Arhivă pentru succes

Showbiz la kilogram 18

Posted in Publicate în ziare, Showbiz la kilogram with tags , , , on 10 august, 2005 by Claudiu-Gilian Chircu

– publicat în “Altă Viaţă Magazin” pe 13 august 2005 –

Continuu cu dezvăluirea secretului succesului în muzică, începută săptămâna trecută, în speranţa că voi reuşi să creez un nou val de „talente” sezoniere. Dacă melodia e gata, ea trebuie trimisă ca demo unui producător. Ţineţi minte, producătorii sunt interesaţi de profit, nu de promovarea talentelor. Aşa că, n-ar trebui să vă faceţi nici un fel de griji. Semnaţi contractul standard fără a-l citi înainte. Sunt acolo o mulţime de termeni juridici care riscă să vă dea dureri de cap. Doar nu vă gândiţi că un producător ar putea încerca să vă păcălească… Următorul pas este alegerea unui nume de scenă. La fete, numele mic va fi de ajuns. Nu contează că mai există câteva mii de Aline sau Elene; tu eşti unică iar publicul îşi va da seama de asta. În plus, numele se poate împodobi cu un y în loc de i, cu un @ sau cu un http://www.ro. Băieţii îşi pot alege câte un pseudonim care să dea fetele pe spate sau, la nevoie, cu capetele de pereţi (Chelu´, Grasu´, Şarpe, Viezure, Giţă Fermecătoru´, Gigi Scândură, Mugurel Puradelul de Platină). Apoi, este absolut necesar să vă ocupaţi de imaginea voastră (pentru că,doar asta contează în showbiz-ul mioritic). La fete – implanturi, liposucţie, machiaj strident, bluze transparente, fuste scurte sau pantaloni decupaţi. La băieţi – ghiuluri şi lanţuri cât cuprinde (pot fi şi din tinichea, nimeni nu va observa diferenţa), tatuaje, frezuri suflate cu gel, şepci întoarse, ochelari de soare (au farmec chiar şi iarna), blănuri, haine colorate strident, cu trei numere mai mari, sau mulate pe oase. Cum nu se poate promovare fără videoclip, trebuiesc găsite câteva fete cât mai despuiate care să-şi agite de zor echipamentele din dotare, un decor slab (un garaj e perfect), lumini colorate, câteva maşini decapotabile şi, neăparat, cel puţin o persoană de culoare (aşa se face în occident, aşa facem şi noi). Să nu uităm de coregrafie, Câteva mişcări sus-jos, maxim doi paşi stânga-dreapta, o pocnire din degete şi o cădere liberă pe spate. Plus un zâmbet fermecător, indiferent dacă melodia e veselă sau de jale. La concerte, play-back-ul e baza. Dacă nu ştiţi versurile care trebuiesc mimate, încercaţi să mestecaţi gumă cu gura deschisă. De la o oarecare distanţă, pare un play-back autentic. Ca bonus, băgaţi şi nişte chiuituri ca la nuntă, ţipaţi că vreţi să vedeţi gălăgie (eu n-am reuşit decât să o aud până acum, dar nu-i timpul pierdut) şi mânuţe în aer. Dacă nu vă place faza cu guma, la o emisiune TV, încercaţi să citiţi versurile de pe un prompter. Merge la ştirişti, de ce nu ar merge şi la voi? Adevărata piatră de încercare o reprezintă interviurile unde, culmea ghinionului, sunteţi nevoiţi să vorbiţi. Tot ce trebuie să faceţi este să zâmbiţi mereu, să povestiţi despre album şi despre planurile de viitor. Incultura generală va trece neobservată dacă veţi da răspunsuri cât mai scurte, de preferat monosilabice. Iar dacă totul merge bine, în trei luni veţi primi un premiu pentru întreaga carieră şi vă puteţi apuca de un album „Best of…”. La festivitatea de decernare a premiului, folosiţi discursul universal: „Vreau să mulţumesc în primul rând bunului Dumnezeu pentru talentul cu care m-a înzestrat, familiei care mi-a fost mereu alături, producătorului, impresarului, organizatorilor, dealer-ului meu şi, nu în ultimul rând, publicului care este extraordinar. Vă mulţumesc din suflet!”. Apoi, se varsă două lacrimi (atenţie la rimel!), se ridică trofeul cât mai sus (la nevoie, se poate folosi şi o scară) pentru a fi sigur/ă că îl văd şi vecinii de la bloc şi se pleacă la beţia (pardon, petrecerea) de după spectacol.
Aceasta este cheia succesului în muzica românească. Sunt sigur că tocmai am ajutat la creerea unei noi generaţii de vedete. Acum, tot ce pot să-mi mai doresc de la viaţă este ca, în momentul în care „copiii” mei vor ajunge sus, să nu am şansa de a-i întâlni / auzi. Oare asta mă face un tată rău?

