666

„Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” – Ioan Teologul (Apocalipsa 13:18)

Semnificaţia numărului 666 este unul dintre cele mai mari mistere ale omenirii de aproape două milenii. S-au dat sute de explicaţii mai mult sau mai puţin plauzibile, însă nimeni n-a reuşit să afle ce înseamnă acest număr cu adevărat. Figuri dominante ale diverselor epoci au fost asociate cu acest „numar al fiarei”, ca de exemplu Nero, Napoleon Bonaparte, Hitler sau Papa (oricare ar fi el). Citatul lui Ioan Teologul, care a băgat în ceaţă milioane de oameni şi a creat hexakosioihexekontahexafobia (frica de numărul 666) este: „Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” (Apocalipsa 13:18)

În matematică, 666 este suma primelor 36 de numere, fiind prin urmare un număr triunghiular. Numerele triunghiulare sunt cele care pot forma un triunghi echilateral. Acesta este primul indiciu în decodificarea numărului. 666 este, de asemenea, suma pătratelor primelor şapte numere prime. În general, acest număr este privit ca unul malefic, fiind asociat cu Satan datorită citatului biblic. Acesta este cel de-al doilea indiciu.

Puţini ştiu că, pentru traci în general şi pentru daci în special, 666 a fost un număr extrem de important. Legendele lor susţineau că Gemenii Divini Zalmoxis revin pe Pământ odată la 666 de ani. În timpul lui Burebista s-a decis ca primul an al calendarului dac să fie considerat anul naşterii Gemenilor Divini (adică 713 î.Hr.), iar cel de-al 666-lea (47 î.Hr.) să fie anul reformelor politico-religioase. Acest număr apare pe tot felul de inscripţii de pe întreg teritoriul tracilor, ca SSS, CCC (C = 6 grec) sau VIVIVI (VI = 6 latin). De exemplu, o rugăciune a unei femei gete, zalmoxiană, a fost găsită pe o placă de marmură de la Tomis: „Ayrelia Beneria Symforo Syn dio Syn ze sase tri Kai tethi gatri Ayris nonam Niascharian”. Această rugăciune se traduce: „Strălucitoare, curată, măreaţă Doamnă, sunt credincioasă, sunt cu trei de şase, dar atât te rog: cândva să mă ajuţi să renasc.” Numărul 666 nu este întâlnit doar în textul curent („trei de şase”), ci şi ascuns. Citind doar majusculele, reiese „AB SSS K AN”, ce se traduce „cu 666 de ani”. Conform doctorului Napoleon Săvescu, acesta era semnul la care se închinau tracii întorşi la adevărata religie, semn pe care îl purtau pe mâna dreaptă sau pe frunte.

În cartea Dacia Secretă, Adrian Bucurescu prezintă mai multe astfel de exemple. Pe o placă de marmură descoperită în oraşul Tetova din Macedonia se află următoarea inscripţie: „Sunt cu numărul trei de şase, care pentru mine e sfânt. Mi-ar plăcea să mă înalţ în Tărâmul Zeilor.” Pe un opaiţ de la Drobeta scrie, de la dreapta la stânga: „E NAMOR SSS” („cu numărul 666”). Pe un opaiţ descoperit în cetatea veche de la Celei-Corabia (judeţul Olt) scrie „CVIVI”, combinaţie între 6 grecesc (C) şi 6 latinesc (VI). Tot în astfel de combinaţii apare 666 pe cărămizi şi ţigle găsite la Bumbeşti-Jiu, precum şi în alte cetăţi dacice.

Aşadar, tracii asociau acest număr cu Gemenii Divini. Acesta este cel de-al treilea indiciu al nostru, care ne poate ajuta să descifrăm unul dintre cele mai bine păstrate coduri ale istoriei. Vă vine sau nu să credeţi, răspunsul a fost chiar în faţa noastră în tot acest timp.

Pentru strămoşii noştri, indiferent de cultura din care făceau parte, anumite numere (1,3,7,9,12, etc.) erau foarte importante. Aceste numere şi-au păstrat importanţa chiar şi ziua de azi. Deşi numerologii dau tot felul de explicaţii pentru acestea, o ignoră pe cea mai importantă: numerele reprezintă divinităţi. 1 este zeul suprem, indiferent de religie, sau Dumnezeu. 2 este un cuplu de zei, ce îi semnifică de obicei pe Gemenii Divini (Marduk şi Iştar, Apollo şi Artemis, Freyr şi Freyja). Cifra 3 este o trinitate, întâlnită în majoritatea religiilor. De exemplu, prima trinitate din Mesopotamia era formată din Anu, Enlil şi Enki. A fost urmată de cea de-a doua, formată din Enki şi copiii săi, Marduk şi Iştar. În brahmanism avem Trimurti compusă din Brahma, Vişnu şi Şiva, în creştinism Sfânta Treime, etc. Cifra 4 reprezintă familia „satanică”, adică pe Enki şi Ninhursag (părinţii), alături de copiii lor, Marduk şi Iştar (Gemenii Divini). Pentru egipteni, cifra 8 reprezenta marea Ogdoadă din Hermopolis iar 9, Marea Enneiadă din Heliopolis (grupuri de opt, respectiv nouă zei). 12 este numărul titanilor şi al zeilor olimpieni în Grecia antică, numărul zeilor conducători sumerieni, numărul apostolilor lui Iisus în creştinism, etc. Voi detalia aceste numere într-o postare viitoare. În concluzie, numerele „magice” reprezintă entităţi superioare oamenilor, pe care le-au numit zei. Prin urmare, sunt mari şansele ca şi 666 să reprezinte una sau mai multe astfel de zeităţi. Ioan Teologul spunea că „este număr de om”, prin om înţelegându-se o persoană, o entitate, o fiinţă.

În Apocalipsa după Ioan, 666 e asociat cu Răul, cu Satan, cu Fiara sau cu Antihristul. La traci, era asociat cu Gemenii Divini, adică Marduk (cel numit de creştini Satan) şi sora sa, Iştar. Ioan scria „cine are pricepere să socotească numărul fiarei”, dându-ne un indiciu foarte important în aflarea semnificaţiei reale ale acestui număr. Pentru a socoti „numărul fiarei”, trebuie folosită matematica.

După cum ne-a relevat matematica, 666 este un număr triunghiular, adică poate fi simbolizat printr-un triunghi echilateral. Iar acest triunghi asociat cu răul nu poate fi decât triada „satanică” ce a pornit din Mesopotamia, formată din Şarpele Enki (Lucifer) şi copiii săi, gemenii Marduk şi Iştar, aşa cum se poate observa alături. Marduk şi Iştar, fiind gemeni, sunt pe poziţii egale, pe aceeaşi linie. Enki, tatăl lor, fiindu-le superior, este reprezentat mai sus decât ei. Toţi trei sunt egali (unghiurile şi laturile sunt egale), de aceea trinitatea a fost reprezentată printr-un triunghi echilateral. Însă, pentru a arăta că Enki este puţin mai sus decât copiii săi, el reprezintă unghiul superior. Acelaşi lucru reiese şi dacă luăm în calcul laturile. Cea de jos, orizontală, îl reprezintă pe Enki (care, fiind mort, se află „jos”, îngropat în poziţie orizontală). Celelalte două sunt ridicate (în picioare, adică vii), fiind unite între ele (semnificând legătura dintre ei ca soţ şi soţie, nu doar ca fraţi), fiecare fiind legată şi de cea de jos (tatăl lor).

Această trinitate reprezintă un întreg iar membrii ei, câte un procent din acest întreg. Dacă ţinem cont de regula de mai sus, că toţi trei sunt egali, ar trebui să considerăm că fiecare dintre cei trei reprezintă 33,33333% din acest întreg. Însă, trebuie să ne amintim că Enki este aproape egal cu copiii săi, fiind puţin mai sus. Prin urmare, împărţirea trinităţii în procente se poate realiza într-un mod foarte simplu: Marduk şi Iştar reprezintă câte 33% (fiind egali) iar tatăl lor, care este aproape egal cu ei dar puţin mai sus, 34%. Astfel se explică importanţa numărului 33 în satanism şi masonerie. 33 este zeul lor, Marduk sau Satan, o parte din trinitatea „satanică”, cele 33 de procente.

Prin varianta de mai sus se arată o diferenţă de 1% între Enki şi copiii săi. Dar dacă vrem să micşorăm diferenţa dintre ei? Atunci apelăm la zecimale. Marduk şi Iştar, care sunt gemeni (deci egali), vor reprezenta câte 33,3% din întreg. Iar tatăl lor, care este puţin mai sus decât ei, 33,4%. Prin urmare, diferenţa dintre ei este de doar 0,1 procente, ceea ce se apropie mai mult de ideea de triunghi echilateral, cu toate părţile sale (unghiuri sau laturi) egale.

Din câte ne spun miturile multor popoare, Enki a fost ucis, iar Marduk a primit stăpânirea asupra Pământului. S-a căsătorit cu sora sa şi împreună au condus planeta. Exprimând în procente partea fiecăruia din întreg, ar însemna că ei împreună reprezintă 66,6% din trinitate. Sau, în prima metodă de calcul, 66%. Prin urmare, 666 poate reprezenta ori numărul de procente ale celor doi conducători ai Terrei, fără virgulă (în antichitate, matematica cu zecimale nu era la îndemâna omului simplu, ci doar a iniţiaţilor), ori pe cei doi de zece ori mai puternici (66,6 X 10 = 666). Pe vremuri se practica această exagerare. Zeul egiptean Thoth era numit de greci Hermes Trismegistos, adică „Hermes de trei ori mare”, Iisus era numit de gnosticii setieni „cel de trei ori bărbat”, etc. Prin urmare, este posibil ca 666 să îi reprezinte pe Marduk şi Iştar (66,6) de zece ori mai puternici. O referire probabil la bătălia finală, descrisă în Apocalipsă, unde ei vor fi de zece ori mai puternici decât la ultima înfruntare dintre cele două tabere, de acum câteva mii de ani. Dacă folosim prima metodă de calcul, cea fără zecimale, suma procentelor Gemenilor este 66. Iar în viziunea masonilor, sataniştilor, ocultiştilor şi numerologilor, 66 are aceeaşi valoare ca şi 666.

Putem trage concluzia că 666 îi reprezintă pe cei doi copii ai Şarpelui original, Marduk şi Iştar, conducătorii Pământului, indiferent dacă sunt sau nu de zece ori mai puternici. După cum am văzut, numărul 666 era asociat cu Gemenii Divini în viziunea tracilor, iar în Apocalipsa după Ioan cu Răul, fiind numărul Fiarei, fiul Balaurului. Aşa se explică şi de ce Marduk, după ce a renunţat la Babilon, şi-a ales Ierusalimul, un oraş ale căror coordonate însumate dau 66°60’ (31°47′N + 35°13′E). Sau de ce slujitorul său, Solomon, cerea anual un tribut de 666 talanţi de aur (Cartea a doua a Regilor 10:14, Cartea a doua a Cronicilor 9:13), de ce 666 este numărul descendenţilor lui Adonicam întorşi în Ierusalim şi Iudeea din exilul babilonian (Cartea întâi a lui Ezdra 2:13) ori de ce în Kabbalah acest număr reprezintă perfecţiunea lumii.

Codul Bibliei

„Diavolul foloseşte şi Scriptura când vrea să-şi atingă scopul.” – William Shakespeare

Sir Isaac Newton era încredinţat că în Biblie există un cod secret care dezvăluie viitorul. A învăţat limba ebraică şi şi-a petrecut jumătate din viaţă încercând să descopere acel cod. După spusele biografului său, John Maynard Keynes, Newton credea nu doar în existenţa unui cod al Bibliei, ci şi în unul al Universului. Pentru el, Universul era o „criptogramă alcătuită de Atotputernicul”.

Codul Bibliei a apărut în discuţie şi în secolul al VIII-lea, când un cărturar numit Geniul din Vilna scria că: „Rânduiala este că tot ce a fost, este şi va fi până la sfârşitul vremii e inclus în Tora, de la primul până la ultimul cuvânt. Şi nu doar într-un sens general, ci cu amănunte despre fiecare neam şi despre fiecare fiinţă omenească în parte, şi amănunte la amănunte despre tot ce i s-a întâmplat din ziua naşterii sale până la săvârşirea sa din viaţă.”

Deşi numărul celor care credeau în existenţa unui cod biblic era mult mai mare, nimeni nu a reuşit să aducă măcar cea mai mică dovadă care să ateste acest lucru. Până în anii 1950, când rabinul slovac Chaim Michael Dov Weissmandl a găsit primul indiciu. El a observat că, dacă sărea câte 50 de litere, găsea înscris cuvântul Tora la începutul capitolelor Facerea, Ieşirea, Numerii şi Deuteronomul. Deşi acest lucru nu era o descifrare a codului, măcar a fost primul indiciu care să ateste existenţa sa.

Inspirat de vorbele Geniului din Vilna şi de rabinul Weissmandl, matematicianul israelit Eliyahu Rips a descoperit în 1985 mult căutatul cod, după ce a introdus în calculator Biblia scrisă în ebraică. Fizicianul Doron Witytum l-a ajutat pe Rips, completând modelul matematic. Rezultatele studiilor au fost publicate în 1997 de americanul Michael Drosnin, sub numele Codul Bibliei. Drosnin afirma că respectivul cod a fost confirmat de matematicieni de renume de la Yale, Harvard şi Universitatea Ebraică, a fost verificat de un specialist în cifruri şi coduri din Ministerul Apărării al Statelor Unite şi a trecut cu succes prin trei expertize efectuate de specialişti la care a apelat o importantă revistă de matematică din S.U.A. În Biblie este codat absolut orice eveniment din istoria lumii, indiferent cât de infim ar fi acesta, şi orice persoană care a trăit sau va trăi vreodată pe Pământ. În Biblie au fost ascunse asasinarea lui Yitzhak Rabin, scandalul Watergate, aselenizarea din 1969, teoria relativităţii a lui Einstein, criza financiară, războaie şi multe alte evenimente. Toate, dacă e să-i dăm crezare lui Drosnin. De exemplu, Amir era codificat în acelaşi loc cu Yitzhak Rabin şi „asasin va asasina”. Cuvintele „ucigaşul a ucis” apăreau în textul curent al Bibliei, în acelaşi verset în care numele Amir apărea în textul ascuns. Tot în acelaşi verset, textul ascuns menţiona: „el a lovit, l-a ucis pe premier”. Amir, ucigaşul lui Rabin, era chiar identificat: „ucigaşul său, unul dintre ai săi, cel care s-a apropiat.” Einstein apare ascuns în Biblie cu „s-a prezis o persoană cu mintea ageră”, „ştiinţă”, „o nouă şi excelentă înţelegere”, „el a răsturnat realitatea prezentă” şi „teoria relativităţii”. Ba chiar este codat şi motivul dispariţiei dinozaurilor: în capitolul 1 al Facerii scrie: „şi a făcut Dumnezeu marele Tanin”. Cuvântul ebraic tanin înseamnă dragon sau monstru şi apare intersectând cuvântul dinozaur, imediat deasupra termenului asteroid. Michael Drosnin susţine că până şi cuvântul calculator apare de şase ori în textul curent al Bibliei, ascuns în interiorul cuvântului ebraic pentru cuget. Patru din cele şase se află în versetele din Ieşirea care descriu construirea Chivotului Legământului. O dată apare acolo unde Yahweh spune că va face lucruri cum n-au fost în tot Pământul. În Ieşirea 32:16, unde în textul curent este scris „Tablele acestea erau lucrul lui Dumnezeu şi scrierea era scrierea lui Dumnezeu, săpată pe table”, codul spune: „S-a făcut pe calculator”. Deşi Rips consideră că acest cod a fost creat de Yahweh şi înmânat lui Moise, Drosnin crede că autorii sunt nişte extratereştri care aveau puterea de a vedea viitorul, dar nu şi de a-l schimba. Drept pentru care au lăsat oamenilor avertismente ascunse într-o carte sfântă.

Deşi cartea lui Drosnin a devenit un bestseller şi mulţi au acceptat existenţa acestui cod ascuns în Biblie, sunt câteva amănunte care indică faptul că totul este o mare minciună. Să reţinem faptul că Michael Drosnin, cel care a popularizat acest cod prin cartea sa, susţine că absolut toate evenimentele care au avut şi care vor avea loc sunt înscrise în Biblie. Cu toate acestea, sintagma „colaps economic” este codificată o singură dată, în 1929. De ce nu apare şi criza mondială din 2008? Sau cea care se pregăteşte să izbucnească acum? „Război mondial” este codat o singură dată. Dar noi am avut două până acum. Însă codul nu se referă la primele două, ci la al treilea. „Război mondial” şi  „holocaust atomic” se regăsesc împreună cu anii 2000 şi 2006. De ce codul nu aminteşte cele două războaie mondiale, dacă tot conţine toate evenimentele care au avut loc până acum? De ce nu aminteşte de holocaustul atomic de la Hiroshima si Nagasaki? Dacă există codul într-adevăr şi a fost lăsat oamenilor de Yahweh sau de extratereştri, cum de nu este exact? Nici în 2000, nici în 2006, nu a avut loc vreun război mondial. Ca să nu mai vorbim de holocaust atomic. Iar aceasta nu este singura dată când „codul” greşeşte. Codul spune că, în 1996, oraşul Tokyo trebuia să fie evacuat din cauza unor plăgi, cianură şi virusul Ebola, aduse cu elicopterul. Deşi Shoko Asahara, conducătorul sectei Aum Shinrikyo plănuia aşa ceva, evenimentul prezis de cod nu a avut loc. Codul spune că în 2010 trebuia să aibă loc un mare cutremur în Los Angeles, iar în 2000 sau 2006 în China. Nu a avut loc acest mare cutremur în niciunul dintre aceşti ani, nici în Los Angeles, nici în China. Codul mai spune că vor fi mari cutremure în 2000, 2014 şi 2113. Cum în anul 2000 nu am avut parte de aşa ceva, sunt mari şanse să nu avem nici în ceilalţi doi ani prezişi. Codul susţinea că în 2006 trebuia să fim loviţi de un „obiect asemănător unei stele”. Din câte ştim cu toţii, nu s-a întâmplat acest lucru. Pentru anii 2010 şi 2012, codul a proorocit lovirea unei comete de planeta noastră. În 2010 erau preconizate „zile de groază”, „deznădejde” şi „întuneric”, iar în 2012 „Pământ nimicit”. Cum nu s-a întâmplat acest lucru în 2010, ceva îmi spune că nu se va întâmpla nici în 2012.

O altă eroare a acestui aşa-zis cod al Bibliei este distrugerea dinozaurilor de către un asteroid. Deşi aceasta este varianta oficială a oamenilor de ştiinţă, cei cu ceva neuroni nu pot accepta această ipoteză. Un asteroid nu putea distruge doar reptilele mari, apoi să cauzeze transformarea speciilor supravieţuitoare în alte specii. De exemplu, dacă ordinul primatelor exista acum 70 de milioane de ani (aşa cum susţin oamenii de ştiinţă) şi există şi astăzi, este evident că primatele nu au fost distruse acum 65 de milioane de ani, împreună cu dinozaurii. Ipoteza nimicirii dinozaurilor de către un asteroid are numeroase lacune, care depăşesc până şi barierele logicii sau ale bunului simţ. Orice entitate superioară care ar fi inclus această informaţie în cod ori ar fi fost ignorantă, ori mincinoasă. Cel mai probabil este vorba doar de părerea personală a autorului cărţii, nicidecum de un mesaj lăsat oamenilor de către forţe superioare.

Pentru a exista un cod în Biblie ar trebui ca toate cărţile ei să fi fost scrise în acelaşi timp, aşa cum susţine Drosnin. De aceea dă ca exemplu faptul că evreii nu au voie să schimbe nici măcar un singur cuvânt din cartea lor sfântă: deoarece astfel nu s-ar putea accesa codul. Lucru absolut logic, de altfel. Dacă ar exista un cod pentru toată Biblia, ar fi trebuit ca toate cărţile ei să fi fost scrise în acelaşi timp. E drept că tradiţia evreiască susţine că Moise a scris primele cinci cărţi ale Vechiului Testament, însă celelalte ar fi fost scrise mult mai târziu, de diferite persoane, în diferite perioade de timp. Dar cum s-a demonstrat de multe ori că nici Moise, nici alţi patriarhi nu au scris vreo carte a Vechiului Testament, ci toate au fost concepute de preoţii lui Ezdra după exilul babilonian, apare posibilitatea ca respectivul cod, dacă ar fi existat, să fi putut fi implementat. Dacă Vechiul Testament a fost scris în acelaşi timp, şi nu în perioade diferite, ar putea exista un cod ascuns în spatele scripturilor. Însă Drosnin susţine că există un cod în întreaga Biblie, nu doar în Vechiul Testament. În cartea lui, Apocalipsa după Ioan din Noul Testament joacă un rol foarte important. Acolo susţine el că a găsit numeroase detalii despre apocalipsa care ni se pregăteşte în curând. După cum am spus mai devreme, la fel şi Drosnin, pentru a exista un cod în Biblie ar trebui ca toate cărţile din care este compusă să fi fost scrise în acelaşi timp, nu în perioade diferite. Sunt mari şansele ca Vechiul Testament să fi fost conceput într-o singură perioadă, nu în mai multe, însă Noul Testament a fost redactat câteva secole mai târziu. Nu încape nicio îndoială că Vechiul Testament a fost scris înainte de Iisus, iar Noul Testament după el. Prin urmare, Biblia a fost scrisă în perioade diferite, ceea ce exclude posibilitatea existenţei unui cod în spatele cuvintelor ei. Bineînţeles, apărătorii acestei idei pot susţine că acea entitate superioară a creat codul şi toate cărţile Bibliei, dar le-a dictat patriarhilor, profeţilor şi apostolilor câte o pare, în diferite perioade. Dar de ce ar fi făcut asta? Această variantă ar fi fost una inutilă şi probabil periculoasă, ţinând cont că, fiind mai multe scripturi şi mai mulţi autori, dacă dispărea o singură carte, codul ar fi devenit ineficient. În plus, scripturile evreilor au fost mult mai multe, cele care formează Biblia fiind alese la Conciliul de la Nicea în anul 325. Aşadar, trebuie să presupunem că creatorul codului ştia ce cărţi vor fi incluse în Biblie şi a ales să introducă respectivul cod doar în ele. O idee atât de aberantă încât nu merită dezbătută prea mult. Biblia nu putea fi compusă de o singură entitate şi dictată celor pe care îi considerăm autorii de drept, măcar pentru faptul că se observă clar stiluri diferite de exprimare. Acesta este motivul pentru care cercetătorii au stabilit că Vechiul Testament este compus din patru surse. De altfel, mulţi au criticat cartea lui Drosnin, printre care se numără matematicianul australian Brendan McKay, matematicienii israeliţi Dror Bar-Natan şi Gil Kalai sau psihologul israelit Maya Bar-Hillel. Aceştia au demonstrat că Drosnin şi Rips au trişat în demonstraţiile lor iar codul Bibliei este o mare minciună.

Dacă acest cod e doar o invenţie, cine ar avea ceva de câştigat de pe urma acestui lucru? În primul rând evreii. Dacă ar fi acceptată ideea că Biblia ascunde un cod ce conţine informaţii despre toate evenimentele trecute şi viitoare, nimeni nu ar mai putea să se îndoiască de sacralitatea acestei cărţi, implicit a religiei iudaice. Prin urmare, dovada că Biblia este singura carte ce conţine un astfel de cod este dovada că într-adevăr evreii sunt poporul ales. Acceptând ideea existenţei codului biblic ar însemna să acceptăm ideea superiorităţii evreilor şi tot ceea ce implică acest lucru. Iar codul biblic este una dintre multele încercări ale evreilor de a-şi impune în toată lumea religia, dumnezeul şi titulatura de „popor ales”. Hitler este condamnat şi astăzi pentru îndrăzneala de a considera rasa ariană superioară celorlalte rase. Însă îndrăzneala evreilor este acceptată, măcar din teama de a nu fi acuzaţi de antisemitism. Din păcate…

Michael Drosnin nu este un simplu jurnalist, aşa cum suntem tentaţi să credem. După cum a recunoscut în cartea sa, printre persoanele cu care ţinea legătura se numără prim-miniştrii israeliţi Yitzhak Rabin, Shimon Peres şi Benjamin Netanyahu, Dore Gold – consilierul premierului Netanyahu pentru securitatea naţională, Danny Yatom – şeful Mossadului (serviciul secret israelian), generalul Isaac Ben-Israel – şeful Departamentului ştiinţific al Ministerului Apărării israeliene, generalul Uri Saguy – şeful Contraspionajului militar israelian, poetul Chaim Guri – prieten apropiat al premierului Rabin şi istoricul Ben-Zion Netanyahu – tatăl şi consilierul premierului Netanyahu. Cu unii dintre aceştia, Drosnin s-a întâlnit constant şi a avut numeroase discuţii telefonice. Cu alţii, contactul s-a rezumat doar la câteva scrisori. Ţinând cont că jurnalistul american Michael Drosnin avea acces la cel mai înalt nivel, putem presupune că era un prieten al israeliţilor. Numeroasele sale drumuri din Statele Unite până în Israel şi înapoi au costat destul de mult. Cum un salariu de jurnalist nu cred că acoperă toate aceste cheltuieli iar drumurile sale nu au fost în interes de serviciu (ca să presupunem că ziarul la care lucra i-ar fi decontat cheltuielile), tragem concluzia ori că Drosnin avea destui bani, ori că a fost finanţat. Dacă era o persoană bogată, e greu de crezut că ar fi practicat meseria de jurnalist (în cel mai rău caz putea să-şi cumpere sau să-şi înfiinţeze o publicaţie). În acest caz, rămâne doar varianta sponsorizării. Cum cei care ar fi avut cel mai mult de căştigat de pe urma apariţiei cărţii Codul Bibliei ar fi fost evreii în general şi israeliţii în special, deducem cu uşurinţă cine a finanţat din umbră cercetările lui Michael Drosnin. Aşa se explică şi accesul la oficialităţile israelite, dar şi faptul că, deşi Drosnin se autodeclară de multe ori ateu (pentru a ne convinge de imparţialitatea sa), numeşte de câteva ori Ierusalimul oraşul sfânt iar Biblia, cartea sfântă. Nu ştiu ce părere au ateii dar n-am întâlnit niciunul până acum care să considere sfinte Biblia şi Ierusalimul. Dar poate n-am întâlnit eu iar ei există.

După Codul Bibliei, Codul Piramidelor, Codul lui Da Vinci sau Codul lui Oreste, tragem concluzia că întreaga noastră existenţă e codificată. Bine că se găsesc mulţi „spărgători de coduri” care ne oferă decodorul „potrivit”. Cu toate că aş prefera unul pentru HBO…

Libertatea… de a-l muta pe Messi de la Barcelona

Am crezut că, măcar în weekend, cei de la Libertatea se vor linişti şi vor încerca să pară normali. Însă, prostia nu are zile libere sau vacanţe. Lucru care se observă (şi) din articolul de sâmbătă, 29 noiembrie. Nu m-a mirat faptul că Balonul de Aur a fost câştigat de Cristiano Ronaldo. Bravo lui, a jucat bine, a ratat frumos un penalty în finala Ligii Campionilor. Deci merită trofeul. Ce m-a mirat cu adevărat e faptul că autorul necunoscut al articolului îl numeşte pe Messi “fostul jucător al Barcelonei”. Când argentinianul joacă la Barcelona de câţiva ani şi nu pare că vrea să se transfere la altă echipă prea curând. Dar să presupunem că Libertatea are dreptate, iar eu n-am aflat că Messi a plecat de la Barcelona.

Mai jos se pot observa rezultatele meciurilor din cea mai recentă etapă a campionatului Spaniei. În aceeaşi zi cu apariţia articolului în Libertatea, care îl numea pe Messi fost jucător al Barcelonei (29 noiembrie 2008), Barcelona a susţinut un meci în compania echipei FC Sevilla. Barcelona a câştigat partida cu 3-0 şi, culmea culmilor, fostul ei jucător, Lionel Messi, a înscris de două ori (în minutele 79 şi 90).

Dacă sunteţi la fel de confuzi ca şi mine, probabil vă întrebaţi cum e posibil ca un fost jucător al unei echipe să înscrie (şi de două ori) pentru acea echipă. Eu am găsit 5 variante pentru acest lucru:

1. Conducerea Barcelonei îl concediase pe Messi în secret, fără ca nimeni să ştie acest lucru (în afară de Libertatea), însă l-a reangajat pe 29 noiembrie, pentru a juca împotriva Sevillei.

2. Messi nu mai juca la Barcelona însă a urmărit meciul din tribună. La un moment dat, supărat fiind probabil pentru că fosta sa echipă conducea doar cu 1-0, a intrat pe teren şi a înscris două goluri. Arbitrii au validat golurile, neştiind (ca şi mine), că Messi nu mai e jucătorul Barcelonei.

3. Plecat de la Barcelona, Messi a urmărit meciul la televizor, departe de stadion, şi a dat golurile cu puterea minţii.

4. Messi a plecat de la Barcelona însă şi-a lăsat acolo o clonă, iar nimeni nu şi-a putut da seama de diferenţa dintre copie şi original.

5. Messi nu a plecat niciodată de la Barcelona iar faptul că Libertatea îl numeşte “fostul jucător al Barcelonei” este doar dovada că aceşti aşa-zişi ziarişti nu se pricep nici la fotbal. Cu toate că şi-au adus oameni de la Pro Sport, inclusiv pe fostul redactor-şef al acelei publicaţii, Dorin Chi(l)otea.

Mult stimaţi şi mult prea respectaţi angajaţi ai acestei prestigioase publicaţii, acestea sunt variantele mele. A voastră care e?

Libertatea… de a-l confunda pe Diaconescu cu Bahmuţeanca

Pentru prima oară în viaţa mea, aseară m-am uitat la OTV mai mult de un minut. Deoarece toată România urmărea cu sufletul la gură scandalul în care era amestecat Trăistariu, iar ai mei îmi povesteau tot ce vedeau la televizor despre acest lucru, m-am hotărât să aflu şi eu despre ce e vorba. Aşa că l-am urmărit pe Tarky ăsta la Diaconescu în emisiune, exact când povestea adevărul. Din ce am înţeles eu, cei de la Cancan l-au şantajat şi l-au obligat să meargă la diverse emisiuni cu o poveste inventată despre înclinaţiile anormale ale lui Trăistariu. În emisiunea lui Mădălin Ionescu de la Antena 1, încolţit de Minodora şi Nikita, Tarky n-a mai rezistat şi s-a hotărât să pună punct acestei poveşti. După terminarea emisiunii l-a sunat pe Trăistariu şi i-a povestit tot ce s-a întâmplat, apoi a plecat la OTV, unde Diaconescu l-a băgat imediat în direct. Acolo, el a povestit tot cu lux de amănunte, în premieră. Toate astea s-au întâmplat în noaptea dintre 27 şi 28 noiembrie, adică joi spre vineri.

Libertatea de vineri, 28 noiembrie, scrie mare despre Tarky, cu unele greşeli, probabil intenţionate. Cel puţin cea mai mare dintre ele. În primul rând, nu ştiu ce caută Tarky ăsta la rubrica “Vedete de la noi”. Din câte îmi amintesc e nevoie de ceva mai mult pentru a deveni vedetă dar, probabil, pentru ziaristul Bogdan Gâlcă, vedetă este oricine apare la televizor. În al doilea rând, Tarky nu e homosexual, ci bisexual. Nu ştiu dacă domnul Gâlcă a aflat acest lucru dar, dacă nu, îi propun să roage un copil de grădiniţă să îi explice diferenţa dintre cei doi termeni. “Superstarul” a declarat că a fost însurat (cu o femeie, logic) şi că preferă mai mult femeile decât bărbaţii. De unde înţelegem clar că omul e bisexual, nu homosexual. Iar în al treilea rând, dezvăluirile imitaţiei palide a lui Tarkan au avut loc la OTV, nu la Kanal D, în emisiunea lui Dan Diaconescu, nu a Adrianei Bahmuţeanu. Nu am auzit ca Tarky să fi fost la Kanal D şi nici nu pot demonstra asta pentru că nu am înregistrarea emisiunii. În schimb, pot altfel. Pe 27 noiembrie, emisiunea “La şuetă cu Bahmu” a fost între orele 15 şi 16:45. Emisiunea “Acces direct”, moderată de Mădălin Ionescu a ţinut de la ora 17 până la 19 fără ceva. După cum am mai spus, în emisiunea lui Ionescu, Tarky a continuat şarada cu fictiva relaţie dintre el şi Trăistariu, unde a fost încolţit de Minodora şi Nikita. Prin urmare, în niciun caz nu putea să spună adevărul în emisiunea Adrianei Bahmuţeanu, ca apoi să revină la vechea poveste câteva minute mai târziu, în altă emisiune. În plus, emisiunea “La şuetă cu Bahmu” este filmată la Studiourile Kentauros, amplasate în satul Ştefăneşti, aflat la jumătate de oră de marginea Bucureştiului. De la marginea Bucureştiului până la Antena 1 s-ar fi scurs alte minute bune, ceea ce înseamnă că, în niciun caz, Tarky nu ar fi putut ajunge de la Bahmuţeanca la Mădălin Ionescu într-un sfert de oră (de la 16:45 la 17). Iar ambele emisiuni sunt în direct. Aşa că, adevărul e unul foarte simplu: Tarkan de Oneşti a susţinut aceeaşi poveste inventată de Cancan prin toate emisiunile la care a fost invitat, ultima fiind “Acces direct”. La 19 a ieşit din emisiune, i-a spus adevărul lui Trăistariu şi i-a cerut protecţie. De la Antena 1 a plecat direct la OTV, unde a intrat în direct în jur de ora 20. Şi acolo a spus pentru prima oară adevărul. Nu la Kanal D, nu la Bahmuţeanca.

Prin urmare, nu cred că domnul ziarist Bogdan Gâlcă a confundat OTV-ul cu Kanal D, şi nici pe Diaconescu cu Bahmuţeanca. E puţin cam greu să-i confunzi pe cei doi, chiar de ai suferi de glaucom. Diferenţele sunt multe şi evidente. De unde trag concluzia că adevărul a fost denaturat în mod intenţionat, pentru simplul fapt că Bahmuţeanca e de-a lor şi trebuia să i se facă puţină reclamă, chiar şi nemeritată (Bahmuţeanca are o rubrică în Libertatea, unde răspunde scrisorilor cititorilor). Nu contează că nu s-a întâmplat ceea ce e scris în articol, important e ca angajaţii / colaboratorii Libertăţii să-şi asume cât mai mult meritele altora.

Sper să nu citesc în Libertatea prea curând că Alina Plugaru a luat premiul Nobel pentru literatură după ce a recunoscut că este autoarea Bibliei originale, că “E=mc2” sunt primele cuvinte ale Simonei Sensual, rostite exact înainte de a se naşte, sau că Nostradamus şi-a scris celebrele versete după ce a citit jurnalul lui Ogică.

Libertatea… de a-i cere Oanei Tonca să se împuşte

Că Libertatea este cea mai varză publicaţie din România, ştiam demult. Însă acum am aflat şi care este cea mai varză angajată a Libertăţii: Oana Tonca. Nu ştiu cine e sau ce vrea de la vieţile noastre (fericite până să îi citim aberaţiile), dar ştiu că articolele ei pot crea lejer constipaţii, dureri de cap şi chiar avorturi spontane.

Căutându-şi subiecte ca orice jurnalist adevărat (adică pe net), fata a găsit un articol publicat de Post Independent pe 1 aprilie 1999, autorii recunoscând mai târziu că respectivul articol a fost doar o păcăleală. Însă pentru Oana n-a contat acest lucru. A tradus articolul, a copiat chiar şi fotografiile apoi a compus şi publicat ştirea în Libertatea, pe 4 august 2007, ca fiind reală. Cei de la Academia Caţavencu au criticat dur acest fapt, însă Libertăţii puţin îi pasă. Ştirea falsă a rămas în continuare pe site.

Nu ne aşteptăm la scuze publice din partea Libertăţii, pentru dezinformarea publicului. Sau la vreo sancţiune pentru Oana Tonca. Dar măcar să fie şters acel articol penibil. Cum noi putem să ne ştergem la cur cu ziarul lor, aşa ar putea şi ei să-şi şteargă căcatul de pe site.