Cazuri speciale în care jurnaliștii și-au pierdut viețile


Journalist-murder

Conform definiției, jurnalistul este câinele de pază al societății. Cel puțin la modul teoretic, dacă în practică majoritatea servesc interesele patronilor lor, care de cele mai multe ori au legătură cu mediul politic. Cu toate astea, meseria de „câine de pază” al societății (ori al patronilor) este una periculoasă, mulți jurnaliști pierzându-și locul de muncă, libertatea sau chiar viața. Conform Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor, în 2012 au fost uciși 67 de ziariști în întreaga lume. Potrivit organizației internaționale pentru apărarea drepturilor omului, Reporteri fără frontiere, acest număr este de 88 de persoane. Aceeași organizație susține că în anul 2013 au fost uciși 71 de jurnaliști. În 2014, 66 și-au pierdut viața, 119 au fost răpiți, iar alți 853 au fost arestați. 139 dintre angajații mass-media au ales să-și părăsească țările iar 1846 au primit amenințări sau au fost atacați. Anul trecut și-au pierdut viața 65 de jurnaliști din întreaga lume, 54 au fost luați ostatici, doi au dispărut fără urmă și 326 au fost reținuți. Și pentru că oamenii reprezintă mai mult decât o serie de cifre scrijelite pe o hârtie, trebuie să analizăm câteva astfel de cazuri.

Probabil cel mai cunoscut caz este cel de la Charlie Hebdo. Pe 7 ianuarie 2015, 12 jurnaliști ai acestei publicații franceze au fost uciși de frații Cherif și Said Kouachi. A doua zi, un prieten al celor doi a atacat un magazin evreiesc. Au urmat alte victime, numărul persoanelor ucise ridicându-se la 20. Deși Charlie Hebdo a devenit de atunci un simbol al libertății presei, se pare că exprimarea liberă a jurnaliștilor acestei publicații nu era atât de liberă pe cât se crede. În 2008 revista a concediat un caricaturist care făcuse făcuse o glumă pe seama familiei prezidențiale franceze. Fiul președintelui de atunci, Sarkozy, s-a căsătorit cu o tânără evreică, iar caricaturistul a insinuat că fiul președintelui a trecut la mozaism din considerente materiale. Editorul revistei, Philippe Val, i-a cerut caricaturistului Siné (pe numele real Maurice Sinet) să-și prezinte scuzele printr-o scrisoare. Siné a refuzat, astfel încât a fost concediat, fiind acuzat de antisemitism, poziție la care s-a raliat și intelectualitatea franceză în frunte cu filosoful evreu Bernard-Henri Lévy. Mai mult, caricaturistul a primit  amenințări cu moartea de la Liga Pentru Apărarea Evreilor, mesajul lor fiind: „20 de centimetri de oțel inoxidabil în intestine ar trebui să-l oprească pe bastard”. Siné a dat în judecată publicația Charlie Hebdo pentru concediere abuzivă și a primit în 2010 despăgubiri în valoare de 40.000 de euro. În decembrie 2012, Curtea de Apel din Paris a confirmat sentința împotriva publicației, ridicând despăgubirea caricaturistului la 90.000 de euro. Urâte dedesubturi ale unei publicații care consideră că libertatea de exprimare îi conferă dreptul de a-și bate joc de islamism și creștinism, însă își concediază angajații care îndrăznesc să-i deranjeze pe evrei…

Se spune că teroriștii din Paris făceau parte din organizația Statul Islamic, deși nu a putut fi dovedită această afirmație. Asasinatele comise asupra jurnaliștilor de această grupare teroristă a făcut din 2014 unul dintre cei mai sângeroși ani din istorie, conform unui raport întocmit de Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor. Printre victime s-au aflat și mediatizații jurnaliști americani James Foley și Steven Sotloff, decapitarea lor, filmată și difuzată pe internet, îngrozind un întreg mapamond. James Foley, reporter GlobalPost și Agenția France-Presse, răpit în noiembrie 2012 în nordul Siriei, a fost primul ostatic occidental decapitat de Statul Islamic. La două săptămâni distanță, colegul său, Steven Sotloff, a fost ucis în același mod.

Statul Islamic nu a executat doar jurnaliștii occidentali, ci și orientali. Unul dintre ei este Raas Azaoui, cameraman al postului de televiziune Sama Salah Aldeen TV, care a fost răpit în orașul irakian Samara împreună cu fratele lui. După o lună, în octombrie 2014, bărbatul de 36 de ani a fost decapitat public pentru că a refuzat să coopereze cu gruparea teroristă.

Nu doar teroriștii musulmani atentează la viețile ziariștilor. În august 2015, doi jurnaliști americani au fost împușcați mortal în timpul unei transmisiuni televizate în direct în statul american Virginia. Corespondenta și cameramanul au căzut sub rafalele de gloanțe și au murit pe loc în timp ce filmau un interviu. Criminalul este Vester Lee Flanagan, în vârstă de 41 de ani, un fost coleg al celor doi. Din mesajele sale de pe Twitter reiese că era furios pe cameramanul Adam Ward care a făcut o plângere la departamentul de Resurse Umane al postului TV, iar pe reporterița Alison Parker pentru că a fost angajată în locul lui. Când a fost încolțit de poliție, criminalul a încercat să se sinucidă împușcându-se. A fost transportat de urgență la spital, însă medicii nu i-au putut salva viața.

Primul caz de ucidere a unui jurnalist în acest an a avut loc tot în America, însă în cea Centrală. Carlos Dominguez Rodriguez a fost asasinat în centrul orașului mexican Nuevo Laredo, aproape de frontiera cu Statele Unite. El a lucrat până în urmă cu câteva luni pentru ziarul El Diario. De atunci scria cronici politice pe care le difuza pe rețelele sociale. Cu o zi înainte de a fi ucis, el denunța într-una dintre cronicile sale „violența extremă care domnește pe teritoriul mexican în această perioadă preelectorală”, făcând referire la numărul de crime în Mexic, unde vor avea loc alegeri prezidențiale pe 1 iulie.

Mexicul este considerat unul dintre statele cele mai periculoase din lume pentru presă, peste 200 de reporteri fiind asasinați după anul 2000, potrivit asociațiilor de apărare a libertății de exprimare, care condamnă faptul că 90% dintre crime rămân nepedepsite. Astfel, în aprilie 2017, un ziar mexican a decis să își închidă ediția tipărită și pe cea online din cauza asasinării reporterilor săi de investigație. Doar cu o lună în urmă au avut loc trei asemenea cazuri, de fiecare dată vinovații nefiind identificați de autorități. Ultimul asemenea caz a fost cel al jurnalistei Miroslava Breach, care lucra pentru ziarele Norte și La Jornada, împușcată de opt ori când se afla în propria mașină alături de copilul ei. Agresorul a lăsat în urmă un bilet în care scria că motivul a fost „gura spartă” a jurnalistei. „Adio”, a titrat cotidianul Norte pe prima pagină în ultima sa ediție, după 27 de ani de existență. Într-un editorial, ziariștii mexicani și-au justificat decizia prin riscul la care se expun și prin lipsa de reacție a polițiștilor. Cu o lună în urmă, un guvernator local s-a plâns că nu are fondurile necesare pentru a lupta împotriva crimei organizate, el declarând că a cerut bani de la guvern, însă nu a primit absolut nimic.

Meseria de jurnalist este adeseori una deranjantă nu doar pentru extremiști sau mafioți, ci și pentru politicieni. Pe 16 octombrie 2017, Daphne Caruana Galizia, o cunoscută jurnalistă de investigații din Malta, a fost ucisă în urma unei bombe plasate sub mașina ei. Jurnalista, clasată de revista Politico printre cele „28 de personalități care mișcă Europa”, descriind-o ca „un Wiki Leaks întreg într-o singură femeie”, a provocat ultimele alegeri legislative din Malta prin dezvăluirile ei. Pe blogul său personal, Galizia a făcut mai multe dezvăluiri despre premier și anturajul acestuia, ministrul Energiei, șeful de cabinet și chiar soția premierului fiind suspectați că dețin conturi off-shore.

Un alt jurnalist care a deranjat prin dezvăluirile sale a fost americanul Michael Hastings, un critic acerb al administrației Obama și al Partidului Democrat. În 2013 se referea la restricțiile libertății presei, impuse de administrația Obama, ca fiind un război împotriva jurnalismului. Ultimul său articol, publicat pe 7 iunie, era intitulat „De ce democrații iubesc să-i spioneze pe americani”. 11 zile mai târziu, Hastings și-a pierdut viața într-un accident rutier bizar. Cotidianul LA Weekly anunța că jurnalistul pregătea noi dezvăluiri din cadrul CIA în momentul morții sale, într-un e-mail trimis colegilor săi cu o zi înainte Hasting declarând că se ocupa de „un subiect uriaș”, așa că trebuia să se ascundă. În acea vreme s-a discutat despre posibilitatea ca mașina jurnalistului să fi fost controlată de la distanță și îndreptată intenționat către un copac. Richard A. Clarke, fost coordonator național pentru securitate, protecție a infrastructurii și contra-terorism, a declarat că „avem motive să credem că agențiile de spionaj ale marilor puteri – inclusiv ale Statelor Unite – știu cum să obțină controlul unei mașini de la distanță. Deci dacă a avut loc un atac cibernetic asupra mașinii lui Hastings – și nu spun că a avut loc unul -, cred că oricine a făcut asta probabil va scăpa basma curată”.

Pe lângă aceste pericole, pentru jurnaliști există și cel al… psihopaților. Pe 11 august 2017, inventatorul danez Peter Madsen a torturat-o și ucis-o pe jurnalista suedeză Kim Wall folosindu-se de un fierăstrău, un cuțit și câteva șurubelnițe. Jurnalista l-a însoțit pe Madsen la bordul submarinului acestuia pentru un interviu. Peter Madsen i-a legat femeii mâinile și picioarele, a torturat-o, a sugrumat-o, a dezmembrat-o, apoi i-a învelit părțile corpului în folii de plastic, pe care le-a aruncat în apele portului Copenhaga. Procurorul a catalogat acest caz ca fiind „foarte neobișnuit și extrem de brutal”. Nu se cunosc motivele crimei, însă s-a stabilit că ucigașul a planificat totul din timp.

Uneori, chiar și natura poate reprezenta un pericol pentru jurnaliști, în special anumiți reprezentanți periculoși ai faunei Pământului. Nu, nu este vorba despre celebrul Bear Grylls, a cărui presupusă moarte a făcut ocolul internetului, deși era vorba despre o știre falsă. În septembrie 2017, jurnalistul britanic Paul McClean a fost ucis de un crocodil în timp ce își spăla mâinile într-o lagună din Sri Lanka. Prietenii săi, care l-au însoțit, au declarat că l-au văzut fluturându-și disperat mâinile în aer înainte de a fi tras sub apă de crocodilul ucigaș. E clar că nu este deloc o idee bună spălatul pe mâini în apele pline de crocodili ale unei lagune care mai și poartă numele „Piatra crocodililor”, dar legea junglei se aplică peste tot. Mai ales în junglă.

Jurnalismul rămâne una dintre cele mai periculoase meserii din lume, mai ales atunci când este făcut „ca la carte”. O demonstrează multitudinea de ziariști uciși, concediați, răpiți, agresați sau încarcerați. Ceea ce este firesc pentru „câinii de pază” ai unei societăți care este oricum, numai nu liberă. Cel puțin nu complet. Cel puțin nu deocamdată.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: