Arhivă pentru pitar

Zeii indienilor

Posted in Secretele zeilor with tags , , , , , , , , , , , , , , , on 12 ianuarie, 2013 by Claudiu-Gilian Chircu

lord_vishnu_wallpaper_hd_3-normal5-4

India are meritul de a fi adăugat o nouă dimensiune în Univers: aceea de a exista liber.” – Mircea Eliade (Încercarea labirintului)

 

Religia indienilor a suferit numeroase transformări de-a lungul timpului. De la primele culte dedicate Zeiței-Mamă s-a trecut la brahmanism care, pus într-o lumină proastă de budism, a fost reformat, devenind hinduism.

Cărțile sacre ale indienilor sunt cele patru Vede (scrise în sanscrită) completate de treisprezece Upanișade (comentarii explicative). În Vede, Asura erau cei 33 de mari zei, ce se luptau necontenit cu divinitățile malefice Deva și cu demonii Rakshasa sau Naga.

Zeul cerului și primul conducător al lumii se numea Dyaus Pitar. Soţia sa era zeiţa Pământului, Prithivi, cei mai importanţi fii ai săi fiind Indra, zeul furtunii, şi Agni, zeul focului. Conform Rig Veda, Pitar Dyaus înseamnă „Tatăl Cer” iar Mata Prithivi, „Mama Pământ”. A fost ucis de fiul său, Indra, care i-a luat locul în conducerea panteonului. Cum legenda sa este aproape identică cu cea a sumerianului An, numele lor chiar semnificând același lucru, putem presupune că este vorba despre aceeaşi entitate.

Prthivi, soția lui Dyaus, este mama oamenilor și a zeilor. Ea este Pământul dar și zeița morții. Hrănind toate ființele cu laptele ei, este asemănată cu o vacă ce își poartă în pântece vițelul. Înainte de apariția religiei vedice, ea era Devi, Zeița-Mamă. La sumerieni consoarta lui An era Ki / Ninhursag, de asemenea zeița Pământului, mama oamenilor și a zeilor, numită Isis de egipteni (de asemenea zeiță-vacă).

c21a0c21-6cbc-4f24-81ae-f62ddb40af52Indra era zeul războiului, suveranul cerului și stăpânul furtunilor. Cu fulgerul în mână, traversează cerul pe un car de aur, tras de o mie de cai cu părul roșcat. Foarte înalt și bărbos, el călărește un cal alb sau un elefant alb cu patru colți. Posedă calitățile tuturor zeilor, fiind în același timp puternic, înțelept, generos, exuberant și plin de eroism. Dansator și magician, Indra iubește plăcerile și beția. Fiind mare seducător, are numeroase iubiri. Deoarece se teme de înțelepți, le trimite nimfe, numite apsara, pentru a le tulbura meditația. Împarte cerul cu Vayu, zeul vântului. Printre epitetele lui se numără „taurul” sau „ucigaşul lui Vritra” (dragon sau şarpe uriaş, duşmanul lui Indra). Ca Gardian al punctelor cardinale, el reprezenta estul (partea dreaptă, binele). Stăpânul furtunilor, regele zeilor, supranumit „taurul”, care și-a urmat tatăl la tron după ce a ucis dragonul este Enlil al sumerienilor.

Varuna domnea asupra apelor și elementelor. Se credea că el sapă albia fluviilor și râurilor, organizează mersul Lunii și al stelelor, pătrunde toate misterele și posedă puteri magice. Guvernator al nopții, este înfățișat călărind o broască țestoasă, o lebădă sau monstrul marin Makara. Zeul apelor, guvernatorul nopții, ce posedă puteri magice este Enki / Ea al mesopotamienilor.

Indienii, la fel ca toate celelalte popoare, au creat mai multe divinități, pe baza diverselor caracteristici ale celor deja existente. Astfel, dacă putem întâlni perechea de frați Enlil-Enki sub forma Indra-Varuna, o putem recunoaște și în cuplul Agni-Rudra.

Cel mai cunoscut zeu, căruia îi sunt dedicate mai multe de două sute de imnuri în Vede, este Agni. Protector al oamenilor, el intervine pe lângă alte divinități, cărora le aduce sacrificii. De culoare roșie, cu ochi galbeni și două capete, el are șapte limbi de culoarea focului și șapte brațe. Ține în mâini lemnul care alimentează focul, o secure, foalele, o flacără și o lingură pentru a vărsa peste foc grăsimea obținută cu ocazia sacrificiului. Împodobit cu flăcări, îmbrăcat în negru, el este însoțit de o capră. Protectorul oamenilor, asociat cu focul era în Mesopotamia Enlil. Iar culoarea roșie a lui Agni este aceiași cu a egiptenului Seth. Prin urmare, toți trei sunt în realitate una și aceeași divinitate.

Murdar, cu părul vâlvoi, cu pântecele negru și spatele roșu, Rudra este bombănitor și violent. Deși un mare arcaș, nu ia niciodată parte la lupte. Cu toate că este medic, aduce bolile. Rudra Distrugătorul locuiește în păduri și stăpânește yoga. Iar acest zeu reprezintă latura distrugătoare a lui Varuna / Enki, la fel ca Pazuzu la asiro-babilonieni.

Deoarece religia vedică nu mai satisfăcea nevoile credincioșilor, preoții au recurs la o schimbare, astfel luând naștere brahmanismul. Zeii au fost numiți Deva iar Asura, foștii ocupanți ai cerului, s-au transformat în personaje negative, demoni sau anti-zei, cele două tabere aflându-se într-un permanent conflict. Cei 330 de milioane de Deva sunt conduși de Trimurti, o trinitate formată din creatorul Brahma, Vișnu, paznicul creației și distrugătorul Șiva.

brahma-narada5Brahma, zeul creaţiei, este tatăl zeilor, al Asura și al oamenilor. Conform Puranelor, Brahma s-a născut singur dintr-o floare de lotus, la fel ca Ra al egiptenilor. Altă legendă spune că, în apă, o sămânţă s-a transformat într-un ou de aur din care a apărut Brahma. Soția sa este Sarasvati, zeița artelor, cunoașterii, muzicii și cuvântului. Simbolurile sale sunt cele patru braţe (ce simbolizează cele patru puncte cardinale), cele patru feţe (cele patru Vede), coroana (simbolul autorităţii supreme), cartea şi barba (simboluri ale înţelepciunii), lotusul (simbolul naturii), aurul (simbolul creativităţii). Se spune că Brahma avea cinci capete dar, la un moment dat, Șiva i-a ars unul. Este posibil ca acest episod să fie cel în care fiul a încercat să-şi detroneze tatăl, aşa cum povesteau mesopotamienii și egiptenii. Ca zeu suprem, tată al zeilor și al demonilor, Brahma este Anu al mesopotamienilor sau Ra al egiptenilor. Deşi Brahma e unul dintre cei mai importanţi zei hinduşi, foarte puţine temple îi sunt dedicate, la fel cum cultul lui Anu nu era foarte răspândit în Asiria şi Babilon. Tot hinduşii consideră că spiritul suprem universal se numeşte Brahman, o combinare a numelor lui Brahma şi a lui An.

vishnuVişnu ocupă locul al doilea în marea trinitate Trimurti. Zeul Soare, regele, cel ce menţine ordinea în Univers, Vişnu mai era numit şi „spiritul suprem”. Alte epitete ale lui sunt „sufletul Vedelor” şi „adevărul vedic”. Este prezentat mereu în antiteză cu Şiva, zeul distrugător. Animalul său este vulturul Garuda, pe care îl călăreşte atunci când străbate cerurile. Corpul său este negru sau albastru. În cele patru mâini ține scoica, discul cu șase raze chakra, măciuca, arcul, lotusul, un alungător de muște, un evantai pentru a înviora focul și sabia cunoașterii. Numele său, de origine necunoscută, a fost interpretat de indieni ca însemnând „cel care se află pretutindeni”. Acest zeu-soare, ce are titlul de rege, aflat în antiteză cu divinitatea distrugătoare, nu poate fi decât Enlil al sumerienilor. Focul și vulturul sunt simbolurile lui Enlil iar culoarea albastră reprezintă cerul sau aerul, Enlil traducându-se chiar „domnul aerului”.

lor28sDistrugătorul Şiva („cel pur”), cel cu 1008 nume, este zeul preferat al yoghinilor și al asceților. Bărbat frumos, binevoitor și liniștit, înconjurat mereu de demoni, este adesea reprezentat meditând, așezat pe o piele de tigru sau de leu. Într-o mână ține tridentul, în cealaltă o secure, iar celelalte două fac gesturile de a produce și de a îndepărta teama. Pe cap are o semilună, corpul îi este împodobit cu cinci şerpi şi câteva cranii iar pe frunte are un al treilea ochi, care arde totul în calea sa. Ascet, nu-i place să fie deranjat. Este considerat începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor, aflându-se pretutindeni și nicăieri, sub cele mai diverse forme. Soția sa este Parvati, zeița procreării, cu care are doi fii, Skanda și Ganesha. Șerpii sunt prietenii săi. Tridentul, semiluna şi şarpele sunt simbolurile lui Enki. Şiva este zeul artelor, înţelepciunii şi fertilităţii, întocmai ca Enki în Mesopotamia. În timpul unei lupte, Şiva i-a distrus unul dintre cele cinci capete zeului creator Brahma, la fel cum, în luptă, Kumarbi l-a castrat pe Anu iar Apophis i-a rupt barba lui Ra. Şiva face parte dintr-o trinitate sfântă alături de Brahma şi Vishnu, la fel cum Enki făcea parte dintr-o trinitate alături de An şi Enlil, pe care i-am identificat deja cu celelalte două personaje ale indienilor. Tridentul lui Șiva reprezintă poziția a treia în marea trinitate. Prin urmare, Şiva şi Enki sunt una şi aceeaşi zeitate.

Mai există un indiciu care să releve faptul că trinitatea An-Enlil-Enki este aceeași cu Trimurti Brahma-Vișnu-Șiva. Numele Șiva este compus din particula „șiv” și litera „a”. Vișnu are în componență inversul lui „șiv”, adică „viș”, alături de literele „nu”. Deși nu se cunoaște sensul exact al cuvintelor „șiv” și „viș”, faptul că unul este inversul celuilalt indică opoziția dintre cele două divinități aflate la extreme. Iar literele rămase din numele zeilor indieni, „a” și respectiv „nu”, formează numele Anu, tatăl celor doi frați în Mesopotamia. O literă din aceste trei, aflată în numele lui Șiva, relevă faptul că el era primul dintre fii. În același timp, prezența a două litere în numele Vișnu sugerează că el era cel de-al doilea fiu al zeului suprem.

Lord - GaneshGanesh, cel mai iubit dintre toți zeii, fiul lui Șiva, are corp de bărbat burtos și cap de elefant. Sărbătorit pentru înțelepciunea sa, el este zeul cunoașterii, al inteligenței și al artelor. Îi plac mâncărurile rafinate, dansul și farsele, este imaginea forței stăpânite și a înțelepciunii fiind, în același timp, viclean și răutăcios. Acest fiu al lui Șiva este fiul lui Enki, Marduk. Popularitatea lui Marduk în Mesopotamia și Egipt se regăsește și în India, acesta fiind motivul pentru care Ganesh este cel mai iubit dintre divinități. De asemenea, viclenia și răutatea zeului-elefant sunt două dintre caracteristicile lui Marduk.

În hinduism, Durga („inaccesibila” sau „invincibila”) este zeiţa victoriei binelui împotriva răului. La festivalul Durga Puja, ea este considerată mama zeilor Ganesha, Kartikeya, Lakshmi şi Saraswati. Este înfăţişată cu opt braţe în care ţine arme şi o floare de lotus, călărind un leu sau un tigru. Consoartă a lui Șiva, Durga e considerată aspectul războinic al Mamei Divine. Durga este Ninhursag a sumerienilor sau Isis a egiptenilor. Strămoşii noştri echivalau zeii cu planete şi stele; prin urmare, un zeu cu opt braţe reprezintă o stea cu opt colţuri. Planeta Venus era reprezentată ca o stea cu opt raze sau ca un cerc înconjurat de opt puncte deoarece este a opta planetă din sistemul nostru solar, numărând din exterior spre Soare. Iar planeta Venus era simbolul lui Ninhursag, numită de multe ori Inanna sau Iștar.

hindu-goddess-devi-kali-maa-photo-0011Aspectul întunecat al lui Durga este reprezentat prin Kali („cea neagră”) sau Kalika, violenta zeiţă a timpului şi a schimbării. În multe surse, Kali e numită „cea mai mare dintre zei”. Îmbrăcată cu o piele de tigru, încinsă cu cobre și împodobită cu cranii, ea dansează pe cadavre. Ochii ei scuipă foc iar gura, cu limba atârnând, înconjurată de colți, rage și rânjește. Pentru a o calma şi a proteja stabilitatea lumii, de multe ori Șiva este trimis pe câmpul de luptă sub forma unui copil. Kali îl îngrijeşte şi îl alăptează, astfel ieşind la iveală latura sa maternă. În această zeiță războinică o recunoaștem pe Iștar / Inanna, fiica lui Enki și Ninhursag. Confuzia dintre mamă și fiică, prezentă la mai toate popoarele antice, se regăsește și aici: Kali este un aspect al lui Durga, nu o entitate diferită de aceasta, o imagine copiată parcă din Egipt, unde Sekhmet era aspectul distrugător al zeiței Hathor. Kali este în mod direct corelată cu practica amorului, fiind înfățișată de multe ori împreunându-se cu Șiva, ceea ce ne duce cu gândul la aceleași divinități Iștar, Inanna sau Hathor, zeițe ale dragostei și sexualității. Aspectul întunecat al familiei lui Enki, deși mascat cu grijă de adepții lor de cele mai multe ori, este mai mult decât evident în brahmanism și hinduism. În Kalika Purana este scris că zeița „Kali este Noaptea din care izvorăște energia tainică a Timpului”. În cartea Kali, autoarea Nivedita afirma că „în existența terestră, calamitățile naturale – cum ar fi cutremurele, erupțiile vulcanice, cicloanele, tornadele, inundațiile, ciuma, epidemiile, etc. sunt acțiunile Marii Puteri Cosmice Kali”. De asemenea, releva și modul în care zeița se comportă cu adepții ei: „dacă yoghinul începător sau aspirantul la Eliberare se menține impur și egoist, complăcându-se să rămână un ignorant, Mama Kali îl va distruge, deoarece el nu este încă pregătit să evolueze”. Despre acești adepți, Nivedita spunea că sunt „adoratori ai morții și ai distrugerii, ai dezrădăcinării și ai dezlănțuirii”. Însăși zeița declara prin gura aceleiași autoare, în cel mai arogant mod posibil: „nici sentimentele omenești de iubire, de prietenie, de stabilitate și siguranță, nici căminul sau familia nu trebuie să-și facă auzită vocea când Eu vorbesc”.

1151RamaSitaSuryaO altă legătură a religiei indienilor cu cele din Mesopotamia se întălnește în clasicul poem Ramayana, ale cărui personaje principale sunt prințul Rama și soția sa, Sita. Acest prinț, care a trecut prin nenumărate încercări pentru a-și salva soția, capabil de fapte supraomenești, nu era un om obișnuit. Ramayana susține că a domnit timp de o sută de ani în Ayodhya, dup mai multe decenii de exil, în timp ce în Drona Parva se spune că Rama a domnit 11.000 de ani, în vremea când înțelepții Rishi, zeii și oamenii trăiau împreună pe Pământ. Unii hinduși îl considerau reîncarnarea zeului Vișnu, în timp ce Ramayana afirmă că prințul s-a născut datorită unei băuturi magice trimise de zeu pe Pământ. Identitatea personajelor principale este relevată de anagramarea numelor. Rama, citit invers, devine Amar, unul dintre numele sumeriene ale lui Marduk (mai exact, Amar Utu). Iar Sita, soția acestuia, se transformă în Ista, nume ce provine din Iștar (sora geamănă și consoarta lui Marduk). Un alt element care ne duce cu gândul la aceste două divinități este prezența deloc întâmplătoare în Ramayana a numărului 40, numărul tatălui lor în Mesopotamia: Rama a fost exilat timp de 40 de ani, Bharata a devenit paznicul coroanei pentru 40 de ani, Rama i-a ucis frații demoniței Șurpanakha și încă 40.000 de demoni. Chiar și numele demoniței ne trimite către Mesopotamia. Șurpanakha înseamnă „cea din Șurrupak”, unul dintre cele mai importante orașe sumeriene. Prin urmare, povestea de dragoste dintre Rama și Sita nu este decât varianta „Bollywood” a celei moștenite de la sumerieni, dintre Marduk și Iștar.

Același nume al lui Marduk, Amar, care a dus la apariția personajului Rama, tot prin anagramare a dat și cuvântul indian „mara”, care înseamnă „moarte”. Acesta a devenit demonul Mara, cel care acum două milenii și jumătate a încercat să-l ispitească pe Buddha.

Legăturile dintre religiile indienilor și cea a sumerienilor nu se opresc aici. În hinduism, buddhism şi jainism, muntele Meru este casa zeului Brahma şi a îngerilor Deva. Mai este numit Mahameru („Marele Meru”) și Sumeru („Minunatul Meru”). Această a doua denumire ne duce cu gândul la Sumer, teritoriu numit de Biblie Shinear (în ebraică Šin`ar), de egipteni Sngr, de hitiţi Šanhar, de sumerieni Ki-en-gir iar de akkadieni Šumeru. Prin urmare, indienii considerau că zeii lor locuiau în Sumer, așa explicându-se faptul că religiile lor erau copii ale celei sumeriene.

BRAHMA_SRISHTI_BEGININGAsura, marii zei vedici, deveniți ulterior demoni, au, de asemenea, rădăcini sumeriene. Tradus din sumeriană, „asura” înseamnă „conducătorul apelor și al înțelepciunii”, nume care i se potrivește lui Enki, zeul apelor și al înțelepciunii. Prin urmare, acești Asura, care au fost priviți inițial ca entități pozitive, demonizați ulterior, sunt „zeii decăzuți” conduși de Enki, Igigi ai sumerienilor. Numărul acestor Asura, 33, este unul foarte important pentru adepții lui Enki din întreaga lume (printre care se află și francmasonii), semnificând procentele unei treimi dintr-un întreg, adică zeul din acea trinitate sfântă.

Al treilea ochi al lui Șiva este preluat de la sumerianul Anzu / Enzu, ambele entității fiind în esență aceeași divinitate. De asemenea, numele multor zei egipteni își găsesc înțelesul în limba sumeriană. Pe lângă Asura, Indra și Rudra au terminația „ra”, care semnifică funcția de zei conducători. Numele lui Garuda, vulturul lui Vișnu, înseamnă „darul care protejează casa”. Durga se traduce prin „casa legăturii” iar Kali prin „poarta care strălucește”, ambele indicând legătura dintre zei și oameni prin aceste divinități, idee preluată ulterior de multe alte religii (de exemplu, Iisus spunea în Evanghelia după Ioan: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”).

Să nu uităm de adorarea vacilor, care provine din Egiptul antic, din cultele zeițelor Isis și Hathor care, în principiu, erau aceeași zeiță mamă a indienilor. Sistemul Hatha Yoga își trage numele de la zeița egipteană Hathor. Iar energia primordială din yoga, șarpele Kundalini, pe care yoghinii încearcă să-l trezească, este același zeu-șarpe Enki, despre care sumerienii spuneau că doarme în casa sa subterană.

Reclame

Tatăl ceresc

Posted in Secretele zeilor with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on 5 ianuarie, 2012 by Claudiu-Gilian Chircu


 

George Adamski vorbea despre o „Federaţie Liberă a Planetelor”, ce dispune de o uriaşă flotă „a păcii universale” şi de o armată de 10 sau 20 de milioane de fiinţe, condusă de comandantul Ashtar Sheran. Pentru George Van Tassel, Ashtar era comandantul unei staţii spaţiale controlate de „Consiliul Celor Şapte Lumini”. George King a intrat în contact cu „frăţia cosmică a stăpânilor spaţiului”, devenind purtătorul de cuvânt al unui „Parlament Interplanetar”. Profesorul Courtney Brown a văzut sediul „Federaţiei Galactice”, un organism care uneşte foarte multe civilizaţii din galaxia noastră. David Paladin vorbea despre prietenii spaţiali ce făceau parte din Confederaţia Kantariană. Lui Bill Hermann, răpitorii săi i-au spus că fac parte dintr-o reţea ce ne ţine de mult timp sub observaţie. Lui Richard Miller, comandantul Soltec i-a revelat faptul că vine de pe planeta Centurus, ce face parte dintr-o „Confederaţie Universală” de peste 680 de planete. Alţii vorbeau despre „Uniunea Ra”, care i-a patronat pe vechii egipteni. Ra, una dintre entităţile cu care era în contact grupul Lab Nine, afirma că Terra este protejată de „Consiliul lui Saturn”, care este format din nouă membri şi 24 de gardieni. Unul dintre membrii Lab Nine, Hurtak, susţinea că sistemul nostru solar este guvernat de „Consiliul Celor Nouă”, care răspunde în faţa „Celor 70 de Frăţii ale Marii Frăţii Albe”.

Conform tuturor acestor declaraţii, vizitatorii nu provin de pe o planetă izolată, ci fac parte dintr-un organism ce uneşte foarte multe civilizaţii, o „reţea”, „federaţie” sau „confederaţie”, condusă de un Parlament Interplanetar sau de un Consiliu. Chiar dacă sunt mai evoluaţi tehnologic şi spiritual decât noi, hainele şi titlurile pe care le poartă ne indică mai degrabă o societate de tip feudal, nicidecum una modernă, asemănătoare cu a noastră. Deşi vor să pară o societate democrată, condusă de un parlament, sunt câteva indicii care ne demonstrează că lucrurile nu stau chiar aşa. Acel Consiliu (al Celor Şapte Lumini, al Celor Nouă, al lui Saturn, etc.) ne duce cu gândul la o adunare de genul celor de la curţile regale. Deşi cei mai mulţi vizitatori poartă costume mulate, asemănătoare celor de ski, se pare că acestea sunt doar echipamentele de zbor deoarece, pe planetele lor, mai toţi sunt îmbrăcaţi în robe sau cămăşi lungi, cu pelerine. Profesorul Courtney Brown a întâlnit un personaj de vază, ce arăta precum Buddha. Iar aceste costumaţii sunt asemănătoare celor pe care noi, pământenii, le-am purtat acum sute de ani. „Fraţii cosmici” ai lui George King se consideră „stăpânii spaţiului”, lucru care reiese şi din titlul Stăpânului Aetherius cu care King lua legătura în mod constant. Entitatea cu care Ida Kannenberg comunica adeseori s-a prezentat ca fiind trimisă din partea „stăpânilor OZN-urilor”. Într-o societate democrată, condusă de un parlament, guvern sau preşedinte, nu există titlul de „stăpân”. Însă, într-una feudală, da. Sara, una dintre pacientele profesorului John E. Mack, declara sub hipnoză că a văzut o fiinţă pe nume Mengus ce stătea pe un tron făcut dintr-un metal argintiu. Nu încape îndoială că Sara ar fi putut face diferenţa dintre un tron şi un scaun sau un fotoliu. Iar un tron ne duce cu gândul la monarhie. Prin urmare, dacă societatea lor este una de tip feudal, cel mai probabil este condusă de un monarh. Cum ei vorbesc despre un organism format din multe planete şi civilizaţii, putem considera că denumirea cea mai potrivită pentru acesta nu este federaţie sau confederaţie, ci imperiu. Iar un imperiu nu poate fi condus decât de un împărat. De ce extratereştrii ne ascund faptul că fac parte dintr-un imperiu? Deoarece oamenii ar fi reticenţi la această formă de guvernare. Fiinţe superioare nouă cel puţin tehnologic, care vin pe planeta noastră pentru a stabili o legătură între lumea noastră şi a lor, dacă ar face parte dintr-un imperiu, ar putea să încerce să ne acapareze. Monarhia este echivalentă cu dictatura, ceea ce ar da de înţeles că, dacă îi vom accepta, vom fi servitorii împăratului, la fel ca toate lumile cuprinse în imperiul său. Însă, dacă ei se prezintă ca făcând parte dintr-o societate democrată, ne lasă iluzia că ne vom păstra independenţa planetară chiar dacă vom adera la confederaţia lor. Astfel, în ochii noştri vor părea aliaţi, parteneri sau vecini, nicidecum cuceritori. Însă nicio minciună nu poate rezista veşnic.

În mitologia sumeriană, marilor zei li s-a atribuit câte un număr. Deşi cercetătorii nu ştiu exact semnificaţia lor, majoritatea preferând să le numească numere magice, în realitate ele reprezintă rangul fiecăruia. An, conducătorul zeilor, avea numărul 60. Titlul lugal kur.kur.ra („conducător al ţinuturilor”) dovedeşte că era stăpân peste mai multe domenii. Miturile sumerienilor ni-l înfăţişează ca sursă ultimă de autoritate atât pe planeta zeilor, cât şi pe Pământ. Prin urmare, numărul 60 nu poate reprezenta decât titlul de împărat. Soţia sa, Ki sau Antum, avea numărul 55, adică titlul de împărăteasă. Fiului lor cel mic, Enlil, conducătorul Terrei, i se atribuise numărul 50, adică titlul de rege. De altfel, mesopotamienii chiar îl numeau regele Pământului. Când Marduk a primit conducerea planetei noastre, înlocuindu-l pe Enlil, i s-au atribuit cele 50 de nume. Fără îndoială, acest lucru înseamnă că i s-a acordat numărul 50, adică titlul de rege. Soţia lui Enlil, Ninlil, avea numărul 45, titlul de regină. Fratele mai mare al lui Enlil, Enki, a primit numărul 40, adică următorul rang, cel de mare prinţ. Prinţ l-au numit toţi strămoşii noştri, indiferent din cultura din care făceau parte. Soţia sa, Ninki sau Damkina, avea rangul de mare prinţesă, adică numărul 35.

Cine este acest împărat? Zeul suprem în mitologia sumeriană era An, al cărui nume, simbolizat în scrierea cuneiformă printr-o cruce, înseamnă „cer”. Akkadienii, babilonienii, asirienii şi hitiţii îl numeau Anu sau Anum (din care provine numele zeului egiptean Amun). Era sursa ultimă de autoritate, zeul cerului şi al constelaţiilor, stăpânul zeilor, spiritelor şi demonilor. Pentru a i se sublinia autoritatea, era numit adeseori an gal („marele An”). El putea să înalţe alţi zei în rang, să confere regalitatea pe Pământ sau să hotărască soarta. În Enuma Elish, Anu este fiul lui Anşar şi Kişar. Aici este numit „tatăl zeilor” dar şi gazda demonilor. În textul hitit Regatul din ceruri, Anu este fiul lui Alalu. Textul Lahar şi Aşnan îl creditează pe Anu cu inteligenţa divină care a creat Universul. Simbolul său era coroana regală, de multe ori împodobită cu două coarne de taur. Consoarta sa este numită de babilonieni Antum („cerul femelă”), iar de sumerieni Ki („Pământul”). Câteva texte regale din perioada sargonidă descriu ridicarea la rangul de consoartă a lui An a zeiţei Inanna. A avut mulţi copii, cei mai importanţi fiind Enki şi Enlil. An locuia în cer împreună cu soţia sa, pe Pământ lăsându-l conducător pe fiul său mai mic, Enlil (zeul aerului), moştenitorul tronului. Nu s-au păstrat miturile care să explice de ce moştenitorul nu a fost fiul cel mare, Enki (zeul apei şi al înţelepciunii), dar răspunsul se găseşte în legendele altor popoare. Principalul său templu din Mesopotamia era Eanna din oraşul Uruk, pe care îl împărţea cu Inanna. Imnurile şi rugăciunile asiriene şi babiloniene închinate lui Anu sunt extrem de rare.

Cum a ajuns An pe tronul ceresc, aflăm de la hitiţi. În Regatul din ceruri e scris că, acum foarte mult timp, Alalu era rege în cer, domnind timp de nouă perioade. În cea de-a noua perioadă, Anu, paharnicul său şi primul dintre zei, l-a provocat la luptă. Învins, Alalu a fost nevoit să se refugieze pe Pământ, iar Anu a devenit noul conducător din Kummiya (palatul zeilor din cer). După alte nouă perioade, fiul lui Anu, Kumarbi, a încercat să căştige tronul în acelaşi mod. În timpul unei vizite pe Pământ a lui Anu, acesta a fost atacat de Kumarbi. În timpul luptei dintre Kumarbi şi Anu, primul l-a muşcat pe cel din urmă de organele genitale, rămânând însărcinat. Din uniunea cel puţin bizară s-au născut alţi trei zei (Teshub, Tigris şi Taşmişu), care erau atât fiii şi nepoţii lui Anu, cât şi fiii şi fraţii lui Kumarbi. Deşi învins, Anu a reuşit să se întoarcă în cer şi să-şi păstreze tronul, deşi pe Pământ conducător devenise Kumarbi. Anu l-a numit ca succesor al său pe Teshub, zeul furtunii.

În mitologia etruscilor, zeul cerului se numea Ani. Locuinţa sa era în cerul superior şi uneori era reprezentat cu două feţe. Acest Ani nu poate fi decât Anu al akkadienilor, babilonienilor şi hitiţilor sau An al sumerienilor.

Pentru greci, zeul cerului era Ouranos („cerul”), pe care romanii îl numeau Caelus. S-a născut singur din haosul primordial. Soţia sa era Geea („Pământul”). Împreună au avut 18 copii (12 titani, 3 ciclopi şi 3 hecatonchiri). Deoarece avea darul profeţiei, Ouranos ştia că unul dintre copiii săi îl va detrona. Aşa că i-a închis pe toţi în Tartar, închisoarea din adâncul Pământului. Unul dintre titani, Kronos, ajutat de mama sa, l-a atacat pe Ouranos cu o seceră, castrându-l. Rănit, Ouranos şi-a luat zborul, lăsându-l pe Kronos conducător al Pământului. Niciun cult al lui Ouranos nu a supravieţuit până în epoca clasică. La fel ca An al sumerienilor, Ouranos era zeul cerului iar consoarta sa, zeiţa Pământului. A fost castrat de fiul său şi izgonit în cer, la fel ca Anu al hitiţilor. Numele său latinizat, Uranus, este de origine sumeriană. Dacă îndepărtăm terminaţia us / os, specifică limbilor greacă şi latină, ne rămâne numele Uran (aşa cum îl numea şi Nicolae Densuşianu în Dacia Preistorică), format din cuvintele sumeriene ur şi an. Primul cuvânt, dacă este folosit ca substantiv propriu, reprezintă oraşul sumerian Ur, iar ca substantiv comun se poate traduce ca suflet. Cel de-al doilea este fie numele zeului sumerian An, fie substantivul comun cer. Indiferent că traducem numele Uranus ca „An din Ur” sau „sufletul ceresc”, cert este că semnifică aceeaşi entitate numită An de sumerieni sau Anu de către restul popoarelor din Mesopotamia.

În hinduism, Brahma este zeul creaţiei, unul dintre cele mai importante divinităţi. Conform Puranelor, Brahma s-a născut singur dintr-o floare de lotus. Altă legendă spune că, în apă, o sămânţă s-a transformat într-un ou de aur, din care a apărut Brahma. Simbolurile lui sunt cele patru braţe (ce simbolizează cele patru puncte cardinale), cele patru feţe (cele patru Vede), coroana (simbolul autorităţii supreme), cartea şi barba (simboluri ale înţelepciunii), lotusul (simbolul naturii), aurul (simbolul creativităţii). Se spune că Brahma avea cinci capete dar, la un moment dat, Shiva i-a ars unul. Cum Shiva, Kumarbi şi Kronos sunt nume ale aceleiaşi entităţi, e posibil ca acest episod să fie cel în care fiul a încercat să-şi detroneze tatăl, aşa cum povesteau grecii şi hitiţii. Deşi Brahma e unul dintre cei mai importanţi zei hinduşi, foarte puţine temple îi sunt dedicate, la fel cum cultul lui Anu nu era foarte răspândit în Asiria şi Babilon sau al lui Ouranos în Grecia.

Tot hinduşii consideră că spiritul suprem universal se numeşte Brahman, o combinare a numelor lui Brahma şi a lui An, similar cu Ouranos („sufletul ceresc”) al grecilor antici. De asemenea, indienii nord-americani cred că spiritul suprem al Universului poartă numele Gitche Manitou („Marele Spirit”), nume care, de asemenea, îl conţine pe cel al sumerianului An.

În religia vedică, zeul cerului se numea Dyaus Pitar. Soţia sa era zeiţa Pământului, Prithivi, iar cei mai importanţi fii ai săi erau Indra, zeul furtunii, şi Agni, zeul focului. Conform Rig Veda, Pitar Dyaus înseamnă „Tatăl Cer” iar Mata Prithivi, „Mama Pământ”. A fost ucis de fiul său, Indra, care i-a luat locul în conducerea panteonului. Cum legenda sa este aproape identică cu cele ale lui Anu şi a lui Ouranos, putem presupune că este vorba despre aceeaşi persoană.

În Egiptul antic, An nu era considerat zeul cerului, ci al soarelui. Zeul soare, prezent în majoritatea culturilor, semnifică funcţia de zeu conducător. Aşa cum soarele se află în centrul sistemului solar, cu planetele orbitând în jurul lui, la fel zeul conducător se afla în mijlocul celorlalţi zei, ce „orbitau” în jurul său. Egiptenii l-au numit Ra sau Re. Deşi egiptologii au încercat să traducă numele zeului în diferite moduri, adevăratul sens se găseşte în sumeriană, unde ra înseamnă „conducător”. Prin urmare, egiptenii l-au numit „Conducătorul” pe zeul din fruntea panteonului lor, atribuindu-i şi funcţia de zeu-soare, care să întărească autoritatea sa. Terminaţia ra se întâlneşte în numele multor zeităţi cu funcţii de conducere. De exemplu, Indra este regele zeilor în hinduism. Numele său se traduce corect „conducătorul Indiei” sau „conducătorul Văii Indusului”. În Egipt, Amon-Ra nu reprezintă combinarea a două zeităţi rivale, aşa cum interpretează egiptologii. Cum cuvântul amon înseamnă „ascuns”, Amon-Ra era epitetul zeului considerat de egipteni „conducătorul ascuns”.

Ra era reprezentat ca un om cu cap de şoim. Simbolul său era obeliscul. La fel ca Ouranos al grecilor şi Brahma al hinduşilor, Ra s-a născut din oceanul Nun (haosul primordial). Cultul său a fost atestat pentru prima oară în jurul anului 2865 î.Hr, în numele faraonului Reneb din Dinastia a II-a. A crescut în influenţă în timpul Dinastiei a V-a, când trei dintre faraonii acestei dinastii au pretins că sunt fiii lui Ra. Principalul său centru de cult era oraşul numit de greci Heliopolis, de evrei şi asirieni On iar de egipteni Iunu sau Anu. Numele Anu dovedeşte că egiptenii îl identificaseră pe Ra al lor cu Anu al mesopotamienilor. Acest lucru se observă şi din numele zeiţei Anukis (Anuket în egipteană), care a fost tradus ca „fiica lui Ra”. Dar nu numele lui Ra apare în cel al zeiţei, ci al lui An. Zeul Inpu a fost numit de greci Anubis, adică „de două ori Anu”. În Textele Sarcofagelor e scris că Ra şi-a pierdut barba în „ziua răzmeriţei” iar în Cartea Morţilor că i-a nimicit pe „Copiii Revoltei”. Nu s-au păstrat legende care să explice despre ce revoltă este vorba, însă se pare că este vorba despre aceeaşi despre care aminteau grecii, hitiţii şi alte popoare. Dacă Anu la hitiţi şi Ouranos la greci au fost castraţi iar Brahma al hinduşilor şi-a pierdut un cap, pentru egipteni Ra şi-a pierdut barba. Există totuşi în Cartea Morţilor un episod ce aminteşte de castrare: Ra şi-a tăiat singur falusul, din care au căzut picături de sânge ce au dat naştere la două personificări ale intelectului, Hu („autoritate”) şi Saa („intelect”). Cei doi copii astfel născuţi sunt de fapt cei doi fii ai lui An, Enlil (autoritarul rege al Pământului) şi Enki (zeul inteligenţei şi al înţelepciunii). Un alt mit egiptean spune că primii copii ai lui Ra au fost Shu (aerul cald) şi Tefnut (umezeala). Din nou îi întâlnim pe cei doi fii ai lui An: Enlil (zeul aerului) şi Enki (zeul apelor). Aurul era unul dintre simbolurile lui Brahma iar la egipteni, corpul lui Ra era făcut din aur. La sumerieni, zeiţa iubirii şi a frumuseţii, Inanna, a devenit consoarta lui An. Egiptenii au păstrat un mit asemănător în care Ra, fiind supărat, a fost înveselit de fiica sa, Hathor (zeiţa frumuseţii şi a iubirii), după ce aceasta a dansat goală în faţa lui, apoi a început să-l gâdile. Nu ştiu ce au înţeles egiptenii antici din această poveste dar când o zeiţă goală îl pipăie pe bătrânul Ra, iar acesta iese din cameră foarte bine dispus, nu putem decât să ne gândim la sex. Se pare că preoţii ştiau adevărul din moment ce, în cadrul unei procesiuni din templul lui Hathor din Dendera, statuia ei era dusă din interiorul sanctuarului până pe acoperiş, unde fusese construită o capelă specială pentru ceremonia unirii zeiţei cu discul solar.

Mitologia Canaanului a creat o oarecare confuzie în rândul cercetătorilor. Conducătorul panteonului era El, care într-o variantă era fratele lui Dagon şi unchiul lui Baal, iar în alta era tatăl lui Baal, cel care s-a luptat pentru tron cu fratele său, zeul mărilor. Canaanienii au preluat legendele de la popoarele vecine şi le-au adaptat zeităţilor lor. Iniţial, Enlil era numit Bel în Babilon. După ce Marduk i-a luat locul, acaparându-i şi titlurile, el a fost numit Bel. Astfel, deşi în Mesopotamia existau două zeităţi numite Bel, canaanienii au preferat să le diferenţieze, numindu-le Baal Hadad şi Baal Zephon. În versiunea în care El este fratele lui Dagon şi unchiul lui Baal Zephon, El este Enlil, Dagon (zeul fertilităţii) este Enki, iar Baal Zephon este babilonianul Bel sau Marduk. El provine de la Ellil, numele babilonian al sumerianului Enlil. Baal Zephon, care a preluat conducerea Terrei de la unchiul său, El, este Bel Marduk, care l-a înlocuit pe unchiul său, Enlil. În a doua variantă, El, zeul suprem, era An al sumerienilor. Iar fiul lui El, Baal Hadad (zeul furtunii), era fiul lui An, Enlil (de asemenea tot zeu al furtunii). Lupta pentru tron a lui Baal cu fratele său, Yam, zeul mărilor, este lupta dintre cei doi fraţi ai sumerienilor, Enlil şi Enki. Hadad provine din sumerianul Adad, unul dintre epitetele lui Enlil. Astfel putem concluziona că El din miturile originale este An al sumerienilor, Anu al babilonienilor, Ouranos al grecilor, Ra al egiptenilor sau Brahma al hinduşilor. Trebuie remarcat faptul că, la fel ca la sumerieni şi la egipteni, numele împăratului pentru canaanieni era format din doar două litere (An, Ra, El).

În Japonia, tatăl zeilor care au condus cerul şi Pământul era Izanagi. Fiul său, zeul Susanoo, a fost exilat din cer şi obligat să trăiască sub pământ, în lumea cealaltă. Pe lângă mitul asemănător, este de remarcat faptul că Izanagi conţine numele sumerian An în propria sa denumire, un indiciu lăsat în urmă de vechii japonezi pentru a identifica influenţa sumerienă în religia lor. Iar ultima silabă din nume, gi, este Pământul în sumeriană, indicând rolul zeului de conducător suprem al cerului şi al Pământului.

Tian este cea mai veche divinitate şi conceptul-cheie al mitologiei, filosofiei şi religiei chinezilor. Numele său înseamnă „cer” sau „rai”. În timpul Dinastiei Shang (secolele al XVII-lea – al XI-lea î.Hr.), Tian a fost numit şi Shangdi. Confucius folosea termenul rai ca sinonim pentru Shangdi. Pentru filosoful Mo Di, Cerul era conducătorul divin, în timp ce Fiul Cerului era conducătorul planetei noastre. Învăţatul Dong Zhongshu îl numea pe Tian „autoritatea supremă, împăratul zeilor” Cultul său a fost, pentru mii de ani, religia oficială a imperiului chinez. Împăraţii se autoproclamau fiii lui Shangdi, întocmai cum în Egipt mulţi faraoni se considerau fii ai lui Ra. Ţinând cont că atât Tian, cât şi Shangdi conţin numele sumerian An, iar toate aceste trei nume se traduc prin „cer”, putem presupune că este vorba despre aceeaşi zeitate supremă ca şi în restul lumii.

Zeii celţilor se numeau Tuatha de Danann, nume tradus prin „triburile zeiţei-mamă Danu”. Nu s-au păstrat prea multe lucruri despre această zeiţă, dar o întâlnim în Rigveda indienilor şi chiar în numele latinesc al fluviului Dunărea, Danuvius. La celţi era zeiţa Pământului şi mama zeilor, iar la hinduşi, zeiţa primordială, mama a divinităţilor Danavas. Deşi este clar că nu poate fi vorba decât despre consoarta lui Anu, zeiţa Pământului numită Geea de greci, Ki de sumerieni şi Prithivi de indieni, numele ei este derivat din cel al soţului ei, Anu. E posibil ca, la origine, Danu să fi fost zeul cerului, în perioada matriarhală el transformându-se în zeiţa Pământului.

La scandinavi, Borr era tatăl lui Odin, cel care a devenit conducătorul panteonului. În afara faptului că soţia sa era Bestla, alte informaţii despre ei lipsesc cu desăvârşire. Cum Odin este numele dat de nordici sumerianului Enlil, tatăl său, Borr, nu poate fi decât Anu. Nu există dovezi că Borr ar fi fost venerat de nordici, lucru care ne duce cu gândul la minimalizarea cultului lui Ouranos la greci, a lui Brahma în India şi a lui Izanagi în Japonia. Cel mai probabil, scandinavii au minimalizat rolul altor zei, pentru a-l transforma pe Odin în zeitatea supremă, fără rival. Acesta este motivul pentru care, astăzi, rolul lui Borr în mitologie este neclar, în schimb se ştie că Odin era sursa supremă de autoritate pentru scandinavi şi creatorul Universului.

Triglav a fost unul dintre cei trei mari zei ai slavilor. Era reprezentat cu trei capete, ce semnificau cele trei lumi peste care stăpânea: cerul, Pământul şi lumea subterană. Preoţii săi şi-l imaginau legat la ochi şi la guri cu câte o bandă de aur, pentru a nu vedea păcatele oamenilor şi nici a nu vorbi despre ele. Conducătorul acestor trei ţinuturi pentru mesopotamieni era Anu. Aurul era simbolul lui Brahma la hinduşi şi al egipteanului Ra, nume diferite ale aceluiaşi conducător suprem.

În religiile aztecilor şi incaşilor, zeii supremi Quetzalcoatl şi Viracocha au preluat atributele predecesorilor lor, devenind divinităţi ale cerului şi Pământului. Astfel încât nu ne-au rămas date despre părinţii lor, zeii originali ai cerului. Din mitologia mayaşă a supravieţuit Cabaguil, una dintre cele şapte divinităţi care au creat lumea. Printre epitetele sale se numără „inima cerului”, indicându-ne o similitudine cu sumerianul An.

Tradiţia maorilor din Noua Zeelandă spune că zeii primordiali erau Rangi, tatăl ceresc, şi Papa, mama Pământ. Au avut mulţi copii pe care i-au aruncat în întuneric. Cel mai crud dintre ei, Tumatauenga, a încercat să-şi ucidă părinţii, însă fratele său, Tane, l-a oprit. Tane a  considerat că e mai bine să-şi despartă părinţii. Astfel, Rangi a fugit în cer iar Papa a rămas alături de copiii săi pe Pământ. Acest mit este aproape identic cu cele ale altor popoare, în special cu cel grecesc. În plus, şi numele Rangi îl conţine pe cel al sumerianului An, indicând de asemenea că este vorba despre acelaşi zeu pe care toate popoarele lumii l-au numit Tatăl ceresc. Iar ultima silabă, gi, la fel ca în cazul japonezului Izanagi, reprezintă Pământul în limba sumeriană.

Pentru aborigenii australieni din tribul Arrernte, Altjira este zeul cerului. În Timpul Visului, el a creat Pământul apoi s-a retras în cer. Trebuie remarcată terminaţia ra în numele său, numele zeului suprem al egiptenilor. În mitologia polineziană, acest zeu se numeşte Atua I Kafika.

Pentru aborigenii Guanches din Insulele Canare, Achaman este tatăl ceresc şi creatorul tuturor fiinţelor. Numele lui înseamnă „ceruri”. Uneori el coboară din înălţimi pentru a-şi contempla creaţia. Printre numele lui se mai numără Achuhuran, Achahucanac, Achguayaxerax, Achoron şi Achaman. În insula Gran Canaria se numeşte Acoran iar în La Palma, Abora. Putem observa şi aici că majoritatea numelor zeului au ca terminaţie cuvântul sumerian an, iar ultimul pe cel egipteană ra.

Mulungu este zeul suprem al populaţiei Nyamwezi din Tanzania. Deşi creator şi protector al acestei lumi, el este distant, având rar contact cu oamenii. Se spune că a locuit cândva pe Pământ, însă a fost nevoit să se refugieze în cer atunci când cineva a incendiat uscatul. Atunci a devenit zeul cerului, cu vocea ca de tunet. În Republica Malawi, Mulungu este numele folosit pentru a desemna Dumnezeul din Biblie. Pentru populaţia Yoruba din vestul Africii, Olorun este infinitul conducător al Universului, creatorul divin şi sursa tuturor energiilor. Şi sub aceste nume îl identificăm pe cel numit de sumerieni An.

În mitologia creştină, Tatăl ceresc pe care a încercat Lucifer să-l detroneze este numit Dumnezeu. Ajutat de fiul său mai mic, Mihail, el l-a exilat pe Lucifer pe Pământ. În Cartea lui Enoh, acelaşi Dumnezeu l-a trimis pe Mihail să-l pedepsească pe Azazel („zeul răzvrătit”). Acest Dumnezeu este An al sumerienilor, Ra al egiptenilor, Ouranos al grecilor sau Brahma al hinduşilor. Lucifer, fiul cel mare al lui Dumnezeu, mai este numit Şarpele, epitet pe care l-a primit şi Enki, fiul cel mare al lui An. La egipteni, Ra, ajutat de Seth, zeul furtunii, s-a luptat cu marele şarpe Apep (Apophis pentru greci). La indieni, Brahma a fost atacat de Shiva, zeul distrugerii. În Sumer, An făcea parte dintr-o triadă de zei, alături de fii săi, Enlil şi Enki. În India, Brahma, Vishnu şi Shiva fac parte, de asemenea, dintr-o triadă, numită Trimurti. Iar în creştinism avem Sfânta Treime, compusă din Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Tatăl nu poate fi decât An, Fiul e moştenitorul său, Enlil, iar Sfântul Duh îl reprezintă pe Enki, cel care la un moment dat a fost ucis, continuând să existe doar ca spirit. Puţini ştiu că numele Dumnezeu provine din indianul Dyaus Pitar. Grecii l-au transformat în Dzeus Pater apoi în Zeus, iar romanii în Jupiter. După apariţia creştinismului, Dzeus a devenit în latină Deus iar în română D-zeu sau Dumnezeu (Domnul Zeu).

Conform strămoşilor noştri, An era conducătorul suprem, împăratul, tatăl zeilor. Din cauză că vizitele sale pe Pământ erau rare, cultul său nu a devenit la fel de important precum cele ale fiilor săi, cu excepţia câtorva ţări precum Egiptul, Sumerul sau China. În Canaan a fost asimilat de către fiul său, numit iniţial Baal Hadad, apoi El. Iar pentru evrei, toţi zeii lor au fost numiţi Dumnezeu. După multe milenii în care a stat în umbra copiilor săi, An a încercat să-şi reînvie cultul prin creştinism, însă influenţa nepoţilor săi, Marduk şi Iştar, a corupt şi această religie, adâncindu-ne şi mai mult în adâncul necunoaşterii. Influenţa lui An este prezentă chiar şi în ziua de astăzi. În semn de veneraţie pentru el, sumerienii au inventat în mileniul III î.Hr. sistemul numeral sexagesimal (bazat pe numărul 60), pe care l-au preluat atât babilonienii cât şi alte popoare din antichitate. 60 a devenit numărul de minute dintr-o oră, numărul de secunde dintr-un minut dar şi, în geometrie, numărul de minute dintr-un grad. Fiecare unghi dintr-un triunghi echilateral măsoară 60 de grade. În matematică, 60 este un număr unitar perfect. 60 de ani reprezintă aniversarea nunţii de diamant într-o căsnicie dar şi un ciclu sexagenar chinezesc.