sunt ignorate de către cei care ne conduc? Cum rămâne cu dreptul la viață, garantat de Constituție? Ne permitem să mai trăim în România de azi? Cum rămâne cu dreptul la muncă, garantat de aceeași Constituție? Avem dreptul să muncim, dar avem unde să facem asta, din moment ce deciziile conducătorilor noștri au redus substanțial locurile de muncă? Avem dreptul la liberă exprimare, cel puțin teoretic, dar ni se ia și acest drept încet-încet, în măsura în care ni se interzice să abordăm în public anumite teme. Să ne amintim că recent CNA-ul a amendat un post de televiziune pentru că l-a criticat pe Radu Mazăre, motivând că acele critici i-au stricat respectivului imaginea. O imagine de mafiot, creată tocmai de el însuși, de altfel. Biserica Ortodoxă română a început să închidă site-uri care îi strică imaginea. Ne este interzis să folosim apelative precum „țigani” în public, presei îi este interzis să cerceteze magistrați, etc. Avem dreptul la liberă exprimare atât timp cât exprimăm ceea ce suntem lăsați să exprimăm. Ce s-a întâmplat cu aceste drepturi? Nu sunt destul de importante? Dreptul la vot e principala noastră grijă acum? Mă piș pe el de vot, în cazul ăsta. Nu doar atât, mă piș pe multe alte lucruri. Pentru că, deocamdată, încă mai am dreptul de a mă pișa. Și profit de el așa cum dumneavoastră și alții ca dumneavoastră v-ați dori să profit de dreptul meu de vot. Chiar dacă nu vă interesează părerea mea, îndrăznesc să mi-o exprim. Dacă mai am acest drept, măcar teoretic…

Mă piș pe el de vot. Mă piș pe cei care odată la 4-5 ani îmi amintesc că am dreptul să votez și că trebuie neapărat să profit de acest drept, chiar dacă celelalte îmi sunt încălcate. Mă piș pe politicienii care îmi cerșesc votul, la fel cum mă piș pe jurnaliștii care încearcă să mă manipuleze pentru ca stăpânii lor să obțină votul meu. Mă piș pe micii și pe berea politicienilor. Mă piș pe partidele lor. Mă piș pe cei care mi-au distrus țara de un sfert de veac și pe cei care refuză să-și dea seama că în tot acest timp am fost conduși de aceeași gașcă de trădători. Mă piș pe cei care mi-au vândut țara pe bucăți și ne-au obligat să ne părăsim casa pentru a fi sclavii străinilor pentru o mână de bani. Mă piș pe legile lor, făcute doar pentru ei, împotriva noastră. Mă piș pe ea de politică. Mă piș pe babele care votează PSD-ul din inerție, în loc să se îndeletnicească în continuare cu pupatul icoanelor, moaștelor, mâinilor popilor sau al microfoanelor. Mă piș pe Antena 3 și pe cârnații de acolo, cu pretenții de jurnaliști. Mă piș pe cei care cred că Băsescu e singurul vinovat pentru situația României de astăzi. Mă piș pe Băsescu și pe privirea lui încrucișată. Mă piș pe Ponta și pe barca cu care îl plimbau jandarmii prin satele inundate, de parcă era în excursie în Veneția. Mă piș pe jandarmii cărora le-a ordonat să bată țăranii care își apărau casa, la fel cum mă piș pe șpaga pe care a primit-o pentru a aproba începerea exploatării miniere la Roșia Montana și a gazelor de șist. Mă piș pe Doina, cu sau fără apelativul „fă”. Mă piș pe Udrea și pe mișcarea ei populară, când singura mișcare la care se pricepe e cea din cur. Mă piș pe Antonescu și pe asemănarea lui cu împăratul din „Războiul Stelelor”. Mă piș pe Tăriceanu și pe masonul de tac’su. Mă piș pe Năstase, pe ouăle lui, pe cartea pe care a scris-o în închisoare și pe mătușa Tamara. Mă piș pe piticul-porno Boc și îmi pare rău că nu și-a rupt gâtul în emisiunea lui Andrei Gheorghe. Mă piș pe Dan Diaconescu, pe Elodia și pe toate cazurile oteviste de dispăruți, omorâți sau bântuiți. Mă piș pe Vadim și pe falsul lui patriotism, pe care s-a pișat prin prietenia sa cu evreii americani. Mă piș pe UDMR și pe pretenția lor de autonomie. Mă piș pe ungurii care vor să rupă o bucată din Ardealul nostru. Mă piș pe Mazăre și pe vacanțele lui în Madagascar, când o mare parte a poporului nici măcar nu-și mai amintește cum se scrie „vacanță”. Mă piș pe mumia de Iliescu, care parcă și-a propus să ne îngroape pe toți. Mă piș pe baronii locali, indiferent de partidele din care fac parte. Mă piș pe regii țiganilor și pe cei care vor să mă amendeze pentru că îi numesc „țigani”, nu „romi”. La fel cum mă piș și pe cei care îi promovează excesiv. Mă piș pe evreii care îmi interzic prin lege să neg Holocaustul. Mă piș pe basarabenii care au crescut prețul la țigările de contrabandă. Mă piș pe divertismentul pornografic de mahala al lui Măruță sau Capatos. Mă piș pe scandalurile mediatice și pe cei care le urmăresc cu sufletul la gură, de parcă propriile lor vieți ar depinde de ele. Mă piș pe Suleyman Magnificul și pe cei care îl sug din priviri, fără să știe măcar cine a fost Ștefan cel Mare. Mă piș pe Prigoană, pe piciorul lui de lemn, pe televiziunea lui manelistică și pe mahalagioaica de nevastă-sa. Mă piș pe Oana Zăvoranu, pe scandalurile ei, pe cimitirul ei și pe mă-sa. Mă piș pe bărbosul care a câștigat Eurovisionul și pe cei care îl numesc „femeia cu barbă” când, de fapt, nu e decât un bărbat travestit. Mă piș pe Nașul care și-a făcut partid, scufundându-se astfel și el în cocina politică. Mă piș pe EBA, Vanghelie, Grapini, Șova și alți semi-retardați care au funcții importante, deși sunt mai proști decât euglena verde. Mă piș pe Becali și pe continua lui victimizare, de parcă ar fi primul cioban aruncat după gratii. Mă piș pe Pițurcă, pe pariurile lui și pe divorțul lui, când noi am avea nevoie să divorțeze de echipa națională. Mă piș și pe Irinel Columbeanu doar pentru că mi-am amintit de el. Mă piș pe americanii care ne-au transformat țara în propria lor colonie. Mă piș pe rușii care nu ne atacă, pentru că nu au niciun interes să facă asta. Mă piș pe Uniunea Europeană care ne-a băgat într-un rahat mai mare decât cel în care eram. Mă piș pe FMI și pe banii lor, la fel cum mă piș pe datoria noastră către ei. Mă piș pe prințul Charles și pe livezile pe care le tot cumpără în Ardeal, precum și pe adevăratul motiv al vizitelor sale în țara noastră. Mă piș pe străinii care nu ne suportă, la fel cum mă piș pe românii care le dau motive să nu ne suporte. Mă piș pe cei care dau Bisericii terenuri și o parte importantă din bugetul nostru și o scutesc în continuare de impozite și taxe, la fel cum mă piș pe afacerile Bisericii și pe averile enorme ale popilor. Mă piș pe cei care ne mint că există democrație sau libertate, când de fapt nu suntem decât niște sclavi moderni. Mă piș pe continua manipulare la care suntem supuși, din toate părțile. Mă piș pe cei care ascund adevărata istorie a neamului nostru și pe cei care încearcă să distrugă primul popor al lumii. Mă piș pe masonerie, pe zeii ei și pe Noua Ordine Mondială. Mă piș pe românii care, din lupi viteji, s-au transformat în oi cretine. Mă piș pe cei care așteaptă să fie salvați, în loc să ia problema în propriile lor mâini. Mă piș pe cei care cred că salvarea țării va veni din partea unor politicieni. Mă piș pe toți cei care se simt ofensați de limbajul meu trivial, precum și de faptul că le-am jignit politicienii favoriți. Mă piș și pe mine pentru că am tăcut aproape 25 de ani, dintr-o prostie impardonabilă. Iar la următoarele alegeri, promit că voi bea multă bere, pentru a mă putea pișa cum trebuie și pe acel vot.

2 Răspunsuri to “Mă piș pe el de vot”

  1. Ayahuasca Says:

    Perfecta lista !! Am parcurs-o atent si achiesam in gand,incercand sa vad daca ne potrivim in pareri , deoarece azi am descoperit blogul si citesc de vreo 3 ore bune…pana am ajuns la „Mă piș și pe Irinel Columbeanu doar pentru că mi-am amintit de el”….
    Am ras cu lacrimi, nu ca nu subscriu si la candidat si la motiv.
    Felicitari pentru umor , pentru articole , pentru Charlie.

    Apreciază

  2. Mulțumesc! E meritul celor care mă inspira mai ales pentru astfel de articole.🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: