Naşterea lui Iisus


Concepţia acceptată de majoritatea creştinilor este că Biblia reprezintă cuvântul lui Dumnezeu. Prin urmare, nu poate conţine niciun fel de eroare. Cu toate acestea, „cartea sfântă” este plină de erori şi contradicţii. Aşa stau lucrurile şi în cazul naşterii lui Iisus.
Singurele surse referitoare la viaţa Iisus, acceptate de creştinism, sunt cele patru evanghelii din Noul Testament (după Matei, Marcu, Luca şi Ioan). Biserica ne învaţă că aceşti evanghelişti sunt patru dintre apostolii lui Iisus. Dacă toţi au trăit lângă Iisus şi fiecare şi-a scris evanghelia independent faţă de celelalte, toate cele patru scrieri ar trebui să prezinte în mod similar evenimentele importante. Însă lucrurile nu stau deloc aşa.
Despre naşterea lui Iisus au scris doar doi evanghelişti, Matei şi Luca. Marcu îşi începe povestea cu botezul lui Iisus la Iordan. Nimic despre naşterea sau copilăria sa. Iar Ioan spune doar că la început a fost Cuvântul, iar acest Cuvânt „s-a făcut trup şi s-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui”. Niciun fel de detaliu despre această naştere sau despre viaţa lui Iisus până pe la vreo 30 de ani, când a fost botezat. Dacă fiecare dintre aceşti patru evanghelişti a prezentat publicului viaţa lui Iisus, fără să ţină cont de celelalte evanghelii, de ce doar doi au menţionat modul miraculos în care a avut loc naşterea lui Hristos?
Evanghelistul Matei spune că un înger i-a apărut în vis lui Iosif, pentru a-i anunţa naşterea lui Iisus. Cei trei magi de la răsărit au văzut o stea care a mers înaintea lor până în Betleem şi s-a aşezat deasupra casei în care se afla pruncul Mesia. Au intrat la el, i s-au închinat şi i-au dăruit aur, tămâie şi smirnă. Aflând de la magi că s-a născut Mesia, Irod a poruncit să fie ucişi toţi pruncii din Betleem până în doi ani. Îngerul i-a apărut din nou lui Iosif în vis, sfătuindu-l să fugă cu Maria şi cu Iisus în Egipt. După moartea lui Irod, acelaşi înger i-a apărut din nou lui Iosif în vis, anunţându-l că se pot întoarce cu toţii în Israel. Cei trei s-au stabilit în Nazaret, unde au trăit liniştiţi până şi-a început Iisus misiunea sfântă.
La evanghelistul Luca, povestea are mici diferenţe. Pe vremea lui Irod, îngerul Gavril i-a apărut preotului Zaharia, anunţându-l că soţia sa, Elisabeta, îi va naşte un fiu, pe Ioan. Apoi a anunţat-o pe Maria că îl va naşte pe Iisus. Puţin mai târziu, pe când Quirinius era guvernatorul Siriei, Maria şi Iosif au plecat din Nazaret în Betleem, pentru a se înscrie la recensământul comandat de împăratul roman Octavian Augustus. Deoarece nu au găsit un loc de cazare, Maria a fost nevoită să nască în iesle. În acest timp, un înger (probabil tot Gavril, deşi nu i se declină identitatea) a apărut în faţa unor păstori, cărora le-a spus că s-a născut Mântuitorul lor, pe care îl vor găsi într-o iesle. În faţa păstorilor a apărut şi o oaste cerească, ce lăuda pe Dumnezeu. Păstorii au găsit pruncul şi le-au povestit Mariei şi lui Iosif despre întâmplarea cu îngerii. Peste opt zile, copilul a fost dus la Ierusalim unde a fost circumcis, ocazie cu care a fost şi numit Iisus. Tot Luca mai spune că, pe când Iisus avea 12 ani, a fost cu Maria şi Iosif la Ierusalim, pentru a sărbători Paştele. Părinţii lui l-au pierdut şi l-au găsit după trei zile în Templu, ascultându-i pe învăţători şi adresându-le întrebări.
După cum se poate observa cu ochiul liber, cele patru evanghelii prezintă naşterea lui Iisus în patru moduri diferite. Luca spune că îngerul i-a vorbit Mariei, iar Matei că i-a apărut lui Iosif în vis. Marcu şi Ioan nu amintesc nimic despre acest înger. Până la urmă, cu cine a vorbit îngerul? Cu Maria sau cu Iosif? Ori cu niciunul? Doar Matei şi Luca vorbesc despre concepţia supranaturală a lui Iisus. De ce nu şi ceilalţi doi? Nu ştiau povestea sau nu considerau că e un amănunt important? La Matei, Iisus s-a născut într-o casă, iar la Luca într-o iesle, deoarece Iosif şi Maria nu au găsit o locuinţă unde să petreacă noaptea. Marcu şi Ioan păstrează tăcerea despre acest subiect, probabil imobilele nefiind punctul lor forte. Cei trei magi de la răsărit, care i-au adus daruri pruncului Iisus, sunt amintiţi doar de Matei. Ceilalţi trei evanghelişti nu scot nicio vorbă despre magi. La Luca, în schimb, locul magilor este luat de un grup de păstori. Restul evangheliştilor nu vorbesc despre păstori şi nici despre armata de îngeri care li s-a înfăţişat acestora. Un astfel de eveniment, despre care „toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori”, ar fi trebuit să ţină prima pagină a fiecărei dintre cele patru evanghelii. Dar se pare că lucrurile nu stau chiar aşa. Miraculoasa stea care i-a condus pe magi din Persia până în Betleem nu există decât la Matei. O asemenea minune ar fi trebuit să fie pomenită nu doar de toţi cei patru evanghelişti, ci şi de astronomii din împrejurimile Iudeei. Nici perşii, nici arabii, nici egiptenii, nici sirienii, nici măcar israeliţii nu au menţionat vreo stea care ar fi strălucit vreme de câteva luni deasupra Betleemului, în timpul în care magii au străbătut cei mai bine de 1.600 de kilometri din Persia până în Iudeea. Ciudat este că nici măcar regele Irod nu văzuse acea stea, nici chiar atunci când steaua a mers înaintea magilor din Ierusalim până în Betleem. Decizia lui Irod de a ucide toţi pruncii de până în doi ani nu este relatată decât de Matei. Acest masacru nu numai că nu a fost menţionat de niciunul dintre evangheliştii rămaşi, ci nici măcar de cronicarii sau istoricii vremurilor. Doar Matei menţionează şi fuga în Egipt a lui Iosif, Maria şi Iisus. Pentru Luca, cei trei nu numai că au rămas în Iudeea, dar peste opt zile de la naştere, Iisus a fost dus la Ierusalim pentru circumcizie. Dacă Irod ar fi ordonat uciderea tuturor pruncilor, Iisus ar fi fost aruncat direct în gura lupului. Dar Luca nu are habar de această hotărâre macabră a regelui iudeilor, pe care o cunoştea doar Matei. La Luca, Iosif şi Maria trăiau în Nazaret dinainte de a se naşte Iisus. Însă pentru Matei, Iosif, Maria şi Iisus au ajuns în Nazaret doar după întoarcerea din Egipt, alegând Galileea în locul Iudeei, de teama lui Irod. Luca este singurul care pomeneşte episodul din templul de la Ierusalim, când Iisus avea 12 ani. Matei, Marcu şi Ioan rămân în continuare secretoşi şi în această privinţă.
Dacă aceşti patru evanghelişti sunt apostoli ai lui Hristos, aşa cum susţine cu fervoare Biserica, nu ar fi trebuit să ştie o singură variantă a naşterii lui Iisus, pe care să o relateze în mod asemănător? Mai ales datorită faptului că, aşa cum ne învaţă Biserica, fiecare dintre cei patru şi-a scris evanghelia independent de ceilalţi trei. De ce atât de multe neconcordanţe? De ce doar doi povestesc naşterea lui Iisus, în timp ce ceilalţi doi ignoră cu desăvârşire acest subiect, atât de plin de miracole la primii evanghelişti? De ce pentru un evanghelist Iisus s-a născut într-o casă, iar pentru altul într-o iesle? De ce doar pentru unul Iosif şi Maria locuiau în Nazaret, în timp ce pentru altul s-au mutat acolo după întoarcerea din Egipt? De ce doar unul din patru aminteşte de masacrul copiilor, fuga în Egipt, steaua lui Iisus, magi sau păstori? Ceilalţi trei nu au considerat aceste fapte importante sau nu au auzit niciodată de ele?
Dacă cele patru evanghelii canonice se contrazic între ele, nici cele gnostice nu puteau fi altfel. Evanghelia Adevărului, a Egiptenilor, a Mariei, cea după Toma sau cea după Filip nu vorbesc despre naşterea lui Iisus. Toate miracolele care îi însoţesc naşterea, atât de cunoscute nouă din mitologia creştină, pentru gnostici lipsesc cu desăvârşire. Nici urmă de înger care să-i vestească naşterea, stea, magi, păstori, masacru sau fugă în Egipt. Însă, dacă pentru Ioan Cuvântul s-a întrupat în Iisus iar la Marcu Duhul Sfânt a coborât peste Hristos, gnosticii aveau totuşi legende asemănătoare. Conform episcopului Irineu, ei credeau că Hristos s-a unit cu sora sa, eonul Sophia, coborând apoi în Iisus, copilul născut din fecioară cu ajutorul lui Dumnezeu. În Evanghelia Adevărului, Hristos este Cunoaşterea care a emanat din Tatăl. În Evanghelia Egiptenilor, el este eonul Set, fiul primului om nestricăcios, Adamas.
Coranul nu aminteşte de Iosif şi nici nu-l consideră pe Iisus fiul lui Dumnezeu. În schimb, îl numeşte „Mesia Iisus, fiul Mariei, este trimisul lui Allah, cuvântul Său pe care El l-a transmis Mariei şi un duh de la El” (Sura 4:171). „Cuvânt” îl numea şi Evanghelia lui Ioan însă, pentru Mahomed, această exprimare are un alt sens. Singurul eveniment asemănător evangheliilor canonice este naşterea lui Iisus din fecioară şi vestirea naşterii acestuia de către arhanghelul Gavril.
Parcă pentru a contrazice şi mai mult puţinele relatări despre naşterea lui Iisus, Evanghelia copilăriei lui Hristos spune că acesta s-a născut într-o peşteră, apoi pus într-un staul, unde i s-au închinat un bou şi un măgar. În primele veacuri ale creştinismului, chiar se indica drept loc al naşterii lui Hristos o peşteră din Betleem care, anterior, fusese considerată locul naşterii zeului Tammuz. Naşterea zeilor în peşteri era un element comun religiilor multor popoare. Pe lângă Tammuz, se credea că şi zeii Dionysos, Zeus, Hermes, Adonis, Mithra şi Eon s-au născut în peşteri. Amintim că, pentru Matei, Iisus s-a născut într-o casă, iar pentru Luca, într-un staul. Niciunul dintre ei nu sprijină ipoteza închinării boului şi a măgarului.
Naşterile din fecioară, de genul celei descrise de evangheliştii Luca şi Matei, erau un laitmotiv des întâlnit în religiile anterioare sau contemporane creştinismului. Zeul frigian Attis s-a născut din fecioara Nana, care a rămas însărcinată după ce i-a căzut în sân un sâmbure de migdală sau de rodie. Buddha a coborât din cer şi a pătruns în trupul fecioarei Maya sub forma unei raze în cinci culori. Pe inscripţia unui monument, regele Sargon I scria că mama lui era o neprihănită preoteasă atunci când l-a născut. Despre Ginghis Han se spunea că purcedea dintr-o fecioară nevinovată. În Kalevala, epopeea naţională finlandeză, fecioara Ilmatar a fost fecundată de vânt, născându-l astfel pe eroul Veinemeinen. Tot aici, fecioara Mariatta a născut după ce a înghiţit o afină. Vechii locuitori ai peninsulei Yucatan îl adorau pe mântuitorul Bakab, născut din neprihănita fecioară Ciribiras. Bakab era a doua persoană dintr-o trinitate divină, a fost încununat cu o coroană de spini, a fost răstignit pe o cruce de lemn şi a înviat după trei zile. Tot la indienii mexicani, fecioara Coatlika a pus în sân o bilă cu pene, rămânând astfel gravidă. Pe peretele templului din Luxor a fost înfăţişată naşterea faraonului Amenhotep al III-lea, cu aproximativ 1.500 de ani înainte de apariţia creştinismului. Din imaginile de pe perete ies în evidenţă următoarele fapte: zeul Thoth o înştiinţează pe fecioara Mutemua că în curând va naşte un copil, zeiţa Nephtys pătrunde tainic în fecioară iar, după naştere, pruncului i se închină zeii şi oamenii, printre care trei prinţi care îi aduc daruri. Din imagini nu lipseşte crucea, simbolul vieţii la egipteni.
Pe lângă aceste naşteri mai există multe altele considerate miraculoase, chiar dacă nu implică fecioare. Când regele Oinopion le-a cerut zeilor un fiu, Zeus, Poseidon, Dionysos şi Hermes au urinat în pielea boului care le-a fost sacrificat, au îngropat-o iar după nouă luni s-a născut din ea Orion. Hera se lăuda că i-a născut pe Ares şi pe Hebe fără ajutor bărbătesc, iar Zeus că i-a născut singur pe Athena şi pe Dionysos. În Egiptul antic, Neith l-a născut singură pe Ra. La perşi, zeul Ormuzd a trimis un arhanghel care a adus Duhul Sfânt într-o tulpină de plantă, pe care i-a dat-o unei femei spre păstrare. Corpul ei s-a împreunat cu Duhul, astfel născându-se profetul Zarathustra. În China, când monstrul Ki-Lin s-a apropiat de mama lui Confucius, ea a scos din gură o piatră preţioasă, din care a fost zămislit filosoful. Proteu, unul dintre zeii mărilor la greci, i s-a arătat mamei lui Apollonios din Tyana, spunând că vrea să se întrupeze în ea. Odată femeia a visat nişte lebede care îi cântau, şi când s-a trezit a născut, în timp ce cerul era brăzdat de fulgere. Acest Apollonios a fost cinstit chiar şi de creştini, împăratul Alexandru Sever (secolul al III-lea) aşezându-i chipul în casa de rugăciuni, alături de cel al lui Iisus. Mama lui Octavian Augustus s-a îmbătat şi a adormit în templul lui Apollo. În acest timp, un dragon s-a apropiat de ea, iar peste zece luni s-a născut Octavian, primul împărat roman. Atenienii credeau că Perictiona l-a născut pe Platon în urma relaţiilor ei cu zeul Apollo. Acelaşi zeu era considerat şi tatăl lui Scipio Africanul. Despre Alexandru Macedon se spunea că ar fi fost fiul lui Zeus sau al lui Dionysos, care se împreuna cu Olimpiada, soţia lui Filip al Macedoniei, sub formă de şarpe sau dragon. Şi exemplele ar putea continua.
Evanghelistul Matei ne spune că viaţa lui Iisus a fost pusă în primejdie încă de la naştere, când Irod a hotărât să fie ucişi toţi pruncii din Iudeea. Putem considera acest episod pură fabulaţie, mai ales deoarece nu există nici la ceilalţi evanghelişti, nici la istoricii vremurilor respective. De ce a inventat Matei această poveste? Deoarece, pentru a sublinia măreţia unui zeu sau a unui erou, povestea sa trebuia să fie presărată de pericole, peste care respectivul să treacă. Anticii au folosit această tactică de foarte multe ori. Tiparul este aproape întotdeauna acelaşi: naşterea zeului / eroului era profeţită, un personaj negativ încerca să ucidă pruncul iar planul diabolic eşua. Vom enumera doar câteva exemple, pentru a înţelege mai bine acest procedeu de hiperbolizare. Povestea uciderii pruncilor din ordinul lui Irod este copia perfectă a episodului din Vechiul Testament, când faraonul din vremea lui Moise a hotărât ca toţi nou-născuţii de parte bărbătească ai evreilor să fie ucişi. Motivul acestui masacru este, conform Talmudului, visul pe care l-a avut faraonul, din care a reieşit că un evreu va distruge Egiptul. Mama sa l-a ascuns într-un coşuleţ şi i-a dat drumul pe apa Nilului. Această poveste este, la rândul ei, copia celei a regelui Akkadului, Sargon I. Acesta a fost lăsat într-un coşuleţ pe râul Eufrat de către mama lui, pentru a nu fi ucis. În Egipt, pruncul Horus a fost ascuns printre trestiile de pe malul Nilului, de teama unchiului său, Seth. Semizeul Perseus a fost lăsat pe mare într-o ladă, împreună cu mama sa, din ordinul bunicului său, regele Acrisios. Motivul ar fi fost o profeţie care spunea că Acrisios va fi ucis de către nepotul său. Titanul Kronos a fost închis împreună cu fraţii lui în Tartar de către tatăl lor, Ouranos. Acesta, care avea darul de a vedea viitorul, ştia că unul dintre fiii săi îl va detrona. După ce i-a luat locul tatălui său, Kronos a fost blestemat de către acesta să păţească acelaşi lucru. Prin urmare, şi-a înghiţit copiii, însă cel mai mic dintre ei, Zeus, a fost ascuns într-o peşteră. Când s-a născut profetul Zarathustra, a cărui naştere fusese proorocită cu trei mii de ani înainte, nişte ucigaşi au încercat să-l omoare. Însă un înger i-a sfătuit părinţii să se ascundă într-un alt ţinut. Înaintea naşterii lui Krişna, se prevestise că el va nimici răul de pe Pământ. S-a născut într-o temniţă, unde mama sa fusese închisă de către fratele ei, regele Kansa. Kansa a poruncit ca toţi pruncii să fie ucişi însă un glas din cer a sfătuit-o pe mama lui Krişna să treacă peste fluviul Djamna, pentru a salva copilul. Astiages, regele mezilor, a avut două vise neobişnuite, pe care ghicitorii săi le-au interpretat în sensul că fiica lui va naşte un copil care îi va lua tronul. Copilul, numit Cyrus, viitorul împărat al imperiului persan, a fost salvat de la moarte în mod miraculos. Strămoşii romanilor, Romulus şi Remus, au fost salvaţi de la moarte de către o lupoaică. Într-o legendă arabă, Nimrod a văzut pe cer o stea ciudată, despre care astrologii săi i-au spus că vesteşte naşterea unui prunc ce va deveni căpetenia unui popor care va conduce lumea. Regele a poruncit ca toţi pruncii de parte bărbătească din regatul său să fie ucişi. Viitoarea mamă a copilului a fost prevenită de pericol şi a fugit în altă ţară, născându-l pe Avraam într-o peşteră.
Chiar dacă nu putem considera ca fiind adevărat niciunul dintre amănuntele legate de naşterea lui Iisus, poate reuşim să aflăm măcar anul naşterii sale. Pentru majoritatea, el s-a născut în anul 1. Însă, pentru evanghelistul Matei, Iisus a venit pe lume cu puţin timp înainte de moartea regelui Irod cel Mare, adică în anul al 4-lea î.e.n. Luca încearcă să ne adâncească şi mai mult în ceaţă, susţinând că naşterea a avut loc în timpul recensământului, pe vremea lui Quirinius, guvernatorul Siriei. Cum Quirinius a devenit guvernator în anul 6 e.n., acela este anul naşterii lui Iisus în viziunea lui Luca. Adica cu 10 ani mai târziu decât preconizase Matei şi cu 5 ani după data acceptată de majoritatea în mod convenţional. Tot Luca spune că Iisus a fost botezat în al 15-lea an de domnie al împăratului roman Tiberius, când era cam de 30 de ani. Al 15-lea an de domnie al lui Tiberius înseamnă anul 29, ceea ce mută naşterea lui Hristos în anul 1 î.e.n. Aşadar avem trei ani diferiţi pentru naşterea lui Iisus: anul 4 î.e.n., anul 1 î.e.n. şi anul 6 e.n. Pentru a rezolva odată pentru totdeauna această enigmă, călugărul Dionisie cel Mic, care trăia la Roma prin secolul al VI-lea, a fixat naşterea lui Iisus în anul 752 al calendarului roman, devenit de atunci anul 1 al calendarului nostru. Deşi problema pare rezolvată, rămâne totuşi întrebarea: în ce an s-a născut Iisus cu adevărat?
Dacă nu am putut stabili anul naşterii, putem încerca măcar să aflăm luna şi ziua. Toţi creştinii cred astăzi că Iisus s-a născut pe 25 decembrie. Însă, dacă ne luăm după Evanghelia lui Luca, nu poate fi adevărată această dată. Luca ne spune că în momentul naşterii erau păstori cu turmele pe câmp. Iar luna decembrie este una mult prea rece pentru a duce turmele pe câmpuri, chiar şi în Palestina. Ceea ce puţini ştiu este faptul că primii creştini serbau ziua naşterii lui Iisus pe 6 ianuarie. În Grecia, această zi era considerată data naşterii zeului Dionysos, iar la Alexandria, ziua lui Eon, zeul născut din fecioara Kora. Pentru a se facilita trecerea de la aceşti zei la Iisus, primii creştini au împrumutat data de 6 ianuarie şi au folosit-o pentru a sărbători naşterea zeului lor. Cea mai veche informaţie despre sărbătorirea naşterii lui Iisus la 25 decembrie se găseşte în calendarul roman din anul 354. În această zi, în tot imperiul roman se celebra naşterea zeului Mithra, împrumutat din Persia. De asemenea, zeii Adonis şi Tammuz erau serbaţi pe aceeaşi dată. Pentru a înlocui zeii păgâni cu Hristos, s-au păstrat datele importante din vechile religii. Însă nimeni nu poate şti adevărata dată la care s-a născut Iisus.
Aşadar, nu putem stabili cu exactitate nici când s-a născut Iisus, nici cum şi nici măcar dacă a existat cu adevărat. Ceea ce ştim este faptul că, dacă el a existat, tot ce s-a scris despre el s-a inventat cu mult timp după viaţa lui. Cei patru evanghelişti nu sunt apostolii săi, ci doar patru creştini care au aflat povestea vieţii lui Iisus, şi au hotărât să o aştearnă în scris. Nu fără a adăuga elemente fantastice, care să-l transforme în ochii credincioşilor într-un adevărat Dumnezeu. Episcopul Papiu scria în secolul al II-lea despre evanghelistul Marcu: „el nu l-a auzit pe Hristos… el s-a alăturat mai târziu lui Petru, care propovăduia învăţătura”. Prin urmare, părerea primilor creştini era că cel puţin unul dintre evanghelişti nu era aceeaşi persoană cu apostolul ce purta acelaşi nume. Recent s-a demonstrat că evangheliile au fost scrise în secolul al II-lea, ceea ce înseamnă că, la vremea redactării lor, apostolii erau demult oale şi ulcele. Noul Testament, împreună cu restul cărţilor care compun mitologia creştină, au fost compuse în timp de către clerici cu imaginaţie bogată, având unicul scop de a subjuga masele. Grigore Teologul, cinstit de Biserica Ortodoxă ca Grigorie din Nazianzam, îi scria în secolul al IV-lea sfântului Ieronim, un alt teolog cinstit de ortodocşi: „avem nevoie de cât mai multe legende pentru a putea impresiona gloata; cu cât gloata înţelege mai puţin, cu atât este mai entuziastă.” Iar episcopul Sinesios scria în anul 410: „poporul cere cu stăruinţă să fie amăgit, altfel nici nu se poate să ai de a face cu el.” Impresionante sunt şi cuvintele unui papă, adresate unui cardinal după ce, în Evul Mediu, Biserica Catolică a inventat indulgenţele: „vezi, frate, ce aducătoare de venituri e povestea cu Iisus?
Orice asemănare dintre legenda lui Iisus şi cele ale altor zei ori eroi din antichitate de obicei nu este comentată de către reprezentanţii Bisericii. Foarte rar dau explicaţii, de cele mai multe ori aberante. De exemplu, martirul Iustin a explicat asemănarea dintre istoria lui Perseus şi a lui Iisus prin faptul că Diavolul, ştiind că Hristos va veni curând pe Pământ, a ticluit lucrurile astfel ca toate minunile să aibă loc înainte de venirea lui. Tot el a explicat şi asemănarea dintre împărtăşania creştină şi cea din religia lui Mithra: „duhurile rele, imitând acest ritual, au încetăţenit împărtăşania şi în misteriile lui Mithra.” În rest, binecunoscutul „crede şi nu cerceta” şi invenţia poetului englez William Cowper, „încurcate sunt căile Domnului”.
Într-adevăr, încurcată mai este naşterea lui Iisus…

