Naşterea lui Iisus

Concepţia acceptată de majoritatea creştinilor este că Biblia reprezintă cuvântul lui Dumnezeu. Prin urmare, nu poate conţine niciun fel de eroare. Cu toate acestea, „cartea sfântă” este plină de erori şi contradicţii. Aşa stau lucrurile şi în cazul naşterii lui Iisus.
Singurele surse referitoare la viaţa Iisus, acceptate de creştinism, sunt cele patru evanghelii din Noul Testament (după Matei, Marcu, Luca şi Ioan). Biserica ne învaţă că aceşti evanghelişti sunt patru dintre apostolii lui Iisus. Dacă toţi au trăit lângă Iisus şi fiecare şi-a scris evanghelia independent faţă de celelalte, toate cele patru scrieri ar trebui să prezinte în mod similar evenimentele importante. Însă lucrurile nu stau deloc aşa.
Despre naşterea lui Iisus au scris doar doi evanghelişti, Matei şi Luca. Marcu îşi începe povestea cu botezul lui Iisus la Iordan. Nimic despre naşterea sau copilăria sa. Iar Ioan spune doar că la început a fost Cuvântul, iar acest Cuvânt „s-a făcut trup şi s-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui”. Niciun fel de detaliu despre această naştere sau despre viaţa lui Iisus până pe la vreo 30 de ani, când a fost botezat. Dacă fiecare dintre aceşti patru evanghelişti a prezentat publicului viaţa lui Iisus, fără să ţină cont de celelalte evanghelii, de ce doar doi au menţionat modul miraculos în care a avut loc naşterea lui Hristos?
Evanghelistul Matei spune că un înger i-a apărut în vis lui Iosif, pentru a-i anunţa naşterea lui Iisus. Cei trei magi de la răsărit au văzut o stea care a mers înaintea lor până în Betleem şi s-a aşezat deasupra casei în care se afla pruncul Mesia. Au intrat la el, i s-au închinat şi i-au dăruit aur, tămâie şi smirnă. Aflând de la magi că s-a născut Mesia, Irod a poruncit să fie ucişi toţi pruncii din Betleem până în doi ani. Îngerul i-a apărut din nou lui Iosif în vis, sfătuindu-l să fugă cu Maria şi cu Iisus în Egipt. După moartea lui Irod, acelaşi înger i-a apărut din nou lui Iosif în vis, anunţându-l că se pot întoarce cu toţii în Israel. Cei trei s-au stabilit în Nazaret, unde au trăit liniştiţi până şi-a început Iisus misiunea sfântă.
La evanghelistul Luca, povestea are mici diferenţe. Pe vremea lui Irod, îngerul Gavril i-a apărut preotului Zaharia, anunţându-l că soţia sa, Elisabeta, îi va naşte un fiu, pe Ioan. Apoi a anunţat-o pe Maria că îl va naşte pe Iisus. Puţin mai târziu, pe când Quirinius era guvernatorul Siriei, Maria şi Iosif au plecat din Nazaret în Betleem, pentru a se înscrie la recensământul comandat de împăratul roman Octavian Augustus. Deoarece nu au găsit un loc de cazare, Maria a fost nevoită să nască în iesle. În acest timp, un înger (probabil tot Gavril, deşi nu i se declină identitatea) a apărut în faţa unor păstori, cărora le-a spus că s-a născut Mântuitorul lor, pe care îl vor găsi într-o iesle. În faţa păstorilor a apărut şi o oaste cerească, ce lăuda pe Dumnezeu. Păstorii au găsit pruncul şi le-au povestit Mariei şi lui Iosif despre întâmplarea cu îngerii. Peste opt zile, copilul a fost dus la Ierusalim unde a fost circumcis, ocazie cu care a fost şi numit Iisus. Tot Luca mai spune că, pe când Iisus avea 12 ani, a fost cu Maria şi Iosif la Ierusalim, pentru a sărbători Paştele. Părinţii lui l-au pierdut şi l-au găsit după trei zile în Templu, ascultându-i pe învăţători şi adresându-le întrebări.
După cum se poate observa cu ochiul liber, cele patru evanghelii prezintă naşterea lui Iisus în patru moduri diferite. Luca spune că îngerul i-a vorbit Mariei, iar Matei că i-a apărut lui Iosif în vis. Marcu şi Ioan nu amintesc nimic despre acest înger. Până la urmă, cu cine a vorbit îngerul? Cu Maria sau cu Iosif? Ori cu niciunul? Doar Matei şi Luca vorbesc despre concepţia supranaturală a lui Iisus. De ce nu şi ceilalţi doi? Nu ştiau povestea sau nu considerau că e un amănunt important? La Matei, Iisus s-a născut într-o casă, iar la Luca într-o iesle, deoarece Iosif şi Maria nu au găsit o locuinţă unde să petreacă noaptea. Marcu şi Ioan păstrează tăcerea despre acest subiect, probabil imobilele nefiind punctul lor forte. Cei trei magi de la răsărit, care i-au adus daruri pruncului Iisus, sunt amintiţi doar de Matei. Ceilalţi trei evanghelişti nu scot nicio vorbă despre magi. La Luca, în schimb, locul magilor este luat de un grup de păstori. Restul evangheliştilor nu vorbesc despre păstori şi nici despre armata de îngeri care li s-a înfăţişat acestora. Un astfel de eveniment, despre care „toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori”, ar fi trebuit să ţină prima pagină a fiecărei dintre cele patru evanghelii. Dar se pare că lucrurile nu stau chiar aşa. Miraculoasa stea care i-a condus pe magi din Persia până în Betleem nu există decât la Matei. O asemenea minune ar fi trebuit să fie pomenită nu doar de toţi cei patru evanghelişti, ci şi de astronomii din împrejurimile Iudeei. Nici perşii, nici arabii, nici egiptenii, nici sirienii, nici măcar israeliţii nu au menţionat vreo stea care ar fi strălucit vreme de câteva luni deasupra Betleemului, în timpul în care magii au străbătut cei mai bine de 1.600 de kilometri din Persia până în Iudeea. Ciudat este că nici măcar regele Irod nu văzuse acea stea, nici chiar atunci când steaua a mers înaintea magilor din Ierusalim până în Betleem. Decizia lui Irod de a ucide toţi pruncii de până în doi ani nu este relatată decât de Matei. Acest masacru nu numai că nu a fost menţionat de niciunul dintre evangheliştii rămaşi, ci nici măcar de cronicarii sau istoricii vremurilor. Doar Matei menţionează şi fuga în Egipt a lui Iosif, Maria şi Iisus. Pentru Luca, cei trei nu numai că au rămas în Iudeea, dar peste opt zile de la naştere, Iisus a fost dus la Ierusalim pentru circumcizie. Dacă Irod ar fi ordonat uciderea tuturor pruncilor, Iisus ar fi fost aruncat direct în gura lupului. Dar Luca nu are habar de această hotărâre macabră a regelui iudeilor, pe care o cunoştea doar Matei. La Luca, Iosif şi Maria trăiau în Nazaret dinainte de a se naşte Iisus. Însă pentru Matei, Iosif, Maria şi Iisus au ajuns în Nazaret doar după întoarcerea din Egipt, alegând Galileea în locul Iudeei, de teama lui Irod. Luca este singurul care pomeneşte episodul din templul de la Ierusalim, când Iisus avea 12 ani. Matei, Marcu şi Ioan rămân în continuare secretoşi şi în această privinţă.
Dacă aceşti patru evanghelişti sunt apostoli ai lui Hristos, aşa cum susţine cu fervoare Biserica, nu ar fi trebuit să ştie o singură variantă a naşterii lui Iisus, pe care să o relateze în mod asemănător? Mai ales datorită faptului că, aşa cum ne învaţă Biserica, fiecare dintre cei patru şi-a scris evanghelia independent de ceilalţi trei. De ce atât de multe neconcordanţe? De ce doar doi povestesc naşterea lui Iisus, în timp ce ceilalţi doi ignoră cu desăvârşire acest subiect, atât de plin de miracole la primii evanghelişti? De ce pentru un evanghelist Iisus s-a născut într-o casă, iar pentru altul într-o iesle? De ce doar pentru unul Iosif şi Maria locuiau în Nazaret, în timp ce pentru altul s-au mutat acolo după întoarcerea din Egipt? De ce doar unul din patru aminteşte de masacrul copiilor, fuga în Egipt, steaua lui Iisus, magi sau păstori? Ceilalţi trei nu au considerat aceste fapte importante sau nu au auzit niciodată de ele?
Dacă cele patru evanghelii canonice se contrazic între ele, nici cele gnostice nu puteau fi altfel. Evanghelia Adevărului, a Egiptenilor, a Mariei, cea după Toma sau cea după Filip nu vorbesc despre naşterea lui Iisus. Toate miracolele care îi însoţesc naşterea, atât de cunoscute nouă din mitologia creştină, pentru gnostici lipsesc cu desăvârşire. Nici urmă de înger care să-i vestească naşterea, stea, magi, păstori, masacru sau fugă în Egipt. Însă, dacă pentru Ioan Cuvântul s-a întrupat în Iisus iar la Marcu Duhul Sfânt a coborât peste Hristos, gnosticii aveau totuşi legende asemănătoare. Conform episcopului Irineu, ei credeau că Hristos s-a unit cu sora sa, eonul Sophia, coborând apoi în Iisus, copilul născut din fecioară cu ajutorul lui Dumnezeu. În Evanghelia Adevărului, Hristos este Cunoaşterea care a emanat din Tatăl. În Evanghelia Egiptenilor, el este eonul Set, fiul primului om nestricăcios, Adamas.
Coranul nu aminteşte de Iosif şi nici nu-l consideră pe Iisus fiul lui Dumnezeu. În schimb, îl numeşte „Mesia Iisus, fiul Mariei, este trimisul lui Allah, cuvântul Său pe care El l-a transmis Mariei şi un duh de la El” (Sura 4:171). „Cuvânt” îl numea şi Evanghelia lui Ioan însă, pentru Mahomed, această exprimare are un alt sens. Singurul eveniment asemănător evangheliilor canonice este naşterea lui Iisus din fecioară şi vestirea naşterii acestuia de către arhanghelul Gavril.
Parcă pentru a contrazice şi mai mult puţinele relatări despre naşterea lui Iisus, Evanghelia copilăriei lui Hristos spune că acesta s-a născut într-o peşteră, apoi pus într-un staul, unde i s-au închinat un bou şi un măgar. În primele veacuri ale creştinismului, chiar se indica drept loc al naşterii lui Hristos o peşteră din Betleem care, anterior, fusese considerată locul naşterii zeului Tammuz. Naşterea zeilor în peşteri era un element comun religiilor multor popoare. Pe lângă Tammuz, se credea că şi zeii Dionysos, Zeus, Hermes, Adonis, Mithra şi Eon s-au născut în peşteri. Amintim că, pentru Matei, Iisus s-a născut într-o casă, iar pentru Luca, într-un staul. Niciunul dintre ei nu sprijină ipoteza închinării boului şi a măgarului.
Naşterile din fecioară, de genul celei descrise de evangheliştii Luca şi Matei, erau un laitmotiv des întâlnit în religiile anterioare sau contemporane creştinismului. Zeul frigian Attis s-a născut din fecioara Nana, care a rămas însărcinată după ce i-a căzut în sân un sâmbure de migdală sau de rodie. Buddha a coborât din cer şi a pătruns în trupul fecioarei Maya sub forma unei raze în cinci culori. Pe inscripţia unui monument, regele Sargon I scria că mama lui era o neprihănită preoteasă atunci când l-a născut. Despre Ginghis Han se spunea că purcedea dintr-o fecioară nevinovată. În Kalevala, epopeea naţională finlandeză, fecioara Ilmatar a fost fecundată de vânt, născându-l astfel pe eroul Veinemeinen. Tot aici, fecioara Mariatta a născut după ce a înghiţit o afină. Vechii locuitori ai peninsulei Yucatan îl adorau pe mântuitorul Bakab, născut din neprihănita fecioară Ciribiras. Bakab era a doua persoană dintr-o trinitate divină, a fost încununat cu o coroană de spini, a fost răstignit pe o cruce de lemn şi a înviat după trei zile. Tot la indienii mexicani, fecioara Coatlika a pus în sân o bilă cu pene, rămânând astfel gravidă. Pe peretele templului din Luxor a fost înfăţişată naşterea faraonului Amenhotep al III-lea, cu aproximativ 1.500 de ani înainte de apariţia creştinismului. Din imaginile de pe perete ies în evidenţă următoarele fapte: zeul Thoth o înştiinţează pe fecioara Mutemua că în curând va naşte un copil, zeiţa Nephtys pătrunde tainic în fecioară iar, după naştere, pruncului i se închină zeii şi oamenii, printre care trei prinţi care îi aduc daruri. Din imagini nu lipseşte crucea, simbolul vieţii la egipteni.
Pe lângă aceste naşteri mai există multe altele considerate miraculoase, chiar dacă nu implică fecioare. Când regele Oinopion le-a cerut zeilor un fiu, Zeus, Poseidon, Dionysos şi Hermes au urinat în pielea boului care le-a fost sacrificat, au îngropat-o iar după nouă luni s-a născut din ea Orion. Hera se lăuda că i-a născut pe Ares şi pe Hebe fără ajutor bărbătesc, iar Zeus că i-a născut singur pe Athena şi pe Dionysos. În Egiptul antic, Neith l-a născut singură pe Ra. La perşi, zeul Ormuzd a trimis un arhanghel care a adus Duhul Sfânt într-o tulpină de plantă, pe care i-a dat-o unei femei spre păstrare. Corpul ei s-a împreunat cu Duhul, astfel născându-se profetul Zarathustra. În China, când monstrul Ki-Lin s-a apropiat de mama lui Confucius, ea a scos din gură o piatră preţioasă, din care a fost zămislit filosoful. Proteu, unul dintre zeii mărilor la greci, i s-a arătat mamei lui Apollonios din Tyana, spunând că vrea să se întrupeze în ea. Odată femeia a visat nişte lebede care îi cântau, şi când s-a trezit a născut, în timp ce cerul era brăzdat de fulgere. Acest Apollonios a fost cinstit chiar şi de creştini, împăratul Alexandru Sever (secolul al III-lea) aşezându-i chipul în casa de rugăciuni, alături de cel al lui Iisus. Mama lui Octavian Augustus s-a îmbătat şi a adormit în templul lui Apollo. În acest timp, un dragon s-a apropiat de ea, iar peste zece luni s-a născut Octavian, primul împărat roman. Atenienii credeau că Perictiona l-a născut pe Platon în urma relaţiilor ei cu zeul Apollo. Acelaşi zeu era considerat şi tatăl lui Scipio Africanul. Despre Alexandru Macedon se spunea că ar fi fost fiul lui Zeus sau al lui Dionysos, care se împreuna cu Olimpiada, soţia lui Filip al Macedoniei, sub formă de şarpe sau dragon. Şi exemplele ar putea continua.
Evanghelistul Matei ne spune că viaţa lui Iisus a fost pusă în primejdie încă de la naştere, când Irod a hotărât să fie ucişi toţi pruncii din Iudeea. Putem considera acest episod pură fabulaţie, mai ales deoarece nu există nici la ceilalţi evanghelişti, nici la istoricii vremurilor respective. De ce a inventat Matei această poveste? Deoarece, pentru a sublinia măreţia unui zeu sau a unui erou, povestea sa trebuia să fie presărată de pericole, peste care respectivul să treacă. Anticii au folosit această tactică de foarte multe ori. Tiparul este aproape întotdeauna acelaşi: naşterea zeului / eroului era profeţită, un personaj negativ încerca să ucidă pruncul iar planul diabolic eşua. Vom enumera doar câteva exemple, pentru a înţelege mai bine acest procedeu de hiperbolizare. Povestea uciderii pruncilor din ordinul lui Irod este copia perfectă a episodului din Vechiul Testament, când faraonul din vremea lui Moise a hotărât ca toţi nou-născuţii de parte bărbătească ai evreilor să fie ucişi. Motivul acestui masacru este, conform Talmudului, visul pe care l-a avut faraonul, din care a reieşit că un evreu va distruge Egiptul. Mama sa l-a ascuns într-un coşuleţ şi i-a dat drumul pe apa Nilului. Această poveste este, la rândul ei, copia celei a regelui Akkadului, Sargon I. Acesta a fost lăsat într-un coşuleţ pe râul Eufrat de către mama lui, pentru a nu fi ucis. În Egipt, pruncul Horus a fost ascuns printre trestiile de pe malul Nilului, de teama unchiului său, Seth. Semizeul Perseus a fost lăsat pe mare într-o ladă, împreună cu mama sa, din ordinul bunicului său, regele Acrisios. Motivul ar fi fost o profeţie care spunea că Acrisios va fi ucis de către nepotul său. Titanul Kronos a fost închis împreună cu fraţii lui în Tartar de către tatăl lor, Ouranos. Acesta, care avea darul de a vedea viitorul, ştia că unul dintre fiii săi îl va detrona. După ce i-a luat locul tatălui său, Kronos a fost blestemat de către acesta să păţească acelaşi lucru. Prin urmare, şi-a înghiţit copiii, însă cel mai mic dintre ei, Zeus, a fost ascuns într-o peşteră. Când s-a născut profetul Zarathustra, a cărui naştere fusese proorocită cu trei mii de ani înainte, nişte ucigaşi au încercat să-l omoare. Însă un înger i-a sfătuit părinţii să se ascundă într-un alt ţinut. Înaintea naşterii lui Krişna, se prevestise că el va nimici răul de pe Pământ. S-a născut într-o temniţă, unde mama sa fusese închisă de către fratele ei, regele Kansa. Kansa a poruncit ca toţi pruncii să fie ucişi însă un glas din cer a sfătuit-o pe mama lui Krişna să treacă peste fluviul Djamna, pentru a salva copilul. Astiages, regele mezilor, a avut două vise neobişnuite, pe care ghicitorii săi le-au interpretat în sensul că fiica lui va naşte un copil care îi va lua tronul. Copilul, numit Cyrus, viitorul împărat al imperiului persan, a fost salvat de la moarte în mod miraculos. Strămoşii romanilor, Romulus şi Remus, au fost salvaţi de la moarte de către o lupoaică. Într-o legendă arabă, Nimrod a văzut pe cer o stea ciudată, despre care astrologii săi i-au spus că vesteşte naşterea unui prunc ce va deveni căpetenia unui popor care va conduce lumea. Regele a poruncit ca toţi pruncii de parte bărbătească din regatul său să fie ucişi. Viitoarea mamă a copilului a fost prevenită de pericol şi a fugit în altă ţară, născându-l pe Avraam într-o peşteră.
Chiar dacă nu putem considera ca fiind adevărat niciunul dintre amănuntele legate de naşterea lui Iisus, poate reuşim să aflăm măcar anul naşterii sale. Pentru majoritatea, el s-a născut în anul 1. Însă, pentru evanghelistul Matei, Iisus a venit pe lume cu puţin timp înainte de moartea regelui Irod cel Mare, adică în anul al 4-lea î.e.n. Luca încearcă să ne adâncească şi mai mult în ceaţă, susţinând că naşterea a avut loc în timpul recensământului, pe vremea lui Quirinius, guvernatorul Siriei. Cum Quirinius a devenit guvernator în anul 6 e.n., acela este anul naşterii lui Iisus în viziunea lui Luca. Adica cu 10 ani mai târziu decât preconizase Matei şi cu 5 ani după data acceptată de majoritatea în mod convenţional. Tot Luca spune că Iisus a fost botezat în al 15-lea an de domnie al împăratului roman Tiberius, când era cam de 30 de ani. Al 15-lea an de domnie al lui Tiberius înseamnă anul 29, ceea ce mută naşterea lui Hristos în anul 1 î.e.n. Aşadar avem trei ani diferiţi pentru naşterea lui Iisus: anul 4 î.e.n., anul 1 î.e.n. şi anul 6 e.n. Pentru a rezolva odată pentru totdeauna această enigmă, călugărul Dionisie cel Mic, care trăia la Roma prin secolul al VI-lea, a fixat naşterea lui Iisus în anul 752 al calendarului roman, devenit de atunci anul 1 al calendarului nostru. Deşi problema pare rezolvată, rămâne totuşi întrebarea: în ce an s-a născut Iisus cu adevărat?
Dacă nu am putut stabili anul naşterii, putem încerca măcar să aflăm luna şi ziua. Toţi creştinii cred astăzi că Iisus s-a născut pe 25 decembrie. Însă, dacă ne luăm după Evanghelia lui Luca, nu poate fi adevărată această dată. Luca ne spune că în momentul naşterii erau păstori cu turmele pe câmp. Iar luna decembrie este una mult prea rece pentru a duce turmele pe câmpuri, chiar şi în Palestina. Ceea ce puţini ştiu este faptul că primii creştini serbau ziua naşterii lui Iisus pe 6 ianuarie. În Grecia, această zi era considerată data naşterii zeului Dionysos, iar la Alexandria, ziua lui Eon, zeul născut din fecioara Kora. Pentru a se facilita trecerea de la aceşti zei la Iisus, primii creştini au împrumutat data de 6 ianuarie şi au folosit-o pentru a sărbători naşterea zeului lor. Cea mai veche informaţie despre sărbătorirea naşterii lui Iisus la 25 decembrie se găseşte în calendarul roman din anul 354. În această zi, în tot imperiul roman se celebra naşterea zeului Mithra, împrumutat din Persia. De asemenea, zeii Adonis şi Tammuz erau serbaţi pe aceeaşi dată. Pentru a înlocui zeii păgâni cu Hristos, s-au păstrat datele importante din vechile religii. Însă nimeni nu poate şti adevărata dată la care s-a născut Iisus.
Aşadar, nu putem stabili cu exactitate nici când s-a născut Iisus, nici cum şi nici măcar dacă a existat cu adevărat. Ceea ce ştim este faptul că, dacă el a existat, tot ce s-a scris despre el s-a inventat cu mult timp după viaţa lui. Cei patru evanghelişti nu sunt apostolii săi, ci doar patru creştini care au aflat povestea vieţii lui Iisus, şi au hotărât să o aştearnă în scris. Nu fără a adăuga elemente fantastice, care să-l transforme în ochii credincioşilor într-un adevărat Dumnezeu. Episcopul Papiu scria în secolul al II-lea despre evanghelistul Marcu: „el nu l-a auzit pe Hristos… el s-a alăturat mai târziu lui Petru, care propovăduia învăţătura”. Prin urmare, părerea primilor creştini era că cel puţin unul dintre evanghelişti nu era aceeaşi persoană cu apostolul ce purta acelaşi nume. Recent s-a demonstrat că evangheliile au fost scrise în secolul al II-lea, ceea ce înseamnă că, la vremea redactării lor, apostolii erau demult oale şi ulcele. Noul Testament, împreună cu restul cărţilor care compun mitologia creştină, au fost compuse în timp de către clerici cu imaginaţie bogată, având unicul scop de a subjuga masele. Grigore Teologul, cinstit de Biserica Ortodoxă ca Grigorie din Nazianzam, îi scria în secolul al IV-lea sfântului Ieronim, un alt teolog cinstit de ortodocşi: „avem nevoie de cât mai multe legende pentru a putea impresiona gloata; cu cât gloata înţelege mai puţin, cu atât este mai entuziastă.” Iar episcopul Sinesios scria în anul 410: „poporul cere cu stăruinţă să fie amăgit, altfel nici nu se poate să ai de a face cu el.” Impresionante sunt şi cuvintele unui papă, adresate unui cardinal după ce, în Evul Mediu, Biserica Catolică a inventat indulgenţele: „vezi, frate, ce aducătoare de venituri e povestea cu Iisus?”
Orice asemănare dintre legenda lui Iisus şi cele ale altor zei ori eroi din antichitate de obicei nu este comentată de către reprezentanţii Bisericii. Foarte rar dau explicaţii, de cele mai multe ori aberante. De exemplu, martirul Iustin a explicat asemănarea dintre istoria lui Perseus şi a lui Iisus prin faptul că Diavolul, ştiind că Hristos va veni curând pe Pământ, a ticluit lucrurile astfel ca toate minunile să aibă loc înainte de venirea lui. Tot el a explicat şi asemănarea dintre împărtăşania creştină şi cea din religia lui Mithra: „duhurile rele, imitând acest ritual, au încetăţenit împărtăşania şi în misteriile lui Mithra.” În rest, binecunoscutul „crede şi nu cerceta” şi invenţia poetului englez William Cowper, „încurcate sunt căile Domnului”.
Într-adevăr, încurcată mai este naşterea lui Iisus…