Reclame

Showbiz la kilogram 17

Posted in Publicate în ziare, Showbiz la kilogram with tags , , , , , on 3 august, 2005 by Claudiu-Gilian Chircu

– publicat în “Altă Viaţă Magazin” pe 6 august 2005 –

Topit de căldură şi bătut în cap de soare (şi de soartă, de ce nu?), mi-am dat seama de un adevăr: în România, oricine poate ajunge vedetă. Mai ales în muzică. Aşa că, m-am hotărât să dezvălui secretul succesului, pe care nu am apucat să-l întâlnesc decât la alţii. Dacă au ajuns staruri fetele de la Ooops!, Trident, Cheeky Girls, Bordo, Gia, Costi Ioniţă şi mulţi alţii, poate oricine. Chiar şi căţelul meu, dacă l-aş putea convinge să-şi implanteze silicoane, să-şi decupeze blugii la spate şi să facă play-back. Rândurile de mai jos sunt dedicate celor ce aspiră la statutul de vedetă şi la o îndelungată carieră muzicală de două luni. Iată ce trebuie să faceţi:
În primul rând trebuie compus „hitul”. Pentru asta, e nevoie de bani. La fete e mai uşor. Dacă nu aveţi un părinte putred de bogat, nu disperaţi. Căutaţi un sponsor miliardar trecut de cea de-a treia tinereţe şi se rezolvă totul cu două zâmbete şi un infarct. Băieţii au mai mult de muncit. Dar cu un schimb de experienţă de două luni în Italia sau Germania, problema se rezolvă. Odată găsit compozitorul (nu trebuie să căutaţi prea departe, orice puşti cu un calculator poate face muzică), trebuie furată o melodie. Vă recomand cu căldură folclorul grecesc, arăbesc sau american. Greul începe abia la compunerea versurilor. Nu vă alarmaţi că e foarte simplu. Dacă vreţi să cântaţi dance, abordaţi problema iubirii, a despărţirii sau a litoralului (ei, cui nu-i plac piesele cu „la mare, la soare”?). Dacă vreţi hip-hop, vorbiţi despre cartier, străzi, golani şi băutură. Nu uitaţi înjurăturile, ele reprezintă tot farmecul cântecului. Dacă vreţi manele, cântaţi (vorba vine) despre bani, maşini, femei şi dureri de inimă. Sunt obligatorii dezacordurile gramaticale, interjecţiile („oooof”, „cicalaca-cichicea”), versurile albe şi rimele cu acelaşi cuvânt. În fine, dacă vreţi să abordaţi rock-ul, puteţi să cântaţi despre orice. Dacă zdrăngăniţi o chitară electrică şi bateţi o tobă de parcă ar fi proful de mate, vă asigur că nimeni nu va mai auzi nimic altceva. Acum, melodia e aproape gata. A mai rămas înregistrarea vocii. Dar ce vă faceţi dacă nu ştiţi să cântaţi? Nici o problemă. Din nou, acelaşi calculator vă scoate din impas. O multitudine de efecte vă poate face glasul de nerecunoscut. Dacă nici aşa nu merge, puteţi angaja pe cineva să cânte în locul vostru. E drept că această specie de oameni e mai greu de găsit dar, la noi în ţară, totul este posibil. Dacă vă hotărâţi, totuşi, să vă păstraţi propriul glas, nu uitaţi ecoul, accentul şi cel puţin o strofă de rap. În plus, cu cât vocea e mai chinuită, cu atât melodia va ieşi mai mult în evidenţă. Succesul e garantat.
Data viitoare vă voi învăţa cum să vă găsiţi un producător şi cum să vă ocupaţi de imagine, de videoclip, de spectacole. Până atunci, uitaţi-vă la posturile muzicale şi învăţaţi de la cei deja consacraţi. Dacă nu, citiţi o carte. Veţi avea mai mult de câştigat.