Arhivă pentru evrei

Kabbalah

Posted in Religia reînţeleasă, Secretele zeilor with tags , , , , , on 26 septembrie, 2013 by Claudiu-Gilian Chircu

art-to_kabbalah

Încă din Evul Mediu, evreii au fost considerați un popor de magicieni. Adeseori practicau ritualuri magice sexuale, multe temple având găuri în pereți, pentru ca rabinii să poată sodomiza ritualic tineri sau băieței și să-l invoce pe îngerul decăzut Raziel atunci când ajungeau la orgasm. Mulțipedophile_rabbi_metzitzah_b'peh_sucking_baby_dick rabini practică și în prezent o formă de vampirism, sugând sângele de pe prepuțul circumcis al noilor-născuți. Multe dintre ritualurile Bisericii Catolice, cum ar fi îngurgitarea simbolică a trupului și sângelui lui Iisus, provin din ritualuri antice evreiești, în care sunt practicate diverse forme de vampirism și sacrificii. Să nu uităm că Papa poartă o yamaka evreiască iar în 2011 Benedict al XVI-lea i-a absolvit pe evrei de orice responsabilitate pentru uciderea lui Iisus. Să nu uităm nici numeroasele cazuri de pedofilie din sânul Bisericii Catolice, preluate din ritualurile magice evreiești, bazate pe Kabbalah.

Kabbalah, considerată de către practicanții ei o parte esențială a studiului Torei, este o colecție de învățături ezoterice și ritualuri magice evreiești, despre care se susține că au fost oferite omenirii prin comunicare telepatică de către îngerul decăzut Raziel. Conform tradiției evreiești, Kabbalah era practicată în Israelul secolului al X-lea î.e.n. de aproximativ un milion de oameni. Invaziile străinilor, de la asirieni și babilonieni până la romani, i-au convins pe liderii spirituali ai evreilor (ce formează Sanhedrinul) să ascundă cunoștințele Kabbalei, care astfel a devenit o doctrină secretă, transmisă doar inițiaților pe cale orală. Deși informațiile pe care le deține își au originea în Babilon și în Egiptul antic, Kabbalah a ajuns în Europa în formă scrisă abia în secolul al XII-lea. Ea descrie îngerii și demonii din alte dimensiuni, oferindu-le inițiaților o hartă a lumii, numită Arborele Vieții, care explică metodele de invocare și de comunicare cu acele entități puternice. 34iqsnlRabinii kabbaliști foloseau tehnici șamanice pentru a induce stări modificate de conștiință. Postul, flagelarea și îngroparea corpului până la gât erau tehnici de pregătire a rabinului magician pentru călătoria prin cele șapte portaluri ale Copacului Vieții din Kabbalah. În final, ei întâlneau zeitatea supremă într-un tărâm numit Merkabah. Printre secretele Kabbalei se numără și instrucțiunile pentru uciderea unei persoane folosindu-se doar o simplă privire, ce poartă numele de „ochiul malefic”. Numele magic al ochiului este Enhara.

Cărțile secrete ale Kabballei conțin doar câteva mii de cuvinte, dar descriu pe larg un Pământ sferic, universuri paralele și structura atomică a materiei,TreeofLifeKabbalah idei ce au devenit doctrine comune ale fizicienilor și astronomilor moderni. Aceste cărți au fost scrise în coduri, folosite pentru a ascunde informații complexe, ce au fost studiate de alchimiștii medievali. Sir Isaac Newton și mulți cercetători de elită au studiat științele oculte complexe ale Kabbalei într-o vreme în care misticismul, religia, alchimia, astrologia și astronomia erau cercetate ca o tradiție unitară bazată pe Kabbalah. Bazându-se pe aceeași doctrină secretă, fizicianul evreu Albert Einstein a inclus pagini întregi de calcule complexe într-un cod simplu de cinci simboluri: e=mc². Teoria haosului și noțiunea de universuri paralele, alături de majoritatea elementelor fizicii cuantice moderne, pot fi regăsite în textul original al Kabbalei.

Transmisă pe cale orală multe secole, colecția de texte ale Kabbalei a fost transcrisă în cele din urmă de rabinul Yitzhak Saggi Nehor sau Isaac Leblend (aproximativ 1160-1235) din Provence (sudul Franței) în secolul al XII-lea. Scrierile sale kabballistice au ajuns în mâinile unui grup de nouă nobili francezi, ce au devenit Cavalerii Templieri. Ei s-au proclamat călugări pentru a-și continua studiile kabbalistice, dar și pentru a face afaceri fără a plăti Knights_Templar_Gothic_Cathedral_Kabbalah1taxe și fără a trezi suspiciunea Vaticanului. Templierii au înțeles că originea Kabbalei era în Palestina, așa că au plănuit o cruciadă acolo, pentru a căuta și alte vestigii magice kabbalistice. Au încercat să-i împiedice pe musulmani să descopere Kabbalah și chiar să distrugă originile ei. În plus, au descoperit și jefuit templul lui Solomon, despre care tradiția evreiască susține că a fost un mare magician. Arheologii au descoperit multe tuneluri săpate de templieri în Ierusalim, în special sub respectivul templu. Sfântul Graal, despre care se spune că a fost descoperit de templieri, este cel mai mare secret al Kabballei. În realitate, Sfântul Graal nu este un obiect, ci doar o informație: faptul că materia fizică poate fi transformată, moleculă cu moleculă, prin intermediul incantațiilor vechilor litere și numere ebraice, iar natura realității este cu adevărat o iluzie. După două secole, templierii au fost prinși și torturați. Mulți au recunoscut că participau la ritualuri de sodomie, invocau spirite malefice, pe care le implantau în diverse animale, cum ar fi pisicile. Din castelele lor s-au confiscat artefacte folosite în magia neagră, cum ar fi cutii de argint ce conțineau cranii sau capete uscate. Templierii așezau capetele în centrul unei mese rotunde și îl invocau pe Baphomet / Lucifer, pentru a le transmite instrucțiuni prin intermediul acelui cap. MFreemasons-Baphometulți au recunoscut că imaginea lui Iisus era scuipată și călcată în timpul ritualurilor kabballistice, o tradiție satanică practicată și astăzi în rândurile Ordo Templis Orientis, ce a fost condusă cândva de magicianul satanist Aleister Crowley. Într-o înregistrare pe un cilindru de ceară din 1921, chiar poate fi auzit Crowley invocându-i pe îngerul decăzut Raziel și pe Enraha, ochiul malefic. Mulți templieri au și-au mituit paznicii pentru a fi eliberați din temniță și au fugit în Scoția și Malta. Și-au schimbat numele în Cavalerii Suverani de Malta, iar mai târziu au apărut în Scoția ca francmasoni. Toate versiunile francmasoneriei provin din ritualurile kabbalistice originale ale Cavalerilor Templieri. Pentru a observa infiltrarea lor în cele mai înalte cercuri, trebuie menționat că ritualul kabbalistic de izgonire cu ajutorul pentagramei a fost parțial aplicat de regina Elisabeta II a Marii Britanii în timpul ceremoniei sale de încoronare din 1952. Acest ritual avea la bază Ritualul mic de izgonire cu ajutorul pentagramei, conceput de Aleister Crowley pentru societatea secretă Golden Dawn.

Ca o curiozitate, deși numele Kabbalah a fost tradus ca „primire”, pare a fi compus din Ka‘ba (cel mai sfânt loc al islamului) și Allah (zeitatea islamului). Kabbalah își are rădăcinile în magia pre-arabă iar Yahweh, zeul evreilor, este Allah al musulmanilor. Să fie oare vorba despre o coincidență?

Reclame

Roșia Montană, între maidanezi și viituri

Posted in Secretele zeilor with tags , , , , , , , , , , , , , , , , on 25 septembrie, 2013 by Claudiu-Gilian Chircu

Untitled 1

Trebuie să te avertizez, cititorule, că nu vrei să afli ceea ce ești pe cale să citești. Nu vrei să știi dedesubturile informațiilor cu care te îndoapă mass-media, pentru simplul fapt că nu vrei să-ți fie complicată existența în vreun fel. Drumul cel mai simplu n-o fi cel mai bun, însă e cel mai confortabil. Chiar dacă te va împinge curiozitatea să străbați rândurile următoare, vei respinge informațiile pe care le conțin. Doar pentru că nu coincid cu ceea ce ai fost învățat sau, într-o exprimare ușor cosmetizată, nu se pretează sistemului tău de valori. Apoi le vei critica, pentru că asta îți cere spiritul „civic” ce ți-a fost inoculat: să ataci orice se împotrivește cursului „firesc” al lumii, stabilit de conducătorii săi nefirești. Și nu ar fi nimic nelalocul său dacă ai proceda astfel; e doar o reacție normală a unei persoane normale, într-o lume anormală în care normalitatea este considerată anormală. Fără a o lungi prea mult, hai să parcurgem rândurile care te vor adânci în normalitatea ta sau, dacă ai ghinion, te vor transforma într-o persoană anormală.

Poate ai observat că, în ultimile săptămâni, s-au perindat pe majoritatea canalelor TV câteva întâmplări aparent fără nicio legătură între ele. Guvernul a aprobat în secret începerea lucrărilor miniere la Roșia Montană, un copil de patru ani a fost ucis de câini maidanezi (ceea ce a dus nu doar la1850487 legalizarea eutanasierii câinilor, ci și la un val de crime brutale, ale căror victime au fost aceiași patrupezi), s-au organizat proteste contra sau pro Roșia Montană dar și anti maidanezi, iar o viitură necruțătoare a distrus câteva sate din Moldova. Mass-media și-a dat arama pe față, promovând intens cazul copilului ucis și protestele pro Roșia Montană, ducând o adevărată campanie de convingere a populației că Guvernul a luat cea mai bună decizie, evitând în același timp protestele care se opuneau proiectului minier. Când nu a mai fost în stare să ascundă manifestațiile zecilor de mii de oameni, din cauza informațiilor ce circulau cu lejeritate în mediul virtual, jurnaliștii au profitat de mini-potopul moldovenesc, pentru a abate atenția populației de la „răzvrătiții” de pe străzi. Să fie oare vreo legătură între maidanezi, Roșia Montană și viitură? Ori e vorba despre lucruri total diferite? Hai să le analizăm pe rând.

Crima „maidanezilor”

Pe majoritatea posturilor TV și pe internet s-a dezbătut cu ardoare subiectul copilului de patru ani, Ionuț Anghel, aparent ucis de câini maidanezi în apropierea parcului Tei din Capitală pe 2 septembrie. Această tragedie de care au profitat televiziunile avide de rating se pare că ascunde mai multe decât se poate observa la prima vedere. Câteva nereguli în povestea oficială i-a făcut pe mulți internauți să ridice numeroase semne de întrebare, ce sunt ignorate de presă într-o continuă nesimțire. În primul rând, la câteva ore de la decesul copilului, mama sa „naviga” pe Facebook, iar tatăl său dădea interviuri presei cu o seninătate suspectă. Apoi, ambii părinți au făcut turulproteste-caini-main-marius-dumbraveanu televiziunilor de câteva ori, ocupându-se mai mult de interviuri decât de jelirea propriului lor copil. Suspect este și faptul că bunica lui Ionuț nu a fost acuzată de neglijență nici măcar de presă, ci doar anchetată formal după mult timp, doar ca urmare a presiunii opiniei publice. Peste tot în lume, inclusiv în țara noastră, când un copil pățește ceva, părinții copilului respectiv sunt trași la răspundere, uneori fiind chiar pedepsiți cu retragerea drepturilor părintești. În cazul lui Ionuț, nu părinții erau responsabili cu supravegherea lui, ci bunica sa. Însă nimeni nu i-a cerut acesteia socoteală, mai ales că băiatul dispăruse de lângă ea aproximativ o oră. Ciudat este și faptul că acei maidanezi „agresivi” nu au atacat nici jurnaliștii și nici hingherii veniți să îi captureze, ci s-au „predat” pașnic, dând din cozi. Corpul neînsuflețit al copilului a fost găsit pe o proprietate privată, dar presa a omis intenționat și acest lucru, „ucigașii” putând fi câini de pază, nicidecum maidanezii ce ne-au fost prezentați la TV. Acesta nu ar fi un caz singular; acum câțiva ani, o femeie a fost sfârtecată de niște câini de pază pe o proprietate privată, presa susținând cu nesimțire că era vorba de maidanezi. Un caz asemănător este și cel al unei femei aflate în stare de ebrietate, care a fost atacată de câini ce aveau proprietari, mass-media promovând aceeași minciună a atacatorilor maidanezi. Nici despre faptul că Ionuț a fost găsit cu pantalonii în vine nu vorbește nimeni și nici nu se pune la îndoială raportul eronat al359130 medicului legist. Cel mai bine a exemplificat aceste lucruri europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor într-un interviu: „Un caz care, se pare, e un caz de pruncucidere, de pedofilie. Copilul, se pare, și știu din zona serviciilor speciale, că a fost violat înainte și omorât și aruncat așa la câini. El a dispărut o oră jumate. O oră jumate nu a știut nimeni de el. În bălăriile alea, în jungla aia. Și bunică-sa a stat pe bancă, la peste un kilometru distanță și nu i-a păsat de copilașul ăla de patru ani. Deci medicul care a făcut autopsia la institutul medico-legal e palestinian. Îl cheamă Abdo Salem și nu a dat raportul medicol-legal normal. A zis că la presiunea opiniei publice s-a grăbit. Păi așa merge treaba? Declanșăm o furie, râuri de sânge și șocuri sufletești foarte mari. Păi toți copiii vor suferi când vor vedea cum sunt luați câinii, pentru că ăsta nu face un raport medico-legal ca la carte? Nu merge treaba așa! Nu spun că 100% e adevărat. Eu reproduc ceea ce se spune în mediul serviciilor secrete, dar și în alte cercuri. Copilul, se pare, că ar fi fost violat, omorât și aruncat acolo printre ciulini. Ar fi singurul caz de pedofilie care s-a lăsat cu pruncucidere, cu crimă? Nu au mai fost copii omorâți? Care sunt copii cu care s-a jucat el o oră jumate? De ce nu apare unul să spună: «M-am jucat cu Ionuț și deodată o haită de bestii s-a năpustit și l-a sfâșiat». Care sunt copiii, că nu-i văd? Numai fratele lui mai mare, pe care nu prea pui bază, pentru că e contradictoriu ce spune el. Dar nu-l auzim pe el, auzim relatările bunicii sale, care are partea sa de vinovăție”. Ipoteza violului nu e una fantastică, ținând cont că în anii trecuți, în zona parcului Tei și în împrejurimi a fost semnalată în nenumărate rânduri prezența unor pedofili și a unor suspecți de pedofilie. De ce Presa, „câinele de pază al societății”, ignoră acest aspect? Pe 3 septembrie, la știrile de la ora 17, reporterul Cătălin Radu Tănase prezenta în direct pentru Pro TV unele concluzii ale anchetei oficiale. În spatele lui și-au făcut apariția doi indivizi „colorați”, unul dintre ei scoțându-și penisul, pe care a început să îl agite în aer. Reportajul nu a fost reluat și nici postat pe site-ul Pro TV-ului, ci înlocuit cu un altul asemănător. Acest gest poate fi considerat un act de teribilism al unei persoane cu puțini neuroni, însă ar putea fi și un fel de „semnătură” prin care un violator își recunoaște fapta cu mândrie, în fața întregii țări. Însă, se pare că Poliția și Presa nu vor nici în ruptul capului să urmărească această pistă. O persoană care a reluat traseul copilului a povestit pe Facebook: „A durat peste o oră, incredibil de greu pentru un adult, am fost zgâriată de ciulini, am sărit peste crengi ce atârnau peste apă, panta este abruptă de minimum 10 metri, imposibil de urcat, pietrele din apă se mișcau, e incredibil că nu am căzut în apă, deși m-am dezechilibrat de multe ori. Un copil nu avea nicio șansă să meargă pe acolo. Și în plus.. de ce ar fi făcut-o?”. Chiar Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU București, declara la Realitatea TV: „Este o zonă greu accesibilă, sunt puține explicații despre această întâmplare”. Persoana care a reluat traseul a adăugat că „locul e plin de urme ale locuirii boschetarilor”, care s-au văzut, deThe place where the lifeless body of little Ionut had been found - 1,5 kms away from the park altfel, în reportajul Pro TV-ului din 3 septembrie. Aici apare o altă neregulă în povestea oficială: dacă un adult parcurge acel traseu într-o oră, un copil ar face-o într-un timp mai îndelungat. Presupunând totuși că Ionuț și fratele său s-au deplasat cu viteza unor adulți, au ajuns pe proprietatea privată respectivă, copilul a fost atacat de maidanezi iar fratele său a fugit la bunica sa, acesta ar fi avut nevoie de o oră și jumătate – două ore pentru a parcurge întregul traseu dus-întors. Ceea ce contrazice declarația bunicii, cum că i-ar fi lăsat pe copii nesupravegheați aproximativ 45 de minute. Dacă băieții ar fi fost atacați de câini, cu siguranță ar fi țipat. Și totuși, deși în apropiere de zona în care se presupune că s-a petrecut incidentul se găsesc numeroase locuințe, nimeni nu a auzit nimic. Devine tot mai plauzibilă ipoteza conform căreia Ionuț ar fi fost violat și ucis în altă parte, apoi aruncat peste gard, la câini. Chiar unul dintre polițiștii anchetatori ai cazului a afirmat că este imposibil ca un copil să sară un gard atât de înalt, pentru a ajunge în locul în care a fost descoperit cadavrul, singura explicație fiind că Ionuț a fost ajutat să sară gardul sau aruncat peste. Dar, în continuare, aceste aspecte au fost complet ignorate de mass-media și de autorități. Să notăm și faptul că8522591_orig medicul care a „efectuat” autopsia, Abdo Salem, este de religie musulmană, cult care respinge conviețuirea cu câinii. Mai mult, nu există despre el niciun fel de informații oficiale ori neoficiale, în afara faptului că este șeful laboratorului IML Mina Monovici, că a absolvit facultatea de medicină în România și că provine dintr-o familie mixtă, tatăl fiind palestinian iar mama româncă. Acest tip de secretomanie apare de obicei în cazul ofițerilor sub acoperire, infiltrați de Serviciile Secrete în instituții publice și care, în mod firesc, acționează în conformitate cu ordinele primite. Dacă observăm viteza cu care s-a efectuat autopsia și s-a redactat raportul, înțelegem că s-a dorit înhumarea cât mai grabnică a cadavrului, ceea ce sprijină ideea că acest caz ascunde amănunte diferite de cele oficiale.

În lumina acestor fapte suntem îndreptățiți să ne întrebăm, cu riscul de a fi eutanasiați precum câinii maidanezi: putem fi siguri că băiatul găsit mort pe ionut_anghel_12 septembrie este Ionuț, fiul soților Anghel? Tot ce am putut vedea este o fotografie a unui copil, supranumit de Presă „îngerul blond”. Tocmai această expresie repetată prea des de jurnaliști a ridicat semne de întrebare, deoarece copilul blond din fotografie nu seamănă absolut deloc cu bruneții săi părinți, care nu se comportă așa cum ar fi făcut-o cineva care și-ar fi pierdut într-adevăr un copil. Chiar dacă Ionuț, băiatul din fotografii, este într-adevăr fiul soților Anghel, nu putem ști cu siguranță dacă el este cel găsit mort pe 2 septembrie. În mod convenabil pentru cei ce ne ascund adevărul, fața copilului a fost mutilată, ceea ce nu permite identificarea sa de către cunoscuți. Cu toate astea, tatăl său l-a identificat fără probleme, ignorând mutilarea și sutele de mușcături. Capacul sicriului său a fost și el ținut tot timpul închis. La fel de convenabil pare și faptul că respectiva crimă a avut loc într-un spațiu izolat, fără martori. Se pare totuși că nimeni nu a văzut cadavrul băiatului, în afară de anchetatori și familia Anghel. Fotografia corpului neînsuflețit al lui Ionuț, care a circulat atât pe internet, cât și în presă, s-a dovedit a fi un fals. Băiatul din respectiva fotografie este un american pe nume Taylor P. din Richmond, Virginia, care în noiembrie 2004, pe când avea patru ani, a fost mușcat de un Golden Retriever în curtea casei sale. Taylor a scăpat cu viață după șapte zile de spitalizare, o intervenție chirurgicală și o sută cincizeci de copci. Mama sa a postat acele fotografii pe internet în iunie 2009 nu pentru a blama în vreun fel câinii, ci pentru a sublinia necesitatea educării copiilor cu privire la pericolul apropierii de câini necunoscuți. Ba chiar își încheia povestirea astfel: „Taylor este acum un copilMVC-002Lfericit de opt ani și IUBEȘTE câinii! De fapt, câteodată cred că este și el parțial câine! Dragostea lui pentru câini este extraordinară după acea întâmplare traumatizantă!”. Ținând cont că fotografia din 2004 a americanului Taylor a fost prezentată de către multe site-uri dar și de mass-media ca reprezentându-l pe Ionuț Anghel, mai poate susține cineva că nu există manipulare în toată această poveste? În plus, cum fotografia falsă reprezenta până acum singura dovadă a existenței cadavrului lui Ionuț, rezultă că nimeni nu a văzut trupul neînsuflețit al băiatului, în afara anchetatorilor și a familiei Anghel. Prin urmare, putem fi siguri că a murit într-adevăr un copil pe 2 septembrie, din moment ce nu există nicio dovadă în această privință? Sau totul a fost doar o poveste inventată pentru a distrage atenția poporului de la Roșia Montană, inspirată din cazul din 2004 al americanului Taylor (care era tot blond și a fost mușcat de câine tot la vârsta de 4 ani)? Să începem să ne întrebăm de ce au fost respinse absolut toate cererile de deshumare a cadavrului, inclusiv în instanță?

Dacă totuși a fost descoperit un cadavru, deși nu există nicio dovadă în această privință, privind toate inadvertențele cazului apare posibilitatea ca acel copil găsit mort să nu fie al soților Anghel, ci unul dintre boschetarii ce sălășluiesc în parcul Tei din Capitală. Părinții ar fi putut fi plătiți regește pentru a susține o minciună macabră, în timp ce Ionuț, viu și nevătămat, ar fi fost ascuns într-un loc îndepărtat, poate chiar în altă țară. Această variantă ar putea explica seninătatea soților Anghel afișată la interviurile televizate. Dacă într-adevăr Ionuț este copilul găsit mort, părinții săi ar fi putut fi plătiți pentru a ascunde crima, ipoteză deloc imposibilă, ținând cont de numărul extrem de mare al părinților care și-au vândut copiii. Mai ales dacă e vorba despre un copil adoptat. Internauții au observat că, deși contul de Facebook al Feliciei Anghel există din 2005, nu apar acolo menționări sau fotografii ale sarcinii, nașterii sau ale primilor ani din viața lui Ionuț. Dacă luăm în calcul și reacțiile ciudate ale soților Anghel după moartea copilului, lipsa asemănării fizice dar și interdicția autorităților de a se deshuma cadavrul pentru prelevarea probelor ADN, pare tot mai posibil ca Ionuț să fi fost adoptat. Poate chiar recent, în urmă cu câteva luni.

Conform unor surse din interiorul anchetei, în probele prelevate din rănile copilului ucis nu a fost găsit ADN-ul niciunuia dintre cei șase maidanezi acuzați de crimă. Astfel, devine plauzibilă o altă ipoteză: Ionuț ar fi putut fi atacat și ucis de un câine de luptă, după care trupul său ar fi fost aruncat în locul în care a fost găsit, pentru a se da vina pe câinii vagabonzi. Fostul senator Marius Marinescu, în prezent președinte al Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului, a confirmat această variantă, din surse ale caine_maidanez_poza_poza_47751800Poliției. El a declarat: „Am susținut încă de la început că acel copil a fost ucis de un câine de luptă. Era imposibil ca niște câini comunitari să facă acele răni pe trupul copilului. Și era imposibil ca după acest atac, acei câini să stea liniștiți și să dea din coadă. Orice etolog a înțeles că acei câini nu erau vinovați. Poate că unul dintre ei a mirosit copilul și avea urme de sânge pe blană, dar așa cum s-a văzut și la televizor, erau rezultatul unei atingeri, nu erau produse de o mușcătură. A fost o campanie de dezinformare, de învrăjbire a populației. În acest moment, autoritățile sunt obligate să-l identifice pe proprietarul câinelui de luptă vinovat, care a târât corpul în locul în care a fost găsit”. Pe lângă jucăriile celor doi frați, anchetatorii au găsit în locul unde s-a descoperit cadavrul și o minge nouă, care nu le aparținea băieților. Iar bunica lor le-a povestit procurorilor pe 13 septembrie că, în acea zi fatidică, un tânăr a apărut cu băiatul cel mare, Andrei, pe care l-a găsit în preajma clubului Bamboo. Acel martor cheie a fost mult timp de negăsit, ascunzându-se de anchetatori. Să fie el proprietarul câinelui de luptă care l-a ucis pe Ionuț? Și de ce bunica nu a amintit până în acel moment de misteriosul martor, deși a acordat numeroase interviuri Presei? De ce inițial a declarat că băieții au lipsit 45 de minute, iar ulterior și-a schimbat declarația, ajungându-se la doar câteva minute? Dacă băiatul cel mare a ajuns în față la Bamboo deoarece s-a 767401rătăcit, cum a găsit-o pe bunică acel tânăr? Și doar în câteva minute? Mai ales deoarece ea a declarat anchetatorilor că nu stătea pe loc, ci în acel moment își căuta nepoții. Și de ce mass-media nu a făcut publice rezultatele testelor ADN sau ipotezele alternative, continuând să dea vina pe câinii maidanezi? Poate pentru că totul este o masivă înscenare, în care un copil și-a pierdut viața pentru interesele altora? Ca exemplu, pe 17 septembrie, Antena 1 a prezentat această variantă sub titlul de „teorie a conspirației”, încheindu-și materialul cu nelipsita sintagmă „copilul ucis de maidanezi”, scopul acestei știri fiind în realitate de a denigra informațiile ce circulau libere pe internet și de a le reaminti oamenilor că trebuie să urască în continuare câinii. A fost oare copilul ucis de un câine de luptă sau asta e doar o altă variantă eronată spre care încearcă să ne îndrepte Presa, după ce au apărut din ce în ce mai multe dovezi ale nevinovăției maidanezilor? Pe 19 septembrie, la 17 zile după tragedie și la 6 zile de la declarația bunicii în fața anchetatorilor, au apărut în Presă imaginile surprinse de camerele de supraveghere din parc, din ziua morții copilului. În acele imagini se pot observa cei doi copii, Ionuț și fratele său, Andrei, jucându-se singuri la ora 9:21. Bunica lor nu este nicăieri. Cei doi aleargă pe o alee nesupravegheați, apoi dispar din raza camerelor de luat vederi. Puțin după ora 11:30, Andrei intră în parc, ținut de mână de un bărbat, același din declarația bunicii de pe 13 septembrie. La 11:37, necunoscutul și Andrei pot fi observați lângă un agent de pază, cei trei îndreptându-se mai apoi spre locul unde stătea cu mai bine de două ore în urmă bunica băieților. În timp ce bărbatul necunoscut cerea ajutorul agentului de pază, un câine maidanez s-a așezat cuminte lângă ei. Andrei, băiatul cel mare, nu a părut deloc speriat sau măcar deranjat de prezența patrupedului, lucru extrem de ciudat, dacă ținem cont de varianta oficială, ce pretinde că băiatul tocmai asistase la moartea fratelui său mai mic, sfâșiat de maidanezi. Ba, mai mult, părinții copiilor susțin că și Andrei a fost mușcat de câini, el necesitând chiar internarea într-un spital de psihiatrie pentru a scăpa de „trauma” la care fusese martor. Și, totuși, pe filmare se observă că Andrei nu are nicio reacție la prezența patrupedului comunitar. Iar aceasta nu ar fi singura neregulă ce iese la lumină din comparația filmării cu declarațiile părinților și ale bunicii celor doi copii. Poliția declarase că Andrei a fost mușcat și el de picior, însă a reușit să scape de maidanezi, dar din respectiva filmare nu reiese așa ceva; nu se observă nicio rană iar copilul merge absolut normal, fără a fi jenat în vreun fel, așa cum s-ar fi întâmplat în cazul în care ar fi fost rănit. Dacă la ora 9:21 Andrei poartă un tricou, peste două ore apare îmbrăcat cu o bluză cu 993409_714251665256356_821103015_nmâneci lungi și glugă. Nu știm de unde a putut face băiatul rost de acea bluză, pe care nu o avea când a plecat de lângă bunica sa. Nici a lui Ionuț nu putea fi, deoarece și acesta, la 9:21, purta doar un tricou. Nu cred că misteriosul personaj, care l-a găsit pe Andrei în fața clubului Bamboo, avea asupra lui o bluză pentru copii, cum nici nu cred că i-ar fi cumpărat băiatului una înainte de a intra în parc. În plus, apare o altă nedumerire: dacă cei doi băieți umblau în tricou la ora 9 și jumătate, de ce Andrei avea nevoie de o bluză groasă două ore mai târziu, când s-a încălzit vremea? În acest caz, îmi permit să avansez o nouă ipoteză: filmarea pe care ne-o prezintă Presa a avut loc în două zile diferite. Inițial s-a dat vina pe cei șase maidanezi însă, după ce internauții au observat numeroasele inadvertențe, era nevoie de o nouă pistă spre care să fie conduși, pentru a se îndepărta de adevăr. Astfel, s-a lansat ipoteza câinelui de luptă, ce l-ar fi ucis pe băiețel. Această nouă pistă a apărut pe 13 septembrie, când bunica celor doi copii a fost anchetată oficial. Cu o zi înainte a fost pregătită filmarea prezentată publicului pe 19 septembrie. Prima parte, cu cei doi copii ce alergau pe alee, este din 2 septembrie. Cea de-a doua, cu Andrei îmbrăcat diferit, adus în parc de un bărbat misterios, a fost filmată pe 12 septembrie. Nu a fost nevoie decât de eliminarea cifrei 1 din respectiva filmare și alipirea acestui fragment la cel de pe 2 septembrie. Lucru ușor de realizat de experții SRI-ului.

Încă nu crezi, cititorule, că asiști la o perfidă înscenare? Atunci cum îți explici faptul că râpa în care a fost găsit trupul băiețelului a fost aproape în totalitate defrișată, gunoaiele încărcate în camioane iar copacii tăiați și puși pe foc? Acel loc în care se presupune că a avut loc o crimă a fost în totalitate „curățat”, astfel încât să nu mai existe nicio urmă. Ceea ce nu se întâmplă în970520_662688943764240_638186610_n mod normal. Totuși, „curățarea” nu a fost realizată destul de repede. La doar patru zile după descoperirea cadavrului, un grup de bucureșteni a realizat o anchetă proprie. Investigatorii amatori au reluat traseul pe care se presupune că l-au urmat cei doi copii, din parc până în locul unde a fost descoperit cadavrul. Acolo au făcut o descoperire macabră: o folie plină cu sânge, din cele cu care se acoperă cadavrele, ascunsă într-un tufiș. Tot în aceeași zonă au găsit un costum pe care îl poartă criminaliștii la locul unei crime. Trebuie menționat faptul că filmarea realizată de „detectivii” amatori a fost imediat pusă la dispoziție Presei, însă făcută publică mai târziu. Pare greu de crezut că anchetatorii ar fi aruncat costumul și folia în acel loc, după finalizarea investigației. Cel mai probabil, cel care a aruncat cadavrul băiatului în acel loc a folosit respectiva folie pentru a-l transporta, iar costumul pentru a-și proteja îmbrăcămintea proprie de eventualele scurgeri de sânge. Dar cine ar fi putut avea acces la folii pentru cadavre și costume de protecție, folosite doar de criminaliști? În plus, aceste obiecte demontează ipoteza crimei accidentale. Cineva echipat cu un astfel de costum și o folie pentru cadavre demonstrează că uciderea micuțului a fost premeditată. Astfel se explică toate inadvertențele din această poveste, inclusiv din modul în care a fost tratat cazul de către anchetatori, dar și manipularea constantă și agresivă a mass-mediei, ce a continuat să condamne maidanezii chiar și după scoaterea la lumină a majorității neregulilor. De exemplu, pe 19 septembrie, postul TV Antena 3 a prezentat pe site-ul propriu filmarea din parcul Tei, din ziua de 2 septembrie, ce scoate la lumină unele inadvertențe ale cazului. Cu toate acestea, și-a încheiat articolul cu același mesaj ce trebuia implementat în subconștientul publicului cu orice preț: „În jurul orei 11 şi 30 de minute, Ionuţ şi-a găsit sfârşitul ucis de câini maidanezi”. Și tot Mihai Gâdea se plânge că „băsiștii” încearcă denigrarea postului TV pe care îl conduce, deoarece ar fi singurul care face public „adevărul”. Domnule Gâdea, vi se potrivește ca o mănușă lozinca: „Ați mințit poporul cu televizorul”… Hai să menționăm și alte detalii ale poveștii, pe care „jurnaliști” ca domnul Gâdea n-au de gând să le facă publice sub nicio formă: tatăl lui Ionuț nu e un simplu muritor de foame, ci un important om de afaceri. Până în 2008 a avut afaceri de miliarde cu Primăria Capitalei (condusă de Adriean Videanu pe atunci) prin firma Convan SRL, la care este acționar. Terenul pe care a fost găsit cadavrul copilului îi aparține unui partener de afaceri al familiei Anghel. Culmea 2410856_orig„coincidenței”, și misteriosul martor, cel care l-a adus pe Andrei în parc, este tot om de afaceri. La câteva zile de la moartea copilului, fosta cântăreață Nadine, soția omului de afaceri Dragoș Apostolescu, a organizat un miting de protest împotriva maidanezilor, ce s-a transformat rapid într-un miting anti-Oprescu. Partidul Democrat-Liberal a făcut același lucru, cerându-i primarului Capitalei demisia în mod repetat. „Cea mai mare pedeapsă pentru autorități este să rezolve problema câinilor vagabonzi”, repeta obsesiv tatăl lui Ionuț pe la toate televiziunile, sugerând că întreaga vină o poartă doar primarul Sorin Oprescu. Trebuie să menționăm și faptul că afacerile familiei Anghel cu Primăria Generală a Capitalei s-au încheiat odată cu plecarea democrat-liberalului Videanu și venirea lui Oprescu la conducerea Primăriei. Imediat după instalarea sa în funcția de edil, Sorin Oprescu a denunțat public contractele cu firma Convan SRL ca fiind aducătoare de prejudicii pentru Primărie. Iar tatăl lui Ionuț, sprijinit de PD-L și de Presă, profită de moartea micuțului pentru a se răzbuna. Așa ar proceda în mod normal un părinte îndurerat?

Masacrarea câinilor

Pentru a afla cine a orchestrat moartea copilului, trebuie să ne întrebăm cine are de câștigat de pe urma acestui scandal. Știm că Presa, care a mediatizat abundent acest subiect, îndemnând relativ subtil la ură împotriva câinilor, e subordonată partidelor politice, lucru observat în sfârșit și de mass-media internațională. Autoritățile care tratează acest caz cu 6882460_origsuperficialitate sunt și ele subordonate politicienilor. Rezultă astfel posibilitatea ca acest scandal să fi fost orchestrat și regizat corespunzător la ordinul clasei politice de vârf. De ce? Răspunsul este evident: pentru a distrage atenția populației de la problema Roșiei Montane. Crima și scandalul mediatic ce a urmat au avut loc la doar câteva zile de la răspândirea în mediul online a deciziei Guvernului de a aproba începerea exploatării miniere la Roșia Montană. Doar simplul fapt că acea ședință a Guvernului din 27 august a avut loc în mare secret, departe de ochii și urechile opiniei publice, demonstrează că ni se ascunde ceva. Prin urmare, ce puteau face guvernanții noștri în condițiile în care trădarea lor națională a ajuns publică? Singura opțiune viabilă era deturnarea atenției către un subiect care să-i oblige pe români să-și piardă interesul pentru Roșia Montană. Pare o adevărată mană cerească pentru cabinetul Ponta crima căzută din senin la doar șase zile de la ședința secretă a Guvernului, ce a scos la lumină cele mai întunecate sentimente din inimile românilor. Sau poate nu a fost vorba despre vreun dar „divin” pentru politicieni, ci doar de o înscenare provocată chiar de ei, în grabă, în urma protestelor de pe 1 septembrie. Această grabă ar explica numeroasele nereguli din povestea uciderii copilului, ce ar denota nu o decizie premeditată a Guvernului, ci una disperată și neglijentă. Presa și-a făcut datoria exemplar, promovând la maximum nu doar subiectul în sine, ci și vina din ce în ce mai improbabilă a 5675318maidanezilor. Efectul manipulării s-a văzut încă din prima zi, mii de câini pierind în toată țara de mâinile descreieraților ascunși sub masca spiritului civic. Politicienii nu s-au bazat doar pe eficienta lor unealtă jurnalistică, ci și-au îndeplinit și rolul propriu. Președintele României, Traian Băsescu, declara pe 3 septembrie: „Nu punem câinii mai presus de oameni. Câinii neadoptați să fie eutanasiați!”, făcând și un apel la Guvern să emită o ordonanță de urgență prin care să stabilească „un termen scurt sau rezonabil” în care animalele neadoptate să fie eutanasiate. Pe 5 septembrie, premierul Victor Ponta afirma un lucru asemănător pe Facebook: „Între viaţa unui om şi viaţa unui câine, evident că trebuie să apărăm viaţa omului!”, adăugând că va vota în Parlament pentru adoptarea legii eutanasierii. Nici Crin Antonescu, președintele Senatului, nu s-a lăsat mai prejos: „eutanasierea pare a fi singura cale de rezolvare a problemei câinilor comunitari”. Cu toată clasa politică unită împotriva câinilor Camera Deputaților a adoptat (așa cum era de așteptat) pe 10 septembrie legea eutanasierii maidanezilor (votată afirmativ de 266 de deputați din 309). Primarul Craiovei, Lia Olguța Aliescu, nu a așteptat decizia Parlamentului, ea ordonând încă de pe 4 septembrie uciderea a 500 de maidanezi din adăposturi. Nici primarul Timișoarei, Nicolae Robu, nu a pierdut timpul, condamnând toate patrupedele canine la moarte. Maidanezii din adăposturile publice din toată țara au fost executați cu sânge rece. Același lucru s-a întâmplat și pe străzi, în mai toate orașele și satele din România, unde mii de câini au fost împușcați, otrăviți, loviți și decapitați fără milă, indiferent dacă era vorba despre cățele gestante, pui sau câini blânzi. Anarhia a cuprins toată țara, sângele animalelor pătând pentru totdeauna pământul odinioară sacru și binecuvântat. Deși există în România o lege a protecției animalelor, deși Curtea Constituțională a considerat ilegală eutanasierea animalelor sănătoase iar opinia publică mondială a condamnat aspru aceste crime, curentul pro eutanasiere, inițiat de președintele Traian Băsescu, nu a putut fi îndepărtat din mințile spălate ale 8940619_origromânilor cuprinși de ură. Iar Poliția îi protejează pe cei ce încalcă legea, ucigând câini, dovedind că acționează la ordinele politicienilor. De exemplu, după ce doi tineri din Târgu Jiu au postat pe Facebook un filmuleț în care ucideau un câine cu bloc de BCA, lăudându-se cu fapta lor, Poliția nu a luat absolut nicio măsură, deși au existat numeroase sesizări iar respectivii tineri nu și-au ascuns identitatea. Carmena Șerbănoiu, președintele Asociației pentru Protecția Animalelor Pro Animals, declara despre acest caz: „Fapta reprezintă cruzime față de animale, constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la șase luni la trei ani, sau cu amendă penală de la 1000 la 10.000 lei (…) Am făcut multe sesizări, dar rezultate n-am primit (…) Din păcate, de un an de zile, de când am făcut mai multe sesizări, nu am primit niciun răspuns, la nimic. Explicația este aceea că există dezinteres pentru soarta animalelor”. Nu e dezinteres, ci rea voință… În zadar s-au organizat manifestații disperate în diferite părți ale mapamondului, în zadar a strigat din toate puterile Presa mondială și în zadar chiar s-a ajuns la boicotarea produselor românești, setea de sânge a fost mult mai puternică. Astfel, în doar câteva zile, imaginea României peste hotare s-a distrus mai mult decât în ultimii 24 de ani, străinii catalogându-ne pe absolut toți drept niște barbari violenți, imorali și psihopați, pe care nu și i-ar dori în preajma lor sub nicio formă. Instigarea la ură împotriva câinilor nu s-a rezumat doar la mijloacele obișnuite de manipulare, cum ar fi mass-media și politica, ci a apelat și la cea mai eficientă dintre toate: religia. Un preot ortodox, Sandi Mehedințu, a propus în cadrul emisiunii Ediție Specială de la RTV să fie folosiți maidanezii ca… hrană pentru urși. Această cruzime fără egal a fost rapid acceptată ca soluție de nenumărați creștini,1942258_orig mai ales că Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a subliniat (la fel ca politicienii de vârf) superioritatea omului față de animale: „Un om singur valorează mai mult decât întreg universul material. Toate galaxiile nu valorează cât sufletul unui om, pentru că numai omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu cel veşnic viu, numai el a fost chemat la iubire şi fericire veşnică, în comuniune cu Dumnezeu”. Această aroganță fără margini a Patriarhului, care se crede superior Universului, contrazice chiar învățăturile Dumnezeului său. În Evanghelia după Matei 9:13 din Noul Testament, Iisus spunea: „Milă voiesc, iar nu jertfă!”, iar în Epifanie, Fanarionul 3:16, adăuga: „Am venit să pun capăt sacrificiilor de animale, iar dacă voi nu vă opriți a mai face sacrificii, mânia lui Dumnezeu nu vă va lăsa în pace”. În plus, din scrierile creștinismului timpuriu rezultă că Iisus și apostolii săi erau vegetarieni, evitând uciderea animalelor chiar și pentru a se hrăni. Iată ce spun textele vechi din literatura extrabiblică:

– Petru: „Trăiesc cu pâine și măsline, pe care eu doar rareori adăug o legumă” (Clementine Omilii XII, 6; rec. VII, 6).

– Pavel: „Iisus m-a instruit să nu consum carne și să beau nici vin, ci numai pâine, apă și fructe, așa încât să fiu găsit curat atunci când vrea să vorbească cu mine” (Sefer Toledoth Jeschu sau Cartea Istoriei lui Iisus).

– „Matei a trăit cu seminţe, fructe din copaci și legume, fără carne” (Clement din Alexandria – Paidagogos II, 1:16).

– „Ioan niciodată nu a mâncat carne” (Hegesipp, conform lui Eusebiu din Cezareea – Istoria Bisericii II, 2:3).

– „Iacov, fratele Domnului, a trăit cu seminţe și plante și nu s-a atins nici de carne, nici de vin” (Epistulae ad Faustum XXII, 3).

Dar cine să ia aminte la aceste lucruri? Scopul religiei nu este de a apropia omul de vreo divinitate, ci doar de a îndobitoci masele și de a strânge cât mai mult jugul în jurul gâturilor prostimii. Iar fețele bisericești de astăzi demonstrează cu seninătate acest lucru, prin propaganda anti-maidanezi. Așa cum era de așteptat, mulți creștini au simțit că au primit „dezlegare” la crimă și au continuat maltratarea și uciderea animalelor, mulți chiar considerându-se instrumente pământene ale justiției divine. Iar aceste crime păreau că rezolvă problema politicienilor cu privire la Roșia Montană. Fiind cel mai puternic și mai distructiv sentiment, ura îndreptată împotriva câinilor promitea să-i facă pe români să ignore orice altă problemă. Însă socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din Piața… Universității.

Adevărații români, preocupați de adevăratele lor probleme, s-au unit pe străzi, protestând împotriva proiectului de la Roșia Montană. Aceste proteste 998791_695191320494261_233250535_nau fost ignorate aproape complet de Presă, care a continuat nu doar să instige la ura împotriva câinilor, ci și să încerce să ne spele creierele printr-o acerbă propagandă pro Roșia Montană. Manipularea nu a produs rezultatul scontat, oamenii continuând protestele. În disperare de cauză, unii „jurnaliști” mai puțin dotați intelectual, precum Mircea Badea, au apelat la injurii adresate cu nesimțire celor ce manifestau împotriva proiectului minier, frustrați de ineficiența manipulării lor. În cele din urmă, din cauza răspândirii informațiilor pe internet, Guvernul și Presa au fost nevoiți să renunțe la planul lor mârșav (cel puțin pe moment). Premierul Victor Ponta a cerut Parlamentului să voteze împotriva proiectului minier, iar televiziunile au început să facă publice protestele ce se încăpățânau să continue chiar mai înverșunate. Bineînțeles că politicienii și cățeii lor fideli, așa-zișii jurnaliști, nu s-au predat fără luptă. Imediat s-a organizat un protest pro Roșia Montană, mediatizat la rândul său excesiv, în care oameni aduși din toate satele din zonă au fost plătiți pentru a susține că sunt locuitori ai controversatei protest-universitate-rosia-montanalocalități și pentru a susține începerea activității miniere. Manipulatorii au dat dovadă de neglijență și de această dată în încercarea de a improviza această manifestație, metodele lor ieșind la lumină în același mediu online, rămas încă aproximativ liber. Unul dintre cele mai penibile astfel de momente este cel în care dentistul din localitate se pretindea a fi miner, pentru a crește în ochii telespectatorilor numărul celor ce ar putea primi locuri de muncă în eventualitatea începerii proiectului minier.

Evreii și Roșia Montană

Ce se ascunde în spatele acestui proiect, care transformă România într-un adevărat El Dorado? Nu ne întrebăm de ce Guvernul nostru a cedat unei firme canadiene dreptul de exploatare minieră, mulțumindu-se cu un mărunțiș de 2% (ridicat la 6% doar pentru a orbi ochii opiniei publice), 6287428_origdeoarece știm deja. Absolut toți conducătorii noștri de după Revoluție, de la președinți la prim-miniștri, urmează orbește planul masoneriei de distrugere a României. Iar această distrugere este realizată în primul rând economic. Și la Roșia Montană este vorba tot despre masonerie, acționarii majoritari ai companiei Gabriel Resources, care deține peste 80% din acțiunile Roșia Montană Gold Corporation, fiind miliardarii evrei John Paulson, Beny Steinmetz și Thomas Kaplan. Dacă în literatura ebraică Gabriel este arhanghelul morții, acest lucru l-a demonstrat și compania canadiană ce poartă acest nume, în țările din care a extras aur cu ajutorul aceleiași metode pe care o dorește și la Roșia Montană. În Guatemala, în zona din care s-a extras aurul, peste două treimi din populația locală de 110.000 de locuitori este bolnavă, dintre care 30.000 de oameni suferă de cancer. Honduras, o țară cu 80.000 de locuitori în zona minieră, a devenit la rândul ei victima cianurilor folosite pentru extracția aurului, care au îmbolnăvit două treimi dintre localnici, din care 25.000 de locuitori suferă tot de cancer. Dacă acum câțiva ani o banală scurgere de cianură la Baia Mare a ajuns până în Dunăre și a ucis 300.000 de tone de pește, la ce ar trebui să ne așteptăm în cazul lacului cu cianură de la Roșia Montană, care ar trebui să conțină o cantitate de peste un miliard de ori mai mare decât cea de la Baia Mare? Cu excepția țărilor subdezvoltate, precum Honduras și Guatemala, evreii de la Gabriel Corporation au fost izgoniți de peste tot în lume prin hotărâri judecătorești, acordate sub presiunea opiniei publice. Însă în România conducătorii noștri i-au primit cu brațele deschise, demonstrând încă o dată că sunt cu toții doar niște marionete ale masoneriei evreiești. De câteva zile circulă informația potrivit căreia un alt evreu, miliardarul american de origine maghiară, George Soros, se află în spatele protestelor anti Roșia Montană. Fost sponsor neoficial al lui Băsescu la alegerile din 2009, Soros se pare că finanțează protestele împotriva acestei companii prin intermediul fundației sale din România, urmărind să primească el drepturile de exploatare minieră la Roșia Montană printr-o companie proprie. Informația despre lupta evreilor pentru aurul românesc ar putea fi corectă, dacă urmărim cu atenție indiciile pe care aceștia le lasă întotdeauna în urmă. Culorile mesajului „Salvați Roșia Montană” (roșu și verde pe fond alb) sunt culorile drapelului Ungariei. Protestele internaționale împotriva Roșiei Montane au avut loc la Londra și New York, acolo unde întotdeauna protestează evreii la ordinele conducătorilor lor, dar și la Budapesta, capitala Ungariei, locul nașterii miliardarului Soros. Protestele de la Roșia Montană, unde 33 de mineri s-au închis în subteran, prezintă și ele „amprente” ale evreilor. Pe 11 septembrie (data la care se sărbătoreau 12 ani de când sioniștii din America au distrus World Trade Center, inventându-se astfel un pretext pentru atacarea țărilor arabe), 22 (2 x 11) de mineri s-au blocat în mină. Pe 13 septembrie (ziua în care bunica lui Ionuț a fost anchetată, după 11 zile de la crimă), alți 11 mineri au coborât în subteran, numărul lor ajungând la 33 (3 x 11). 11 și 13 sunt două numere importante în numerologia Kabballei evreiești iar 33 este unul dintre cele mai importante, alături de 6, semnificându-l pe zeul evreilor, Yahweh. Se spune că doar 6 persoane din cele 33 sunt mineri cu adevărat, restul fiind în realitate angajați ai Roșia Montană Gold Corporation. 6 este și numărul procentelor redevențelor pe aur pe care le-ar primi statul român în cazul începerii proiectului minier. În plus, copilul găsit mort în parcul Tei a fost ucis la 6 zile după hotărârea secretă a Guvernului în favoarea proiectului de la Roșia Montană și cu 6 zile înainte de cea mai mare sărbătoare religioasă a toamnei, Nașterea Maicii Domnului. 6 este și numărul câinilor maidanezi acuzați de crimă. După 6 zile de la declarația bunicii copiilor că ar exista un martor a fost făcută publică filmarea din parcul Tei, ce confirmă această variantă. Iar în Craiova (și nu numai), masacrarea maidanezilor a început cu basescu_aur_rosia-montana6 zile înainte de decizia Parlamentului cu privire la problema câinilor comunitari. Războiul dintre George Soros și Beny Steinmetz, principalul acționar al Gabriel Resources și cel mai bogat israelian, este unul binecunoscut, care durează de câțiva ani. Totul a început în 1998, când Steinmetz a râs de faptul că Soros a pierdut două miliarde de dolari în Rusia. În 2009, Steinmetz, cunoscut drept un apropiat al serviciului israelian de informații externe, Mossad, a obținut prin mită drepturi exclusive de exploatare a minereului de fier din Guineea. Soros a finanțat guvernul din Guineea pentru a strânge dovezi pe care autoritățile să le folosească pentru a rezilia contractul cu Steinmetz. În procesul intentat în aprilie 2012, Steinmetz l-a acuzat pe Soros că i-a înscenat o tentativă de asasinat la adresa președintelui Guineei. Acum, în 2013, întâlnim din nou războiul celor doi evrei, de această dată România devenind câmpul lor de luptă.

De ce își doresc evreii atât de mult Roșia Montană? Să fie aurul și argintul singurul motiv? „Zăcămintele de titan, germaniu, arseniu, molibden, vanadiu, nichel, cobalt, galiu și wolfram sunt evidențiate calitativ și cantitativ în documentația pe care Roșia Montană Gold Corporation a cumpărat-o de la Agenția Națională de Resurse Minerale”, declara pe 9 septembrie geologul Aurel Sântimbrean, care a fost mai bine de 20 de ani șef la exploatarea 1174977_571140216286597_1075569268_nminieră de stat de la Roșia Montană. El susține că, prin exploatarea acestor metale rare, nemenționate în proiectul de lege adoptat de Guvern, Gold Corporation va deveni „multimiliardară în doi-trei ani, în timp ce statul român nu are niciun beneficiu din exploatarea acestor zăcăminte făcute cadou”. Sântimbrean a amintit că titaniul este folosit în combinații cu fierul, molibdenul, vanadiul și alte elemente, producându-se aliaje puternice și ușoare pentru industria aerospațială, pentru uz militar, pentru proteze medicale sau pentru implanturi ortopedice și dentare. Germaniul, care se găsește în natură în cantități mici, se utilizează la fabricarea semiconductoarelor. Aliajele cu molibden sunt folosite la fabricarea rachetelor, avioanelor, în medicina nucleară, în industria petrolieră sau în producerea lămpilor cu halogeni și rontgen. Vanadiul este utilizat la obținerea de oțeluri speciale necesare pentru utilaje de mare viteză iar pentaoxidul de vanadiu este utilizat ca și catalizator la producerea acidului sulfuric. În concluzie, aceste metale rare, alături de aur și argint, par a fi cele mai bune motive pentru care cei doi miliardari își doresc să pună ghearele pe Roșia Montană. Dar or fi oare singurele motive? Sau mai există cel puțin încă unul, despre care nimeni nu dorește să vorbească, deși subiectul este bine cunoscut la nivel înalt? Dacă metalele prețioase de la Roșia Montană nu sunt principalul obiectiv al evreilor, ci doar un „bonus”? Ce se mai găsește ascuns în munții din vestul României?

Orașul subteran al zeilor

La începutul anilor 1990, subsolul din zona Carpaților Occidentali a fost sondat de un satelit rusesc, care căuta situri antice și preistorice. Cu această ocazie, s-a descoperit un imens oraș subteran, întins pe o suprafață de peste două sute de kilometri pătrați, foarte bogat în aur. În zona numită Vârtoape din Munții Orăștiei, pe o suprafață de aproximativ patru kilometri pătrați există șaptezeci și cinci de gropi conice, de diferite dimensiuni (unele cu diametre de până la șaptezeci de metri), din care pleacă mai multe tuneluri către munții din apropiere (unul ajungând chiar sub sanctuarele din Sarmizegetusa Regia, fiind probabil cel prin care armata lui Decebal a plecat din calea romanilor, traversând munții în două zile). În zona Vârtoape, aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunică între ele, precum camerele unei locuințe, multe dintre ele comunicând cu platoul de deasupra prin drumuri antice. În această zonă și în imediata apropiere se află vestigiile cele mai impresionante ale complexului, inclusiv sanctuare făcute din andezit (piatră pe care astăzi o putem tăia doar cu diamantul), construcții cu o vechime mult mai mare decât cele de la Sarmizegetusa, acolo aflându-se centrul mega-orașului pre-dacic. Acest oraș subteran se întinde nu numai sub Sarmizegetusa Regia, ci și sub Simeria (locul de origine al sumerienilor), Tărtăria (unde s-a descoperit cea mai veche scriere din lume), Deva (zona din care au plecat arienii în Asia) și Roșia Montană. În Pergamentul Secret, Radu Cinamar vorbea despre un tunel foarte lung sub munții Orăștiei, la capătul căruia s-ar afla o cameră imensă din aur pur, în care s-au descoperit o lumină albastră stranie și șapte scaune capabile să susțină umanoizi de aproape trei metri înălțime. Referiri la acest oraș subteran se întâlnesc și în poveștile grecilor antici, care spun că în ținutul arimilor (adică în aceeași zonă) locuia în vremurile de demult gigantul Typhon, bine ascuns sub pământ, închis acolo de către Zeus. În Teogonia, Hesiod scria că în țara Arima trăia Echidna, o creatură jumătate nimfă și jumătate șarpe, ce locuia într-o peșteră adâncă, făcută de zei, ce seamănă cu un palat strălucitor, de unde păzea întreg ținutul. De altfel, grecii antici considerau că în subsolul Carpaților Occidentali se afla Tartarul, lumea subterană în care au fost închiși titanii, primii zei, probabil fiind vorba despre acest uriaș oraș subteran. S-a descoperit și că nu doar sub Munții Apuseni, ci sub întregul lanț Carpatic de pe teritoriul țării noastre, există o rețea întreagă de tuneluri, despre care legendele dacice susțin că au fost construite de zeul Zamolxis pentru a proteja ținutul și poporul dac. Iar Roșia Montană se pare că reprezintă intrarea principală în acest oraș subteran al zeilor.

În luna februarie a anului 2012, o echipă româno-canadiană de geologi urmărea rămăşiţele filonului de aur la una dintre galeriile săpate de agatârşi în urmă cu 5.500 de ani la Roşia Montană. Atunci, echipa a făcut aparent din întâmplare o descoperire colosală, ce ar putea modifica istoria omenirii dacă s-ar face publică. Geologii români și canadieni au descoperit la baza galeriei cavernecapătul dreptunghiular al unei lespezi aurii, care nu părea a fi o rocă naturală. După prelevarea unei mostre, rezultatele de laborator au arătat că era vorba despre o piatră compozită, obţinută după o tehnologie imposibil de reprodus în condiţiile ştiinţei actuale, compusă din 15% praf de granit, 30% wolfram și 55% pulbere de aur de 50 de karate. În luna aprilie, în timpul discuțiilor purtate cu ușile închise la Ministerul Minelor, Petrolului și Geologiei, canadienii au cerut ca această descoperire să nu fie făcută publică iar galeria să fie închisă urgent. Românii au fost de acord cu păstrarea secretului, însă au insistat să continue cercetările și să trimită acolo o echipă de arheologi. Zona a fost închisă imediat cu sârmă ghimpată și pusă sub pază. De la începutul lunii mai până pe 23 iunie s-au derulat în secret săpăturile în jurul lespezii. Măsurătorile au stabilit faptul că aceasta, perfect șlefuită, cântărea aproximativ 1.700 de tone (cu 100 de tone mai mult decât cea de la Baalbek, în Liban), avea o lungime de 12 metri, o lățime de 6 metri și o înălțime de 3 metri, iar aurul din ea reprezenta 935 de tone, de 150 de ori mai mult decât tot aurul extras la Roșia Montană de daci, romani, austro-ungari și români la un loc. Într-un final, lespedea a fost segmentată în 80 de calupuri egale, încărcată în containere și transportată noaptea, sub escortă militară, spre o destinație necunoscută. Din anumite informații reiese că fragmentele au ajuns la Combinatul Siderurgic din Galați, unde au fost topite și transformate în lingouri de aur și wolfram, despre care nu se știe unde au fost depozitate.

Un lucrător care a participat la dezmembrarea lespezii susține că un bătrân arheolog de prestigiu, ce avea o cicatrice în colțul ochiului stâng, a realizat un set de fotografii, care au fost date spre studiu unui paleolingvist, ce a atras atunci atenția autorităților că lespedea are o valoare istorică și culturală inestimabilă nu doar pentru români, ci pentru întreaga omenire. Ca argument, în respectivele fotografii se poate observa că întreaga suprafață a lespezii era acoperită de o scriere în basorelief de culoare verde smarald, total necunoscută, posibil pelasgă. Cu toate acestea, autoritățile române au ignorat atenționările paleolingvistului și au dispus tăierea și topirea lespezii, urmând ca, după vânzarea aurului, să primească 19,31% din câștig, conform înțelegerii cu partea canadiană.

Bătrânul arheolog, care a ales să-și păstreze ascunsă identitatea, a declarat presei la vremea respectivă: „Lucrurile însă au devenit de-a dreptul uluitoare atunci când la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de puţ cu diametrul de 4 metri, în interiorul căruia cobora o scară elicoidală, ale cărei trepte erau săpate în pereţii puţului, de parcă fuseseră tăiate cu laserul. Din interiorul puţului emana o lumină lăptoasă, violacee. Deşi cei câţiva lucrători, geologi şi arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii şi-au revenit după o vreme din uimire, în afara paleolingvistului care s-a precipitat ca un apucat pe scări în jos, nimeni n-a mai avut curajul să coboare ca să vadă ceea ce se afla în puţ, iar a doua zi era deja prea târziu. Am aşteptat cu toţii ca paleolingvistul să apară, dar el nu s-a mai ridicat la suprafaţă. Peste noapte, SRI-ul şi armata au acoperit cu scânduri intrarea în puţul care ducea spre interiorul muntelui, au turnat ciment şi au sigilat-o. A doua zi a fost închisă gura puţului exterior, precum şi intrarea în galeria săpată în vremuri imemoriale de agatârşi. Tot a doua zi, eu, dimpreună cu toţi martorii care au asistat la prelevarea lespezii și la descoperirea puţului din adâncul minei, precum şi cei care au participat la ştergerea urmelor, am fost puşi să semnăm nişte documente care garantau păstrarea «secretului de stat» şi am plecat cu toţii, speriaţi, înapoi pe la casele noastre”. La sediile Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei şi al Institutului de Arheologie din Bucureşti, nimeni nu ştie nimic, domnind peste toți o tăcere ca de mormânt. Există voci care susțin că persoane suspuse de la Guvern au muşamalizat afacerea şi că bancherii elveţieni îşi freacă mâinile satisfăcuţi. Ultima dată când s-a mai putut discuta cu bătrânul arheolog şi cu lucrătorul martor a fost pe 28 iulie 2012, cei doi dispărând apoi fără urmă.

Galeria unde a fost descoperită lespedea, aflată pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Roșia Montană, a fost supranumită Galeria Hiperboreeană. Ea a mai fost cercetată în 1976 și, după o descoperire uluitoare, a fost sigilată de către Securitate. Dintre cei care au participat atunci la săpături, doar patru persoane mai sunt astăzi în viață. Trei dintre ei refuză să-și amintească întâmplarea de acum 37 de ani, doar unul dintre ei, Ion Moiș, fost șef de echipă, a acceptat să rupă tăcerea. Iată ce a povestit el Presei: „Poate că n-ar trebui să zic nimic, că doară am jurat la comunişti, dar eu mă trag de fel din Albac, chiar din neamul de moţi al lui Avram Iancu, aşa că nu pot să tac. Uite cum a fost: În iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul şef şi am primit dispoziţie să redeschid, să consolidez şi să electrific vechea galerie 13, rămasă închisă încă de pe vremea austro-ungarilor, urmând ca după consolidare să vină doi tovarăşi geologi să prospecteze. Galeria era veche, rămasă aşa neexploatată încă de pe vremea agatârşilor, care la vremea aceea scoteau din ea şi prelucrau aurul şi argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole înainte să ajungă romanii stăpâni pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum spuneau ei. E drept că se văd urme de căutare şi din partea romanilor, dar e limpede că s-au lămurit repede şi au abandonat. Lucrările de consolidare şi electrificare au durat până în vara lui ‘76 şi am avut nişte probleme cu golirea de apă a unei părţi a galeriei care se inundase. Atât valvele din mină, cât şi electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am găsit şi un os spălat de ape, aşa de mare, cum nu mai văzusem niciodată. După ce l-am arătat directorului minei, el l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Roşia Montană, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Că unde era osul când l-am găsit? Că în ce poziţie? Că cine a mai fost cu noi în mină? Că cine mai ştie de existenţa lui? Câţi am intrat şi câţi am ieşit din şut în ziua aia? Mă rog, tot felul de întrebări, ca să ne sperie şi să ne facă să tăcem. Am tăcut cu toţii, iar după ce ne-au pus să semnăm declaraţiile, ne-au trimis înapoi în galerie. Acasă n-am suflat o vorbă. Mi-era frică pentru ai mei. Când treaba noastră a fost terminată, au intrat în mină doi oameni de la Bucureşti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu ştiu, dar aşa, ca la vreo săptămână, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tânăr, cu o cicatrice la ochiul stâng, care a zis că e arheolog. La două zile după el, a venit o echipă întreagă de civili dar şi câţiva arheologi cu nişte echipamente cam ciudate, împreună cu un echipaj de Miliţie care a blocat accesul la galeria 13 şi a început să ne controleze legitimaţiile la poartă. După încă vreo lună jumate am fost chemaţi din nou, eu şi ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidări şi care deja semnaserăm declaraţiile, să cărăm sterilul din fundul galeriei 13 şi să-l scoatem cu vagonetele afară din mină. Atunci am văzut grozăvia. Arheologii scoseseră la iveală din stâncă un schelet uriaş, cam de 10 metri lungime, care zăcea pe o parte cu picioarele strânse. Osul pe care îl găsisem eu era legat cu o fundă roşie şi de-abia atunci am văzut că era de fapt o vertebră. Mamă, da’ ce vertebră! Civilii se foiau de colo-colo! Unii îşi notau câte ceva din ce ziceau arheologii, alţii făceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu’ Densuşianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul a sărit cu gura mare că să-şi vadă de treabă, că Densuşianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu’ şi cu securitatea. Altul, şi ăsta era arheologul cel tânăr, că l-am recunoscut după cicatrice, a scăpat una cum că scheletul ăla era de hiperborean şi că ar putea fi chiar strămoşul nostru! «Nu se poate tavarişce! Ce hiperborean visezi!» – a răcnit rosia_montana_sechelet_29021600la el unul gras în haină de piele şi cu accent rusesc! – «Omul se trage din maimuţă! Unde ai mai pomenit tu maimuţă de 10 metri? Gata! Scheletul ăsta pleacă la Moscova! Ia luaţi-l pă reacţionaru’ ăsta d-aici!». Atunci ne-a cuprins groaza pe toţi. Doi gealaţi au sărit pe el, l-au legat şi l-au târât afară din mină. «Ia hai! Strângeţi, împachetaţi în lăzi şi duceţi totul la gară! Şi dacă mai suflă vreunul vreo vorbă v-arunc kaghebeu-n ceafă!». Tot pe noi a căzut măgăreaţa cu strânsul şi cu căratul. S-a făcut dimineaţă când am terminat de împachetat, de cărat şi urcat lăzile în tren. Dar nici pe noi nu ne-au lăsat să mai mergem acasă. Ne-au suit în două dube fără geamuri şi ne-au dus undeva. Unde, nu ştiu. Dar ştiu că am mâncat bătaie şi că m-au pus să semnez că n-am văzut şi că nu cunosc nimic, că am un unchi legionar care e bandit şi împuşcă securişti prin munţi şi mi-au zis că dacă suflu vreo vorbă îmi saltă nevasta şi copiii iar pe mine mă bagă în puşcărie. Am semnat şi am tăcut, ce era să fac… Nici cu ortacii mei n-am mai vorbit despre asta. Ceva de bine totuşi mi s-a întâmplat după aceea. La o săptămână după ce m-am întors la mină, unul de-l aveam mereu coadă după mine când intram şi ieşeam din şut a venit la birt şi s-a aşezat la masa mea. Cinstit să fiu, când l-am văzut, mi-a îngheţat sângele în vine. «Uite Ioane, – mi-a zis – şi eu sunt moţ ca şi tine. Şi tot ca şi la tine, neam de neamul meu au fost băieşi la Roşia Montană. Am fost acolo când s-a descoperit scheletul uriaşului. Acum e la Moscova. Ca şi tine, am fost și eu martor. Ia plicul ăsta şi păstrează-l ca pe ochii din cap. Înăuntru ai poza. Să ştii de la mine că acolo, în galerie, era scheletul unui dac, strămoş de-al nostru. Păstrează poza şi arat-o nepoţilor tăi. Eu nu ştiu dacă scap, pentru că am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar de noi, ăştia din securitate, care nu ne speriem aşa de uşor, se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu mă cunoşti. Nu ţi-am dat nimic! Ai priceput?». «Da, am priceput!». S-a ridicat şi a ieşit repede pe uşă. Doar două zile l-am mai văzut cum păşea ca o umbră în urma mea, apoi nu l-am mai văzut niciodată. În schimb, mai am poza cu hiperboreanul de la el”.

Așadar, deasupra lespezii extrase în 2012 se aflase cu 36 de ani în urmă scheletul uriașului, în Galeria 13 sau Galeria Hiperboreeană. Iar același arheolog cu cicatrice în colțul ochiului stâng a fost martorul ambelor descoperiri, din 1976 și 2012. La Roșia Montană se află intrarea în orașul subteran al zeilor, supranumit Tartar de către grecii antici. Dacă în trecut secretele zeilor erau păzite întotdeauna de sfincși, creaturi mitice cu cap de Sfinxul-Rosiei-Montaneom, corp de leu, picioare de taur și aripi de vultur, și la Roșia Montană există unul aparent natural. Sfinxul Roșiei Montane este situat pe unul dintre cele mai înalte puncte ale Masivului Cârnic și are două capete: unul mare și încă unul mai mic, numit Sfinxișorul, deasupra celui mare. Unii localnici chiar susțin că evreii nu vor putea pune mâna pe aurul nostru atât timp cât Sfinxul va păzi Roșia Montană. E posibil ca acest oraș subteran al zeilor să fie adevărata țintă a miliardarilor evrei George Soros și Beny Steinmetz? Am aflat deja că amândoi au investit sume colosale pentru a-și pune ghearele pe Roșia Montană, am văzut implicarea SRI-ului atât în povestea copilului ucis pe 2 septembrie, cât și în descoperirea din Galeria Hiperboreeană. Am văzut implicarea clasei politice de vârf atât în mușamalizarea înțelegerii secrete cu evreii, cât și în regizarea crimei copilului, apoi în deturnarea atenției publicului către maidanezi. Am văzut și manipularea fără ascunziș a mass-mediei în aceste cazuri. Pentru a afla dacă interesul miliardarilor evrei este orașul subteran sau aurul (alături de celelalte metale prețioase), nu trebuie decât să aruncăm o privire către planul proiectului minier de la Roșia Montană. Acesta este unul dintre cele mai mari proiecte de exploatare auriferă din lume, cu riscuri mult peste toate celelalte. În absolut toate țările Uniunii Europene se utilizează în astfel de exploatări aproximativ 1.000 de tone de cianuri; la Roșia Montană se 1185360_562294777170533_306735921_ndorește utilizarea a 13.000 de tone de cianuri pe an. Intervenția se va face pe un perimetru de 1.258 de hectare; se vor rade patru munți și se va săpa la o adâncime de 400 de metri, creându-se un crater gigantic, cu un diametru de aproximativ 8 kilometri, vizibil și de pe Lună. Proiectul va duce la excavarea a 500 de milioane de tone de steril în urma utilizării cianurilor. În urma acestui proiect, România va rămâne pentru totdeauna cu un lac imens de cianuri (adică 215 milioane de metri cubi de cianuri), și un baraj ce ar trebui să reziste veșnic (lucru puțin probabil). Pentru întreținerea și supravegherea acestui baraj, Roșia Montană Gold Corporation ne oferă doar 150 de milioane de euro, deși Agenția de Mediu a Statelor Unite ale Americii a evaluat costurile la 2,6 miliarde de dolari. Exploatarea se va face la suprafață, nu în galerii ca până acum, distrugându-se aproape complet respectiva zonă. Deși sunt și alte tehnologii pentru extracția aurului, nepericuloase pentru mediu, cea cu cianuri este cea mai ieftină și cea mai periculoasă. Evident că o firmă se gândește doar la profitul propriu, alegând cheltuieli cât mai mici. Și evident că jurnaliștii noștri cumpărați de evrei, precum Mihai Gâdea și Mircea Badea de la Antena 3, ascund publicului variantele alternative, încercând să ne convingă că extracția aurului cu ajutorul cianurilor este singura modalitate. Chiar un inginer chimist din Baia Mare a inventat încă din anul 2000 o metodă alternativă, care nici nu pune în pericol mediul, și este și mai eficientă, metodă respinsă de către Roșia Montană Gold Corporation. De ce evreii de la Gabriel Resources resping metodele alternative de extracție a aurului, unele chiar mai eficiente, preferând-o doar pe cea distrugătoare? De ce vor neapărat să folosească 13.000 de tone de cianuri pe an, când peste tot în lume este vorba doar despre 1.000 de tone? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: pentru a distruge zona. De ce și-ar dori distrugerea acelei zone? Nu poate fi decât un motiv viabil: pentru a bloca accesul către / din orașul subteran al zeilor. Am văzut deja că Securitatea a sigilat intrarea în Galeria Hiperboreeană încă din 1976 iar în 2012, după ce a fost extrasă enorma lespede, SRI-ul și armata au au cimentuit puțul care ducea spre interiorul muntelui, blocând și intrarea în galerie. Un imens lac de cianuri ar sigila intrarea către acel oraș pentru totdeauna. Nimeni nu ar putea intra vreodată acolo și, mai ales, nimeni și nimic nu ar putea ieși de acolo. Dacă miliardarii evrei de la Gabriel Resources urmăresc într-adevăr distrugerea intrării orașului zeilor și îngroparea acestuia sub 215 milioane de metri cubi de cianuri, de ce ar face asta? Pentru a afla răspunsul, trebuie să cunoaștem adevărata religie a evreilor, ascunsă maselor dar cunoscută la cel mai înalt nivel.

Zeii evreilor

Miturile tuturor religiilor povestesc despre doi frați gemeni, care au moștenit la un moment dat Pământul de la tatăl lor. Babilonienii îi numeau Marduk și Iștar, iar evreii i-au ascuns în Cartea Esterei din Vechiul Testament sub numele Mardochai și Estera. Vechile legende dau de înțeles că Iștar ar fi fost creatoarea rasei semite, din care face parte și poporul israelit. De la cultul primordial al zeiței-mamă, evreii au trecut la politeism, la fel ca toate popoarele cu care au intrat în contact. Au adoptat o nouă formă de Depiction of Mardukmonoteism odată cu cultul solar, instaurat de către Moise / Akhenaton. Însă, ajunși în Canaan, evreii au renunțat treptat la zeul lui Moise, oscilând între Baal-Zephon sau Yahu / Yahweh și Așerah / Astarte, nimeni alții decât gemenii divini ai babilonienilor, Marduk și Iștar. Conform istoriei oficiale a evreilor, Canaanul a fost împărțit la un moment dat în două regate, Iuda (cel din sud) și Israel (partea de nord). Iuda (sau Yehuda în ebraică) înseamnă „mulțumită lui Yahu / Yahweh” iar Israel se traduce corect prin „Iștar, zeița conducătoare”. Prin urmare, cele două regate s-au separat din motive religioase, fiecare fiind adeptul uneia dintre cele două divinități: Iuda al lui Marduk iar Israel al lui Iștar. În 586 î.e.n., regatul Iuda a fost cucerit de către babilonieni, majoritatea evreilor iudei fiind deportați în Babilon. Acolo au făcut cunoștință cu cultul lui Marduk, zeitatea principală a Babilonului, nimeni altul decât divinitatea pe care o adorau sub numele Yahu / Yahweh. Exilul s-a încheiat în 538 î.e.n., după ce Babilonul a fost cucerit de către perșii lui Cyrus cel Mare. Întorși în Canaan, o serie de preoți, conduși de profetul Ezdra, au creat o religie pentru toți evreii, israeliți și iudei, închinată lui Marduk / Yahweh. Însă acea religie se adresa doar maselor, o mare parte a elitei religioase preferând-o pe zeița-mamă Iștar. Atunci când evreii greci din Alexandria au inventat creștinismul, au lăsat în urmă câteva indicii cu privire la zeitatea lor: dacă Israel (reprezentând adepții lui Iștar) era considerat poporul ales, Iuda a devenit trădătorul Domnului (deoarece, din punctul de vedere al adepților lui Iștar, iudeii și-au trădat zeița-mamă, preferându-l pe Marduk). Războiul supușilor celor două zeități a continuat de-a lungul timpului, nefiind observat nici măcar de către evreii de rând. Dacă Iștar era conducătoarea din umbră a israeliților, pe Marduk îl întâlnim în jurul anului 600 ca zeu al islamismului (musulmanii consideră că zeul lor, Allah, este Yahweh al evreilor), o religie ce păstrează și astăzi o atitudine ostilă față de femei (fără îndoială, datorată aversității zeului lor față de sora sa, Iștar). În momentul în care o parte a elitei evreiești (cea supusă lui Iștar) a hotărât să transforme Statele Unite ale Americii într-un nou Canaan, a avut grijă să-și aducă acolo și divinitatea. Astfel, pe Iștar o putem observa în New York imortalizată sub forma zeiței romane Liberta, Statuia Libertății devenind simbolul Statelor Unite ale Americii. Adepții săi evrei au fost numiți sioniști, în timp ce aceia rămași credincioși lui Marduk sunt considerați evrei ortodocși. Spre deosebire de evreii ortodocși, sioniștii nu cred în natura divină a Torei (Vechiul Testament), preferând Talmudul, lucru absolut firesc, ținând cont că dumnezeul Torei este Yahweh / Marduk. În luna iulie a anului 2000, regizorul de filme documentare, Alex Jones, s-a înfiltrat în Bohemian cremation_of_careGrove din California, locul unde cei mai puternici și bogați sioniști din lume se întâlnesc anual, reușind să filmeze pe ascuns ritualuri ciudate, executate în jurul statuii gigantice a unei bufnițe. Bufnița, care poate fi găsită și pe bancnota de un dolar american, este unul dintre simbolurile zeiței sioniștilor, Iștar. În prezent, deși sioniștii reprezintă jumătate dintre evreii aflați în Israel, ei constituie majoritatea populației mondiale evreiești. Așadar putem observa că Iștar a preluat majoritatea evreilor, iar Marduk a fost nevoit să se mulțumească cu puținii evrei ortodocși și cu musulmanii. Povestea acestor gemeni divini există ascunsă în Vechiul Testament, unde gemenii Iacob (ce și-a schimbat numele în Israel) și Esau se luptă pentru dreptul de prim-născut, implicit pentru moștenirea tatălui lor. Lupta biblică continuă și în ziua de astăzi, fiind dusă de adepții celor două divinități, cel mai bun exemplu fiind războiul dintre evreii sioniști și musulmani. Să nu uităm că, pe 11 septembrie 2001, sioniștii au distrus World Trade Center, dând vina pe musulmani, în orașul vegheat de statuia zeiței Iștar, New York. Ca o paranteză, „york” este un cuvânt celtic, ce desemnează tisa, arborele morții în Marea Britanie și Scandinavia, un copac funerar, folosit ca ornament al cimitirelor, ce împrăștie moartea prin otrava conținută în el. Exact cum s-a împrăștiat moartea în Orientul Mijlociu din New York, prin războaie… Revenind la lupta adepților gemenilor divini, este cunoscut faptul că Beny Steinmetz, acționarul majoritar al Gabriel Resources, este un evreu sionist, adică adept al zeiței Iștar, în timp ce George Soros este considerat anti-sionist sau evreu ortodox, prin urmare adept al lui Marduk. Așadar, România a devenit fără voia sa câmpul de luptă al celor două tabere evreiești sau, mai bine spus, al adepților celor două divinități malefice.

Grecii antici susțineau că în orașul subteran din Munții Apuseni Zeus i-a închis pe titani, iar mai apoi pe Typhon, gigantul ce voia să-l detroneze. Typhon era Marduk al babilonienilor sau Yahweh, dumnezeul iudeilor / evreilor ortodocși, prin urmare este vorba despre orașul său. Observăm că sioniștii de la Gabriel Resources (adepții lui Iștar) urmăresc îngroparea intrării în orașul subteran sub 215 milioane de metri cubi de cianuri, în timp ce evreul ortodox George Soros (adeptul lui Marduk) încearcă să oprească acest lucru, finanțând protestele împotriva proiectului minier. Niciuna dintre tabere nu pare să cedeze în lupta pentru Roșia Montană sau, mai exact, pentru orașul subteran al lui Yahweh / Marduk, ambele luptând cât mai murdar și mai înverșunat. Știm și că sioniștii au cerut, prin politicienii români care îi slujesc și prin mass-media pe care o controlează, eutanasierea maidanezilor, dând startul unui teribil măcel, care a dus la uciderea câtorva mii de câini. Ce legătură există între lupta evreilor pentru orașul subteran și câini? Una atât de evidentă, deși pare că aparține domeniului fantasticului, încât niciun om normal n-ar lua-o în calcul. Din fericire, nu toți suntem normali…

Unul dintre cele mai crunte ritualuri religioase antice, întâlnit în numeroase părți ale lumii, precum China, Grecia sau cele două Americi, implica sacrificarea și torturarea câinilor. În Grecia, apariția creștinismului nu a stopat acest ritual, ci l-a adoptat. Astfel, Kynomartyrionul, așa cum a fost denumit, a devenit o sărbătoare anuală, ce avea loc cu 40 de zile înainte de Paște, la care s-a renunțat abia prin anii 1930, în urma numeroaselor plângeri împotriva cruzimii față de animale. În Ungaria și Bulgaria, câinii au fost sacrificați în mod regulat până în timpurile noastre. Bulgarii au modificat ritualul, astfel încât câinii să nu mai fie uciși în timpul procesiunii. Frânghiile cu care în mod obișnuit câinii erau spânzurați de gât au fost legate în jurul corpurilor patrupedelor, învârtite apoi în aer. În 2006, când Bulgaria se pregătea să adere la Uniunea Europeană, ceremonia a fost interzisă, datorită activiștilor europeni pentru drepturile animalelor. Cu toate acestea, în 2011, Petko Arnaudov, primarul satului Brodilovo din sud-estul Bulgariei, a reînviat ritualul, explicând că țăranii „au nevoie de speranță într-o economie extrem de rea” dar și pentru că un focar de febră aftoasă a adus satul în pragul disperării. Presat de activiștii pentru drepturile animalelor din Sofia și Burgas, premierul Boyko Borisov a condamnat oficial acest ritual, numindu-l „barbaric”, și a adoptat o lege ce îl interzice. Câinii erau sacrificați zeiței numite de greci Hekate, o entitate întunecată, asociată cu moartea, infernul, demoni, spirite, magie și boli. Cea mai temută divinitate din cele mai vechi timpuri, supranumită „Regina Nopții”, „Judecătoarea Morții” ori „cea de nerostit”, Hekate poate fi văzută doar de câini, care urlă atunci când ea se află în apropiere, conform credinței populare. Câinii (singurii care o pot simți) îi erau sacrificați pentru respingerea influenței ei negative dar și pentru restaurarea purității și bunăstării unei comunități. Puii de câine erau adesea îngropați la baza hekate_by_comtessedionaea-d4evhw4fundațiilor clădirilor (la fel ca Ana meșterului Manole) pentru prevenirea energiilor negative asociate cu zeița. Cel mai des întâlnit mod de sacrificare a câinilor era spânzurarea acestora pe poduri, urmată de aruncarea cadavrelor în apă. Hekate este aceeași Iștar a sioniștilor, zeitate de cele mai multe ori asociată cu felinele, astfel încât e posibil ca sacrificarea câinilor să reprezinte ofrande aduse zeiței ca dovadă a supunerii și a fidelității, cei ce oferă sacrifiiciile demonstrând astfel că o aleg pe ea în detrimentul fratelui ei, Marduk, asociat adeseori cu câinele. Prin aceste sacrificii, adepții zeiței nu sunt doar protejați de influența negativă a ei, ci îi și solicită ajutorul pentru sporirea propriei lor bunăstări. Să fie oare o coincidență faptul că politicienii noștri de vârf, slujitori ai sioniștilor ce i se închină lui Iștar, au ordonat cu toții masacrarea câinilor maidanezi prin legea eutanasierii? Sau că Presa din România, marioneta acelorași politicieni, a instigat la modul cel mai agresiv posibil poporul la ură împotriva câinilor? Cel mai bun exemplu ni-l oferă Radu Banciu care, în emisiunea sa de pe B1 TV din 20 septembrie, oferea 250 de lei celui care jupuia un câine maidanez și îi aducea blana. Ba chiar le-a cerut telespectatorilor săi să violeze domiciliile celor ce dețin câini și să jupoaie respectivele animale. Același Banciu instiga și cu cinci zile în urmă la otrăvirea și împușcarea maidanezilor… Probabil că nu există coincidențe. Probabil Beny Steinmetz, John Paulson, Thomas Kaplan și ceilalți evrei sioniști din conducerea Gabriel Resources au ordonat sacrificarea maidanezilor pentru a evita mânia zeiței lor, după ce au eșuat în a-i face pe plac prin distrugerea orașului subteran al rivalului ei. Totodată, poate i-au cerut și ajutorul în această problemă, Kabbalah evreiască conținând ritualuri de invocare a entităților din alte lumi. În miturile grecești, Hekate i-a ajutat pe argonauți să obțină lâna de aur, despre care Nicolae Densușianu și alții au demonstrat că se afla pe teritoriul României de astăzi. În prezent, alți străini îi solicită ajutorul pentru a pune mâna pe aurul din Munții Apuseni, ceea ce nu pare a fi o coincidență. Se pare că ritualul sioniștilor a funcționat, atingându-și cel puțin unul dintre scopuri, deoarece mânia zeiței a fost deviată…

Întorcându-ne puțin la moartea copilului de patru ani, trebuie amintit faptul că, în antichitate, zeița Iștar mai era cunoscută ca Lamia în Grecia, Lilith în Israel sau Lilitu în Mesopotamia. Sub acest aspecte, ea era considerată unul dintre cei mai înfricoșători demoni, ce avea obiceiul de a devora copii. Anticii încercau să-și protejeze copiii prin numeroase ritualuri, amulete și chiar prin invocarea altor demoni, precum Pazuzu. Dacă Ionuț Anghel a fost ucis la ordinul celor care ne conduc țara, poate că scopul crimei nu a fost doar distragerea atenția opiniei publice de la afacerea Roșia Montană. Poate că băiatul, precum miile de câini din România, a fost sacrificat acestei entități malefice venerate de sioniști (și nu numai), ahtiate după sângele copiilor. Interesant este și că mama copilului vorbea tot despre un sacrificiu, atunci când se referea la moartea lui Ionuț. „Vă mulțumim din suflet pentru susținere și pentru faptul că ați fost alături de noi. Se pare că sacrificiul lui IONUȚ nu a fost în zadar. De sus, din Împărăția Cerurilor, ne-a luminat și ne-a dat gândul cel bun, pentru ca alți «Ionuți» să nu mai pățească ce a pățit el. Ne bucurăm că legea a trecut, sperăm să fie aplicată și să nu mai auzim de tragedii. Familia Anghel”, scria Felicia Anghel pe contul său de Facebook la nici două ore după adoptarea legii eutanasierii maidanezilor. Sacrificiul lui Ionuț?!?

Inundațiile

Pe 9 septembrie, premierul Victor Ponta declara că proiectul de exploatare a aurului de la Roșia Montana „este închis” și că protestele de stradă și-au atins scopul. Anunțul a venit la o oră după ce Crin Antonescu, președintele Senatului, declara și el că se opune proiectului. După două zile, când sioniștii sărbătoreau 12 ani de când au distrus World Trade Center, 22 de așa-ziși mineri (în realitate majoritatea fiind angajați ai Roșia Montană Gold Corporation) s-au blocat în mină la Roșia Montană. După doar câteva ore, în inundatii_Galati7_d8afa26dbd_thumb_630_380noaptea dintre 11 și 12 septembrie, 39 de localități din județul Galați au fost inundate, 9 persoane și-au pierdut viața, 6.091 au fost evacuate, 1.735 de locuințe au fost inundate iar 35 distruse complet de viitură. Drumul Național 25 a fost blocat, 11 drumuri județene și 463 de poduri au fost afectate de mini-potop iar 3.042 de hectare de teren agricol au fost inundate. Ploaia a inundat și orașul Tulcea dar și câteva localități din județ, provocând pagube estimate la 4.085.396 lei. Noaptea dintre 12 și 13 septembrie a adus și în județul Vrancea ploi ce au inundat peste 70 de kilometri de drumuri comunale și ulițe din șapte comune, cele mai mari distrugeri fiind suportate totuși de județul Galați. Tot pe 11 septembrie, statul american Colorado a fost inundat, 1.502 case fiind distruse și 17.494 avariate. Șase persoane și-au pierdut viața, alte 11.000 au fost evacuate iar câteva sute au fost declarate dispărute. Oraşele Jamestown, Lyons şi Longmont au fost transformate practic în insule. „Este fără îndoială un eveniment istoric, care are loc o dată la 500 sau 1.000 de ani”, declara Sean Conway, un oficial din comitatul Weld. Deși inundațiile americane au început tot pe data fatidică de 11 septembrie, ele au avut loc după cele din Galați și Tulcea, statul Colorado fiind cu 18 ore în urma României. Tot pe 11 septembrie, inundațiile au provocat o alunecare de teren în zona Veracruz din Mexic, unde au murit 14 persoane, iar diferite cartiere din Mexico City au rămas sub ape. Apoi, Mexicul a fost învăluit mortal de uraganul Ingrid sosit din est și de furtuna Manuel venită din vest, ploile torențiale ducând la câteva zeci de decese. În Acapulco, mii de turiști au rămas blocați iar în est Ingrid a provocat o nouă alunecare de teren, îngropând un autobuz și ucigând 12 persoane. În același timp, la mii de kilometri depărtare, taifunul Man-Yi lovea violent coasta de est a insulei Honshu, aducând ploi torențiale în zona de centru-sud a Japoniei. Deosebit de afectat a fost și orașul Kyoto, unde 260.000 de persoane au fost evacuate. După ce a lăsat în urmă doi morți, sute de răniți și mii de case avariate, taifunul a început să slăbească, transformându-se într-o furtună tropicală.

Să fie doar mâna naturii aceste furtuni apărute în același timp în Europa, Asia, America Centrală și de Nord, ce au provocat inundații catastrofale? Să fie o coincidență că potopul din sud-estul României a început după sacrificarea a câteva mii de maidanezi, în nefasta zi de 11 septembrie? Unii îl văd ca pe o pedeapsă divină, ca urmare a sângelui vărsat. Însă nu ar avea sens această variantă, ținând cont că Galațiul este unul dintre puținele thumbnail.phpjudețe pacifiste, în care nu au fost nici măcar adunați de pe străzi maidanezii, darămite masacrați. Apele au afectat 39 (3 x 13) de localități din Galați, 3 și 13 fiind unele dintre cele mai importante numere din numerologie (inclusiv din cea evreiască). Puțini știu că, în Afghanistan, 39 este considerat un număr blestemat, fiind asociat cu prostituția. Iar zeița prostituției în majoritatea culturilor, mai ales în Orientul Mijlociu, era Iștar, supranumită adesea și „prostituata divină” sau „vulva cerului”. Conform Talmudului, activitățile interzise evreilor în ziua de Sabbat sunt în număr de 39. De asemenea, Sanhedrinul evreiesc permite 39 de lovituri de bici celor condamnați la 40 de lovituri. 39 de persoane au semnat prima constituție a Statelor Unite ale Americii pe 17 septembrie 1787 (printre care se aflau numeroși evrei sioniști). Dacă acest număr este atât de important pentru sioniști, e posibil ca el să fie în legătură cu zeița lor, Iștar, așa cum sugerează și „blestemul lui 39” din Afghanistan, iar cele 39 de localități din Galați să poarte „semnătura” autoarei distrugerii. Egiptenii antici chiar au consemnat o întâmplare ce dovedește faptul că această zeiță era responsabilă cu distribuirea pedepselor divine. Se spune că Iștar, numită de egipteni Hathor, a fost trimisă de zeul suprem Ra să pedepsească omenirea răzvrătită. Transformată în leoaică, Iștar era cât pe ce să măcelărească întreaga omenire. Însă zeii au revărsat peste câmpii o imensă cantitate de bere, colorată în roșu. Crezând că este sânge, zeița distrugătoare a băut atât de mult, încât n-a mai putut vâna, astfel omenirea fiind salvată. Indienii păstrează un mit asemănător, în care distrugătoarea Kali era pe punctul de a distruge omenirea, fiind oprită doar de zeul Șiva. Într-o altă versiune indiană, Ganga, zeița apelor sacre, a fost trimisă pe Pământ pentru a purifica sufletele a 60.000 de copii uciși de înțeleptul Kapila. Zeița a plecat furioasă, înecând totul sub apele ei, fiind calmată doar de același Șiva, care a prins-o și a lăsat-o să plece doar după ce s-a liniștit.

Poate că nu ar fi prea deplasat să luăm în considerare ipoteza că inundațiile catastrofale ar putea fi „opera” zeiței Iștar. Evreii sioniști nu au reușit să-i facă pe plac distrugând intrarea către orașul subteran de la Roșia Montană, astfel că i-au sacrificat mii de câini pentru a fi feriți de mânia ei. Ritualul kabalistic a funcționat, furia zeiței lovind cât mai departe de ei. Cum au fost ishtar-owlalese acele locuri? Nu știm exact, însă e posibil să aibă legătură cu descoperirea din 2012. Galațiul, cel mai afectat județ din România de inundații, este locul în care a fost topită uriașa lespede de la Roșia Montană și transformată în lingouri de aur și wolfram. Nu se știe unde au dispărut acele lingouri, însă e posibil ca ele să fi fost împrăștiate în lume, poate chiar în S.U.A., Mexic și Japonia, acolo unde au lovit inundațiile în același timp. Dacă sioniștii de la Gabriel Resources vor să închidă orașul subteran pentru totdeauna, sub un lac de cianuri, înseamnă că îndeplinesc voia zeiței lor, probabil pentru a ține pe cineva sau ceva înauntru. Cum uriașa lespede ce bloca intrarea a fost înlăturată în 2012, zeița invocată de kabaliștii sioniști i-a pedepsit pe cei pe care îi considera responsabili, urmând aurul și wolframul din lespede. Astfel, a inundat nu doar Galațiul, unde a fost topită lespedea, ci și locurile unde au ajuns metalele din ea. Dacă ar fi posibilă această variantă, cum au fost provocate inundațiile? E absurd să credem că o asemenea entitate ar fi pocnit din degete iar apa ar fi apărut de nicăieri, așa cum se întâmplă în povești. Condițiile meteorologice pot fi controlate, după cum demonstrează proiectul HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program). Oamenii au primit tehnologia, inclusiv pe cea a HAARP-ului, de la acele entități pe care le considerau zei. Prin urmare, o entitate precum Iștar nu ar fi apelat la minuni / farmece / magie pentru a inunda mai multe locuri, ci la tehnologia ce permite controlul fenomenelor meteorologice.

Ca o curiozitate ce ar putea demonstra prezența tehnologiei HAARP, în județul Galați continuă fenomenele stranii. La mai puțin de două săptămâni după inundații, locuitorii satului Izvoarele din comuna gălățeană Slobozia Conachi susțin că li se cutremură casele și se aud tot felul de zgomote ciudate din pământ, începând din 23 septembrie. Din cauza zguduiturilor care au loc și de șapte ori pe zi, pereții caselor s-au crăpat iar tencuiala a început să cadă. „Se simte de parcă fierbe pământul sub picioare. Se aud bubuieli puternice de sare mâncarea de pe masă. Să vină cineva să spună ce este, că ne cad casele pe noi şi nu mai putem dormi de teamă”, declara pentru cotidianul Viața Liberă una dintre localnice, Anca Necula. Și casa parohială din localitate, recent renovată, a avut de suferit, preotul satului susținând că, în urma acestor cutremure, poza cu Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian Crăciun, a căzut de pe perete. Primarul comunei Slobozia Conachi nu a reușit să liniștească oamenii, drept pentru care a apelat la ajutorul celor de la Protecția Civilă, însă nici aceștia nu au reușit să descopere motivul fenomenelor din Izvoarele. Drept pentru care, primarul Ion Nicolau a ajuns la concluzia că doar seismologii și geologii pot găsi explicații pentru bubuielile și zgâlțâiturile care i-au îngrozit pe cei 1.500 de localnici. „Am chemat doi geologi şi un seismolog. Aşteptăm să vină specialiştii şi abia apoi vom trage concluziile”, a explicat el pentru același cotidian. Până la sosirea specialiștilor, localnicii dau vina pe cei care exploatează petrol în zonă. E posibil ca exploatarea petrolului să creeze acele mișcări tectonice care dau naștere sunetelor ciudate și deselor cutremure? Teoretic, da. Practic, șansele sunt mici să se întâmple acest lucru acolo unde a lovit viitura cu doar câteva zile în urmă, mai ales pentru că se extrage petrol în zonă de aproximativ șase decenii, fără să se fi avut loc până acum vreun fenomen asemănător. Dacă tehnologia HAARP (sau ceva asemănător) a creat viitura, e posibil ca tot ea să fie responsabilă pentru mișcările tectonice din prezent. Semn că se pregătește încă un dezastru în același județ Galați.

Cercetările evreilor în Bucegi

În toată această poveste incredibilă mai există (cel puțin) o curiozitate. În 2010 a fost organizat un exercițiu militar comun româno-israelian în Carpații Meridionali, la est de Roșia Montană, în apropiere de Sfinxul din Bucegi și de Vârful Omu, locuri foarte importante pentru daci. La exercițiu nu au participat doar militari israelieni, ci și un număr destul de mare de rabini. În același timp, în acea zonă era organizată o tabără pentru 65 de copii Untitledisraelieni, peste 40% dintre cei din tabără fiind parapsihologi. Pe 26 iulie, un elicopter israelian s-a prăbușit inexplicabil în zona Colții Țapului, deasupra Poienii Gutanu, situată în partea vestică a Masivului Bucegi. La bordul elicopterului se aflau 6 militari israelieni (din nou, același număr sacru al evreilor) și un român, media lor de vârsta fiind puțin peste 33 de ani (tot unul dintre cele mai importante numere ale evreilor). Dacă zeița sioniștilor este Iștar, personaj simbolizat adeseori printr-o felină, interesant e că operațiunea de recuperare a resturilor elicopterului a fost coordonată de una dintre cele mai celebre unități de elită israeliene, așa-numita Unitate 669, ai cărei componenți sunt supranumiți „pisicile”, după emblema unității – o pisică înaripată. Martorii susțin că, în acea zi, înainte de accident, toată zona cuprinsă între Babele – Vârful Omu – Muntele Gaura a fost survolată de mai multe elicoptere militare, ba chiar au fost zărite echipe de soldați care păreau că păzesc ceva. Un cioban s-a plâns că nu a fost lăsat să treacă cu oile spre Padina de doi „militari care aveau un aparat d-ăla ce parcă măsura curentul”. Exact în acea zonă se află celebra „Gură de Rai”, o pantă cu o suprafață de aproximativ un kilometru pătrat, unde se manifestă o „anomalie magnetică atipică”, așa cum o definesc specialiștii, ce are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman. Se pare că scopul israeliților în munții Bucegi nu era un exercițiu militar, ci cercetarea secretelor lui Zamolxe. Despre copiii din tabără se presupune că fac parte din pepiniera de parapsihologi ai Israelului, precum „copiii Geller”. Surprinzătoare este și prezența rabinilor la aceste „exerciții militare”, buni cunoscători ai magiei kabalistice. Unii consideră că respectivul elicopter s-a prăbușit din cauza „Gurii de Rai”, acea zonă de anomalie magnetică ce face praf orice aparat electronic. Totuși, zona a fost survolată de mai multe elicoptere care nu au pățit nimic. Prin urmare, nu magnetismul muntelui este răspunzător pentru accident. După cum afirma Nirmod Shefer, șeful Statului Major al forțelor aeriene israeliene, starea tehnică a elicopterului era „excelentă”, prin urmare accidentul nu poate fi pus nici pe seama unor defecțiuni tehnice. Șeful Serviciului Salvamont Bran, Fănica Boboc, declara pentru Mediafax că „elicopterul s-a înfipt într-o stâncă, probabil dintr-o eroare de pilotaj”. Însă e greu de crezut că un pilot experimentat, foarte bine antrenat, ar fi făcut o asemenea greșeală, înfingând aparatul într-o stâncă. Cu 8 zile înainte de accident, alte două elicoptere israeliene erau cât pe ce să se prăbușească din cauza unor „defecțiuni tehnice”, aterizând de urgență în zona localității Priboiu din județul Dâmbovița. Care să fie adevărata cauză a prăbușirii elicopterelor? Câțiva soldați români, martori ai accidentului, au acceptat să vorbească sub protecția anonimatului, deși li s-a cerut să jure că vor păstra tăcerea. Cu toții spun că au văzut pe vârful muntelui câțiva oameni ce purtau robe albe, lungi, cu mâinile în sus. Imediat s-a iscat din senin o furtună, ce a luat pe sus elicopterul israelian și l-a izbit frontal de o stâncă. După aceasta, furtuna s-a oprit la fel de brusc iar oamenii în alb au dispărut. Israeliții s-au speriat și au părăsit zona de urgență, decizând să pună capăt exercițiului militar. Se pare că misterioșii oameni de pe munte sunt solomonari, membri ai unui ordin străvechi al preoților lui Zamolxis, capabili să controleze vremea (fără tehnologie de genul HAARP, precum sioniștii), ce trăiesc ascunși în munți, de unde păzesc tărâmul dacilor. Iar mărturiile acestor martori au dispărut inexplicabil de pe internet, deși puteau fi găsite pe nenumărate site-uri nu cu mult timp în urmă…

Apocalipsa românească

Creștinii pot regăsi evenimentele din România de astăzi în ultima carte biblică, Apocalipsa lui Ioan. „Şi am văzut un înger, pogorându-se din cer, având cheia adâncului şi un lanţ mare în mâna lui. Şi a prins pe balaur, şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana, şi l-a legat pe mii de ani, și l-a aruncat în adânc şi l-a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile, până ce se vor sfârşi miile de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat câtăva vreme” (20:1-3). Uriașa lespede de 1.700 de tone, inscripționată în limba hiperboreenilor, ce acoperea misteriosul puț din Galeria 9256494_origHiperboreeană, ar putea fi acea pecete despre care vorbea Ioan. Din miturile vechi știm că tatăl gemenilor divini, supranumit Marele Șarpe în multe culturi, a fost închis în lumea subterană, poarta ei de acces putând fi tunelul de la Roșia Montană. Aceleași mituri susțin că Marduk a fost întotdeauna credincios tatălui său, căutând metode de a-l elibera, pentru a conduce lumea împreună, în timp ce Iștar și-a dorit puterea absolută doar pentru ea, nefiind dispusă să o împartă cu nimeni. Dacă sub Roșia Montană ar fi locul în care a fost închis Marele Șarpe, putem înțelege de ce sioniștii ei încearcă să închidă acea „poartă” sub un imens lac de cianură, pe când evreii lui Marduk se opun acestui lucru. Despre acel balaur, Apocalipsa susține că „va ieşi să amăgească neamurile, care sunt în cele patru unghiuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, şi să le adune la război” (20:8). Oare nu ar putea fi George Soros și Beny Steinmetz acei Gog și Magog ce se războiesc pentru Roșia Montană? Sau cei doi martori care „au putere să închidă cerul, ca ploaia să nu plouă în zilele proorociei lor, şi putere au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi” (11:6), adică au acces la tehnologie de control al vremii, de genul HAARP? Conform Bibliei, bătălia finală va avea loc la Harmaghedon, care a fost tradus ca Muntele Meggido. Însă Meggido din Israel nu este munte, ci o colină artificială. N-ar putea fi acesta „muntele de aur” pe care se află Roșia Montană? Lui Ioan, un înger i-a spus: „Scoală-te şi măsoară templul lui Dumnezeu şi altarul şi pe cei ce se închină în el. Iar curtea cea din afară a templului, scoate-o din socoteală şi n-o măsura, pentru că a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare cetatea sfântă patruzeci şi două de luni” (11:1-2). Oare această măsurătoare nu ar putea reprezenta evaluările de la Roșia Montană din ultimii ani? Acel „templu al lui Dumnezeu”, „cetate sfântă” sau „noul Ierusalim”, plin cu aur și pietre prețioase, unde se spune că vor locui divinitățile după ce se vor întoarce, nu ar putea fi orașul subteran al zeilor de sub Munții Apuseni? „Iar cel de al treilea a vărsat cupa lui în râuri şi în izvoarele apelor şi s-au prefăcut în sânge” (16:4), susține Biblia. Pe Harta OLYMPUS DIGITAL CAMERAIosefină a Transilvaniei din 1769-1773, Roșia Montană apare sub numele de Veres Patak, adică „Pârâul Însângerat / Roșu”. În plus, râul Roșia este bogat în minerale, în special fier, care îi dau o culoare roșiatică. Din galeriile miniere vechi de peste două milenii se scurg în râul Roșia în fiecare secundă 20 de litri de ape acide, poluarea propagându-se de aici în râurile Abrud și Arieș, și astfel întâlnim tot la Roșia Montană apele „prefăcute în sânge”. Ultima carte biblică vorbește și despre munți răsturnați sau distruși. N-ar putea fi vorba despre munții pe care Roșia Montană Gold Corporation vrea să îi reteze? Apocalipsa mai spune că „şarpele a aruncat din gura lui, după femeie, apă ca un râu ca s-o ia apa. Şi pământul i-a venit femeii într-ajutor, căci pământul şi-a deschis gura sa şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul, din gură” (12:15-16). N-ar putea fi acest pasaj o referire la inundațiile de după 11 septembrie? „Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus, şi văzând-o, m-am mirat cu mirare mare” (17:6), mai spune Ioan. Dacă Eugenio Montale era de părere că „pe sfinţi va trebui să-i cauţi printre câini”, respectiva femeie n-ar putea fi Iștar, cea căreia i s-au sacrificat mii de maidanezi? Apocalipsa vorbește și despre „o stea uriaşă, arzând ca o făclie”, numită Absintos. N-ar putea fi ea oare cometa Ison care va ajunge în acest an în apropierea Pământului? Dacă inversăm literele primei silabe din numele cometei, reiese cuvântul Sion, numele muntelui sfânt al adoratorilor lui Iștar. De asemenea, numele Ison ar putea însemna și „cereasca Iștar”, o nouă referire la divinitatea sioniștilor. Să fie oare vorba despre o coincidență? Sau, mai bine zis, despre o serie de coincidențe?

Creștinii ar putea interpreta și în acest sens evenimentele din prezent. Din fericire, eu nu mă număr printre ei și nici nu cred într-un sfârșit al lumii de genul celui profețit de religii, așa că nu pot lua în calcul această interpretare a Apocalipsei. Dar dacă, totuși… ar fi adevărată?

Concluzii

Deși firul întregii povești prezentate mai sus pare să se lege, trebuie luate în seamă și alte amănunte. Unul deosebit de important este legat de descoperirile de la Roșia Montană din 1976 și 2012. Se pare că povestea scheletului uriaș și a lespezii a fost inventată în septembrie 2012 de către cineva care dorea să se amuze pe seama „conspiraționiștilor”, demonstrând ușurința cu care pot fi manipulate masele. În povestea sa chiar a introdus anumite inadvertențe, care ar fi trebuit să ridice semne de întrebare în mințile cititorilor. De exemplu, aurul de 50 de karate nu există, 24 de karate fiind valoarea maximă, ce indică o puritate a aurului de 99,9%. Dacă lespedea lungă de 12 metri, lată de 6, groasă de 3 și grea de 1.700 de tone a fost tăiată în 80 de calupuri egale, fiecare bucată ar fi trebuit să fie lungă de 15 centimetri, lată de 7,5, groasă de 3,75 și grea de 21,25 de tone. O greutate mult prea mare pentru niște obiecte atât de mici. În plus, exprimarea martorilor este prea corectă din punct de vedere gramatical, lucru greu de crezut în cazul unor simpli mineri. Fotografia scheletului „hiperboreanului” a fost realizată în Photoshop, ceea ce recunoaște nu doar autorul farsei, dar se și poate observa la o privire atentă. Pe lângă acest fals, trebuie menționat și că Pergamentul Secret, care vorbește despre un tunel sub munții Orăștiei și o cameră imensă din aur pur, cu scaune uriașe, este o lucrare de ficțiune, la fel ca toate celelalte ale lui Radu Cinamar, care ar putea sau nu să includă elemente reale. În plus, existența unui oraș imens în subsolul Carpaților Orientali nu poate fi dovedită, neexistând niciun fel de dovadă fizică. Și totuși…

Dând la o parte povestea hiperboreeanului uriaș și a lespezii gigantice, rămân scrierile antice grecești ce susțin existența unui tărâm subteran al zeilor în acea zonă. Despre un tunel prin care armata lui Decebal a traversat munții în doar două zile scriau și romanii. Acel Tartar al grecilor se află în apropierea pădurii Baciu de lângă Cluj, considerată a fi intrarea către o altă lume. E drept că noi, publicul, nu avem dovezi pentru existența unei lumi subterane. Însă absența dovezii nu este neapărat dovada absenței. Dacă publicului nu i-au fost prezentate dovezi, nu înseamnă că ele nu ar putea exista, fiind ținute în secret de către elita conducătoare. Existența tunelurilor misterioase din munți a fost demonstrată inclusiv prin materiale video. Interesul celor doi miliardari pentru Roșia Montană este real, la fel ca urmele numerologiei kabbalistice în toate evenimentele importante ale lunii septembrie, ce scot în evidență latura ocultă. Real este și interesul sioniștilor pentru țara noastră, evenimentele din 2010 din Bucegi fiind sprijinite de dovezi concrete. Reale sunt și toate inadvertențele din povestea copilului ucis pe 2 septembrie, manipularea mass-mediei pentru începerea exploatării la Roșia Montană și împotriva maidanezilor, precum și unificarea întregii clase politice de vârf în privința eutanasierii câinilor comunitari. De asemenea, reală este și intenția sioniștilor de a distruge întreaga zonă a Roșiei Montane prin utilizarea unei cantități de cianuri mult mai mari decât în mod obișnuit. Reală și demonstrată este și existența centrilor energetici din munți, inclusiv în Carpații Occidentali. Tot reale sunt și fenomenele paranormale din munții noștri, ignorate de oamenii „serioși”. Real este și sfinxul de la Roșia Montană (chiar doi, dacă îl luăm în calcul și pe cel mic), fiind cunoscut în întreaga lume antică faptul că sfincșii erau paznici ai secretelor zeilor. E drept că inundațiile de la Galați nu pot fi puse pe seama dezmembrării lespezii imaginare. Însă, dacă nu e acesta motivul pentru care viitura a lovit respectivul județ, nu înseamnă nici că totul a avut cauze naturale. Amploarea inundațiilor, apariția lor în același timp cu cele din Statele Unite, Mexic și Japonia dar și mișcările tectonice stranii din prezent exclud cauzele naturale, sugerând utilizarea HAARP-ului. Dacă nu știm de ce a fost ales Galațiul ca țintă, nu ne rămâne decât să căutăm în continuare.

Povestea uriașului hiperborean ne-a demonstrat ușurința cu care acceptăm manipularea. Iar acest lucru ar trebui să ne învețe să cernem absolut toate informațiile ce ne sunt oferite, indiferent cât de convingători par a fi cei ce ne oferă respTriunghi Ceahlaul, Omu si Rosia Montanaectivele informații. Doar astfel, cu ochii larg deschiși, vom putea privi dincolo de minciuni, în speranța că vom descoperi măcar o frântură de adevăr. Mai ales acum, când manipularea mass-mediei și a politicienilor atinge cote alarmante. Doar deschizând ochii vom putea înțelege ce se întâmplă cu adevărat în jurul nostru și doar astfel vom putea încerca să ne recuperăm pământul strămoșesc. Vorba cântecului: „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, / În care te-adânciră barbarii de tirani! / Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte, / La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!”.

Îi pasă cuiva că Roșia Montană, împreună cu cei doi munți sfinți ai dacilor, Ceahlăul și Vârful Omu, formează un uriaș triunghi echilateral invizibil? Sau ignorăm posibilitatea existenței unui oraș antic subteran doar pentru că cineva a inventat o poveste despre un schelet uriaș?

Faţa ascunsă a lui Yahweh

Posted in Secretele zeilor with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on 29 noiembrie, 2011 by Claudiu-Gilian Chircu

Şi tot pământul va fi mistuit de văpaia mâniei Mele.” – Yahweh (Cartea lui Sofonie 3:8)

 

Bel, Marduk, Martu, Utu, Şamaş, Şamsiel, Apollo, Horus, Khonsu, Baal, Belial, Baldr, Okuninushi, Illuyanka, Pleistoros, Candaon, Candaios, Ahura Mazda, Allah sau Yahweh sunt doar câteva nume ale ultimului conducător al planetei noastre, Dumnezeu pentru unii şi Satan pentru alţii. Poate fi considerat într-adevăr o entitate malefică, aşa cum susţine Noul Testament? Sau aceasta este doar o denigrare a adepţilor taberei opuse?

În multe culturi era considerat zeu al războiului. Pentru babilonieni, ca Nergal, era şi zeul bolilor, al soarelui distrugător de la amiază şi al lumii de dedesubt. Sub numele Marduk sau Yahweh îşi pedepsea poporul foarte des, indiferent că era vorba de cel babilonian sau de cel evreu. Gnosticii îl credeau pe Yahweh o entitate malefică ignorantă şi necunoscătoare. Cercetătorul Edward Meyer, citat de Sigmund Freud în Moise şi religia monoteistă, scria despre Yahweh că este un demon înfricoşător, sângeros, care bântuie noaptea şi se sfieşte de lumina zilei. De fapt, demon este considerat şi de creştinism şi iudaism, atât sub numele Nergal, cât şi sub cel de Satan. În Vechiul Testament, Yahweh este un zeu invidios, răutăcios, răzbunător, nemilos şi chiar frustrat de multe ori. De fapt, aşa îl descriu şi supuşii săi în Biblie: „Yahweh este un Dumnezeu zelos, Yahweh se răzbună, El cunoaşte mânia. Yahweh se răzbună pe potrivnicii Săi şi împotriva duşmanilor Săi stă neînduplecat.” (Cartea lui Naum 1:2) Yahweh îşi incită adepţii la violenţă, crime, jafuri şi violuri de nenumărate ori şi încearcă să-i controleze prin frică, ameninţându-i şi blestemându-i ori de câte ori are ocazia. Să vedem câteva exemple:

– „De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau văzător de vise şi va face înaintea ta semn şi minune, şi se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ţi-a grăit el, şi-ţi va zice atunci: să mergem după alţi dumnezei, pe care tu nu-i ştii şi să le slujim acelora (…) pe proorocul acela sau pe văzătorul acela de vise să-l daţi morţii, pentru că v-a sfătuit să vă abateţi de la Domnul Dumnezeul vostru.” (Deuteronomul 13:1-5)

– „De te va îndemna în taină fratele tău, fiul tatălui tău, sau fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau femeia de la sânul tău, sau prietenul tău care este pentru tine ca sufletul tău, zicând: haidem să slujim altor dumnezei, pe care tu şi părinţii tăi nu i-aţi ştiut, (…) să nu te învoieşti cu ei, nici să-i asculţi; să nu-i cruţe ochii tăi, să nu-ţi fie milă de ei, nici să-i ascunzi; ci ucide-i; mâna ta să fie înaintea tuturor asupra lor, ca să-i ucidă, şi apoi să urmeze mâinile a tot poporul. Să-i ucizi cu pietre până la moarte, că au încercat să te abată de la Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei.” (Deuteronomul 13:6-10)

– „De vei auzi de vreuna din cetăţile tale, pe care Domnul Dumnezeul tău ţi le dă ca să locuieşti, că s-au ivit în ea oameni necredincioşi dintre ai tăi şi au smintit pe locuitorii cetăţii lor, zicând: haidem să slujim altor dumnezei, pe care voi nu i-aţi ştiut, caută, cercetează şi întreabă bine, şi de va fi adevărat că s-a întâmplat urâciunea aceasta în mijlocul tău, să loveşti pe locuitorii acelei cetăţi cu ascuţişul sabiei, s-o dai, blestemului pe ea şi tot ce este în ea şi dobitoacele ei să le treci prin ascuţişul sabiei. Iar prăzile ei să le aduni toate în mijlocul pieţii ei şi să arzi cu foc cetatea şi toată prada ei, ca ardere de tot Domnului Dumnezeului tău; să fie ea pe vecie dărâmată şi niciodată să nu se mai zidească.” (Deuteronomul 13:12-16)

– „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie dat morţii, că a grăit de rău pe tatăl său şi pe mama sa şi sângele său este asupra sa.” (Leviticul 20:9)

– „Cel ce va bate pe tată sau pe mamă să fie omorât.” (Exodul 21:15)

– „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, acela să fie omorât.” (Exodul 21:17)

– „De se va desfrâna cineva cu femeie măritată, adică de se va desfrâna cu femeia aproapelui său, să se omoare desfrânatul şi desfrânata.” (Leviticul 20:10)

– „Cel ce se va culca cu femeia tatălui său, acela goliciunea tatălui său a descoperit; să se omoare amândoi, căci vinovaţi sunt.” (Leviticul 20:11)

– „De se va culca cineva cu nora sa, amândoi să se omoare, că au făcut urâciune şi sângele lor este asupra lor.” (Leviticul 20:12)

– „De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire şi să se omoare, că sângele lor asupra lor este.” (Leviticul 20:13)

– „Dacă îşi va lua cineva femeie şi se va desfrâna cu mama ei, nelegiuire face; pe foc să se ardă şi el şi ea, ca să nu fie nelegiuiri între voi.” (Leviticul 20:14)

– „Cel ce se va amesteca cu dobitoc să se omoare şi să ucideţi dobitocul.” (Leviticul 20:15)

– „Dacă femeia se va duce la vreun dobitoc, ca să se unească cu el, să ucizi femeia şi dobitocul să se omoare, că sângele lor este asupra lor.” (Leviticul 20:16)

– „Dacă un bou va împunge de moarte bărbat sau femeie, boul să fie ucis cu pietre şi carnea lui să nu se mănânce, iar stăpânul boului să fie nevinovat. Iar dacă boul a fost împungător cu o zi sau cu două sau cu trei înainte, şi stăpânul lui, fiind vestit despre aceasta, nu l-a închis şi boul a ucis bărbat sau femeie, boul să fie ucis cu pietre şi stăpânul lui să fie dat morţii.” (Exodul 21:28-29)

– „De va lua cineva pe sora sa, după tată sau după mamă, şi-i va vedea goliciunea şi ea va vedea goliciunea lui: aceasta este ruşine şi să fie stârpiţi înaintea ochilor fiilor poporului lor. El a descoperit goliciunea surorii sale; să-şi poarte păcatul lor.” (Leviticul 20:17)

– „Bărbatul care se va culca cu femeie în timpul curgerii ei şi-i va descoperi goliciunea, acela a descoperit curgerea sângelui ei şi ea şi-a descoperit curgerea sângelui său: amândoi să fie stârpiţi din poporul lor.” (Leviticul 20:18)

– „Bărbatul sau femeia, de vor chema morţi sau de vor vrăji, să moară neapărat: cu pietre să fie ucişi, că sângele lor este asupra lor.” (Leviticul 20:27)

– „De se va afla la tine, în vreuna din cetăţile tale, pe care ţi le va da Domnul Dumnezeul tău, bărbat sau femeie, care să fi făcut rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău, călcând legământul Lui, (…) Să scoţi pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la porţile tale şi să-i ucizi cu pietre.” (Deuteronomul 17:2-5)

– „Iar cine se va purta aşa de îndărătnic, încât să nu asculte pe preotul care stă acolo la slujbă înaintea Domnului Dumnezeului tău, sau pe judecătorul care va fi în zilele acelea, unul ca acela să moară.” (Deuteronomul 17:12)

– „De va lovi cineva pe un om şi acela va muri, să fie dat morţii.” (Exodul 21:12)

– „Dacă însă va ucide cineva pe aproapele său cu bună ştiinţă şi cu vicleşug şi va fugi la altarul Meu, şi de la altarul Meu să-l iei şi să-l omori.” (Exodul 21:14)

– „Cel ce va fura un om din fiii lui Israel şi, făcându-l rob, îl va vinde, sau se va găsi în mâinile lui, acela să fie omorât.” (Exodul 21:16)

– „Şi i-a zis Domnul: «Treci prin mijlocul cetăţii, prin Ierusalim, şi însemnează cu semnul crucii pe frunte, pe oamenii care gem şi care plâng din cauza multor ticăloşii care se săvârşesc în mijlocul lui». Iar celorlalţi le-a zis în auzul meu: «Mergeţi după el prin cetate şi loviţi! Să nu aveţi nici o milă şi ochiul vostru să fie necruţător! Ucideţi şi nimiciţi pe bătrâni, tineri, fecioare, copii, femei, dar să nu vă atingeţi de nici un om, care are pe frunte semnul +!»” (Iezechiel 9:4-6)

– „Mergeţi şi loviţi pe locuitorii din Iabeşul Galaadului cu sabia, şi femeile, şi copiii. Şi iată ce să mai faceţi: pe orice bărbat şi orice femeie care a cunoscut bărbat, să-i daţi pieirii, iar fetele lăsaţi-le cu viaţă.” (Judecători 21:10-11)

Prin cele de mai sus se observă instigarea la crimă a lui Yahweh. Chiar dacă păcătoşii merită să fie pedepsiţi pentru anumite infracţiuni (cum ar fi incestul, zoofilia, violul, etc.), pedeapsa cu moartea nu pare în concordanţă cu cea de-a şasea poruncă dată lui Moise, adică „Să nu ucizi!” Aceste crime în numele lui Yahweh au ca scop controlul populaţiei prin frică, aşa cum se vede şi din exemplele de mai jos. Dacă în ziua de azi, acest lucru se numeşte terorism, adepţii lui Yahweh consideră că această frică este absolut normală:

– „Domnului Dumnezeului vostru să-I urmaţi şi de El să vă temeţi; să păziţi poruncile Lui şi glasul Lui să-l ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă lipiţi.” (Deuteronomul 13:4)

– „Tot Israelul va auzi aceasta şi se va teme.” (Deuteronomul 13:11)

– „Pierde deci răul din Israel şi va auzi tot poporul şi se va teme şi nu se va mai purta în viitor cu îndărătnicie.” (Deuteronomul 17:13)

– „În ziua aceea va fi de la Domnul mare spaimă printre ei şi fiecare va apuca de mână pe aproapele său şi îşi vor ridica mâna unii împotriva altora.” (Zaharia 14:13)

Răzbunătorul dumnezeu al evreilor nu este mulţumit doar cu crime în numele său, ci are nevoie şi de jafuri, violuri şi sclavie:

– „Iată că vine ziua Domnului, când se vor împărţi prăzile tale în mijlocul tău. Şi voi aduna toate neamurile pentru război împotriva Ierusalimului, şi cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite şi femeile necinstite. Atunci jumătate din cetate va fi dusă în robie, iar restul poporului Meu nu va fi stârpit din cetate.” (Zaharia 14:1-2)

– „Aşa zice Domnul: Iată Eu voi ridica asupra ta rău chiar din casa ta şi voi lua pe femeile tale înaintea ochilor tăi şi le voi da aproapelui tău şi se va culca acela cu femeile tale în văzul soarelui acestuia.” (Cartea a doua a Regilor 12:11)

– „Apoi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: «Răzbună pe fiii lui Israel împotriva Madianiţilor, şi apoi te vei adăuga la poporul tău».” (Numerii 31:1-2) „Şi au lovit ei pe Madian, cum poruncise Domnul lui Moise, şi au ucis pe toţi cei de parte bărbătească.” (31:7) „Iar pe femeile Madianiţilor şi pe copiii lor le-au luat fiii lui Israel în robie; şi toate vitele lor, toate turmele lor şi toate avuţiile lor le-au luat pradă. Toate cetăţile lor din ţinuturile lor cu toate satele lor le-au ars cu foc. Toată prada şi tot ce-au apucat de la om până la dobitoc au luat cu ei. Robii, prada şi cele apucate le-au dus la Moise, la preotul Eleazar şi la obştea fiilor lui Israel, în tabăra din şesul Moabului, care este lângă Iordan, în faţa Ierihonului.” (31:9-12)

– Violul este permis evreilor, după porunca lui Yahweh transmisă prin gura lui Moise: „De se va întâlni cineva cu o fată nelogodită şi o va prinde şi se va culca cu ea şi vor fi prinşi, atunci cel ce s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint, iar ea să-i fie nevastă, pentru că a necinstit-o; toată viaţa lui să nu se poată despărţi de ea.” (Deuteronomul 22:28-29). În afară de aceasta, răpirea femeilor, urmată de viol, nu era doar încurajată, ci chiar o poruncă de la Yahweh: „Mergeţi şi pândiţi din vii şi băgaţi de seamă când vor ieşi fetele din Şilo să joace la horă; atunci să ieşiţi din vii şi să vă luaţi femei din fetele din Şilo şi mergeţi în pământul lui Veniamin. (…) Şi fiii lui Veniamin aşa au şi făcut şi şi-au luat femei după numărul lor din cele ce erau la horă şi pe care ei le-au răpit şi s-au dus înapoi în moştenirea lor şi au zidit cetăţi şi au început să trăiască în ele.” (Judecători 21:20-23).

– Cel mai mare profet al lui Yahweh, acelaşi Moise, socotea femeile drept pradă de război. Doar pe cele virgine, celălalte (alături de copii) trebuind să moară: „Atunci s-a mâniat Moise pe căpeteniile oştirii, pe căpeteniile miilor şi pe sutaşii care se întorseseră de la război, şi le-a zis Moise: «Pentru ce aţi lăsat vii toate femeile? Căci ele, după sfatul lui Valaam, au făcut pe fiii lui Israel să se abată de la cuvântul Domnului, pentru Peor, pentru care a venit pedeapsă asupra obştii Domnului. Ucideţi dar toţi copiii de parte bărbătească şi toate femeile ce-au cunoscut bărbat, ucideţi-le. Iar pe fetele care n-au cunoscut bărbat, lăsaţi-le pe toate vii pentru voi.»” (Numerii 31:14-18).

Cum pentru unii moartea ar fi o pedeapsă mult prea uşoară, Yahweh se mulţumeşte şi cu mutilări. Mai ales dacă femeile sunt cele mutilate: „De se vor bate între dânşii nişte bărbaţi, şi femeia unuia din ei se va duce ca să scoată pe bărbatul său din mâna celui ce-l bate şi, întinzându-şi ea mâna, va apuca pe acesta de părţile lui ruşinoase, să i se taie mâna ei şi să nu o cruţe ochiul tău.” (Deuteronomul 25:11-12).

O altă lege dată de Yahweh poporului său este pe cât de simplă, pe atât de inumană: dacă evreii atacă o cetate şi locuitorii ei se predau, aceştia vor scăpa doar cu plata unui bir (sau taxă de protecţie, cum se numeşte astăzi). Dacă totuşi acei oameni refuză să plătească şi aleg să-şi apere casele şi familiile, evreul trebuie să asculte porunca lui Yahweh: „Să loveşti cu ascuţişul sabiei pe toţi cei de parte bărbătească din ea. Numai femeile şi copiii, vitele şi tot ce este în cetate, toată prada ei să o iei pentru tine şi să te foloseşti de prada vrăjmaşilor tăi, pe care ţi i-a dat Domnul Dumnezeul tău în mână. Aşa să faci cu toate cetăţile care sunt foarte departe de tine şi care nu sunt din cetăţile popoarelor acestora. Iar în cetăţile popoarelor acestora pe care Domnul Dumnezeul tău ţi le dă în stăpânire, să nu laşi în viaţă nici un suflet; ci să-i dai blestemului.” (Deuteronomul 20:13-17)

Cruzimea faţă de copii e prezentă şi în sufletele adepţilor lui Yahweh, nu doar în al lui. Dacă putem presupune că are vreunul dintre ei suflet. Dată fiind lupta pentru supremaţie dintre Yahweh / Marduk şi sora sa, Iştar, adepţii celor doi nu stăteau nici ei degeaba. Iată calea spre fericire în opinia unuia dintre susţinătorii lui Marduk: „Fiica Babilonului, ticăloasa (Iştar – n.a.)! Fericit este cel ce-ţi va răsplăti ţie fapta ta pe care ai făcut-o nouă. Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră.” (Psalmul 136:8-9). Nu ne trebuie prea multe cunoştinţe de psihologie pentru a ne da seama că ura lui Yahweh faţă de femei se datorează urii faţă de sora sa, Iştar. Deoarece pe „ticăloasă” nu avea cum să o pedepsească, zeul evreilor se răzbuna pe femeile oamenilor. Cum un zeu misogin nu putea să aibă decât adepţi misogini, aşa se explică de ce femeile în ţările arabe (şi în alte locuri de pe Glob) au o poziţie net inferioară faţă de cea a masculilor.

După cum ne dă de înţeles Biblia, adepţii lui Yahweh obişnuiau în mod frecvent să ucidă copii, aşa cum susţine şi Cartea înţelepciunii lui Solomon: „Ei făceau slujbe în care ucideau chiar pe copiii lor, sau săvârşeau taine ascunse sau beţii nebuneşti după barbare obiceiuri” (14:23). Cel mai bun exemplu este profetul Elisei care, după ce a primit în mod miraculos puterile magice ale lui Ilie, s-a gândit să se plimbe până în oraşul Betel. La intrarea în oraş, nişte copii au îndrăznit să râdă de chelia profetului. Cum au plătit pentru acest grav afront, e mai bine să citim în Vechiul Testament: „Şi cum mergea pe drum, au ieşit din cetate nişte copii şi s-au apucat să râdă de al zicând: «Hai, pleşuvule, hai!» Iar el, întorcându-se şi văzându-i, i-a blestemat cu numele Domnului. Atunci, ieşind din pădure doi urşi, au sfâşiat din ei patruzeci şi doi de copii.” (Cartea a Patra a Regilor 2:23-24). Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, naratorul biblic continuă într-o notă mai mult decât indiferentă: „De aici Elisei s-a dus la muntele Carmelului, iar de acolo s-a întors în Samaria.” Nimic despre faptul că 42 de copii au fost ucişi cu bestialitate ori de puterile kabbalistice ale lui Elisei, ori chiar de dumnezeul său. Dar poate că uciderea copiilor era un lucru absolut normal în rândul poporului evreu (pe lângă incest, viol, jaf şi alte crime) iar noi nu înţelegem această datină transmisă cu sfinţenie până nu demult. Să ne amintim că şi Irod, regele iudeilor, a comandat uciderea tuturor pruncilor până în doi ani, după cum susţine Noul Testament. De unde această oribilă „tradiţie”? Cel mai probabil, totul a început de la Yahweh, care i-a cerut lui Avraam să-şi sacrifice fiul: „Şi Yahweh i-a zis: «Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!»” (Geneza 22:2). Iar în timpul lui Moise, zeul şi-a trimis îngerul să omoare copiii egiptenilor. Ce deosebire enormă între Yahweh, ucigaşul de copii, şi Iisus, care spunea: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.” (Marcu 10:14) sau „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor.” (Matei 19:14).

Yahweh este foarte mofturos când vine vorba despre jertfele pe care le pofteşte: „Să nu aduci jertfă Domnului Dumnezeului tău bou sau oaie cu meteahnă, sau cu beteşug, căci aceasta este urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.” (Deuteronomul 17:1). Probabil un bou şchiop i-ar fi stat în prea-sfântul gâtlej… Îi plăcea enorm lui Yahweh să se îndoape, după cum ne anunţă tot Biblia. Pe când i s-a arătat lui Avraam într-o după-amiază, împreună cu alţi doi oameni, acesta i-a poftit pe toţi trei la masă. Cât au mâncat prea-sfinţiile lor? Ne spune tot Biblia: „După aceea a alergat Avraam în cort la Sarra şi i-a zis: „Frământă degrabă trei măsuri de făină bună şi fă azime!” Apoi Avraam a dat fuga la cireadă, a luat un viţel tânăr şi gras şi l-a dat slugii, care l-a gătit degrabă. Şi a luat Avraam unt, lapte şi viţelul cel gătit şi le-a pus înaintea Lor şi pe când Ei mâncau a stat şi el alături de Ei sub copac.” (Geneza 18:6-8). Nu vreau să-mi imaginez cum arăta WC-ul ceresc după o asemenea masă copioasă, care ar fi scos din foame câteva sate de copii din Africa… Oricum, putem ghici că viţelul gătit de sluga lui Avraam nu avea nicio meteahnă, altfel i l-ar fi pus Yahweh în cap.

Ce-şi mai doreşte Yahweh ca jertfe, în loc de oameni sau animale sănătoase? Bucăţi de aur cu forme de… bube şi şoareci! Cel puţin asta susţine Vechiul Testament: „Apoi au mai zis: «Ce fel de jertfă pentru păcat trebuie să-I aducem?» Iar aceia au zis: «După numărul căpeteniilor Filistenilor, cinci buboaie de aur şi cinci şoareci de aur, căci pedeapsa este una şi asupra voastră şi asupra căpeteniilor voastre. Aşadar, faceţi nişte chipuri cioplite de buboaie de ale voastre şi nişte chipuri de şoareci de ai voştri care pustiesc pământul şi daţi slavă Dumnezeului lui Israel; poate că Îşi va ridica mâna de deasupra voastră, de deasupra dumnezeilor voştri şi de deasupra pământului vostru.»” (Cartea întâia a Regilor 6:4-5).

Revenind la crimă, se pare că aceasta este pe placul lui Yahweh, chiar şi atunci când nu este înfăptuită în numele său. Cel mai bun exemplu este povestea de la începutul Bibliei, când Cain îşi omoară fratele, pe Abel. Deşi  fratricidul ar fi trebuit pedepsit, Yahweh îl lasă pe Cain să scape. Ba, mai mult, i-a avertizat pe ceilalţi că vor fi aspru pedepsiţi dacă vor îndrăzni să se atingă de criminal: „Şi i-a zis Domnul Yahweh: «Nu aşa, ci tot cel ce va ucide pe Cain înşeptit se va pedepsi». Şi a pus Domnul Yahweh semn lui Cain, ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare.” (Geneza 4:15). Nu ştim cine ar fi putut să se atingă de Cain, din moment ce Adam şi Eva s-au pus pe făcut alţi copii abia după ce s-au născut stră-stră-stră-strănepoţii lui Cain. Probabil doar Yahweh ar putea să ne ajute să dezlegăm acest mister, dacă va da vreodată dovadă de bunăvoinţă. Cum aşchia nu sare departe de trunchi, stră-stră-stră-nepotul lui Cain, Lameh, şi-a întrecut strămoşul, ucigând doi oameni care, pesemne, l-au ciomăgit: „Şi a zis Lameh către femeile sale: «Ada şi Sela, ascultaţi glasul meu! Femeile lui Lameh, luaţi aminte la cuvintele mele: Am ucis un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătaia mea. Dacă pentru Cain va fi răzbunarea de şapte ori, apoi pentru Lameh de şaptezeci de ori câte şapte!»” (Geneza 4:23-24). După ce s-a lăudat în faţa femeilor sale cu fapta sa, Lameh a fost iertat pesemne şi de Yahweh, deoarece Biblia nu menţionează că ar fi fost deranjat de această dublă crimă.

Un alt preferat al lui Yahweh, Samson, se îndeletnicea nu doar cu uciderea oamenilor, ci şi cu a animalelor. Probabil din plictiseală, deoarece între drumurile la bordel şi bătăile cu filistenii nu avea prea multe de făcut. După ce capitolul 14 din Cartea Judecătorilor ne spune că un leu tânăr a avut ghinionul să iasă în calea lui Samson, „s-a coborât peste el Duhul Domnului şi el a sfâşiat leul ca pe un ied”, din capitolul 15 aflăm că voinicul a omorât 30 de oameni şi le-a luat hainele, doar pentru că a pierdut un pariu. Mai târziu, de supărare că l-a părăsit nevasta pentru un filistean, „Samson s-a dus şi a prins trei sute de vulpi, a luat făclii, a legat câte două vulpi de coadă şi intre ele câte o făclie; după aceea a aprins făcliile şi a dat drumul vulpilor prin grânele Filistenilor şi a aprins şi clăile şi grâul nesecerat, viile şi livezile de măslini.” (Cartea Judecătorilor 15:4-5). După ce filistenii i-au ucis fosta soţie şi pe noul soţ al acesteia, Samson a luat o pauză din ucis „şi le-a sfărâmat fluierele picioarelor şi şoldurile şi apoi s-a dus şi a şezut în peştera de la stânca Etam.” În peşteră, Samson probabil a meditat îndelung la condiţia umană, căutând soluţii pentru a propovădui cât mai bine învăţăturile lui Yahweh, până s-a plictisit. Deoarece trecuseră multe zile fără nicio crimă, s-a lăsat dus în tabăra filistenilor, unde „găsind o falcă sănătoasă de asin, şi-a întins mâna, a luat-o şi a ucis cu ea o mie de oameni.” (Cartea Judecătorilor 15:15). A fost judecătorul israeliţilor timp de 20 de ani, timp în care nu ştim să fi omorât pe cineva. Dar s-a plictisit din nou şi s-a hotărât să se apuce de făcut sex. După ce a iubit o desfrânată din Gaza şi pe alta din valea Sorec, pe nume Dalila, a fost capturat de filisteni şi deposedat de forţa sa ieşită din comun. Plictisindu-se şi de statutul de sclav, la o petrecere i-a cerut ajutorul lui Yahweh. Zeul i-a înapoiat puterea iar Samson a distrus locuinţa în care avea loc petrecerea, recuperând toţi cei 20 de ani în care nu a comis nicio crimă. S-a sinucis luând cu el câteva mii de suflete, deoarece, conform Bibliei, „casa însă era plină de bărbaţi şi de femei, căci erau acolo toţi fruntaşii Filistenilor, iar pe acoperiş se aflau ca la trei mii de oameni, bărbaţi şi femei.” Nu ştim cum de au reuşit în acele vremuri filistenii performanţa de a construi asemenea clădiri cât Titanicul, însă cert e că lui Yahweh i-a plăcut foarte mult prestaţia eroului său.

Un alt ales al lui Yahweh este Moise care, după ce le-a adus oamenilor săi cele zece porunci, printre care şi cea care interzicea crimele, i-a împărţit în două tabere şi le-a cerut să se măcelărească între ei: „Iar Moise le-a zis: «Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Să-şi încingă fiecare din voi sabia sa la şold şi străbătând tabăra de la o intrare până la cealaltă, înainte şi înapoi, să ucidă fiecare pe fratele său, pe prietenul său şi pe aproapele său». Şi au făcut fiii lui Levi după cuvântul lui Moise. În ziua aceea au căzut din popor ca la trei mii de oameni.” (Exodul 32: 27-28). Dacă nici măcar profetul lui Yahweh nu îi ascultă poruncile, atunci cine?

Câteodată, Yahweh îşi pătează mâinile „sfinte”, când vine vorba de ucidere: „Şi a lovit Domnul pe locuitorii din Betşemeş, pentru că ei s-au uitat la chivotul Domnului, şi a ucis din popor cincizeci de mii şaptezeci de oameni. Atunci a plâns poporul, pentru că lovise Domnul poporul cu pedeapsă mare.” (Cartea întâia a Regilor 6:19). 50.070 de oameni ucişi doar pentru că s-au uitat la o ladă?!? Orice pedeapsă ar fi prea blândă pentru asemenea sacrilegiu… Altă dată, „cei doi fii ai lui Aaron, Nadab şi Abiud, luându-şi fiecare cădelniţa sa, au pus în ea foc, au turnat deasupra tămâie şi au adus înaintea Domnului foc străin, ce nu le poruncise Domnul. Atunci a ieşit foc de la Domnul şi i-a mistuit şi au murit amândoi înaintea Domnului.” (Leviticul 10:1-2). Din Cartea întâia a Cronicilor aflăm că „Ir, întâiul născut al lui Iuda, a fost rău în ochii Domnului şi l-a omorât.” (2:3). Acelaşi lucru se afirmă şi în Geneza 38:7. Nu ştim care a fost păcatul lui Ir dar, dacă Yahweh a hotărât că trebuie să moară, înseamnă că merita acest lucru. În continuare, Geneza susţine că Onan a luat-o de nevastă pe văduva fratelui său, Ir. Însă el nu dorea copii cu ea astfel încât, atunci când făceau sex, îşi „vărsa sămânţa jos” (coitus interruptus). Cum era de aşteptat, „ceea ce făcea el era rău înaintea lui Yahweh şi l-a omorât şi pe acesta” (Geneza 38:10). Rămasă văduvă pentru a doua oară, Tamara (căci acesta era numele „norocoasei”) aştepta să crească cel de-al treilea frate, Şela. Până la un moment dat când s-a hotărât să se îmbrace ca o prostituată şi să îl agaţe pe socrul său, Iuda. După ce au consumat fapta, ea a rămas însărcinată iar Iuda nu i-a mai dat-o de nevastă fiului său cel mic, Şela, care s-a văzut nevoit să practice „vărsarea seminţei pe jos”, la fel ca fratele său, Onan (chiar dacă Biblia nu menţionează acest aspect, îl putem intui). Iar Yahweh a fost mulţumit.

Yahweh / Marduk avea o slăbiciune pentru organul sexual masculin, altfel nu se explică de ce adepţii săi jurau întotdeauna cu mâna pe acesta, după ce şi-l ciopârţeau prin barbaria numită circumcizie sau, din punctul lor de vedere, „dovada legământului dintre evrei şi Yahweh”. Iată câteva exemple de jurământ: „Atunci a zis Avraam către sluga cea mai bătrână din casa sa, care cârmuia toate câte avea: «Pune mâna ta sub coapsa mea şi jură-mi pe Domnul Dumnezeul cerului şi pe Dumnezeul pământului că fiului meu Isaac nu-i vei lua femeie din fetele Canaaneilor, în mijlocul cărora locuiesc eu.»” (Geneza 24:2-3). „Şi punându-şi sluga mâna sub coapsa lui Avraam, stăpânul său, i s-a jurat pentru toate acestea.” (Geneza 24:9). „Apoi venindu-i lui vremea să moară, Israel a chemat pe fiul său Iosif, şi i-a zis: «De am aflat har în ochii tăi, pune-ţi mâna pe coapsa mea şi jură că vei face milă şi dreptate cu mine, să nu mă îngropi în Egipt!»” (Geneza 47:29). Dacă vă întrebaţi ce făceau supuşii lui Yahweh cu prepuţurile după circumcizie, ei bine, le colectau! „Iar Saul a zis: «Aşa să-i spuneţi lui David: Regele nu voieşte zestre decât numai o sută de prepuţuri filistene, ca răzbunare împotriva vrăjmaşilor regelui.»” (Prima carte a Regilor 18:25), „şi aduse David prepuţurile lor şi le înfăţişă regelui număr deplin, ca să se poată face ginerele regelui.” (Prima carte a Regilor 18:27).

Dacă s-a gândit cineva că un zeu nu poate fi scârbos, mai mult ca sigur nu l-a cunoscut pe Yahweh. În dorinţa sadică de a-şi pedepsi adepţii, zeul este dispus să-i împroaşte până şi cu fecale: „Iată că Eu voi sfărâma braţul vostru şi vă voi arunca în faţă spurcăciuni, spurcăciunile praznicelor voastre – şi veţi fi înlăturaţi o dată cu ele.” (Maleahi 2:3). Pentru cine nu a înţeles prea bine cu ce se vor trezi oamenii pe feţe, am să încerc să explic. Praznicul este de obicei o masă mare, un ospăţ. „Spurcăciunile praznicelor” sunt excrementele rezultate în urma îndopării participanţilor la acel ospăţ. În alte variante ale Bibliei, în loc se spurcăciuni este scris balegă. Având probabil un fetiş pentru fecale, Yahweh i-a cerut profetului Iezechiel să îi hrănească pe evrei cu aşa ceva: „«Pâinile le vei găti ca turtele de orz şi le vei coace înaintea ochilor lor cu necurăţenie de om». Apoi Yahweh a mai zis: «Aşa îşi vor mânca fiii lui Israel pâinea lor, necurată, printre popoarele la care îi voi izgoni».” (Iezechiel 4:12-13). Pentru că profetul e totuşi alesul Domnului, nu putea să aibă parte de acelaşi tratament precum restul evreilor. Yahweh a dat dovadă de mărinimie când i-a înlocuit lui Iezechiel baliga de om cu… cea de bou: „Iată, Eu îţi dau, în loc de necurăţenie de om, baligă de bou şi pe ea vei găti pâinea ta.” (Iezechiel 4:12-13).

Gelozia lui Yahweh pe celelalte divinităţi nu are limite. Pentru aceasta, el e dispus chiar să dărâme statuile altora: „Apoi au ridicat Filistenii chivotul Domnului şi l-au vârât în capiştea lui Dagon şi l-au pus lângă Dagon. Iar a doua zi s-au sculat Aşdodenii dis-de-dimineaţă şi iată Dagon zăcea cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului. Şi au luat ei pe Dagon şi l-au pus iar la locul lui. Şi s-au sculat ei dis-de-dimineaţă în ziua următoare, şi iată Dagon zăcea cu fata la pământ înaintea chivotului Domnului; dar capul lui Dagon şi amândouă picioarele şi mâinile lui zăceau tăiate pe prag, fiecare deosebi, şi rămăsese numai trunchiul lui.” (Cartea întâia a Regilor 5:2-4). Această gelozie pe alţi zei demonstrează existenţa lor. Prin urmare, Yahweh nu este singurul zeu, ci unul dintre mai mulţi. Acest lucru reiese şi din prima poruncă, dată lui Moise: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!” (Exodul 20:2-3). Prin urmare, se confirmă existenţa altor zei. La fel se poate spune şi despre Psalmul 95: „Că mare este Yahweh şi lăudat foarte, înfricoşător este; mai presus decât toţi dumnezeii.” Nu ar putea fi Yahweh mai presus decât toţi dumnezeii dacă ar fi fost singurul zeu. Aşadar, Biblia susţine acelaşi lucru pe care îl susţineau toate popoarele: existenţa mai multor zei.

Atrocităţile din Biblie, comise sau comandate de Yahweh, sunt foarte multe. S-ar putea scrie romane întregi numai pe această temă. Şi asta fără a lua în calcul faptele lui Yahweh / Marduk din alte surse. Aleşii săi de cele mai multe ori s-au dovedit a fi oameni fără scrupule, capabili de orice. Să amintim doar câţiva, cum ar fi: Lot, cel salvat din Sodoma, care a făcut sex cu fiicele sale, unchiul acestuia, Avraam, care şi-a trimis soţia „la produs” (de două ori!) sau pe regele-păstor David, care a omorât un om doar pentru a-i lua soţia. Toate acestea dovedesc că Yahweh, dumnezeul Vechiului Testament, nu poate fi acelaşi cu Dumnezeul Noului Testament, cel plin de iubire, milă şi iertare, despre care vorbea Iisus. Ba, dimpotrivă, toate faptele lui, consemnate în cărţi precum Biblia, Coranul, Vedele şi altele, ne duc la concluzia că Yahweh este cel numit de creştinism Satan, Diavolul, Răul absolut. Cum altfel poate fi numit un zeu capabil de toate faptele prezentate mai sus, dornic să distrugă Pământul şi tot ce se află pe el? Merită să încheiem cu unul dintre gândurile „bune” ale lui Yahweh, consemnat în Cartea lui Sofonie din Vechiul Testament, ce conţine planul său divin, pregătit pentru noi: „Şi tot pământul va fi mistuit de văpaia mâniei Mele.

Codul Bibliei

Posted in Secretele zeilor with tags , , , , , , , , , , , , on 11 noiembrie, 2011 by Claudiu-Gilian Chircu

Diavolul foloseşte şi Scriptura când vrea să-şi atingă scopul.” – William Shakespeare

Sir Isaac Newton era încredinţat că în Biblie există un cod secret care dezvăluie viitorul. A învăţat limba ebraică şi şi-a petrecut jumătate din viaţă încercând să descopere acel cod. După spusele biografului său, John Maynard Keynes, Newton credea nu doar în existenţa unui cod al Bibliei, ci şi în unul al Universului. Pentru el, Universul era o „criptogramă alcătuită de Atotputernicul”.

Codul Bibliei a apărut în discuţie şi în secolul al VIII-lea, când un cărturar numit Geniul din Vilna scria că: „Rânduiala este că tot ce a fost, este şi va fi până la sfârşitul vremii e inclus în Tora, de la primul până la ultimul cuvânt. Şi nu doar într-un sens general, ci cu amănunte despre fiecare neam şi despre fiecare fiinţă omenească în parte, şi amănunte la amănunte despre tot ce i s-a întâmplat din ziua naşterii sale până la săvârşirea sa din viaţă.

Deşi numărul celor care credeau în existenţa unui cod biblic era mult mai mare, nimeni nu a reuşit să aducă măcar cea mai mică dovadă care să ateste acest lucru. Până în anii 1950, când rabinul slovac Chaim Michael Dov Weissmandl a găsit primul indiciu. El a observat că, dacă sărea câte 50 de litere, găsea înscris cuvântul Tora la începutul capitolelor Facerea, Ieşirea, Numerii şi Deuteronomul. Deşi acest lucru nu era o descifrare a codului, măcar a fost primul indiciu care să ateste existenţa sa.

Inspirat de vorbele Geniului din Vilna şi de rabinul Weissmandl, matematicianul israelit Eliyahu Rips a descoperit în 1985 mult căutatul cod, după ce a introdus în calculator Biblia scrisă în ebraică. Fizicianul Doron Witytum l-a ajutat pe Rips, completând modelul matematic. Rezultatele studiilor au fost publicate în 1997 de americanul Michael Drosnin, sub numele Codul Bibliei. Drosnin afirma că respectivul cod a fost confirmat de matematicieni de renume de la Yale, Harvard şi Universitatea Ebraică, a fost verificat de un specialist în cifruri şi coduri din Ministerul Apărării al Statelor Unite şi a trecut cu succes prin trei expertize efectuate de specialişti la care a apelat o importantă revistă de matematică din S.U.A. În Biblie este codat absolut orice eveniment din istoria lumii, indiferent cât de infim ar fi acesta, şi orice persoană care a trăit sau va trăi vreodată pe Pământ. În Biblie au fost ascunse asasinarea lui Yitzhak Rabin, scandalul Watergate, aselenizarea din 1969, teoria relativităţii a lui Einstein, criza financiară, războaie şi multe alte evenimente. Toate, dacă e să-i dăm crezare lui Drosnin. De exemplu, Amir era codificat în acelaşi loc cu Yitzhak Rabin şi „asasin va asasina”. Cuvintele „ucigaşul a ucis” apăreau în textul curent al Bibliei, în acelaşi verset în care numele Amir apărea în textul ascuns. Tot în acelaşi verset, textul ascuns menţiona: „el a lovit, l-a ucis pe premier”. Amir, ucigaşul lui Rabin, era chiar identificat: „ucigaşul său, unul dintre ai săi, cel care s-a apropiat.” Einstein apare ascuns în Biblie cu „s-a prezis o persoană cu mintea ageră”, „ştiinţă”, „o nouă şi excelentă înţelegere”, „el a răsturnat realitatea prezentă” şi „teoria relativităţii”. Ba chiar este codat şi motivul dispariţiei dinozaurilor: în capitolul 1 al Facerii scrie: „şi a făcut Dumnezeu marele Tanin”. Cuvântul ebraic tanin înseamnă dragon sau monstru şi apare intersectând cuvântul dinozaur, imediat deasupra termenului asteroid. Michael Drosnin susţine că până şi cuvântul calculator apare de şase ori în textul curent al Bibliei, ascuns în interiorul cuvântului ebraic pentru cuget. Patru din cele şase se află în versetele din Ieşirea care descriu construirea Chivotului Legământului. O dată apare acolo unde Yahweh spune că va face lucruri cum n-au fost în tot Pământul. În Ieşirea 32:16, unde în textul curent este scris „Tablele acestea erau lucrul lui Dumnezeu şi scrierea era scrierea lui Dumnezeu, săpată pe table”, codul spune: „S-a făcut pe calculator”. Deşi Rips consideră că acest cod a fost creat de Yahweh şi înmânat lui Moise, Drosnin crede că autorii sunt nişte extratereştri care aveau puterea de a vedea viitorul, dar nu şi de a-l schimba. Drept pentru care au lăsat oamenilor avertismente ascunse într-o carte sfântă.

Deşi cartea lui Drosnin a devenit un bestseller şi mulţi au acceptat existenţa acestui cod ascuns în Biblie, sunt câteva amănunte care indică faptul că totul este o mare minciună. Să reţinem faptul că Michael Drosnin, cel care a popularizat acest cod prin cartea sa, susţine că absolut toate evenimentele care au avut şi care vor avea loc sunt înscrise în Biblie. Cu toate acestea, sintagma „colaps economic” este codificată o singură dată, în 1929. De ce nu apare şi criza mondială din 2008? Sau cea care se pregăteşte să izbucnească acum? „Război mondial” este codat o singură dată. Dar noi am avut două până acum. Însă codul nu se referă la primele două, ci la al treilea. „Război mondial” şi  „holocaust atomic” se regăsesc împreună cu anii 2000 şi 2006. De ce codul nu aminteşte cele două războaie mondiale, dacă tot conţine toate evenimentele care au avut loc până acum? De ce nu aminteşte de holocaustul atomic de la Hiroshima si Nagasaki? Dacă există codul într-adevăr şi a fost lăsat oamenilor de Yahweh sau de extratereştri, cum de nu este exact? Nici în 2000, nici în 2006, nu a avut loc vreun război mondial. Ca să nu mai vorbim de holocaust atomic. Iar aceasta nu este singura dată când „codul” greşeşte. Codul spune că, în 1996, oraşul Tokyo trebuia să fie evacuat din cauza unor plăgi, cianură şi virusul Ebola, aduse cu elicopterul. Deşi Shoko Asahara, conducătorul sectei Aum Shinrikyo plănuia aşa ceva, evenimentul prezis de cod nu a avut loc. Codul spune că în 2010 trebuia să aibă loc un mare cutremur în Los Angeles, iar în 2000 sau 2006 în China. Nu a avut loc acest mare cutremur în niciunul dintre aceşti ani, nici în Los Angeles, nici în China. Codul mai spune că vor fi mari cutremure în 2000, 2014 şi 2113. Cum în anul 2000 nu am avut parte de aşa ceva, sunt mari şanse să nu avem nici în ceilalţi doi ani prezişi. Codul susţinea că în 2006 trebuia să fim loviţi de un „obiect asemănător unei stele”. Din câte ştim cu toţii, nu s-a întâmplat acest lucru. Pentru anii 2010 şi 2012, codul a proorocit lovirea unei comete de planeta noastră. În 2010 erau preconizate „zile de groază”, „deznădejde” şi „întuneric”, iar în 2012 „Pământ nimicit”. Cum nu s-a întâmplat acest lucru în 2010, ceva îmi spune că nu se va întâmpla nici în 2012.

O altă eroare a acestui aşa-zis cod al Bibliei este distrugerea dinozaurilor de către un asteroid. Deşi aceasta este varianta oficială a oamenilor de ştiinţă, cei cu ceva neuroni nu pot accepta această ipoteză. Un asteroid nu putea distruge doar reptilele mari, apoi să cauzeze transformarea speciilor supravieţuitoare în alte specii. De exemplu, dacă ordinul primatelor exista acum 70 de milioane de ani (aşa cum susţin oamenii de ştiinţă) şi există şi astăzi, este evident că primatele nu au fost distruse acum 65 de milioane de ani, împreună cu dinozaurii. Ipoteza nimicirii dinozaurilor de către un asteroid are numeroase lacune, care depăşesc până şi barierele logicii sau ale bunului simţ. Orice entitate superioară care ar fi inclus această informaţie în cod ori ar fi fost ignorantă, ori mincinoasă. Cel mai probabil este vorba doar de părerea personală a autorului cărţii, nicidecum de un mesaj lăsat oamenilor de către forţe superioare.

Pentru a exista un cod în Biblie ar trebui ca toate cărţile ei să fi fost scrise în acelaşi timp, aşa cum susţine Drosnin. De aceea dă ca exemplu faptul că evreii nu au voie să schimbe nici măcar un singur cuvânt din cartea lor sfântă: deoarece astfel nu s-ar putea accesa codul. Lucru absolut logic, de altfel. Dacă ar exista un cod pentru toată Biblia, ar fi trebuit ca toate cărţile ei să fi fost scrise în acelaşi timp. E drept că tradiţia evreiască susţine că Moise a scris primele cinci cărţi ale Vechiului Testament, însă celelalte ar fi fost scrise mult mai târziu, de diferite persoane, în diferite perioade de timp. Dar cum s-a demonstrat de multe ori că nici Moise, nici alţi patriarhi nu au scris vreo carte a Vechiului Testament, ci toate au fost concepute de preoţii lui Ezdra după exilul babilonian, apare posibilitatea ca respectivul cod, dacă ar fi existat, să fi putut fi implementat. Dacă Vechiul Testament a fost scris în acelaşi timp, şi nu în perioade diferite, ar putea exista un cod ascuns în spatele scripturilor. Însă Drosnin susţine că există un cod în întreaga Biblie, nu doar în Vechiul Testament. În cartea lui, Apocalipsa după Ioan din Noul Testament joacă un rol foarte important. Acolo susţine el că a găsit numeroase detalii despre apocalipsa care ni se pregăteşte în curând. După cum am spus mai devreme, la fel şi Drosnin, pentru a exista un cod în Biblie ar trebui ca toate cărţile din care este compusă să fi fost scrise în acelaşi timp, nu în perioade diferite. Sunt mari şansele ca Vechiul Testament să fi fost conceput într-o singură perioadă, nu în mai multe, însă Noul Testament a fost redactat câteva secole mai târziu. Nu încape nicio îndoială că Vechiul Testament a fost scris înainte de Iisus, iar Noul Testament după el. Prin urmare, Biblia a fost scrisă în perioade diferite, ceea ce exclude posibilitatea existenţei unui cod în spatele cuvintelor ei. Bineînţeles, apărătorii acestei idei pot susţine că acea entitate superioară a creat codul şi toate cărţile Bibliei, dar le-a dictat patriarhilor, profeţilor şi apostolilor câte o pare, în diferite perioade. Dar de ce ar fi făcut asta? Această variantă ar fi fost una inutilă şi probabil periculoasă, ţinând cont că, fiind mai multe scripturi şi mai mulţi autori, dacă dispărea o singură carte, codul ar fi devenit ineficient. În plus, scripturile evreilor au fost mult mai multe, cele care formează Biblia fiind alese la Conciliul de la Nicea în anul 325. Aşadar, trebuie să presupunem că creatorul codului ştia ce cărţi vor fi incluse în Biblie şi a ales să introducă respectivul cod doar în ele. O idee atât de aberantă încât nu merită dezbătută prea mult. Biblia nu putea fi compusă de o singură entitate şi dictată celor pe care îi considerăm autorii de drept, măcar pentru faptul că se observă clar stiluri diferite de exprimare. Acesta este motivul pentru care cercetătorii au stabilit că Vechiul Testament este compus din patru surse. De altfel, mulţi au criticat cartea lui Drosnin, printre care se numără matematicianul australian Brendan McKay, matematicienii israeliţi Dror Bar-Natan şi Gil Kalai sau psihologul israelit Maya Bar-Hillel. Aceştia au demonstrat că Drosnin şi Rips au trişat în demonstraţiile lor iar codul Bibliei este o mare minciună.

Dacă acest cod e doar o invenţie, cine ar avea ceva de câştigat de pe urma acestui lucru? În primul rând evreii. Dacă ar fi acceptată ideea că Biblia ascunde un cod ce conţine informaţii despre toate evenimentele trecute şi viitoare, nimeni nu ar mai putea să se îndoiască de sacralitatea acestei cărţi, implicit a religiei iudaice. Prin urmare, dovada că Biblia este singura carte ce conţine un astfel de cod este dovada că într-adevăr evreii sunt poporul ales. Acceptând ideea existenţei codului biblic ar însemna să acceptăm ideea superiorităţii evreilor şi tot ceea ce implică acest lucru. Iar codul biblic este una dintre multele încercări ale evreilor de a-şi impune în toată lumea religia, dumnezeul şi titulatura de „popor ales”. Hitler este condamnat şi astăzi pentru îndrăzneala de a considera rasa ariană superioară celorlalte rase. Însă îndrăzneala evreilor este acceptată, măcar din teama de a nu fi acuzaţi de antisemitism. Din păcate…

Michael Drosnin nu este un simplu jurnalist, aşa cum suntem tentaţi să credem. După cum a recunoscut în cartea sa, printre persoanele cu care ţinea legătura se numără prim-miniştrii israeliţi Yitzhak Rabin, Shimon Peres şi Benjamin Netanyahu, Dore Gold – consilierul premierului Netanyahu pentru securitatea naţională, Danny Yatom – şeful Mossadului (serviciul secret israelian), generalul Isaac Ben-Israel – şeful Departamentului ştiinţific al Ministerului Apărării israeliene, generalul Uri Saguy – şeful Contraspionajului militar israelian, poetul Chaim Guri – prieten apropiat al premierului Rabin şi istoricul Ben-Zion Netanyahu – tatăl şi consilierul premierului Netanyahu. Cu unii dintre aceştia, Drosnin s-a întâlnit constant şi a avut numeroase discuţii telefonice. Cu alţii, contactul s-a rezumat doar la câteva scrisori. Ţinând cont că jurnalistul american Michael Drosnin avea acces la cel mai înalt nivel, putem presupune că era un prieten al israeliţilor. Numeroasele sale drumuri din Statele Unite până în Israel şi înapoi au costat destul de mult. Cum un salariu de jurnalist nu cred că acoperă toate aceste cheltuieli iar drumurile sale nu au fost în interes de serviciu (ca să presupunem că ziarul la care lucra i-ar fi decontat cheltuielile), tragem concluzia ori că Drosnin avea destui bani, ori că a fost finanţat. Dacă era o persoană bogată, e greu de crezut că ar fi practicat meseria de jurnalist (în cel mai rău caz putea să-şi cumpere sau să-şi înfiinţeze o publicaţie). În acest caz, rămâne doar varianta sponsorizării. Cum cei care ar fi avut cel mai mult de căştigat de pe urma apariţiei cărţii Codul Bibliei ar fi fost evreii în general şi israeliţii în special, deducem cu uşurinţă cine a finanţat din umbră cercetările lui Michael Drosnin. Aşa se explică şi accesul la oficialităţile israelite, dar şi faptul că, deşi Drosnin se autodeclară de multe ori ateu (pentru a ne convinge de imparţialitatea sa), numeşte de câteva ori Ierusalimul oraşul sfânt iar Biblia, cartea sfântă. Nu ştiu ce părere au ateii dar n-am întâlnit niciunul până acum care să considere sfinte Biblia şi Ierusalimul. Dar poate n-am întâlnit eu iar ei există.

După Codul Bibliei, Codul Piramidelor, Codul lui Da Vinci sau Codul lui Oreste, tragem concluzia că întreaga noastră existenţă e codificată. Bine că se găsesc mulţi „spărgători de coduri” care ne oferă decodorul „potrivit”. Cu toate că aş prefera unul pentru HBO…

Yahweh

Posted in Secretele zeilor with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on 25 octombrie, 2011 by Claudiu-Gilian Chircu

Şi va fi în vremea aceea – zice Domnul – că ea mă va numi: «Bărbatul meu» şi nu-mi va mai zice: «Baal al meu»” – Yahweh (Cartea lui Osea 2:18)

Zeul suprem al Babilonului antic era Marduk, fiul lui Ea (Enki la sumerieni) şi a Damkinei (Ninhursag). Soţia sa era Sarpanitum, fiul lor era Nabu iar sora sa era Iştar. Animalul emblematic al lui Marduk era Muşhuşşu, o combinaţie monstruoasă de şarpe şi dragon, iar simbolul său este marrn, o unealtă în formă de sapă. Era zeul Soarelui, având legături şi cu vegetaţia, apa şi magia. Mai era numit Bel („Domnul”) şi, în timpul regelui Hammurabi (în jurul anului 1850 î.Hr.), a ajuns în fruntea panteonului divin, primind numărul magic 50 (titlul de rege). Marduk nu a preluat doar acest număr de la unchiul său, Ellil (Enlil la sumerieni), ci şi toate atributele şi titlurile acestuia. În perioada neo-babiloniană, cultul lui Marduk se dezvoltase într-atât, încât acesta nu avea rival. Principalele sale sanctuare din Babilon, templul E-sagil şi ziguratul E-temenanki (Turnul Babel), reprezentau pentru antici punctul central al universului. Natura lui Marduk a devenit tot mai complexă pe măsură ce a absorbit total funcţiile şi caracteristicile multor alţi zei, la fel ca Yahweh al evreilor. Acest fapt este bine documentat de marele număr de imnuri şi rugăciuni, de lucrări teologice dedicate lui Marduk, precum şi alte numeroase referinţe în documente particulare şi oficiale sau nume de persoane. Poemul Enuma Eliş celebrează gloria lui Marduk, enumerându-i cele 50 de nume şi funcţii. Acest poem a oferit o justificare pentru poziţia superioară a lui Marduk în panteon, ca fiind eliberatorul de forţele haosului primordial reprezentat de Tiamat şi organizatorul universului cunoscut. În perioada kasită, cultul lui Marduk s-a răspândit treptat dincolo de Mesopotamia Centrală. Făcea parte din triada supremă, alături de tatăl şi de sora sa, înlocuind triada originală, formată din An, Ellil şi Ea. Printre titlurile lui se numără „sfetnicul zeului acvatic Ea”, „învăţătorul oamenilor”, „zeul războiului şi al armelor”, „domnitorul veşnic”, „copilul-soare”, „fiul Soarelui”, „zeul mâniei şi iertării”, „vindecătorul”, „veghetorul purificării”, „protectorul stelei Nebiru (steaua polară)”, „cel adevărat pretutindeni”, „înţeleptul, Domnul oracolelor” sau „cel slăvit de generaţiile viitoare”.

Deşi cercetătorii cred că Marduk era un zeu obscur, local, ce a ajuns important doar datorită ascensiunii pe scena politică a Babilonului condus de Hammurabi în secolul al XVIII-lea î.Hr, sunt dovezi că lucrurile nu stăteau tocmai aşa. Numele Marduk provine din sumeriană, unde era numit Amar Utu („viţelul solar”). Ulterior, numele a devenit Martu, prin eliminarea primei litere de la începutul fiecărui cuvânt. Babilonienii au preluat numele Martu, transformându-l în Marduk. Alţi sumerieni au preferat să elimine din Amar Utu primul cuvânt, numindu-l pe zeu doar Utu („soare”). Utu era fiul zeilor Nanna şi Ningal. Cum pe Nanna l-am identificat cu Enki, rezultă că Utu era fiul acestuia. În textul Enki şi ordinea lumii este scris: „Utu, fiul născut din Ningal, lui i-a dat Enki în grijă întregul univers.” În mitologia sumeriană, Utu nu a fost niciodată conducătorul universului. În schimb, babilonianul Marduk avea acest titlu. În plus, Enki nu i-ar fi dat lui Utu universul în grijă, decât dacă acesta era succesorul lui. Într-adevăr, Marduk era considerat moştenitorul lui Ea (Enki). Sora geamănă a lui Utu era Inanna, pe care toţi cercetătorii o identifică cu babiloniana Iştar. Iar Iştar era în Babilon sora lui Marduk, făcând parte amândoi din triada sfântă, alături de tatăl lor. Prin urmare, putem concluziona fără greşeală că sumerianul Utu era Marduk al babilonienilor. Semnul pictografic al lui Utu apare în cele mai vechi dovezi cuneiforme scrise iar câţiva regi din perioada sumeriană veche vorbesc despre Utu ca regele lor. În plus, Lugalzaggisi declara că a fost numit de către Utu „ministrul suprem al lui Sin”. Aşadar, Utu / Marduk nu era un zeu minor, necunoscut, devenit important prin al doilea mileniu î.Hr. Ci unul dintre marii zei.

Akkadienii l-au preluat pe Utu de la sumerieni şi l-au numit Şamaş. Dacă acesta nu deţinea la sumerieni o poziţie importantă în panteon, akkadianul Şamaş, ca zeu al dreptăţii, era o zeitate de importanţă cosmică şi naţională, fiind numit de akkadieni şi de asirieni „stăpânul cerului şi al Pământului”. Şi acest titlu îi afundă pe cercetători mai mult în ceaţă deoarece, în listele de zei existente, Şamaş nu a primit niciodată poziţia supremă. Dacă ar observa că Utu sau Şamaş erau diferite ipostaze ale lui Marduk, lucrurile s-ar clarifica. Şamaş era de asemenea un războinic, lucru ce ne duce cu gândul la unul dintre epitetele lui Marduk, „zeul războiului şi al armelor”. De altfel, pentru romani, Marte (derivat din Martu sau Marduk) era zeul războiului. Pentru akkadieni şi, mai târziu, pentru babilonieni, Şamaş era şi judecătorul morţilor.

De ce babilonienii foloseau două nume pentru aceeaşi zeitate? Răspunsul nu e chiar atât de complicat. În primul rând, zeu-soare însemna zeu suprem. Aşa cum soarele se afla în mijlocul sistemului solar, cu planetele orbitând în jurul lui, tot la fel se afla zeul conducător în mijlocul celorlalţi zei, ce „orbitau” în jurul său. Marduk era considerat zeu suprem, aşa că epitetul de zeu-soare i se potriveşte. Identificat cu astrul zilei, ca judecător şi zeu al dreptăţii, el se numea Şamaş. Aceasta era doar o ipostază a zeului suprem, partea pe care o puteau vedea toţi credincioşii. În schimb, ca zeu suprem, ce trăieşte alături de ceilalţi zei, care distruge duşmanii Babilonului, îi apără pe oameni de boli şi le oferă recolte bogate, ca organizator (sau arhitect, cum îl numesc masonii) al universului, era numit Bel sau Marduk. Exact cum astăzi creştinii îl numesc pe zeul lor suprem Dumnezeu, Domnul, Adonai, Savaot, Atotputernicul, Creatorul, etc. Dintotdeauna fiecărei zeităţi i se atribuiau mai multe nume, care să semnifice diferite atribute ale acesteia.

După cum am arătat mai sus, Marduk / Martu / Utu / Şamaş era unul dintre primii zei veniţi pe planeta noastră, numiţi Veghetori în Cartea lui Enoh. În prologul la Codul său de legi, regele Hammurabi scria: „Când exaltatul Anu, rege pentru Anunnaki şi Ellil, stăpân al cerului şi Pământului… a acordat stăpânirea divină a multitudinii de oameni lui Marduk, fiul prim-născut al lui Ea, el l-a preamărit printre Igigi.” Aşadar, Marduk a fost preamărit printre Igigi („ochii Pământului”). Aceştia erau Veghetorii, adică primii zei care au locuit aici. Epitetul lui Marduk, „veghetorul purificării”, arată acelaşi lucru. Ba, mai mult, îl întâlnim şi în Cartea lui Enoh sub numele Şamsiel. Acesta era unul dintre îngerii Veghetori, cel care i-a învăţat pe oameni mersul Soarelui. Cercetătorii continuă să-i traducă numele prin „soarele lui Dumnezeu”, fiind compus din şamsi = Soare şi el = Dumnezeu. Însă această traducere este greşită în mod intenţionat, pentru a nu se afla că îngerii dintr-o religie aparent monoteistă erau consideraţi în vechime zei. Ca substantiv propriu, El semnifică numele zeităţii supreme din Canaan. Iar ca substantiv comun se traduce prin „zeu suprem / Dumnezeu” sau doar „zeu”. Prin urmare, Şamsiel se interpretează corect ca „zeul Soarelui”. Dacă înlăturăm particula el, despre care ştim că înseamnă „zeu”, ne rămâne şamsi, tradus prin „Soare”. Iar acest cuvânt este aproape identic cu şamaş, Soarele la akkadieni şi babilonieni. Aşadar îngerul Şamsiel era Marduk, fiul lui Enki. În tăbliţa numită CBS-14061, pe vremea când zeii se împerecheau cu pământencele (exact ca îngerii Veghetori din Biblie şi Cartea lui Enoh), tânărul Martu se plângea mamei sale că a rămas singurul fără consoartă. Drept urmare, mama sa i-a ales ca soţie pe fiica unui preot. Obiceiul s-a păstrat mult timp după ce zeul a scăpat de feciorie. După cum relata Herodot, într-o cămăruţă de la ultimul etaj al zigguratului din Babilon, anual era închisă câte o virgină. Marduk cobora din cer şi se împreuna cu fata toată noaptea (cât apetit sexual!), dimineaţa luându-şi zborul de unde venise.

Marduk este întâlnit şi în alte culturi, bineînţeles sub alte nume şi înfăţişări. La egipteni îl găsim sub numele Heru, Haru („şoimul”), Hor sau Har-Si-Ese („Horus, fiul lui Isis”), tradus de greci ca Horus. Egiptenii îl mai numeau Hopasherd („Horus copil”) iar grecii Harpocrate. Acesta era fiul lui Osiris, primul conducător al lumii, şi al lui Isis. Soţia sa se numea Hathor („casa / soţia lui Horus”). După ce Seth, l-a ucis pe Osiris, luându-i tronul, Horus s-a luptat cu el pentru supremaţie. În final a învins, înlocuindu-l pe unchiul său, Seth. Papirusul lui Hunefer spune că lui Horus nu i s-a dat tronul Egiptului, ci suveranitate asupra întregii lumi. După cum am văzut deja, Osiris era Enki la sumerieni. Seth, fratele lui Osiris, zeul furtunii la egipteni, era Enlil, fratele lui Enki, zeul furtunii la sumerieni. Pe lângă funcţia de zeu al cerului, Horus mai era şi zeul războiului, întocmai ca Marduk. Prin urmare, Horus, fiul lui Osiris, era Marduk, fiul lui Enki. În ambele mituri, Osiris / Enki a condus Pământul, fratele său, Seth / Enlil l-a detronat, cedându-i mai târziu locul lui Horus / Marduk, care a devenit stăpânul lumii. Chiar dacă din Mesopotamia nu ne-a rămas un mit care să descrie o eventuală luptă dintre Marduk şi Enlil, ca la egipteni, putem presupune că acesta din urmă nu a renunţat la tron pe cale paşnică.

În Canaan îl întâlnim pe Baal („Domnul”), fiul lui Dagon. Deşi au apărut numeroase neînţelegeri între el şi unchiul său, El, zeul suprem, Baal devine la un moment dat conducătorul Pământului. Baal provine fără îndoială din babilonianul Bel iar El e forma scurtă a numelui Ellil. Cum pe Dagon l-am identificat deja cu Enki, observăm aceeaşi poveste cu aceleaşi personaje ca şi la egipteni, sumerieni, akkadieni şi babilonieni. Neînţelegerile dintre Baal şi unchiul său, El, reies cel mai bine din Vechiul Testament. De remarcat e concursul dintre Ilie, profetul lui El, şi cei ai lui Baal, la finalul căruia sunt ucişi toţi adepţii lui Baal. La fel ca Marduk, care a învins dragonul Tiamat, Baal l-a ucis pe dragonul Yam. Horus, Marduk / Bel şi Baal sunt aceeaşi divinitate.

La greci, ca zeu al Soarelui, era numit Apollo. La fel ca Utu / Şamaş, avea o soră geamănă, Artemis. Grecii îl considerau fiul zeului suprem, Zeus, ca o explicaţie simplă pentru faptul că era moştenitorul tronului acestuia. Mama lui era Leto, fiica titanilor Coeus şi Phoebe. Apollo s-a luptat cu şarpele uriaş Python (asemenea lui Marduk şi Baal), instaurând pe acel munte oracolul din Delphi. Apollo era considerat un zeu al oracolelor şi al profeţiilor (la fel ca Şamaş) dar şi unul al vindecării şi al medicinei. În timpurile elenistice, mai ales în al treilea secol î.Hr, Apollo a fost identificat cu Helios (numit Sol de romani), titanul soarelui. Etimologia numelui său ne este necunoscută, cel mai adesea grecii asociind numele zeului cu verbul apollymi („a distruge”). Printre epitetele lui se numără Phoebus („radiantul”), Aegletes („lumina soarelui”), Phanaeus („aducătorul luminii”), Lyceus („lumină”) sau Lycegenes („cel născut dintr-un lup”). Conform miturilor, el s-a născut pe insula Delos în a şaptea zi a lunii Thargelion. Cum Pământul este a şaptea planetă din sistemul nostru solar, numărând din exterior către Soare, iar Apollo a devenit zeul Pământului, numărul 7 a fost inclus în mitul naşterii lui. Având un apetit sexual deosebit de ridicat, a avut nu mai puţin de 69 de iubite şi 9 iubiţi, homosexualitatea fiind un fenomen absolut firesc în Grecia antică. Simbolurile sale erau arcul, lira, sabia şi tripodul sacrificial. Într-un mit, Apollo a fost exilat pe Pământ, timp în care a fost păsorul turmelor lui Admet şi a construit zidurile Troiei alături de Poseidon. Plutarh şi Herodot îl identificau cu Horus al egiptenilor, adică babilonianul Marduk. Conform lui Plutarh, Horus a fost alăptat de Latona (numită Leto de greci), acest lucru identificându-l din nou cu Apollo.

Pentru hitiţi, Illuyanka era un dragon, fiul lui Kumarbi şi al zeiţei muntelui din Nippur. Kumarbi era numele dat de hititţi sumerianului Enki. Cum Nippur era oraşul lui Enlil, zeiţa muntelui din acel oraş nu putea fi decât soţia lui Enlil, Ninhursag („doamna muntelui înalt”). La babilonieni, copilul lor se numea Marduk. Într-adevăr, la fel ca Horus al egiptenilor şi Baal al canaanienilor, Illuyanka s-a luptat pentru supremaţie cu Teshub, zeul furtunii. Deşi în celelalte mituri a câştigat lupta cu unchiul său, hitiţii au preferat să schimbe finalul, transformându-l pe Illuyanka din învingător în învins. Cu toate acestea, putem trage concluzia că Illuyanka, fiul lui Kumarbi, este Horus, fiul lui Osiris, Baal, fiul lui Dagon sau Marduk, fiul lui Ea.

La celţi, Oengus este fiul pe care Dagda l-a avut cu cumnata lui, Boand, soţia fratelui său, Elcmar. Pentru a ascunde naşterea ilegală a lui Oengus, Dagda şi Boand au oprit mersul Soarelui timp de 9 luni. Astfel, copilul a fost conceput şi născut în aceeaşi zi. Galii îl numeau Belenos („briliantul”) sau Grannos („cel ce arde”). El era zeul îndrăgostiţilor şi al Soarelui. De remarcat faptul că Belenos provine din aceeaşi rădăcină akkadiano-babiloniană Bel, iar Dagda din canaanianul Dagon, tatăl lui Baal. La fel ca la hitiţi, Oengus / Belenos este fiul lui Dagda şi al soţiei fratelui său.

Nordicii îl numeau Baldr, Baldur sau Balder („Domnul”) pe fiul conducătorilor zeilor, Odin şi Frigg. În tradiţia anglo-saxonă, este numit Bældæg sau Beldeg. Zeu al Soarelui, Baldr a fost ucis din cauza unchiului său, Loki. La Ragnarok (bătălia finală dintre zei şi uriaşi) a fost eliberat din lumea subpământeană, pentru a putea lupta. Odin a căzut în luptă iar Baldr i-a luat locul, devenind noul conducător al lumii. Asemenea grecilor, nordicii l-au numit fiul lui Odin / Zeus, pentru a motiva ascensiunea sa pe tron. A fost ucis la fel ca Baal din Canaan sau ca Illuyanka al hitiţilor, dar în final a ajuns să conducă lumea. Numele Baldr provine din canaanianul Baal iar Beldeg din akkadiano-babilonianul Bel, ceea ce îl echivalează cu Marduk. La fel şi rolul său de zeu al Soarelui sau de conducător al lumii după Odin / Zeus / Seth / Enlil / El.

În Japonia, Okuninushi („stăpânul celor 8 insule”), fiului zeului exilat Susano-o, a fost conducătorul Pământului după ce tatăl său s-a mutat în lumea subterană. În lupta pentru supremaţie, a fost ucis de către fraţii săi (la fel ca Baal, Baldr şi Illuyanka) de două ori, dar mama sa l-a înviat de fiecare dată. După o iniţiere severă şi o mulţime de teste, a primit  titlul de „stăpân al Terrei”. Apoi i-a furat atributele puterii tatălui său, adică lăuta cerului, sabia, arcul şi săgeţile vieţii. S-a însurat cu sora sa, Suseri Hime, nepoata marilor zei Izanagi şi Izanami. Pe lângă aceasta, a avut multe neveste şi copii. Ajutat de Sukuna-Bikona, Okuninushi a făurit ţinutul Izumo. Cronicile japoneze Nikon-ki, scrise în anul 720, consemnează faptul că cei doi zei au construit şi lumea sub-celestă Ama-no-shita, au găsit mijloace de vindecare a bolilor şi de a stăpâni animalele. Okuninushi a condus lumea până în momentul în care a fost nevoit să abdice în favoarea lui Ninigi No Mikoto, nepotul zeiţei Soarelui, Amaterasu Omikami. Ca fiu al lui Susano-o, identificat de noi cu Enki, şi conducător al Terrei, îl putem echivala pe Okuninushi cu babilonianul Marduk.

Lui Marduk i se atribuie construirea Babilonului. Conform istoricului grec Megastene, prima piatră a cetăţii a fost pusă de Bel. El a secat apele ce acopereau ţinutul, a fixat limitele aşezării, înconjurându-le cu ziduri, apoi dispărând. Romanii considerau că Belus, pe care îl identificau cu Baal, a întemeiat Babilonul. Nu e greu de intuit faptul că Belus e doar forma latină a babilonianului Bel. Zeul nu doar a construit oraşul, ci a şi avut grijă de el timp de secole. În Codul lui Hammurabi, regele scria: „Zeii Ea şi Bel m-au strigat pe nume pe mine, Hammurabi, destoinic domnitor, cu frică de zei, ca să dau în ţară puterea dreptăţii, ca să nimicesc pe cel rău şi viclean, ca cel puternic să nu asuprească pe cel slab, ca să mă înfăţişez oamenilor asemenea Soarelui spre a lumina ţara – eu, Hammurabi, păstorul chemat de zeul Bel, eu care dau bogăţii şi averi… Când zeul Marduk mi-a încredinţat cârma lumii şi să aduc ţărilor dreptate, atunci am făurit eu însumi dreptul şi dreptatea în limba ţării, făcându-i pe oameni să se bucure.” Aşadar, Bel Marduk i-a încredinţat lui Hammurabi cârma lumii şi i-a dăruit legile pe care le-a cuprins în Cod. Chiar este sculptat momentul în care regele primeşte legile de la Şamaş, o dovadă în plus că Marduk şi Şamaş erau aceeaşi entitate. Într-o inscripţie, regele Nabopalassar (625-605 î.H.) declară că: „în acea vreme, Marduk mi-a poruncit să împlânt adânc în măruntaiele pământului temeliile turnului Babel, care se cutremurase înaintea domniei mele, gata să se prăbuşească, şi să-i ridic vârful până la cer.” Fiul acestuia, Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.), care a terminat reconstrucţia Turnului Babel, completa: „zeul Marduk mi-a poruncit în legătură cu Etemenanki, turnul cu scări monumentale al Babilonului, care înainte de epoca mea fusese dărâmat şi se afla în ruine, să-i consolidez temeliile spirituale în sufletele oamenilor, iar vârfurile sale să atingă cerul. Am luat o prăjină şi eu însumi am măsurat dimensiunile. Pentru Marduk, stăpânul meu, m-am umilit şi mi-am scos tunica, însemnul rangului regal, şi am cărat pe umerii mei pământ şi cărămizi. În ceea ce-l priveşte pe Nabucodonosor, fiul meu prim-născut, cel mai drag inimii mele, l-am pus să care mortar, prinosuri de vin şi untdelemn, asemeni supuşilor mei.” Observăm că Marduk nu doar şi-a construit oraşul, ci a poruncit să fie reconstruit după ce a fost distrus parţial şi le-a dat supuşilor săi legi după care să fie guvernaţi. Deşi mulţi aşa-zişi cercetători tratează scrierile celor doi regi ca fiind texte pur mitologice, e greu de crezut că un mare rege s-ar fi umilit şi ar fi muncit cot la cot cu supuşii săi la construcţia turnului, cerându-i şi fiului său acelaşi lucru, dacă nu ar fi primit acest ordin de la însuşi marele său zeu. Oricât de fanatic ar fi un conducător, sunt slabe şansele să fi făcut asemenea sacrificii doar pentru că avea impresia că are o misiune sfântă. Cea mai logică variantă este că zeul chiar l-a vizitat şi pe el, şi pe tatăl său, la fel ca pe Hammurabi cu 12 secole înainte. Doar aşa se explică măreţia Babilonului, care i-a uimit pe toţi cei care i-au călcat pragul (dintre care îi amintim doar pe Alexandru Macedon şi Herodot).

Deşi Babilonul era oraşul său drag, Marduk şi-a pedepsit supuşii de multe ori. În 1531 î.Hr, hitiţii au năvălit şi au prefăcut oraşul în cenuşă, scăpând doar templul lui Marduk şi Turnul Babel. În jurul anului 1250 î.Hr, oraşul a căzut în mâna asirienilor. În 1239 î.Hr, în timpul unei răscoale, oraşul este distrus din nou. Mai târziu, chemate de babilonieni pentru a-i scăpa de triburile chaldeene şi aramaice care năvăleau, trupele lui Tigpalassar al III-lea au înglobat Babilonul regatului neoasirian. În 691 î.Hr, regele Sennacherib a înfrânt la Halule (localitate situată pe Tigru, la nord de Babilon) coaliţia antiasiriană a elamiţilor, babilonienilor şi chaldeenilor. În 689 î.Hr, el a cucerit Babilonul, ordonându-le soldaţilor săi să jefuiască şi să distrugă oraşul. În 681 î.Hr, Sannacherib  a căzut victimă a unui complot, la tron urmându-i Asarhaddon, fiul său. Acesta, după ce a scutit de tribut oraşele Nippur şi Sippar, a reconstruit Babilonul. Într-una dintre inscripţiile sale, Asarhaddon a explicat motivul distrugerii Babilonului de către tatăl său. Vinovatul principal era „zeul Marduk, zeul principal al Babilonului, care s-a mâniat şi a supus oraşul la grea osândă, drept pedeapsă pentru păcatele locuitorilor săi. Din voinţa lui Marduk, oraşul a fost nimicit din temelii, acoperit de apele canalului Arahtu şi prefăcut într-o mlaştină de nestrăbătut.” Lui Asarhaddon i-a urmat la tron Assurbanipal care, în 648 î.Hr, a asediat Babilonul iar peste doi ani a reuşit să-l cucerească, distrugându-l pentru a patra oară. Aliat cu mezii, Nabucodonosor al II-lea s-a răzvrătit împotriva asirienilor, le-a distrus capitala, Ninive, în 569 î. Hr, apoi a reconstruit Babilonul. Pe lângă acestea, într-un mit se spune că zeul Erra a pustiit Babilonul cu permisiunea lui Marduk. Aşadar, Marduk obişnuia să-şi pedepsească poporul adeseori, din pricina „păcatelor” lor, prin intermediul altor popoare. Dar de ce l-ar fi ascultat asirienii şi hitiţii, care aveau zeii lor? Cum într-un text Marduk se plângea că a fost exilat pentru 24 de ani în ţara Hatti, putem presupune că el a ordonat atacul hitiţilor asupra Babilonului din 1531 î.Hr. Cum rămâne cu asirienii?

Zeul asirienilor era Aşşur, care obişnuia să le ordone regilor săi să atace diferite ţări, dar îi şi ajuta în luptă. Pe o lespede de piatră, descoperită la Zendjirli (în Siria de Nord), Asarhaddon declara că Aşşur i-a înmânat „un sceptru neînvins, pentru înfrângerea duşmanilor” şi i-a ordonat să atace Egiptul. Pe o prismă de argilă arsă, cu 10 laturi, Assurbanipal spunea că Aşşur i-a poruncit să cucerească Manna şi Elam. Ba chiar Aşşur, Bel şi Nabu au luptat alături de el, împotriva lui Tarqa. Acesta umbla ca un om scos din minţi după ce a fost doborât de aureola lui Aşşur şi Iştar. Aşşur, adică Enki, era tatăl lui Marduk, aşa că putem intui la ordinele cui atacau şi pustiau aceştia Babilonul. Cum Nabu era fiul lui Marduk, iar Iştar, sora sa, putem observa întreaga familie zeiască (tatăl, fiul, fiica şi nepotul) luptând alături de Assurbanipal. Deşi istoricii consideră că Asiria era rivala Babiloniei, date fiind luptele dintre cele două ţări, la fel şi zeii celor două naţii, Aşşur şi Marduk, lucrurile nu stau deloc aşa. Aşşur şi Marduk făceau parte din aceeaşi familie, iar teritoriile fuseseră bine delimitate între ei. Babilonul stăpânea sudul şi estul iar Asiria nordul şi vestul, până în Liban. Asirienii au atacat Babilonul numai din porunca lui Marduk, fiul zeului lor, Aşşur. Aşadar nu exista nicio rivalitate, doar interese ale zeilor conducători.

În 597 î.Hr, Nabucodonosor al II-lea a cucerit Ierusalimul. În 587 î.Hr. l-a distrus complet, ca represalii la o răscoală a locuitorilor săi, iar pe supravieţuitori i-a dus în exil în Babilon. În 538 î.Hr, perşii lui Cyrus cuceresc Babilonul condus de Nabonid. Perşii distrug zidurile apoi pradă şi ruinează templele şi palatele. Conform cronicilor vremii, Marduk i-a poruncit lui Cyrus să cucerească Babilonul, apoi să pună înapoi în cetăţile lor pe toţi zeii din Sumer şi Akkad, pe care Nabonid îi adusese în Babilon. Ba, mai mult, cronicarii susţin că Marduk a mers alături de Cyrus până la Babilon. Dar zeul persanului Cyrus era Ahura Mazda. De ce ar fi ascultat acest rege ordinele unui zeu străin? Poate că nu era chiar un străin…

Ahura Mazda sau Ormuzd era zeul suprem al perşilor. Zoroastru, fondatorul zoroastrismului, îl considera zeu necreat. Numele său apare pentru prima oară pe Inscripţia din Behistun, în perioada ahemenidă, în timpul regelui Darius I. A fost invocat singur până în perioada domniei regelui Artaxerses al II-lea, când Ahura Mazda a intrat într-o triadă, alături de zeul contractelor, Mithra şi zeul apelor, Apam Napat. Se consideră că numele Mazda înseamnă „înţelept” iar Ahura provine din Asura, o clasă de zei din India. Sau, cel puţin, la concluzia asta au ajuns cercetătorii. Totuşi, originea numelui se poate să provină din… Egipt. Pe o inscripţie în piatră ridicată de faraonul Khufu (numit Keops de greci) în jurul anului 2.600 î.Hr, se poate citi „Ankh Hor Mezdau Sten-bat Khufu tu ankh” („Trăiască Horus Mezdau, regelui Khufu viaţa îi este dată!”). Mezdau al egiptenilor este foarte asemănător cu Mazda al perşilor şi înseamnă „înţelept”. Iar Ahura provine din Ankh Hor. Prin urmare, Ahura Mazda se traduce prin „trăiască Horus cel înţelept”. Aşadar, zeul lui Cyrus era egipteanul Horus sau Marduk al babilonienilor. Astfel se explică de ce regele perşilor a primit ordine de la zeul babilonian: Marduk era şi zeul său. Totuşi, conform Vechiului Testament, Cyrus a fost ales de zeul evreilor, Yahweh, să reconstruiască templul din Ierusalim. Mai mult, în Cartea lui Isaia 45:1, regele persan este numit „unsul lui Yahweh”. Dacă zeul său era Ahura Mazda / Marduk, sunt şanse ca acesta să fi fost unul şi acelaşi cu Yahweh?

În timpul domniei lui Enki pe Pământ, el şi familia sa erau consideraţi zei ai luminii (vezi Lucifer, aducătorul luminii). După ce conducerea a fost preluată de tabăra lui Enlil, familia lui Enki a fost asociată cu întunericul şi distrugerea. Astfel, Marduk, din zeu al Soarelui şi protector al oamenilor, a devenit zeu al Lunii şi al războiului. Cel mai bine se observă acest lucru în Egipt, unde fiul lui Amon (Enki) era Khonsu, zeul Lunii. La fel ca Horus, acesta era reprezentat cu cap de şoim. În Noul Testament, Satan este considerat „dumnezeul veacului acestuia” (A Doua Epistolă către Corinteni 4:4) iar în Evanghelia după Matei este stăpânul acestei lumi. Dumnezeul / stăpânul acestei lumi, care putea să ofere după bunul plac teritorii lui Iisus, nu poate fi decât Marduk. Aşadar se observă „demonizarea” familiei lui Enki, mai ales a fiului său cel mare, Marduk. Cel mai bun exemplu se întâlneşte în Mesopotamia unde, ca zeu pozitiv era numit Utu / Şamaş, iar ca zeu negativ, Nergal. Nergal era zeul babilonian al războiului, al bolilor şi al soarelui distrugător de la amiază. Nergal era de asemenea zeitatea lumii subterane alături de consoarta sa, Ereşkigal. Deşi mitologii îl consideră pe Nergal un alt fiu al lui Enki, diferit de Marduk, babilonienii antici nu făceau această confuzie. Ei îi atribuiau zeului planeta Marte (nume ce provine din sumerianul Martu), considerându-l aspectul distrugător al lui Marduk. Ca zeu al soarelui şi al războiului, conducătorul lumii de dedesubt (după moartea tatălui său), Nergal este Marduk. Creştinismul chiar l-a echivalat pe Nergal cu Satan. În Apocalipsa lui Ioan, Marduk este numit Fiara. Cel care a fost aruncat din cer (Enki) este descris ca un balaur roşu, cu şapte capete şi zece coarne. Fiul Balaurului, Fiara, este descris identic, având şapte capete şi zece coarne. Acesta este doar modul indirect al lui Ioan de a ne prezenta asemănarea fizică dintre cei doi. Lucru absolut firesc, ţinând cont că erau tată şi fiu. Despre această Fiară se mai spune că „i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască şi i s-a dat ei stăpânire peste toată seminţia şi poporul şi limba şi neamul.” (13:7) sau „Balaurul i-a dat ei puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare.” (13:2). Adică exact ceea ce spuneau toate religiile antice, că Marduk a moştenit tronul tatălui său! Această primă Fiară a fost rănită, dar „rana ei cea de moarte fu vindecată şi tot pământul s-a minunat mergând după fiară.” (13:3). Rana s-a produs în timpul unei lupte, deoarece tot Ioan ne spune că Fiara „a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă.” (13:14). Această luptă cel mai probabil este cea pentru supremaţie împotriva unchiului său, Enlil, Marduk fiind învins iniţial (Enlil a condus Pământul după Enki). Însă, după moartea lui Enki, Marduk a primit planeta noastră. Fiara din Apocalipsă este călărită de o femeie, numită „curva Babilonului”, nimeni alta decât Iştar, sora şi consoarta lui Marduk. După marea luptă dintre forţele binelui şi ale răului, Ioan spune că Balaurul, Fiara şi proorocul mincinos al Fiarei vor fi închişi din nou în adâncul Pământului. În Manuscrisele de la Marea Moartă, conducătorul „fiilor întunericului” în bătălia finală împotriva „fiilor luminii” va fi Belial, nume care îl descrie tot pe Bel / Marduk.

Numele lui Yahweh lasă loc de multe interpretări. Se presupune că atât yah, cât şi weh, înseamnă în ebraică „a fi”, idee generată de afirmaţia „Ehyeh asher ehyeh”, care s-a tradus prin „Eu sunt cel ce este”. Totuşi, ceea ce evreii încearcă din răsputeri să ascundă este faptul că Yah este cel mai vechi nume al zeului egiptean al Lunii. Iar weh nu înseamnă „a fi”, ci „a deveni”. Prin urmare, numele Yahweh se traduce corect prin „cel care a devenit Luna”. Din această interpretare rezultă faptul că respectiva zeitate era altceva înainte să devină divinitate a Lunii, cel mai probabil, zeul Soarelui. Această descriere se potriveşte perfect lui Marduk, cel care a fost considerat iniţial zeul Soarelui, devenind mai apoi cel al Lunii. De altfel, între Marduk şi Yahweh există o serie de asemănări. Marduk i-a ordonat lui Nabucodonosor al II-lea din Babilon să plece cu armata la vest, în Liban. În Vechiul Testament, Yahweh i-a ordonat să atace Egiptul şi Ierusalimul în 586 î.Hr. Marduk a hotărât ca pustiirea Babilonului să dureze 70 de ani. Yahweh a hotărât ca pustiirea Ierusalimului să dureze 70 de ani. Marduk i-a poruncit lui Cyrus să cucerească Babilonul. Cyrus, „unsul lui Yahweh”, a fost ales de acesta să elibereze evreii şi să reconstruiască templul din Ierusalim. Sennacherib a subjugat Iudeea şi a prădat Babilonul în 689 î.Hr, la porunca lui Marduk. Biblia susţine că regele asirian a urmat poruncile lui Yahweh. Marduk obişnuia să-şi pedepsească adeseori poporul, din pricina „păcatelor”, la fel ca Yahweh cu poporul evreu. Epitetul lui Marduk, „zeul mâniei şi iertării”, i se potriveşte perfect şi lui Yahweh, cel care se supăra foarte des pe poporul său, dar pe care îl şi ierta după ce respecta ordinele. Marduk a absorbit titlurile şi funcţiile celorlalţi zei, uneori şi-a atribuit şi faptele lor, la fel cum a făcut Yahweh în Vechiul Testament. Marduk este considerat ucigaşul dragonului apei sărate, Tiamat, iar Cartea lui Iov, Psalmul 73 şi capitolul 27 al Cărţii lui Isaia îl acreditează pe Yahweh cu uciderea balaurului apei sărate, Leviathan. Noul Testament nu îl numeşte pe Dumnezeu Yahweh nici măcar o singură dată. Iisus, Ioan Botezătorul dar şi esenienii considerau că dumnezeul lor era unul al iubirii şi iertării, total diferit de răzbunătorul Yahweh al evreilor. De asemenea, gnosticii îl credeau pe Yahweh o entitate malefică ignorantă şi necunoscătoare, diferită de adevăratul Dumnezeu. După cum am văzut, pentru autorii Noului Testament, Yahweh nu era Dumnezeu, ci Satan. În Cartea lui Osea din Vechiul Testament, Yahweh recunoaşte că era numit şi Baal: „Şi va fi în vremea aceea – zice Domnul – că ea mă va numi: «Bărbatul meu» şi nu-mi va mai zice: «Baal al meu».” (2:18) Yahweh al evreilor este Marduk al babilonienilor, Baal al canaanienilor, Baldr al nordicilor, Apollo al grecilor, Horus şi Khonsu al egiptenilor, Satan sau Fiara Noului Testament!

Istoria ne arată că, după întoarcerea evreilor din Babilon, a început decăderea oraşului. După ce l-a înfrânt pe Darius în 331 î.Hr, Alexandru Macedon a cucerit Babilonul şi a proiectat reconstrucţia lui. Dar a murit de friguri şi nu a mai apucat să-şi finalizeze proiectul. Încet, măreţul oraş a dispărut, din el rămânând doar ruine. Locuitorii Babilonului s-au gândit adeseori că Marduk i-a părăsit, şi chiar aveau dreptate. În 538 î.Hr, Marduk a părăsit Babilonul împreună cu exilaţii evrei, schimbându-şi reşedinţa în Ierusalim. Hammurabi, primul constructor al Babilonului, era al şaselea suveran al dinastiei amorite. Amoriţii erau semiţi, la fel ca evreii. Asirienii folosiţi de multe ori de Marduk pentru a pedepsi Babilonul erau tot de origine semită. Observăm că Marduk avea o afinitate pentru semiţi, ceea ce ne permite să nu ne mirăm că acesta a ales poporul evreu, renunţând la cel babilonian. De ce Ierusalimul? Poate din pricina semnificaţiei numerice a oraşului. Oraşul sfânt al lui Yahweh, Ierusalimul, are coordonatele 31° 47′ N, 35° 13′ E. Adunate, rezultă 66° 60′. Dacă înlăturăm zeroul, care nu are valoare, reiese 666, adică numărul Fiarei din Apocalipsa lui Ioan. Ajuns în noul său oraş, Marduk a avut grijă să-şi reconstruiască templul, după modelul babilonian. A organizat preoţimea după acelaşi model, sub conducerea lui Ezdra. Aceştia şi-au creat propria mitologie, copiind părţi din religia canaanită, babiloniană dar şi persană, a lui Zoroastru. Cei întorşi din Egipt au completat cu părţi din religia egipteană. Odată stabilite în mare poveştile care să completeze noua religie, preoţii evrei le-au aşternut în scris. În final s-au ales cele mai reprezentative scrieri care s-au compilat şi completat, rezultând „sfintele” scripturi ce formează astăzi Vechiul Testament. Au avut grijă să introducă în scrierile lor numărul 40 (echivalentul titlului de Mare Prinţ) al lui Enki, ca omagiu pentru tatăl zeului lor: potopul a durat 40 de zile şi 40 de nopţi; spionii israeliţi au explorat Canaanul timp de 40 de zile; Eli, Saul, David şi Solomon au domnit câte 40 de ani; israeliţii au rătăcit în deşert timp de 40 de ani; la 40 de ani, Moise a fugit din Egipt, s-a întors după 40 de ani pentru a-şi lua poporul şi a murit după alţi 40; Moise a petrecut pe muntele Sinai trei perioade de câte 40 de zile şi 40 de nopţi; Otniel a fost judecător 40 de ani; sub Ghedeon au fost 40 de ani de pace; filistenii i-au asuprit pe israeliţi timp de 40 de ani; Ilie a mers 40 de zile prin pustiu până la muntele Horeb; Isac şi Esau s-au căsătorit la vârsta de 40 de ani; Iisus a petrecut 40 de zile în deşert; s-a înălţat la cer după 40 de zile de la învierea sa. Coarnele de berbec folosite de preoţii evrei sunt tot simbolul lui Enki. În plus, la mijlocul secolului al XX-lea, Brigada 35 de Paraşutism din cadrul Forţelor Defensive Israeliene avea ca siglă un şarpe înaripat de culoare verde. Şarpele înaripat e Lucifer sau Quetzalcohuātl iar verdele e culoarea zeului egiptean Osiris, care sunt doar trei dintre numele alternative ale lui Enki. Acest omagiu adus lui Enki se datorează faptului că Marduk, deşi a preluat atributele şi funcţiile celorlalţi zei, nu a făcut acelaşi lucru şi cu tatăl său. Enki a fost mereu la loc de cinste, alături de Marduk. Acest lucru se observă din turnurile gemene, foarte des întâlnite în arhitectura arabă. Deşi pentru arabi îi simbolizează pe Avraam şi pe fiul său, Ismael, în realitate este vorba despre Enki şi fiul său, Marduk. Acelaşi lucru reiese şi din cele două mari piramide din Ghiza, considerate morminte ale celor doi zei: cea a lui Kefren este mai mică decât cea a lui Keops dar, fiind ridicată pe un teren mai înalt, se află la aceeaşi înălţime cu aceasta. Musulmanii consideră că zeul lor suprem, Allah, este acelaşi cu zeul evreilor, Yahweh. Simbolul islamului este semiluna, care fără îndoială este şi simbolul lui Allah, ceea ce ne duce cu gândul la aceeaşi zeitate lunară, Marduk. Apocalipsa lui Ioan ne descrie faptul că Enki şi Marduk erau veneraţi împreună: „Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea; şi s-au închinat fiarei, zicând: Cine este asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea?” (13:4)

Fiind conduşi de o zeitate lunară, preoţii lui Ezdra au adoptat calendarul lunar babilonian, lucru care se observă şi astăzi: lunile anului evreiesc au aceleaşi denumiri ca ale babilonienilor antici. Esenienii (care alături de toţi profeţii Vechiului Testament şi de Iisus şi Ioan Botezătorul din Noul Testament au acuzat evreii că au ales alt Dumnezeu, preferând să se izoleze de restul populaţiei), foloseau calendarul solar. Trecerea de la un zeu la altul reiese şi din modificarea simbolului israeliţilor. De la steaua lui David, cu cinci colţuri, s-a trecut la cea a lui Solomon, cu şase. Steaua cu cinci colţuri reprezintă a cincea planetă din exterior către soare, adică Jupiter. Steaua cu şase colţuri este a şasea planetă, adică Marte. Jupiter este echivalentul sumerianului Enlil iar Marte al lui Martu, numit Marduk de către babilonieni. Să nu uităm că până şi numele statului Israel, deşi indică conexiunile cu zeii altor popoare (Is = Isis în Egipt sau Iştar în Babilon, Ra = zeul suprem în Egipt, El = zeul suprem în Canaan), se traduce prin „cel ce se luptă cu El / Dumnezeu”, o aluzie la lupta dintre Marduk şi Enlil, pe care l-a înlocuit. Numele lui Yahweh se scrie de obicei YHWH. Cele patru litere ale numelui indică faptul că această zeitate este cel de-al patrulea conducător al Pământului, după An, Enki şi Enlil.

Şi alţi cercetători au ajuns la concluzii asemănătoare. Nicolae Densuşianu a demonstrat în Dacia Preistorică din 1913 că Bel / Baal era denumirea lui Apollo în zona Orientului Mijlociu. Britanicul Walter Raymond Drake, în cartea Astralii în Orientul Antic din 1968, afirma că babilonienii l-au identificat pe Yahweh / Iehova cu Marduk. După părerea sa, „evreii şi babilonienii, fraţi semiţi, au avut aceleaşi legende, aceleaşi obiceiuri, aceeaşi zei – dar sub nume diferite -, toate acestea fiind moştenite de la o aceeaşi sursă comună.” Acea sursă comună fiind Sumerul. Drake nota: „Este semnificativ faptul că Hammurabi – un conducător înţelept şi bine intenţionat – a primit instrucţiunile respective de la Şamaş aproape în aceeaşi perioadă în care Avraam vorbea cu Iehova la o depărtare nu prea mare; această coincidenţă remarcabilă ar sugera posibilitatea ca Şamaş şi Iehova să fi fost unul şi acelaşi.” În plus, „o consemnare cuneiformă de pe un cilindru de argilă arăta că Cyrus a fost întâmpinat ca un adevărat eliberator de tirania lui Nabonidas şi a lui Belshazzar; acest fapt sugerează surprinzătoarea – dar plauzibila – ipoteză că Iehova şi Marduk ar fi fost unul şi acelaşi Dumnezeu.” Iar Radu Comănescu sublinia în numărul 6 / 1997 din Express Magazin că „Diavolul cel Mare locuia în zeul Apollo”.

Bel, Marduk, Martu, Utu, Şamaş, Şamsiel, Apollo, Horus, Khonsu, Baal, Belial, Baldr, Okuninushi, Illuyanka, Ahura Mazda, Allah sau Yahweh sunt doar câteva nume ale ultimului conducător al planetei noastre, Dumnezeu pentru unii şi Satan pentru alţii. Cum ne-a influenţat istoria, vom vedea mai târziu.