11 Răspunsuri to “Naşterea lui Iisus”

  1. Buna ziua Klaudyu!

    Am citit postarea de mai sus cu interesul cu care am reflectat si la teza „imaculatei conceptiuni” pe care Biserica Catolica a sustinut-o si propovaduit-o de-a lungul timpului.
    Parerea mea in acest moment este ca teoria duhului sau zeului care coboara sau „pogoara” asupra unei muritoare (neaparat fecioara…) este o poveste, stupida in esenta dar utila scopului de a induce ideea ca pruncul rezultat in urma unei „fecundari miraculoase” este direct descendentul lui Dumnezeu sau al altei divinitati dupa caz.
    Pe de-o parte, se explica descendenta divina a unui personaj deosebit – Isus, de exemplu, care prin viata sa deosebita, dincolo de intelegerea contemporanilor, cere o explicatie… Pe de alta parte, ofera o justificare celor care refuza sau contesta un asemenea mod de viata: „pai daca era fiul lui Dumnezeu, normal ca era altfel…”.
    Cred ca aceasta idee a fecundarii divine este o aberatie din mai multe motive. In primul rand produsul de conceptie nu s-a dovedit diferit – biologic vorbind, de alti copii, si nici nu s-a manifestat diferit copil fiind, pana la o anumita varsta. In al doilea rand ce sens ar avea sa „intervina artificial” o forta supranaturala sau extraterestra in procesul de conceptie, cand educatia primita in primii ani de viata este esentiala in dezvoltarea potentialitatilor individului. Cunoastem cazurile copiilor crescuti de animale („copilul lup” sau „copilul antilopa”) care s-au pliat pe modelul de viata oferit de parintii adoptivi, devenind incapabili dupa aceea de a se mai adapta societatii umane. Cu alte cuvinte, potentialitatea unui individ in lipsa catalizatorului educational (formal sau informal) nu face doua parale! Acesta este si motivul pentru care ideea insamantarii in vitro (de forte extraterestre sau entitati) a fecioarelor mai sus amintite care au dat nastere unor copii deveniti ulteriori profeti, invatatori, sfinti, mi se pare la fel de improbabila. De ce sa te obosesti sa „faci o minune” cand procesul natural are aceleasi rezultate iar dezvoltarea spirituala si intelectuala a copilului ramane oricum la indemana parintilor sau educatorilor acestuia…
    Totusi, ma gandesc cum ar fi Biblia sau orice alta „carte sfanta” fara teoria „fecundarii divine”. Pai, ar fi cam nasol pentru cititor!
    Adica un om obisnuit, poate deveni Isus, Buddha, asa pur si simplu? Adica oricare dintre noi ar avea sansa sa se trezeasca intr-o relatie completa cu divinitatea, cu intregul, cu lumea? Adica oricare dintre noi ar putea sa vada mai departe decat ceilalti si sa spuna adevaruri pe care ceilalti nu le observa fiind prea ocupati cu grijile cotidiene? Adica … nu este nici un miracol sa decizi la un moment dat sa te lasi sa faci parte din miracolul cotidian care se numeste Existenta sau Viata sau Adevar???
    Cred ca aceasta posibilitate, da fiori reci preotilor, prostilor si celor insetati de putere. Chiar asa, accesul la divinitate in sens spiritual, se afla la indemana oricui? Eu cred ca da, si mai cred ca nu trebuie sa o violeze Dumnezeu pe mama cuiva ca aceasta sa dea nastere unui copil care sa-si descopere identitatea, in esenta aceeasi cu a copacilor, florilor si prafului stelar nascator de stele. Iar daca cineva mai cauta minuni, il invit sa se uite in jur…

    Dupa postarea de mai sus ma astept sa ti se spuna ca esti antichrist sau mai stiu eu cum dar nu pune la suflet :))

    Apreciază

  2. Bună ziua, dom’ doctor! Chiar îmi era dor de un comentariu de-al tău, plin de substanţă, logică şi bun simţ. După înjurături cu câţiva fanatici, astfel de comentarii sunt ca o gură de aer.
    Ai dreptate şi de această dată. Cel puţin cea mai mare parte din legenda lui Iisus este doar o invenţie aberantă. Însă eu cred că, măcar o parte, ar putea fi adevărată. Fecundarea artificială poate fi posibilă. O realizăm astăzi şi o realizează şi extratereştrii care ne răpesc semenii din ce în ce mai des în ultimii 65 de ani. E drept că educaţia este esenţială în dezvoltarea individului. Însă fecundarea artificială, parte a procesului de clonare, poate avea ca scop doar puritatea genetică. Un corp cu un ADN apropiat de cel al „zeilor” ar putea fi gazda unui spirit evoluat. Am să încerc să îţi explic pe scurt ipoteza mea, în speranţa că o voi dezvolta într-un viitor nu prea îndepărtat. Dacă tu crezi că voi fi numit antihrist pentru ce am scris mai sus, nu ştiu ce epitete voi primi pentru ideea că Iisus a fost doar un simplu tâmplar, posedat la un moment dat de o entitate superioară.
    Cei doi mari zei ai oamenilor au fost cei doi fraţi, Enki şi Enlil. Enki este cel rău, Lucifer sau Şarpele. Enlil este cel bun, ocrotitorul oamenilor. Războaiele dintre ei, care au durat mii de ani, s-au terminat în momentul în care Enlil şi-a omorât fratele în atacul nuclear de la Sodoma şi Gomora. Pentru asta, Enlil a fost luat de pe Pământ şi dus acasă la el, iar conducătorii planetei noastre au devenit gemenii lui Enki, Marduk şi Iştar. Pe Marduk îl cunoaştem după multe nume, cele mai cunoscute fiind Yahweh, Satan al creştinilor, Horus sau Ahura Mazda. Mai multe amănunte despre Marduk se găsesc în postări anterioare. Deşi Marduk a devenit conducătorul Pământului, a rămas sub observaţie pentru a nu încălca regulile stabilite de împăratul Anu. Enlil s-a încarnat de câteva ori de-a lungul timpului, pentru a crea noi curente religioase, care să slăbească influenţa nepotului său. În „Bhagavad Gita”, Krişna declara că el se întrupează de câte ori Legea slăbeşte şi se întăreşte nelegiuirea. Cele mai cunoscute astfel de încarnări sunt Krişna, Buddha şi Iisus. Între legendele lor există foarte multe asemănări. E drept că adepţii unora se puteau inspira din vieţile altora, dar în acelaşi timp există posibilitatea ca toţi trei să urmeze un tipar. Dacă aceeaşi entitate s-a încarnat în corpurile lor, având un plan, ar fi logic să decurgă lucrurile în mod asemănător în vieţile tuturor, conform planului. Toţi trei s-au născut în mod supranatural, naşterile lor au fost profeţite cu mult timp înainte, au transmis mesaje de pace şi iubire, au vindecat bolnavi, au înviat morţi, etc.
    Enlil era moştenitorul tronului ceresc al lui Anu. A urmat ordinele tatălui său încă de la prima sa venire pe Pământ. Pe planeta noastră, el avea numărul 50, adică titlul de rege. A fost o perioadă regele Pământului, urmând ca, la un moment dat, să îi ia locul lui Anu pe tronul „ceresc” şi numărul 60 sau titlul de împărat.
    Tibetanii spun că Shvetaketu, regele paradisului de la Tushita, s-a reîncarnat în India în prinţul Siddhartha Gautama, care a devenit Buddha. Zeul a intrat în fecioara Maya, mama prinţului, sub forma unei raze în cinci culori. Această rază ne poate duce cu gândul la steaua cu cinci colţuri, adică a cincea planetă din sistemul nostru solar (numărând din exterior către Soare), Jupiter. Zeul Jupiter / Zeus era Enlil, regele din cer / paradis. Siddhartha a fost un simplu om până la vârsta de 18 ani, când s-a transformat în Buddha. Acela este momentul în care a fost posedat de spiritul lui Enlil. S-a retras în pustiu, unde a fost ispitit de demonul Mara. A ucis un dragon, întocmai cum Enlil l-a ucis pe fratele său, supranumit Marele Şarpe, Dragonul sau Balaurul. A umblat prin ţară înconjurat de adepţi, a propovăduit pacea şi iubirea, a vindecat bolnavi şi a înviat morţi. Se spune că la moartea sa, şarpele şi pisica au fost singurele fiinţe care nu au plâns. Şarpele este Marduk iar pisica, Iştar, inamicii lui Enlil. Înainte să moară, şi-a anunţat adepţii că se va întoarce, pentru a distruge răul.
    Krişna era considerat reîncarnarea lui Vişnu. Vişnu al indienilor era Enlil al sumerienilor. Era reprezentat cu pielea albastră, aceasta fiind culoarea atribuită aerului. Enlil era zeul aerului şi al furtunii. Şi naşterea lui Krişna a fost miraculoasă. A fost conceput nu prin contact sexual, ci prin „transmisie mentală”. La rândul său, şi el a umblat prin ţară înconjurat de adepţi, a propovăduit pacea şi iubirea, a vindecat bolnavi şi a înviat morţi. A fost un prinţ, la fel ca Buddha, apoi rege, la fel ca Enlil. La un moment dat a fost şi păstor. Înainte să moară, şi el a anunţat că se va întoarce pentru a distruge răul.
    Să vedem ce putem găsi legat de viaţa lui Iisus:
    – Iisus era numit „păstorul cel bun” sau „regele”. Enlil avea aceste epitete. De asemenea, şi Krişna a fost la un moment dat păstor. Iisus este numit şi Hristos, adică „cel uns”. Erau unşi doar regii. Iar Enlil a avut titlul de rege.
    – Iisus spunea că regatul său nu este pe Pământ, ci în ceruri, acolo unde şade la dreapta tatălui. Regatul lui Enlil era în ceruri, acolo unde stătea la dreapta tatălui său, Anu (iar Enki la stânga).
    – Iisus era numit şi „leul lui David”. Enlil era adeseori numit „leul”. La hinduşi, Şiva este reprezentat cu un leu sub picioare. Cum Şiva este Enki, fratele lui Enlil, această reprezentare indică superioritatea sa asupra „leului” Enlil. De asemenea, Iştar, fiica lui Enki, era reprezentată călcând pe lei. Pi-Ramses, oraş egiptean în care era venerat Seth, se mai numea şi „oraşul leului”. Cum Seth era zeitatea supremă a acelui oraş, fără îndoială că la el se referă epitetul „leul”. În plus, Seth al egiptenilor era Enlil al sumerienilor.
    – Gnosticii setieni susţineau că eonul Seth s-a încarnat în Iisus. Eonul Seth este zeul egiptean Seth, adică Enlil al sumerienilor.
    – Numele lui Krişna / Crishna, reîncarnarea lui Vişnu / Enlil, seamănă foarte mult cu cel al lui Cristos. Primele patru litere ale fiecărui nume sunt chiar identice. Conform evangheliei după Marcu, Iisus a fost un simplu tâmplar până pe la vreo 30 de ani, când a fost botezat. Atunci a intrat Duhul Sfânt în tâmplarul Iisus, care a devenit Hristos / Cristos. Pentru gnostici, entitatea Hristos a intrat în corpul omului Iisus.
    – În Talmud, Iisus este numit „fiul lui Pandira”. În egipteană, „pandira” se scrie „pa-ntr-ra”, care se traduce prin „zeul Ra”. Ra al egiptenilor era Anu al sumerienilor. Enlil era fiul lui Anu / Ra, Talmudul îl consideră pe Iisus fiul lui Anu / Ra.
    – Numele adevărat al lui Iisus, Yahshua, a fost tradus eronat de către evrei, în speranţa că şi creştinii le vor adopta zeul. Varianta oficială este că numele lui se traduce prin „Yahweh este salvarea”. Într-adevăr, creştinismul l-a adoptat pe dumnezeul evreilor, deşi acesta nu era dumnezeul lui Iisus. Noul Testament nu foloseşte nici măcar o singură dată numele Yahweh. Dimpotrivă, îl numeşte Satan pe Yahweh / Marduk. Numele Yahshua este compus din „Yah” (prescurtarea de la Yahweh şi zeul original al lunii la vechii egipteni) şi „shua”, care înseamnă „plâns”. Yahshua se traduce „plânsul lui Yahweh” sau, şi mai corect, „cel ce îl face pe Yahweh să plângă”. Adică duşmanul lui Yahweh / Marduk, care nu poate fi decât Enlil.
    – Duhul Sfânt a intrat în apostoli pe când sărbătoreau ziua cincizecimii. 50 era numărul lui Enlil, echivalentul titlului de rege.
    – Când era pe lac cu ucenicii, Iisus a oprit furtuna. Iar cel care avea putere asupra furtunii nu putea fi decât zeul furtunii, Enlil.
    – Iisus a spus că Avraam a văzut ziua lui şi s-a bucurat. Nu are niciun sens această afirmaţie. Ziua lui nu înseamnă neaparat aniversarea lui, ci şi ziua în care el a obţinut ceva important, ziua în care a devenit victorios. Conform Vechiului Testament, Avraam a fost martorul distrugerii Sodomei şi Gomorei. Acel episod semnifică atacul nuclear din ordinul lui Enlil asupra locului în care se ascundea fratele său, moartea lui Enki şi, bineînţeles, victoria lui Enlil.
    – Deşi Iisus este privit ca o reprezentare a binelui absolut, în Noul Testament afirmă de multe ori că a venit să aducă război şi dezbinare. Enlil era privit ca o zeitate binefăcătoare, dar care a dus un îndelung război cu fratele său şi cu familia acestuia.
    – Iisus spunea că a venit ca să facă voia tatălui. Enlil era fiul ascultător, care făcea voia tatălui. Simbolul creştinismului este crucea. Simbolul lui Anu era crucea.
    Părerea mea este că „sfântul duh” Enlil a intrat în corpul tâmplarului Iisus, care astfel a devenit Hristos. Cei doi au împărţit acelaşi corp timp de aproximativ trei ani (după spusele Bibliei), Enlil luându-şi zborul înainte de moartea lui Iisus. Ca dovadă pentru această ipoteză am cuvintele lui Iisus dinainte de a-şi da duhul: „Eli, Eli, lama sabactani?”. Această expresie celebră a fost tradusă intenţionat în mod eronat, pentru a ne depărta de adevăr: „Dumnezeul meu, dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”. Fisura mare a acestei traduce apare din traducerea numelui Eli, care are şi alte înţelesuri, în afară de cel care ni se bagă pe gât. Zeul sumerian Enlil era numit în akkadiană Ellil. Canaanienii au preluat acest nume şi l-au prescurtat, zeul lor suprem devenind El sau Eli. Chiar dacă peste câteva mii de ani, acest nume este folosit cu sensul de „dumnezeu”, în original îl semnifica pe Enlil. Aşadar, Iisus îl întreba pe Enlil de ce l-a părăsit. Iar noi înţelegem că acesta a părăsit corpul sărmanului tâmplar chiar înainte de a se stinge din viaţă, lăsându-l să moară în chinuri pe cruce pentru o misiune pe care nu a dorit-o. Imediat după aceste cuvinte, Biblia nu spune că Iisus a murit, apoi s-a stârnit din senin o aprigă furtună. Prin urmare, când zeul furtunii a părăsit corpul unui muritor, a izbucnit ditamai furtuna. Să fie o coincidenţă?
    Prin ipoteza a două spirite în corpul lui Iisus (al lui şi al lui Enlil) se pot explica şi contradicţiile din vorbele lui, care ne indică o dublă personalitate. Când spune că a venit să aducă pacea, când războiul. Când îi învaţă pe oameni să-şi iubească până şi duşmanii, când le spune să-şi urască familiile. Înainte de a fi arestat, le-a spus ucenicilor să se înarmeze. Mai târziu, să renunţe la arme. Şi exemple sunt mult mai multe.
    Dacă într-adevăr corpul lui Iisus a fost posedat de spiritul lui Enlil iar Iisus s-a născut prin inseminare artificială, probabil era nevoie de un ADN mai pur decât cel obişnuit pentru a se realiza o simbioză perfectă. Dar asta e o ipoteză, la fel ca şi cele care pe care ni le prezintă Biserica.
    Acum, spune-mi, cum crezi că voi fi numit de „drept-credincioşi” după această idee?

    Apreciază

  3. Daca am inteles bine, in apocalipsa, „diavolul” coboara pe pamant ca un inger de lumina in scopul de a-i pacali pe oameni . Adica se da drept IIsus. Oare nu se incerca dinainte acesta asemanare dintre cel cazut si IIsus, tocmai in acest scop? Adica o pregatire, ca atunci cand va veni vremea, in subconstientul omenirii sa fie indusa acesta eroare. Ma gandesc si la seria Zeitgeist, facuta de catre illuminati, in care IIsus era tot una cu zeitatile antice. Si cum omul sfinteste locul , sa punem in balanta ideile si invataturile lui IIsus cu ale altor zeitati. In mitologie cam toti zeii si-au batut joc de omenire, au facut ce au vrut. De la maya pana la grecia antica, invataturile lor au facut din om o entitate malefica. Cei initiati/illuminati si-au folosit puterile asupra celor slabi. IIsus spune ca orice informatie fara experienta este daunatoare pentru sufletul omului. IIsus spune ca toti oamenii sunt egali, si toti trebuie sa traiasaca in armonie. Eu nu stiu alta zeitate care sa fi facut lucrul asta. Iar legat de nasterea lui IIsus, cititi Pistis Sophia. Eu zic ca explica destul de clar cine este Iisus si care este rolul lui pe pamant. In acesta carte se explica misterele vazduhului, adica ierarhia zeitatilor. Se spune ca exista 24 de mistere, adica dimensiuni. Iar trinitatea(yehovah) se afla doar in dimensiunea a 9-a . Iar iisus spune ca vine din dimensiunea a 24-a, iar rolul sau a fost acela de a-i scoate pe oamnei de sub asuprirea zeitatilor, doar pana la un punct. Cine vrea sa citeasca Pistis Sophia i-o pot trimite pe mail.

    Apreciază

  4. În Apocalipsă, diavolul nu coboară pe Pământ ca un înger de lumină, ci este eliberat din interiorul Pământului, unde a fost închis. Prin urmare, urcă, nu coboară. Nu se dă drept Iisus, ci se spune că mulţi se vor da drept el, dar nu e nicio referire la diavol. Zeitgeistul e plin de tâmpenii, dar adevărul este că există multe asemănări între povestea lui Iisus şi cele ale altor zeităţi. E drept că mai toate zeităţile s-au folosit de oameni, dar cum unele pozau în divinităţi benefice, au oferit oamenilor şi învăţături bune. Ca exemplu ar fi Buddha, Krişna, Zamolxis, Quetzalcoatl sau Hermes Trismegistos, alături de mulţi alţii. Imaginea pe care i-a creat-o Biserica lui Iisus este cea a binelui absolut, el fiind o fiinţă care transmitea doar mesaje de pace şi iubire. Însă evangheliile canonice sunt pline de mesaje total opuse, în care Iisus blesteamă, îndeamnă la ură şi la dezbinarea familiilor, priveşte oamenii cu mânie, îi ceartă şi susţine că a venit să aducă sabia, nu pacea. Ba chiar recunoaşte că nu este chiar atât de bun pe cât îl cred oamenii. Când cineva l-a numit „bunule învăţător”, Iisus i-a replicat: „De ce-mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu.” Mai mult, în Evanghelia după Marcu, Iisus spune că le vorbeşte oamenilor folosind pilde şi parabole pentru ca ei să nu înţeleagă nimic şi, prin urmare, să nu fie iertaţi. Doar apostolilor le tâlcuia acele pilde, restul oamenilor fiind lăsaţi în întuneric. Dacă vrem să îl înţelegem pe Iisus, trebuie să vedem cum a fost el cu adevărat. Nu cum vor popii să credem că a fost.
    Pistis Sophia şi celelalte lucrări ale gnosticilor oferă nişte ipoteze. Dar, la fel ca toate celelalte cărţi scrise de oameni, nu pot fi considerate infailibile. Nicio carte nu ne oferă adevărul absolut, ci doar fragmente dintr-un imens puzzle. Gnosticii aveau dreptate într-un fel, dar şi ei au făcut confuzii mari. Părerea mea e că Universul material a fost creat ca o închisoare, în care spiritele trebuie să se reabiliteze înainte de a se întoarce acasă, în lumea din care vin. Gnosticii aveau o idee asemănătoare, însă ei au confundat exilul spiritelor în Universul material cu exilul lui Lucifer pe planeta noastră. Sophia era eonul cel mai iubit de gnostici, din cauza căreia s-a format Universul material, care i-a născut pe arhonţii ce s-au dat drept dumnezei în faţa oamenilor, care a decăzut din cauza pasiunii cu care şi-a îmbrăţişat perechea. Sophia înseamnă „înţelepciune” în limba greacă. Zeul înţelepciunii era Enki al sumerienilor, numit Lucifer de creştini. El a fost exilat pe Pământ după ce şi-a violat sora, apoi a încercat să-şi detroneze tatăl, a dus lupte constante împotriva fratelui său iar copiii săi au trecut drept dumnezei în ochii oamenilor (Marduk este în prezent cea mai venerată zeitate din lume, sub numele Yahweh sau Allah). Gnosticii şi-au luat numele de la cuvântul „gnosis”, care înseamnă „cunoaştere” în greacă. Cel care le-a adus cunoaşterea oamenilor este acelaşi în toate culturile, indiferent că îl numim Şarpele din Biblie, Prometheus, Quetzalcoatl, Oannes, Lucifer, Osiris sau Enki. Deoarece asemănarea dintre cele două personaje este multe prea mare, putem considera că Sophia este Enki. Nu o entitate spirituală superioară, din cauza căreia a fost creat Universul, ci doar una ca multe altele existente în Univers, venită de pe o planetă pe Terra noastră. Prin urmare, nu pot crede că gnosticii deţineau adevărul absolut, ci doar o parte din el. Iar scrierile lor nu pot fi luate ca 100% adevărate, ci studiate pentru a extrage dn ele acele părţi care ne pot ajuta să completăm uriaşul puzzle ce ne va releva adevărata istorie a lumii noastre.
    Deşi nu îmi place să citesc la calculator, îmi poţi trimite Pistis Sophia la dj_klaudyu@yahoo.com.
    O zi bună în continuare!

    Apreciază

  5. Buna seara Klaudyu!
    Cred ca in curand, un dreptcredincios va avea o epifanie: ca Satan se mai numeste si Klaudyu si umbla pe pamant inseland neamurile… :))
    Despre puritatea genetica, ar fi multe de spus. Ceea ce s-a observat insa, este ca ADN-ul nu este unicul depozitar de informatie pe care sa o transmita efectorilor. ADN-ul poate fi modificat de ARN (aflat in organitele celulare) iar ARN-ul poate fi la randul sau modificat de mediul extern. Ultimele teorii ale geneticii sustin influenta factorilor de mediu (…) in crearea ADN-ului. Deci ramane nedumerirea mea, in ceea ce priveste necesitatea implicarii unei forte extraterestre in proiectul biologic al „alesului”.
    Pe de alta parte, acceptarea teoriei ca cineva a fost ales de catre o autoritate extraterestra si conceput de aceasta, nu e prea mult diferita de cea a bisericii, care incearca sa implementeze ideea ca Isus s-a nascut fiul lui Dumnezeu si nu a devenit!!! Personal cred ca el a devenit iluminat sau „fiu al lui Dumnezeu” in urma invataturilor initiatice primite si a deciziei sale personale de a le urma…
    Totusi, ceea ce spui tu referitor la posedarea lui de catre spiritul lui Enlil, se poate sustine, tocmai prin faptul ca a fost un simplu om, dar care a reusit sa atinga starea de gratie in care sa renunte la ego-ul sau. Indiferent daca il numim Enlil sau Dumnezeu sau Sfantul Duh, nu cred ca isi poseda alesii prin viol! Cred ca acestia se abadoneaza lui, si asta nu se poate face fara sa innebunesti, decat renuntand la propriul ego.
    Si ca un exemplu a ceea ce poate sa faca „invatatura” din om, Ouspensky (matematician rus) a acceptat sa fie discipolul lui Gurdjieff si sa se supuna unui test: sa nu comunice cu cei din jurul sau vreo 40 de zile, in caz contrar urma sa fie exclus din grupul de „discipoli”. Pe la sfarsitul celor 40 de zile despre care acesta povesteste ca fiind „imposibile”, este surprins ca maestrul Gurdjieff il intreaba cum se simte si ce parere are despre vremea de afara. Ouspensky i-a replicat surprins ca altele erau regulile… Iar Gourdjieff i-a raspuns: „m-ai vazut miscandu-mi buzele cand te-am intrebat? Ti le-ai miscat tu cand mi-ai raspuns?”. Atunci a realizat Ouspensky ca purtase prima discutie telepatica din viata sa!
    Revenind la capacitatile pe care le putem dezvolta si la codul genetic pe care il putem modela CONSTIENT sau inconstient, nu neg posibilitatea interventiei extraterestre in conceperea unui „muritor”, insa eu nu ii vad utilitatea.
    Asupra ideii de posedare de catre un spirit sau entitate extraterestra, cred ca este o idee de luat in seama si mai cred ca fenomenul in sine nu a fost o singularitate! De asemenea unele discipline gen yoga, au in vedere tocmai modificarea biologicului in sensul cresterii calitatii ADN-ului tocmai in sensul de a deveni suportul unui spirit sau unei influente spirituale superioare.
    Mi-ar placea sa mai povestim si pe marginea paradoxurilor care sunt dovada autenticitatii unei afirmatii in sensul adevarului pe care il contine, dar nu vreau sa ma indepartez prea mult de postarea si rasunsul tau.
    Iti doresc numai bine!

    Apreciază

  6. Într-adevăr, ADN-ul nu este unicul depozitar de informaţie. Dar realitatea este că noi încă nu ştim exact ce este acest ADN. În măsura în care am descifrat doar 5% din el, rămân 95 de procente care ascund multe informaţii. Nu ştim exact ce este ADN-ul şi care este rolul lui. Teoria ca cineva a fost ales de către o autoritate extraterestră şi conceput de aceasta nu este o invenţie a creştinismului. Miturile mesopotamiene indică o implementare a ADN-ului zeilor în cel uman. Împerecherea zeilor sau a îngerilor cu oamenii ne pot duce cu gândul tot la o purificare genetică. Iar în zilele noastre, foarte mulţi răpiţi de către OZN-uri susţin că li s-au implantat embrioni extratereştri sau că au fost martori ai unor astfel de implantări pe alte persoane. O fi încercând Biserica să transforme aceste experimente genetice într-o dovadă că Iisus a fost fiul lui Dumnezeu, dar nu cred că totul din povestea lui Iisus este o invenţie. Orice minciună conţine şi un dram de adevăr, măcar la bază. Dumnezeu, aşa cum îl văd eu, nu s-ar întrupa pe o foarte mică planetă dintr-un Univers extrem de vast, într-un trib de nomazi necredincioşi. Părerea mea e că ipoteza fecundării artificiale a Mariei rămâne încă în picioare, cu menţiunea că nu-l implică pe Dumnezeu, ci un grup de extratereştri nu cu mult diferiţi faţă de noi. Referitor la scopul concepţiei unui astfel de muritor, nu putem şti exact care ar putea fi. Ipoteze se găsesc, însă una spre care înclin în acest moment este cea asemenea celei despre care vorbeai mai sus, creşterea calităţii ADN-ului în sensul de a deveni suportul unui spirit sau unei influenţe spirituale superioare. Nu ştim cum are loc această simbioză dintre spirit şi corpul posedat, ce criterii sunt pentru alegerea gazdei sau ce condiţii trebuie respectivul trup să îndeplinească. Dar, dacă noi nu avem încă nişte răspunsuri, nu înseamnă că ele nu există.
    Să ştii că posedările de acest gen se fac de multe ori prin viol. Nu întotdeauna victimele se abadoneaza spiritelor, ca în cazul şamanismului ori altor practici asemănătoare. Aş aminti aici posedările demonice prezente în toate culturile sau cele ale răpiţilor de către OZN-uri, care s-au trezit la un moment dat cu musafiri nepoftiţi în interior.
    Este interesant experimentul lui Ouspensky. Dovedeşte că mintea umană rămâne cel mai mare miracol al Universului. Şi că noi, deşi posesori ai acestui miracol, rămânem în continuare marii ignoranţi ai Universului.
    Putem vorbi despre orice, indiferent dacă ne îndepărtăm de subiectul postărilor. Discuţiile libere sunt binevenite întotdeauna, mai ales când are şi cine să le întreţină.
    Mersi pentru porţia de râs de la începutul comentariului tău, referitoare la epifania dreptcredinciosului. Cât timp nu încearcă nimeni să mă stropească cu apă sfinţită în mijlocul iernii sau să mă omoare cu pietre, fiecare e liber să mă numească aşa cum vrea. Deşi, dacă aş fi o entitate superioară, chiar şi malefică, n-aş pierde timpul cu postări pe un blog amărât, ci m-aş bronza în Hawaii, înconjurat de dansatoare de hula, îmbrăcate doar cu şiraguri din flori.
    O seară bună şi ţie!

    Apreciază

  7. Acum cativa ani, lansasem o teorie (intr-un grup de prieteni) in care sustineam ca omul este rezultatul unei interferente intre constiinta universala si suportul sau biologic. Si de fapt fiecare fiinta se manifesta in functie de gradul sau nuvelul acestei simbioze intre constiinta (putem sa ii spunem energie universala sau informatie matriceala) si corp, grad dat de potentialitatile activate ale corpului fizic.
    Cu alte cuvinte, informatia este aceeasi doar „cititorul” este diferit.
    In acest context, cred ca ideea implicarii entitatilor extraterestre in „pregatirea terenului” poate fi o realitate in conditiile in care noi suntem incapabili sa o facem in mediul in care traim. Recunosc ca acceptarea unei astfel de teorii imi lasa un gust destul de amar referitor la limitarile speciei umane, dar nu pot respinge ceea ce este evident doar pentru ca nu e si comod…
    In acelasi timp, cred ca posedarile sunt de trei feluri. In primul rand noi insine reprezentam posedarea propriilor noastre trupuri din momentul conceptiei. Al doilea tip de posedare este al celor care nu isi traiesc corporalitatea si ajung la un grad mare de disocere fata de ei insisi – un spirit se poate intrupa doar unde are loc, aici putandu-se vorbi despre „viol”. Al treilea mod de posedare se face prin abandonul propriului eu si crearea unui „spatiu liber”.
    Acum apare o intrebare pe care mi-o pun de ceva vreme, referitor la noi: deoarece spiritul este cel care se intrupeaza (si asta este o chestiune destul de evidenta), unde se afla acest spirit si cu ce se ocupa intre doua incarnari ? De ce ar fi acest spirit deosebit de cel al entitatilor extraterestre in esenta? sau doar in experienta? Exista un numitor comun intre noi si „ceilalti” indiferent de unde ar veni? Suntem si noi extraterestrii dar care au pierdut memoria inaintasilor?
    Si uite ca dintr-o intrebare s-au facut mai multe!
    Referitor la dansatoarele de hula, subscriu la orice ora (plus o pina colada rece)!!
    Numai de bine!

    Apreciază

  8. Pina colada neaparat servită într-o nucă de cocos, într-un hamac legat de doi palmieri, pe plajă, la asfinţit! Asta pentru maximizarea… simţurilor. Iar florile de pe fete să fie cât mai puţine şi mai mici, eventual de muşeţel. Nu cred că există muşeţel în Hawaii, dar e cea mai mică floare care îmi vine în minte acum. Bineînţeles, fetele să fie unse cu ulei de cocos sau papaya, pentru a da strălucire bronzului lor scăldat de ultimile raze ale soarelui. Of, dacă eram Satan…
    Întorcându-ne la realitatea noastră friguroasă, sunt de acord că omul este rezultatul unei interferenţe între conştiinţa universală şi suportul său biologic. Rămâne un gust amar referitor la limitările speciei umane, însă m-am obişnuit cu această idee de mult timp. Poate am trăi cu toţii mai bine cu acest gust amar decât cu aroganţa de care dăm dovadă ca specie. Din punctul meu de vedere sunt două feluri de posedare, dar şi naşterea poate fi considerată la fel, aşa că rezultă trei.
    Nu cred că spiritul uman este diferit de cel al extratereştrilor, cum nu cred că este diferit nici de cel al animalelor sau al plantelor. În principiu, spiritele sunt la fel, de unde şi ideea că în faţa lui Dumnezeu toţi suntem egali. Numitorul comun între noi şi „ceilalţi” este spiritul, diferenţa fiind că unii dintre ei, cei mai evoluaţi, probabil ştiu exact ce este spiritul şi ce se întâmplă cu el. Noi încă orbecăim printre diverse ipoteze. Probabil în alte vieţi am trăit şi noi pe alte planete şi chiar există oameni care susţin acest lucru sub hipnoză. Paote cu toţii suntem extratereştri şi nu putem vedea asta.
    Referitor la unde se află spiritul între două încarnări, am o ipoteză. Bineînţeles, tot una care pare de domeniul sf-ului. Cred că noi, în esenţă, suntem spirite. Locul de unde venim este o lume spirituală. Nu ştiu cum se trăieşte acolo, deoarece legile fizicii pe care o cunoaştem nu se aplică într-o lume imaterială. Probabil nu sunt diferenţe foarte mari între viaţa de aici şi cea de dincolo. Părerea mea e că Universul material a fost creat ca o închisoare, unde au fost aruncate acele spirite care au greşit într-un fel sau altul. Repet, nu ştiu după ce legi se guvernează acea societate şi aş cam băga mâna în foc că nu voi afla pe parcursul acestei vieţi. Dar probabil există nişte legi şi unii care le încalcă. Încarcerarea spiritelor într-o lume materială, cu doar trei dimensiuni (sau patru, dacă socotim şi timpul) nu înseamnă decât o limitare a respectivilor indivizi. Scopul însă nu ar fi neaparat pedepsirea „păcătoşilor”, ci mai mult reabilitarea lor. Cu memoria ştearsă, fără nicio informaţie despre cine suntem, unde suntem, de unde venim, care este „păcatul” pentru care am fost condamnaţi şi cum ne reparăm greşeala, fiecare trebuie să îndrepte lucrurile. Ştergerea memoriei nu este atât de inutilă pe cât ar părea: în momentul în care ştii cu ce ai greşit şi cum să-ţi repari greşeala, vei face asta într-un mod egoist, pentru a te elibera. Dar dacă nu ştii ce ai făcut rău şi ce ai de făcut pentru a te elibera, scopul egoist dispare. Faptele bune şi sentimentele pozitive, care duc la evoluţia spirituală, implicit la eliberarea din această închisoare, vor izvorî din tine, din sufletul tău. Şi atunci, când spiritul va fi din nou evoluat, va putea fi reabilitat şi reprimit „acasă”. Se spune că fiecare om are un destin stabilit înainte de a se naşte şi că după moarte îl aşteaptă o judecată. Poate destinul prestabilit e sentinţa referitoare la anii de „încarcerare”, iar după acest termen are loc o nouă judecată, în care se stabileşte dacă inculpatul şi-a ispăşit pedeapsa sau e nevoie de o nouă perioadă de „muncă în folosul societăţii”. Iar spiritul continuă să se reîncarneze până ajunge să plătească pentru toate „infracţiunile” săvârşite atât „acasă”, cât şi în timpul vieţilor din Universul material. Cam la asta se referă şi karma orientală, care trebuie arsă pentru a scăpa de ciclul reîncarnărilor. Şi probabil acesta este motivul pentru care iluminaţi ca Buddha sau Iisus au transmis mesaje de iubire şi pace: aceasta fiind calea de a ne „reabilita”. Oricât de ciudată pare ideea Universului material ca închisoare, mulţi filosofi, printre care şi Platon, credeau cam acelaşi lucru. La fel şi gnosticii. E posibil să fi avut dreptate, iar noi să fim surzi şi orbi, alegând materialismul şi, implicit, o „detenţie” prelungită…
    Tu ce părere ai?

    Apreciază

  9. Parerea mea ti-am impartasit-o cu ceva timp in urma, cand spuneam intr-un comentariu la o postare anterioara ca toate drumurile duc spre varful muntelui…
    Cred ca tu ai ales sa fi un „detectiv” pe drumul mistic al omului, punand cap la cap dovezile gasite. Eu am ales intelegerea experientei.
    Ideea ca „noi alegem sa ne nastem”, ideea de „evolutie spirituala” si mai ales ideea „pacatului originar”, sustin ipoteza incarcerarii terestre. Vietile anterioare, inconstientul colectiv, fenomenele tip deja-vu, ne arata ca experienta terestra a fost repetata de multe ori.
    Privind viata in lumea materiala ca pe o sentinta, este ceva greu de dus, o incarcerare. Privind-o ca pe inca o sansa, este eliberatoare si pasionala. Pentru ca iti poti juca sansele timorat asemeni jucatorului de poker sau pasional asemeni dansatorului de tango.
    Cele doua ipostaze se impletesc destul de strans de-a lungul existentei noastre iar cat de aproape ne aflam de „varful muntelui” aflam doar in momentul in care il atingem…Dar cel mai probabil nu iti spun nimic nou…
    Asa ca plec sa cultiv musetel pe sub palmieri…
    O seara buna!

    Apreciază

  10. Deşi e o muncă de detectiv, mai am destul până să devin un Sherlock Holmes al misticismului. Poate am să devin cândva. Sau poate bat câmpii la fel ca mulţi alţii, de-a lungul timpului. Cine ştie?
    Puţini ar privi lucrurile ca tine, ca o a doua şansă. Felicitări pentru optimism. Poate îi vei învăţa şi pe cei din jur cum să-l obţină, deoarece e din ce în ce mai rar de întâlnit.
    Succes în cultivarea muşeţelului! Când va fi gata de cules, mă ofer voluntar.
    O seară bună şi ţie!

    Apreciază

  11. Super bine documentat acest eseu si…100% adevarat. Totul e o minciune ticluita de Biserica spre a domina si subjuga si a conducele masele prin frica. E greu , aproape imposibil de dovedit existenta istorica a lui Iisus…restul e cancan

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: