Norocul lui Titel


top_3_zodii_cu_noroc_la_bani_in_luna_martie_770x470_19796200

(Pentru concursul „Tu ai face cadou o bijuterie personalizată?”, organizat de http://blogalinitiative.ro)

Titel e vecinul meu de palier. Sau de palmier, cum îi place lui să spună. N-am înțeles niciodată gluma asta, ținând cont că nu trăim în copaci, deși blocul nostru pare a fi o grădină zoologică cu toate animalele posibile, dar îl las cu vorbele lui. Pentru că Titel e totuși un vecin exemplar. Își plătește întreținerea din când în când, nu își scrie numele pe pereți, nu înjură pensionarele care ne spionează de la geamuri și nu îmi fură pliantele din cutia poștală. Așa cum fac eu, de exemplu. Însă Titel are un mare defect: e ghinionist.

Nu știu dacă s-a născut într-o zi cu ghinion, dacă îi pune cumva karma bețe-n roate sau dacă i s-au făcut farmece. Știu doar că norocul l-a ocolit dintotdeauna de parcă ar fi avut ceva personal cu el. Nu sunt superstițios, însă prea multe coincidențe devin măcar puținFriday13 suspecte. Se trezește în fiecare dimineață cu fața la cearșaf, chiar și când doarme fără. Pisicile negre parcă intenționat îi taie calea de cel puțin două – trei ori pe zi, unele chiar zgâriindu-l sau scuipându-l. Și zilnic pățește câte ceva mai mult sau mai puțin grav. Ori se împiedică pe stradă, ori cade pe scări, ori își pierde cheile, portofelul sau telefonul, ori îl lovește câte o mașină, bicicletă ori cărucior de cumpărături. Mai mult, orice oglindă care îi surprinde nefericitul chip se sparge instantaneu, ca prin miracol. N-am reușit să-mi dau seama dacă de vină este ghinionul sau urâțenia lui, dar cert este că omul are nevoie de ajutor. Poate chiar specializat.

Nu știu cum de a supraviețuit până acum bietul Titel, la cât de mult și-a bătut soarta joc de el. Însă într-o zi s-a hotărât să scape de ghinion. Nu există o rețetă pentru atragerea norocului, ci doar diverse așa-zise soluții, adunate din popor. Iar Titel s-a decis să le încerce pe toate.

Întâi a aruncat puțină sare peste umăr, înainte de a ieși din casă. Cum imediat după s-a împiedicat de prag și s-a lovit cu dinții de clanța ușii vecinului, Titel a realizat că era nevoie de o doză mărită. Așa că a aruncat peste umăr vreo trei pungi mari de sare. Nu cred că a fost soluția perfectă, din moment ce maică-sa l-a obligat să adune toată sarea de pe jos. Cu limba, într-un picior și cu mâinile legate la spate…

De fiecare dată când traversa o stradă, Titel își scuipa în sân. E drept că mașinileLaura-Chivu nu l-au mai lovit atât de tare ca pe vremuri, însă nu a scăpat de accidente. Poate de vină e faptul că traversa scuipându-și în sân, în loc să se uite după mașini, dar el nu vedea lucrurile astfel. După un îndelungat efort psihic depus pentru a gândi în parametri relativ normali, Titel a ajuns la concluzia că scuipatul în propriul sân nu funcționează doar din cauză că îi lipsesc sânii. Așa că a hotărât să-și aplice metoda pe prima femeie cu decolteu care i-ar fi tăiat calea odată cu pisicile negre. Și s-a ținut de cuvânt iar eu încă încerc să-mi dau seama ce avea femeia aia în poșeta cu care l-a lovit pe Titel în freză, pentru că a dormit sărmanul vreo două ore după impact…

Când a aflat că potcoavele aduc noroc, a căutat una timp de trei zile în tot orașul.Nikon D90 Ar mai fi căutat încă trei zile dacă nu l-aș fi anunțat că n-are șanse să găsească potcoave în oraș pentru simplul motiv că nu avem cai pe aici. Avem boi, porci, balene și maimuțe, măcar la figurat, însă cai nu. Așa că Titel a început să caute în cel mai apropiat sat de orașul nostru. Cum potcoavele nu cresc pe uliță, omul nostru a încercat să „descalțe” un cal. N-a reușit, dar măcar a avut noroc că a primit în freză doar două dintre cele patru copite ale animalului. Cu tot cu potcoave.

Trifoi cu patru foi n-a găsit. Nici măcar cu trei, dacă e să fim sinceri. Așa că a încercat să-și facă singur din plantele pe care le-a găsit în spatele blocului. Acum, după o noapte la secția de poliție pentru deținere, consum și trafic de droguri, sper că a învățat diferența dintre cânepă și trifoi. Chiar dacă sărmanul doar a lipit frunzele, nu le-a fumat…

Auzind că un picior de iepure aduce noroc, Titel s-a apucat de vânat iepuri. Nu vă spun că se purta ca Elmer Fudd în desenele animate celmer-fudd-and-wascally-wabbitu Bugs Bunny. În noaptea de Înviere l-a așteptat pe iepurașul de Paște ascuns în dulap, cu praștia în mână și cu sacul de cartofi alături, pe post de muniție. Din cauza întunericului, l-a pocnit cu un cartof pai în ochi pe taică-su, care venea tămâiat de la bodegă. Pardon, de la biserica din cartier. Acum Titel stă închis în casă și cu praștia ruptă, și cu buza spartă, și fără picior de iepure. Însă a rezolvat parțial situația, găsind o gheară de găină în ciorbă. Nu e chiar același lucru, dar speră că norocul nu e expert în zoologie. Nici câinii din cartier nu par a fi, însă îl fugăresc de fiecare dată când îl văd, probabil atrași de mirosul cărnii talisman.

Disperarea era cât pe ce să îl împingă la măsuri extreme. Fiind știutărahat-turcesc credința populară că norocul se află în strânsă legătură cu mâncatul… reziduurilor digestive, Titel s-a decis să încerce și asta. Doar nu mai avea nimic de pierdut, nici măcar demnitate. Însă, făcându-i-se scârbă la timp, a încercat în schimb niște rahat turcesc cu vanilie. Și niște jeleuri, că sunt din aceeași familie. Vreo două – trei kile… Acum are și diabet, ceea ce nu-l deranjează foarte tare, deoarece dintotdeauna i-a plăcut să încerce lucruri noi. Măcar s-a săturat de rahat și de jeleuri.

Titel a mers și la biserică, pentru a fi dezlegat de farmece de un preot expert în ocultism, și la o vrăjitoare recomandată de o pensionară din blocul nostru. Nu mai are niciun ban acum și a rămas și fără laptop, pe care a trebuit să-l vândă pentru a acoperi costul consultațiilor ezoterice, însă cel puțin e optimist. Dacă majoritatea cred în preoți și în vrăjitoare, înseamnă că experții ăștia chiar se pricep la îndepărtarea ghinionului. O să mănânce el timp de o lună numai biscuiți furați din piață, dar o să recupereze când or să-și facă efectul rugăciunile și vrăjile pentru atragerea norocului. Mai e puțin de așteptat, pentru că norocul e al celor răbdători. Sau al celor săraci cu duhul, deși de Titel nu se lipește.

Citind pe net că salvia atrage norocul, și-a adus câteva tufe în casă. Și-a cumpărat chiar 646x404și bețișoare parfumate cu salvie pe care le-a ars încontinuu, pentru a fi sigur că fumul ajunge prin toată casa și alungă absolut toate energiile negative din locuință. Din păcate l-a alungat și pe el după ce a izbucnit un incendiu cauzat de perdeaua aflată prea aproape de bețișoarele aprinse. Oricum trebuia aranjată locuința după tehnici Feng Shui, așa că a scăpat de mutat mobila. Iar dormitul afară nu e atât de rău, ținând cont că se apropie vara. Norocul să vină, că bănci în parcuri sunt destule.

Într-o zi ca oricare alta, Titel a aflat dintr-o carte că numele este cel care influențează destinul fiecăruia. Prin urmare și-a schimbat numele. Acum nu se mai numește Titel Gigel, ci Titel Titel. Nu știu dacă într-adevăr numele are un efect asupra norocului, însă cred că problema băiatului nu era numele lui de familie. Acum parcă are de două ori mai multe ghinioane și nu înțelege de ce, iar eu încă aștept să-și dea seama singur. Deși, cel mai probabil, mai am mult de așteptat.

amuleta_cu_moneda_pentru_avere_si_noroc_2În ultimă instanță, Titel a încercat și cu talismane. Bănuți chinezești legați cu ață roșie, cruciulițe sfințite chiar la Ierusalim, cristale mai mult semi decât prețioase și cartonașe cu simboluri oculte medievale inventate de însuși regele Solomon. Le avea pe toate într-o cutie sub pat, în dormitorul în care a izbucnit nefericitul incendiu. Mă gândesc că nu aduceau prea mult noroc din moment ce n-a supraviețuit niciunul. Cutia măcar e intactă. Poate ar fi trebuit să o folosească pe asta ca talisman, dar nu mă bag în treburile omului.

Ca să-l ajut totuși cumva, pentru că nu pot fi nepăsător la suferința aproapelui meu, m-am decis să îi cumpăr un colier de argint, cu numele lui, de pe lovebird.ro. Nu cred în metode de atragere a norocului, în talismane sau rugăciuni, însă cred că un asemenea cadou i-ardbpa02 demonstra că nu a pierdut chiar tot și probabil l-ar înveseli. Numai să nu-i graveze cei de la Lovebird numele greșit, ca să se păstreze tradiția „norocului” său aproape legendar. Nu i-aș lua un colier din aur, ca să nu-l ducă nebunul la amanet pentru a-și rezolva micile probleme financiare, gest pentru care l-aș plesni cu gheara lui de găină peste ochi. Și, sincer să fiu, nu suntem prieteni chiar atât de buni încât să-i cumpăr aur. Mai rămâne să-l chem și la mine acasă, să-mi dea și mie foc la perdea cu bețișoarele lui parfumate, să-mi arunce sare peste umăr și să mă scuipe în sân. E mai bine să păstrăm o anumită distanță, pentru a fi sigur că nu se transmite ghinionul lui. Sau „inteligența”…

Bine, gata, am înțeles. Mărturisesc tot, nu mă mai presați! Nu există niciun Titel. Eu sunt ghinionistul despre care v-am vorbit. N-am vrut să recunosc din prima pentru că, sinceri să fim, acele pățanii nu prea sunt motive de laudă. Acum, dacă tot am recunoscut și, prin urmare, greșeala îmi e pe jumătate iertată, cine îmi face cadou colierul ăla de la lovebird.ro, pentru a mă scăpa de ghinion? Nici nu trebuie să fie cu numele meu, că la amanet chiar nu contează asta. Vreun voluntar sau e nevoie să vi-l trimit pe Titel ca să vă convingă?

Crazy-Face

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: